Ghita

Moara cu noroc de Ioan Slavici

Moara cu noroc este relatarea unor fapte dramatice, pe care autorul le plaseaza in
preajma unui orasel din Ardeal, la jumatatea secolului al XIX-lea , intr-un colt de lume evocat
cu o mare putere de sugestie. Caractere tari, de oameni primitivi se ciocnesc violent, intr-o
atmosfera tragica, zugravita riguros si nuantat, cu o patrundere psihologica surprinzatoare.
(Pompiliu Marcea)
Mihai Eminescu preciza ca personajele lui Slavici nu numai ca seamana in exterior cu
taranul roman, in port si in vorba, ci cu fondul sufletesc al poporului, gandesc si simt ca el.
Tipologia personajelor din Moara cu noroc este una complexa, structurata intr-o simetrie
desevarsita pe coordonatele conflictuale provocate de patima inavutirii la marginea unei
societati in care elementele modului de viata arhaic se intretaie bulversant cu acelea ale unei
mentalitati existentiale noi, inca neinchegate, totul marcat dramatic pe un sistem de relatii
derivate de coruptie si imortalitate.
Ghita este personajul principal al operei, pivot al diegezei, rotund intrucat evolueaza de la
tipicitate prin determinare sociala -> Ghita = carciumar dornic de avere la individualizare
(prin determinare cruda, psihologica ). Construit cu obiectivitate, acesta se dezvaluie ca un
suflet complex, oscilant, nesigur, sfasiat intre porniri antagonice. Astfel, scriitorul demonteaza
pas cu pas mecanismul sau sufletesc si-l dezvaluie in toata amploarea sa tragica.
Ghita, hangiul de la Moara cu noroc este cel care polarizeaza interesul cititorului prin
tocmai hotararea sa de a-si dezvolta o noua afacere, pentru care insa , are nevoie de acumulari
de capital , fapt ce-l orienteaza spre o indeletnicire pasagera, carciumaritul , prin excelenta
una a tentatiilor ilicite.
Modalitati de caracterizare:
a. Directa opinia celorlalte personaje:
Soacra : om harnic si sarguitor
Ana, simtindu-se tradata : Ghita nu e decat muiere imbracata in straie barbatesti .
Ba chiar mai rau decat asa.
Jandarmul Pintea : Tare om bun mai esti tu , Ghita!
Autocaracterizare monolog interior contradictoriu ce evidentiaza un om
neputincios, cu o fire slaba care incearca sa-si motiveze siesi actele grave savarsite in
complicitate cu Lica: Ei!ce sa-mi fac?Asa m-a lasat Dumnezeu. Ce sa-mi fac daca e in mine
ceva mai tare decat vointa mea? Nici cocosatul nu e insusi vinovat ca are cocoasa in spnare.
b. indirecta, prin:
-naratiune (fapte, gesturi, atitudini, comportament, evenimente la care participa)
-dialog (limbaj, relatiile cu celelalte personaje)
Ipostaza initiala este cea de om onest, responsabil care duce o existenta modesta (meseria
de cizmar nu-i ofera satisfactii financiare),dar cinstita. Noua societate in care isi croiesc drum
cu violeta,noile relatii capitaliste si in care barul incepe sa aiba puteri nelimitate, il impinge

spre o alta meserie, mai banoase decat aceea de carciumar. Ghita este, in acest caz, un produs
al societatii in care traieste, din acest punct de vedere nefiind intru tot vinovat ptr. evolutia sa.
Nu din lacomie doreste sa se mute intr-un tinut cu rea faima si plin de primejdii, ci pentru ca
nu mai intrezarea nicio alta cale pentru a iesi din saracia care devenea din ce in ce mai
apasatoare.
Dualitatea pe care este construit personajul este intre fondul sau interior, cinstit si dorinta
de a-si depasi conditia. De aceea simbolic, el parcurge drumul de la cizmarul multumit si
linsitit in modestia conditiei sale pana la carciumarul corupt, avid si terorizat de bani.
Ghita este nevoit sa-si caute un noroc nou in afara comunitatii sale. Nu-si doreste o
existenta atipica- Slavici il caracterizeaza drept om cu minte, asezat, departe de tipul
aventurierului sau al ambitiosului- sau o imbogatire fabuloasa, ci capital ca sa porneasca o
mica afacere. Hotararea de a-si cauta norocul in afara universului sau familiar, convertindu-se
din cizmar in carciumar, inseamna pentru Ghita descoperirea unei lumi noi, care se conduce
dupa alte legi.
Dezumanizarea protagonistului este determinata de Lica Samadaul, figura faustica, om
aspru si neindurat, lucru pe care il observa Ana. Lica e ori rau si primejdios, asta se vede din
ochii lui, din ranjetul lui si mai ales din cautatura ce are cand isi roade mustata cu dintii, om
patimas, Ghita si nu e bine sa te dai prea departe cu dansul.
Acesta exercit prin cinismul su o dominaie fascinant asupra lui Ghi, al crui
caracter slab dezvoltat face concesii, se pleac, cedeaz ncetul cu ncetul. Crciumarul
promite mai nti c toate afacerile dintre el si Smdu sa nu fie aflate de nimeni, doar
nceputul este mai anevoios, omul se obinuiete cu complicitatea. Gustul banului anihileaza
celelalte laturi ale eroului, dintr-un so i printe admirabil, el ncepe, pentru ntia oar n
via, s regrete existena familiei sale, pentru ca urmrile drumului pe care apucase s-l
priveasc numai pe el.
Semne ale schimbrii protagonistului sunt:
-ndeprtarea de familie;
-aviditatea de bani;
-suspiciune, ntruct i cumpr doua pistoale, doi cini, slug;
-sentimentul crimei, ca semn al prbuirii interioare:i rdea inima cnd vedea cum
ceii prind i cum scot snge din urechile grsunilor;
-agresivitatea fa de Ana:i cnd se mai hrjonea cu dnsa, i lsa urme vinete pe brae;
-nervozitatea, setea de avariie lund forme monstruoase, iar umanitatea personajului
diminundu-se pn la dispariie prin compromisuri treptate, nocive, degradante;
-Ana i copiii devin piedici: se gndea la ctigul pe l-ar putea face n tovrie cu Lic,
vedea banii grmadnaintea sa i i se mpienjeneau ochii. Pentru un asemenea ctig ar fi
fost gata sa-i pun pe un an-doi capul in primejdie. Dar avea o nevast i copii i nu putea
face ce vroia.
n discuiile cu Ana este prezentat scindarea interioar a lui Ghi care, n clipele de
luciditate, contientizeaz c existent sa st sub semnul necinstei, de aici i sentimentele de
nevinovie care-l mpiedic sa aib un trai linitit. n aceste momente gsete ca solu ie unic
de salvare, prsirea crciumei, gnd nbuit de strlucirea aurului.
Ghi o arunca cu buna tiin pe Ana n braele lui Lic dintr-o pornire iraional spre
autodistrugere ntruct pierderea Anei echivaleaz cu anularea ultimei valori morale pe care o

deine. Acest gest ilustreaz mistuirea de sine, ntruct atitudinea lui trdeaz starea de
nesiguran, de team de Smdu care s-a instalat ireversibil. Patima oarba actioneaza ca o
forta oarba, impingand la complicitati cu Samadaul, semnificativ fiind sperjurul(=jura stramb
in fata judecatorilor).
Negasind sprijin in familie, Ghita isi canalizeaza toate energiile pentru a se razbuna,
jandarmul Pintea fiind un factor decisiv in acest sens.
Simtind pericolul, Lica doreste sa-l stapaneasca total pe carciumar, astfel ca recurge la
ultima proba a supunerii si depersonalizarii: infrangerea prin femeie, deci despartirea de
ultima vanitate si posibilitate de salvare, de aceea ii cere o noapte cu Ana. Din acest moment
modificat, personajul isi vede sensul existentei, incepe dedublarea, caci axa vietii lui morale sa frant, omul nu mai dispune de sine insusi, de aici si inertia personajului, asa incat moartea
devine unica alternativa.
Uciderea Anei are tragismul solidaritatii in nenorocire in acest gest ,interprtat de unii
critici drept limita a degradarii personajului, existand o forma deviata a demnitatii. Acest om
puternic, impulsiv, orgolios, indeplineste crima ca pe o ceremonie de ingropaciune, aceasta
fiind, de fapt, un act de dragoste: ucigasul isi iubeste victima si tocmai din acest motiv o
omoara,vrand sa-si scape femeia de imensul chin al pacatului, al pierderii identitatii. Acest act
pentru el nu este omor, ci sinucidere comuna si salvatoare, incercand sa scape de un rau
printr-un alt rau violent pe fiinta impinsa de el insusi in pacat: Nu-ti fie teama(...) tu stii cami esti draga ca lumina ochilor. N-am sa te chinuiesc: am sa te omor cum mi-as omori copilul
cand ar trebui sa-l scap din chinurile calaului, ca sa-ti dai sufletul pe nesimtite.
Uciderea lui Ghita este o consecinta fireasca a faptelor sale, barbatul fiind ucis miseleste
din spate, fara a-si cunoaste calaul, sugerandu-se astfel existenta sa sub semnul pacatului,
fiind purtator al vinei morale, si faptul ca nimic nu este mai presus de legea morala nescrisa a
obstei, conditie esentiala e unei existente omenesti.
Exitusul protagonistului sustine caracterul moralizator al operei, Slavici dorind sa
imprime virtuti ca: onestitatea, demnitatea, dreptatea in constiinta cititorului.