Valea regilor traci Aurora Petan.

Preistoria Bulgariei este reprezentata cu stralucire. Morminte tracice, la poalele

Balcanilor

Tara de dincolo de Dunare

De la Giurgiu la Russe e o aruncatura de bat. Un pod ce separa doua tari, peste o
Dunare-granita care in trecut lega, si nu despartea, ca acum, malurile. Si care
era o adevarata coloana vertebrala a Europei.
Sunt pentru prima oara in Bulgaria. Pentru mine e o tara straina, cu o limba
straina. Si totusi, acum doua mii de ani, de o parte si de alta a apei, traia acelasi
neam si se vorbea aceeasi limba. Asa cum de o parte si de alta a Muresului sau
pe un mal si altul al Oltului traieste acelasi popor. Oamenii se strigau de pe un
mal pe celalalt al Dunarii in acelasi grai. Flacaii mergeau la petit cu barcile, iar
pescarii de pe ambele tarmuri se intalneau in mijlocul apei la povesti despre
stime si balauri cu sapte capete. Dar ce s-a intamplat? Unde a disparut bucata
aceasta de istorie comuna?
Din vremurile indepartate ale neoliticului, Dunarea a fost o singura casa pentru
cei de pe ambele sale maluri: aceeasi cultura, aceleasi manifestari artistice,
aceleasi traditii si stil de viata. Au intrat apoi in istorie daco-getii, numiti asa la
nordul Danubiului si numiti "moesi" la sud. In campia sudica marelui fluviu, pe
fasia ce se intinde de la tarmul Dunarii, pana la sirul de munti Stara Planina,
numiti odinioara Haemus (Balcani), ce strabat Bulgaria de la vest la est, locuiau
acesti moesi sau mysi, de la numele carora teritoriul acesta se va numi Moesia.
Aceasta este tara dacilor de la sud de Dunare, o tara orientata spre fluviu si
continent, spre spatii inchise, pamanturi roditoare si clima temperata. In sud,
dincolo de muntii Balcani, se aflau insa tracii, inruditi cu dacii, dar puternic
influentati de lumea grecilor: o lume orientata catre mare, catre spatii deschise si
clima calda, mediteraneana. Bulgarii vorbesc doar despre acei traci. Pe ei ii
considera stramosii lor si se mandresc cu mostenirea lor tracica. Cel mai
numeros neam dupa inzi, cum spune Herodot despre traci, au lasat in urma lor
constructii si tezaure fabuloase, pe care bulgarii au stiut sa le scoata la lumina,
sa le conserve si sa le arate intregii lumi. Ceea ce noi, romanii, nu am stiut sa
facem cu dacii nostri.
Neam razboinic si mandru, tracii au avut perioade de mare glorie. Homer insusi ii
aminteste ca fiind aliati ai troienilor, in razboiul impotriva grecilor. De fapt, insisi
troienii se pare ca erau de neam tracic. Negurile istoriei sunt cu atat mai dense,
cu cat ne indepartam mai mult in timp, iar peisajul de azi al campiilor bulgare nu
mai evoca cu nimic vremurile de altadata. Tracii, care traiau divizati in multe
triburi, au reusit in secolul al VI-lea inainte de Hristos sa se adune sub coroana
regelui Teres, formand un mare regat, cel al odrisilor. Apogeul acestuia a fost
atins in timpul dinastiei Cotizonilor si a regelui Sitalces, in secolul al IV-lea inainte

de Hristos. Dar romanii si-au intins stapanirea si peste Tracia, transformand-o in

provincie, in secolul I i.Hr. Cercetatorii considera ca la venirea slavilor, care s-a
petrecut in secolul al VI-lea dupa Hristos, tracii isi pierdusera deja identitatea si
fusesera romanizati sau grecizati. Asa incat slavii s-ar fi asezat probabil pe un
substrat romanic. Totusi, ceva nu e clar in aceasta poveste: exista asemanari
mari de structura intre bulgara si romana, care nu au nimic a face cu latina si, ca
urmare, sunt socotite de unii lingvisti "coincidente". Mai mult, trebuie facuta o
distinctie intre daco-moesiana vorbita intre Dunare si Balcani si traca vorbita
dincolo de Balcani. Cat despre romanizarea moeso-dacilor sau a tracilor, in
absenta probelor e greu de sustinut acest proces. E usor de spus: tracii au fost
romanizati, dar apoi au venit slavii care i-au asimilat si nu au mai ramas urme ale
romanizarii. Dar nu e argumentabil stiintific. In schimb, nu s-au sters cu totul
urmele substratului dacic al limbii bulgare. Iar bulgarii nu se straduiesc sa
studieze acest aspect.
Valea Regilor Traci
Am pornit in cautarea dacilor si a tracilor de la sud de Dunare, intr-o zi de vara,
strabatand Bulgaria de la Russe spre inima tarii, prin paduri nesfarsite si sate
marunte ce par pustii. Russe, Byala, Gorna, Veliko Tarnovo, Dryanovo, Gabrovo,
pasul Shipka, Kazanlak - acesta e traseul care duce de la Dunare in renumita Vale
a Regilor Traci. Un traseu initiatic, ce urca brusc dupa Gabrovo, din campie in
inima muntelui, unde temperatura scade instantaneu cu 20 de grade, ceturile
sunt atat de dense, incat nu se mai vede nici marcajul pe sosea, iar serpentinele
ametitoare sunt strajuite de paduri neguroase. Un drum prin pacla, frig si
intuneric, bajbaind la limita, care dupa o ora de infern coboara triumfator in
lumina, in valea vestitilor trandafiri de Damasc si a mormintelor regale, pictate
cu cai si printese. Ca si acum, in antichitate, acesti munti trebuie sa fi fost o
pavaza teribila in fata dusmanilor, o granita de piatra. Nu e o intamplare ca regii
traci si-au construit mormintele, dar si capitala, la poalele acestor munti. Iar
faptul ca s-au asezat la sud arata ca dominatia lor se intindea spre Grecia, in
vreme ce la nord de Balcani e posibil ca neamul daco-moesilor sa-si fi creat o
lume oarecum diferita, mai putin influentata de civilizatia grecilor si mai aproape
de cea a Carpatilor.

Mormantul lui Seuthes

Ca si la noi, nici in Bulgaria nu au existat, dupa 1990, prea multi bani pentru
sapaturi arheologice. Fusesera descoperite vestigii tracice imediat dupa al doilea
razboi mondial, existau sute de tumuli funerari despre care se banuia ca
adaposteau morminte si tainuiau comori, dar nu se facusera investigatii
sistematice la scara mai larga. In 1992, arheologul bulgar Georgi Kitov a planuit

o campanie de sapaturi cu vise mari, dar a obtinut bani putini, doar pentru o
saptamana de lucru. Si a avut de ales: sa sape la intamplare, intr-unul din tumuli,
sperand ca ceea ce gaseste acolo sa convinga autoritatile sa-i dea mai multi
bani, sau sa renunte pe moment, incercand sa obtina fonduri mai mari in viitor. A
ales prima varianta. A sapat in tumulul Malkata, unde primele trei zile au fost
dezamagitoare. Apoi a inceput sa apara aurul: mormantul fusese dezvelit. Dar si
pacea celui adormit fusese tulburata. Ploi teribile si vanturi puternice s-au starnit
dintr-o data, spulberand tabara arheologilor. Kitov a mers inainte. A obtinut
fonduri si a condus expeditia timp de sapte ani. In acei ani a descoperit comori
fabuloase, constructii funerare incredibile, picturi murale impresionante,
simboluri si taine de nedescifrat. Intr-un cuvant, o lume intreaga ce parea sa fi
fost pierduta pentru totdeauna. Asa a iesit la lumina Valea Regilor Traci.
Cele mai multe dintre mormintele regale ale tracilor se afla la mica departare de
Kazanlak. Tumuli exista in Bulgaria cca 1500. Cercetati sunt cateva zeci. Astazi,
mormintele sunt incluse in patrimoniul mondial UNESCO si sunt extrem de bine
conservate. Mormantul de la Kazanlak are chiar o replica la scara, pe care o pot
vizita turistii, pentru ca originalul sa fie cat mai putin expus. Exista drumuri de
acces in stare perfecta pana la aceste morminte, iluminare, ventilare, conditii de
conservare, exista indicatoare si ghizi. Autocarele cu turisti se revarsa ritmic, iar
blitzurile aparatelor de fotografiat clipesc in mainile japonezilor veniti de peste
mari si tari sa viziteze lumea tracilor. (Dar nu si pe cea a dacilor!) Bulgarii au
dezvoltat un infloritor turism cultural, bazat pe mostenirea tracica. Vorbesc
mereu de traci, se mandresc cu ei, motivul tracic a devenit un fel de amprenta a
civilizatiei de azi a bulgarilor.
Mormantul regelui Seuthes
Muzeul din Kazanlak adaposteste multe dintre minunatiile descoperite in Valea
Regilor, chiar daca unele sunt replici, caci originalele se afla la Sofia. Dar e
minunat sa poti vedea laolalta, chiar la fata locului, obiectele care alcatuiau
lumea tracilor. Cel mai incredibil obiect din muzeu il constituie, cu siguranta,
coroana regelui Seuthes al III-lea, descoperita in mormantul acestuia din movila
Golyama Kosmatka: o cununa din ramuri, frunze de stejar si ghinde din aur,
delicata si impunatoare in acelasi timp, o opera de arta fara egal. Alaturi se afla
bustul de bronz al regelui Seuthes. Cu parul suvite, barba bogata, nasul puternic,
coroiat, si privirea usor incruntata, dar patrunzatoare, regele Seuthes pare sa
scruteze viitorul cumva asemenea dacilor de pe arcul lui Constantin. Alaturi,
splendide vase de aur si argint, amfore, arme, si toate cele trebuitoare sa-l
insoteasca pe cel plecat.

Intrarea in mormant

Mormantul regelui, aflat la 15 minute distanta de Kazanlak, se afla in plin camp.

Strajuita de ciresi incarcati de rod si de pajisti cu flori multicolore, movila rasare
domol din campie, ca un animal garbov. Asfaltul negru duce pana la intrarea in
"grobnita", cum le spun bulgarii acestor morminte. La intrare vorbesc cu ghidul,
care imi spune cate in luna si in stele despre traci si Seuthes, dar nu a auzit nici
de daci, nici de Decebal. Intru in pantecele cocoasei de pamant, unde ma
asteapta lumea celor plecati dincolo. Dupa un coridor de piatra lung de 13 metri,
si doua incaperi boltite, urmeaza o a treia, sapata toata intr-un singur bloc de
piatra, ce a fost transformata in incapere-sarcofag. Aici a fost inmormantat
marele rege Seuthes al III-lea, a carui capitala, Seuthopolis, se afla astazi sub
apele lacului de acumulare Koprinka. Totusi, mormantul acesta nu mi se pare cu
mult mai impresionant decat cel din movila Documaci, de langa Mangalia. Cele
doua se aseamana foarte mult ca arhitectura si chiar si nuantele de vopsea
conservate pe pereti par a fi identice. Dupa mormantul lui Seuthes, mai vizitez
movilele Helvetsia si Ostrushka. Acum incep sa inteleg rostul acestor mormintetemple. La Helvetsia, mormantul reprezenta matricea, uterul, iar cel decedat se
intorcea inapoi de unde venise, prin tainele si riturile care se practicau asupra lui.
Acest mormant chiar are forma si neregularitatile unui uter si multe alte indicii
trimit spre aceasta interpretare. La Ostrushka, s-au conservat cateva picturi
splendide, intre care chipul indurerat al unei nobile, probabil sotia decedatului, o
femeie frumoasa, distinsa, cu parul roscat. Dar cele mai uluitoare picturi murale
se gasesc in mormantul de la Kazanlak. Aici arta tracilor este prezenta in plin
apogeul sau, prefigurand arta Europei de mult mai tarziu. Cupola ametitoare e
acoperita de cercuri concentrice, cu scene diverse, asemenea unei biserici
pagane. Culorile si formele pastrate aievea evoca o lume serena, cu cai frumosi,
femei gratioase si mese imbelsugate, un fel de paradis in ocru si albastru, ce
converge spre personajul regal ce-si tine soata de mana cu tandrete.
Mormintele tracilor nu par simple morminte. Sunt constructii impresionante, cu
coridoare si incaperi boltite, cu usi de marmura strajuite de capete de zei si cu
sisteme de inchidere a usilor care si astazi functioneaza. Sunt lumi in sine la
scara mai mica, in care se petrec lucruri tainice, la hotarul dintre viata si moarte,
lucruri care pentru universul profan in care traim nu mai au nici inteles, nici
importanta. Epoca pe care o acopera este cea a secolelor VI-II inainte de Hristos.
Spre deosebire de traci, dacii aveau o alta viziune asupra lumii de dincolo.
Exceptand influentele tracice din Dobrogea, lumea dacilor nu cunoaste astfel de
"pregatiri" pentru lumea de dincolo, ci trupurile celor decedati erau incinerate.
Cenusa era depusa intr-o urna, iar in epoca de varf a regalitatii (sec. II i.Hr. - I
d.Hr.), nici urnele nu mai sunt de gasit. Probabil cenusa era imprastiata in patru
vanturi sau pe ape, iar spiritul era eliberat de povara trupului.

O usa de mii de ani

Cat de mult din lumea aceasta a tracilor ne apartine? Nu stim prea bine. Imi vin
in minte unele similitudini, fara sa le pot lega intr-un fir prea solid, din lipsa de
alte informatii: o coroana asemanatoare cu cea a lui Seuthes, dar mai putin
elaborata, s-a gasit in mormantul cu papirus de la Mangalia, un inel de aur cu
broasca testoasa, asemanator cu cel descoperit de bulgari in movila Sineva, s-a
descoperit in movila de la Documaci, iar aceasta din urma este extrem de
asemanatoare cu mormintele tracice pe care le-am vizitat. Insa la noi nu se
accepta ca cele doua morminte - de la Callatis si de la Documaci - sunt tracice.
"Nu se stie", mi s-a spus: pot fi grecesti, scitice, tracice mai putin. Sa vina
bulgarii sa ne lamureasca.
Drumul prin Valea Regilor este un drum luminos, chiar daca trece printre
morminte. Un drum curat, ce respecta trecutul. Si nu pot sa nu ma gandesc la
dacii nostri, la drumurile, muzeele, indicatoarele noastre. La gunoaiele din
cetatile dacice, la dezinteresul oficialitatilor, la furturile din situri, la infinitele
gropi facute de cautatori, la nepasarea ucigatoare a celor ce ar fi in drept sa faca
ceva. Ceva, orice, cat de putin, pentru noi, romanii. Nu neaparat autostrazi,
pentru autocarele cu japonezi.
Dacii din sudul Dunarii
Poate ca nu in cautarea tracilor ar fi trebuit sa pornesc, ci in cautarea dacilor de
pana la Muntii Balcani. Nu stim prea bine nici astazi care erau raporturile dintre
daci si moesi, dintre daci si traci. Stim ca erau inruditi, poate dacii o ramura a
tracilor, poate doua ramuri surori.

Bolta pictata in mormant

Dar daca tracii sunt mai departe de lumea noastra, in schimb moesii au fost
mereu in contact cu locuitorii de la nordul Dunarii. In vremea lui Augustus au
avut loc transbordari uriase de populatie getica, de la nord de Dunare la sud.
Multe cetati infloritoare au incetat brusc sa fiinteze, depopulate cu ordin de la
Roma. In acest fel romanii incercau sa tina sub control granita de pe Dunare.
Aceste sute de mii de daci adusi in sud au consolidat nucleul de dacism din
Moesia. O a doua deplasare majora de daci, de la nord la sud, are loc in perioada
retragerii aureliene, dupa anul 271, cand, pe langa armata si administratie, trec
in sud si multe familii care doresc sa ramana in imperiu, pentru a fi protejate de
invaziile migratorilor. Acolo ii gasesc, fireste, pe oamenii locului, frati de sange cu
ei. Probabil ca astfel de treceri de o parte si de alta a apei nu au fost putine de-a
lungul timpului. Nu e deloc intamplator faptul ca Aurelian creeaza in sudul
Dunarii o noua provincie, Dacia Aureliana, impartita administrativ, ulterior, in
Dacia Ripensis si Dacia Mediterranea. Daca teritoriul acesta nu ar fi fost locuit de
daci, Aurelian nu l-ar fi numit "Dacia". Ce s-a intamplat cu acesti daci? Cu limba
lor? Cu zestrea lor culturala si genetica? Odata cu retragerea aureliana, Dunarea

devine granita a imperiului, iar dacii sunt divizati, o parte in imperiu, o parte in
afara lui. Acesta este inceputul sfarsitului in istorie. Insa doar in istorie, caci viata
maselor, ce curge dincolo de istoria scrisa de invingatori, si-a urmat cursul
neclintita. Asadar, daca din manuale nu putem afla mare lucru despre ce s-a
intamplat cu acesti daci si cum de-am ajuns dupa atata timp sa fim doua tari
straine pe doua maluri straine, putem incerca sa aflam altfel.
Bulgara si romana - surori nestiute
Nu inteleg mare lucru din limba bulgara. Asa cum probabil n-as intelege mai
nimic nici din limba albaneza. Si totusi, romana, bulgara si albaneza formeaza
nucleul a ceea ce lingvistii numesc "uniunea lingvistica balcanica". Adica aceste
limbi, desi apartin unor familii diferite (bulgara e slava, albaneza traco-ilira, iar
romana e considerata romanica), au, totusi, in comun, trasaturi foarte
importante, care nu se regasesc decat aici, in Balcani. La aceasta "uniune" mai
participa partial si greaca. Unii lingvisti au sustinut, fara prea mult temei, ca
trasaturile acestea au aparut independent, in fiecare limba. Cei mai multi insa
sunt de acord ca ele provin dintr-un substrat balcanic comun. Desi nu intelegem
mare lucru din aceste limbi, pentru ca difera vocabularul, totusi, structura,
scheletul lor fundamental, care este mult mai stabil decat cuvintele care adesea
vin si pleaca, este asemanator.

Regele Seuthes

Iar aceste lucruri nu se imprumuta, ci se mostenesc. Asta inseamna ca bulgara sa format pe un substrat asemanator cu romana. Aceasta limba slava sudica, ce
difera de celelalte grupe de limbi slave, va fi purtatoarea unei intregi culturi
ecleziastice, care va duce si la raspandirea alfabetului chirilic, impreuna cu
slavona bisericeasca. Dar cine sa se mai intrebe care este originea reala a
alfabetului chirilic, creat pe teritoriul dacic? El are, desigur, la baza, alfabetul
grec. Insa bulgarii in nici un caz nu-si vor pune problema de unde au luat Chiril si
Metodiu unele semne care nu exista in alfabetul grec si pentru care specialistii
nu au gasit o origine. Noi am luat tot de la toata lumea si nimeni nu a
imprumutat nimic de la noi - pare sa fie postulatul preferat al oamenilor de
stiinta din domeniul lingvistic. Iar daca e vorba de slava, cu atat mai mult. Exista,
totusi, cercetatori straini, precum Giuliano Bonfante sau Mario Enrietti, care
sustin ca slava a devenit slava numai in urma contactului cu protoromana, cand
si-a conturat principalele caracteristici. Dar vorbind strict de bulgara, putem
spune ca aceasta este un fel de sora cu romana, poate sa-i zicem sora vitrega,

caci cele doua surori au un parinte diferit si nu mai seamana la chip. Aici, in
aceste trasaturi de limba, precum postpunerea articolului hotarat, formarea
viitorului si a perfectului, evitarea infinitivului si altele, in spiritul limbii pe care
lingvistii bulgari nu-l cerceteaza, iar cei romani nici atat, se ascund dacii din
sudul Dunarii, abandonati de istorie, cu limba lor cu tot.
Imperiul vlaho-bulgar
Au venit apoi vremuri tulburi, in care nu stim ce s-a intamplat cu urmasii dacilor
de la sud de Dunare. Daca ar fi sa dam crezare manualelor, nu a mai ramas
nimic din neamul lor. Cand slavii au impanzit Peninsula Balcanica, dupa secolul al
VI-lea, au asimiliat ce a mai ramas din urmele tracice, care fusesera expuse
romanizarii. De fapt, ce au gasit slavii in actuala Bulgarie? Intre Dunare si
Balcani, o populatie de sorginte dacica, ce vorbea ori vechea limba a dacilor,
daca romanizarea nu apucase sa se produca, ori o protoromana. Cu alte cuvinte,
bulgara este o limba slava cu substrat traco-dacic sau chiar stravechi romanesc.
Cu populatia s-a intamplat la fel: slavii nu au exterminat populatia locala. Asa
incat actuala etnie a bulgarilor trebuie sa aiba o componenta genetica foarte
asemanatoare cu cea de la nordul Dunarii.

Coroana lui Seuthes

Dar ce s-a intamplat mai departe? Cand s-a pierdut, cel putin in memoria
colectiva, legatura dintre nordul si sudul Dunarii? Probabil ca niciodata. Chiar
daca dacii dispar din istorie, apar vlahii, urmasii acestora, al caror nume poate sa
fi insemnat chiar "lupii". Ei sunt cei care, in numeroase randuri, vor scrie istoria
Balcanilor. Si tot ei sunt cei carora li se va refuza, pana astazi, dreptul la istorie.
Si nu este vorba doar de comunitatile compacte de vlasi sau vlahi (aromani,
meglenoromani sau istroromani), ci de mase mari ce impanzeau peninsula
Balcanica si o parte a Europei Centrale, despre care nimeni nu vorbeste. Ei sunt
urmasii dacilor, ai dacilor liberi, ai dacilor din provinciile nord si sud-dunarene, ai
dacilor bejeniti, plecati spre apus, dar si spre rasarit, cand urgia romana s-a
abatut asupra tarii lor. Ei sunt oierii ce au impanzit Europa cu turmele lor, care au
dat atatea nume romanesti muntilor si catunelor prin care si-au gasit adapost.
Acesti vlahi, firi aprige si neinfricate, au scris pagini din istoria Bulgariei. In iarna
anilor 1185-1186, birurile Imperiului Bizantin devenisera atat de grele, incat
vlahii, impreuna cu bulgarii, s-au rasculat. A luat nastere Imperiul romano-bulgar
sau Taratul vlaho-bulgar, cunoscut in istoriografia moderna sub numele de Al IIlea Tarat Bulgar. Intemeietorii acestui tarat au fost trei frati de origine vlaha, din
dinastia Asanestilor: Petru, Asan si Ionita Caloian. Toate sursele medievale sustin
ca cei trei frati erau de neam vlah. Cu toate acestea, istoricii bulgari nu accepta
originea lor vlaha si sustin ca erau bulgari, afirmand ca prin "vlahi", sursele

medievale intelegeau "bulgari". Ei insisi s-au autointitulat "imparati ai vlahilor si

bulgarilor". Capitala taratului a fost la Veliko Tarnovo, splendid oras medieval, ce
si astazi pastreaza parfumul vremurilor trecute. Dinastia Asanestilor a stralucit
timp de un secol si si-a impus dominatia in Balcani, luptand impotriva
bizantinilor, a ungurilor si a cruciatilor. S-a stins dupa marea invazie tatara din
1241, dar imperiul a mai dainuit o vreme, destramandu-se spre sfarsitul secolului
al XIV-lea, in mai multe state feudale, cucerite apoi de otomani. Bulgarii si-au
sters din istorie numele de "vlah", refuzand sa accepte ca aceasta perioada de
maxima glorie, libertate si stralucire ni s-a datorat in mare masura noua,
romanilor.
O istorie pierduta

Femeia de la Thrace Ostrusha

Cat de mult este a noastra lumea tracilor? Poate cea a tracilor de dincolo de
Balcani nu este a noastra decat in parte. Dar cea a dacilor dintre Dunare si
Balcani este a noastra intru totul. Vremurile ne-au inlaturat-o din istorie si cine
stie daca o va mai revendica cineva in manuale sau in constiinta urmasilor nostri.
Bulgaria ramane tara de dincolo de Dunare, cu oamenii sai, cu istoria sa, in care
regimul trecut nu a vrut sa se amestece, pentru a pastra buna vecinatate.
Dunarea a devenit granita prin chiar mijlocul sufletului dac, involburata de un
spirit slav potrivnic, ce refuza sa-si recunoasca substratul dacic sau romanesc,
precum si stralucirea geniului vlah, fara de care Bulgaria nu ar fi avut istoria pe
care o are. Ce avem totusi de invatat de la bulgari: sa pretuim ceea ce avem. Ei
o fac. Noi, nu