Penduland intre real si fantastic, Gavrilescu se defineste ca un personaj
complex care incearca evadarea din viata pentru ca venirea la tiganci, semnifica un alt timp, timpul cunoasterii si parasirii:in acea clipa se simti deodata fericit, parca ar fi fost din nou tanar si toata lumea ar fi fost a lui. Ratarea din bordei a ghicitului este de fapt simbolul esecului lui Gavrilescu la viata fara de moarte. Gavrilescu este un modest profesor de pian, un om de arta, este un visator care aspira spre alta lume, nu cea prozaica, dupa cum declara singur: eu sunt un artist. Nuvela ilustreaza aspiratia omului sensibil, a artistului de a atinge absolutul prin el insusi: Pentru pacatele mele am ajuns profesor de pian. Dar eu traiesc pentru arta pura. El insusi recunoaste ca si-a tradat vocatia creatoare, multumindu-se sa-i invete pe copii sa cante la pian. Patrunderea in imaginar, il va face constient ca si-a ratat existenta nu numai profesionala dar si cea afectiva si sociala, complacandu-se sa traiasca in mediocritate. Numai in spatiul fantastic are curajul unei priviri retrospective si recunoaste ca dragostea pentru Hildegard reprezentase momentul sacru al vietii lui.