Notiuni introductive despre

drept administrativ
Drept administrativ este o ramuri a dreptului public alaturi de
dreptul constitutional, dreptul European, drept international,
etc.
Inca din Antichitate
s-a fundamentat existenta a doua mari ramuri de drept,
legatura dintre ele fiind explicata prin adagiul lui Ulpian:
publicum ius est quod ad statum rei romanae spectat
(privete la starea lumii romane ca publicul s aib dreptul de
arata) si ius privatum est quod ad singulorum utilitatem
pertinet (n beneficiul dreptul unui cetean , acesta este rolul
care vizeaza interesele particularilor, cele de interes privat).
Notiunea fundamentala a dreptului administrativ este cea de
administratie termenului derivat din latina ad= la , catre si
minister = servitor, supus; opusul lui magister= care
inseamna stapan administratia a fost conceputa ad origine
( la origine) ca o actiune in supusenie , cao activitate prin care,
o anumita categorie ( guvernantii decid), iar alta categorie se
supune guvernantii deciziei primeia. Admnistratia este o
componenta a puterii executive, una dintre cele trei puteri ale
statului despre a caror separati s-a vorbit inca din Antichitate de
catre Aristotel si fundamentul in Evul Mediu prin teoria
separatiei puterii in stat. Aceasta este una din teoria pe care s-a
construit gandirea juridica moderna, alaturi de teoria
contractului social si teoria dreptului national.
S-a pornit de la realitatea sau constatarea prezenta in toate
timpurile si regimurile conform careia Acela care detine
puterea are tendinta naturala sa abuzeze. Pentru a stopa
abuzul puterea trebuie sa opreasca puterea , adica puterea
sa fie incredintata unor titluri diferite care sa se controleze si
contracareze reciproc. De precizat insa ca niciodata puterile nu
au fost complet separate una de cealalta.
Ca ele au colaborat sau au fost obligate sa calaboreze pentru a
asigura echilibru inerent(necesara) functionarii unui stat.
Aceasta teorie a fost consacrat in prima declinare de drept
adoptat 1769 de Revolutia Franceza si in Constitutia adoptata in
secolul XIX si in prima jumatate a secolului XX.

In 1958 a fost adoptata constitutia Frantei care a consacrat

pentru prima data dreptul guvernului de a adopta acte cu forta
legii numite regulamente (corespodente cu ordonantele de la
noi).
De altfel aceasta contitutie enumerarea domenilor in care
Parlamentul legifereaza ca restul materiilor necuprinse in
enumerare sunt reglementate de catre Guvern prin regulament.
In acest fel incepem cu secolul trecut s-au produs anumite
mutatii in structura organelor statului , in functionarea si
raporturile dintre ele, cea ce a determinat ca legile
fundamentale adoptate ulterior, sa nu mai o prevada expres, ci
de o maniera implicata asa cum a facut si Constitutia Romaniei
din 1991.
Aceasta in titlul trei reglementeaza autoritatea publica care
realizeaza prerogativele trei puteri in stat in urma succesiuni.
Capitolul 1 consacrat ( puterea legislativa) Parlamentul
calificat ca organ reprezentativ suprem al poporului romaniei si
unica autoritate legislativa a tarii.
Capitolul
2 Presedintele ( puterea executiva).
Capitolul 3 Guvernul ( puterea executiva).
Capitolul 4 raportul Guvernului cu Parlamentul
Capitolul 5 - raportul administratiei publice
Capitolul 2-5 puterea executiva
Capitolul 6 autoritatea judecatoreasca puterea
judecatoreasca.
Precizam ca desi autoritatea publica apartine traditiei unei
anumite puteri (ex: seful statului si guvernul sunt clasicul
executiv). Ele exercita si atributii specifice altei puteri, astfel:
Seful statului indiferent de forma de guvernare ( republica sau
monarhia) este cel care promulga legiile exercitand astfel
atributii din sfera puterii legislative. Promulgarea semnifica
investirea cu forta obligatorie a legii, care precede public ei in
monitorul sau buletinul oficial al fiecarei tari. Dreptul de
promulga legea ii corespunde si cel de a se opune promulgarii
prin mijloace constand specifice fiecarui stat.
In Romania acest lucru se poate realiza: - fie prin sesizarea
Curtii Constitutionale in cadrul controlului prealabil sau
apropierii de constitutionalitate, Presedintele fiind unul din
subiectele de sezina, alaturi de guvern, Inalta curte, CSM.

 fie solicitand Parlamenul sa reexamnineze legea.

Incepand cu secolul trecut s-au creat autoritatea publica de
control al constitutionalitati legilor , care prin statul lor autonom
nu pot fi incadrate in nici una dintre cele 3 puteri clasice a
statutului reglementat de Curtea Constitutionala distinct in titlui
5.
Exista si alte autoritati publice care nu pot fi incadrate in
trinitate a puterilor.
Curtea de Conturi: titlul 4- face
referire la economia si finantele publice al carei rol este de a
controla modul de administrare si de intrebuintare a banului
public, ale resurselor naturale, a banului public; Avocatul
Poporului este reglementat in titlul 2.
privind dreptul, libertatile si indatoriile fundamentale, dat fiind
rolul sau de aparator al drepturilor fundamentale ale
persoanelor fizice.
In
concluzie teoria separatiei puterilor in stat si a imbogatit
continutul, puterea colaborand intre ele in scopul realizari
echilibrului functionari statului.
Articolul 1 alin 4 din Constitutie, nou introdus de legea
429/2003 , prevede ca statul Roman se organizeaza potrivit
separatiei si echilibrului puteri in stat: - legislativa executiva judecatoreasca, in cadrul demersurilor
constitutionale.
Constitutia actuala a Romaniei
dupa model Francez a introdus compententa Guvernului de a
adopta acte normative cu forta legii numite ordonante in baza
delegari legislative care semnifica un transfer de atributi in
materia legiferari dinspre Parlament calificat de Constitutie ca
unica legiuitoare a tarii inspre executiv (guvern).
Art 1 alin 2 consacra forma Republicana de Guvernamant.
Seful de stat in acest tip de organizare fiind presedintele in
egala masura in care in monarhie seful statul poarta denumiri
diferite rege, regina, principe, imparati, mare duce.
Executivul din Romania in prezent are o structura bicefala de
inspiratie Franceza fiind reprezentat de catre Presedinte si
Guvern.