Sunteți pe pagina 1din 3

Suport de curs Istoria Romanilor

Popoare si spatii istorice


clasa a XII-a

Etnogeneza romaneasca
De la preistorie la cucerirea romana
Culturile arheologice specifice epocii preistorice au lasat numeroase urme, care plaseaza spatiul
romanesc, alaturi de creatiile cele mai reprezentative ale preistoriei europene. Puterea de creatie a locuitorilor
acestui spatiu in timpurile preistorice este demonstrata de descoperiri precum, Ganditorul de la Cernavoda,
Zeita de la Vidra, splendida ceramica pictata de la Cucuteni, tablitele de la Tartaria.
Marea miscare de populatii de la sfarsitul mileniului al III-lea I.Cr. A avut ca rezultat formarea
popoarelor si limbilor indo-europene, din care fac parte si tracii. Tracii au fost fauritorii civilizatiei bronzului in
acest spatiu geografic. Blocul tracic, ce acoperea aria carpato-dunareano-balcanica, s-a diferentiat in ramura suddunareana (tracii sudici) si ramura nordica (getii si dacii). Acestia au constituit un stat puternic, o monarhie
militara, sub conducerea regelui Burebista (82-44 I.Cr), sprijinit de marele preot Deceneu, stat care s-a destramat
la moartea acestuia in patru, apoi apoi in cinci parti. Statul dac s-a refacut in a doua jumatate a secolului I,
dar conflictul cu Imperiul Roman, condus de Traian si regele dac Diurpaneus-Decebal (87-106), a dus la
ocuparea Daciei si transformarea in provincie romana, guvernata de un reprezentant al imparatului, legatus
Augusti, ce cuprindea Transilvania, Banatul si Oltenia. Provincia este reimpartita de Hadrian in Dacia Superior si
Dacia Inferior, iar apoi de Marcus Aurelius in Dacia Porolissensis, Dacia Apulensis si Dacia Malvensis,
subordonate unui legatus Augusti pro praetore Daciarum trium. Organizarea administrativa cuprindea retele de
drumuri, dezvoltarea oraselor, agriculturii, mineritului, mestesugurilor, comertului si culturii, construirea unui
sistem defensiv si o colonizare masiva, impunandu-se civilizatia romana. Romanizarea a fost un proces istoric
lingvistic si cultural complex, realizat in trei etape: preromana (sec. I I.Cr.-106), romana (106-271) si
postromana (271-sec. VIII), fiind rezultatul unei actiuni politice, economice, sociale, culturale si spirituale bazate
pe factori precum: administratia, armata, veteranii, colonistii, urbanizarea, activitatea economica, religia, dreptul,
cultura romana.
Etnogeneza romaneasca
Etnogeneza romaneasca a fost rezultatul unui indelungat si complex proces etno-lingvistic desfasurat pe o
straveche vatra traco-geto-daca, getii si dacii avand rolul de element etnic primitor activ al civilizatiei romane.
Retragerea aureliana a demonstrat ca romanizarea a fost un proces profund, ireversibil, care a continuat si in
etapa urmatoare. In perioada secolelor IV-VI s-a realizat cea de-a doua sinteza, care a constat in asimilarea
migratorilor in masa romanicilor. Daco-romanii au continuat sa dezvolte o civilizatie de origine romanica in
mediul rural, in cadrul caruia s-a consolidat obstea sateasca, forma traditionala de organizare, care a stat la baza
uniunilor de obsti, cnezatelor si voievodatelor. Liantul spiritual al daco-romanilor in perioada migratiilor a fost
crestinismul, ca element de identitate etnica si de apartenenta la spiritualitatea romana. Patrunderea slavilor in
spatiul locuit de daco-romani a avut importante consecinte prin faptul ca dominatia lor politica a fost de lunga
durata. Prin trecerea acestora la sud de Dunare, in anul 602, s-a rupt romanitatea nord-dunareana de cea sudica.
In legatura cu etnogeneza romanilor s-au emis de-a lungul timpului doua teorii istoriografice, teoria autohtoniei
si teoria imigrationista. Prima sustinea formarea poporului roman in spatiul carpato-dunarean si romanitatea
acestuia, a doua formarea poporului roman in Balcani si migrarea acestuia la nord de Dunare dupa asezarea
maghiarilor in Pannonia.

Romanitatea romanilor in viziunea istoricilor


Prin romanitatea romanilor ontelegem descendenta romana din colonistii adusi de Traian, latinitatea limbii
romane, continuitatea getilor si dacilor dupa cucerirea Daciei si a populatiei romanizate dupa retragerea
aureliana, unitatea etnica pe intreg teritoriul, dovedite prin dovezi de ordin logic, arheologic, lingvistic,
etnografic, istoric. Originea latina a limbii si a poporului roman, precum si prezenta neintrerupta a romanilor in
teritoriile nord-dunarene, au fost pentru multe secole un fapt de cunostiinta istorica europeana.
In secolele X-XIII romanii sunt mentionati de izvoare bizantine unde apar cu numele de geti si daci, precum si
cu numele de vlahi la Simon de Keza si Anonymus in bazinul carpatic, inainte de cucerirea Pannoniei de catre
Arpad. Veacurile XV-XVI aduc martiriile umanistilor Flavio Biondo, Enea Silvio Poccolomini. Francesco della
Valle, Antonio Bonfinus. Carturari romani precum Nicolaus Olahus, Grigore Ureche, Miron Costin, Nicolae
Costin, Constantin Cantacuzino, Dimitrie Cantemir sustin romanitatea poporului roman, insa apar inca din
secolul XVI neincrederea in romanitatea romanilor exprimata de Szamoskozy Istvan.
In secolul al XVIII-lea, in conditiile luptei romanilor din Transilvania pentru afirmare nationala, este lansata si
dezvoltata teoria imigrationista ce contesta autohtonia si romanitatea romanilor, teorie respinsa de reprezentantii
Scolii Ardelene: Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Sincai, Ion Budai-Deleanu. Dupa 1867, teoria
imigrationista a fost reluata de Robert Roesler in lucrarea Studii romanesti. Cercetari cu privire la istoria
veche a Romaniei. Primul istoric roman care ia atitudine fata de noua versiune a teoriei imigrationiste, dar si
fata de exagerarile latiniste este Bogdan Petriceicu-Hasdeu. Este urmat de A.D. Xenopol, Alexandru Philippide,
Dimitrie Onciul, Dionisie Fotino, Mihail Kogalniceanu, Nicolae Iorga, Vasile Parvan, Aurelian Sacerdoteanu,
Constantin C. Giurescu, David Prodan, George Bratianu si alti istorici si filologi.
Realitatea istorica este existenta poporului roman, continuator al romanitatii orientale si fauritorul unei civilizatii
de factura romana, parte componenta a civilizatiei europene. Teoriile istoriografice care neaga total sau partial
romanitatea romanilor si continuitatea lor in spatiul carpato-dunareano-balcanic au aparut, cu precadere,
incepand cu secolul al XVIII-lea si au urmarit scopuri politice.
Descoperitori de noi spaii i culturi ntre secolele XV- XIX.
Contactul dintre Occident si Orient a fost cel mai adesea violent, dar el a permis si schimburi comerciale si
culturale ce au cunoscut perioade de dezvoltare sau de regres. Pentru a stabili relatii cu mongolii, apusenii au
trimis misionari si soli precum, Giovanni del Piano di Carpine sau Marco Polo in secolul XIII. In secolul XV,
Afanasi Nikitin calatoreste in India si Ceylon, observatiile calatoriei fiind reunite in lucrarea Calatorie peste trei
mari. Comertul cu Orientul a cuprins si Tarile Romane, produsele fiind aduse in centrele comerciale de la Marea
Neagra si gurile Dunarii si tranzitate spre Europa prin Tara Romaneasca si Moldova spre Transilvania sau
Polonia cu ajutorul negustorilor brasoveni, sibieni so lioveni.
Marile descoperiri geografice s-au realizat in a doua jumatate a secolului al XV-lea si la inceputul secolului al
XVI-lea si au avut ca protagonisti Portugalia si Spania. Portugezii, au fost primii care au cautat un nou drum spre
India, prin expeditiile organizate de-a lungul coastelor africane de regele Henric Navigatorul, prin calatoriile lui
Bartolomeo Diaz (1487), care descopera Capul Bunei Sperante, si a lui Vasco da Gama (1497-1498) care
ajunge in India ocolind Africa pe la sud. Portugezii au intemeiat numeroase puncte comerciale, numite factorii.
Noul drum spre India era deschis, dar interzis spaniolilor. Cu finantare spaniola, genovezul Cristofor Columb
(Cristobal Colon) calatoreste spre vest descoperind in 1492 un nou continent, lucru de care a fost pe deplon
constient florentinul Amerigo Vespucci. Intre 1519-1522, cu sprijinul Spaniei, portughezul Fernao Magalaes
(Fernando Magelan) a navigat in jurul Pamantului, calatoria fiind incheiata, dupa moartea acestuia on Filipine,
de secundul sau, Sebastian Elcano.
Marile descoperiri geografice au avut importante consecinte: intemeierea imperiilor coloniale, afirmarea Europei
la nivel global, mutatrea centrului comercial al Europei pe tarmul Atlanticului si dezvoltarea statelor riverane:
Spania, Portugalia, Olanda, Anglia si Franta. In numele ideii ca europenii au menirea de a civiliza lumea, s-a
impus cu forta crestinismul, civilizatia europeana, si au fost distruse civilizatiile precolumbiene mayasa, azteca si
incasa.
Cltori romni acas i n lume.

In decursul timpului, numerosi au fost romanii care, on calitate de negustori, militari, soli, carturari, calugari au
calatorit si au lasat insemnari despre cele vazute in drumurile lor. Nicolae Milescu (1636-1708), in timpul
misiunilor sale prin Moldova, Transilvania si Tara Romaneasca este interesat de legende, folclor, lomba, traditii,
manuscrise. El a calatorit la Istanbul, in Germania, Suedia, Franta, iar la recomandarea patriarhului Dositei al
Ierusalimului, intra in slujba Rusiei, calatorind prin Siberia spre China. Calatoria in China a durat trei ani 16751678 si au fost consemnate on lucrarea Jurnal de calatorie in China. Dimitrie Cantemir scrie la cererea
Academiei din Berlin lucrarea Descriptio Moldaviae si realizeaza o harta a Moldovei, care ramane singura
vreme de un secol.
Dinicu Golescu (1777-1830) boier muntean, calatoreste ca diplomat la Paris si Petersburg. Observatiile
calatoriilor realizate in anii 1824-1826 in Transilvania, banat, Ungaria, Austria, Italia, Bavaria si Elvetia au fost
publicate in lucrarea Insemnarea calatoriei mele. Alti calatori romani au fost Ioan Codru-Dragusanu (18181884), badea Gheorghe Cartan (1849-1911) cel care cara peste munti carti romanesti in Transilvania si a ajuns
la Roma pe jos pentru a vedea Columna lui Traian sau Mihai Tican-Rumano, autor a 30 de volume despre spatii
si culturi de pe toate continentele.