Definirea comunicarii

Indiferent de scolile, domeniile sau opiniile care definesc comunicarea, se pot identifica cteva
aspecte comune:

comunicarea reprezinta un proces de transmitere de informatii (informatia

fiind privita ca un termen general referindu-se att la concepte, ct si la semne,
simboluri etc.)
comunicarea necesita cel putin doi poli (individ-individ, individ-grup etc.)

Etimologic, termenul provine din limba latina, unde communis nseamna a fi n relatie cu, a
pune de acord.
Dictionarul de sociologie defineste comunicarea ca un proces de emitere a unui mesaj si de
transmitere a acestuia ntr-o maniera codificata cu ajutorul unui canal catre un destinatar n
vederea receptarii (Maria Voinea).
Dictionarul de psihologie defineste comunicarea ca relatie ntre indivizi ce implica transmitere
intentionata sau nu cu influente asupra receptorului si cu efect retroactiv.
Comunicarea are rolul de a pune n relatie sistemele (omul) cu mediul n care evolueaza.

PRINCIPALELE FORME ALE

COMUNICARII
Forme ale comunicarii
Comunicarea are un caracter dinamic. Este un proces complex, ce se particularizeaza n contexte
diferite: exista informatii care se transmit genetic, informatii care circula n mediul social
(cutume, obiceiuri etc.), n organizatii. Exista mai multe criterii dupa care sunt identificate
variatele forme de comunicare:

Dupa participarea indivizilor la procesul de comunicare:

1.

comunicare intrapersonala (comunicare cu sinele)

2.

comunicare interpersonala (cu altii)

3.

comunicare de masa (prin institutii specializate, cu adresabilitate generala)

4.

directa (fata n fata)

5.

indirecta (mediata)

6.

verbala

7.

nonverbala

8.

paraverbala

9.

comunicare incidentala (fara scop bine stabilit)

10.

comunicare consumatorie (consecinta a starilor emotionale)

11.

comunicare instrumentala (cnd este urmarit un scop precis)

12.

comunicare omogena (om-om, animal-animal)

13.

comunicare heterogena (om-animal, om-masina)

14.

comunicare ascendenta (cu superiorii)

15.

comunicare descendenta (cu subalternii)

Dupa contextul spatial-temporal al mesajelor

Dupa instrumentele folosite

Dupa obiectivele comunicarii

Dupa interactiunea sistemelor care comunica

Dupa pozitia n cadrul unei organizatii

3.

comunicare orizontala (emitatorul si receptorul au pozitii egale)

COMUNICARE VERBALA
Aceasta forma de comunicare este puternic dezvoltata la om, vorbirea fiind actul prin care
informatia este emisa prin intermediul codurilor lingvistice, dar nu numai.

Indivizii pot fi diferentiati prin:

competenta lingvistica (capacitatea de a construi, traduce si identifica

mesaje ntr-o limba;

performanta lingvistica (capacitatea de a nsufleti termenii prin corelarea cu

aptitudinile, atitudinile, conceptiile despre lume si viata, astfel nct sa fie obtinute
efecte noi);

De aici rezulta stilul de comunicare exista persoane care fascineaza nu prin ceea ce comunica,
ci prin felul n care comunica. Aceeasi tema poate fi expusa:

printr-un limbaj rational, dirijat

printr-un limbaj metaforic, euristic

Rezulta de aici ca relatarea poate fi la un moment dat un produs al vorbitorului si nu o realitate.

Stilurile de comunicare pot fi clasificate astfel:

stil neutru (elimina starile sufletesti) prezent n relatiile oficiale;

stil solemn (impun un ceremonial) prezent n momente deosebite;

stil beletristic (bogat n sensuri, favoriznd imaginatia);

stil stiintific (predomina deductia si inductia);

stil administrativ (bazat pe clisee institutionale);

stil publicistic (bazat pe prezentarea informatiei);

stil managerial (accentueaza dirijarea, rezolvarea problemelor etc.)

Indiferent de stil, comunicarea trebuie sa ndeplineasca urmatoarele calitati:

claritate (nivelul de concizie, sistematizare);

corectitudinea (nivelul de adecvare la regulile sintactice si de topica);

adecvarea (folosirea celor mai potrivite cuvinte n raport cu intentii);

puritatea (nivelul de saturare cu arhaisme, neologisme, regionalisme);

concizia (concentrarea pe tema, eliminarea redundantei, divagatiilor);

precizia (folosirea unor mijloace suplimentare pentru a facilita ntelegerea).

Formele comunicarii orale sunt: monologul, expunerea, relatarea, dialogul, seminarul, interviul,
colocviul, toastul, discursul, povestirea, pledoaria, dezbaterea, conferinta, prelegerea etc.

In genere, pentru a atinge principalele obiective ale comunicarii(de a fi receptat, inteles, acceptat
si mai ales, de a provoca o reactie), subiectul uman, manifesta un comportament verbal, ca
mijloc de valorificare a celei mai utilizate forme de comunicare interumana,comunicarea verbala.
Producerea comportamentului verbal este determinata de faptul ca, individul, asimileaza limba
dintr-o comunitate de limba, pe baza capacitatii innascute de a o invata, si o interiorizeaza intrun limbaj comun, care ii perminte sa comunice cu ceilalti indivizi, care impartasesc acelasi
sistem de semnificatii.
Limba este un sisitem de semne institutionalizat social (CARROLL, 1979, pag.14), care sta la
baza oricarui set de raspunsuri de care sunt capabile fiintele umane. Este formata din unitati de
limba, ale caror conotatii se definesc si se redefinesc prin dependente sintactice si
psihosemantice ( semnificatiile de baza sunt universale, dar ele se particularizeaza atunci cand
sunt personalizate.)
Acest sisitem de semne arbitrare, pe care il reprezinta limba, este resursa fundamentala a
comunicarii.
Fiecare semn prezinta corespondente, desemnate in procesul devenirii culturale a fiintei umane,
cu diferite stari de lucruri, care ne compun realitatea.
Aceste corespondente formeaza sistemul de continut sau de sensuri si semnificatii, prin care se
atesta limbajul.
Limbajul inseamna deci comunicare,iar comunicarea nu este alteceva decat schimbul de
semnificatii.
Limbajul are rol de a organiza specific gandirea umana, definindu-se astfel ca o modalitate
intrinseca prin care exista individul uman in dimensiunea sa spirituala.
Pentru N.CHOMSKI individul poseda o anumita competenta lingvistica exprimata de un tip
aparte de creativitate. El precizeaza ca limba nu este formata numai din unitati de limba, ci ea
reprezinta un ansamblu nelimitat de propozitii generative.