Niculae Titulescu.

Politica externa a Romaniei in secolul al XX-lea

Pe parcursul secolului al XX-lea politica extern romneasc a suferit schimbri destul de radicale, schimbri datorate posibilitii atingerii
obiectivelor stabilite i contextului internaional. Romnia a intrat n acest secol avnd ca obiective pstrarea independenei i integritii rii
i unirea cu provinciile aflate sub stpnirea imperiilor vecine: Transilvania, Basarabia i Bucovina. Pentru realizarea lor, la nceputul
primului rzboi mondial (1914-1918) ea era membr a Triplei Aliane alturi de Germania, Austro-Ungaria i Italia, dar a intrat n rzboi dup
semnarea unei convenii politice i a uneia militare prin care Antanta (Anglia, Frana, Rusia, Italia) i recunotea drepturile asupra
Transilvaniei i Bucovinei.
Pentru c la sfritul rzboiului, Basarabia, Bucovina i Transilvania i-au proclamat unirea cu Romnia, n perioada interbelic obiectivele
majore erau recunoaterea de ctre Marile Puteri a integritii teritoriale i a suveranitii naionale, n baza acestor obiective rile vecine se
mpreau n dou grupe distincte: una cu care avea relaii bune concretizate n tratate bi i multilaterale i una alctuit din forele
revizioniste. Din prima grup fceau parte Ceholoslovacia, Polonia i Iugoslavia, iar dintr-a doua U.R.S.S., Ungaria i Bulgaria.
n condiiile relaiilor tensionate cu Rusia, care nu recunotea unirea Basarabiei i cu Ungaria care la rndul ei, a declarat c nu recunotea
hotrrea Adunrii Naionale de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, Romnia particip la Congresulde pace de la Paris-Versailles (19191920), dar nu n calitate de putere cobeligerant cum i se promisese n Convenia politic ncheiat cu Antanta pe 4716 august 1916.
Delegaia romn a semnat la 28 iunie 1919 tratatul cu Germania dei i cunoscuse coninutul doar cu cinci minute nainte, dar
nerespectarea punctului de vedere n legtur cu tratatul cu Austria determin retragerea delegaiei de la negocieri. ntors n ar, Ion.
C.Brtianu se retrage i de la conducerea guvernului n aceeai zi n care, la Saint-Germain en Loye, Puterile aliate semnau tratatul cu
Austria i ameninau Romnia cu retragerea dreptului de participare la Conferin dac nu va reveni la masa tratativelor n 8 zile: 10
septembrie 1919.
Peste trei luni, la 10 decembrie noul guvern al Blocului parlamentar" prezidat de Alexandru Vaida-Voievod, a semnat, dup lungi tratative,
tratatele cu Austria, Bulgaria i Tratatul Minoritilor. Nemulumirile delegaiei romne fa de Tratatul cu Austria au fost plata unei sume cu
titlul de reparaii n contul teritoriilor eliberate de sub dominaia austro-ungar, stabilirea frontierelor cu Ungaria i Iugoslavia, protecia
Marilor Puteri asupra minoritilor, etc.
Pentru urmtorul tratat, delegaia romn condus la Londra de Alexandru Vaida-Voievod a reuit s conving membrii consiliului suprem
de drepturile Romniei asupra Transilvaniei, drepturi incluse n tratatul semnat de delegaia maghiar la Trianon la 4 iunie 1920. De aceast
dat partea romn a fost reprezentat de Nicolae Titulescu.
Ultimul teritoriu romnesc a crui unire a fost recunoscut de Anglia, Frana, Italia i Japonia a fost Basarabia i recunoaterea a avut loc
prin tratatul semnat la Paris pe 28 octombrie 1920. Aa cum am mai amintit Rusia nu a recunoscut niciodat aceast unire i a folosit toate
mijloacele posibile pentru a recupera teritoriul.
Din aceste motive i urmrind realizarea obiectivelor sale de politic extern n cadrul unei epoci marcate de tendine revizioniste, Romnia
a avut ca prim obiectiv semnarea unei aliane multilaterale cu Cehoslovacia, Iugoslavia, Polonia i Grecia. Aliana care n viziunea lui Take
Ionescu trebuia s constituie o barier n calea Germaniei i a unei eventuale aliane a acesteia cu Rusia sovietic i era deschis i
Austriei i Ungariei. Polonia a convenit doar s semneze un tratat polono-romn, tratat semnat la 3 martie 1921 la Bucureti, dar
Cehoslovacia, Iugoslavia i Romnia au format n scurt timp Mica nelegere. Ea a fost definitivat prin conveniile de alian defensiv
romno-cehoslovac i romno- iugoslav din 22 aprilie i 7 iunie 1921 i reprezenta cea mai sigur garanie a pcii i securitii n aceast
zon a Europei i descuraja tendinele revizioniste ale Ungariei.
n 1928 Romnia a aderat la Pactul Briand-Kellogg, prin care rzboiul ca mijloc de rezolvare a diferendelor ntre state era interzis.
Romnia depus eforturi mari pentru recunoaterea, de ctre URSS, a unirii Basarabiei cu Romnia. Acest obiectiv a fost urmrit n cadrul
tratativelor de la Copenhaga, Viena (1924) i Riga (1932). n anii '30, tratativele au fost purtate de ctre Nicolae Titulescu cu Maxim Litvinov,
nefinalizate datorit demiterii lui Titulescu. Avnd trei vecini revizioniti, Romnia continu seria tratatelor bilaterale i a alianelor regionale
prin semnarea n 16 februarie 1933 la Geneva, a unui nou plan de organizare a Micii nelegeri i mpreun cu Iugoslavia, Turcia i Grecia
aPactului nelegerii Balcanice (1934).
n 1936 a fost semnat la Montreux un protocol romno-sovietic care deschide drumul unei posibile ncheieri a unui pact de asisten
mutual ntre cele dou state.
n condiiile n care nceputul unui nou rzboi era previzibil iar Romnia nu obinuse garanii de la aliaii tradiionali la cererea Germaniei n
30 martie 1939, a fost semnat un acord economic romno-german. Guvernul romn insist pentru a obine anumite garanii astfel nct la
13 aprilie 1939, Marea Britanie i Frana garanteaz independena Romniei.
Din pcate, slbiciunile politicii Societii Naiunilor, contradiciile dintre Marile Puteri i politica revizionist a U.R.S.S.-ului au dus la eecul
sistemelor de alian regional i la izbucnirea celui de-Al Doilea Rzboi Mondial (1939-1945).
Dup pierderea Basarabiei n vara anului 1940, Romnia a renunat la garaniile franco-engleze i a intrat n rzboi ca aliat al Germaniei
pentru a o recupera (22 iunie 1941), dar luptele dincolo de Nistru i nfrngerile suferite au nemulumit opinia public i partidele politice,
care s-au aliat i au nceput tratativele cu Aliaii. La 23 august 1944 regele Mihai a ordonat arestarea marealului Ion Antonescu i
ntoarcerea armelor mpotriva Germaniei. Astfel, Romnia a luptat mpotriva Germaniei de la 23 august 1944 pn la sfritul rzboiului (9
mai 1945), participnd la eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei i Austriei, chiar dac Uniunea Sovietic a amnat deliberat semnarea
Conveniei de armistiiu ntre Romnia i Naiunile Unite pn la data de
12 septembrie.
Conform acordului de procentaj semnat la Moscova, n 9 octombrie 1944, ntre Churchill i Stalin, Conferina de la Ialta hotrse deja c
Romnia intra n sfera de influen sovietic n proporie de 90% i s-a instaurat regimul comunist de aceea la Conferina de pace de la
Paris (29 iulie-15 octombrie 1946), dei Romnia a ncercat s obin cobeligerana evocnd efortul de rzboi (locul IV) nu a reuit. Dar
delegaia condus de Gh. Ttrescu s-a confruntat i cu cererile Ungariei de a obine noi teritorii n Transilvania. n final, tratatul din 10
februarie 1947 consfinea recuperarea Transilvaniei, pierderea Basarabiei i a Bucovinei de nord i plata unei despgubiri
ctre U.R.S.S.
n ceea ce privete raporturile cu URSS, la sfritul rzboiului, economia romneasc a fost aservit pentru o perioad intereselor sovietice,
n contul despgubirii de rzboi, n timp ce n plan politic a fost instaurat regimul comunist. n 1955 cnd U.R.S.S. a creat Pactul de la
Varovia, aliana militar a statelor comuniste, Romnia s-a numrat printre membrii si fondatori.
Treptat Romnia se distaneaz de poziia Moscovei, iar n 1963, n cadrul Organizaiei Naiunilor Unite, Romnia voteaz altfel dect
URSS i aliaii si. n 1964 este respins planul economistului bulgar Valev, nsuit de ctre Moscova, plan ce prevedea faptul c n Romnia
trebuia s se dezvolte prioritar agricultura.
n timpul regimului lui Nicolae Ceauescu Romnia a refuzat s rup relaiile cu Israelul, n 1967, a recunoscut RFG (1967), a condamnat
invadarea Cehoslovaciei de ctre trupele Tratatului de la Varovia, Romnia a fost vizitat de ctre preedinii SUA, Richard Nixon (1969) i
Gerald Ford (1972) etc.
Dar n anii '80 rigiditatea liniei ideologice ceauiste precum i politica economic, nerespectarea drepturilor omului etc. au determinat o
accentuat izolare internaional a regimului comunist.

Niculae Titulescu.
RELATIILE INTERNATIONALE ALE ROMANIEI
RELATIILE INTERNATIONALE ALE ROMANIEI
I. POLITICA EXTERNA A ROMANIEI PANA LA MAREA UNIRE
1. Relatiile externe ale Romaniei in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Actiunile diplomatice ale Romaniei inainte de
recunoasterea independentei de stat. Ministerul Afacerilor Straine al Principatelor Unite a inceput sa functioneze in august 1862. Desi nu
erau inca independente, Principatele Unite au realizat legaturi speciale cu alte tari: in 1863, a fost incheiata cu Serbia o conventie de
extradare, iar in 1865, cu Austria, o conventie privind sistemul postal si cel de telegraf. In anul 1865, Prin cipatele Unite au semnat, la Paris,
o conventie telegrafica, dovedindu-se ca erau deja considerate stat suveran de alte tari din Europa. Dupa anul 1866, a crescut numarul
conventiilor semnate de Romania cu alte state, precum cele comerciale si de navigatie cu Austro-Ungaria, din 1875, si cu Rusia, in 1876.
Prin tratatele de pace de la San Stefano si Berlin, din anul 1878, a fost recunoscuta independenta de stat a Romaniei. Astfel, Romania a
putut sa stabileasca relatii diplomatice cu alte state bazate pe suveranitate si egalitate. Statul roman a deschis primele reprezentante
diplomatice, care se numeau legatii, in alte capitale sau a ridicat la nivel de legatie fostele agentii diplomatice care functionau in tarile
respective. In anul 1878, Austro-Ungaria, Rusia si Turcia au stabilit relatii diplomatice cu Romania, iar Italia, in 1879. Germania si alte tari au
conditionat recunoasterea independentei Romaniei de modificarea articolului 7 din Constitutie cu privire la acordarea cetateniei romane
celor de alta religie decat cea crestina si de rascumpararea de catre statul nostru a actiunilor concernului falimentar Strousberg.
Independenta Romaniei a fost recunoscuta de Germania, Franta si Anglia in anul 1880. Astfel, Romania a promovat mai eficient actiunile de
politica externa, in conformitate cu interesele sale politice si economice. De exemplu, pentru a-si proteja economia de concurenta marfurilor
din Austro-Ungaria, Romania a dorit sa negocieze, in 1886, o noua conventie comerciala cu acest stat, ceea ce a determinat un adevarat
razboi vamal intre cele doua tari, care a durat pana in 1891.
2. Razboaiele balcanice si Primul Razboi Mondial. Cancelarul Bismarck inaugurase un sistem de aliante, bazat pe semnarea
unor acorduri secrete, ceea ce-i oferea o mai mare libertate de miscare si impiedica Franta, principalul rival, sa realizeze o coalitie
antigermana. Aceste acorduri au stat la baza incheierii, in 1882, a primului sistem politico-militar, Tripla Alianta sau Puterile Centrale. La
sfarsitul secolului al XIX-lea si la inceputul celui urmator, Romania trebuia sa tina cont de raporturile dintre marile puteri. Teama de Rusia,
care ocupase sudul Basarabiei, in 1878, a determinat apropierea de Germania si de Austro-Ungaria, devenind membra a Triplei Aliante in
anul 1883 printr-un tratat secret, care putea fi reinnoit. Aceste mari puteri considerau Romania un avanpost in politica lor de consolidare a
pozitiilor in sud-estul Europei. Politica germana nu putea ramane insa fara o reactie din partea celorlalte puteri europene. Echilibrul de forte
a fost redimensionat la inceputul secolului al XX-lea. Acordul anglo-francez din 1904, cunoscut si sub numele de Antanta Cordiala, a fost
urmat, in 1907, de un acord anglo-rus. In felul acesta a aparut cel de-al doilea sistem politico-militar, Antanta sau Tripla Intelegere.
Peninsula Balcanica a continuat sa ramana la sfarsitul secolului al XIX-lea si la inceputul secolului al XX-lea un adevarat butoi cu
pulbere. Statele nationale aparute dupa prabusirea dominatiei otomane promovau si sustineau curente nationaliste ale caror manifestari
erau de multe ori violente. De asemenea, interesele strategice ale marilor puteri se intersectau in sud-estul Europei si determinau
complicarea unei situatii deloc simple. Primul Razboi Balcanic a izbucnit in toamna anului 1912 si a adunat Bulgaria, Serbia, Grecia si
Muntenegru impotriva unei Turcii repede depasite de diferenta de forte. Tratatul de pace semnat la Londra parea ca a rezolvat, cel putin
deocamdata, problemele. Neintelegerile dintre aliati s-au manifestat insa repede, mai ales datorita pretentiilor exagerate ale Bulgariei, ceea
ce a determinat o actiune comuna a fostilor aliati, la care s-au adaugat Turcia si Romania. Romania a fost un factor de stabilitate in sudestul Europei, implicandu-se in al doilea razboi balcanic, impotriva Bulgariei, numai in momentul 414h74e in care situatia de la sud de
Dunare a devenit periculoasa pentru securitatea tarii. Armata romana a fost desfasurata in Bulgaria, iar pacea semnata la Bucuresti in 1913
permitea Romaniei sa anexeze doua judete din sudul Dobrogei, Durostor si Caliacra, regiune cunoscuta si sub numele de Cadrilater.
Asasinarea la Sarajevo, la 28 iunie 1914, a arhiducelui Franz Ferdinand, mostenitorul tronului Imperiului Austro-Ungar, a declansat o reactie
in lant, care a dus in cele din urma la izbucnirea Primului Razboi Mondial. In aceste conditii, Romania si-a intensificat actiunile diplomatice
pentru realizarea Marii Uniri. Prim-ministrul Ion I.C. Bratianu a negociat, in secret, cu Antanta (Franta, Anglia, Italia si Rusia) participarea la
Primul Razboi Mondial alaturi de aceasta, obtinand, in 1916, recunoasterea drepturilor Romanei asupra Transilvaniei, Banatului si
Bucovinei. Intrata in razboi dupa doi ani de neutralitate, in 1916, Romania si-a indeplinit obiectivul national. Pentru aceasta, diplomatia
romana a actionat in timpul razboiului si la Conferinta de pace de la Paris (1919-1920). Romania a continuat razboiul si dupa incheierea
marii conflagratii mondiale. In Ungaria s-a instaurat un regim comunist condus de Bela Kun, care urmarea sa pastreze granitele statului
maghiar. In conditiile primejdiei pe care ar fi constituit-o existenta a doua state comuniste la est (Rusia sovietica) si la vest (Republica
Ungara a Sfaturilor), care nu recunosteau alipirea la Romania a Basarabiei si a Transilvaniei, armata romana a pornit la ofensiva, ocupand
Budapesta (4 august 1919) si lichidand regimul comunist din Ungaria.
3. Conferinta de pace de la Paris. Sistemul Versailles. Primul razboi mondial a determinat mari schimbari, cu consecinte
deosebite asupra Europei si lumii. A dus la modificarea raportului de forte in randul marilor puteri. La sfarsitul razboiului a invins principiul
nationalitatilor. Marile imperii - german, austro-ungar, tarist si otoman - s-au prabusit ca urmare a vointei popoarelor constituindu-se, pe
ruinele lor, noi state; altele, intre care si Romania si-au desavarsit unitatea nationala.
Intre anii 1919-1920 s-au incheiat tratatele semnate in cadrul Conferintei de pace de la Paris (1919-1920), cunoscute sub numele
de sistemul Versailles: cu Germania la Versailles (28 iunie 1919), cu Austria la Saint-Germain (10 septembrie 1919), cu Bulgaria la Neuilly
(27 noiembrie 1919), cu Ungaria la Trianon (4 iunie 1920), cu Turcia la Sevres (10 august 1920). Statele invinse erau dezarmate, se
desfiinta serviciul militar obligatoriu si li se interzicea producerea unor categorii de arma ment. Se trece de la Europa imperiilor la Europa
natiunilor: Germania ceda Frantei Alsacia si Lorena ; prin dezmembrarea Imperiilor german, austro-ungar, tarist si otoman luau fiinta noi
state: Austria, Ungaria, Iugoslavia, Cehoslovacia, Polonia, Estonia, Letonia, Lituania, Finlanda; teritoriile turcesti din Orientul Apropiat intrau
sub stapanire engleza si franceza. Considerate vinovate de declansarea razboiului, statele invinse erau obligate la plata reparatiilor. Pacea
realizata la Paris n-a fost durabila deoarece: contrar celor petrecute la congresele de pace anterioare (Viena, 1815; Paris, 1856) statele
invinse n-au fost admise la tratativele de pace ; statele mici din tabara invingatoare au fost discriminate; alte state (ex. Rusia Sovietica) n-au
fost invitate sa participe la Conferinta de pace; doar statele invinse au fost considerate responsabile de declansarea razboiului; desi s-a
constituit Societatea Natiunilor care avea drept obiectiv mentinerea pacii in lume, aceasta nu avea mijloacele necesare pentru a o impune.
In ciuda faptului ca terminarea razboiului a gasit Romania de partea invingatorilor, tratativele de pace au fost foarte dificile. Primministrul Romaniei, Ion I. C. Bratianu, nu a dorit sa semneze "tratatul minoritatilor" si Tratatul de pace cu Austria (de la Saint-Germain-enLaye), intrucat aceste tratate aduceau atingere suveranitatii Romaniei; sub pretextul asigurarii protectiei minoritatilor de pe teritoriul statelor
succesoare Austro-Ungariei, marile puteri (Anglia, Franta, SUA, Italia) doreau sa supravegheze regimul la care erau supuse aceste
minoritati. Succesorul lui Bratianu la conducerea guvernului, Alexandru Vaida-Voevod, a fost silit sa semneze tratatele respective (10
decembrie 1919). Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye (10 septembrie 1919, semnat de Romania la 10 decembrie) a recunoscut
apartenenta Bucovinei la Romania; Tratatul de la Trianon (4 iunie 1920) recunostea unirea Transilvaniei cu Romania. Un alt tratat, semnat la
Paris (28 octombrie 1920), insemna recunoasterea unirii Basarabiei cu Romania de catre Marea Britanie, Franta, Italia si Japonia. Primele

Niculae Titulescu.
trei state au ratificat tratatul cu intarziere, in timp ce Japonia nu l-a ratificat, din cauza unor intelegeri de natura economica incheiate cu
Uniunea Sovietica.
II. POLITICA EXTERNA A ROMANIEI IN PERIOADA INTERBELICA. MARILE ALIANTE
Politica externa in perioada interbelica a avut ca obiectiv de baza apararea independentei si a granitelor intregite in anul 1918, in
conditiile in care revizionismul era in ascensiune. Unele state vecine, URSS, Ungaria si Bulgaria, revendicau teritorii romanesti. Sistemul
defensiv al Romaniei s-a construit pe convingerea ca Franta, si Marea Britanie, ca principale autoare ale "sistemului de la Versailles" il vor
apara iar Societatea Natiunilor isi va dovedi eficienta in apararea pacii. Diplomatia romaneasca a actionat in directia cresterii rolului acestei
organizatii in viata internationala. In acest cadru, s-a militat pentru adoptarea unor masuri concrete de dezarmare si de descurajare a fortelor
revizioniste.
Dupa incheierea Tratatului de pace de la Paris (1919-1920), adevarat instrument de lucru in relatiile internationale, Europa a fost
pusa in fata unor noi raporturi de putere, care au confirmat schimbarile teritoriale de pe harta politica a continentului. In acest nou cadru,
Romania a urmarit incheierea unor aliante politico-militare, reluarea relatiilor cu fostii adversari din razboi, precum si o activizare a
diplomatiei la scena europeana. Din initiativa ministrului de externe roman, Take Ionescu, in anul 1921 s-au semnat o conventie politica si
una militara intre Romania si Polonia - in fapt, o alianta zonala cu caracter strict defensiv, prin care cele doua diplomatii incercau
fundamentarea unui sistem de securitate. Conventia militara, care decurgea din cea politica, specifica masurile ce se impuneau in cazul
unei agresiuni in partea rasariteana a unuia dintre cele doua state. In anul 1926, a fost semnat Tratatul de alianta cu Polonia, care inlocuia
cele doua conventii si acorda garantii generale impotriva oricarui tip de agresiune, nu doar la granitele rasaritene. In anul 1921, a fost creata
prima alianta regionala in Europa, in spiritul Societatii Natiunilor: Mica Intelegere sau Mica Antanta, care reunea Romania, Cehoslovacia si
Regatul Sarbo-Croato-Sloven (denumit, din 1929, Iugoslavia).
La 15 iulie 1926, a fost parafat Tratatul de alianta si amicitie intre Romania si Franta. Romania a incercat sa compenseze lipsa unei
intelegeri militare prin acordurile politice. Tratatul a oferit Bucurestiului un plus de garantie doar cu caracter moral, deoarece ambele state
erau interesate in mentinerea principiilor care au stat la baza Pactului Societatii Natiunilor. In lipsa unui acord militar, refuzat de Paris,
Tratatul romano-francez nu a avut o consistenta practica, reprezentand, in fond, o repetare a celor statuate in Pactul Societatii Natiunilor. In
ciuda acestor carente, acordul dintre Franta si Romania a putut constitui, cel putin la nivel declarativ, un sprijin in mentinerea statu-quo-ului
teritorial. Concomitent cu negocierile romano-franceze, in vederea finalizarii tratatului, diplomatia de la Bucuresti a demarat tratativele si cu
Italia, urmarindu-se in principal atat obtinerea sprijinului Romei pentru ratificarea Tratatului de la Paris (28 octombrie 1920), prin care era
recunoscuta apartenenta Basarabiei la Romania, cat si intarirea sistemului de garantii. Tratativele dintre cele doua state au fost indelungate,
Italia acceptand, in final, formula unui Tratat de amicitie si colaborare cordiala, incheiat la Roma, la 16 septembrie 1926. Prin acest tratat,
prelungit succesiv din sase in sase luni, pana in 1934, ambele parti aveau obligatia sa-si acorde sprijin pentru indeplinirea obligatiilor
asumate. Din nefericire, Tratatul italo-roman nu a cuprins clauze cu caracter militar, fiind considerat inferior celui semnat cu Franta. Pe langa
tratatele bilaterale, Romania a fost semnatara, in toata perioada dintre cele doua razboaie mondiale, si a unor numeroase tratate
multilaterale, constituindu-se parte in luarea de deciziilor de catre concertul european. Astfel, inca din 1919, Romania a aderat la Societatea
Natiunilor, la momentul respectiv unica organizatie la nivel mondial care milita pentru mentinerea securi tatii internationale. De asemenea,
Romania a semnat, printre altele, Conventia internationala privind statutul definitiv al Dunarii (1921), Protocolul de la Geneva (1924), care
preciza legatura dintre securitate si dezarmare, Pactul Briand-Kellogg (1928), de reglementare a relatiilor internationale, si Protocolul de la
Moscova (1929). A participat, cu diferite propuneri, si la pregatirea Conferintei asupra dezarmarii (1926-1932) si la lucrarile acesteia, la
Geneva, in anii 1932-1933.
La 9 februarie 1929, in capitala Rusiei Sovietice, Romania semna, impreuna cu ceilalti vecini ai URSS, un protocol, in mare parte
asemanator cu Pactul Briand-Kellogg, care propunea eliminarea razboiului in relatiile dintre ele, fara insa a se mentiona explicit
inviolabilitatea granitelor. Aceasta problema a fost dezbatuta si in cadrul negocierilor romano-sovietice din 1932, de la Riga, fara ca
delegatia noastra sa obtina vreun rezultat, datorita cramponarii Moscovei de problema Basarabiei. Fara succes s-au soldat si convorbirile
din 1934, dintre ministrii de externe ai celor doua state, Nicolae Titulescu si Maxim Litvinov, chiar daca in urma lor au fost restabilite
raporturile diplomatice, iar doi ani mai tarziu s-a ajuns la negocierea unui tratat de asistenta mutuala romano-sovietica. Din pacate,
caracterul ambivalent al diplomatiei Kremlinului a facut ca si aceasta actiune sa esueze. Cel mai cunoscut diplomat roman din perioada
interbelica, Nicolae Titulescu, fervent sustinator al politicii de securitate colectiva, a fost ales de doua ori, in 1930 si 1931, presedintele
Adunarii Generale a Societatii Natiunilor. Cele doua mandate succesive ale sale s-au desfasurat intr-un context international incert, datorita
crizei economice, la nivel mondial, cat si tensionarii treptate a situatiei politice. In anul 1933, Nicolae Titulescu a elaborat textul
documentelor cu privire la definitia agresiunii in relatiile internationale. La initiativa statului roman, la Atena, in 1934, Romania impreuna cu
Iugoslavia, Grecia si Turcia, au constituit Intelegerea Balcanica, prin care cele patru state semnatare isi garantau reciproc frontierele si
militau pentru o politica de pace, cooperare internationala si mentinere a statu-quo-ului teritorial. In 1935, tot prin vocea lui Nicolae Titulescu,
Romania a condamnat agresiunea Italiei impotriva Abisiniei.
Acordul de la Munchen, din septembrie 1938 (prin care Germania ocupa regiunea sudeta din Cehoslovacia), a reprezentat pentru
Romania, in general, sfarsitul sistemului sau de aliante, iar in particular, destramarea Micii Intelegeri. Ofensiva politico-militara a Germaniei
pe continent a facut ca Romania sa demareze negocierile pentru finalizarea unei intelegeri economice bilaterale, semnate la 23 martie
1939, in termenii impusi de Berlin. Dupa parafarea acordului economic romano-german, Romania a beneficiat de atentia sporita a Frantei si
Angliei, care, in contextul mai amplu al renuntarii la politica de conciliere, nu doreau sa-si piarda influenta in zona de sud-est a Europei.
Astfel, cele doua puteri au incheiat acorduri economice cu Romania, urmarind, de fapt, o contrabalansare a tratatului cu Germania.
Incheierea Pactului Ribbentrop-Molotov, prin care Germania si apoi izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial, la 1 septembrie 1939, au
gasit diplomatia de la Bucuresti intr-o faza avansata de izolare. Semnat la 23 august 1939, Pactul de neagresiune sovieto-german
(Ribbentrop-Molotov) a impartit Europa in sfere de influenta si a grabit izbucnirea celei de a doua conflagratii mondiale. Anexa secreta a
pactului a prevazut dreptul U.R.S.S. de a ocupa Basarabia. Astfel, in vara lui 1939, esecul total al politicii de securitate colectiva si
ascensiunea puterilor revizioniste au gasit Romania prinsa intre doua mari puteri, cu care nu avea deloc relatii bune, si complet izolata de
aliatii traditionali care ii garantasera integritatea. La 1 septembrie 1939, prin atacarea Poloniei de catre Germania, a inceput al doilea razboi
mondial. Ramasa izolata si devenind o "tara pandita" (expresie a lui Nicolae Iorga), Romania avea sa cu noasca marile pierderi teritoriale din
vara anului 1940. Mai mult, datorita evolutiei operatiilor militare in vestul Europei, Romania a fost nevoita sa semneze cu Germania "Pactul
petrolului", prin care Bucurestiul livra Berlinului mari cantitati de titei, iar acesta Bucurestiului arme.
Anul 1940 a fost un an tragic in istoria Romaniei, deoarece au avut loc importante cedari teritoriale, toate realizate in contextul
pozitiilor de forta, adoptate de URSS, Germania si Italia. In urma notelor ultimative din 26-27 iunie 1940, adresate de Moscova guvernului
roman, acesta a fost nevoit sa cedeze Basarabia, partea de nord a Bucovinei si tinutul Herta. In numai cateva zile, Romania a cedat 50.762
kmp, cu o populatie de 3.776.309 locuitori. Pentru romanii din teritoriile cedate a inceput o tragica experienta, care a cuprins, printre altele,
ocupatia sovietica, comunizare si prigoana Kremlinului, totul culminand cu deportarile masive in zone indepartate din URSS. Din pacate,
odata cu satisfacerea de catre Romania a doleantelor Kremlinului, Ungaria si Bulgaria si-au accentuat demersul revizionist, ambele fiind
puternic sustinute de Germania, Italia si URSS. La 30 august 1940, Romaniei i s-a impus semnarea Arbitrajului de la Viena, de fapt, un

Niculae Titulescu.
dictat si un act de forta in relatiile internationale, prin care s-a cedat Ungariei partea de nord-vest a Transilvaniei, reprezentand 42.243 kmp,
cu o populatie de 2.628.238 locuitori. La 7 septembrie 1940, era parafat Tratatul de la Craiova, in urma caruia Romania ceda Bulgariei sudul
Dobrogei (Cadrilaterul, cu judetele Durostor si Caliacra), cu o suprafata de 6.921 kmp si o populatie de circa 425.000 locuitori. Consecintele
cedarilor teritoriale din 1940 au fost numeroase si pe termen lung. In primul rand, a fost o lovitura morala, deoarece s-a prabusit intregul sistem politico-diplomatic realizat in 1918. Romania a avut de suferit urmari imediate in toate domeniile de activitate: politic, economic, social,
invatamant, cultural etc. In urma miscarilor de strada din Bucuresti si din provincie impotriva politicii de cedare teritoriala, regele Carol al IIlea a abdicat in favoarea fiului sau Mihai, la 6 septembrie 1940. Imediat, acesta a depus juramantul de credinta intr-o formula schimbata,
impusa de generalul lon Antonescu, noul presedinte al Consiliului de Ministri.
La 23 noiembrie 1940, cu ocazia vizitei lui lon Antonescu in Germania, Romania a aderat la Pactul Tripartit, intrand astfel in sistemul
de aliante al Axei Berlin-Roma-Tokyo. Alianta romano-germana, in ciuda unor neintelegeri, a durat 4 ani si a reprezentat singura alternativa
pentru "diplomatia de razboi" a Bucurestiului de a recastiga teritoriile pierdute in vara anului 1940. In toata perioada colaborarii romanogermane (23 noiembrie 1940-23 august 1944), problema statutului Romaniei s-a aflat in centrul atentiei diplomatiei de la Bucuresti,
dezbaterea ei survenind insa doar in momentele tensionate, in functie de evolutia ostilitatilor. La 22 iunie 1941, Romania intra in razboi,
alaturi de Germania si aliatii sai, impotriva URSS, avand drept unic scop recuperarea teritoriilor pierdute ca urmare a raptului teritorial din
iunie 1940. Continuarea razboiului antisovietic, dupa eliberarea provinciilor, a adus numeroase critici maresalului lon Anto nescu, mai ales
odata cu infrangerile suferite de armata romana la Cotul Donului si Stalingrad. Dupa 1943, cand situatia pe frontul de lupta devenise critica
pentru aliatii Germaniei, diplomatia de la Bucuresti a demarat tratative in vederea scoaterii tarii din razboiul impotriva Natiunilor Unite. Un rol
major in angajarea acestor tratative secrete cu tabara adversa I-a avut ministrul de externe Mihai Antonescu; prin reprezentanti, acesta a
actionat consecvent in diversele intalniri avute la Istanbul, Ankara, Stockholm, Berna si Lisabona cu diplomatii anglo-ame ricani si sovietici.
Desfasurate intr-o discretie maxima, aceste negocieri au ajuns insa si la cunostinta Berlinului, motiv de sporire a tensiunilor deja acumulate.
Continuarea de catre Bucuresti a negocierilor secrete cu aliatii a demonstrat ineficacitatea presiunilor Berlinului in privinta sistarii lor.
Continuarea razboiului in rasarit s-a dovedit a fi ruinatoare pentru Romania, deoarece, in trei ani de lupte, armata romana a pierdut
circa 625.000 de militari, morti si disparuti. In aceste conditii, pe fondul continuarii tratativelor de iesire a Romaniei din razboi, regele Mihai,
sprijinit de principalele forte politice, a decis, la 23 august 1944, arestarea maresalului lon Antonescu si alaturarea tarii la coalitia Natiunilor
Unite. Acest act a marcat o cotitura evidenta in evolutia militara pe Frontul de Est, armata romana aducandu-si o contributie insemnata la
eliberarea Transilvaniei si apoi la infrangerea Wehrmachtului, in luptele purtate in Ungaria, Cehoslovacia si Austria. Sfarsitul celui de-al
Doilea Razboi Mondial a gasit Romania in sfera de influenta sovietica, ca urmare directa a ocuparii tarii de catre Armata Rosie. Ceea ce a
urmat a constituit rezultatul unei evolutii pe care diplomatii de la Bucuresti nu au prevazut-o. Dupa 1945, consecintele intrarii Romaniei in
sfera de hegemonie a Moscovei devin din ce in ce mai evidente. In cadrul Conferintei de pace de la Paris, dupa al Doilea Razboi Mondial,
delegatia romana, condusa de ministrul de externe Gheorghe Tatarescu, nu a ridicat deloc problema Basarabiei, semn clar al interdictiei
Kremlinului. Romania a semnat, la 10 februarie 1947, Tratatul de pace, in urma caruia, nerecunoscandu-i-se cobeligeranta alaturi de
Natiunile Unite, a avut de platit o enorma despagubire de razboi catre URSS.
III. ROMANIA IN PERIOADA RAZBOIULUI RECE
1. Politica externa in primii ani ai regimului comunist. "De la Stettin, in Baltica, la Triest, in Adriatica, o cortina de fier a cazut
peste continent. In spatele ei se gasesc capitalele tuturor tarilor Europei Orientale: Varsovia, Berlin, Praga, Viena, Budapesta, Bucuresti,
Sofia. Toate aceste orase celebre, toate aceste natiuni se gasesc in sfera sovietica si toate sunt supuse, sub o forma sau alta, nu doar unei
influente sovietice, dar si controlului foarte strans si in continua crestere al Moscovei ()." Cu toate ca acest discurs, tinut de Winston
Churchill la 5 martie 1946, in fata studentilor Universitatii din Fulton (Missouri, SUA), este considerat a fi inceputul Razboiului Rece, de fapt,
nu reprezinta decat o definire a unei realitati existente de mai mult timp. Mesajul transmis de Churchill, cu prilejul discursului de la Fulton, sa dorit, in principal, a fi o alarma pentru "lumea libera" si mai ales pentru SUA. Interesul imediat era realizarea unui baraj in Europa, care sa
puna astfel la adapost statele occidentale de "mareea sovietica". Acordurile incheiate intre marile puteri in cadrul conferintelor de la Ialta
(februarie 1945) si Potsdam (iulie-august 1945) au contribuit, neindoios, atat la crearea conditiilor favorabile pentru intarirea pozitiilor
Moscovei in Romania, cat si pentru aducerea si mentinerea la putere a unui guvern procomunist condus de Petru Groza.
Gheorghe Tatarescu a fost conducatorul delegatiei oficiale a Romaniei la Conferinta de pace de la Paris, dupa cel de-al Doilea
Razboi Mondial (29 iulie - 15 octombrie 1946), fapt intens utilizat de propaganda comunista in exterior pentru a incerca sa demonstreze
legalitatea guvernului Groza. Prin Tratatul de pace, semnat la 10 februarie 1947, s-a consfintit statutul politico-juridic al Romaniei, ce
cuprindea si partea de nord-vest a Transilvaniei, cedata Ungariei in 1940. Cu toate acestea, delegatia oficiala a Romaniei nu a ridicat deloc,
conform instructiunilor primite de la Moscova, problema Basarabiei. Ca urmare, granita de est ramanea cea impusa in iunie 1940 prin Pactul
Ribbentrop-Molotov. Temandu-se de expansiunea comerciala si politica a SUA in sfera ei de influenta, Moscova a impus adoptarea unei linii
politice care nu tinea cont de interesele reale ale economiilor statelor din rasaritul european. Kremlinul a reactionat asadar prompt si, in iulie
1947, respingea Planul Marshall, impunand aceeasi linie politica si tarilor-satelit. La 9 iulie 1947, Romania denunta in termeni fermi acest plan,
ca de altfel toate tarile aflate in zona sovietica de influenta. Intr-un asemenea context de ofensiva a comunismului, la 5 noiembrie 1947,
Gheorghe Tatarescu era inlocuit din functia de ministru de externe cu Ana Pauker, fapt ce marca preluarea de catre PCR a controlului total
asupra diplomatiei romanesti.
Avand in vedere succesiunea periculoasa a evenimentelor la scara mondiala, aparitia unor aliante politico-militare, dar si
economice, apartinand celor doua sisteme, nu reprezenta decat o problema de timp. Crearea Consiliului Economic de Ajutor Reciproc
(CAER), in 1949, a constituit initial o riposta' imediata la aplicarea Planului Marshall, dar si o alternativa a blocului comunist la Organizatia
pentru Cooperare Economica Europeana. Pe langa hotararile strict economice, intre statele membre, in cadrul CAER au fost adoptate si
unele hotarari politice vizand relatiile cu lugoslavia, dupa sciziunea Stalin-Tito. Romania, ca exportatoare de materii prime, a fost nevoita sasi limiteze orizontul comercial doar la tarile din cadrul CAER, ca de altfel si importurile de tehnica sau de produse industriale, intr-o prima
perioada. La 4 aprilie 1949, la Washington are loc ceremonia de semnare a Pactului NATO, ce cuprindea majoritatea statelor democratice
din Europa si desigur SUA (pe parcurs vor adera si alte state). La 14 mai 1955, statele aflate in sfera de influenta sovietica (mai putin
lugoslavia) semneaza in capitala Poloniei un tratat de alianta militara, cunoscut sub numele de Tratatul de la Varsovia.
2. Raporturile romano-sovietice in perioada dintre moartea lui Stalin si retragerea Armatei Rosii. Moartea lui Salin, la 5
martie 1953, nu a fost de natura sa genereze vreo modificare, imediata si de substanta, a atitudinii liderilor romani, ca de altfel a tuturor
celor din spatiul sovietic. Teama ca timidul dezghet inceput la Moscova, dupa decesul lui Stalin, ar fi putut readuce in prim-planul vietii de
partid pe unii dintre rivalii sai I-a determinat pe Gheorghiu-Dej sa ordone neutralizarea acestora (inchisoare pe viata pentru Vasile Luca si
condamnarea la moarte a lui Lucretiu Patrascanu). Chiar si acum, cand Gheorghiu-Dej isi consolideaza puterea in PMR, acesta nu are inca
curajul necesar pentru a recurge la o distantare ferma de Moscova. Demascarea cultului personalitatii lui Stalin, in raportul secret prezentat
de Nikita Hrusciov, in cadrul Congresului XX al PCUS, desfasurat in februarie 1956, a constituit o prima incercare, venita din interiorul
sistemului, de cercetare si dezvaluire a crimelor perioadei staliniste. Revolutia anticomunista din Ungaria, schimbarile de conducere din
Polonia si Cehoslovacia, precum si reluarea raporturilor cu lugoslavia au determinat Kremlinul sa aiba in vedere o reconsiderare a
raporturilor politice din cadrul Tratatului de la Varsovia. Evenimentele desfasurate la Budapesta, in toamna anului 1956, au aratat cu

Niculae Titulescu.
prisosinta ca Moscova nu accepta desprinderea din sfera sa de influenta, astfel ca interventia militara pentru inabusirea revoltei a
reprezentat doar o chestiune de decizie politica. Infrangerea revolutiei anticomuniste maghiare prin interventia Armatei Rosii, acordarea
azilului politic unor membri ai guvernului de la Budapesta si apoi extradarea lor, pentru a fi condamnati si executati, au permis lui
Gheorghiu-Dej sa-si consolideze prestigiul in cadrul blocului comunist. Lucrul acesta a fost posibil si datorita infrangerii oricarui tip de
opozitie interna, atat din partea populatiei, cat si la varful conducerii de partid. Sporirea increderii Moscovei in liderii PMR a facut ca acestia
sa abordeze problema retragerii trupelor sovietice din tara. In memoriile sale, Nikita Hrusciov nota: "Cu cat ma gandeam mai mult la
aceasta problema, cu atat mi se parea mai rational sa retragem cele cateva divizii pe care le aveam in Romania si sa le cantonam in
apropiere, in Moldova si Ucraina (). I-am informat pe tovarasii romani de schimbarea conditiilor si acum ne aflam in pozitia de a retrage
trupele din tara lor fara a ne expune". La 24 mai 1958, era anuntata decizia Kremlinului de retragere a trupelor sovietice din Romania,
retragere ce a fost incheiata, practic, in luna august. Plecarea Armatei Rosii a insemnat pe plan extern primul pas al unei desprinderi relative
de Moscova, in limitele acceptate de aceasta, iar pe plan intern a prilejuit declansarea unui nou val de represiuni, avand ca scop
descurajarea oricaror tentative de opozitie la sistem.
3. Politica externa in ultimii ani ai regimului Gheorghiu-Dej. Pana in anul 1962, conducerea PMR a continuat sa sustina
neconditionat pozitia URSS in arena internationala, liderii comunisti romani confirmand statutul lor de credinciosi ai Kremlinului. Insa
izbucnirea conflictului sovieto-chinez in acest an, precum si dificultatile prin care trecea Moscova, ca urmare a declansarii "crizei rachetelor"
din Cuba, i-au permis lui Gheorghiu-Dej sa se distanteze treptat de aceasta. Pe masura ce "schisma" se adancea, PMR si-a atribuit tot mai
pronuntat un rol de mediator intre cele doua puteri, URSS si China. Acest rol avea sa fie insa unul periferic, judecand dupa rezultate. Cu
toate ca Romania s-a pronuntat de mai multe ori impotriva divizarii economice planificate intre membrele blocului comunist, adevarata luare
de pozitie s-a petrecut cu ocazia plenarei CC al PMR din aprilie 1964, care s-a concretizat prin elaborarea Declaratiei din aprilie. Devierea
PMR de la linia moscovita a reprezentat momentul de inceput al national-comunismului, care asimila o seama de valori si precepte
nationaliste, fara insa a repudia, de o maniera hotarata, internationalismul proletar. Presiunile Moscovei in directia accelerarii sistemului
economic de integrare a statelor din blocul comunist au fost percepute de Gheorghiu-Dej ca un atentat la adresa suveranitatii tarii, fapt ce a
grabit cautarea unei proprii cai de dezvoltare. Disputa romano-sovietica, in principal de natura economica, s-a acutizat din 1963, in urma
controverselor privind integrarea economiilor est-europene in cea sovietica si a dorintei Kremlinului de a transforma Romania intr-o sursa
agrara pentru statele mai dezvoltate din CAER. La presiunea Kremlinului, CAER a lansat Planul Valev, care propunea o diviziune a muncii
in cadrul blocului socialist, intre anumite complexe economice supranationale, agrare sau industriale. Declaratia din aprilie, considerata un
adevarat manifest de iesire a tarii de sub influenta Moscovei, a relevat faptul ca discutiile pe marginea Planului Valev, au convins
conducerea PMR ca industrializarea se putea face doar prin ruperea de Kremlin. Trebuie subliniat insa faptul ca aceasta iesire de sub
influenta Moscovei s-a realizat doar in termenii acceptati de aceasta si a fost folosita de URSS pentru a sublinia neamestecul ei in
problemele celorlalte partide comuniste. Programul de industrializare rapida a Romaniei a fost sustinut asiduu si in cadrul CAER, prin
delegatul sau permanent Alexandru Barladeanu, desigur avand sprijinul total al lui Gheorghiu-Dej, pe fondul unei tensionari crescute a
relatiilor cu URSS.
Teoretic, PMR era interesat sa implementeze un sistem politic care, pornind de la desovietizare, sa duca la o liberalizare interna.
Distantarea PMR de Kremlin a provenit din dorinta de a decide singur propria politica, pe fondul cresterii pretentiilor de patriotism ale
regimului. Ambivalenta asa-numitei "politici de independenta" promovate de Gheorghiu-Dej, s-a datorat, in principal, fricii comunistilor
romani ca timida liberalizare inceputa pe plan intern ar putea pune in pericol monopolul pe care il aveau asupra societatii romanesti.
4. Politica externa in primii ani ai regimului Nicolae Ceausescu. La 19 martie 1965, Gheorghe Gheorghiu-Dej a incetat din viata,
lasand deschisa lupta pentru succesiune. Secretar general al partidului a devenit Nicolae Ceausescu. Dupa 1965, politica de distantare a
regimului comunist din Romania fata de Moscova se mentine, fiind chiar accelerata, cel putin la nivel propagan distic. Acest lucru este
dovedit si de vizita facuta la Moscova, in septembrie 1965, de Ceausescu, vizita care, cu toate ca s-a dorit a fi una de confirmare, a
nemultumit in parte conducerea sovietica, prin accentele programului sau de guvernare. Oricum, independenta politicii lui Ceausescu se va
manifesta doar in limitele concesiilor oferite de Moscova.
Daca pe plan intern perioada de inceput a regimului Nicolae Ceausescu s-a caracterizat prin plasarea apropiatilor sai in posturicheie, pe plan extern asistam la continuarea politicii externe din ultimii ani de viata ai lui Gheorghiu-Dej. Teoria "caii nationale in constructia
comunismului romanesc a fost repede imbratisata de Occident, care avea interesul de a promova si largi ruptura fata de Kremlin. Nimic nul putea face mai popular pe Nicolae Ceausescu, atat pe plan intern, dar mai ales pe plan extern, decat discursul cu accente
antisovietice. De asemenea, Romania a fost primul stat din Estul comunist care a stabilit relatii diplomatice cu RFG, in 1967, si care nu a rupt
legaturile diplomatice cu Israelul, dupa Razboiul de Sase Zile. In aprilie 1968, presedintele Frantei, Charles de Gaulle, efectua o vizita in
Romania, prilej de a-l felicita pe Nicolae Ceausescu, conform uzantelor diplomatice, pentru pretinsa lui politica de independenta.
In noaptea de 20/21 august 1968, a avut loc interventia militara a trupelor Tratatului de la Varsovia in Cehoslovacia, interventie ce a
pus capat "Primaverii de ta Praga", in fond un curent reformist manifestat la nivelul conducerii acestei tari, care milita pentru liberalizarea
regimului politic in interior si apropierea de statele occidentale. Din punctul de vedere al Kremlinului, interventia militara a fost pe deplin
justificata, deoarece, conform "doctrinei Brejnev", a suveranitatii limitate, evolutia politica din Cehoslovacia punea sub semnul intre barii
insasi existenta sistemului comunist. Reactia lui Nicolae Ceausescu fata de interventia militara in Cehoslovacia a trupelor Tratatului de la
Varsovia s-a inscris in cursul politicii sale de distantare de Moscova. Atitudinea fata de interventia militara a URSS in Cehoslovacia a
reprezentat refuzul sau de a da curs solicitarilor Moscovei de a avea sub control intreg blocul comunist. Acum s-a fundamentat nationalcomunismul lui Nicolae Ceausescu, prin discursul de condamnare a interventiei militare a Moscovei, tinut la 21 august 1968, in Bucuresti.
Semnalele trimise in lumea libera privind linia noua in politica externa promovata de Nicolae Ceausescu nu au avut cum sa scape
Washingtonului, care a incurajat aceasta politica, sperand intr-o largire a bresei in blocul comunist. Vizita lui Richard Nixon la Bucuresti a
prins contur odata cu amplificarea politicii de distantare a Romaniei fata de Moscova, distantare care trebuia accentuata in opinia SUA, cu
toate ca Bucurestiul nu a cochetat niciodata cu ideea parasirii blocului sovietic. Faptul ca Romania a fost folosita ca un ghimpe in coasta
Moscovei reiesea si din invitatia adresata lui Nicolae Ceausescu si acceptata de acesta de a efectua o vizita oficiala in SUA, in octombrie
1970. Cinci ani mai tarziu, un al doilea presedinte SUA, Gerald Ford, viziteaza Bucurestiul. Nu intamplator, Romania a beneficiat de o serie
de favoruri economice: este primita in GATT (Acordul General pentru Tarife si Comert), in 1971, iar in 1972 Romania este acceptata in FMI
(Fondul Monetar International) incheind ulterior acordul cu Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD).
Relatiile la cel mai inalt nivel cu Occidentul au fost reflectate si de vizita lui Nicolae Ceausescu la Paris, unde, in cadrul intrevederilor
cu presedintele francez Georges Pompidou, a fost subliniat rolul jucat de Romania in progresul securitatii europene. Era insa vorba de
limbajul diplomatic, menit sa ascunda interese ambivalente. Intre 30 iulie si 1 august 1975, are loc la Helsinki ultima reuniune a Conferintei
pentru securitate si cooperare in Europa, unde au fost prezenti sefii de stat sau de guvern din cele 35 de tari participante. Dincolo de starile
conflictuale latente existente, s-au gasit si cai de ameliorare a neintelegerilor. Pentru statele aflate sub controlul Moscovei, deci si pentru
Romania, conferinta a fost o reuniune cu rol propagandistic, axata pe ideea intelegerii internationale. Pentru Occident, conferinta a
reprezentat, pe langa atingerea unor obiective imediate, si premisa liberalizarii progresive a regimurilor comuniste din estul Europei.

Niculae Titulescu.
5. Relatiile diplomatice ale Romaniei in ultimul deceniu al regimului Nicolae Ceausescu. Dupa ce a devenit presedinte al
Romaniei, in 1974, si mai ales dupa semnarea Actului final al Conferintei de la Helsinki, Nicolae Ceausescu a urmarit obtinerea unei pozitii
mai vizibile pe arena internationala si inlaturarea oricarei posibilitatii a Kremlinului de a interveni in politica PCR. Niciodata, dupa 1965, nu sa pus problema parasirii Tratatului de la Varsovia sau CAER, asa cum a fost pusa in timpul evenimentelor de la Budapesta, din 1956. A fost
vorba strict de manifestari de independenta, dar in limitele impuse de regimul comunist. Atat timp cat luarile de pozitie ale lui Nicolae
Ceausescu, in plan extern, nu au afectat sistemul, pozitia sa la conducerea PCR nu era amenintata, chiar daca pe plan intern s-a trecut la
un regim cu accente staliniste.
Dupa anul 1980, s-a observat o degradare continua a vietii, urmata desigur si de o restrangere treptata a contactelor diplomatice de
interes major pentru Romania. Nicolae Ceausescu a incercat sa se implice in rezolvarea tensiunilor dintre Israel si statele arabe, precum si
in conflictul din Vietnam, fara prea mare succes insa. Am asistat astfel, in ultimii ani ai dictaturii lui Ceausescu, la incheierea unor relatii
diplomatice si economice aproape exclusiv cu tari din Lumea a Treia si din Liga Araba, care le-au inlocuit treptat-treptat pe cele cu
Occidentul. Venirea lui Mihail Gorbaciov la putere in URSS si lansarea politicii sale de "glasnost" si "perestroika" au zdruncinat din temelii
regimurile comuniste din Europa. De acum inainte, Nicolae Ceausescu nu a mai reprezentat un favorit al cancelariilor occidentale, ci a
devenit o simpla problema a Moscovei, fapt ce nu a fost sesizat de diplomatia romaneasca decat cu intarziere. Impactul acestor reforme
politico-economice asupra regimurilor din zona sovietica era din ce in ce mai mare, pe masura accelerarii lor. In Romania insa, aceasta
politica a avut un efect contrar, deoarece au fost impuse noi reduceri la consumul de carburanti si electricitate, cu toate ca in 1989 a fost
anuntata, ca o victorie a regimului, plata integrala a datoriei externe. Mihail Gorbaciov a vizitat Romania in luna mai a anului 1987 si a
abordat, aluziv, in discutii tema introducerii unor reforme. Intr-un discurs transmis in direct, in timpul vizitei sale la Bucuresti, la 26 mai 1987,
Gorbaciov a prezentat noile concepte ale politicii sale, de reforma si deschidere, criticand prin aceasta, implicit, si starea de lucruri din
Romania. Vizita a ramas practic fara efect, deoarece pana in 1989 nu s-a simtit o imbunatatire a vietii economice. Politica de destindere si
reconciliere promovata de liderii reformisti de la Kremlin in relatiile cu SUA a constituit factorul primordial in prabusirea siste mului comunist
din Europa si in disolutia URSS, fapt ce a marcat sfarsitul Razboiului Rece.
Nicolae Titulescu personalitate diplomatic de rang mondial

Sentimentul naional este acela care asigur existena popoarelor.

Orice cauz pledat pe un ton mai sus dect cel normal este dinainte pierdut.
Societile nu se guverneaz bine dect dac se suprapun dou fore: inteligena i puterea.
Sentimentul de ncredere este condiia esenial a oricrei munci productive.
Destinul e scuza celor slabi i opera celor tari.
Popor alege-i efi, nu stpni!
Legea nu e dect o prob a unei pri din drept; ea nu e dreptul nsui.

Nicolae Titulescu (1882-1941) a ocupat, timp de aproape patru decenii, un loc de frunte n viaa public a Romniei i a devenit, ntre cele
dou rzboaie mondiale, una din personalitile proeminente ale vieii internaionale.

Dup studii strlucite la Paris, a fost profesor de drept civil la universitile din Iai i din Bucureti. A fost membru al Academiei Romne,
doctor honoris causa al Universitilor din Atena i Bratislava, preedinte al Academiei diplomatice internaionale. A fost ministru de finane
(1917 i 1920-1921), delegat la Conferina de pace de la Paris (1920), ministru plenipoteniar la Londra (1922-1927), ministru de externe
(1927-1928 i 1932-1936), delegat permanent (1920-1936) al Romniei la Liga Naiunilor (al crei preedinte a fost ales n 1930 i n 1931,
singurul care a deinut aceasta funcie de dou ori), remarcndu-se printr-un strlucit talent oratoric, servit de o documentaie vast i o
riguroas argumentaie.

Istoria Ligii Naiunilor este mai ales istoria ncercrii statelor mici i mijlocii de a ptrunde n viaa internaional, de a transforma instituia de
la Geneva ntr-un instrument puternic i eficient de reglementare panic a problemelor internaionale, pe baza dreptului internaional.
Delegaiile rilor mici i mijlocii s-au confruntat la Geneva cu poziia ostil a marilor puteri, care nu se mpcau cu ideea participrii cu
drepturi egale a tuturor rilor la viaa internaional. Aceste state au reuit s imprime forului genovez o direcie progresist. Romnia a fost
unul dintre membrii fondatori ai Societii Naiunilor, a participat activ la Societatea Naiunilor, remarcndu-se mai ales odat cu numirea lui
Nicolae Titulescu la conducerea ei. n toamna anului 1930 Nicolae Titulescu a fost ales preedinte al Adunrii Generale a Societii
Naiunilor, n semn de recunoatere a marelui prestigiu de care se bucura pe plan internaional. Contrar practicii obinuite a Adunrii
generale, de a nu rennoi mandatul anual al preedintelui su, Nicolae Titulescu avea s fie reales ca preedinte al Adunrii Generale a
Societii Naiunilor n 1931, datorit activitii sale neobosite n aceast funcie. Ideile lui Titulescu au avut un larg grad de aderen n
opinia public mondial. Preocuparea sa pentru definirea conceptului de pace i pentru gsirea mijloacelor de meninere a acesteia se
regsete n majoritatea discursurilor sale, n interviurile pe care le-a dat, n diferite note transmise n ar n calitatea sa de diplomat, de
ministru al afacerilor strine sau ca preedinte al Adunrii Ligii Naiunilor. Acionnd mpreun cu celelalte state mijlocii i mici, Romnia a
putut s-i fac auzit i chiar ascultat glasul, exprimndu-i prerea asupra celor mai importante probleme ale epocii. Nicolae Titulescu a
vzut n Societatea Naiunilor o instituie solid n cadrul creia puteau fi organizate pacea i securitatea naional, i a profitat din plin de
aceste oportuniti.

Niculae Titulescu.
Gndirea i aciunile lui Titulescu au fost remarcabile prin luciditatea i realismul lor. El a militat pentru suveranitatea i egalitatea tuturor
statelor n relaiile internaionale, pentru securitatea colectiv i prevenirea agresiunii. n articolul Suveranitatea statelor, publicat n
Dictionnaire diplomatique, vol. II, subliniind c o colaborare internaional nu este posibil dect ntre state egale n drepturi, Titulescu a
combtut concepia supra-statului. Considernd depit vechea diplomaie de cancelarie, el a fost protagonist al diplomaiei n micare,
pus n serviciul asigurrii pcii, pe care, ntr-o conferin de mare rsunet intitulat Dinamica pcii, o definea ca fenomen al micrii.
Dinamica pcii nsemna n concepia lui Titulescu realizarea unui progres continuu n viata internaional, pe etape, de la naional, prin
regional, la universal.

Titulescu i-a bazat ntreaga activitate pe problemele majore, fundamentale, ale politicii externe a Romniei. Dup instaurarea fascismului
n Germania, dndu-i seama de pericolul pe care-l reprezenta aceasta pentru Romnia (ca i pentru alte state europene), Titulescu a
depus o vie activitate n direcia ntririi colaborrii internaionale, interesul pcii i securitii europene. Pe linia aceasta, Titulescu a semnat
la Londra, n 1933, n numele guvernului Romniei, convenia de definire a agresorului i a depus eforturi remarcabile pentru ncheierea n
1933 a Micii nelegeri i pentru ncheierea n 1934 a nelegerii Balcanice, pacte regionale n care vedea o protecie mpotriva agresiunii.

Nemulumite de politica extern preconizat de Titulescu, cercurile politice cele mai reacionare, profasciste, din ar i guvernele Germaniei
i Italiei au fcut presiuni pentru nlturarea lui. n august 1936, Carol al II-lea l-a nlturat din guvern; Titulescu a plecat n Elveia, apoi n
Frana, la Cannes, unde a i murit. n emigraie a continuat s acioneze, folosind orice prilej pentru a promova ideea de meninere a pcii; a
confereniat la Academia diplomatic din Paris, n Camera Comunelor, la universitile din Oxford i Cambridge etc. i a fost ales preedinte
de onoare al Comitetului Romn al Reuniunii Universale pentru Pace.

Calitile lui Nicolae Titulescu erau cu totul excepionale: orator pasionat i convingtor care excela prin logic, precizie, elegan;
diplomat abil aprtor constant al intereselor romneti, dar i al pcii internaionale. ntr-o vreme ce a consacrat numeroase personaliti
politice, Titulescu i ctigase renumele unuia dintre cei mai prestigioi oratori ai timpului su. Un scriitor francez l considera chiar cel mai
mare orator de limb francez. Titulescu era supranumit academicianul pcii, ministrul Europei, tribunul pcii, iar A. Frangulis,
preedinte al Academiei Diplomatice Internaionale, evocndu-l pe Titulescu l caracteriza drept o siluet legendar a congreselor i
reuniunilor internaionale. Titulescu a prezentat, de-a lungul anilor, la sesiunile anuale, importante expuneri pe teme de mare interes, cum
ar fi: problematica minoritilor, securitatea colectiv, Europa unit, indivizibilitatea pcii, principiul neagresiunii etc. n 1942, la scurt timp
dup moartea sa, ce a survenit la Cannes, n 17 martie 1941, W. Steed cel ce fusese titularul catedrei la secia romn de la Kings
College din Londra, creat n 1924 la sugestia lui Titulescu afirma c Nicolae Titulescu, om de extrem inteligen i cu un farmec
inefabil, avea dou dominante: devoiunea fa de Romnia i devotamentul fa de cauza general a pcii europene.

n concepia lui Nicolae Titulescu privind desfurarea relaiilor internaionale i rolul dreptului internaional n viaa naiunilor, pacea
reprezint elementul central de referin, premisa i scopul dezvoltrii armonioase a tuturor statelor, motivaia i factorul dinamic ce st la
baza aciunii progresului. Pacea scria N. Titulescu n celebrul su discurs rostit n Reichstag n 1929, Dinamica Pcii este un fenomen
de micare. Ea este ceva viu care se nfptuiete treptat. Pacea nu este nici odihn, nici delsare. Pacea este numai un scop, o direcie.

Iubitor de pace, n asemenea msuri nct ajunsese s afirme c inclusiv drepturile fireti ale rii sale trebuie validate prin bun nelegere,
i nu prin mijlocirea spadei, el s-a dovedit un critic acerb i un adversar nenduplecat al oricrei politici aventuriste, care-i propunea s
rpeasc ceea ce aparinea altora. Titulescu a definit fr nici un echivoc dumanii Romniei i ai si.

Acetia nu erau ri sau popoare anume, ci iredentismul i revizionismul, nclcarea suveranitilor consfinite prin tratatele de pace,
nesocotirea aspiraiei spre nelegere i colaborare. S-a strduit cu aceeai lips de echivoc s gseasc i s pun n practic soluiile
capabile s contracareze uneltirile adepilor agresiunii. nelegnd, ca puini alii n epoc, c cimentarea relaiilor de prietenie i bun
vecintate reprezint cea mai solid garanie a pcii, a ncurajat eforturile de constituire, meninere i consolidare a Micii nelegeri i
nelegerii Balcanice.

La 7 martie 1992, Nicolae Titulescu s-a ntors acas, pentru a se odihni n pmntul naintailor. Cel care i-a pus ntreaga fiin n slujba
afirmrii Romniei, cel care a strbtut lumea n lung i n lat pentru a o face cunoscut i a-i apra interesele a venit s se aeze,
asemenea tuturor eroilor neamului, la temelia edificiului pe care l-a durat fr tihn. Din pcate, idealul cruia Titulescu i-a nchinat ntreaga
via meninerea pcii ntre naiuni nu a putut fi realizat n timpul vieii sale, moartea sa, departe de ar, survenind n perioada crncen
a celei mai mari conflagraii mondiale pe care Titulescu, ca om, ca diplomat, ncercase s o prentmpine. Din perspectiva timpului, se poate

Niculae Titulescu.
afirma c Nicolae Titulescu a promovat o politic extern consecvent i principial, ce se nscrie pe o linie de continuitate a concepiei
poporului romn privind propria sa implicare n familia naiunilor. n Cuvntul nainte al crii sale, Politica extern a Romniei, elaborat n
1937, este citat marele publicist Raymond Cartier, care scria Ti-tu-les-cu! Cele patru silabe ale numelui su sonor au umplut istoria
diplomatic de dup rzboi. El a fost unul din marii oameni ai Romniei, unul dintre marii oameni ai Micii nelegeri, unul dintre marii oameni
ai Genevei i, pentru a spune totul, unul dintre marii oameni ai Europei. Aceste cuvinte sintetizeaz prestigiul enorm de care se bucura
Titulescu n epoca sa i rolul excepional pe care l-a jucat ntr-o perioad extrem de complicat a istoriei europene i mondiale.