compozitia: cinci parti - partea intai este o incadrare (un cadrU), figura zisa "de cugetare"-anume

"cronografia"-lumea intr-un anumit moment ("sara", "luna", "ceasornicul"), in sase versuri; partea a
doua contine invocatia lumii-martor (prin personificarE) a vietii sociale si a dinamicii ei, a vanitatii si
zadarniciei manifestarilor umane a diferitelor tipuri umane ("slabi", "puternici", "genii", "neghiobi");
partea a treia - un tablou cosmogonic - nasterea universului dupa o idee din Rig-Veda (carte cu imnuri
sacre indienE); partea a patra (v.87 -144) o dezvoltare a ideilor schopen-haueriene (continuare a
cugetarilor din partea a douA) asupra identitatii indivizilor in fata mortii, dar dublata de demonstrarea
nefericirii geniului neadaptat si neinteles de insii comuni si meschini, de unde satira solemnitatii
funeraliilor oamenilor geniali, prilej de etalare a vanitatilor, pedanteriilor, obtuzitatii; tot aici se
manifesta cu sarcasm, neincrederea in capacitatea posteritatii de a aprecia lucrarea geniului ("Toate
micile mizerii unui suflet chinuit/ Mult mai mult ii vor atrage decat tot ce ai gandit"); partea a cincea
verifica teoria cu privire la "seninatatea abstracta" a geniului, caci dupa grandioasele tablouri poetice
desfasurate, poetul reia imaginea solmena a splendorilor naturii si marile motive romantice "noaptealuna" si "lumea ca vis". in ceea ce priveste viziunea cosmogonica trebuie spus ca ea cuprinde o
secventa din partea a IlI-a, urmatoarea fiind escatologia - moartea universului, cu viziuni apocaliptice
exprimate cu stralucire stilistica. Aceste "tablouri" sunt precedate si urmate de altele care trateaza
temele si motivele literare majore despre care am vorbit. De remarcat este si bogatia stilistica. Printr-o
personificare, "ceasornicul"- simbol al timpului individual, "urmeaza", "lunga timpului carare"
(metafora in interiorul careia se remarca hiperbata (figura de constructie care inseamna inversarea
ordinii obisnuite a cuvintelor aici atributele "lunga" si "a timpului" inaintea substantivului determinat
"carare". Alte metafore antologice: "noaptea amintirii", "stapan a marii", "musti de-o zi pe-o lume
mica" (oameniI), "musun-oaie de furnici" (popoarelE), "a veciniciei noapte pururea adanca" (sa se
observe metafora eternitatii si procedeul inversiunii topicE),"franele luminii","intinderea pustie",
catapeteasma lumii","noaptea nefiintii" (ultimele trei metafore sugerand sfarsitul lumii"), "timpul mort
si-ntinde trupul si devine vecinicie" (personificarea timpului supus mortiI) creeaza acel cadru in care
devine posibila meditatia filozofica profunda a "dascalului" batran, ipostaziere a "magului" din alte
opere, pe care il "poarta gandul" inapoi spre geneza si inainte spre apocalipsa: "Soarele ce azi e
mandru el il vede trist si ros/ Cum se-ntinde ca o rana printre nori intunecosiyCum planetii toti
ingheata si s-asvarl rebeli in spat/ei, din franele luminii si ai soarelui scapati", unde recunoastem unele
imagini din "Apocalipsa lui Ioan": "Si a fost lovita a treia parte din Soare, si a treia parte din Luna, si a
treia parte din stele, pentru ca a treia parte din ele sa fie intunecata, ziua sa-si piarda a treia parte din
lumina ei, si noaptea de asemenea" (Apocalipsa 8). "Cosmogonia" eminesciana capata intreaga ei
stralucire in contextul dinspre care primeste mari fascicule de lumini stilistice cu deschderi grandioase
spre lume si spre cosmos ("marea", "lumea"), in care un rol important il are antiteza ("slabiputernici","genii-neghiobi"), comparatia si epitetul ornant si cromatic cu folosirea inversiunilor topice
("Socotind cat aur marea poarta-n negrele-i corabii" "Iara altu-mparte lumea de pe scandura tarabii",
"De pe galbenele file el aduna mii de coji"), aluzia culturala, mitul si hiperbola, metafora: "Caci sub
frunte-i viitorul si trecutul se incheaga,/Noapte-adanc-a veciniciei el in siruri o dezleaga;/preum Atlas in
vecie sprijinea cerul pe umar/Asa el sprijina lum