Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
toti compusii sunt formatii din asocieri de doi sau mai multi atomi diferiti si factul ca o reactive
chimica reprezinta rearanjarea atomilor. Ei bine, aceasta teorie reprezinta doar un simplu
fundament al ipotezelor incomplete pentru evolutia modelului atomic. Apoi, pregresul este
reprezentat de bipolaritatea esec-reusita, o legatura intre doua arii: revolutionarul si afirmatia
elementara de la care porneste aceasta prosperitate in domeniul cercetarii. Insa datorita
acesotor ipoteze aveom o perspectiva mai clara asupra comportamentului atomilor. Urmatoarea
intrebare logica este De ce? De ce se comporta astfel? Aceasta a intreptat mintiile genial ale
secolului al XIX-lea catre studiul structurii atomului. In 1896, fizicianul J.J. Thomson a inceput
sa studieze tuburile catodice. Pentru a testa proprietatiile particulelor emise, Thomson a plasat
doua placi incarcate pozitiv, respective negative, de-a lungul tubului catodic. Raza catodica a fost
deviate catre placa incarcata pozitiv, ceea ce a reflectat faptul ca raza este alcatuita din particule
incarcate negative. De asemenea, Thomson a plasat si doi magneti de o parte si de cealalta a
tubului, obeservand faptul ca raza este deviate si de campul magnetic. Aceste rezultate au
condus la o descoperire revolutionara masa fiecarei particule era mult mai mica decat masa
oricarui atom cunoscut. Prin repetarea aceluiasi experiment folosind diferite metale,
proprietatiile razei catodice erau constant. Astfel a fost decoperit prima particular fundamental
a atomului: electronul. Ulterior, protronul au fost inserat in matricea atomului al secolului XIX.
O alta potential intrebare despre acest material paradoxal fundamental existentei este: Cum
erau particulele aranjate in atom? Aici intrevin descoperiri, teorii si postulate cu adevarat
progresiste, ce au adus atomul topusul ierarhiei cercetarii, un subiect dezvoltat de geniile lumii.
Thomson stia ca atomul avea sarcina neutra, asadar acesta si-a imaginat ca electronii incarcati
negative trebuie sa fie distribuiti aleatoriu intr-o baza incarcata pozitiv. Insa acest model al asa
supranumitului cozonac cu stafide era doar o viziune abstracta asupra modelului atomic a
unui visitor prin pulberea infinita de stele. Urmatorul pas revolutionar a fost facut de catre
Ernest Rutherford in 1911. Acesta a aratat ca, intr-adevar, atomii de materie au o structura
interna: ei sunt formati dintr-un nucelu extrem de mic, incarcat pozitiv, in jurul caruia se misca
pe orbita mai multi electroni, respective modelul nuclear . Aceasta concluzi a fost formulate
printr-o metoda empirica, bombardand o foita subtire de aur cu particule . Bazandu-se pe
modelul atomic al lui Thomson, Rutherford a prezis ca majoritatea particulelor vor trece prin
foita de aur. Insa el a observat modul in care sunt deviate particulele , emise de atomi
radioactivi, atunci cand se ciocnesc cu atomii. Ulterior, protronul au fost inserat in matricea
atomului al secolului XX, analizand ionii de azot rezultati prin bombardarea atomilor cu
particule . In 1932, un coleg al lui Rutherford de la Cambridge, James Chadwick, a descoperit
ca nucleul contine o alta particular, numita neutron, care avea aproape aceeasi masa ca si
protonul, dar nu avea sarcina electrica. La inceputul secolului XX, o nua aria a stiintei se
constituise din neantul mintiilor genialitatii: mecanica cuantica. Unii dintre fondatorii acestui
camp paradoxal a fost Niels Bohr. Acesta era interest de structura atomului, ce era un subiect de
dezbatere in acea vreme. Bohr a propus modelul planetar, in care electronii orbitau in jurul unui
nucleu pozitiv precum inelele lui Saturn. Practic, era o adaptare a legilor lui Kepler la un nivel
submolecular. Munca acestuia a fost inspirata de catre Albert Einstein si Max Planck, ce au
formulat de curand faptul ca radiatia elevtromagnetica nu se comporta doar precum unde, ci si
precum particule numite fotoni. Bohr a realizat ca aceste principii matematice luteau fi applicate
la modelul atomic al lui Rutherford, formuland doua postulate:
I.
II.