Comunicarea

Comunicarea in grup a fost descrisa sub forma retelelor de diferite tipuri: cerc, furca, lant, roata etc in
functie de variantele participarii la schimbul de informatii al fiecarui membru al grupului.
Specifice procesului de invatamant ii sunt urmatoarelele retele: comunicarea unidirectionala sau
lateralizata care se caracterizeaza prin transmiterea unui singur sens de informatii de la profesor la elev,
informatia de la elev revenind doar pentru control si nesporind efectul comunicarii.
Comunicarea bidirectionala caracterizata prin transmiterea informatiilor si de la elev catre profesor in
cazul elevilor ce desfasoara activitati de cunoastere in cadrul micro-grupurilor , comunicarea multidirectionala in
care schimbul de informatii este intre elevi si profesor comunicarea avand valoare instructiva fiind stimulate
creativitatea, initiativa, capacitatea de colaborare.
In functie de mijloacele folosite comunicarea se mai poate clasifica in verbala, paraverbala si nonverbala.
In comunicarea verbala informatia poate fi transmisa pe cale orala sau scrisa utilizand aspectele fonetic, lexical
sau morfosintactic. Acest tip de comunicare utilizeaza canalul auditiv si vizual. Simbolurile verbale, ca si
limbajele artificiale, matematice au diverse functii: de comunicare, de cunoastere si reglatorii. Latura externa a
limbajului numita paraverbala se manifesta in fluienta, intensitate, debit, intonatie, pronuntie.
Paraverbal se refera la elemente ce insotesc cuvantul si care au diverse semnificatii: caracteristicile vocii,
particularitatile de pronuntie, intensitatea rostirii, ritmul si debitul vorbirii intonatia, pauza, tacerea.
Comunicarea nonverbala include gestica, mimica, miscarile si se bazeaza pe elemente innascute:
expresivitatea trairilor afective, dar si pe elemente invatate. Ea se manifesta in constructia interactiunii: orientarea
corpului, privirea, distanta dintre parteneri, sustinerea si oprirea unei comunicari. Are rol si in structurarea unei
interactiuni si influientarea continutului acesteia: paloarea fetei, tresariri, uimirea, zambetul. Aceste tipuri de
comunicare actioneaza in procesul instructiv-educativ simultan si complementar cu anumita dominanta in functie
de sarcina didactica. Daca comunicarea verbala este predominant constienta si voluntara, comunicarea
paraverbala si nonverbala au un ridicat grad de spontaneitate si au caracter predominant subconstient.
Randamentul comunicarii verbale este conditionat de constructia informationala stricta si delimitata, dar si
de comunicarea paraverbala care asigura temeiul pentru mesajul verbal , intaresc sau nu continutul mesajului cu o
anumita atitudine afectiva receptorului, organizeaza procesele de reglare si autoreglare.
In comunicarea verbala stilul cel mai potrivit este cel compus din fraze simple , scurte si independente. Frazele
trebuie sa fie afirmative si declarative, utilizarea cuvantului ,,nu trebuie pe cat posibil evitata. Multe fraze
negative fac dificila ascultarea si descifrarea mesajului. In timpul discursului vorbitorul poate folosi o serie de
avantaje pe care le construieste singur prin intrebari, stabileste astfel raporturile de influienta. Trebuie acordata
atentie inaltimii si intensitatii vocii, volumului, vitezei de vorbire dictiei si accentului. Pauzele in vorbire pot fi
benefice, interlocutorul avand astfel timp sa analizeze si sa asimileze mesajul transmis. In conversatiile obisnuite
efectul maxim al cuvintelor nu depaseste 7 %, nu se retine intr-o comunicare ce dorim noi, ci de multe ori va
diferi din cauza influientei limbajului paraverbal. Tonul vocii reprezinta 38 % din mesajul emis iar modul in care
vorbim il poate atrage pe partener sau il poate indeparta. Tonul vocii exprima emotiile si atitudinile pe care cel ce
comunica doreste sa le ascunda.
Cea de-a doua latura a comunicariii este ascultarea. Aceasta nu se confunda cu auzirea, doar actul automat de
receptionare si transmitere la creier a undelor sonore. Acest proces este necesar, dar nu si suficient, ascultarea
implicand si alte aspecte: intelegerea, traducerea cuvintelor in sensuri, atribuirea de semnificatii informatiei,
evaluarea de judecati cu privire la validitatea, obiectivitatea si utilitatea informatiei. Statisticile arata ca in viata de
zi cu zi oamenii asculta mai putin de 25% din continutul mesajului, isi pot aminti doar 50% din ceea ce au
ascultat chestionati imediat si doar 25% dupa doua zile. Cauzele unei ascultari insuficiente sunt numeroase,
obiective sau subiective si afecteaza comunicarea. Posibile cauze ale unei ascultari insuficiente sunt: ritmul
gandirii, o persoana poate urmari pana la 600 cuvinte pe minut, dar nu poate rosti mai mult de 100-150 cuvinte pe
minut. Acest decalaj favorizeaza devierea atentiei la relaxarea creierului. Mesajele care vin de la diferite surse ne
solicita in permanenta atentia si apare supraincarcarea. In situatia mediului familiar pot fi identificate urmatoarele
surse: partenerul de discutii, radioul, telefonul, ziarul, copii, televizorul, zgomote care perturba comunicarea.
Problemele, gandurile, grijile care abat cu usurinta atentia si reduc disponibilitatea persoanei pentru comunicare,
1

ideile preconcepute, prejudecati, lipsa antrenamentului de a asculta activ, ascultarea selectiv exclusiva a ideilor
care corespund propriilor asteptari ignorandu-le pe celelalte, obiceiuri dobandite mai mult sau mai putin
involuntar: anticiparea a ceea ce vorbitorul vrea sa spuna si terminarea propozitiilor in locul lui, intreruperea
repetata si nejustificata a vorbitorului, privirea in alta parte decat la cel ce vorbeste, pozitie necorespunzatoare
care poate trada lipsa de interes, comportament nonverbal care denota nerabdare sau plictiseala.
In procesul maximizarii eficientei comunicarii este necesara dezvoltarea unor tehnici si abilitati diferite
specifice sursei sau receptorului. O asemenea tehnica este ascultarea activa. Ascultarea activa inseamna mai mult
decat simpla receptare si interpretare a semnalelor sonore deoarece implica participarea a celui care asculta. Este
o tehnica de strangere a informatiei, persoana ascultata simtindu-se indemnata sa ofere mai multe informatii.
Abilitatea de a asculta eficient nu este innascuta, ci este un bun castigat. Elementele unei strategii de ascultare
activa sunt: stabilirea unui climat propice desfasurarii comunicarii, ascultatorul este amabil, primitor, cadrul este
deschis, confortabil si prietenos, confidential. Trebuie evitate telefoanele neasteptate, comprimarea timpului
acordat. Limbajul nonverbal trebuie folosit in scopul intaririi mesajului: inclinarea capului, zambetul. Se
recomanda parafrazarea, reformularea prin cuvintele proprii , aceasta permitand vorbitorului sa confirme sau sa
infirme cele discutate. Se folosesc intrebarile clarificatoare, calitatea intrebarilor determina calitatea informatiilor
obtinute. Nu se formuleaza mai multe intrebari deodata, se spun clar, concis.
Succesul comunicarii depinde atat de capacitatile de exprimare ale emitatorului, cat si de capacitatea de
ascultare a receptorului. Ascultarea pasiva este receptarea mesajelor asociata cu absenta interesului pentru
interlocutor, ascultarea activa reprezinta un mod de a reactiona, in care celalalt este sustinut in a vorbi, care ii da
celuilalt certitudinea ca este inteles in ceea ce comunica. Cauze ale ascultarii pasive pot fi si faptul ca perceptia
fiecarei persoane este unica, respingerea informatiei negative, complexitatea mesajului, lipsa de talent in
comunicare a emitatorului, ascultatorul nu se afla intr-o stare de spirit propice ascultarii. Insa adevaratele
obstacole in calea comunicarii tin de atitudinea fiecaruia. Acestea sunt: convingerea ca dreptatea este numai de
partea noastra, blamarea, victimizarea, scoaterea din cauza, defensivitatea, hipersensibilitatea la constrangere,
solicitari exagerate fata de ceilalti, egoismul, neincrederea, nevoia de a oferi ajutor. Atitudinile obstacol pe care le
adoptam il blocheaza pe celalt sa se exprime liber. Ascultarea activa inseamna atitudini si comportamente
facilitatoare, in care important este respectul, empatia si a sti cand sa taci. Privirea deschide canalele de
comunicare, prin privire se recunoaste prezenta celuilalt, manifestarea dorintei de comunicare, interes, respect.
Prin privire ne facem cunoscuta starea de spirit, iar interlocutorul se asteapta la o anumita atitudine.

Comunicarea scrisa
Desi mai putin utilizata, comunicarea scrisa este inevitabila si poate deveni o adevarata arta. Pentru ca
mesajul scris sa fie inteles cu usurinta trebuie avute in vedere urmatoarele: claritatea, corectitudinea, adecvarea si
personalizarea mesajului.
Claritatea - limbajul trebuie sa tina seama de nivelul de cultura al cititorului, al destinatarului. Mesajul
trebuie sa fie formulat clar, simplu si nepretentios. Constructia propozitiilor si a frazelor nu trebuie sa complice
mesajul. In partile complicate propozitiile trebuie reduse ca lungime, iar verbele sa fie la diateza activa. Pagina
trebuie divizata in paragrafe, fiecare dintre ele continand o singura idee. Propozitia subiect trebuie plasata la
inceputul paragrafului, iar acesta nu trebuie sa depaseasca 4-5 propozitii.
Corectitudinea textul trebuie sa respecte regulile gramaticale si sa aiba o punctuatie corecta. O greseala
de ortografie va vorbi despre nivelul de educatie al celui care scrie. De aceea textul va fi recitit dupa redactare.
Adecvarea in functie de persoana careia ii este trimis mesajul, de pozitia ei in societate, textul trebuie sa
respecte anumite reguli: va fi scris intr-un mod politicos, sa evite detaliile stufoase, mesajul trebuie sa exprime
clar ce se doreste si ce se asteapta ca raspuns al comunicarii. Procesul elaborarii comunicarii scrise incepe cu
intrebarile pe care si le pune autorul: este oportuna folosirea comunicarii prin scris, cine va citi scrierea, ce
raspuns astept. Ca raspuns la aceste intrebari trebuie avut in vedere directia ierarhica in care se indreapta
comunicarea.

Personalizarea mesajului este bine ca numele destinatarului si folosirea persoanei a doua:

,,dumneavoastra sa fie prezente. Nu doar ,,Stimate domnule, ci ,, Stimate domnule doctor Dan Ionescu.
Aceste personalizari dau sentimentul ca este apreciat si respectat.

Stadii genetice si de varsta

Piaget defineste inteligenta ca fiind capacitatea de adaptare optima la situatii noi. Include in structura sa
doua momente distincte dar intercorelate: asimilarea informatiilor si acomodarea inteleasa ca fiind procesul prin
care individul isi restructureaza si organizeaza obiectele informatii in lumina noilor achizitii.
La varsta de 0-2 ani este stadiul inteligentei senzoriomotorii. Caracteristici sunt actiuni senzoriomotorii simple
coerente si coordonate, reactia circulara si trecerea de la autocentrism la alocentrism, combinarea in faza
incipienta a schemelor mintale.
La varsta de 2-7,8 ani este stadiul preoperational. Caracteristici sunt expansiunea si dezvoltarea simbolicii,
verbalizare intensa, organizarea limbajului, se manifesta desenarea, scrierea si apare conceptul de numar.
La varsta de 7,8-11, 12 ani este stadiul operatiilor concrete. Acum se manifesta capacitatea de surprindere a
invariatiei si reversibilitatii prin inversiune, apare gandirea de tip categorial.
Varsta 12-18 ani corespunde stadiului operatiilor formale. Apare rationamentul ipotetico-deductiv, capacitatea de
operare asupra posibilului si gadirea abstracta.
Caracterul stadial al dezvoltarii inteligentei cere la nivelul realitatii educationale o permanenta adaptare a
continutului informational vehiculat si a strategiilor didactice utilizate respectand particularitatile de varsta si
individuale ale elevilor.
Educatia intelectuala va conduce la formarea unei personalitati capabile sa gestioneze avalansa
informationala si dezvoltarea cognitiva in general. Educatia intelectuala se concentreaza nu doar asupra
acumularii de informatii, ci urmareste sa asigure suportul informational si procedural necesar organizarii optime a
cunostintelor.

Memoria
Omul poseda capacitatea de a retine, pastra si conserva propria sa experienta. Acest lucru e realizat cu
ajutorul memoriei.
Memoria este procesul psihic de intiparire, stocare si reactualizare a informatiilor. Ea nu este un simplu
mecanism psihic de intiparire, stocare si reactualizare, ci un mecanism psihic structurant, constructiv si creativ.
Memoria este o capacitate generala a intregii materii. Spre deosebire de memoria masinilor, memoria umana in
special capata forma unui sistem complex. Doar la om se poate vorbi de un apogeu al dezvoltarii functiei mnezice
si de cea mai complexa organizare si ierarhizare a ei. Este o capacitate psihica absolut necesara. Este implicata in
cunoastere si invatare, intelegere si rezolvare de probleme, inteligenta si creativitate. Memoria asigura
continuitatea vietii psihice a omului.
Calitatile memoriei: activa, selectiva, situationala, relativ fidela, mijlocita, inteligibila,
In functie de durata sunt pastrarea de scurta durata (pana la 8-10 minute) si cea de lunga durata (incepand cu 8-10
minute pana la cateva luni sau ani). Durata si forma pastrarii sunt in stransa legatura cu conditiile in care a avut
loc memorarea, de particularitatile materialului de memorat. Dupa 6 luni tezele principale sunt retinute in
proportie de 60%, unitatile logice in proportie de 30%, iar forma textuala a materialului doar in proportie de
21,5%. Deci invatarea pe de rost nu este deloc productiva.
Procesele memoriei se realizeaza mai usor sau mai greu, mai repede sau mai incet, cu un consum mai
mare sau mai mic de energie si timp, cu o eficienta scazuta sau crescuta, in functie de o serie de factori:
particularitatile materialului de memorat, caracteristicile ambiantei in care are loc memorarea sau reactualizarea,
trasaturile neuropsihologice ale subiectului.
Natura materialului intuitiv, obiectiv sau abstract, descriptiv sau explicativ, rational semnificativ sau lipsit
de sens logic si utilitar pragmatic pentru subiect. Materialele intuitive-senzoriale , verbal semnificative se
intiparesc si se reactualizeaza mai usor decat cele simbolic-abstracte sau verbal nesemnificative, imaginile mai
3

usor decat cuvintele, cuvintele mai usor decat silabele, cuvintele asociate mai usor decat cele izolate. Insa
studentii reproduc mai usor cuvintele abstracte decat imaginile intuitive. Organizarea si omogenitatea materialului
structurat logic se retin mai bine. Materialul extins ca volum presupune un numar mai mare de repetitii pentru a fi
memorat, daca materialul de memorat creste in progresie aritmetica timpul de memorare creste in progresie
geometrica. Materialele familiare subiectului vor fi retinute si reactualizate mai usor. Este mai dificila retinerea
materialului prezentat simultan, decat cel secvential. Materialul care prezinta scopul principal al activitatii este
mai bine retinut, mai ales daca are semnificatie pentru subiect. Inceputul si sfarsitul unei serii se retin mai bine
decat mijlocul. O ambianta placuta faciliteaza memoria. Odihna, oboseala, boala, experienta anterioara, motivatia,
atitudinile, interesele, inclinatiile faciliteaza sau inhiba memorarea.
O mare importanta in sporirea productivitatii memoriei o au intensificarea interactiunilor dintre subiect si
material, apelul la diverse mijloace de prelucrare a materialului: alcatuirea planului textului, fractionarea lui in
parti, desprinderea punctelor inteligibile, stabilirea asemanarilor si deosebirilor stabilirea unor puncte de sprijin
(memoscheme sau mediatori). Fixarea scopului activitatii este foarte importanta. Trebuie stiut si pentru cat timp
se face memorarea. Memorarea pentru o anumita data conditioneaza uitarea dupa trecerea acelei date. Un alt
factor ce asigura reusita memorarii este sistematizarea cunostintelor: ordonate si clasificate logic, segmentate pe
unitati de sens sau pe notiuni. Retinem 10% din ceea ce citim, 20% din ce auzim, 30% din ce vedem, 50% din ce
vedem si auzim in acelasi timp, 80% din ce spunem, 90% din ce ceea ce spunem si facem in acelasi timp.

Atentia
Atentia face parte din categoria fenomenelor psihice care sustin energetic activitatea. Prezenta ei asigura o
buna receptare senzoriala si perceptiv a stimulilor, intelegerea mai profunda a ideilor, o memorare mai trainica si
mai fidela, selectarea si exersarea adecvata a priceperilor si deprinderilor. Caracteristicile atentiei sunt: este
orientata spre ceva (stimul exterior sau interior), directionarea se face in legatura cu o sarcina, este selectiva,
presupunne o concentrare optima a energiei psihonervoase. Starile emotional-afective mentin, orienteaza si
pastreaza atentia.
Atentia e fenomenul de activare selectiva, concentrare si orientare a energiei psihonervoase in vederea
desfasurarii optime a activitatii psihice.
Formele atentiei sunt: voluntara sau involuntara. Atentia involuntara este o forma mai simpla, poate aparea sub
influienta factorilor interni (interesul pentru subiect, actualizarea unor motive si trairea afectiva pozitiva constiinta
faptului ca actiunea este aptitudine) sau externi (un stimul puternic, un sunet, zgomot neobisnuit, aparitia sau
disparitia brusca a stimulului, mobilitatea unui stimul pe fondul altor stimuli fixi, gradul de complexitate ).
Atentia involuntara are avantajul ca in utilizarea ei nu apare oboseala, dar ea nu poate fi eficienta pentru toate
felurile de activitate. Chiar si o activitate placuta are momentele ei dificile sau mai putin interesante si daca nu ar
interveni atentia voluntara s-ar ajunge la neimplinirea acelor actiuni. Atentia voluntara este intentionata si
controlata constient. Ea apare si se consuma cu efort, cu incordari, de aceea nu se poate manifesta in timp
nelimitat. Dupa perioade de atentie voluntara apare oboseala. Utilizarea repetata a atentiei voluntare creste gradul
ei de automatizare, transformandu-se intr-un sistem de deprinderi. Aceasta este atentia postvoluntara.

Motivatia
Activitatea umana pe langa stabilirea precisa a scopului si punerea in disponibilitate a tuturor
instrumentelor necesare realizarii ei (cunostinte, priceperi, deprinderi, aptitudini), trebuie sa faca apel si la o serie
de factori cu rol de stimulare si activare, de sensibilizare selectiva si imbold, care sunt incadrati in notiunea de
motivatie. Motivatia reprezinta trebuinte, conditii ale vietii, procese pulsionale-functionale ce semnalizeaza
perturbari intervenite in sistemul de personalitate sau in organism. Alaturi de trebuinte se dezvolta si impulsuri ,
intentii, valente, tendinte. Motivatia este o parghie importanta in procesul autorealizarii. Aceasta insemnand ca
selectarea si prelucrarea, interiorizarea se vor face in functie de motivatia persoanei. Aceeiasi influienta externa
4

produce efecte diferite la persoane diferite sau la aceiasi oameni in momente diferite ale existentei lor. Motivatia
prin caracterul ei propulsator realizeaza si amplifica materialul constructiei psihice a individului.
Functiile motivatiei sunt: de activare interna difuza si de semnalare a unui dezechilibru fiziologic sau
psihologic, functia de mobil sau de factor declansator al actiunilor afective, functia de autoreglare a conduitei prin
care se imprima actionarii un caracter activ si selectiv.
Modalitatile si structurile motivatiei sunt:
1. Tebuintele (a. primare: biologice sau organice si fiziologice sau functionale ; b. secundare: materiale,
spirituale, sociale ).
Piramida trebuintelor propusa de Maslow include urmatoarele: trebuinte biologice, de securitate, de afiliere, de
stima si statut, de autorealizare.
2. Motivele sunt mobilul care declanseaza, sustine energetic si orienteaza actiunea. Pot fi: individuale si
sociale, inferioare si superioare, minore si majore, egoiste si altruiste etc. Ele actioneaza interdependent formand
sisteme, retele in structura personalitatii.
3. Interesele sunt orientari selective stabile si active spre anumite domenii de activitate. Sunt complexe si
includ elemente cognitive, afective si volitive.
4. Convingerile sunt idei implantate in structura personalitatii, puternic traite afectiv, care imping,
impulsioneaza spre actiune. Idea trebuie sa reprezinte o valoare, o certitudine subiectiva , o forta.
5. Idealurile reprezinta proiectii ale individului in sisteme de imagini si idei care ii ghideaza intreaga
existenta. Ele devin anticipari ale proiectului existential. Este conceptia despre lume si viata. Include sensul si
semnificatia vietii, scopul acesteia.
Formele motivatiei sunt: pozitiva (lauda, incurajarea) si negative (amenintarea, blamarea, pedepsirea ),
intrinseca si extrinseca. Daca sursa generatoare se afla in subiect, in trebuintele acestuia atunci motivatia este
intrinseca, iar daca sursa este externa atunci motivatia e extrinseca. Acest ultim tip de motivatie poate fi sugerat
sau impus de alta persoana.
Performanta este un nivel superior de indeplinire a scopului. Relatia dintre nivelul de performanta si
intensitatea motivatiei: in sarcinile simple, rutiniere performanta creste in acelasi timp cu motivatia. In sarcinile
complexe impulsul motivational ingreuneaza desfasurarea activitatii de la un anumit punct.
Optimum motivational este atunci cand dificultatea sarcinii este perceputa corect de catre subiect. Daca
dificultatea sarcinii este sub sau supraapreciata, dozarea efortului si a energiei va fi gresita.

Vointa
Vointa se defineste ca proces psihic complex de reglaj superior realizat prin mijloace verbale si constand
in actiuni de mobilizare si concentrare a energiei psihonervoase in vederea trecerii obstacolelor si atingerea
scopurilor constient stabilite. Caracteristica cea mai specifica este efortul voluntar. El consta intr-o mobilizare a
resurselor fizice, intelectuale, prin intermediul mecanismelor verbale. Efortul voluntar este trait ca o stare de
incordare, de tensiune. Dupa etape de efort urmeaza oboseala, nu doar fizica ci si nervoasa. De aceea se
recomanda un echilibru intre activitate si odihna. Intensitatea efortului voluntar si specificitatea mecanismelor
puse in actiune reflecta obstacolul care apare in calea realizarii scopului. Obstacolul nu se identifica cu un obiect
sau fenomen al realitatii, ci e o confruntare intre posibilitatile subiectului si conditiile obiective ale activitatii
propuse.
Actele voluntare pot fi simple sau complexe. Acestea din urma parcurg urmatoarele faze:
1 actualizarea unor motive care genereaza anumite scopuri , 2. lupta motivelor, 3. luarea hotararii, 4.
executarea hotararii luate, 5. verificarea rezultatului obtinut si formularea unor concluzii.

Temperamentele latura dinamico-energetica a personalitatii

Observatii asupra personalitatii umane s-au facut din cele mai vechi timpuri. Astfel, renumiti medici ai
antichitatii Galenus si Hipocrate au denumit cele patru tipuri temperamentale coleric, sangvinic, flegmatic si
5

melancolic, in functie de amestecul humorilor organice, bila galbena, limfa, sange, bila neagra. Ulterior modelele
s-au dovedit a fi naive si s-a pastrat doar denumirea.
Oamenii suunt diferiti hiperactivi sau hipoactivi, echilibrati sau nu, mobili sau inerti. Dispun de o
energie inepuizabila, rezista la efort, altii obosesc si se deprima usor, unii sunt rapizi si tumultosi in vorbire iar
altii se misca lent, domol, unii sunt navalnici, impulsivi, altii nu se infurie cu usurinta si nu au izbucniri
necontrolate. Aceste particularitati apartin atat activitatii intelectuale, afectivitatii, cat si comportamentului
exterior motricitate si vorbire . In cazul temperamentelor indicatorii comportamentali sunt foarte pregnanti. De
aceea temperamentul este cea mai usor constatabila latura a personalitatii, latura dinamico energetica.
Firea omului, termen sinonim pentru temperament, a fost legat de constitutia corporala sau particularitati
fiziologice.
Pentru a gasi o baza organica modului de functionare al temperamentelor s-a demonstrat ca un rol
important ii revine sistemului nervos central care asigura coordonarea integrala a tuturor proceselor organice si
mediaza comportamentul in virtutea activitatii neuropsihice a creierului. In baza unor laborioase cercetari
neurofiziologice pe animale si oameni s-au pus in evidenta insusirile fundamentale ale sistemului nervos, ce se
exprima in activitatea nervoasa superioara forta sau energia (elemente constituente ale nucleului lanturile de
acizi nucleici si fosfolipidele), echilibrul (repartitia inegala a fortei intre cele doua procese nervoase de baza
excitatia si inhibitia), si mobilitatea (viteza cu care se consuma si regenereaza respectivele substante ). Acestia
sunt parametrii indispensabili pentru desfasurarea activitatii nervoase superioare. Prin combinarea dintre insusiri
pe schema temperamentelor de baza apar patru tipuri de sistem nervos care sunt in relativa corespondenta cu cele
patru temperamente descrise in antichitate:
Colericul puternic, neechilibrat, excitabil
Sangvinicul puternic, echilibrat, mobil
Flegmaticul puternic, echilibrat, inert
Melancolicul tipul slab luat global.
Daca am caracteriza si sub aspectul mobilitatii si al echilibrului am obtine reiterarea temperamentelor sus
mentionate.
Tipul de activitate nervoasa superioara reprezinta nucleul temperamental, dar nu trebuie uitate si celelalte
insusiri psihologice introvertit si extrovertit, stabilitate si instabilitate, stenic sau astenic (incordat sau relaxat).
Deci, temperamentul este o formatiune mult mai complexa decat tipul de activitate nervoasa superioara.
Tipul nervos este innascut si nu isi pierde identitatea pe parcursul vietii. Temperamentul suporta toate influentele
dezvoltarii celorlalte componente superioare ale vietii psihice ale personalitatii si dobandeste o anumita factura
psihologica. Se pot compensa anumite trasaturi temperamentale sau pot fi mascate portrete temperamentale.
Colericul este excitabil si inegal in toate manifestarile sale, fie ca este eruptiv, navalnic, nestapanit,
deprimat, cuprins de teama si panicaa. Dezvoltarea sinusoidala a capacitatii de lucru este dublata de oscilatii intre
entuziasm, temeritate si stare de abandon.inclinatia inspre exagerare pericliteaza echilibrul emotional. Sunt
oameni nelinistiti, predispusi la furie violenta, dar si la afectiuni neobisnuite cu relatii ce exagereaza atat amicitia,
cat si ostilitatea. Pot deveni oameni ai marilor initiative capabili sa se concentreze maximal in actiuni de lunga
durata. Extrovertiti, comunicativi, colericii sunt orientate spre present si viitor.
Sangvinicul se caracterizeaza prin ritmicitate, echilibru si aceasta in conditiile vioiciunii si rapiditatii
miscarilor si vorbirii, printr-o mare efervescenta emotionala. Este temperamentul bunei dispozitii, al
adaptabilitatii prompte si economicoase. Dincolo de vioiciune si exuberanta se descopera calmul, stapanirea de
sine. Sangvinicul poate astepta fara o incordare chinuitoare si poate sa renunte fara a suferi mult.extrema
mobilitate sangvinica ingreuneaza fixarea scopurilor, consolidarea intereselor si prejudiciaza persistenta in actiuni
si relatii.
Flegmaticul este inainte de toate un om lent in toate actiunile sale si totodata neobisnuit de calm. Dispune
de un fel de rabdare naturalasi prin educatie atinge performante in perseverenta voluntara, meticulozitate si
temeinicie in munca de lunga durata. Desi pare indifferent afectiv flegmaticul ajunge la sentimente extrem de
consistente si durabile. Poate avea o redusa adaptabilitate, inclinatii spre rutina si dezavantajul tempoului foarte
lent. Sunt introvertiti, inchisi in sine, necomunicativi si orientati mai mult spre trecut.

Melancolicul are un tonus scazut si reduse disponibiliitati energetice, de unde reiese sensibilitatea ,
emotivitatea deosebita, dar si inclinarea inspre depresie in conditii de solicitari crescute. Au si dificultati in
adaptarea sociala.au exagerate exigente fata de sine si redusa incredere in fortle proprii.

Creativitatea
A crea inseamna a produce, a genera ceva nou in raport cu ceea ce este cunoscut. Noutatea este evaluate
gradual dupa cote de originalitate. A fi creativ semnifica nota de originalitate in produsele activitatii. Daca la baza
actelor creative de descoperire si inventie se afla potentialul creativ individual sau de grup, atunci inseamna ca
este importanta activarea si realizarea acestui potential. Se ajunge la noi proiecte prin transformari, recombinari
ale datelor cognitive de care subiectul dispune. Prelucrarea informatiilor prin adoptarea unui alt tip de scheme
operationale genereaza noi informatii, favorizeaza producerea unor noi cunostinte ce nu existau la punctul de
pornire. Gandirea logica aduce mari contributii la creatie, imaginatia are un grad mai mare de libertate, nu este
oprita de reguli si poate lansa proiecte de lucru. Demersurile creative pot fi spontane sau voluntare, intentionate.
Ele trebuie sa fie sustinute energetic de trebuinte si motive, de inclinatii, interese si aspiratii. Acestia sunt factorii
activatori necesari transformarilor si combinarilor creative.
La creativitate contribuie toate procesele psihice: senzatiile, perceptiile, pana la activitati si procese reglatorii;
afectivitatea si vointa. Este o proprietate a intregului sistem psihic uman care apare ca un laborator ce prelucreaza
informatiile ajungand la noi structuri imagistice si cognitive. Se dovedesc a fi creative atitudinile nonconformiste,
sistemele operatori deschise, euristice, formule logice noi, repertorii nelimitate ale imaginatiei..
Se disting urmatoarele stadii ale procesului creativ:
1. Stadiul pregatitor care se refera la aparitia unei intentii, se produce o mobilizare a subiectului, se strang
informatii, materiale, schitari de planuri, experimente mintale.
2. Stadiul incubatiei in care subiectul nu mai este fixat constient asupra obiectului sau, dar la nivel inconstient
procesul continua sa se desfasoare.
3. Stadiul iluminarii, intuitiei, cand apare idea noua, proiectul creativ punandu-se la punct.
4. Stadiul verificarii sau elaborarii finale.

Inteligenta aptitudine general umana

Termenul de inteligenta are urmatoarele acceptiuni: proces de asimilare si prelucrare a informatiei in
scopul unor adaptari optime, de aptitudine rezultand in structuri operationale dotate cu anumite calitati
(complexitate, flexibilitate, fluiditate, productivitate). Inteligenta apare ca un sistem de insusiri stabile proprii
subiectului si se manifesta in calitatea operatiilor centrate pe gandire. S-au stabilit mai multi factori ai inteligentei:
de rationament inductiv, de memorie , de capacitate de calcul, de rapiditate perceptuala, de operare spatiala, de
intelegere a cuvintelor si de fluenta verbala. Sunt deci mai multi factori ai inteligentei care se intrepatrund. In
legatura cu lateralizarea cerebrala s-a considerat ca emisfera stanga este specializata in ordinea verbala si
semantica, iar emisfera dreapta detine functiile de manipulare a relatiilor spatiale si de configurare a imaginilor. Si
testele de inteligenta sunt verbale si nonverbale. Psihologia genetica promovata de Jean Piaget sustine ca
inteligenta are si o baza nativa. Acomodarea consta in echilibrarea intre asimilarea informationala la schemele
preexistente si acomodarea sau restructurarea impusa de noile informatii ce nu se potrivesc perfect cu vechile
scheme. Deci echilibrarea pe care Piaget o propune se produce in baza acomodarilor, a restructurarilor,
reorganizarilor mentale. Masura inteligentei este echivalenta cu rata acomodarilor ce permit o buna intelegere si
rezolvare de probleme. Daca asimilarea este superficiala , iar acomodarea prin prelucrarea informatiilor nu se
produce decat anevoios si insuficient, atunci si echilibrarea inteligentei este insuficienta. Inteligenta se poate
evalua dupa randamentul invatarii, dupa usurinta si profunzimea intelegerii si dupa dificultatea si noutatea
problemelor pe care subiectul poate sa le rezolve.
7