Deci, a mai trecut un an. i totui, simt c a trecut o via.

Persoana incontrolabil,
necugetat, persoana aceea care se arunca n tot, i sfrea neavnd nimic, a
disprut. Un minut de tcere pentru ea. A trecut prin multe. Era o copil care spera
la infint, spera s-i ating visele, spera la iubiri nemuritoare, scria, plngea, se
ascundea, zmbea fals, minea, rdea, visa. Uneori mi-e dor de ea. M simt goal
fr ea. Niciodat nu am crezut c un an poate schimba att din viaa unui om. Noi
cercuri, noi prieteni, noi oameni. Fata aceea a rmas n lumea n care s-a consumat,
n lumea ei etern, a rmas n vise. I-a cere un sfat, am nevoie de ea napoi. Pentru
c nu mai am putere, dei sunt mai stpn pe mine, mai matur, am nevoie de
curajul ei. De curaj ca s pot pleca, s pot s ocolesc durerea pe care o simt n
fiecare zi. Fata aceea, dei timid, ascuns, avea o flacr n ea. I se vedea n
privire. Nu ar fi lsat pe nimeni s-i stea n cale. i acum, chiar nu mai tiu dac eu
sunt cea care mi st n cale, sau el e cel care face asta. Nu tiu dac l iubesc, sau
doar mi-e team de necunoscut. Nu tiu dac m simt complet sau secat atunci
cnd sunt cu el. Dar tiu c nu e moment n care s nu m gndesc, s nu m ntreb
de ce viaa mea nu e aa cum mi doresc, sau de ce nu pot face nimic ca s schimb
asta. Nu mai tiu dac vreau infint, dac vreau iubire, dac vreau succes. Nu mai
am prioriti. Doar trec din clip n clip fr s m bucur. Ca o umbr. Am nevoie
de aventur, i unde mai e distracia dac trebuie s trec singur prin ea?