Cunoaterea teologic a dogmelor.

Principiu mntuitor de credinta.

Introducere
Invatatura descoperita de Dumnezeu prin Revelatie , primita si invatata de Biserica, s-a
numit dogma. *( De vazut definitia dogmei)
Cunoasterea teologica a dogmelor are ca subiect pe Dumnezeu. Avand caracter
personal, Dumnezeu se reveleaza pentru ca oamenii sa poata cunoaste o parte din voia si
planurile Sale cu creatia si mantuirea noastra.
Dogmele nu s-au formulat fara o patrundere tainica in adevarul revelat, iar
formularea lor se face tocmai cu scopul de a indruma dezvoltarea sanatoasa a vietii
spirituale spre unirea cu Dumnezeu.
Dogma formuleaza adevrul revelat cu ajutorul raiunii, dar adevarurile ei sunt
suprarationale.(O Persoana in doua firi, o Fiinta in trei ipostase). Teologii ortodocsi au
precizat ca cuprinsul dogmelor este dumnezeiesc iar formularea lor este fcut i prin
mijloacele omeneti.
*(Voi prezenta in continuare raportul dintre dogma-revelaie si dogma-raiune).
Dogma i Revelaia
Dogmele sunt expresia cuprinsului credintei. Acest cuprins al credintei il avem
din Revelatie, in invatatura Domnului si Sfintii Apostoli predata din generatie in
generatie si depozitata in Sf. Scriptura si Sf. Traditie.
Sfanta Scriptura se compune din 49 carti VT si 29 ale NT. Toti Parintii Bisericii
mrturisesc ca ele sunt scrise sub inspiratia Duhului Sfnt si nu cuprind vreo
contrazicere sau greeal. Iustin Martirul, Atenagora si Teofil al Alexandriei numesc pe
profeti organe ale lui Dumnezeu miscate de Duhul Sfant spre descoperirea lucrurilor
dumnezeiesti.
Sfanta Traditie cuprinde invataturile Domnului si ale Apostolilor, cele referitoare
la credinta, intelegand ca izvor al cuvantului dumnezeiesc traditia cea dogmatica care
contine invataturi de credinta cuprinse si in Sf. Scriptura. Aceste invataturi sunt folosite la
completarea Sf. Scripturi si constituiesc parte de valoare egala pentru cunostinta crestina.
Sf. Scriptura presupune in multe locuri invatatura nescrisa si declara partea credintei
predata prin scris, egala cu cea predata prin grai viu, cand zice:,, Stati si paziti predaniile
pe care le-ati invatat fie prin cuvantul fie prin epistola noastra.(II Tes. 2,14; I Cor. 11,2;
. pag. 8 de completat)
Toti Parintii Bisericii marturisesc credinta in Sf. Traditie, declarand ceea ce zice si
Sf. Vasile cel Mare, ca ,,unele din dogmele si propovadirile pazite in Biserica le avem

din invatatura scrisa, iar altele le-am primit din Sf. Traditie a apostolilor, predate noua
prin succesiune in taina; ambele acestea au aceeasi valoare pentru pietate.
Dogma i raiunea
Adevarurile cretine provenind din Revelatie supranaturala intrec intelegerea
omeneasca.?
Dumnezeu care este si cauza ratiunii, dogmele nu vor contrazice adevrurile
achiziionate din raiune, nct ceea ce este teologic adevrat s fie omeneste fals.
Dupa cuprins adevrurile cretine se bazeaz pe autoritate dumnezeiasc. Dup
forma ele sunt determinate de cugetare omeneasc - organul prin care se formuleaza de
ctre Biseric si se nsuesc personal de ctre om si se justific mpotriva obiec iunilor
necredintei.
Deci raportul dintre dogm i raiune este acesta: dogmele se sprijinesc pe
autoritatea dumnezeiasc, iar raiunea este organul formularii nsuirii si justificrii lor.
Aceste propoziii sunt dezvoltate astfel. Adevrurile dogmatice se sprijinesc pe
autoritatea lui Dumnezeu nu pe raiune. Pentru intelegerea dogmei este nevoie de
raiunea luminat prin credinta. Ele nu numai la inceput sunt primite prin credinta, pe
temeiul autoritatii lui Dumnezeu, ci si dupa aceea raman un obiect al credintei. Astfel
omul nu poate recunoate nici un adevar sau cunostinta, daca nu se bazeaza pe cugetare
omeneasc. Dimpotriv adevarurile dogmatice se sprijinesc pe autoritatea si demnitatea
de crezamant a lui Dumnezeu, fiind insusite prin credinta. Caci credinta, dupa Sf. Maxim
Marturisitorul, s-a numit ,,piatra pentru taria, neschimbabilitatea si statornicia adevarului
ei. Daca credinta ne leaga de Revelatie, ratiunea este organul formularii insusirii si
justificarii dogmelor.
Biserica la definirea dogmei nu este inspirata de Dumnezeu, ca Sfanta Scriptura,
ci este pazita de Duhul Sfant de orice ratacire si explicare gresita a credintei. De aici
rezulta ca forma dogmelor depinde de progresul teologic de totdeauna. Teoria dogmelor
ortodoxe se poate rezuma in urmatoarele doua propozitii:
1) La formularea mai precisa a dogmelor contribue stiinta teologica,
2) In dogme trebuie sa distingem cuprinsul credintei si forma pe care o primeste dogma
dezvoltata in decursul timpului, sub supravegherea Duhului Sfant.
Aceasta dezvoltare nu este o prefacere, ci un progres fara schimbarea fiintei.
Schimbarea este numai formala, referindu-se la insusirea personala si aprofundarea
adevarurilor credintei, si anume: Mantuitorul a descoperit oamenilor Revelatia completa
si perfecta cum spune in Evanghelia de la Sfantul Ioan :,,Pe Dumnezeu nimeni nu L-a
vzut vreodat; Fiul cel Unul-Nscut, Care este n snul Tatlui, Acela L-a fcut

cunoscut(In. 1,18), iar cuprinsul ei deplin avea sa-l aduca la cunostiinta apostolilor,
Duhul Sfant, care de la Sine nu va vorbi ci va invata si reaminti toate cate a spus lor
Domnul, unde spune Mantuitorul in capitolul 14, versetul 26 la Sfantul Ioan :,, Dar
Mngietorul, Duhul Sfnt, pe Care-L va trimite Tatl, n numele Meu, Acela v va
nva toate i v va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu. Prin aceasta nu se
exprima dogme noi, ci acelorasi dogme li se da o forma noua.
Credina nu este n contrazicere cu cunoaterea, ci ambele stau n acord.Aceast unirea a
credintei i al cunoaterii au accentuat-o totdeauna si Sfintii Parinti si teologii si anume,
Teodoret Vindec spunea:,,Credinta are trebuin de cunoatere precum i invers
cunoaterea de credinta; credinta premerge cunoaterei, iar cunoaterea urmeaz
credintei.
Dogma ne da o cunoastere obiectiva si subiectiva
Cunoasterea obiectiva este transmiterea datului revelat, de care se ia cunostinta pe
calea inteligentei. Parte obiectiva a dogmelor numim cuprinsul invataturii de credinta
crestina, invatatura de credinta in sine.
Dogma ne da o cunoastere obiectiva. Fr a fi o cunoatere fals cunoa terea
obiectiv nu ne poate conduce la nelegerea adevrului n sine pentru c el este mai
presus de cunoaterea raional, ns este adaptat raiunii omeneti prin analogii din
domeniul lumii create , pentru c adevrurile dumnezeieti nu pot fi exprimat n esen a
lor prin cuvinte. Dogmele sunt dumnezeiesti prin adevarul pe care il cuprind, dar sunt si
dumnezeiesti si omenesti prin formulele care redau acest adevar.
Cunoaterea subiectiva, adica de prefacere a omului vechi intr-unul nou, dupa voia
lui Dumnezeu. Sf. Ap. Pavel a descris asa actiunea Cuvantului lui Dumnezeu asupra
sufletului nostru:,,Cuvantul lui Dumnezeu e viu si lucrator si mai ascutit decat orice
sabie cu doua taisuri si patrunde pana la despartirea dintre suflet si duh, dintre
incheieturi si maduva, si destoinic este sa judece simtirile si cugetarile inimii. Si nu este
nici o faptura ascunsa inaintea Lui, ci toate sunt goale si descoperite pentru ochii Celui
in fata Caruia vom da socoteala (Ev. 4,5). De aici rezulta ca dogma prin insusirea ei de
catre oamenii credinciosi, poate sa provoace in ei o traire sufleteasca, launtrica de stari
harice. Dupa expresia Sfantului Grigorie Teologul, un asemenea om e prefacut ,,printr-o
schimbare dumnezeiasca. In astfel de cazuri nu se schimba dogma, ci starea launtrica a
omului, priceperea lui in cunoasterea celor religioase.
Dogmele sunt necesare pentru mantuire.
Dogmele sunt necesare pentru mantuire intrucat ele Il exprima pe Hristos in
lucrarea Lui mantuitoare. Dar Hristos ne mantuieste numai daca ne deschidem Lui, daca
credem in El. Dogmele crestine exprima deci puterile lui Hristos in actiunea mantuitoare,

dar cu conditia ca sa credem in ceea ce exprima ele.

Cel ce conduce pe om pe calea intelegerii dogmelor si deci a unirii cu Dumnezeu,
e Duhul Sfant. Fara El dogmele ar fi adevaruri abstracte, primite prin ascultare si adaptate
modului nostru de intelegere in loc de a fi mistere revelate, principii ale unei cunoasteri
ce se deschid in noi si adapteaza natura noastra la contemplarea realitatilor care depasesc
intelegerea umana.
Dogmele nu se cunosc prin definirea lor, ci dogmele trebuie traite ca sa le
cunosti.
Experiena religioas vie este unicul mod legitim de cunoatere a dogmelor
(Pavel Florenski).

Bibliografie:
Hristu Andrutsos, Dogmatica Bisericii Rsritene, Sibiu, 1930
N. Chiescu, Noiunea de dogm n teologia ortodox contemporan, n
Ortodoxia", an. XI, 1959, nr. 3, p. 351 -380
Pr. Dumitru Stniloae, Teologie Dogmatic Ortodox, vol I, Bucuresti, 1978
Prof. Nicolae Chiescu, Pr. Prof. Isidor Todoran, Pr. Prof. I.Petreu, Teologia
Dogmatic i Simbolic, Cluj-Napoca, 2008