Romantismul pasoptist

In Tarile Romane, innoirea principiilor literare a pus in discutie si a afectat, in primul

rand, statutul poeziei. Factor de transcendere a cotidianului prozaic, romantismul a
plasat intreaga litaratura sub semnul privilegiat al lirismului. Si la noi, primii
romantici sunt poetii, iar ivirea noului lirism are loc in jurul anului 1830, mai intai in
Tara Romaneasca. Ion Heliade-Radulescu fuse-precizeaza Bolintineanu-profesorul
de versificatie al poetilor din timpul acela. Si totusi, Grigore Alexandrescu este cel
dintai la noi care transforma evenimentele diurne intr-o experienta interioara si face
din lirism o spovedanie. Viziunea sufletului problematic prezentata in opera sa e
acut moderna. Confruntarea nu e intre angelic si infernal, ci intre sensul vietii si
non-sensul destinului, un conflict al individului cu lumea si cu sine-insusi. Marea
noutate adusa literaturii romanesti consta in descoperirea interioritatii, in plasarea
eului in pozitia de factor determinant, de criteriu si finalitate a exercitiului liric. In
deceniul al patrulea al secolului al XIX-lea, romantismul romanesc imbratiseaza in
acelasi timp conceptele de a fi solitar si a fi solidar. Pe de o parte, scriitorii
incearca sentimentul dureros al frustrarii, al instalarii in solitudine, pe de alta, ca fii
ai unei natiuni asuprite, angajate in lupta pentru unitate si independenta,
imbratiseaza elanurile colective si militeaza cu devotament pentru infaptuirea lor.
Un alt merit al primilor romantici munteni este gasirea unei posibilitati de
metrificare fireasca a discursului poetic, concretizata prin descoperirea versului
lung de 14-16 silabe. Versul acesta avea sa se dovedeasca un model dintre cele
mai fertile ale poeziei intregului secol al XIX-lea.
In Moldova, Aprodul Purice al lui Costache Negruzzi are meritul de a initia poemul
istoric. Marea revelatie pe care avea s-o aduca Alecsandri consta in considerarea
folclorului nu numai ca document psihologic, titlu de anterioritate istorica sau
argument propagandistic, ci si ca opera de arta si primenire a temeiurilor literaturii.
Mihail Kogalniceanu intuia, de altfel, in folclor o adevarata cultura.