PARTEA A TREIA ELEMENTE DE TACTICA CRIMINALISTICA Parte integranté a stiinfei gi cursului Criminalistica care in- sereazé principiile logice ale procesului de cunoagtere a realitagii obiective privind sdivargirea si cercetarea actelor infractionale; mecanismele psihologice cu implicatie directé in comportamen- tul persoanelor (culpabile sau in alté calitate) participante la proces; cunostinfele acumulate, constituind suportul stiintific al recomandarilor privind organizarea $i dirijarea urméririi penale, in conformitate cu prevederile legislatiei procesual-penale in vigoare, pregatirii si efectudrii activitdgilor de administrare a probelor, inclusiv a cercetérii la fafa locului, perchezitiei, prezentarii spre recunoagtere, experimentului in procedura de urmarire penald, audierii bénuitilor si a tnvinuitilor, a marto- rilor si a persoanelor vétdmate, verificdrii declarafiilor acestora la locul faptei g.a.CAPITOLUL 1 TACTICA CRIMINALISTICA - STIINJTA DESPRE METODELE $I PROCEDEELE DE ORGANIZARE $I EFECTUARE A URMARIRII PENALE SECTIUNEA I; CONSIDERATII GENERALE PRIVIND TACTICA CRIMINALISTICA § 1. Nofiunea, obiectul gi sistemul tacticii criminalistice Termenul tacticd, in acceptiune largi, este utilizat cu semnificatia de meto- de gi procedee a c4ror aplicare in conditiile dificile ale activitatilor cu caracter conflictual asigura obtinerea rezultatelor scontate. Domeniile ce se preocup de elaborarea acestor metode si procedee poarti denumirea de stiinfe tactice'. Cercetarea faptelor penale se desfasoara, dupa cum este cunoscut, in conditii conflictuale, date find interesele diferite, deseori diametral opuse, pe care le urmaresc cei doi factori ai urméaririi penale: organul de urmirire penala ,,teh- nic gi plin de imaginatie’’, aspirind spre stabilirea adevarului privind fapta si imprejurarile acesteia, i infractorul, interesat in ascunderea adevarului pentru a se sustrage sau a diminua rispunderea penala, in care scop apeleaza la cele mai perfide actiuni $i speculafii - denaturarea urmelor si mijloacelor materiale de proba, disimularea infractiunilor real sivarsite si inscenarea altor fapte, de exemplu, a unui omor prin moarte in urma unui accident sau prin suicid cu intentia de a directiona activitatea de urmarire penal. Multitudinea relafiilor tensionate, alaituri de diversele sarcini ce trebuie solutionate, cu care se confrunta urmérirea penala de fiecare dati, denoti de la bun inceput caracterul complex al cercetarii penale, Concluzia care se impune ar fi: cunoasterea infractiunii, bazat& doar pe percepfii indirecte si informatii furnizate de martori sau de obiecte materiale, care reflect’ activitatea infracti- onal, se dovedeste a fi extrem de dificila. 1 Nofiunea de tacticd — parte a artei militare ce se ocup’ cu studiul, pregitirea gi des- ffigurarea operatiilor de luptd — este frecvent utilizati in teoria si practica diplomatic’, Politica, sportiva s.a. A se vedea: A. Bacumbes, Credcmeennan maxmuxa, Moscova, 1976, p. 30, 2N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi, Psihologia judiciard, Bucuresti, 1992, p. 149. 265{a conditiile sociale in care procedeele inchizifionale erau deja inaplicabile, cele semnalate au condiionat elaborarea si punerea la indemAna justitiei pe- nale a metodelor susceptibile s4 contribuie la dep&sirea factorilor defavorabili menfionafi si, in ultima instan{d, s& asigure activit&tii de urmirire penald o desfasurare organizati, sigura si eficienta. Astfel, au aparut diverse idei vizind comportarea organului de urmarire penala, care, evoluand, cu timpul au condus ja delimitarea in cadrul criminalisticii a unui compartiment distinct, cunoscut sub denumirea de tacticd criminalistica. Ca parte integranti a criminalisticii, tactica criminalistica reprezinta un ansamblu de teze stiinfifice, metode si procedee specifice destinate organizérii $i guverndrii anchetei penale, pregatirii si desfaigurdrii in condifii optime a activitatilor de urmdrire penald in vederea constatarii la timp si cu certitudine a faptelor ce constituie infracyiuni, identificdrii faptuitorilor si determinarii imprejurarilor in care s-a activat, Din definitia enuntatA rezultd doud probleme esentiale ale tacticii crimi- nalistice: cea a metodelor de organizare si conducere a activitatii de urmérire penala si cea a procedeelor de pregitire si desfisurare a activititilor procedurale de colectare si utilizare a probelor necesare dovedirii faptei penale si vinovatiei celor care au comis-o. Procedeele specifice destinate pregitirii si efectuarii actelor de urmarire penal’ se numesc procedee tactice. Prevederile stiinjifice privind alegerea si modul de aplicare a lor, in functie de situatiile cauzelor concrete avute in cercetare, de modul de comportare a persoanelor implicate in proces, au fost calificate drept recomandari tactice. Metodele gi procedeele ce constituie tactica criminalisticd au la baza rea- liz&rile gtiintei referitor la organizarea muncii, logica si psihologia judiciara, reflecténd, totodat&, experienta pozitiva a organelor competente in materie. Astfel, datele cu privire la organizarea stiintific’ a muncii constituie reperul metodelor si procedeelor de planificare si conducere a activitifilor de urmirire penal, mobilizare gi folosire rafionala a fortelor si mijloacelor necesare pentru realizarea scopului urmiririi penale - a descoperi la momentul oportun gi sub toate aspectele infractiunile s&varsite. Principiile logice ale activit&tii spirituale umane stau Ja baza procedeelor tactice privind pregatirea gi efectuarea cercet&rii la fata locului, perchezitiei, ridicArii de obiecte si inscrisuri, a tuturor activititi- lor si actelor de cercetare, a ciror fireascd desfagurare reclam’ un anumit nivel de gandire, aplicarea rationamentelor logice de analiz’ si sintezi, modelare si comparare, inducfie si deductie. in baza mecanismelor psihologice implicate in comportarea umani, inclusiv a persoanelor culpabile sau participante la procesul de cercetare, se stabilesc procedeele tactice de audiere in cadrul interogatoriului, prezentrii spre recunoastere, confruntarii etc. 266Deosebit de importanta pentru tactica criminalisticd este practica organe- lor de urmérire penald. Generalizand experienta pozitiva in acest domeniu, ea elaboreaza procedee privind planificarea activitatii de urmirire penala, a altor activitati de urmirire, stabileste prioritatile si ordinea efectuarii acestora. in cadrul tacticii criminalistice, dup cum se susfine in literatura de spe- cialitate, se disting dou’ parti componente ale acesteia: generald si speciala' (schema 2). Partea generald cuprinde, pe de o parte, problemele ce vizeaza organiza- tea si dirijarea activitatii de urmarire penald, in special, in cazul in care ea se efectueaz& in echipi, iar, pe de alt& parte, metodele si principiile, care trebuie respectate pentru a realiza planificarea urmaririi penale, aceasta constituind o conditie obligatorie pentru desfisurarea perfect a cercetirii cauzelor penale si in consecinf&, justa solutionare a acestora. fn legitura cu organizarea gi con- ducerea urmiririi penale, tactica criminalistic& stipuleazd un sir de probleme tactice ce fin de cercetarea infractiunilor efectuat& in echip&, specific’ formelor si principiilor de conlucrare si interactiune a organului de urmirire cu serviciile operative, orientandu-le spre folosirea judicioasi a intregului potential destinat combaterii fenomenului infractional. in contextul acestui subiect general, tactica criminalistic’ ofer o serie de indruméari tactice organului de urmirire penal pentru obfinerea informatici ne- cesare cu privire la persoanele participante 1a proces, pune in evidenti calitatile profesionale cerute organului de urmirire penala, ataci problemele referitoare la elaborarea gi verificarea versiunilor de urmirire penal, acestea reprezentind elementul de baza al planului de cercetare a unei fapte penale”. Partea special a tacticii criminalistice este consacrata inifierii si argumenti- tii procedeelor tactice de pregatire si efectuare a activitatilor de urmarire penal: cercetarea la fafa locului, perchezitia, ascultarea martorilor si a persoanelor aflate in culpa, prezentarea spre recunoastere, experimentarea unor imprejurari in care s-a actionat $.a. 1B, Bacnmes, Credcmeennan maxmuxa (o6wue nonosicenus) // Kpumunanucmuxa, Moscova, 1971, p. 253; H. Tepacumos, JI. Hpanxnn, O6ujue eonpoce: xpumunanucmu- uecko maxmuxu // Kpumunanucmuxa, Moscova, 1994, p. 223; C. Aionitoae, E. Sandu, Tactica criminalistica — rolul ei in prevenirea si combaterea infracfiunilor // Tratat de tacticé criminalisticd, Craiova, 1992, p. 10. 2N. Bracaciu, Gh. Zah&rachescu, Planificarea modului de efectuare a unei activitdfi de urmarire penala // Ghidul procurorului criminalist, Timisoara, 1994, p. 37. 267Sistemul tacticii criminalistice Partea generala Partea speciala a {~~ Organizarea urméririi penale in echipa Asigurarea tehnico-stiintificd a activitafii de urmarire penal Tactica conlucrarii organelor insir- cinate cu combaterea infractiunilor Tactica cercetarii la fafa locului | Tactica perche: de obiecte documente Tactica ascultarii persoanelor Calitatile cerute organului Tactica prezentarii de cercetare penala spre recunoastere I Tactica experimentului in procedura de urmirire penal. Tactica verificarii declarat persoanelor Ia locul fapte! Schema 2. Sistemul practicii criminalistice Procedeele tactice destinate pregatirii si realizdrii anumitor activitati de ur- mirire penala constituie tactica acestora. Tocmai, in acest sens, in criminalistic se folosesc formulele ,,tactica cercetarii la fafa locului”, ,,tactica reconstituirii gi a experimentului’, ,,tactica audierii invinuitului sau a martorilor”, ,,tactica perchezitiei” s.a. § 2. Procedeele tactice: notiunea gi clasificarea lor Faptele si imprejurarile de fapt ce constituie obiectul probatiunii intr-un proces penal se stabilesc in baza mijloacelor de proba, acestea fiind circum- scrise in mod expres in legislatia procesual-penala: declarafiile martorilor si ale parfii vatimate, declarafiile banuitului sau ale invinuitului, raportul de expertizi si de constatare tehnico-stiintificd sau medico-legala, mijloacele materiale de proba si documentele, inregistrarile audio sau video, fotografiile (art. 93 Cod proc.pen.). lege sunt prevazute, de asemenea, formele de administrare a mijloacelor de proba. Declaratiile martorilor, ale victimelor, persoanelor suspectate sau 268~-waElemente de tacticd crimi culpabile se obfin prin audierea acestora in cadrul interogatoriului. Corpurile delicte si documentele pot fi administrate in urma cercetrii la fata locului, per- chezifiei sau ridicirii de obiecte si documente. Faptele cu semnificafie probanta, a c4ror determinare reclamA profesionalism, cunostinte de specialitate, altele dec&t cele juridice, se stabilesc prin intermediul expertizei judiciare. Pentru elucidarea cauzei sub toate aspectele, legea prevede desfasurarea unor activitati de verificare a datelor probante, cum ar fi: prezentarea spre recunoastere, con- fruntarea, reconstituirea pe cale experimental a imprejurarilor faptei, audierea Ja fata locului a persoanei implicate, verificarea prin experien{4 a anumitor fapte si imprejurari de fapt. Fiecare forma de administrare a probelor se realizeaza potrivit prevederilor legislatiei procesual-penale, prin a céror strict respectare se asigura obfinerea de date probante obiective si veritabile, respectarea pe deplin a drepturilor celor implicati in proces. Prin lege ins sunt prevazute doar cele mai importante norme, activitatea procedural’ privind administrarea probelor infractiunii realizandu-se, in mare masur4, in baza procedeelor speciale puse 1a indemana organelor de urmarire penal de tactica criminalistic’. fntre normele procesual-penale ce reglementeazi activitatile de urmérire penala si procedeele tactice aplicate in legatura cu efectuarea acestora exist un vadit raport de reciprocitate, ele ins& nu se identifici. Normele procesual- penale au un caracter imperativ, obligatoriu, ignorarea lor fiind inadmisibila'. Procedeele tactice, dimpotriv4, reprezint& doar recomandari stiintifice, organul de urmirire penala fiind disponibil in folosirea lor, pornind de la conditiile conerete ale cauzei cercetate. Procedeele tactice care dobandesc caracteru! de norma procesuala, fenomen cunoscut in practica legislativa de procedura penala, din momentul consfintirii prin lege, inceteazi a mai fiinta*. Rezumand, se poate semnala cA, prin notiunea de procedee tactice crimina- listice, se au in vedere anumite operatii si actiuni elaborate de tactica crimina- listica conform legislatiei procesual-penale in vigoare, prescrise a fi aplicate in condifii diverse, in care se desfasoara activititile de urmarire penala, in vederea obfinerii de rezultate optime cu eforturi neinsemnate gi cheltuieli minime de mijloace si timp. Sfera specific& de aplicare, cum este justitia penal, reclama anumite conditii care trebuie s{ corespunda procedeelor tactice, si anume: 1. Si fie in deplina concordanfa cu prevederile legale si morale. Procedeele tactice trebuie si asigure respectarea intocmai a drepturilor fundamentale si demnititii tuturor persoanelor participante la proces, indiferent de rolul si starea "A. Ciopraga, Criminalistica (tacticd). lagi, 1986, p. 110. 21. Tepacumos, JI.pamenn, Honamue u knaccu@uxayua maxmuyeckux npuemos // ‘Kpumunanucmuxa, Moscova, 1994, p. 224. = 269lor procesuala, Manifestand o permanenti cointeresare pentru dreptate si adevar, organele de urmirire penal nu pot apela decat la procedee si mijloace admise de lege. Sunt interzise, sub orice forma, frauda, ameninfarile i alte actiuni amorale. Legea in vigoare prevede raspundere penald pentru orice tratament inuman a celor implicafi in proces (art.314 Cod.proc.pen.). in aceasta ordine de idei, trebuic amintite prevederile cuprinse in ,,Codul de conduitd pentru persoanele raspunzatoare de aplicarea legii”, adoptat de Adunarea Generald a ONU in decembrie 1979. Art.2 al acestui cod reglementeaza c& raspunzatorii de aplicarea legii, indeplinindu-si obligatiunile, trebuie s4 respecte si s& protejeze demnitatea umani, s& apere drepturile fundamentale ale tuturor persoanelor. Nicio persoana responsabila de aplicarea legii, se mentioneaza in art.5, nu are dreptul de a provoca ori tolera acte de tortura, de a apela la forme de tratament inuman, a invoca un ordin al superiorilor s&i ori imprejurari exceptionale - pe- ticolul de razboi, contra securitafii statale, instabilitatea politica interna etc. pentru a-si realiza scopurile sale. 2. S& contribuie la obfinerea de date probante incontestabile si oportune justei solutionari a cauzelor penale. in primul rind, procedeele tactice trebuie s& garanteze crearea celor mai favorabile conditii pentru desfasurarea rational $i obiectiva a activitdtilor de urmarire penal&. Semnificative, in acest sens, sunt procedeele tactice necesare stabilirii contactului psihologic, el constituind o conditie obligatorie pentru efectuarea prezentirii spre recunoastere, ascultérit jnvinuitului, a victimelor infractiunii si a martorilor, in special, a celor care depun miarturii false. in al doilea rand, procedeele tactice trebuie s4 orienteze persoanele impli- cate in proces spre o comportare corect&, ca sA depun’ marturii conform faptei savarsite. 3. Reprezentand doar anumite recomandari stiintifice, procedeele tactice trebuie si fie formulate in mod alternativ, ca organele de urmirire penal sd poatd manifesta inifiativa, s& fie libere in aprecierea oportunit&tii aplicarii procedeelor tactice in functie de situatia in care se desfagoara activitatea respectiva. Drept exemplu poate servi tactica cercet&rii la fata locului, care prevede o pluralitate de procedee tactice (concentric, excentric, frontal, liniar, sectoral .a.). Moda- litatea de examinare a locului comiterii unei fapte concrete va fi determinati de organul investit cu realizarea acestei activit&ti, in functie de amplasarea locului faptei, dimensiunile si componenfa lui, de persoanele participante si de alfi factori (starea gravi a sindt&fii victimei $.a.) ce pot impune aplicarea unei anumite modalititi de cercetare. Marea diversitate de procedee tactice elaborate de tactica criminalistic’, dar si de practica organelor competente in materie, comport’ preocupari privind clasificarea acestora dupa anumite criterii. Este unanim sustinutd ideea esalona- tii procedeelor tactice dup& domenii stiintifice, pe realizirile cdrora acestea se 270fe tacticd criminalisticd bazeaza. Potrivit acestui criteriu, se disting procedee tactice axate: a) pe logic’ (de cercetare la fafa locului si in cadrul perchezifici, de analiza criminalistica a declaratfiilor martorilor si a persoanelor culpabile); b) pe mecanisme psihologice (de stabilire a contactului psihologic cu persoanele ascultate, de influenta psi- hologicd, de observarea psihologica in cadrul perchezitiei); c) pe date stiintifice privind organizarea gi administrarea muncii (de pregitire si efectuare a activi- tAfilor de urmérire penala, de organizare a conlucririi, interactiunii organului de unmiarire penal cu alte persoane participante la proces §.a.). Un alt criteriu de clasificare il constituie sfera de aplicare a procedeelor tactice, acestea fiind divizate in generale, care pot fi intrebuinfate la efectuarea mai multor activitati procedurale, cum ar fi, de exemplu, cele ce asigura con- tactul psihologic, si particulare sau speciale, a c&ror aplicabilitate este pus’ in legiturd cu o singurd activitate de urmirire penal& — repetarea actelor verificate in cadrul experimentului in procedura de urmarire penald, observarea comportarii persoanelor prezente la efectuarea perchezitiei 5.2. in fine, este stipulata pe larg clasificarea procedeelor tactice dupa structura acestora. Dupa acest criteriu, procedeele tactice se impart in simple si combi- nafii tactice’. Procedeele tactice simple presupun o singur’ operatie, actiune, de exem- plu, prezentarea procesului-verbal al audierii martorului de rea-credin{& in care invinuitul recunoaste comiterea faptei. Combinafiile tactice reprezinta o imbinare de procedee tactice determinate de scopul comun preconizat in cadrul unei anumite activititi de urmarire pe- nal’, Combinatiile respective se aplic& frecvent la efectuarea experimentului, la ascultarea fnvinuitului gi a martorilor de rea-credin{4, in cadrul prezentarii spre recunoastere, perchezifiei si a altor activitéfi procedurale. Ele nu trebuie confundate cu operatiile tactice. Spre deosebire de combinafiile tactice, con- finutul cdrora, dup& cum s-a menfionat, const4 in imbinarea a dou’ sau mai multor procedee tactice la efectuarea unei anumite activitati de urmérire penala, operafiile tactice reprezinta elemente metodice de investigare penal& bazate pe comasarea $i realizarea in mod coordonat a unui sir de activitati procedurale si extraprocesuale in vederea solutionarii anumitor sarcini nodale ale cercetarii infractiunilor’. 1H. Tepacumos, JI. pamum, Monamue u xaaccu@uxayua maxmuyecxux npuemoe // Kpumunanucmuxa, Moscova, 1994, p. 225; P. Benkun, Kpumunanucmuxa: npoéinemet, mendenyuu, nepcnexmuset, Moscova, 1988, p. 137. ? in dictionarele enciclopedice, termenul combinafie semnificd o intenfie complex’, sistem de procedee necesare pentru realizarea unei activitati. A se vedea, in acest sens, C. Oxeros, Czosape pyccxozo aseixa. M., 1978, p. 263. . 3A. lynon, Taxmuuecxue onepayuu npu paccnedosanuu npecmynienuil, Minsk, 1979; p. 44. 271Un exemplu semnificativ de operatie tacticd il constituie comunitatea de activit3ti organizatorice, procedurale, operative si medico-legale efectuate, de regula, la etapa initiala de cercetare a omuciderilor in scopul determinarii iden- titdtii cadavrului. La operafii tactice se apeleaza, si in cazul urméaririi si retinerii autorilor infractiunilor svargite clandestin, la cdutarea obiectelor furate s.a. § 3. Cunoagterea persoanelor participante la proces - conditie indispensabil& aplicirii masurilor tactice criminalistice Fiinfa umani, reprezentnd forma cea mai inalt de organizare gi functio- nare a materiei vii, caracterizandu-se prin gandire si inteligen{4, intotdeauna a constituit obiectul preocuparilor specialistilor din diverse domenii de activi- tate. fn literatura de specialitate se subliniazd ci majoritatea stiinfelor aspira spre cunoasterea personalitatii, avand ca obiectiv principal ,,crearea conditiilor necesare pentru existenta ci”. Cercetarea infractiunilor, urmirirea penala presupun anumite relatii intre teprezentantul organului de urmarire penala, subiectul acestei activitati si ceilalti participanti la proces. Datele privind personalitatea acestora, fie ei subiecti sau parti in proces, au o deosebita importanji pentru organizarea activitatilor de urmirire penal, fapt ce justificd clasarea problemelor ce fin de colectarea si utilizarea acestor date in sfera tacticii criminalistice. in teoria si practica criminalisticd, particularit&tile de natura s contribuie la definirea unei persoane sunt divizate in trei categorii: social-demografice, psihologice $i somatice (biologice). Din categoria caracteristicilor social-demografice se studiaz’ indeosebi varsta si starea familiala ale individului, studiile, profesia gi sfera lui de acti- vitate, experienta, inclusiv infractional&. fn baza cunoasterii acestor caracte- tistici, organul de urmarire penala poate stabili procedeele tactice adecvate de cercetare. Astfel, in functie de varsta si cunostintele persoanei culpabile, se vor alege procedeele tactice de ascultare, iar datele privind profesia acesteia vor sta la baza procedeelor tactice de preg&tire si efectuare a perchezitiei. De aceste date se va {ine cont si la selectarea specialistilor, expertilor gi a altor participanti la proces. fnsusirile psihologice multiple ale individului au fost divizate in doud categorii. Prima categorie o constituie insusirile ereditare, native, determinate de factura biologicd a subiectului, cum ar fi temperamentul gi inzestrarea ap- titudinala a acestuia. Cunoasterea acestor caracteristici asiguré prognozarea ‘A. Ky3neuos, Veonoenoe npaso u nuunocme, Moscova, 1977, p. 10. 272_Elemente de tacticd criminalisticd eventualei comportari a persoanelor participante la proces si, in consecinfa, stabilirea masurilor tactice adecvate. A doua categorie include aga-numitele caracteristici ambiantale, cunostin- jele, deprinderile, indemanirile, ideile, aspiratiile, atitudinile, care, dupa cum este cunoscut, determind modul de viata al persoanei. in fine, personalitatea se manifest prin calititile sale biologice la care se atribuie, pe de o parte, fizice, iar, pe de alti parte, starea organelor de simt. Este cunoscut faptul c4 comportarea persoanelor cu deficiente fizice se deosebeste de comportarea celor cu constitutie fizici normala. Starea de disfunctie a organelor de simt influenteaz& negativ capacititile psihologice, aceasta reflectindu-se in mod direct asupra comport&rii persoanei. Datorité contactului permanent al persoanei cu mediul social si fizic in continua transformare, insusirile acesteia pe parcursul vietii uncori se modifica esential. Pe langa aceasta, ,,personalitatea nu este numai suma trasdturilor, fie ele caracteristice gi relativ stabile, ci este o constelatie specifica a trasAturilor, intre care una sau céteva dobandesc un caracter dominant, subordondndu-le pe cclelalte’'. Deci, cunoasterea reali a unei persoane implicate in proces presupune specificarea caracteristicilor dominante, delimitarea acestora in functie de starea procesuala a persoanei in cauzd. Sub acest ultim aspect, persoanele implicate in proces pot fi grupate in trei categorii. Prima cuprinde persoanele participante la activitatea de urmarire penala, respectiv asistentii procesuali, specialistii - experti. Cunoasterea lor necesita punerea in evident si studierea capacitatilor perceptive, pe de o parte, deoarece ar fi o adevarat& confuzie participarea la efectuarea actelor de urmirire penala (cercetarea la fata locului, prezentarea spre recunoastere, reconstituire) a unor persoane cu posibilitati perceptive limitate si, pe de alt& parte, a caracteristicilor de competenf4, aceasta fiind o cerinf& previzut in legea procesual-penala in vigoare (art. 87 si 89 Cod.proc.pen.) cu privire la participarea la proces a specialistului si expertului. Din a doua categorie fac parte martorii despre care trebuie s& existe infor- mafii mai detaliate. Obfinerea de marturii conforme realitatii presupune crearea unui fond tactic adecvat personalitafii martorului si deci cunoasterea trisdturilor de caracter, emofionale, temperamentale, a nivelului intelectual, a modului de gandire si, ceea ce este nu mai putin important, a capacitatilor perceptive si memoriale ale celui ce urmeazi s4 prezinte marturii. Categoria a treia de persoane participante la proces, de a caror cunoastere organul de cercetare este preocupat de fiecare dati, o constituie infractorii $i victimele infractiunii. 1N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi, Psihologia judiciard, Bucuresti, 1992, p. 53.Cunoasterea victimei, a persoanelor suspecte sau a celor carora li s-au ina- intat invinuiri, impune efectuarea unor activitati procesuale si extraprocesuale in vederea stabilirii starii sociale si a antecedentelor penale, a studiilor si pro- fesiei, a aptitudinilor, a tipului de caracter si de temperament, a deprinderilor si a altor caracteristici de natura si contribuie la realizarea in mod eficient a interogatoriului. Importanfa cunoasterii persoanelor participante la proces se manifest’ pe multiple planuri. fn primul rand, datele privind personalitatea invinuitului si a victimei contribuie la inaintarea versiunilor posibile si, in consecinfa, la directionarea activitatii de cercetare. Versiunile de urmarire penal se elaboreaza in baza da- telor probante concrete, de care organul de urmirire dispune la o etap& anumita de cercetare, inclusiv a celor ce caracterizeaza personalitatea iavinuitului si a persoanelor care au avut de suportat consecintele infractiunii. Astfel, datele vizind personalitatea victimei infractiunii pot contribui la cunoasterea faptuitorului, a motivului, mecanismului si a modului in care s-a activat. in acest scop, studierea victimei trebuie s& cuprinda: - comportamentul ei in viata casnicd si la serviciu, in alte conditii, a lega- turilor avute de aceasta si dacd aceste legaturi atingeau interesele altor persoane, in special a persoanelor banuite sau invinuite; - daca victima era in relatii conflictuale cu alte persoane, inclusiv cu cele care au agresat-o. - situatia economicd a victimei, respectiv, daci poseda imobile, mijloace de transport, obiecte prefioase gi, bineinfeles, daca exist& persoane care cunosteau. sau manifestau anumit interes in acest sens; - zonele si indeletnicirile preferate ale victimei si implicit sistemele ei de comunicare; - incazul infractiunilor violente, modul in care acesta s-a comportat, dacd nu acomis actiuni provocatoare etc. Analiza criminalisticA a datelor obtinute vizavi de personalitatea victimei trebuie sa asigure: a) stabilirea naturii faptei si responsabilitatea pentru svarsirea ei a persoanei concrete; b) elaborarea celor mai posibile versiuni privind per- soanele implicate, motivul si scopul infractiunii; c) posibilitatea de a prevedea comportamentul victimei in procesul de urmirire penal, pentru a preintimpina prin masuri tactice o posibila conduit’ indecent&. in al doilea rnd, cunoasterea caracteristicilor de bazi ale invinuitului, vic- timei, ale altor persoane implicate in proces, face posibild o previziune real& a eventualei comportiri a acestora, cArora organul de cercetare se va adecva pentru a reugi si-si atingd scopurile urmirite in cadrul perchezitiei, prezentirii spre recunoastere, confruntarii, altor activitati de urmirire penal, mai cu seami, Ja realizarea interogatoriului.__Elemente de tacticd criminalist In fine, cunoasterea trasdturilor de personalitate ale celor implicafi in proces influenteaz’ nemijlocit procesul de valorificare a probelor. Este de neconceput, de exemplu, aprecierea declaratiilor in lipsa unor cunostinfe concrete referitoare Ia personalitatea martorului, la capacititile lui fiziopsihologice, fizice si morale sau a altor probe testimoniale, bun&oara, a raportului de expertiza. Evaluarea acestuia are ca punct de plecare stabilirea indicilor de competent a expertului, a studiilor si practicii de activitate in domeniul respectiv. La cunoasterea personalitatii invinuitului, victimei, martorului sau a altei persoane implicate in proces, organul de urmirire va folosi posibilitatile oferite de legislatia procesual-penala in vigoare. O prima gi eficient&é modalitate este observarea direct’ a organului de cercetare asupra persoanelor participante la efectuarea interogirii, perchezitiei, prezent&rii spre recunoastere, la alte activi- t8ti de urmdrire penal’. Contactul direct cu ele creeaz4 organului de urmarire conditii favorabile de studiere a celor mai diverse trasaturi de personalitate, in special a aspectului fizic gi starii organelor de simt, cunostintelor si modului de gandire, a reactiei si expresiei emofionale, limbajului preferat $.a. Cunoasterea persoanelor ce prezinta interes pentru cauzi se poate realiza gi in baza examindrii documentelor, actelor de evidenfa local a populatiei si de angajare in campul muncii, a fiselor medicale, a corespondenfei $i a altor inscrisuri personale, cum ar fi carnetele de note, jumalele de memorie s.a. Date importante privind personalitatea invinuitului se pot obfine din fisele de eviden{a criminalisticd, din dosarele cauzelor in care acesta, intr-un mod sau altul, a fost implicat. Un alt mijloc important de cunoastere a persoanelor participante la proces consti in ascultarea martorilor, victimei si a partasilor la sAvarsirea actului penal. Date importante privind trisaturile de caracter si de temperament, pro- fesia, interesele si alte caracteristici ale persoanei pot oferi martorii oculari, colaboratorii de serviciu, vecinii. Atunci cand imprejurarile cauzei reclama determinarea unor capacit&fi psihofiziologice ale persoanei (starea defecta a organului de simt, reactia, ma- turitatea gandirii g.a.), organul de urmitrire va solicita efectuarea unor cercetari de laborator in cadrul expertizei judiciare. § 4. Calitatile profesionale pe care trebuie si le posede reprezentanfii organului investit cu aplicarea masurilor tactice Orice activitate umand inainteazi anumite cerinte fata de persoanele ce 0 practicd la nivel profesional. Cu cat activitatea este mai dificil’, cu atat cerinfele sunt mai inalte. Din perspectiva criminalisticd, urmarirea penal reprezint o activitate de cercetare gi de administrare a probelor necesare dovedirii faptelor ce consti-Simlon Doras tuie infractiuni, identificarii fiptuitorilor gi tmprejurarilor in care s-a comis infractiunea. Diversitatea cauzelor avute in cercetare, complexitatea obiectivelor urma- tite, in situafia in care majoritatea infractiunilor se sdvarsesc in mod enigmatic, confera urmiririi penale un carcater complex, dificil si specific, care impune, in mod obligatoriu, ca persoana investita s& o desfSsoare, si posede un sir de calitati profesionale. Sunt oarecum exagerate, dar nicidecum lipsite de rafiune, afirmatiile, conform c&rora organului de urmirire penal i se atribuie califica- tivul de ,,fenomen innascut”. Practica demonstreaza cu prisosin{A ca specialist in domeniu de calificare inalt4 poate si devin’ numai persoana inzestrat4 cu aptitudini deosebite, predispusi nativ spre aceasti profesie. Prin aceasta se explica insistenta cu care in literatura de specialitate se expune ideea select&rii dup4 anumifti indici de aptitudine a persoanelor tentate si imbratiseze profesia de organ de urmitire penala'. Dintre calititile pe care le impune specificul profesiei organului de urm3rire penalA se disting cele ce fin de competenta, capacitatea intelectual $i moralita- tea acestuia. Un specialist bun trebuie si fie, inainte de toate, jurist competent, inteligent, care si posede dexterit&ti profesionale inalte. Competenta acestuia se masoar&, in primul rand, dupa cunostintele pe care le manifest in domeniul dreptului penal si de procedura penal’. Cunoasterea legislatiei penale este 0 condifie indispensabild desfasurarii urmaririi penale, deoarece aceasta activi- tate este de neconceput fari o conformare a faptelor stabilite prin cercetarea normelor de drept penal, care atest4 gi sanctioneaz& actiunile sau inactiunile considerate socialmente periculoase. Totodata, intreaga gam de activitati intre- prinse cu prilejul cercetarii unei cauze penale trebuie s& se desfagoare potrivit reglement&rilor prevazute asupra urmiririi penale in legislatia de procedura. penald. Pentru a se conforma cerinfelor legale, aceasta reprezentand un impe- rativ al justitiei intr-un stat de drept, persoanele investite cu urmirirea penala trebuie s& cunoasc& temeinic legislatia in vigoare. Acesta trebuie si posede, de asemenea, cunostinfe profesionale profunde. Pe de o parte, s4 stpaneascd metodele gi mijloacele tehnico-stiintifice criminalistice, iar, pe de alti parte, s& cunoascd realiz&rile curente ale stiintelor moderne, pentru a solicita in mod autorizat concursul persoanelor competente la stabilirea faptelor ce reclama. cunostinte speciale. 'B. Bacumes, Ipo6reme npodeccuonamexozo ombopa cnedosameneii // Coyuanuc- muueckaa saxonKocm, Moscova, 1968, p. 54; T. UInxanton, Dopmuposanue y cmy- QeHmoeé Kanpaenennocmu auunocmu caedosamena // Bonpoce: cydebroii ncuxonozut, Minsk, 1972, p. 33; J]. Koro, V. [Euxannos, Mcuxonozun credosamena, Voronej, 1977, p. 89; H. Knumeuxo, Kpununanucmureckue sxanun 6 cmpykmype npopeccuonansHoit nodeomoeku caedosamens, Kiev, 1990, p. 48. 2te de tacticd criminalistica Specialistul in domeniu bine pregatit va poseda si cunostinfe ce fin de alte profesii, inclusiv referitoare la formele de organizare a activit&fii de productie gi de deservire sociala, va cunoaste traditiile populare, obiceiurile si moravurile caracteristice pentru zonele si mediile unde s-au comis infractiunile $i din care provin faptuitorii. La cercetarea infractiunilor svarsite de persoane cu experienfi penal va fi util cunoasterea ,,formelor inedite” ale limbajului acestora’. Afara de cunostinfe profesionale temeinice, urmarirea penala, care se con- frunti cu situatii dificile, solicita celor chemafi s& o efectueze, calit&fi inalte psihointelectuale si morale, in primul rand 0 capacitate sporité de observare si memorizare a faptelor, ce prezinta interes pentru cauzd, anumite calitati mintale, care cer, la randul lor, obiectivitate, echilibru psihologic, prudent si fermitate. Aptitudinea de a observa si a refine, din perspectiva problematicii in discu- fie, presupune, inainte de toate, starea fiziologici normal a sistemelor senzo- riale si de stocare a datelor informativ-probante, pe care le stabileste in urma contactului cu diferite persoane si obiecte materiale pe parcursul activitafii de urméarire penald. Avand la baz starea normala a organelor de simt, capacitatea de observare si stocare a informafiei probante va creste permanent pe masura acumularii de noi cunostinfe, datorit’ procesului de instruire gi activitate practic’. Cu cat mai ample sunt cunostinfele organului de urmérire penala cu privire la modalitijile frecvent aplicate la savarsirea infractiunilor, cu cat mai frecvent apeleazi la metodele si mijloacele criminalistice in activitatea de cercetare, cu att mai cuprinzatoare va fi capacitatea sa de observare $i memorare. Printre calititile ce configureaz fondul intelectual al organului de urmiiri- re penala, un loc aparte revine forfei mintale, gandirii originale si creative. in activitatea sa de stabilire a infractiunilor, acesta trebuie s analizeze cu price- pere materialul probant pentru a deosebi faptele de prima important’ de cele neesenfiale, astfel incAt, in baza datelor de care dispune la etapele incipiente de urmirire, si modeleze mintal imprejurarile faptei si, in consecinf&, s8 directi- oneze in mod coerent activitatea de urmérire. Dat fiind caracterul retrospectiv, anevoios si cu elemente de opozitie, urmarirea penala impune celor ce o efectu- eaz& capacitati perspicace de a rezolva probleme dificile de cunoastere in mod intuitiv, in baza unui proces de gindire definitiv necontrolat. Intuitia, ca si alte forme de gandire proprii activitatii de urmirire penala, se fundamenteazi pe cunostintele si experienfa acumulat’, cunoscdndu-se faptul ci fenomenele si obiectele percepute sau utilizate in cadrul activitatii profesionale influenfeazi reversibil, contribuind la realizarea in persoana celui ce activeazi o anumiti conduitd si un mod adecvat de gandire”. ' A. Parmnorn, Cyde6nax ncuxonozua dna credosameneti, Moscova, 1967, p- 97. 2. Tinaronos, Bonpocti ncuxonozuu mpyda, Moscova, 1970, p. 97.Asa cum s-a menfionat, o calitate important& ce tine de personalitatea celor investiti cu urmirirea penala, reprezint& obiectivitatea. fn contextul problemei in discutie, obiectivitatea presupune: — conduita riguroasa, dar limpede si transparenta in relatiile cu persoanele implicate in proces; — evitarea sentimentelor de simpatie fafa de unele persoane gi de antipatie fata de altele; — elaborarea si verificarea tuturor versiunilor posibile asupra faptei si a imprejurarilor de fapt; — adunarea si interpretarea, sub toate aspectele, att a probelor ce confirm’, ct gi a celor ce infirma versiunile elaborate; — analiza atenti gi critic’ a fiecirei probe in parte si in ansamblu a mate- rialului probatoriu existent in vederea evit&rii deciziilor pripite. Pentru a se opune fenomenutui criminal, formelor de comportare indecent’, uneori vulgar’ si chiar degradat&, a persoanelor culpabile, deseori socialmente decizute, colaboratorii organului de urmiarire penal au nevoie de tarie de ca- racter!, care s& le asigure calmul gi echilibrul psihologic. Indiferent de situatia in care activeaza, ei trebuie s4 manifeste ribdare, stapAnire de sine, vigilenta si certitudine. Practica demonstreazi c& atunci cand acestia nu reusesc s&-si asigure o stare psihologic’ adecvat& situatiei, manifestand nesiguranta, neliniste, ner- vozitate sau dezorientare, gansele descoperirii si cercet&rii, sub toate aspectele, a cauzelor penale sunt minime. Ca si alte calit&ti, taria de caracter se dobAndeste prin instruire gi activitate practic de urmarire penala, in baza organizarii moderne a muncii, intr-o atmo- sfera psihologica favorabila. Profesia de specialist in domeniul urmiririi penale necesité anumite calitati morale, printre care se evidentiazi: — responsabilitatea personala fata de profesia aleas& si sarcinile pe care aceasta le inainteaza; — sentimentul de respect fafa de legislatie si de normele deontologice?. — respectul fafa de om gi fafa de drepturile lui, receptivitatea la cererile si durerile celor implicati in proces. 'B, JhoOunckuii. Hpodeccua cnedosamena mpebyem..., // Coyuanucmuxeckan 3aKxon- Hocmp, nr. 1, Moscova, 1969, p. 50. ? Deontologie — stiinf4 preocupatd de elaborarea normelor morale care trebuie respec- tate de persoanele ce exercit’ anumite activitafi la nivel profesional. Cele mai mari progrese in elaborarea normelor deontologice s-au realizat in domeniul medicinei. baza cercetarilor efectuate in acest domeniu, in 1949 a fost adoptat Codul Intemational de Deontologie Medicala. Elaborarea unor coduri de conduit3 profesionala pentru alte sfere de activitate social-economic, inclusiv de urmarire penal, este o problem’ de perspectiva. A se vedea: Bonswan cogemcxan suyuxnonedua, ed. 3, vol. 8, p. 105; C. Aionitoae, E. Stancu, Deontologia organelor de urmarire penald // Tratat de tactica criminalisticd, Craiova, 1992, p. 304.de tacticd criminalistica O sarcina foarte important a organelor de urmirire penala este descoperirea la timp si complet’ a infractiunilor pentru asigurarea tragerii temeinice $i legale Ja raspundere penal& a persoanelor vinovate (art. 1 Cod.proc.pen.). Aceasté sarcind imediata a procesului penal trebuie si fie realizati de c&tre organul cu functii de urmarire penala, cu un inalt grad de responsabilitate, manifestandu-se activ in restabilirea dreptatii. Numai astfel procedand, acesta va da dovada de jnalta probitate profesionala. fn activitatea sa, organul de urmirire penald, ca reprezentant al statului, trebuie si se manifeste ca un veritabil luptitor pentru adevar si echitate, si nu admit indiferenta fafa de orice atentat la viata gi integritatea persoanci, ta proprietatea social si privata, la alte valori sociale, s& fie onest si modest, si resping& categoric orice propunere josnicd, s& nu intre in relatii dubioase, cu atat mai mult perverse. Numai prin atitudinea sa constiincioasi, corect4 si plin& de respect fat de om, el isi poate asigura stima si prestigiul cuvenit in societate. Dupd cum s-a remarcat, urmirirea penala, ca si orice alt’ preocupare con- stantd, influenfeaza personalitatea celuia care o efectueaza, dezvoltand calitatile necesare pentru desfSsurarea normala a activit&tii de urmarire penald. In acelasi timp, munca indelungat& pe acest tram, activitatea complex, cu situatii ex- treme, imprejurari si fapte exceptionale, contactul permanent cu fenomenul infractional, cu urmirile grave ale faptelor penale, comunicarea cu indivizi lipsiti de tact, obraznici, cinici, pot conduce la aparitia unor insusiri care se rasfrang negativ asupra activitatii de urmirire penala. Acest fenomen, cunoscut sub denumirea de deformafie profesionald ', se manifesté pe multiple planuri, principalele fiind: — orientarea unilaterala a investigatiilor; elaborarea selectiva a versiunilor; administrarea cu prec&dere a probelor de invinuire si, dimpotriva, tendinta de diminuare a faptelor si imprejurarilor favorabile invinuitului; ~ suspiciuni de rea-credinfé asupra tuturor persoanelor participante la proces; lipsa de incredere gi, ca urmare, formarea unor imagini deformate nu numai despre invinuifi, dar si despre martori si alte persoane, intr-un mod sau altul, implicate in proces; enfa proprie, desconsiderarea experienjei altor colegi si atitudinea neglijenti fat& de realizirile si recomandarile stiintifice. Deformarea profesionala a unor persoane ce activeaz4 in domeniul urmiririi penale, de altfel, problema demna de o atentie sporit in teoria si practica criminalisticd, poate fi depasité prin ameliorarea permanent’ a condifiilor procesual-deontologice si morale in care se activeazd. Practica demonstreaza ci fn unitatile in care exist4 un climat de munc creativd, iar personalul respectiv se afla intr-o perpetua desavarsire a pregitirii profesionale, fenomenul deformirii este redus la minimum. 4. Koros, I. Wxannon, Meuxonozua cnedoeamenett, Voronej, 1977, p. 104 si urm. 279aan Sienion Doras. oe SECTIUNEA A III-A: ORGANIZAREA ACTIVITATU DE URMARIRE PENALA § 1. Notiuni generale privind organizarea urmiririi penale Combaterea criminalitatii presupune, alaturi de alte misuri, o reactie prompt si siguri a organelor statului la fiecare fapt% penald comisa. Aplicarea ferma a legii asupra celor care, prin comportarea nedemné, lezeazi valorile sociale, reprezint’, de fapt, principalul mijloc de prevenire a fenomenului infractional, Or, este stiut faptul c4 nimic nu incurajeaz4 mai mult Ja svarsirea infractiunilor decat increderea in posibilitatea evitirii rispunderii penale. Descoperirea la timp, cercetarea sub toate aspectele a faptelor ce constituie infractiuni, impune 0 munca organizati, desfasurarea tuturor activitafilor de urmérire in mod ordonat, dup un plan judicios si bazat pe date reale. fn literatura de specialitate, termenii de organizare si planificare a activitatii organelor de urmirire penald se folosesc frecvent drept categorii echivalente, desi este evident c4, reprezenténd clemente indispensabile activitatii de cercetare penal, acestea nu se suprapun. Organizarea urmaririi penale are un sens mai larg decat cel al planificArii acestei activitati. Prin organizare se are in vedere, pe de o parte, crearea conditiilor de munca, pregatirea si repartizarea fortelor si mijloacelor de care dispun organele respec- tive, iar, pe de alt& parte, ordonarea in baza planului de lucru a activitatilor si misurilor necesare realiz&rii scopului propus, al clarificarii depline a faptelor sia imprejurarilor ce pot contribui la confirmarea adevarului intr-un proces penal. in baza celor de mai sus, raportandu-ne si la opiniile expuse in literatura de specialitate’, putem constata ca, sub aspectul criminalisticii, organizarea urmari- rii penale cuprinde: a) coordonarea activitdtii organelor destinate si lupte impo- triva criminalitatii atat la nivel statal, ct $i local, crearea echipelor de cercetare din colaboratori operativi si specialisti, asigurarea acestora cu mijloace necesare efectuarii activitafilor initiale (cercetarea la fata locului, refinerea, perchezitia g.a.) de cercetare in vederea descoperirii si fixarii urmelor gi a altor materiale probante indispensabile pentru demascarea autorilor infractiunilor considerate ca fiind socialmente periculoase deosebit ori exceptional de periculoase, cum ar fi omorul, banditismul s.a.; b) crearea condifiilor de lucru, prezenfa unei in- c4peri dotate cu mobilierul necesar, mijloace de legatura, comunicare gi fixare; c) asigurarea unui contact direct cu specialistii implicati in activitatea de cerceta- re in vederea conjugarii si concentrarii cunostinfelor acestora asupra problemelor ‘IL Upanxun, B. Tepacumos, Opzanusayua u nnanuposanue paccnedoeanus // Kpu- ‘mMuramucmuxa, Moscova, 1994, p. 229; H. Mawrenees, Opeanuzayus u nranuposanue Paccredosanus // Kpumunanucmuxa, Moscova, 1993, p. 82. 280ac&ror solufionare reclama cunostinfe multidisciplinare'; d) crearea conditiilor necesare cercetarii in echipa - forma de investigare penala prevazuta de lege gi, pe bund dreptate, acceptata si frecvent aplicata tn practic’, dar care ridic’ o serie de probleme de ordin organizatoric, atat referitoare la determinarea sferei de activitate a membrilor echipei, cat si la instaurarea unui climat de contact, dialog si conlucrare reciproca?. Dupa cum este cunoscut, legislatia procesual-penala in vigoare prevede doua forme de cercetare in echip&: 1) constituitd dintr-o brigada de ofiteri gi procurori (art.270) pentru cercetarea infractiunilor socialmente deosebit de periculoase (omor, banditism, sustragere din patrimoniul obstesc etc.) si care reclama mari eforturi in vederea colectirii si valorificarii materialului probatoriu necesar solu- tionarii cauzei; 2) compusa dintr-o grupi de procurori si colaboratori operativi, in situatia in care imprejurarile cauzei impun operatii de cdutare si retinere a faptuitorilor, de obfinere pe cale confidenfiala a anumitor informatii de natura si faciliteze activitatea de urmirire penal, alte masuri operative. Indiferent de componenti, echipa va fi dirijaté de un procuror sau ofiter experimentat (seful echipei), capabil si organizeze activitatea ei. Planificarea reprezinté latura cea mai important a organiz&rii cercetirii faptelor penale, ca asigurand efectuarea acesteia in conformitate cu cerintele legale, in mod temeinic, obiectiv si complet. Asa cum se sustine in literatura de specialitate si dupa cum confirma practica judiciara, cercetarea actelor penale, indeosebi a celor sAvarsite in mod premeditat, este de neconceput decAt in baza unui plan de lucru, unei programe bine chibzuite si intemeiate pe o analiz’ pro- funda a datelor pe care le ofera fapta la o anumit’ etapa de urmérire penala. Atunci cand datele existente sunt insuficiente pentru elucidarea imprejura- tilor in care s-a comis fapta penali, situatie proprie fazei initiale de cercetare (uneori si celor de mai tarziu), organul de urmarire penala trebuie s& analizeze minutios datele de care dispune gi, in baza unor rationamente, si determine directiile in care si se activeze in vederea stabilirii adevarului, demascarii si tragerii la raspundere a celor vinovati. Odat& cu orientarea cercet&rilor, se vor specifica activitatile procedurale si ordinea efectuarii acestora in functie de condifiile in care se activeaza, de forfele si timpul disponibil, intr-un cuvant, de situatia procesual-tactica in care se desfasoar& investigarea cauzei. Realizarea activitatilor de cercetare prevazute initial, materialul probant ob- finut pe aceasta cale, orienteaza in continuare activitatea de cercetare, impunand organului judiciar inifierea de noi activitafi, procesul respectiv succeddndu-se 1 Cos-Cepco, Yeroeun mpyda cnedosamens // Haysnan opzanusayua mpyda cnedosa- mena, Moscova, 1970, p. 90. ? JI, Kopneena, H. Canxnn, Paccnedosanue npecmynnenuil epynnoti cnedoeamenei, Moscova, 1965, p.18; M. Terbancea, Etica cercetarii in echipa /! Ghidul procurorului criminalist, Timisoara, 1995, p. 144. 81aon Stinion Doras. pnd la stabilirea faptelor si imprejurarilor de fapt indispensabile solutionarii cauzei. Planificarea, prin urmare, este un proces continun care atribuie cercetirii penale un suport stiintific de organizare a muncii, climindnd din activitatea orga- nelor de urmarire penala orientarea unilateral a investigatiilor, desfagurarea unor activitafi inutile, formalismul si rutina. Practica ofer& suficiente exemple, din care rezultd ca in cazul in care metoda planificarii se ignoreaz4, urméarirea penala este desfisuratd superficial, uneori haotic, cu toate consecintele care decurg din aceasta: clarificarea incompleta a imprejuririlor faptei, administrarea necalificatd a probelor, trecerea cu usurin{a peste fapte si imprejurari semnificative pentru solutionarea cauzei, utilizarea insuficient4 a metodelor gi mijloacelor stiintifice criminalistice, alte deficiente de natura s4 conducé la cheltuicli inutile de energie si timp, iar in cazuri mai dificile, si faci imposibila descoperirea infractiunii. Lacele mentionate se cuvine sé adaugam ca planificarea activitatii de urmarire penala nu trebuie inteleas& in mod simplist, ca intocmire a unei liste de actiuni, asa cum, cu mare regret, mai procedeaz4 unii practicieni. Planificarea are un continut mai amplu, ea reprezentand ,,latura organizatoricd si creatoare a unui complicat proces de gandire a organului de urmirire”!, proces care finalizeazi cu intocmirea unei programe de lucru, a unui model de activitate de cercetare in perspectiva. Sub acest aspect, planificarea poate fi tratati ca un proces creativ de programare (modelare) a activitatii de cercetare penala, proces care cuprinde, pe de o parte, determinarea in baza analizei datelor existente in cauzi a situa- fiei de fapt, iar, pe de alti parte, direcfionarea activitifii de cercetare, stabilirea mijloacelor si modului de administrare a probelor, a altor masuri de organizare a activitatii de cercetare in masura si asigure succesul. Asadar, putem sublinia c& planificarea activitafii de urmarire penala are o importanf4 practica deosebita, asigurand: — orientarea cercetarilor gi efectuarea acestora in mod organizat, organul judiciar detinand initiativa in administrarea probelor; — efectuarea activitatilor de urmarire penal in deplina concordanfa cu cerinfele legislatiei procesual-penale gi la un inalt grad calitativ, respectarea stricta a drepturilor celor implicati in proces; — conjugarea posibilitatilor organelor de ancheti si a celor operative, apli- carea vastd a cunostinfelor speciale prin antrenarea in proces a specialistilor din diverse domenii ale stiinfei, tehnicii, artei $i mestesugariei. Din cele enunfate rezulté c& organizarea urméaririi penale trebuie perceput ierarhizat. Pe scara superioara se situeazd repartizarea efectiva si in conformitate V4, Mlanrences, Opeanusayua u nanupoeanue paccnedosanua // Kpumunanucmuxa, Moscova, 1993, p. 84; A Jlapuu, Paccnedosanue no yzonosxamy deny (nnanupoeanue, opeanusayus), Moscova, 1970, p. 57,cu legislafia in vigoare a atribufiilor organelor statului investite cu combaterea infractiunilor, conjugarea posibilitatilor de care acestea dispun in procesul de descoperire gi cercetare a actelor infractionale, asigurarea folosirii pe scar larga a realizarilor stiintei si tehnicii moderne, inclusiv a celei vizind organizarea muncii, in activitatea de administrare a probelor. La acest nivel, organizarea urmiaririi penale trebuie inteleas& ca un sistem de m&suri administrativ statale in vederea asigurarii functionalitatii sistemului de organe ale statului investite cu combaterea infractiunilor. La o urmatoare scara putem vorbi de organizarea unui act concret de cercetare sau, mai bine-zis a organizarii cercet&rii unei in- fractiuni concrete, care igi gaseste expresia in planul de urmirire penala intocmit cu acest prilej in conformitate cu recomandarile metodicii criminalistice, vizavi de cercetarea categoriei respective de infractiuni. in fine, un element indispensabil al organiz&rii urmiririi penale il constituie pregitirea si ordonarea activitatilor desfagurate in cadrul unui act de procedura ca cercetarea la fata locului, audierea partilor in proces, perchezifici etc., astfel ca aceasta s& se desfagoare eficient dupa un plan bine pus la punct, sub aspect tactic si tehnico-tactic. § 2. Versiunile criminalistice gi rolul lor in planificarea gi desfagurarea urmaririi penale Declangarea unui proces penal si inceperea urmaririi penale presupun exis- tenfa anumitor fapte, date reale sau indici, constituind urme ale infractiunii, care denot& svargirea unui act prevazut de legislatia penal in vigoare. in majoritatea cazurilor, datele suficiente pentru decfasurarea procesului penal nu asigura nici pe departe posibilitatea explicarii cauzei, cu atat mai mult solutionarea temeinica. aacesteia. Prin urmare, la etapa initial a cercetarilor, organul investit cu aceste functii se va afla intr-o situafie dificila, daca datele de care dispune el ofera mai multe explicafii probabile ale faptei si a imprejurarilor acesteia. Astfel, moartea violenta a unei persoane poate fi calificaté drept omor, sinucidere, accident rutier sau de munca. O lipsa in gestiune se poate datora unor furturi nedescoperite, delapidari, alterari si pierderi de bunuri materiale. Spargerea unui depozit sau case de bani poate fi real sau inscenat& de persoanele responsabile etc. Expli- cafii diverse pot fi formulate nu numai referitor la natura faptei sivarsite, dar gi privind elementele constitutive ale acesteia, precum $i imprejurarile in care s-a activat. Omorul, de exemplu, poate fi sivargit intentionat (la comanda, din motiv de razbunare, hulig&nie), din imprudenfa (in urma unei incdierari), co- mis in stare de legitima aparare. Atta timp cat fapta si imprejurarile acesteia r4mén nestabilite si admit explicatii variate, urmarirea penala va fi insofitA de 0 permanenta gandire ipoteticd, de presupuneri gi verificiri menite, in cele din urm, s& confirme o singura explicatie a faptei. 283Simion Doras Variantele posibile, sub care infractiunile si imprejurarile acestora pot fi infatisate in baza datelor definute la o anumita etapa de cercetare si care urmeaza a fi verificate, poart& denumirea de versiuni de urmdarire penald. Cu alte cuvinte, versiunea constituie o explicatie probabil& (ipotez4) a faptei sau a imprejurarilor acesteia, elaborata in urma unui proces de analiz’ logic& a datelor de care dispune organul de urmirire la o anumit& etapa de cercetare si prin a c&rei verificare se urm&reste determinarea adevarului. Se poate deci afirma ci elaborarea si verificarea versiunilor este o metoda de lucru inerenté a activita- tii de urmirire penal&. Aplicarea ei in cunostinj de cauzi asigura verificarea tuturor variantelor posibile legate de fapta avut& in cercetare gi, in consecin{4, clarificarea acesteia in mod obiectiv si sub toate aspectele. Avand acelasi continut logic ca si al ipotezei stiinjifice — explicatie probabil facut pe baza unor fapte sau date cu privire la esenfa sau cauza unui fenomen din lumea reali — versiunea de urmirire penala are anumite elemente distinc- tive. in primul rand, dati find sfera specific’ de aplicare cum este practica cercet&rii faptelor penale, versiunea se reprezintd altemativ, ca varianta prin care se explic& fapta sau imprejurarile acesteia. in al doilea rand, elaborarea si, mai ales, verificarea versiunilor se realizeaz’ in ordinea si prin metodele prevazute in legislatia procesuala. Rezultatele verificdrii versiunilor infatigate altfel decat in modul indicat in art. 95 al Cod.proc.pen. sunt inutile procesului de probatiune. fn fine, in al treilea rand, versiunile de urmiirire penal trebuie jntemeiate pe date obiective, reale si determinate. Versiunile bazate pe date dubioase, incerte sau pe impresii si fantezie ideala orienteaz4 gresit urmarirea penala si, in consecinfa, conduc la tergiversarea acesteia, pierderea probelor, cheltuieli inutile de eforturi si timp §.a. Datele reale care servesc la elaborarea versiunilor se impart in trei categorii. fn prima se inscriu cele objinute pe cale procesual8, ele reprezentand probe, cum ar fi declaratiile invinuitului si ale martorilor, mijloacele materiale de proba, documentele, constatirile inregistrate in procesele-verbale intocmite in timpul cercet&rii la fata locului, a perchezifiei, prezentrii spre recunoastere 5.a. Ca- tegoria a doua cuprinde datele extraprocesuale, colectate pe cale operativA sau din presa, scrisori, adresari etc. Referitor la categoria a treia, ea are in vedere datele si schemele previzute de caracteristica criminalistic’ a unor categorii de infractiuni', experienta generalizati exprimata in literatura de specialitate, propria experienf& a organului de urmarire penala. in unele studii se subliniaza insistent superioritatea datelor de naturi pro- cesuala in ceea ce priveste valoarea lor la fundamentarea versiunilor. Fard a ‘JL Bunoxon, Hcnonesosanue ananozoeex crem npu evideuscenuu sepcuii 0 auyax, cosepuustuux ymoiunenHeix yOuticme // Bonpocet cosepuencmeosanua eamenb- Hocmu npoxypopoe Kpumunanucmoe, Moscova, 1976, p. 72.__Elemente de tacticd criminalistic intra in detalii asupra acestei pozitii, mentionam ca, la inceputul cercetarilor, cand totul este incert, presupunerile initiale privind caracterul general al fap- tei, versiunile, in lipsa carora cercetarea este de neconceput, de cele mai multe ori se intemeiaz4 pe date extraprocesuale, pe elemente de gandire intuitiva, pe experienfa practic&. Pentru ca cercetarea s& nu fie gregit orientata, in atare situafii organul de urmérire penala are obligatia de a verifica cat mai curand aceste date si a le materializa in probe (art. 93 Cod.proc.pen.). Elaborarea ju- dicioas& a versiunilor, verificarea si folosirea lor la orientarea investigatiilor impune organului de urmarire penald cunostinte ample de specialitate, dar si din alte domenii de activitate. Cunostintele gi experienta stimuleaza procesele de gindire, intuifia, asa-numitul ,,fler”, adicd aptitudinea de orientare justa $i operativa in situafii dificile'. O problema importanta privind versiunile de urmirire penala fine de clasi- ficarea acestora. Desi problema in cauzi, in literatura de specialitate, n-a fost lipsit& de atentie, discutiile mai continua. Un prim gi principal criteriu de clasificare a versiunilor de urmirire penala constituie continutul acestora, ,,obiectul si intinderea” lor’. Conform acestui criteriu, versiunile se impart in generale, principale si secundare. Versiunile generale se refera la fapta in cercetare luati in ansamblu. Fiind elaborate la etapa inifiala de cercetare, ele stabilesc daca s-a comis o faptd penala. ori este vorba de un alt eveniment. Exemplificativa este situatia descoperirii unui cadavru, cAnd se inainteaz4 urmatoarele versiuni generale posibile: omor, sinucidere, accident sau moarte naturala. Versiunile principale cuprind elementele constitutive ale infractiunii: obiec- tul, latura obiectiva, subiectul, latura subiectiva. in majoritatea cazurilor, obiectul infractiunii este reprezentat de consecin- fele acesteia. Se pot int4lni ins’ cazuri in care obiectul infractiunii este incert si, prin urmare, apar anumite variante. Astfel, daci se cerceteaza fapte care pot reprezenta disimulari ale unor acte penale, organul de urmarire penala va elabora versiuni-perechi, cunoscute si sub denumirea de ,,ipoteze-perechi”, cand, in paralel cu versiunia reclamata, se inainteaz& si una de opozitie sau contraversiune: accident-omor; sinucidere-omor; disparitia persoanei-omor; incendiu-omor; incendiu-delapidare; furt-delapidare’. Referitor la latura obiectiva a infractiunii, se vor elabora versiuni diverse, potrivit circumstantelor multiple ce constituie aceasta laturd: timpul si tocul sSvarsirii infractiunii, modul in care s-a activat, mijloacele utilizate, locul ascun- derii obiectelor folosite sau asupra carora s-a activat 5.a. Elaborarea judicioasa si 1A. Ciopraga, Criminalistica (tactica), lasi, 1986, p. 18. 2B, Stancu, Criminalistica, Bucuresti, 1995, p. 42. ; 3N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi, Psihologia judictard, Bucuresti, 1992, p. 167. £85,la timp a versiunilor privind latura obiectiva a infractiunii este, pe bund dreptate, chezasia cercet&rii cu succes a faptei, descoperirea multor infractiuni pornind de la determinarea locului, timpului si modului in care s-a activat. Versiunile privind subiectul infractiunii pot fi formulate pe parcursul cerce- tarii la fata locului, dupa o analiza profunda a urmelor infractiunii, precum gi la o faz ulterioara, in baza relatarilor martorilor si a victimei despre infatisarea fptuitorului si modului de actiune. in baza versiunilor elaborate, se vor efec- tua activitati de urmirire, expertize, alte masuri ce vor sfargi prin identificarea autorului faptei. Concomitent, se vor elabora versiuni privind latura subiectiva, in special, referitoare la scopul urméarit si motivul actului ilicit. Versiunile secundare reprezint4 presupuneri cu privire la unele imprejurari si fapte subordonate elementelor esentiale ale cauzei, cum ar fi: posibilitatea de a impusca din arm cu cartuse fabricate manual sau industrial, dar destinate pentru o armi de alt model, posibilitatea de a parcurge o anumit& distan{ intr-o unitate de timp, daca in cadrul intocmirii documentului s-a procedat la denatu- rarea scrisului ¢.a. Dupa cum opineaz4, pe buna dreptate, unii autori, versiunile secundare se elaboreazi inaintea celor principale!. Rezultatele obtinute prin veri- ficarea lor deseori servesc drept baz4 pentru elaborarea altor categorii de versiuni. Un alt criteriu de clasificare a versiunilor de urmarire penal& constituie temeiul acestora. Potrivit datelor pe care se fundamenteaza, versiunile se divi- zeaza in particulare $i tipice. Categoria versiunilor particulare cuprinde toate versiunile bazate pe date reale obfinute pe cale procesuala sau rezultate din alte activitati privind cerce- tarea faptei in cauzi (revizie, expertiz’, actiuni operative). Versiunile tipice se elaboreaza la etapa incipienta de cercetare, atunci cand in situatia unui deficit acut de informatie sunt imposibile versiunile particulare. fn fond, versiunile tipice reprezinta variante teoretice, scheme-standarde bazate pe generalizarea experienfei de cercetare a anumitor categorii de infractiuni, pe experienta pozi- tiv, inclusiv proprie a organului ins&rcinat cu cercetarea faptei. {n ultimul timp se folosesc tot mai frecvent versiunile tipice fondate pe caracteristicile crimina- listice proprii unor categorii de infractiuni determinate in mod stiintific in baza generalizarilor de mare amploare a practicii de cercetare penala. De exemplu, conform generalizirilor stiintifice criminalistice, pentru situatia dificila, proprie cercet&rii cauzelor penale intentate in legaturd cu disparitia unei persoane sau cu descoperirea unui cadavru dezmembrat, este tipic’ versiunea privind savarsirea acestor infractiuni de cdtre rude sau alte persoane apropiate victimei. Importanja versiunilor const in atribuirea procesului de cercetare penal unui caracter obiectiv si multilateral. Atata timp cat fapta ramane nedescoperit’, iar f4ptuitorul neidentificat, organul de urmirire penal va elabora versiunile 'E, Stancu, Criminalistica, vol. 2, Bucuresti, 1993, p. 36. 286posibile, ca s& le supuna ulterior unei verific4ri minutioase si, pe aceasta cale, sa determine care dintre ele corespunde realitatii. Versiunea care se confirma prin probe este adevirata, altele decad, ca neavand nimic comun cu realitatea. Prin urmare, verificarea versiunilor este un proces complex de probatiune ce asigura trecerea de la versiuni, ipoteze probabile la explicafii care exprima ade- varul, Aceasta presupune, pe de o parte, determinarea problemelor necesare a fi clarificate pentru fiecare versiune, iar, pe de altd parte, stabilirea activitatilor prin a c4ror efectuare se vor rezolva aceste probleme. Pentru ca verificarea versiunilor s4 se desfasoare in mod legal gi eficient, se impune organizarea activitafii de urmarire penala in baza unui plan de cercetare, dar si respectarea anumitor reguli tactice. in primul rand, toate versiunile trebuie considerate, in egald misuri, posi- bile. Organul judiciar entuziasmat de una din versiuni activeaza in defavoarea altora si, prin urmare, unilateral, Practica demonstreazii ca ignorarea versiunilor posibile pana la verificarea lor definitiva influenjeaza negativ rezultatele cerce- t&rii multor categorii de infractiuni, in special, a celor grave, cum ar fi omorul, banditismul, furtul s.a. In al doilea rand, versiunile-perechi se verificd in paralel, si nu consecutiv'. Aceasta reguid tactic’ asigura cercetarea faptei penale in conditii optime, exclu- zandu-se dedublarea activitatilor de urmiarire penal&, cheltuielile suplimentare de timp. Verificarea se poate considera terminaté numai dacd una din versiuni este confirmata prin probe, iar celelalte se dovedesc a fi imposibile. in fine, este indicat ca verificarea s& se efectueze prin mijloace procesuale. La investigari operative se va apela doar pentru obfinerea de date necesare organizarii si desfasurarii in conditii propice a actelor procedurale (ascultarea martorilor si a victimei, prezentarea spre recunoastere, perchezitia, dispunerea de expertize respective etc.). Ordinea desfagur&rii activititilor de verificare a versiunilor este in func- tie de natura faptei si a imprejurarilor acesteia. {In mod urgent se vor efectua activitayile ce tin de fixarea si ridicarea urmelor materiale ale infractiunii, de curmarea activitafii infractionale si refinerea faptuitorului (cercetarea la fata locului, ridicarea de obiecte si documente, perchezitia, refinerea $i examinarea corporal a persoanelor suspecte etc.). Cu prec&dere, se vor efectua activitatile imediate si din alte considerente. De exemplu, situatia gravi a victimei impune ascultarea acesteia in mod prioritar. Tot in categoria activit&tilor imediate se inscrie gi ascultarea martorilor oculari, in special a celor domiciliati in zone indepartate. Prioritare, sub aspectul efec- 1Y, Tawrenees, Kpumunanucmuyeckue eepcuu // Kpumunanucmuxa, Moscova, 1993, p. 78; C. Aionitoae, EB, Stancu, Planificarea urmGririi penale // Tratat de tacticd crimi- nalisticd, Craiova, 1992, p. 21. 287tuarii lor in timp, sunt activitatile ale caror rezultate pot avea important pentru verificarea mai multor versiuni, precum si cele de rezultatele cArora depinde verificarea definitiva a unei versiuni. in cazul in care prin actul infractional s-au produs prejudicii materiale, se vor intreprinde, de asemenea, actiuni imediate de natura s& asigure acoperirea acestora (perchezitia, sechestrarea averii 5.a.). § 3. Principiile, confinutul gi tehnica planificarii activitafii de urmiarire penala Planificarea activititii de urmirire penala se desfigoar’ potrivit anumitor reguli, stabilite in baza unei vaste practici de urmirire penala, ce au atribut de principii, deoarece se aplicd de fiecare dat’ indiferent de natura cauzei, situatia sau faza la care s-a ajuns in cercetarea acesteia. Principiile planificarii activitatii de urmirire penal& sunt reguli specifice doar ale acestei activitti gi nu trebuie confundate cu principiile fundamentale ale criminalisticii, cu atét mai mult, cu cele generale ale procesului penal, desi este vorba de sisteme functional corelate. in literatura de specialitate s-au exprimat puncte de vedere diverse asupra numéarului, chiar si a continutului acestor principii. Majoritatea autorilor, ceea ce confirma i practica de cercetare a infractiunilor, considera c& principalele reguli c&rora trebuie si corespunda un plan de urmiarire penald sunt: individu- alitatea, realitatea $i mobilitatea sau dinamismul. Principiul individualitapii planificSrii activitatii de urmarire penal presu- pune ca la claborarea unui plan de anchetd s se find cont de natura gi specifi- cul infractiunii avute in cercetare, de particularitatile acesteia. Atata timp cat infractiunea reprezinti un eveniment individual prin mijloacele si metodcle de comitere, individualitatea persoanelor implicate, imprejurarile de timp si de loc in care s-a activat, scopul urmirit, planificarea trebuie s4 se efectueze individual pentru fiecare cauzi in parte. Chiar daca pornim de Ja aceea ca unele infractiuni, dupa caracterul sivarsirii, sunt specifice anumifilor autori, fenomen exploatat pe larg in criminalistica la identificarea faptuitorilor, cercetarea unei fapte concrete nu poate sa se desfasoare dupa un plan-gablon, deoarece in fie- care caz aparte imprejurarile, ce constituie obiectul probatiunii, vor fi diferite si, respectiv, activitifile necesare pentru stabilirea lor. Modul de operare, dupa cum este bine cunoscut, reprezint doar unul din elementele, fie si dintre cele mai principale, ale obiectului probatiunii. Principiul individualitatii impune organulvi de urmirire penal 0 atitudine creatoare fafa de problemele pe care le ridic& cercetarea cauzei si, in consecint’, depagirea primitivismului gi a rutinei care, cu tot regretul, sunt inc frecvente in practica unor functionari ai organelor de urmarire penali.Principiul realitafii planificirii activititii de urmérire penal are in vedere, io primul rand, intuirea sarcinilor care decurg obiectiv din versiunile elaborate si, in al doilea rand, prevederea in plan a activitatilor realizabile din punctul de vedere al posibilitatilor de care dispune la moment teoria si practica crimina- listicd si organul respectiv. Elaborarea versiunilor implicd, pe lang’ formularea presupunerilor, un proces de analizi logica in vederea determinarii problemelor necesare a fi clarificate pentru confirmarea sau infirmarea acestora, respectiv, a sarcinilor activitAtii de cercetare. Pentru fiecare sarcind in plan se vor prevedea activitati de urmirire penala, care si fie realizabile. fn caz contrar, planul va avea un caracter abstract, ireal si deci va fi inaplicabil. Principiul mobilitafii, cunoscut si sub denumirea de principiul dinamismu- Jui, reprezinta a treia regula, potrivit cdreia planul de cercetare penala trebuie si fie adaptabil la situatiile modificabile ale cercet&rii cauzei. De regula, planul activititii de cercetare a unei infractiuni se intocmeste in baza datelor limitate de care dispune organul de anchetd la etapa incipientd de cercetare. La aceas- ta etapa nu pot fi prevazute toate versiunile posibile si actiunile care trebuie intreprinse. Un atare plan poate direcfiona activitatea de urmarire penal doar temporar, pentru o anumit etapa a cercetirilor. in raport cu diversele aspecte aparute, el va fi renovat prin formularea unor versiuni noi, a altor probleme de rezolvat si, in consecin{a, a unor activitafi suplimentare de cercetare. Sunt frec- vente cazurile in care rezultatele unei activitati procedurale impun efectuarea altor operatiuni, neprevazute in planul initial. Nu sunt excluse situafiile in care materialul probatoriu obfinut si reclame o alta directionare a anchetei penale si deci modificarea planului pana la inlocuirea celui initial cu un altul ,,care si orienteze urmirirea pe aceastS noui cale”'. De aici decurge obligatia organului de urmarire penala de a completa si a desivarsi planul de cercetare, astfel ca toate imprejurarile faptei s4 fie, stabilite la timp si in mod complet’. in activitatea de urmiarire penali se aplici trei forme de planificare: pla- nificarea cercetarii unei fapte in ansamblu, planificarea operatiilor tactice si planificarea activitatilor de urmdrire penala. Planificarea cercetarii unei fapte penale, in ansamblu, cuprinde: ~ Determinarea sarcinilor activitafii in functie de natura faptei si prevede- rile legale. {ntr-o cauzii penala, potrivit art.96-97 al Cod.proc.pen, al Republicii Moldova, se cer dovedite fapta si imprejurarile de fapt, inclusiv locul, timpul, modul si imprejurarile in care s-a activat; faptuitorul, vinovatia si responsabi- litatea acestuia; circumstantele agravante si atenuante ale faptei; prejudiciile, caracterul gi gravitatea acestora, alte fapte si imprejurari in masura si influen- 1A. Ciopraga, Criminalistica (tactica), lagi, 1986, p. 10; M. Wlanmmos, punyunos nnanupoeanua paccredosanui, // Kpumunanucmuxa. Moscova, 1979, p. 263. 2 YW. Tanrenees, Mpunyunes nnanuposanua paccnedosanuii // Kpumuxanucmuxa, Moscova, 1993, p. 85.jeze r&spunderea gi stabilirea pedepsei, cum ar fi, de exemplu, caracteristica faptuitorului, comportarea victimei, antecedentele penale s.a. Elementele enunfate ale obiectului probatiunii se vor concretiza in planul de cercetare in functie de continutul versiunilor elaborate prin formularea in- trebarilor la care urmirirea penal trebuie si dea réspuns. Este evident ca intrebirile si deci sarcinile ce configureaza planul de cerce- tare difera nu numai de la o categorie de infractiuni Ja alta, dar si de la un caz la altul, chiar dacd se atribuic la aceeagi categorie. intotdeauna insa planul trebuie sa prevada clarificarea urmatoarelor aspecte prevazute de asa-numita ,,formuia celor 7 intrebari”, si anume, ce faptS penala s-a comis, unde a avut loc, cand a fost sivargiti, modul infaptuirii, cine este autorul, scopul urmirit de faptuitor, cine a avut de suportat urmérile infractiunii; stabilirea masurilor procesuale si extraprocesuale ce urmeazi a fi efectuate in vederea refinerii faptuitorului, curmérii activititii sale infractionale $i administrarii probelor necesare justei solutionari a cauzei. fn plan se vor prevedea activit&tile de urmarire penal si posibilitatea efec- tuarii lor la nivelul tactic adecvat. in acest scop se va preciza ordinea, locul si procedeele tactice, prin a ciror aplicare activitafile planificate si se desfasoare cu succes, in cazul cercet&rii in echipa, aceste probleme trebuie sii fie consultate cu membrii acesteia sau a grupului operativ. ~ Specificarea termenelor de realizare a activititilor de urmirire penala, precizarea persoanelor concrete investite cu efectuarea acestora. Ofiterul de urmirire penala va determina forfele si mijloacele de care dispune la moment, dar si posibilitatile folosirii lor in mod eficient. Termenele efectuarii activitatilor prevazute in plan pot fi stabilite cu aproximatie (de exemplu, in aprilie, in prima jumitate a lunii iunie etc.) sau in mod precis (bundoara, la ora 7, pe data de 10 iunie). Planificarea operatiilor tactice si a activitatilor de urmarire penala au, de regula, aceeasi structura: determinarea scopului, specificarea ordinii si a tim- pului efectuarii, a forfelor si mijloacelor necesare. Fireste, continutul planului acestor activitéfi este in functie de natura cauzei, dar si de specificul activitatii de urmarire penal&. Unul va fi continutul planului ascultarii invinuitului si altul cel al reconstituirii. Activitatea de planificare se materializeaza intr-un plan scris, care poate avea cele mai diverse forme — de Ja o schifare a activitatilor ce urmeazé a fi efectuate in cazurile simple, de exemplu, in cazul unui act de hulignie, pana ta combinatii de scheme, sisteme de fige, tabele grafice s.a., in cazuri complicate, cu un numar mare de invinuifi, de acte infractionale sau episoade. Unica cerinj& care trebuie respectati, indiferent de forma planului, rezida in faptul ca el si cuprinda toate clementele planificarii mentionate mai sus: versiunea, problemele ce urmeazi a fi elucidate in legditur’ cu fiecare versiune, operafiile tactice si activitafile de 290,umnitire, prin a c&ror efectuare se prevede verificarea versiunilor si determinarea imprejurarilor faptei, termenele si persoanele executante. Cea mai curenté forma a planului de cercetare, predominanta in literatura de specialitate si frecvent folosit’ in practic’, se realizeaz’ dup’ urmitorul model (tab. 10): Tabetul 10 fader Persoanele care executd | vat Dac& se efectueazi cercetarea in echip’, planificarea ia alt’ amploare. in paralel cu planul de baz elaborat de persoana autorizata s4 dirijeze intreaga activitate de cercetare, se vor intocmi planuri individuale pentru fiecare membru al echipei. Confinutul acestora este in functie de sarcinile atribuite membrilor echipei: verificarea unei sau a mai multor versiuni, cercetarea unui sau a unor episoade, a tuturor imprejurarilor referitoare la activitatea infractionala a unuia dintre invinuiti. in cazul in care activitatea criminal a cuprins diverse localit&ti sau teritorii, actiunile membrilor echipei de cercetare se vor desfagura dupa criterii teritoriale. in cauzele complexe, cu un grad sporit de dificultate, un numar mare de participanti si cu multiple infractiuni sAvarsite, la planul de cercetare penala, elaborat pentru intreaga cauza, se pot anexa fise pentru fiecare invinuit, care contin date despre faptele siv4rsite, problemele ce urmeaza a fi elucidate, ordinea si modalitatile de rezolvare, scheme privind structura grupei infractionale si a relatiilor dintre membrii acesteia, grafice referitoare la efectuarea unor activitati de cercetare, cum ar fi: refinerea si prezentarea spre recunoastere, perchezitia, ascultarea invinuitilor $.a. § 4. Aspecte tactice privind corelarea activitatii organului de urmirire penala cu cea a serviciilor operative in cadrul cercetarii faptelor penale Una din condifiile indispensabile descoperirii la timp si cercet&rii sub toate aspectele a faptelor penale consta in organizarea unei colaborari fructuoase a organelor de urmirire penala cu alte structuri statale investite prin lege s& contribuie la combaterea infractiunilor, in special cu serviciile operative ale ministerelor de Interne si Securititii Nationale. Colaborarea acestor organe, ca forma specifica de interactiune, adicd de a activa in comun la descoperireagi cercetarea infractiunilor, se impune de necesitatea corelarii mijloacelor gi metodelor de lucru ale structurilor menfionate, conjugarii competentelor care acestea le poseda. Ofiterii de urmarire penala sunt investiti si desfasoare diverse activitati Pprocedurale (cercetarea Ja fafa locului, perchezitia, ascultarea invinuitului si a martorilor, prezentarea spre recunoastere §.a.) in vederea determinarii pe baze de probe a faptei si a autorului acesteia. La randul lor, organele autorizate cu functii operative dispun de mijloace si forfe care fac posibilé supravegherea activa a persoanelor susceptibile de a comite infractiuni, refinerea faptuitorilor in flagrant delict, stabilirea diverselor surse de informatii probante, inclusiv a tmartorilor oculari si a mijloacelor materiale de proba ascunse etc. Posibilitatile organelor operative au crescut esential datoriti desavargirii bazei legale si ma- teriale a activitatii respective, aplicdrii pe scari larga a datelor din cartotecile de evident criminalisticd si informare operativa. intrunirea mijloacelor, fortelor si inteligentei de specialitate proprii celor doud organe, oarecum autonome pe plan functional si administrativ, este in misuri sd ridice esential randamentul activitatii lor si, in consecin{a, capacitatea de a combate fenomenul infractional. Interactiunea organelor de urmarire penala cu cele de investigare operativa are la baz urmiatoarele principii: 1. Principiul legalitaqii, care prevede ca activitatea in comun a acestor organe sa se desfasoare in conformitate cu prevederile legislafiei procesual-pe- nale in vigoare. fn cazurile in care urmirirea penal este obligatorie, organul de investigare operativa, in conformitate cu art.273 al Cod proc.pen. al Republicii Moldova, intreprinde mAsuri pentru descoperirea si fixarea probelor, retinerea faptuitorului si, din insircinarea procurorului sau ofiterului de urmirire penal’, efectueaza actiuni de cautare. La solicitarea acestora, organul de investigare operativa este obligat si participe la efectuarea activitatilor de urmérire penal& si, prin aceasta, s4 asigure eficien{a lor. 2. Principiul organizarii judicioase a interactiunii, care presupune ca acti- vitatea in comun si fie planificaté aparte sau prevazutd in mod concret in planul de cercetare a cauzei. Sarcinile organului de investigare operativa trebuie sd fie riguros delimitate, astfel ca el si-si poata realiza pe deplin potentialul profesio- nal. Nu poate fi acceptata practica incadrarii lucratorilor operativi in echipa de cercetare doar pentru a pune pe seama lor efectuarea unor activit&fi procedurale de importanf& redusd, cum ar fi: ascultarea unor martori, ridicarea de obiecte si documente, obtinerea modelelor de comparatie necesare pentru efectuarea expertizei, punerea la curent a invinuitului cu materialele cauzei .a. 3. Principiul superioritatii organului de urm&rire penala in organizarea si directionarea activit&tii organelor de investigare operativ, incadrate in echipa de cercetare. Avand intreaga responsabilitate cu privire la cercetarea faptei, organul 202 sceElemente de tacticd crimi investit cu cercetarea cauzei coordoneaza activitatea participantilor la proces si apreciaz& rezultatele activitatii lor. Datele obfinute pe cale extraprocesuali, considerate de el inutile sau contradictorii faptelor stabilite prin mijloace pro- cesuale, vor fi respinse fara a proceda la formalitati procesuale. 4. Principiul independentei organului de investigare operativa de a alege metodele si mijloacele de realizare a sarcinilor ce tin de competenfa sa. Organul de urmirire penala, in mod autonom sau cu participarea organului respectiv, va contura problemele ce pot fi rezolvate pe cale operativa, el ins nu poate decide asupra procedeelor specifice la care va apela organul de investigare operativa. Formele de interactiune, de conlucrare a organului de urmarire penala cu serviciile operative depind de natura si caracterul faptei in curs de cercetare. in cazurile infractiunilor evidente, cand s-a activat deschis, probele find la suprafat’, organul de urmirire penal apeleazi la politie, solicitandu-i doar ajutorul necesar pentru mentinerea ordinii pe parcursul cercet&rii la fata locu- lui, perchezitiei, reconstituirii $i experimentului, efectuarii altor activitafi de urméarire penal4. Dimpotriva, la cercetarea infractiunilor grave, sivarsite in mod tainic, dup& cum sunt, de obicei, majoritatea omuciderilor, violurilor, actelor de corupftic, sustragerilor din patrimoniul public, tilhariilor, furturilor, conlucrarea cu organele operative ia cu totul alt4 amploare si nu poate fi ignorat4 decat in detrimentul aflarii adevarului. Cel mai frecvent utilizate forme de conlucrare a organului de urmarire penala cu serviciile operative sunt: 1) Deplasarea in comun Ia locul savarsirii faptelor grave in vederea cercetarii lui complete gi sub toate aspectele, descoperirii si fix4rii mijloacelor materiale de proba, obfinerii datelor necesare pentru urmarirea si retinerea faptuitorilor pe ,urmele calde” ale infractiunii. Odat& sesizat asupra unei atare infractiuni, organul de urmérire penald precizeazi componenfa echipei de cercetare, care include unul sau mai multi lucr&tori operativi, specialistul criminalist, chinologul cu cAinele dresat si, daci. exist’ cadavre, medicul legist. Lucr&torii operativi intreprind, la fata locului, actiuni de audiere a martorilor oculari, stabilesc, in baza declaratiilor acestora, semnalmentele faptuitorilor, directia si modul de retragere a lor de la locul faptei. fn urma cercetrii in pre- alabil a urmelor gi a mijloacelor materiale de proba, specialistul poate prezenta informatii privind modul de operare, mijloacele gi instrumentele folosite, locul de patrundere gi retragere a faptuitorului de la fata locului, precum si anumite date caracteristice (fizice, profesionale) ale lui, toate acestea pentru a fi folo- site la organizarea lucrarilor de c4utare a f&ptuitorului pe ,,urmete calde” ale infractiunii. Aceast& forma de conlucrare poate continua gi dupa stabilirea faptuitorului, chiar pand la soluionarea definitiva a cauzei. oom, 2982) fmputemicirea organului de investigare operativ’ cu efectuarea unor operafiuni $i activitati de urmarire penala in vederea stabilirii anumitor impre- jurari ale infractiunii avute in cercetare. Legea (art. 57 Cod proc.pen.) obliga organul operativ sa intreprinda masurile cerute, dar nu specifica situatiile in care se poate apela la aceast4 forma de conlucrare si nici activitatile procedurale cu a c&ror efectuare el poate fi insarcinat. Mention&m, in aceast4 ordine de idei, c& imputernicirea organelor operative de a face cercetari ce tin de competenta Jor, in cazurile necesare, fireste, este intotdeauna oportun’. Cu efectuarea de activitifi procedurale, acestea fiind de competenfa ofiterului de urmirire pena- 14, organul de investigare operativa poate fi insarcinat doar in anumite cazuri, cum ar fi, de exemplu, efectuarea concomitent& a perchezifiilor (perchezitii fn grup), ascultarea unui grup de martori, ridicarea de obiecte amplasate in locuri diferite s.a. 3) Antrenarea colaboratorilor serviciilor operative la efectuarea unor ac- tivitati de urmirire penal& dificile sau cu un grad inalt de complexitate, cum ar fi perchezitia, cercetarea locului faptei si a imprejurimilor acestuia, prezenta- Tea spre recunoastere dupa caracteristicile functional-dinamice, refinerea 5.a. Organul operativ acorda organului de urmarire penala ajutor in vederea crearii conditiilor optime pentru desfagurarea activitatii respective sau participa nemij- locit la efectuarea ei. 4) Activitatea corelata a organelor mentionate asupra cauzelor, a c&ror cercetare a fost suspendat& conform prevederilor art. 287-288 al Cod proc.pen. in vigoare, deoarece nu a fost stabilit fptuitorul sau locul aflarii acestuia. Sus- pendarea urmaririi penale nu inseamni incetarea tuturor activitatilor in cauza Tespectiva. Urmeaza cautarea infractorului dupa un plan intocmit in comun de ofiterul de urmirire penala gi colaboratorul serviciului operativ, ins&rcinat cu aceasta activitate,CAPITOLUL 2 TACTICA EFECTUARII CERCETARII LA FATA LOCULUI § 1. Nofiunea, importanfa gi sarcinile cercetarii la fafa locului Activitatea infractional’, reprezentand, in fond, o forma aparte de interac- tiune a omului cu mediul, in majoritatea cazurilor este insofité de producerea anumitor modificari in ambianta locului infractiunii, cunoscute in teoria gi practica criminalistic’ sub denumirea de urme ale infracfiunii. Reflectind in mod obiectiv activitatea persoanelor implicate in comiterea actului ilicit, urmele infractiunii constituie elemente de inalt valoare probant’, nu de putine ori unice, in masura s& asigure stabilirea adevarului in procesul penal. In vederea folosirii urmelor lsate in legitur& cu s&vargirea infractiunii in procesul de probatiune, legislatia procesual-penala in vigoare prevede efectuarea de c&tre organul de unmirire penal a unui act de investigare, numit cercetarea la Sata locului. Astfel, potrivit art.118 al Cod proc.pen., organul de urmirire penal3 efectueaza la fata locului cercetarea locului faptei si a imprejurimilor acestuia, ainc&perilor, obiectelor si documentelor in vederea descoperirii urmelor infrac- tiunii, determinarii situatiei de ansamblu, a modului si imprejurarilor in care s-a comis fapta penala. Actul de cercetare se desfasoara cu participarea unor specialisti competenti in materie gi se incheie cu un proces-verbal de cercetare (art. 124 Cod proc.pen.). fn cea ce priveste cercetarea la fata locului, legea prevede efectuarea diverselor lucrari (fotografi, desene, schite) de reproducere si fixare a tabloului de ansamblu al Jocului respectiv, a urmelor si obiectelor ce prezint& interes pentru cauzi. Din cele de mai sus rezulté c& cercetarea la faja locului reprezinté acti- vitatea procedurald, al cdrei confinut il constituie examinarea nemijlocita de catre organul de urmdrire penalé a unui teren deschis ori a unei incdperi, in care a avut loc fapta sau in perimetrul cdrora s-au manifestat consecinyele ei, a obiectelor ce alcdtuiesc ambianja acestora, in vederea descoperirii, fixarii i ridicdrii urmelor infracfiunii si a altor mijloace materiale de proba necesare stabilirii naturii infractiunii, identificdrii faptuitorului, a modului si impreju- rarilor in care s-a activat.Astfel perceputd, cercetarea la fata locului prezinti o seama de elemente caracteristice, care o disting de alte activitati procedurale desfisurate pentru cercetarea unei cauze penale. in primul rand, cercetarea la fata locului constituie o activitate de urmarire penala inifiald, in sensul ca, de regula, precede in timp alte acte de urmérire penala'. Cercetarea actelor de omor incepe cu cercetarea la fata locutui, tal- h&rie, furt, precum si a tot felul de accidente (de circulatie, de munca 3.a.), al c&ror caracter penal urmeaza a fi stabilit. Efectuarea acestei activitafi la etapa initiala de cercetare este impusd de necesitatea obtinerii de date probante de natura s& conduca la orientarea investigatiilor’. Practica organelor de urmérire penal demonstreaza cu certitudine cA datele obtinute in urma cercetirii la fata locului constituie punctul de reper, determina directia in care se vor desfasura cercetarile. In al doilea rand, cercetarea la fata locului este 0 activitate imediatd si in- substituibild. Realizarea neintarziat’ a cercetirii este o conditie indispensabili fixdrii si examinarii urmelor si a altor surse materiale de proba. Orice intarziere in timp a activitatii de investigare este in defavoarea cercetirilor ulterioare a cauzei, deoarece, intre timp, la locul faptei pot surveni modificari de natura si duci la pierderea partial sau totala a mijloacelor materiale de proba. Cercetarea la fafa locului este o msura de nefnlocuit, deoarece martorii, victima, b&nuitul sau invinuitu! pot oferi organului de urmérire date cu privire la situatia de la fata locului. Dar acestea nu pot substitui constatarile bazate pe date obtinute prin contact direct, pe perceperea nemijlocit4 de catre organul respectiv a consecintelor actului ilicit, a starii de fapt de la faja locului si a pozitiei obiectelor ce constituie ambianfa locului faptei. In fine, cercetarea la fata locului, dupa cum se sustine, pe bun dreptate, in literatura de specialitate, reprezintd 0 activitate investigationald? Desfasurarea acesteia presupune realizarea unor acte de studiu bazate atat pe forma empiric4, ct gi pe cea rationala de cunoastere. Formularea unor constat&ri reale privind situatia la fata locului reclama aplicarea tuturor formelor de investigare — de la observarea direct4 a ambiantei locului respectiv pana la examinarea obiectelor ce 0 constituie prin masurare, comparare, analiza, sintez&, descriere etc. Fixarea mecanica a obiectelor din spafiul in care s-a desfasurat infractiunea, forma in- talnit4 adeseori in practica ofiterilor de urmarire penala, chiar gi a procurorilor 1 A. Ciopraga, I. lacobufa, Criminalistica, Iasi, 1997, p. 239. ?'V. Berchesan, C. Pletea, I. Sandu, Cercetarea la fafa locului // Tratat de tacticd cri- minalisticd, Craiova, 1992, p. 30. 3B. Konmaxos, Credcmeennetii ocmomp. Moscova, 1969, p. 54; JI, Paccetixun, Ocmomp -Mecma npoucwecmeua u mpyna npu paccnedosanuu y6uiicme, Saratov, 1967, p. 12; V. Berchesan, C. Pletea, 1. Sandu, Cercetarea la fafa locului // Tratat de tactic crimi- nalisticd, Craiova, 1992, p. 30. 296mai putin experimentati, este inutild stabilirii adevarului. Este incontestabila afirmatia potrivit cireia pentru organul de urmirire penala cercetarea la fata locului trebuie si reprezinte un adevarat examen de probitate stiintifica. Formula ,,fata locului” semnificd locul in perimetrul caruia s-a desfasurat activitatea infractionala, precum si cel in care s-au manifestat consecintele acesteia. Or, locul savarsirii infractiunii gi locul descoperirii urmirilor ei nu intotdeauna coincid. Astfel, in cazul unei infractiuni de omor, cadavrul poate fi descoperit cu totul in alt loc decat cel in care a fost suprimata viaja victimei. Anumite bunuri materiale pot fi sustrase dintr-un loc si depozitate sau abando- nate in alt loc. Locul faptei, respectiv locul de cercetat, difera de la caz la caz, in functie de natura faptei, de modul si imprejurarile in care s-a activat, precum gsi de sco- pul urmirit. in majoritatea cazurilor, el se prezint& sub una dintre urmatoarele variante: a) inc3perea sau portiunea de teren in perimetrul creia s-au desfagurat anumite actiuni de pregatire in vederea sAvarsirii infractiunii (fabricarea armei, a unui instrument de spargere, intocmirea de acte false s.a.); b) incdperea sau locul deschis unde s-a produs fapta (omuciderea, furtul, accidentul de circulatie, incendiul etc.); c) imprejurimile locului faptei in cadrul c&rora se pot afla urme sau obiecte purtatoare de semne ale infractiunii; d) incdperea sau portiunea de teren deschis unde au fost tiinuite cadavrul, bunurile sustrase ori unde se ascunde fSptuitorul. Prin prisma celor expuse, cercetarea la faja locului se dovedeste a fi una dintre cele mai complexe activitati de unmarire penala, activitati ale carei rezul- tate adeseori influenteaza in mod direct cercetarea si, in consecinfa, solutionarea cauzei penale. Importanfa acestei activititi se manifesta pe multiple planuri. fn primul rand, prin deplasarea la fata locului organul de cercetare ia cu- nogtinfa de tabloul de ansamblu gi imprejurarile in care a avut loc fapta, aceasta oferindu-i posibilitatea de a rationa cu categorii reale la interpretarea situatiei de fapt, valorificarea informatiei obtinute in urma realiz&rii actelor de urmirire inal doilea rand, prin realizarea unui studiu minutios al urmelor infractiunii si obiectelor, intr-o masura sau alta, exploatate in timpul comiterii actului ilicit, a pozitiei si starii acestora, organul judiciar poate obtine date probante indis- pensabile elaborarii celor mai judicioase versiuni, si in acest mod, s4 orienteze corect de la bun inceput activitatea de cercetare. Rezultatele cercetirii la fata locului, in ipoteza in care aceasti activitate este efectuata neintarziat gi in mod eficient, servesc, dup4 cum s-a mentionat, nu numai la elaborarea celor mai 11, Carjan, M. Chiper, Criminalistica: tradifie si modernism, Bucuresti, 2009, p. 271. 297posibile versiuni, ci si pentru realizarea unui program adecvat de verificare a acestora — a planului de cercetare a faptei. in sfarsit, cercetarea la fafa locului prezint’ important prin faptul c& asigura colectarea probelor materiale ale infractiunii, punand, totodata, in evident’ si alte surse de informafii probante. fn practic& s-a demonstrat c& locul in care fiptui- torul si-a desfasurat activitatea infractionala sau unde s-au produs consecintele ei constituie sursa celor mai diverse si valoroase probe privind fapta si autorul acesteia. Descoperirea, fixarea si interpretarea corect4 a materialului probato- riu la fata locului reprezinta conditia esenfiali pentru solutionarea perfecta a cauzelor penale, in special a celor cu caracter violent. Pe parcursul cercetarii la fata locului pot fi, de asemenea, stabilite persoanele care au fost martori ai faptei sivarsite sau cunosc anumite imprejuriri ale acesteia. Natura si imprejurarile in care a avut loc infractiunea sau fapta, al carei caracter penal ram&ne necunoscut, modul in care faptuitorul a siv4rsit actul infractional, atribuie locului faptei caracteristici particulare, impundnd activitafii de cercetare la fata locului obiective diferite'. Totodat&, si aceasta s-a confirmat de vasta practica a organelor de urmirire penal, cercetarea la fata locului tre- buie si rezolve o serie de sarcini ce vizeaz’ obiectul probafiunii, indiferent de natura infractiunii, imprejuririle si modul in care s-a activat. in situafia in care cercetarea la faa locului este efectuatd neintarziat si calita- tiv, organul investit cu efectuarea ei, in baza unui studiu consecvent gi cu rafiune a modific&rilor parvenite in urma actului ilicit, se va stradui si determine: a) Natura juridicd a faptei, Tabloul de ansamblu al locului cercetat, obiec- tele prezente sau lips&, urmele ldsate prin desfasurarea activitatii infractionale, starea obiectului material al infractiunii pot conduce la stabilirea, uneori in mod categoric, a naturii faptei (moarte naturala, omor, sinucidere, accident). E de mentionat, in aceast& ordine de idei, ci decizia privind natura faptei nu trebuie si fie pripita, cu atat mai mult premeditat’. Situatia de fapt de la fata locului poate, intre timp, suporta modificari de natura s& conducd la concluzii eronate cu privire la fapta comisd. Asa cum s-a mentionat, locul faptei poate fi disimulat prin diverse inscen&ri. Dar si in atare cazuri mecanismul de creare si amplasare a urmelor, prezenfa acestora, asa-numitele ,,imprejurari negative”, adica a elementelor de disonanta intre actiunile desfagurate la fata locului si urmitrile acestora, ofer organului de urmarire penala posibilitatea stabilirii, fie sub o forma mai mult ori mai putin prezumtiva, naturii faptei. b) Locul si timpul in care a fost comisd fapta. Precum s-a subliniat, locul cercetat nu intotdeauna coincide cu cel in care s-a desfagurat activitatea infrac- tionald. Cadavrul poate fi descoperit gi cercetat cu totul in alt loc decAt cel in care a fost suprimati viata victimei. Cu situatia respectiva, organele de urmarire 1B. Kommaxos, Credemeenneit ocmomp, Moscova, 1969, p. 61. 298penal se confrunt ori de cate ori autorul infractiunii indeparteaz’ cadavrul de la locul unde s-a s4varsit actul de omor. Locul furtului si cel in care au fost descoperite bunurile sustrase se cerceteaz’ aparte. Din perspectiva criminalisticd, cunoasterea locului unde s-a consumat ac- tivitatea infracfionala are important’, inainte de toate, pentru organizarea cer- cet&rii lui in vederea identificarii gi fixdrii urmelor infractiunii, a altor mijloace materiale de proba ce pot fi valorificate in scopul stabilirii adevirului. Locul savargirii infractiunii, coinciderea sau necoinciderea acestuia cu locul reclamat se determina in baza fixirii si examinarii cdilor de patrundere a faptuitorului acolo, deplas&rii si iesirii lui, a urmelor de picioare, mijloacelor de transport, a petelor de sange, fragmentelor de fesuturi g.a. O importanfa deosebi- ta, in acest sens, au imprejurarile negative, urmele ce nu se incadreaza logic in situatia de la locul cercetat. De exemplu, cadavrul gasit la marginea drumului, in apropierea nemijlocité a unei localitati urbane are leziuni corporale grave provocate cu un obiect ascutit in regiunea abdominal&. Desi imbracimintea era imbibatd cu sAnge, in locul aflarii lui s-a constatat o lips total4 a urmelor de sange. in schimb, pe haine s-au observat urme de vegetatie, ciulini, plant ce nu crestea in locul respectiv si in imprejurimi. Versiunea ci omorul a fost savarsit in camp sau pe imas, in cele din urm4, s-a confirmat. Pe parcursul cercetarii locului faptei comise, organul de urmirire trebuie si stabileasci timpul sAvarsirii ei. Cunoasterea acestei circumstante se impune de necesitatea determinarii dact persoana suspectatd a putut sau nu sAv4rsi infractiunea, avandu-se in vedere posibilitatea acesteia de a se afla in momentul critic la locul faptei. Este cunos- cut cd majoritatea alibiurilor false se ,,intemeiaz&” pe exploatarea factorului de timp. Dac&, de exemplu, cand a avut loc fapta ilicit’ persoana suspectati nu se gsea acolo, se afirma cd ea, in mod obiectiv, nu putea participa la actiunea criminala. Stabilirea timpului comiterii imfractiunii oferd organului de cercetare posibilitatea de a urmari in timp activitatea persoanelor implicate gi a stabili pe aceast& cale eventualitatea ajungerii lor la locul faptei, imprejurare de o deosebit’ semnificatie la demascarea falsului. La precizarea timpului sAvarsirii infractiunii de un real folos pot fi inscri- surile de tot felul, biletele de transport, teatru sau cinema si, fireste, urmele, in special cele de sénge, tesuturi, saliva etc. Se va tine, de asemenea, cont de ora indicaté de ceasul gasit la fata locului, de filele nerupte ale calendarului, de becul aprins, de draperiile trase, de starea bucatelor de pe masa, de modificarile produse de fenomenele naturii (ploaie, z4pada) etc. fn cazul infractiunilor de omor, a accidentelor de circulatie sau de munca, la stabilirea timpului comiterii faptei se va lua in cont si starea cadavrului (racirea, deshidratarea si rigiditatea cadavrica). ¢) Modul in care a fost comisé infracfiunea. Modul s&varsirii unei fapte penale cuprinde mijloacele si metodele de pregitire si realizare a activit&pii 99infractionale sau de acoperire a urmarilor acesteia. Alegerea de catre faptuitor a unui anumit mod de operare din multitudinea de modalit&fi posibile este condi- tionatd, pe de o parte, de imprejurarile si situatia in care se activeaza, iar, pe de alti parte, de deprinderile si experienfa faptuitorului, inclusiv infractionala. Stabilirea, la aceast’ etapa incipientd a procesului penal, a modului in care s-a activat este importantd din dou’ motive: 1) Pentru determinarea activitatilor care urmeazé a fi intreprinse operativ in vederea administrarii probelor necesare identificarii faptei si a autorului ei. Dispunerea si efectuarea la timp a perchezitiei, ridicarii de obiecte gi docu- mente, a altor activitati speciale inlesnesc descoperirea si ridicarea armelor, instrumentelor, mijloacelor de transport gi a altor obiecte folosite sau de care s-ar fi putut face uz la savrsirea infractiunii, iar prin verificarea in baza carto- tecilor de evident criminalisticd a modului de operare se poate restrange cercul persoanelor suspecte, 2) Pentru incadrarea juridicd corespunzatoare a faptei. Dup& cum se stie, modul, in care se opereaz4, reprezint4 o important circumstan{a calificativa a mai multor categorii de infractiuni, in special a celor violente, ca, de exemplu, omorul premeditat (dacd se recurge la cruzime pentru suprimarea vietii sau la mijloace de natur& s8 pund in pericol viata mai multor persoane), furtul si jaful (savargite prin acte de violen{a sau spargere), talharia (savarsita cu aplicarea armei de foc sau a altor obiecte utilizate in calitate de arma, prin patrundere in fnc&pere sau insofita de violen{a periculoasa pentru viafa ori sindtatea persoanei_ pagubase) $.a. Prin urmare, efectuand cercetarea la fata locului, organul de urmirire pe- nal trebuie si depund eforturi sustinute pentru determinarea modului in care s-a activat, acesta, pe buna dreptate, reprezentind, in majoritatea cazurilor, punctul de plecare in desfagurarea activititii de cercetare.' In acest scop se vor studia minutios obiectele care, intr-un mod sau altul, au fost exploatate de catre faptuitor sau de alte persoane implicate, urmele lisate la aplicarea armei, anumitor unelte, instrumente etc. Astfel, in cazul unui furt sivarsit prin sparge- re, examinarea urmelor de pe obiectele forfate (usa, fereastra, perete) permite organului de ancheta stabilirea naturii instrumentului utilizat, modul in care acesta a fost aplicat, succesiunea operafiilor de pitrundere in incdpere gi, in consecin{a, si decid& asupra modului de operare. La infractiunile contra vietii $i s&ndtapii persoanei, o atentie sporita se va acorda leziunilor corporale care, deseori, ofera date suficiente pentru o reprezentare exact a modului in care s-a procedat la suprimarea viefii sau vatamarea integritatii corporale. ' B. Konan, H. Tonenoii, Hucbopmayuonnsie npoyecces u cmpyxmypet 6 Kpumuna- Aucmuke, Moscova, 1985, p. 7. 3d) Autorul faptei, mobilul si scopul sdvarsirii infracfiunii. O sarcina deose- bit de importanta pe care trebuie si o rezolve cercetarea la fata locului rezida in obfinerea de informatii de natura sa contribuie Ja limitarea cercului de persoane din randul carora s& se recruteze subiectul infractiunii’ si, in cele din urmA, s4 asigure identificarea acestuia. Examinarea minufioasa a traseului parcurs de infractor, a cdilor de patrundere aacestuia la fafa locului si de retragere de acolo, a spatiului in perimetrul caruia s-a epuizat activitatea infractionala, a urmelor instrumentelor si a mijloacelor de transport folosite, a altor obiecte, cum ar fi, de exemplu, resturile de produse alimentare, mucurile de tigara, vesela utilizata s.a., poate conduce la stabilirea numérului persoanelor participante, tipologia acestora (sexul, varsta, forja, de- prinderile etc). Urmele de maini, de picioare, de dinti, de singe, sperma, saliva asigura identificarea direct a persoanelor care le-au produs. Nu vor fi trecute cu vederea nici microurmele de imbracaminte etc. Valorificarea datelor obtinute, datorit cercetirii la fata locului, poate con- duce la delimitarea motivului si scopului infractional. De exemplu, ip cazul unui omor, despre scopul urmirit se poate judeca dupa modificirile materiale gi starea bunurilor apartinand victimei (buzunarele imbrAcdmintei intoarse, actele tupte, usile dulapurilor si sertarelor deschise, obiecte aruncate in dezordine etc.). Lipsa unor atare modificiri poate avea dou’ explicatii: omorul a fost savarsit din alte motive dec&t cele de acaparare (razbunare, ascunderea altei infractiuni, gelozie) sau c& faptuitorul urmareste interese materiale mai indepartate, ca, de exemplu, obfinerea de drepturi succesoriale, inlesniri contractuale $.a.). Trebuie ins avute in vedere eventualele inscenari 1a care infractorii expe- rimentafi recurg adeseori pentru ascunderea adevaratelor motive si a scopului infractiunii. Practica cunoaste multe cazuri in care se incearc4 derutarea urma- Tirii penale prin diverse inscenari (accidente sau fapte nesanctionate penal). e) Identitatea si calitatea victimei. Cunoasterea victimei si a calitatii aces- teia are importan{a, inainte de toate, pentru orientarea activitatii de cercetare, deoarece, in majoritatea cazurilor, personalitatea ei reprezint’ punctul de plecare in activitatea logica de elaborare si verificare a versiunilor privind motivul si eventualul scop urmirit de faptuitor. Dupé relafiile, functiile si indeletnicirile victimei se pot delimita pana la un cerc ingust persoanele suspectate de comiterea infractiunii, determina desfagurarea activititilor procesuale si extraprocesuale necesare refinerii acestora. Totodat&, cunoasterea, sub toate aspectele, a victimei, a stiri acesteia, in general, si anterior momentului agresiunii, in special, asigur’ incadrarea juridicd a faptei, avandu-se in vedere circumstanjele agravante prevazute in legislatia penala in vigoare (femeie insircinatd, persoand dependent’, bolnava sau din alte 1 A. Ciopraga, Criminalistica: tratat de tacticd, lasi, 1996, p. 40.motive aflat in stare de neputin{4, sau care se giseste in momentut agresiunii in indeplinirea anumitor functii de serviciu sau publice)!. De regula, stabilirea identitatii victimei gi, pe aceasta cale, a calitifii ei, nu reprezinta dificultati mari, cu exceptia cazurilor in care persoanele cointeresate au intreprins misuri de disimulare prin denaturarea (deteriorarea) exteriorului victimei in viafi, dezmembrarea st desfigurarea cadavrului, cazuri, de altfel, nu atat de frecvente. La fata locului, date referitoare la persoana victimei gi la calititiile sale se obfin prin examinarea urmelor, a obiectelor si documentelor existente, dar si in baza convorbirilor cu persoanele prezente. fn ceea ce priveste cadavrele necu- noscute, in vederea identificarii lor se aplicd mai multe metode, la care ne vom referi, in mod special, in capitolul consacrat cercetarii omorului. Aici mentio- nim doar metoda prezentirii cadavrului spre recunoastere, care, de regula, se tealizeaz4 concomitent sau imediat dupa finalizarea cercet&rii locului unde a fost descoperit. f) Alte imprejurdri in care s-a comis infracfiunea. in raport cu natura faptei, cercetarea la fafa locului va urmiri, de asemenea, stabilirea efectelor daunatoare ale infractiunii sau ale faptei, al cirei caracter penal urmeazi a fi stabilit, sia factorilor care au cauzat sau au favorizat declansarea acestora, a altor impreju- rari de fapt de natura s4 contribuie la realizarea in mod constiincios a masurilor profilactice? in conformitate cu cerintele legislatiei procesual-penale in vigoare (art. 96 Cod proc.pen.). Realizarea acestei sarcini de cdtre organul abilitat cu cercetarea faptei se bazeaza, pe de o parte, pe analiza elementelor materiale ale locului investigat ~ (starea pazei, a sistemelor de incuiere si semnalizare, a modului de inregistrare a operatiilor valutare etc), iar, pe de alta parte, pe constat&rile privind modul, timpul si alte circumstante in care s-a desfaigurat activitatea infractional’. Din cele mentionate reiese cd, in urma cercetirii la fafa locului, organul _ investit cu efectuarea acestei actiuni va cduta raspunsuri la intrebarile care, dintotdeauna, constituie sarcini ale activitatii de urmarire penala: ce, unde, cand, cine, cum, asupra cui, cu ce scop. § 2. Principiile tactice privind cercetarea la fafa locului Pentru ca cercetarea la fafa locului sd se desfasoare eficient, este necesar si fie infaptuiti conform urmiatoarelor principii tactice: 1. Principiul operativitéfii, care presupune efectuarea cercetirii imediat ce activitatea infractionala s-a epuizat si faptuitorul a pardsit locul infractiunii. 1s, Pyae Infractiuni contra viefii, sdnatarii si demnitafii persoanei, Chisinau, 1999, Peo KonMaxns, Credcmeennotti ocmomp, Moscova, 1969, p. 65; A. Ciopraga, Crimi- nalistica: Tratat de tacticd, lasi, 1996, p. 36-40. 302Cercetarea fara intarziere a locului faptei asigura descoperirea si valorificarea probelor materiale ale infracfiunii inainte ca acestea si fie distruse sau s4 suporte modificari. Practica organelor de urmarire penal’ demonstreaza c& cercetarea intarziat& a locului faptei reduce esential eficacitatea acestei activitafi, implicit, sansa descoperirii la timp si cercetarea complet a infractiunii. In cazul infrac- fiunilor violente (omor, furt, talharie) sau al accidentelor, cercetarea in mod operativ a locului faptei se impune gi de necesitatea orientarii cercetarii faptei, inclusiv in baza elabor&rii, potrivit datelor ob{inute, a celor mai reale versiuni privind natura, imprejurarile si autorul faptei’. Principiul operativitifii cercetarii la fata loculut se realizeazii prin reducerea la minimum a timpului necesar pentru deplasarea la locul faptei reclamate si, prin urmare, depinde de nivelul de organizare a activitatii de urmarire penala. Acolo unde exist& un sistem bine pus la punct de informare si coordonare a organelor statale competente in lupta cu criminalitatea, unde sunt formate si functioneaza in regim permanent echipe specializate in stare s& se deplaseze in mod urgent la fata locului, asigurate cu unitati de transport si avand in dotare tehnica criminalisticd necesara, deplasarea la fata locului sub aspect temporar este ireprogabila. 2. Principiul conducerii unice a activitéfii de cercetare. Cercetarea la fata locului este o activitate procedural’ la efectuarea céreia participa mai multe persoane. Legea prevede ci daca la fafa locului a fost descoperit un cadavru, cercetarea lui se exercita cu participarea specialistului in domeniul medicinei (art. 120 Cod proc.pen.). in anumite cazuri, ofiterul de urmirire penal poate include in echipa de cercetare specialistul criminalist, in scopul cercetarii la nivelul cuvenit a urmelor infractiunii, specialistul tehnic, pentru a cerceta locul unui accident. fn echip3 pot fi angajati colaboratori ai polifiei cu functii opera- tive sau de mentinere a ordinii. in cazuri extraordinare (omucidere, accidente catastrofale $.a.), la fafa locului se pot deplasa persoane responsabile sus-puse (comisarul, procurorul, conducatorul organului de urmirire penal, reprezentanti ai administratici .a.). Conducerea si coordonarea membrilor echipei si a altor persoane implicate de c&tre o singura persoand, adicd principiul conducerii unice a cercetirii la fata locului atribuie acestei activitifi un caracter organizat, evitand elementul haotic in activitatea participantilor la cercetare. Functia de conducere in cadrul cercet4rii apartine procurorului sau ofiterului de urmérire penala, care deter- mind atributiile membrilor echipei, ordinea gi tactica realiz&rii activitatilor de cercetare. fn situatia in care cercetarea se desfgoara in lipsa acestora, functia respectiva va fi exercitatd de catre persoana desemnata in calitate de gef al echipei de cercetare. 1 Gh. Zaharichescu, Cercetarea la fata locului /! Ghidul procurorului criminalist, Timisoara, 1994, p. 79. 3033. Principiul efectudrii cercetérii la fata locului in mod organizat prevede coordonarea activititii membrilor echipei de cercetare, desfisurarea ei in mod metodic, intr-o succesiune gi ordine stabilitd. Respectarea acestui principiu este 0 condifie indispensabila bunei desfasurari a actului de procedura in discutie, descoperirii urmelor si a altor mijloace materiale de proba. Ofiterul de urmirire, seful echipei trebuie si specifice de la bun inceput sarcinile ce revin fiecarui membru al echipei, inclusiv celor cu atribufii ope- rative gi de paza, gi s{ coordoneze actiunile acestora. De exemplu, in cazul unui furt prin spargere, ofiterul de politic cu misiuni operative poate fi abilitat cu urmérirea instrumentelor utilizate de c&tre infractor si a bunurilor sustrase. Specialistul criminalist se va ocupa de ridicarea si conservarea urmelor si a obiectelor purt3toare de urme ale infractiunii. Tehnicianul va fotografia sau va imprima pe banda videomagnetic& locul faptei, urmele si obiectele din spatiut cercetat. Toate aceste activitati se vor ordona in functie de necesitatea proteja- rii urmelor, de posibilititile de aplicare a anumitor mijloace tehnico-stiinfifice adecvate situatiei existente si, fireste, potrivit celor dou’ faze de cercetare la fata locului — de observare general si de cercetare detaliaté a obiectelor din spatiul respectiv. 4. Principiul obiectivitdtii cercetérii la fafa locului. Referitor la activitatea procedurala in discutie, principiul obiectivitatii presupune examinarea in mod succesiv gi consecvent a spatiului unde s-a comis fapta, a tuturor obiectelor existente la fafa locului, cauzal legate cu fapta cercetata, excluzandu-se in mod categoric factorul subiectiv. Organul de anchet nu trebuie si subordoneze cerce- tarea la fata locului unor explicatii subiective ale faptei, versiunilor ce se impun la prima vedere sau care au fost elaborate in baza unor date neverificate. El, cu att mai mult, nu trebuie si find cont de tot felul de presupuneri, care, de obicei, parvin de la persoanele implicate in procesul de cercetare la fata locului. Daci situafia reclama in mod evident claborarea anumitor versiuni, de acestea se va fine cont doar pentru a orienta activitatea organelor de urmirire operativa gi in vederea efectuarii imediate a altor activititi de cercetare, cum ar fi perchezitia, ridicarea de obiecte si documente, ascultarea unor persoane s.a. Concluziile privind natura faptei, personalitatea faptuitorului, modul in care s-a activat gi alte imprejurari ce constituie obiectul probatiunii, sub forma ipoteticd se vor configura doar la finele activitatii, in baza analizei tuturor constatirilor facute asupra strilor de fapt existente la momentul cercetirii locului faptei. 5. Principiul utilizarii efective a mijloacelor tehnico-stiingifice criminalisti- ce. Practica organelor de urmarire penal demonstreazi ci aplicarea mijloacelor tehnice criminalistice la cercetarea locului faptei constituie unul dintre factorii ce inlesnesc esenfial eficacitatea acestei activitati. Utilizarea judicioas’ a tebnicii din dotarea organelor de urmirire amplificd perceptibilitatea urmelor infractiunii sia altor mijloace materiale de proba, asigurand, in consecin{, eficienfa activi- 304titi de cercetare. Locul faptei conserva o seam de modific&ri latente cunoscute jn criminalisticd sub denumirea de ,,urme invizibile”, cum sunt amprentele pa- pilare, lisate prin depunere sudoripar’ pe suprafete absorbante (hartie, carton, furnir), petele de sange pe suporturi cromatic omogene cu sangele, microurmele de textile, de par, de factori suplimentari ai impusc&turii etc. a c4ror cercetare este de neconceput fara punerea lor in evident cu ajutorul mijloacelor tehnice criminalistice, a dispozitivelor de iluminare, inclusiv cu radiafii invizibile, a tehnicilor optice de mirire, a materialelor de revelare si conservare etc. Situatia de la fafa locului nu de putine ori reclama aplicarea unor mijloace mai sofisticate pentru depistarea armelor, instrumentelor, a substantelor explo- zive sau stupefiante ascunse, in special a detectoarelor de metale, de explozive si cadavre, a radiodozimetrelor $.a. in fine, mijloacele tehnice criminalistice contribuie la fixarea obicctiva a locului faptei si a rezultatelor cercetarii lui. Sfera mijloacelor speciale frecvent aplicate in Jegtura cu cercetarea la fata locului cuprinde aparatele de inregis- trare fotograficd si fonovideomagnetica, diverse instrumente de masurare si reprezentare grafic’ a locului cercetat. § 3. Pregatirea in vederea cercetirii la fata locului Una din condifiile determinante privind realizarea cu succes a cercet&rii la fata locului consti in pregitirea acestei activitati. Potrivit prevederilor tacticii criminalistice, masurile de pregitire in vederea cercet&rii la fata locului se des- fisoara in doud etape: panda la deplasarea la fafa locului si dupa sosirea acolo. La sediul unitatii de urmarire penala, in legitura cu sesizarea referitor la savarsirea faptei penale, organul de competenta caruia aparfine cercetarea ei, va intreprinde urmatoarele activitti pregatitoare: a) Primirea si verificarea sesizirii. Indiferent de modul in care este informat (denunt, reclamatie etc.), organul de cercetare va preciza cine si de unde sem- naleazA despre comiterea faptei, natura ei si locul unde s-a produs (localitatea, adresa, numarul de telefon), caile de acces la locul faptei. in cazul sesizarilor telefonice ficute de persoane necunoscute, pentru a se evita deplasiiri zadar- nice, verificarea sesizArii se poate efectua gi sub alte forme, ca, de exemplu, consultarea organelor administratiei locale, a factorilor de conducere a unitafii economice, de unde s-a facut apelul. Daca s-au comis infractiuni grave, acci- dente catastrofale, pot fi solicitate date privind natura si gravitatea urmarilor faptei, alte informatii necesare pentru completarea echipei de cercetare gi dotarea tehnicd a acesteia. b) Dispune tuarea misurilor de urgen{4 si modul in care acestea trebuie efectuate in vederea mentinerii locului faptei in starea sa initial4 pana la sosirea organului de cercetare. 305in situatia in care sesizarea se face telefonic de citre o persoani, fie repre- zentanta a administratiei locale sau a unei institufii, ori agent economic, acesteia ise va cere si cheme la fafa locului cel mai apropiat organ al politiei. Pana la sosirea lui, ea va fi datoare s& organizeze acordarea ajutorului medical celor care au avut de suferit in urma faptei si s& ia masuri de paz’ a locului faptei pentru a-i asigura intangibilitatea. Organul de politie, sosind la fata locului, va intreprinde o seama de masuri si actiuni ce tin de competenta sa si care nu pot fi tiriginate. fn primul rand, acesta trebuie s& asigure acordarea ajutorului medical celor ce au suportat fizic consecinfele faptei. Salvarea victimei la fata locului sau transportarea si inter- narea in unitatea sanitara din preajma ori in institutia medical specializaté sunt prioritare altor interese, totodat’, de la cei sosifi la fata locului li se va cere s& nu produci nicio schimbare in ambianta acestuia. Modificarile ce pot surveni in spatiul respectiv in legatur cu acordarea de ajutor victimei trebuie s4 fie marcate $i fixate, astfel ca si poata fi luate in calcul de organul ce urmeazi si efectueze cercetarea. fn cazul in care victima se transport de Ia fata locului, se vor lua misurile de rigoare pentru conservarea urmelor gi microobiectelor de pe imbricimintea si corpul acesteia. fn al doilea rand, organul de politie va intreprinde actiuni pentru a pastra intact locul faptei, a proteja urmele si mijloacele materiale de proba. Locul faptei poate fi modificat atat de fenomene ale naturii (ploaie, zipada, vant), cat si de oameni, de aceea accesul oricarei persoane, indiferent de functia pe care o define si scopul urmarit, pina la sosirea echipei de cercetare este interzis. Urmele si obiectele ce constituie probe materiale, in cazurile necesare, vor fi protejate de factorii destructivi ai naturii prin acoperirea cu diverse obiecte (lazi, pelicula), O obligatiune deosebita a organului de politie sosit la fata locului const& in retinerea faptuitorului, a banuifilor si identificarea persoanelor care pot prezenta informafii de natura sa contribuie la buna desfasurare a cercetarii, la solutionarea cauzei. Daca faptuitorul a parasit locul faptei, se vor lua masuri operative in vederea refinerii lui. c) Verificarea si pregitirea mijloacelor tehnice criminalistice de cercetare. Actualmente, organele de urmérire sunt dotate cu diverse mijloace tehnice destinate cercet&rii la fata locului, perchezitiei, reconstituirii, prezentarii spre recunoastere, a altor activitati de procedur& si specializate menite sa asigure eficienta operafiilor de cdutare si fixare, cum ar fi, de exemplu, trusa fotograficd, de testare a'substantelor narcotice s.a. in legatur’ cu pregatirea pentru cercetarea la fafa locului, organul ins&rcinat cu efectuarea acestei activitati va selecta, in functie de natura si imprejurarile faptei, trusa potrivita, va verifica dac& aparatajul si instrumentele care urmeazd a fi utilizate sunt in stare de functionare. Este oportun ca operatia respectiva si 306 =se realizeze pe compartimente si in succesiunea dupa cum urmeaza: comparti- mentul fotografiei judiciare i al inregistrarilor videomagnetice, compartimentul surselor de iluminare, inclusiv al utilajelor de radiatii invizibile, comparti- mentul de detectare $i punere in evident a urmelor si a obiectelor corp-delict, compartimentul instrumentelor necesare intocmirii planului-schifi a locului faptei etc. in cazul utilizirii laboratoarelor criminalictice mobile cu care sunt dotate organele de anchet centrale si municipale ale Ministerului de Interne gi Procuraturii Generale a Republicii Moldova, verificarea $i punerea in stare de funcfionare a instrumentarului acestora se efectueaza de cdtre tebniceni sau de alte persoane autorizate. d) Completarea echipei de cercetare. Cercetarea 1a fata locului reprezinta 0 activitate de echip4, in sensul cd la efectuarea ei participa in mod activ mai multe persoane. fn primul rind, avand in vedere semnificatia datelor, pe care de obicei le ofera cercetarea locului faptei pentru stabilirea imprejurarilor in care a avut loc fapta penala. Imprejuririle de fapt de la fata locului adeseori impun aplicarea anumitor cunostinte de specialitate intr-un domeniu sau altul. in atare situafii, legea (art. 87, Cod proc.pen.) prevede participarea la efectuarea actului procedural a per- soanelor competente — specialistilor din diverse domenii. La cercetarea cadavrului, legea prevede participarea in mod obligatoriu a medicului legist sau a altei persoane capabile s4-1 aprecieze (art. 120, Cod proc.pen.). Datele stabilite de ei privind natura si timpul mortii, mecanismul de producere a leziunilor corporale, caracteristicile armei, ale instrumentelor sau materialelor folosite la suprimarea vietii s.a. vor contribui eficient la elaborarea celor mai adecvate versiuni referitoare la cercul persoanelor din care poate face parte faptuitorul, la alte imprejurari de fapt si, implicit, la orientarea activitatii de cercetare a cauzei. in celelalte cazuri, participarea specialistului la cercetarea locului faptei se face la necesitate, adicd atunci cAind organul de cercetare o considera utila. Avand in vedere problemele complexe ce fin de descoperirea, fixarea gi inter- pretarea urmelor, prezenfa in echipa a specialistului criminalist este o conditie indispensabil4 pentru buna desfasurare a cercetrii locului s4vrsirii furturilor, actelor de jaf si talharie, a altor infractiuni violente. De asemenea, la cercetarea la fafa locului, in cazul incendiilor, exploziilor si accidentelor, inclusiv a celor Tutiere, specialistii in domeniile respective pot contribui la verificarea stirii mijloacelor tehnice, la conservarea urmelor gi a altor mijloace materiale de prob, la limpezirea unor imprejurari de ordin tehnic ¢.a.! 13. Mempunxora, Yuacmue cneyuanucmos 6 cnedcmeennoix deticmeuxx, Moscova, 1964, p. 43. 307in fine, in vederea folosirii datelor obtinute in cadrul cercet&rii locului faptei la urmirirea si retinerea faptuitorului, in echip’ se vor include persoane cu funcfii operative, specialistul chinolog, iar in situafii dificile si unele forte de ordine ale politiei. fo leg&tura cu cele expuse, se impune urm&toarea remarcé: actiunile mentio- nate de pregatire trebuie si se desfasoare riguros, dar fara tiriginarea timpului, astfel ca deplasarea la faja locului s& se faci nefntarziat, aceasta constituind, dup& cum s-a mentionat anterior, un element primordial al tacticii efectudrit activitafii procedurale in discutie. Imediat dupa sosirea Ia locul faptei, pana la inceperea cercetarii propriu-zise, organul ins&rcinat cu realizarea acestei activititi va proceda la anumite acte de pregitire, care, in majoritatea cazurilor, vizeaza: a) Obfinerea informafiei operative privind situatia de la fafa locului. Printr-un contact de comunicare cu persoanele care au sosit primele la locul comiterii faptei, cu martorii oculari si victima infractiunii, conducatorul echipei de cercetare va obtine informafii utile pentru desfigurarea ulterioara a activitatii de cercetare. in cadrul acestei operafiuni, se va verifica corectitudinea actiunilor efectuate de cdtre persoanele care au sosit primele la fata locului cu privire la acordarea ajuorului medical victimelor, asigurarea intangibilitfii locului faptei, protejarii si conserv4rii urmelor si mijloacelor materiale de proba, urméarirea si refinerea faptuitorului etc. fn cazul in care masurile respective nu au fost luate inaintea sosirii echipei de cercetare, se va dispune efectuarea neintarziatS a acestora. Daca Ia fata locului se afl4 persoane care au suportat vatiméri fizice, sarcina imediat& va fi acordarea asistenfei medicale, pornind de la principiul c& salvarea vietii persoanei este un obiectiv mai important decat alte interese, inclusiv cele ce vizeazi cercetarea faptei penale'. Obiectul chestion4rii preliminare a persoanelor prezente la fata locului se va axa in continuare in jurul a doud probleme: 1) privind fapta si imprejurarile acesteia si 2) referitoare la eventualele modificdri produse ambiantei locului faptei pana la sosirea echipei de cercetare. Datele obtinute astfel au o deosebiti. importana la faza incipient& a acestei activitati procedurale pentru orientarea just a operatiunilor de cercetare, dar si pentru stabilirea masurilor de urmarire operativa a faptuitorului, bunurilor sustrase, obiectelor abandonate $.a. b) Delimitarea spajiului ce urmeazA a fi cercetat. fn baza informatiilor obfinute ca rezultat al contactului cu persoanele prezente la fata locului, a con- stat&rilor proprii facute dupa primele observari asupra locului faptei, organul de 1B. Konmaxos, Credcmeennoiii ocuomp, Moscova, 1969, p. 140; L. Coman, M. Con- stantinescu, Reguli tactice ale efectuarii cercetarii la fafa locului /! Tratat practic de criminalisticd, vol. 1, Bucuresti, 1976, p. 425. 308unmirire penal va preciza spatiul ce trebuie cercetat, astfel ca in perimetrul lui si fie cuprinse in intregime cdmpul infractional si zonele din ambianta acestuia. Daci la aceasta etapa incipienta a activitatii echipei de cercetare hotarele locului infractiunii nu pot fi stabilite cu certitudine, situatie cu care ne confruntim frecvent in cadrul cercetirii infractiunilor violente, cand se impune studierea c&ilor de acces gi de retragere a faptuitorului (a altor persoane implicate) de la locul faptei, a accidentelor autorutiere, exploziilor, incendiilor etc., este indicat sa fie largit spatiul locului ce urmeaza a fi examinat, ca sa includ’ toate zonele gi obiectele care ar contine urme ale infractiunii. Astfel, locul care urmeaza a fi cercetat, in cazul unui accident de circulatie, va cuprinde, in afara de terenul unde se afla victima, mijloacele de transport implicate la sivarsirea faptei i incircdtura transportat’, anumite segmente de drum, din directia din care acestea se deplasau. Dacd intr-un apartament la bloc a fost descoperit un cadavru cu semne de moarte violent’, vor fi cercetate toate in- c&perile, inclusiv bucataria, balconul, blocul sanitar etc. intr-o casi la pamént, cercetarea se va extinde at&t asupra incdperilor de locuit, cat si asupra tuturor constructiilor auxiliare (garajul, pivnita, grajdul etc.). La cercetarea locului infractiunii, persoanele inutile vor fi inlaturate, acce- sul lor fiind limitat la minimum. Nu trebuie sc4pat din vedere faptul cd printre cei sosifi la fata locului din curiozitate poate s& fie gi faptuitorul sau persoane care intentioneaza s4 compromita rezultatele cercetirii prin alterarea urmelor, expedierea de la fafa locului ori, dimpotriva, introducerea in ambianfa acestuia 4 anumitor obiecte 5.a. Banuitul, invinuitul, victima si martorii pot fi antrenati in activitatea de cercetare la fafa locului, dar numai in situatia in care organul de anchet& considera c& participarea lor la realizarea actului de procedura poate influenta pozitiv eficacitatea sa. c) Alte operatii de pregatire propriu-zis efectuate. Pani la initierea cercetarii Ja fata locului, organul investit cu realizarea acesteia va patrunde la locul faptei pentru a lua cunostinfA de componenfa ei gi, in functie de constatirile facute, va stabili punctul de plecare in desfasurarea activitafii de cercetare, sarcinile ce revin membrilor echipei si succesiunea in care acestia vor activa. Daca se consider& necesar, specialistul chinolog va proceda la prelucrarea urmelor sau a obicctelor purtatoare de urme olfactive cu ajutorul céinelui dresat. La nevoie, se vor lua si alte masuri preg&titoare, cum ar fi, de exemplu, asigurarea prezen- fei reprezentantului unit3fii unde a avut loc fapta, stabilirea modalitatilor de leg&tura intre membrii echipei in vederea asigurarii operative a schimbului de informatii, organizarea activititii de observare asupra persoanelor prezente si culegerea de informatii in paralel cu cercetarea 1a fafa locului 5.a.§ 4. Efectuarea cercetirii propriu-zise la fata locului Din perspectiva tacticii criminalistice, cercetarea propriu-zisi a locului faptei se desfasoara in douad faze succesive: 1) de observare generala a locului faptei; 2) de cercetare detaliaté a ambiantei lui. Consecutivitatea respectiva a cercetarii are la baz principiul logic al procesului de cunoastere — de la general la particular. Nu sustinem punctul de vedere exprimat in literatura de speciali- tate, potrivit c&ruia distantarea dintre fazele mentionate (numite de unii autori, respectiv, staticd si dinamicd) ,,are un caracter conventional, deoarece se pot crea situafii in care activititile din prima faz se pot executa in cea de a doua gi invers” (schema 3). Este adevarat cf fazele indicate reprezint& dou trepte ale procesului unic de cercetare, dar care se disting att dupa sarcinile ce Je revin, cAt si dupa metodele si mijloacele de investigare. Observarea generala const& in efectuarea de catre persoana investité cu realizarea cercet&rii a unui studiu preliminar al locului faptei, al obiectelor de acolo, al urmelor gi al altor materiale de proba, in vederea orientirii, fixArii si reprezent&rii in ansamblu a tabloului initial. Faza de observare general incepe, de regula, cu un sondaj vizual efec- tuat dintr-un punct din preajma sau din interiorul spatiului ce urmeazi a fi cercetat, in scopul determinarii daci imprejurarile faptei impun implicarea altor persoane. Pentru stabilirea st&rii cadavrului gi a raportului acestuia cu mediul, se vor invita medicul legist $i specialistul criminalist, in prealabil delimitandu-se zonele si suprafetele eventual purtdtoare de urme gi luandu- se masuri de conservare a lor. fn ceea ce priveste antrenarea altor persoane, de exemplu, partea vatdmata, binuitul sau invinuitul, este indicat ca numarul acestora s& fie pe cat este posibil limitat. in continuare, observarea general va determina gi va fixa natura locului faptei (teren deschis, portiune de drum, suprafafa de locuit, oficiu, constructie auxiliara), amplasarea acestuia (localitatea, adresa, etajul, cdile de acces) sia obiectelor considerate principale sau purtitoare de urme vizibile ale infractiu- nii, starea usilor, ferestrelor si a dispozitivelor de incuiere a acestora, pozitia si starea altor obiecte, intr-un mod sau altul exploatate in timpul desfagurarii activitatii infractionale, eventualele directii din care a venit fiptuitorul spre locul faptei si in care s-a indepartat. O sarcina specifica fazei de observare generala constituie fixarea ambiantei locului faptei la momentul cercetrii. Din locul de unde s-a efectuat observarea 'V. Berchesan, C. Pletea, J. Sandu, Efectuarea cercetirii la faja locului // Tratat de tacti- cd criminalisticd, Craiova, 1992, p. 43; J]. Paccelixuu, Ocmomp.mecma npoucwecmeun” u mpyna npu paccnedoeaxuu youiicms, Saratov, 1967, p. 38. 310general se vor puncta caracteristicile topografice ale spatiului in cercetare, Jocurilor in care se affi obiectele si urmele vizibile rezultate din activitatea infractionala, pentru ca in baza acestor insemnari provizorii ulterior s& se efec- tueze redactarea partii respective a procesului-verbal si intocmirea schifei de plana locului faptei. Dac& reprezentarea locului faptei reclama precizari dimen- sionale, se va recurge la operatii de masurare, dar nu inaintea luarii masurilor de p&strare a urmelor si a obiectelor-mijloace materiale de proba. Tabloul de ansamblu al locului faptei, inainte de a fi suferit vreo modificare, se va fixa cu ajutorul fotografiei judiciare. La aceasté faz’ se realizeaza fotografia de orientare, fotografia-schitd si cea nodal sau a obiectelor principale. La fixarea obiectelor gi fenomenelor dinamice, cum ar fi, de exemplu, anumite mecanisme in stare de funcfionare, este recomandabila inregistrarea videomagnetica, care, in acest sens, are anumite avantaje!. Cea de a doua fazi, de cercetare detaliat4 a locului faptei, consta in exami- narea de sine st&t4toare a tuturor obiectelor in vederea stabilirii leg&turii lor cu fapta, descoperirii si fixtrii urmelor activitfii infractionale. Pentru asigurarea examinarii sistematice a locului faptei este indicat ca acti- vitatea echipei de cercetare s se desfagoare succesiv intr-un anumit sens, pas cu pas, astfel ca nicio portiune de teren, niciun obiect, ce ar putea furniza informatii de natura sé contribuie la solutionarea cauzei s4 nu riman necercetat. jn baza datelor obfinute in faza de observare, organul de cercetare inainte de toate va determina punctul de plecare, modul si directia in care trebuie s4 se desfigoare cercetarea. Inceputul si modul efectuarii cercetrilor se stabi- lesc in functie de natura faptei, de structura spatial si topografic’ a locului acesteia. Astfel, in cazul unui furt dintr-o locuint4, magazie, depozit etc., este oportun ca cercetarea sA inceap de la locul de patrundere a faptuitorului in inc&pere, apoi sA se desfasoare de-a lungul peretilor dupa sau contra acelor ceasornicului. Ulterior se va trece la studierea obiectelor ce se afi pe planul al doilea, continu4nd astfel pana la centrul inc4perii. in functie de forma ge- ometrica a incdperii, cercetarea se va efectua conform urmatoarelor procedee tactice: frontal, care prvede desfagurarea activitatii de cercetare in mod liniar, echipa de cercetare deplasandu-se de la punctul de plecare spre partea opusa, gi invers, pe raze bine delimitate, si circular - echipa va efectua cercetarea deplasandu-se concentric, pe spiral’: de la pereti spre centrul inc&perii. In situatia unui omor, cercetarea detaliat& va porni de la centrul locului faptei, adic’ de la locul amplasarii cadavrului, ca apoi si se desfagoare pe spirala, excentric, spte periferie. 1B. Stancu, Criminalistica, Bucuresti, 1995, p. 32.Locurile de proporfii mai mari se recomandi a fi cercetate pe sectoare. Fi- ecare parte de teren, delimitata in prealabil cu ajutorul unor repere naturale sau artificiale, se va cerceta de sine stdtator, apelandu-se fie la procedeul liniar, fie la cel circular, in functie de caracteristicile terenului, de modul de amplasare a urmelor infractiunii si de alte mijloace materiale de proba. Pentru a nu se omite nimic ce ar putea servi la elucidarea imprejurarilor in care a avut loc fapta, este necesar ca la aceasti faz de cercetare toate obiectele, despre care se presupune ca sunt, intr-o masurd sau alta, legate cu infractiunea savargit& ori care reprezinté o consecint& a acesteia, s4 se studieze initial in mod static in vederea determinarii elementelor lor caracteristice si a legaturii cu mediul, apoi in mod dinamic, fiind admis deplasarea lor din pozitia inifiala, pentru a fi examinate in conditii propice descoperirii, fixarii si ridicarii urmelor. in acest sens, faza la care ne referim este decisiva, organul de cercetare desfa- gurand o ampla activitate de examinare a urmelor infracfiunii si a altor mijloace materiale de proba, precum si de fixare a acestora prin aplicarea desenului grafic, a fotografiei judiciare etc. O sarcina aparte a cercetirii detaliate a locului faptei const& in punerea in evident si conservarea urmelor-materie. Dupa cum este cunoscut, aceasta cate- gorie de urme cuprinde, pe de o parte, urmele biologice de provenien{4 umana (de sange, de fesuturi, de saliva, de par, de miros s.a.), iar, pe de alta parte, tot felul de resturi minuscule de substante anorganice (fibre de fesdtura, particule de sticla, metal, lemn, vopsea, sol etc.}, Cautarea microurmelor la fata locului se efectueazi intr-o anumita ordine. De la inceput se delimiteaz4 obiectele cu care cei implicafi au putut contacta in comiterea infractiunii. Apoi, fiind instalate pe o pelicula sterila, acestea se examineazi minutios, apelandu-se la o sursa de Jumina puternica si la mijloacele optice de marire din dotarea truselor crimi- nalistice de specialitate. Urmele-materie, care provoac’ luminiscen{a (lumina rece) pot fi usor descoperite prin aplicarea sursei de radiatii ultraviolete. Modul de ridicare a urmelor-materie se va alege de fiecare dat& in func- tie de specificul suportului acestora. Prioritaré insi ramane regula generala, potrivit careia urmele infractiunii se ridicd in comun cu obiectul purtator de acestea. in situatia in care ridicarea obiectului purtitor de urme-materie este cu neputinfa, se va proceda la ridicarea urmelor prin colectarea lor cu pensa de pe fiecare obiect in parte si ambalarea in eprubete sau plicuri de hartie curat&. De pe suprafefele netede, microurmele, constituind particule solide, pot fi ridicate cu ajutorul peliculei adezive. Este evident c& la descoperirea si ridicarea acestei categorii de urme trebuie s& contribuie specialistii care participa la efectuarea cercetirii. Unmele descoperite la fata locului se supun unei analize profunde in vederea stabilirii dacd ele reprezint4 consecinfele infractiunii real sivarsite sau au fost 312.facute special. Aga cum s-a mentionat, sunt frecvente cazurile de disimulare a infractiunilor real sivarsite prin inscenarea altor fapte: omuciderea prin simu- larea unui accident, sinucidere sau moarte naturala, delapidarea — prin furt sau incendiu, insusirea de bani — prin talharie etc. Persoanele experimentate pot prezenta inscenari gandite sub toate aspectele, dar, in majoritatea cazurilor, locul faptei simulate constituie anumite modificari ireale, lipsite de legdtur& logic4, adeseori exagerate si chiar nejustificate de modul de sdvargire a faptei reclamate. Prezenta nejustificata la fata locului a anumitor modificdri materiale, neconcordanfa lor, infatisarea inutil complicata a ambiantei locului faptei, dispunerea vadit demonstrativa a urmelor gi a altor surse materiale de proba reprezinta un prim indiciu al disimularii. Un alt indiciu al disimulrii {l constituie asa-numitele fmprejurdri negative, prin care, in accepfiunea criminalisticd, se subinfelege absenta anumitor modi- ficdri in ambianfa locului faptei, ce trebuiau s& se producd neaparat, dacd fapta ar fi avut loc fn realitate. imprejurari negative sunt, de exemplu, lipsa agchiilor de metal in preajma locului, sustinandu-se ca a fost taiat& prin pilire toarta la- catului sau z4vorul usii de la intrarea in magazie, absenfa urmelor de sange la locul descoperirii cadavrului, al cdrui deces a survenit in urma producerii unor leziuni corporale grave, insofite de vatimarea vasclor sangvine, lipsa cioburilor de sticla in interiorul incdperii, in cazul in care se reclama p&trunderea faptui- torului prin spargerea geamului etc. Constat&rile facute pe parcursul cercetrii locului faptei se noteaza intr-un carnet de lucru sau se inregistreaz’ pe banda de magnetofon, utilizandu-se apoi la intocmirea procesului-verbal de cercetare la fafa locului. Cercetarea la fata locului trebuie si fie insofiti de activitati operative de naturi s& contribuie la Tefinerea faptuitorului. De competenta organului cu functii operative inclus in componenta echipei fine: a) observarea comportamentului celor ce manifesta interes exagerat fata de activitatea desfasuraté de catre organul de cercetare la fata locului in vederea selectarii persoanelor eventual cointeresate in rezultatele ei. Nu se exclude ca printre cei prezenfi la locul faptei s4 se afle faptuitorul sau complicii sai; b) stabilirea persoanelor care pot furniza informatii privind circumstanfele faptei si personalitatea fiptuitorului. fn acest scop se vor verifica posibilita- file de a percepe fapta din diverse imprejurimi ale locului comiterii ei, se vor identifica persoanele care se aflau in apropierea locului faptei sau treceau pe acolo; c) inspectarea imprejurimilor limitrofe locului cercetat in vederea des- coperirii modificarilor produse de faptuitor, cand se apropia sau se indeparta de la locul faptei (urme, locuri de popas, arme gi alte obiecte abandonate sau pierdute); 318d) modelarea, in baza datelor obtinute in cadrul cercetirii la fata locului, a modului de operare in scopul identificarii faptuitorului dupa acest indice din cartoteca corespunzitoare de evident criminalistica'. Organul operativ din componenfa echipei de cercetare poate fi insarcinat cu efectuarea unor activitafi procedurale (ascultarea martorilor si a victimei, ridi- carea de obiecte si documente, perchezifionarea anumitor locuri sau persoane) in cazul in care circumstanfele impun realizarea lor imediata. fn Pprincipiu, cercetarea la fafa locului trebuie sé se desfasoare continuu, in sensul c4, odat& inceputi, s& fie finisati. Pot insi apirea imprejurari care si determine suspendarea activitatii de cercetare *. Este irezonabila, de exemplu, continuarea cercetarii in conditii de noapte, daci mijloacele de iluminare cu care este dotat echipa nu asigur cdutarea eficient a urmelor, descoperirea si fixarea altor materiale in legitura cu fapta. In cazul unui spatiu deschis, intre- Tuperea cercetirii poate fi conditionat4 de anumite fenomene meteorologice de natura si defavorizeze activitatea de cercetare gi rezultatele ei (ploaie, furtund g.a) ori de survenirea unor cauze ce pericliteaza viata sau sandtatea persoanelor implicate (incendiu), pentru a cdror inlaturare este necesar4 o anumita perioad’ de timp. Dac cercetarea la fata locului este suspendata, organul de urmérire penala va asigura conditiile necesare pentru desfasurarea ulterioara a ei, preconizand miasurile de rigoare: - asigurarea integrit&tii portiunilor de teren rimase necercetate. Pentru evitarea eventualelor modificari ale ambianfei locului faptei, acesta va fi luat sub paza. Incaperile, parfial sau totalmente necercetate, se vor incuia si sigila, pentru a fi transmise organului de pazi; - informarea membrilor echipei si a martorilor asistenti asupra orei prelun- girii cercetarii. Cercetarea in continuare a locului faptei poate fi efectuata de persoanele care au desfasurat-o pan& la momentul intreruperii ei; - fixarea exact a locului unde a fost suspendata cercetarea gi de unde aceasta se va desfasura in continuare. in procesul-verbal, referitor la cercetarea la fafa locului efectuat’ cu inter- mitent4, se vor mentiona dou’ aspecte: cauza intreruperii cercet&rii gi timpul ce a expirat din acest moment pana la reluarea ei. 15, Bornanos, Poseick in Kpumunanucmuxa, Moscova, 1971, p. 417; H. Kpsuiop, A PA Ocmomp mecma npoucwecmeua - eancnetiuuti ucmounux unbopma- ucnonesyemoii npu possicke, in Postick, dosnanue, cnedcmeue, Leningrad, 1984, p. 14; 1 CrnuGnnant, Cooder o npecmnmnuxe, nonytaemble 6 xode OcMompa Mecma npouc- wecmeus // Kpumunanucmuxa u cyde6naa axcnepmusa, nr. 8, Kiev, 1971, p. 43. 2M. Gheorghif’, Tactica cercetirii la fafa locului, Chiginiu, 2004, p. 17. 314cercetarii la fata locului . Etapa de cercetare propriu- Etapa de fixare a Etapele de pregatire zisd a locului faptei rezultatelor obtinute Panda la Dupa Faza de Faza de depta- sosirea obser- examinare sarea la fata vare in detaliu Redactarea Procesu A . lui-verbal de fa cer- la fata locului generala a locului la fata locului locului alocului faptei cetarea 1a fafa loculut faptei Metoda Schita locului dinamica, faptei Ridicarea urmelor materiale ale infractiunii Schema 3. Etapele, fazele si metodele cercetarii la fata locului § 5. Fixarea rezultatelor cercetarii la fata locului Fixarea rezultatelor cercetarii la fata locului const& in efectuarea de catre organul de urmarire penala a anumitor lucrari in vederea inregistrarii si repre- zentarii fidele gi integrale a starii de lucruri, a pozifiei, starii gi a raportului de legatura ale obiectelor ce constituie ambianta acestuia, conservarii si retragerii urmelor infractiunii sia altor mijloace materiale de proba’. Continutul lucrarilor de fixare a rezultatelor cercetarii la fafa locului este in mod expres specificat in legislatia procesual-penala in vigoare. Astfel, potrivit prevederilor 124 ale Codului proc.pen., dupa efectuarea cercetarii la fata locului, se incheie un pro- ces-verbal care reprezintA mijlocul procesului de fixare a datelor probante. La necesitate, se subliniaz& in art. 118 al Cod proc.pen., in legatura cu cercetarea la fata locului se vor executa masuriri, fotografi, lucrari de schifare a locului faptei si a obiectelor din perimetrul acestuia, precum gi de modelare prin mu- lajare, desenare sau copiere a urmelor materiale ale infractiunii. Deci, legea prevede utilizarea celor mai diverse procedee si mijloace tehnico-stiintifice, inclusiv re- prezentarea graficd a locului cercetat, fotograficrea Realizarea de fotografi gi inregistrari videomagnetice | Dictionar de criminalisticd, Bucuresti, 1984, p. 77.ambianfei acestuia, ridicarea prin modelare si copiere a urmelor infractiunii, inre- gistrarea videomagneticd a activitétii de cercetare desfasurata la fata locului s.a. 1. Procesul-verbal de cercetare la fata locului incheiat de cdtre organul de urmirire penal in timpul activitifii de cercetare, procesul-verbal intocmit la fata locului se inscrie printre cele mai semnificative surse de informatii probante. Din aceast4 perspectiva, actul procesual in cauzi trebuie s4 satisfacd anumite cerinte ce decurg din legislatia procesual-penala in vigoare, si anume: a) si reproduca in mod obiectiv imprejurarile de fapt de la fata locului. Pro- cesul-verbal trebuie si prezinte o descriere impartiala a locului faptei in starea in care se afla in momentul sosirii echipei de cercetare, evitandu-se categoric interpretarile si deductiile subiective. Declaratiile victimei gi ale altor persoane implicate se consemneaza in procesul-verbal doar in masura in care acestea privesc amplasarea locului faptei si modificrile produse ambianjei acestuia pani la sosirea echipei de cercetare!; b) sdreprezinte complet si fidel situatia de la fafa locului, urmele gi obiectele descoperite si ridicate pentru a fi folosite in procesul de probatiune. Din acest punct de vedere, este indicat ca in procesul-verbal sa se insiste asupra tabloului de ansamblu al locului amplasarii si topografiei lui, precum gi asupra tuturor modificarilor ce constituie consecinte ale actului infractional. Prin confinutul s&u, procesul-verbal trebuie s& ofere posibilitate celor ce il vor studia sa-si imagineze cu usurinta locul si imprejurarile in care a avut loc fapta ilicita, iar, in situatii critice, sa asigure reconstituirea acestora”. fp ceea ce priveste urmele si mijloacele materiale de proba, acestea se descriu in procesul-verbal dupa elementele caracteristice generale (destinatie, forma, culoare, dimensiuni), dar si dupi anumite semne specifice (defecte de uzura, elemente de reparafie s.a.); c) s& fie redactat intr-un limbaj ingrijit, clar si accesibil. Este contraindicata utilizarea termenilor ambigui, construcfiilor dubioase sau cu multiple interpre- tari. Trebuie categoric evitate formulele de tipul ,,probabil ca ...”, ,,nu departe de ...”, ,aproximativ la ...”. Termenii stiinfifici de circulatie redusa se vor utiliza doar in situatiia in care nu pot fi inlocuiti cu termeni adecvati de circulatie larga. Neologismele se vor explica in termeni accesibili; d) s&reprezinte constatirile facute privind cercetarea la fata locului in suc- cesiunea in care organul judiciar a subordonat activitatea de cercetare a locului faptei. Descrierea locului faptei trebuie si se desfasoare de la consemnarea datelor obfinute la etapa de observare general a lui, ulterior consemnandu-se faptele si imprejuririle stabilite in urma examinirii detaliate. ' 4, Ciopraga, Criminalistica: tratat de tacticd, lasi, 1996, p. 77. 2B. Kommaxos, Credcmeennviii ocmomp, Moscova, 1969, p. 177. 316Procesul-verbal de cercetare la fata locului este prevazut in lege (art. 260 Cod proc.pen.) cu 0 structura tripartita: introductiva, descriptiva gi de incheiere sau finala. Partea introductivé cuprinde relatiri succinte privind locul gi data cand s-a efectuat cercetarea la fata locului; denumirea si profilul unitifii din care face parte organul de cercetare, temeiul de fapt si juridic al cercetarii; numele; denumirea institufiei in care activeaz specialistii care au participat la realizarea cercetirii; denumirea si profilul unit&fii din care fac parte lucratorii de politie implicati, conditiile meteorologice si de iluminare in care s-a desfagurat cercetarea. La finele acestei parti a procesului-verbal se va remarca faptul cA specialistii si alte persoane implicate au fost familiarizati cu drepturile si obligatiunile ce le revin prin lege. Partea descriptivé a procesului-verbal incepe cu o caracterizare generala a locului faptei, a amplasirii sale in raport cu punctele cardinale sau fafi de anumite repere relativ stabile: cladire invecinati, strada, cale ferat, padure, rau etc. in cazul cercetirii unui teren deschis este indicat ca in procesul-verbal s& se acorde o atentie deosebita relicfului si topografiei acestuia, precum si elemen- telor de delimitare a spatiului cercetat de obiectele vecine (gard, constructie, sant). Referitor la locurile inchise, in procesul-verbal se vor relata datele privind destinatia incaperii (locuint§, oficiu, auditoriu sau clasa pentru studii, casa la sol, garaj, pivnita), amplasarea (localitate, raion, sector, bloc, etaj 5.a.), elementele caracteristice i ambianja sa (peretii, dusumeaua, tavanul, usile, ferestrele, starea dispozitivelor de incuiere a acestora, a mobilierului etc.). continuare vor fi consemnate constatarile facute in legaturd cu cercetarea detaliat& a locului faptei, adicd se vor descrie am&nuntit obiectele cauzal legate cu fapta in cercetare si urmele rezultate din activitatea faptuitorului sau a altor persoane implicate. In procesul-verbal obicctele se descriu dupa insusirile constatate pe parcursul cercet&rii, in special dupa natura, destinatia, modul de confectionare, marimea, forma, culoarea lor, precum gi dup anumite elemente particulare caracteristice, cum ar fi, de exemplu, semnele marcate de producator (marca, seria, modelul, numarul) sau conditionate de gradul de uzura (dereglarea, degradarea, defectarea, murdaria 3.a.). Documentele, in mdsura in care au fost studiate la fata locului, se vor fixa in procesul-verbal dupa denumire si destinatie, confinut, caracteristicile materialelor din care sunt confectionate atat sub aspect cantitativ (dimensional), cat si calitativ (structural). In ceea ce priveste obiectele, ac&ror leg&turd cu fapta in cercetare este evident sau intemeiat presupusi, este indicat ca in procesul-verbal sa fie inregistrate rezultatele misurarilor efectuate in vederea determinarii distanfei dintre ele si obiectul principal, dar si fafa de alte puncte de la fafa locului (perete, us, fereastra, scara etc.). O deosebit& atentie se va acorda fix4rii urmelor infractiunii. in procesul- verbal ele se descriu prin consemnarea constatrilor facute de c&tre organul de 17,urmérire privind genul si natura lor (urme-forma sau urme-materie, urme de miini, de picioare, de instrumente etc), modul de creare (de adancime sau de suprafata, statice sau dinamice), locul unde au fost descoperite (caracteristica suprafefei purtatoare), in cazurile posibile si dupa elementele de structura si relief. jn procesul-verbal se fac, de asemenea, menfiuni cu privire la procedeele gi mijloacele utilizate la descoperirea, fixarea gi ridicarea urmelor si a obiec- telor-mijloace materiale de prob&, indiferent dac& acestea au fost aplicate de organul de cercetare sau de specialistul criminalist, incorporat in echipa de cercetare. Partea finald a procesului-verbal de cercetare la fata locului cuprinde men- fiuni referitor la urmele si mijloacele materiale de proba care au fost ridicate, modul si mijloacele tehnice criminalistice utilizate in acest scop. Se precizeaza, de asemenea, dac& organul de cercetare a utilizat fotografia judiciara, filmarea, videocasetofonul sau I-au schifat grafic circumstantele locului faptei. Proce- sul-verbal se incheie cu notarea timpului in care s-a desfasurat cercetarea, a obiectiilor martorilor asistenfi i ale altor persoane participante. Se semneaza fiecare pagina de c&tre persoana sub a cArei conducere s-a desfagurat activitatea de cercetare si de martorii asistenfi, iar la sfarsit — de toti cei care au participat, jntr-o calitate sau alta, la efectuarea activit&fii de cercetare. 2. Schifa locului faptei Una dintre modalititile tehnice de fixare si prezentare a locului faptei gi a obiectelor din perimetrul lui, modalitate utilizat’ pe scard larg’ in practic’, con- stituie schifarea prin desenare a situatiei de la fafa locului. Schita locului faptei are menirea de a ilustra constat&rile expuse in procesul-verbal, asigurandu-le o injelegere adecvatd gi uniforma pe intregul parcurs al procesului penal. in teoria gi practica criminalisticl sunt validate dou’ variante tebnice de intocmire a schifei locului faptei. Prima, relativ simpl4, numit& desen-schit3 sau schita simpla, prevede fixarea graficd a tabloului de !a fafa locului, a elementelor spatiale si a obiectelor din perimetrul s&u, fara a se respecta strict dimensiunile reale ale acestora. Limitele spatiale de la locul faptei, marimea obiectelor si a distantei dintre ele, in masura in care prezinti interes pentrn cauzi, se vor consemna prin cifre, constituind valorile masuririlor efectuate pe parcursul activitatii de cercetare. Cea de a doua varianta, numita plan-schif&, presupune reprezentarea locului faptei, a obiectelor ce constituie ambianta acestuia, si a distanfei dintre ele, !a un anumit grad de micsorare faj de dimensiunile lor reale. Scara la care se intoc- meste planul-schif4 se determini, de la caz la caz, in functie de dimensiunile si 3.