Razboiul peloponesiac s-a desfasurat intre anii 431-404 i.Hr.

si a fost constituit din mai multe

etape in cei 27 de ani.
Principalii participanti au fost Liga peloponesiaca condusa de Sparta si Atena cu Liga ei
maritima. Insa aceste doua mari grupari au antrenat in acest conflict si celelalte orase din Grecia
de vest, din Italia de Sud si Sicilia, dar si statul persan al Achemenizilor. Datorita dimensiunii
capatate pentru acea perioada putem afirma ca razboiul peloponesiac a reprezentat un razboi
mondial al lumii grecesti.
Pretextul razboiului peloponesiac
Cauza principala a inceperii acestui conflict a fost dorinta de expansiune si hegemonie a Atenei
si Korinthului.
La mijlocul secolului V i.Hr. foarte putine state mai doreau sa domine viata economica din
Hellada, fie din cauza faptului ca nu si-au putut mentine pozitiile in viata economica din Grecia,
fie ca nu aveau o productie atat de dezvoltata si prin urmare nu erau interesate sa-si extinda
comertul.
Insa cele doua polisuri, Atena si Korinth, isi dezvoltasera productia iar dominarea comertului pe
mare reprezenta un punct forte al extinderii economice. Dar in acelasi timp nu se puteau intelege
in privinta rutelor comerciale existand o mare rivalitate in punctul cheie din vest reprezentat de
Naupaktos, de Megara, oras comercial aflat pe Istmul Korinthian, foarte prielnic negotului, care
ducea direct in Grecia Centrala.
Din cauza dominantiei ateniene asupra Marii Egee interesele Korinthului erau grav amenintate,
dar din pacate nu puteau lupta cu un adversar atat de puternic precum Atena. Singura solutie era
sa ceara ajutor confederatiilor din Liga peloponesiaca si in primul rand Spartei.
Sparta era cea mai buna alegere facuta de catre korinthieni.
In primul rand spartanii trebuiau sa acorde ajutor pentru a nu-si pierde prestigiul politic in fata
celorlalte state membre si pe langa aceasta li se oferea prilejul de a lupta cu Atena pentru
obtinerea hegemoniei cetatilor grecesti. Deja si spartanii incepusera sa se teama de atenieni
deoarece acestia amenintau chiar si hegemonia spartana in Pelopones.
Chiar si pacea incheiata de atenieni cu spartanii nu a putut opri Atena sa sprijine incontinuare
gruparile ostile democratice la adresa Spartei. Astfel se putea observa clar ca cele doua orase
aveau scopuri total diferite, atat prin interesele economice si politice cat si prin dorinta de a
obtine controlul total.
Toate aceste evenimente au precedat asa-numitul razboi peloponesiac, punctul culminant fiind
reprezentat de incalcarea pacii dintre Atena si Sparta, care dura de 30 de ani.Dupa cum aflam de
la Tucididi adevarata cauza a constituit-o faptul ca atenienii ajunsesera prea puternici inspirandule teama lacedemonienilor pe care i-au determinat sa inceapa razboiul.
Insa Sparta si Atena au declarat ca de fapt altele au fost cauzele care au dus la acest razboi.Asazisul pretext ar fi fost conflictul inceput in anul 435 i.Hr. intre Korkya si Korinth, in privinta

bogatului oras Epidamnos, localizat pe litoralul Marii Adriatice. In acest oras au inceput lupte
intre aristocrati si democrati, aristocratii fiind dati la o parte de la putere.
Aristocratii incep atacurile asupra cetatii, si de pe uscat si de pe mare, iar democratii sunt nevoiti
sa ceara ajutor Korkyrei, nefiind luati in seama si urmand indrumarea oracolului de la Delphi,
apeleaza la Korinth, metropola Korkyrei.Conducerea Korinthului trimite in primavara anului 435
i.Hr. la Epidamnos trupe. Pentru korinthieni aceasta solicitare a fost binevenita deoarece orasul
Korkyrei devenise un puternic concurent comercial si naval si risca sa schimbe relatiile dintre o
colonie si metropola.
Conflictul capata proportii, iar Korkyra incearca sa bata in retragere trimitand o solie de
impacare catre Korinth, care va esua insa. Va avea loc batalia de la gura golfului Ambracic
impotriva a 85 de corabii korinthiene si aliate. Korkyra se angajeaza in lupta cu un efectiv de 80
de nave si reusesc sa ii invinga pe korinthieni. Epidamnosul, dupa aceasta infrangere, va
capitula, iar Korkyra va deveni stapana pe acele din acea regiune.
Dar korinthienii nu vor accepta infrangerea, iar in perioada 435-433 i.Hr. trimit o flota in golful
Ambracic. Ample pregatiri ale rivalilor determina conducerea korkyreana de a incheia o alianta
defensiva cu Atena in anul 433 i.Hr.
Atragerea Atenei in conflictul dintre cei trei beligeranti nu face decat sa dea conflictului o
imagine si mai ampla. Urmeaza batalia din septembrie 433 i.Hr., la sfarsitul careia korinthienii
au iesit victoriosi.
Dupa un asemenea rezultat deznodamantul era evident, razboiul cu Liga peloponesiaca era
inevitabil. Perikles, conducatorul Atenei din acea perioda, va incepe sa ia masuri preventive de
aparare.
Toate aceste masuri preventive, de aparare, vizau sectoarele de care era interesata Atena: Thracia,
Golful Korinthic si Saronic, sudul Italiei, Sicilia.Pana la decizia finala mai izbucneste un conflict
in perioada 432/431 i.Hr. la Poteidaia ducand la agravarea evenimentelor.
Actiunile Atenei nu faceau decat sa intareasca memebrii Ligii peloponesiace. Asadar la sfarsitul
anului 432 i.Hr. la adunarea constituita din aliatii Spartei se ia hotararea de incepere a razboiului.
Scopul proclamat al razboiului era de elibera hellenii din robia ateniana si de restaurare a
libertatii si autonomiei.
Operatiunile militare se desfasoara in special sub forma invaziilor pustiitoare ale spartanilor si
aliatilor acestora impotriva Atenei. Distrugerile au fost amplificate de marea epidemie de ciuma,
care afecteaza grav Atena (429 i.Hr.), liderul atenian Pericle numarandu-se si el printre victime.
Conflictele interne din Atena, dar si gravele neintelegeri ale acesteia cu aliatele sale din Liga de
la Delos au amplificat dezastrul.
Una dintre cele mai grave infrangeri suportate de Atena in timpul razboiului peloponesiac a fost
batalia de la Asinaros, langa Siracuza (413 i.Hr.), in urma careia generalii atenieni sunt executati
impreuna cu 12 000 de cetateni soldati ai Atenei.

Dupa o ultima infrangere, la Aigos Potamos (in 405 i.Hr.), Atena este obligata sa-si predea flota
spartanilor si sa-si darame fortificatiile in anul urmator. Imperiul atenian format in secolul al Vlea i.Hr. era definitiv distrus, toate posesiunile maritime ale atenienilor, cu exceptia insulei
Salamina, fiind pierdute.
Regatul Macedoniei in timpul lui Filip II
Cunoscator al lumii grecesti, ca unul ce fusese ostatec la Theba, Filip II si-a dat seama de
slabiciunile cetatilor grecesti, macinate de lupta pentru hegemonie, iar in interior de contradictii,
ceea ce facea din ele o prada usoara pentru un stat bine organizat. Filip si-a dat seama ca
Macedonia nu poate deveni o mare putere fara a avea iesire la mare.
Iar dupa reglementarea problemelor cu tracii si illyrii, prima tinta o va constitui peninsula
Chalcidica unde cucereste cetatea Amphipolis (357). Urmeaza apoi Pydna (356) si Potindeea
care vor reprezenta baze ale actiunilor sale viitoare. Va fonda de asemenea asezarea Cremidas
(numita apoi Philippi, 356) si va cuceri minele de aur de pe muntele Pangeu (356), care i-au
asigurat un considerabil tezaur de razboi, necesar pentru viitoarele sale actiuni militare si
diplomatice.
In momentul in care incepe ascensiunea regatului Macedoniei sub Filip II, nici o cetate
greaca nu este capabila de a se opune ambitiilor suveranului macedonean. Doar Atena pare sa isi
pastreze o relativa hegemonie, desi nu mai detine resursele care a facut din ea forta democratiei
ateniene.

Reorganizarea statului
Rezultatul acestei politici de cuceriri, pe langa marirea teritoriului, a produs si schimbari
radicale in structura social-economica si politica a Macedoniei, care dintr-o alcatuire
continentala, se transforma intr-un puternic stat cu iesire la mare, gratie aurului de la Pangeu
autoritatea si puterea regelui au crescut considerabil. Aristocratia hetairilor, devine o aristocratie
de curte.
Filip al II-lea si Grecia

Puternic si bine organizat era la Atena si partidul anti-macedonean, in frunte pe marele

orator Demostenes care o considera superioara oricarei alte forme de guvernare. De aici si lupta
sa neobosita pentru mentinerea libertatii si independentei Atenei, Filip fiind considerat in
'Filipicele' sale ca un 'barbar', fara legatura cu Grecia si cu cultura sa. Demostenes a ajuns sa
obtina alianta mai multor orase din Peloponez (Corint, Megara). Dar nu a reusit sa-i convinga pe
thebani sa treaca in tabara antimacedoneana.
In aceasta situatie, era nevoie doar de un pretext pentru ca Filip II sa intervina direct in
problemele grecesti. Acest pretext a fost gasit curand in asa-numitul razboi sacru.
Razboiul sacru.

Razboiul sacru ar fi inceput cin Sparta a ocupat cetatea sacra Delphi care nu platise o
amenda pentru ocuparea Thebei si de catre Phocida, care comisese sacrilegiul de a cultiva
pamanturile sacre ale oracolului. Ambele acuzatii, formulate de catre Theba, petru plata amenzii
iar prin refuzul Spartei si Phocidei vor fi implicate in conflict armat.
Inceputul il face Phocida, care, sustinuta de Sparta, ocupa, Delphi (356), preluand si
tezaurul sau in valoare de 10.000 talanti. Phocida convoca la Thermopyle un consiliu pentru
proclamarea razboiul sacru impotriva Thebei. Iar Thessalia va reusi sa infranga trupele focidiene
(355).
Razboiul continua mai aprig sub conducerea comandantului focidienilor, Onamarchos,
care isi indreapta actiunile asupra Thessaliei, incepand cu ocuparea stramtorii de la Thermopyle.
La solicitarea thessalienilor, Filip II intervine energic, infrangand pe Onamarchos la Crocos
(353) si devenind astfel stapanul Thessaliei. Incercarea de a cuceri si Phocida se izbeste de
interventia Atenei, care, vazandu-se direct amenintata, ii sprijina pe focidieni.
Lupta principala se da pentru Peninsula Chalcidica, avand ca tinta Olinthul, centrul
uniunii chalcidice, care, dupa o rezistenta eroica (349-348 i.Chr.), este cucerit si distrus,
impreuna cu alte 32 de cetati.
Atena nu poate interveni datorita situatiei economice-financiare si a contradictiilor interne. Prin
pacea din anul 346, Atena pierdea toate teritoriile si aliantele din aceasta regiune, ramanandu-i
doar controlul asupra stramtorilor.
Apoi, Filip II, stapan pe situatie, cucereste stramtoarea Thermopyle si teritoriul Phocidei,
ale carei orase sunt distruse. Astfel, Filip II devenea stapanul Greciei centrale, fiind admis oficial
in comunitatea greaca. Se putea astfel amesteca direct in treburile ei si impune viziunile sale.
Filip II si Atena dupa pacea din 346 i.Chr.
Cu toata inegalitatea de forte existenta, nu toata Grecia era dispusa sa se supuna lui Filip
II. In fruntea rezistentei se plaseaza Atena, secondata de Theba.
Dupa ce infrange pe illyri si pe molossi supunand Epirul, Filip II anexeaza si regatul
tracic, unde intemeiaza orasul Philippolis. La randul ei, Atena, la indemnul lui Demostenes,
intreprinde o serie de actiuni, unele fara urmari (intelegere cu cetati din Pelopones, interventii in
Eubeea si Acarnania).
Atenienii au rezistat atacurilor armatei macedonene, atunci cand Filip a hotarat sa
cucereasca zona stramtorilor (339). Filip II a aparut pe neasteptate in acelasi an (339) in Phocida.
Toata Grecia este cuprinsa de panica, determinand unele cetati grecesti (Theba) sa se ralieze
luptei dusa de Atena. Eforturile aliatilor de a bara inaintarea trupelor lui Filip are loc la
Cheroneea, in Beotia (sept. 338 i.Chr.). Dupa lupte inversunate, grecii sunt infranti.
Cauza infrangerii grecilor la Cheroneea a constituit-o superioritatea militara si financiara
a Macedoniei. Idealul pentru care lupta Demostenes era maret, dar nu mai corespundea
momentului deoarece sistemul democratic nu mai avea la Atena, ca si in alte parti ale lumii
grecesti, baza social-economica din trecut.

Filip II s-a aratat nemilos fata de Theba, careia nu a putut sa-i ierte tradarea, aceasta fiind
silita sa accepte o garnizoana in citadela Cadmeea si sa desfiinteze liga beotiana. In alte parti
(Eubeea, Achaia, Corinth), Filip II s-a multumit sa impuna la putere partizanii sai. In schimb,
regele a fost foarte generos fata de Atena.
Atena trebuia sa intre in alianta macedoneana si, prin urmare, sa renunte la independenta
diplomatica. In schimb, isi pastra institutiile, flota si armata.
Congresul de la Corinth (338/337 i.Chr.)
Dupa victorie, Filip II trece prin istmul de Corinth in Pelopones fara a intampina
rezistenta decat din partea Spartei, care refuza sa-i deschida portile. Dupa ce pustieste Laconia,
teritoriul acesteia l-a impartit dusmanilor Spartei: Messenia, Megalopolis, Argos. Apoi, a
convocat la Corinth un congres al tuturor cetatilor grecesti , unde este constituita o liga a grecilor
(Liga corintica) al carui sef, militar si politic, era Filip II.
In fata delegatilor oficiali ai cetatilor grecesti, Filip II anunta intentia sa de a porni impotriva
'barbarilor' din Asia 'pentru a razbuna faradelegile de odinioara savarsite de Xerxes'. Acesta era
programul cuceritorului macedonean, care, ajuns stapan al Greciei.
Filip nu a ajuns sa-si materializeze proiectul deoarece, in 336, cade victima unui complot
pregatit de fruntasi ai aristocratiei macedonene nemultumita de politica sa centralizatoare, in
timpul unei procesiuni desfasurate in capitala Macedoniei. Planurile preconizate de Filip II, care
concordau cu evolutia procesului istoric, vor fi implinite de catre Alexandru, fiul sau, cu care
incepe in istoria Greciei o noua epoca, epoca elenistica.