Sunteți pe pagina 1din 2

Lungu George Andrei

ntlnirea Consiliului European la Laeken din data de 14/15 Decembrie 2001.

Anul 2001 a avut din perspectiva Uniunii Europene dou evenimente majore: adoptarea
monedei Euro n 12 state din spaiul european, aderarea a 10 noi state n respectiva
alian cu executare n 2004 i discutarea problemelor de natur terorist din S.U.A
n cadrul strategiei sale de preaderare, statele membre ale Uniunii Europene au realizat o
predicie a acestui eveniment n anul 1999, care avea programat executarea pentru anul 2002,
implementnd o serie de instrumente financiare, n scopul de a ajuta rile candidate s devin
membre. Fondul alocat pentru aderarea din 2002 a fost iniial estimat la 6,1 miliarde de euro i
calculat pentru a susine 6 noi membri. Date fiind schimbrile observate, modificarea datelor a
fost inevitabil, aadar i valoarea fondului a ajuns la 13,2 miliarde de euro, ce putea susine
aderarea a 10 membri.
Menionai n documentul de la Laeken, aceste state sunt Cipru, Estonia, Ungaria, Letonia,
Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Cehia i Slovenia, fiind alese dintr-un numr de 12 candidate,
diferena fiind reprezentat de Bulgaria i Romnia. Referitor la situaia acestora din urm :
It appreciates the efforts made by Bulgaria and Romania and would encourage them to continue on that
course. If those countries are to receive specific support, there must be a precise framework with a
timetable and an appropriate roadmap, the objective being to open negotiations with those countries on all
chapters in 2002.1
Unul dintre punctele ce alctuiau acordul Uniunii fa de un stat n privin a aderrii este de a contura
pentru anul ce va urma (2002) un grafic al obiectivelor economice bine definit i o strategie de negociere
n privina ascensiunii statului.
Completarea adus de Consiliul European de la Copenhaga din 12/13 decembrie 2002 consolideaz
situaia celor dou state fa de Uniunea Europeana i le nume te printre primele candidate ce vor
participa la urmtorul proiect din 2007:
the objective is to welcome Bulgaria and Romania as members of the European Union in 2007. The
Union confirms that accession negotiations with these countries will continue on the basis of the same
principles that have guided the accession negotiations so far, and that each candidate country will be
judged on its own merits.2

1 Documentul din 14/15 Decembrie 2001 de la Laeken


2 Concluziile Consiliului European de la Copenhaga din 12/13 Decembrie 2002

Din punctul meu de vedere, odat cu creterea constant a valorii Euro, este nevoie
de un grup de state ce ndeplinesc un criteriu financiar stabilit arbitrar pentru a
putea susine economic att Uniunea European ct i moneda n sine. Din pcate
Romnia i Bulgaria nu au ndeplinit criteriile de evaluare, rezultnd n amnare
pn n anul 2007.
n concluzie, statul romn alturi de cel bulgar nu a putut da dovad de suport
economic n contextul introducerii Euro n circulaia intern, rezultnd n amnarea
negocierilor, urmat de aderarea din 2007 alturi de Turcia.

S-ar putea să vă placă și