Datarea cu izotopi de argon

Are dou pri. Datarea potasiu-argon se bazeaz pe dezintegrarea izotopului radioactiv de

potasiu, 40K, n raport cu izotopul relativ neradioactiv de argon, 40Ar, care este un gaz. Metoda a
fost dezvoltat n ani 60 i este folosit n special pentru datarea rocilor magmatice. Timpul
de njumtire al 40K este foarte mare, 1250 milioane de ani, ceea ce face posibil msurarea
vrstei celor mai vechi roci de pe Pmnt. Metoda este bun pentru perioade mari, dar pentru a
fi folosit i pentru perioade mai mici (sub 100.000 ani) trebuie asociat cu datarea argonargon, 40Ar/39Ar.
Principiile datrii potasiu-argon
Potasiul se gsete n abunden pe Pmnt, n minerale argiloase, mic, minerale de origine
vulcanic etc. Exist trei izotopi, cel mai comun este 39K, n proporie de 92,23%, izotopul 41K n
proporie de 6,73%, ambii stabili i izotopul instabil 40K (n natur n proporie de 0,00118%),
care se descompune n dou nuclee, unul de calciu (40Ca) n 89% din cazuri i argon (40Ar) n
11% din cazuri. i calciul i argonul produse sunt stabile. Pentru c izotopul de calciu este
prezent n natur n cantiti mari, cantitatea generat prin descompunerea potasiului este greu
de determinat, aa c se folosete argonul (care este rar).
Rocile vulcanice, nainte s se solidifice vor elimina argonul care este produs de potasiul
radioactiv. Dup ce au devenit solide, argonul rmne captiv n structurile cristaline din roci i
cantitatea lui crete de-a lungul timpului. n laborator, pentru datare, rocile sunt nclzite pn la
nivelul la care se topesc, iar cantitatea de argon este msurat cu unspectrofotometru. Un alt
eantion din roc este folosit pentru a determina (tot prin metode spectrometrice) cantitatea
de 40K. Raportul dintre potasiu i argon indic timpul trecut de la ntrirea rocii, ceea ce
corespunde cu momentul erupiei vulcanului din care a ieit lava care a produs roca.
Probleme asociate cu datarea potasiu-argon
Pentru ca datarea s fie valid trebuie fcute dou presupuneri. Prima este aceea c sistemul
rmne nchis dup erupie (roca nu se mai topete) i argonul nu mai scap din roc.
Scurgerea argonului ar putea produce subestimarea vrstei rocii. Supraestimarea se poate
face dac n roc exista argon n surplus la solidificare, eventual prin integrarea altor roci mai
vechi n structura noii roci. A doua presupunere este c tot 40Ar din eantion a rezultat din
descompunerea 40K. Argonul-40 exist n atmosfer, aa c o parte din el poate rmne captiv
n minerale. Din fericire, argonul-40 din atmosfer este ntotdeauna nso it de 36Ar i pentru c
acesta nu este produs prin dezintegrarea potasiului, prin msurarea cantitii de 36Ar din roc se
pot face corecii folosind raportul dintre 40Ar/36Ar din atmosfera contemporan (296:1).

Este pusa la punct in 1950 de catre W.Gentner

Metoda se bazeaza pe faptul ca izotopul radioactiv

K-40 pe masura ce se dezintegreaza duce la
acumularea de Ar-40

Rata de injumatatire a K-40 este de 1,248*10 9 ani

Metoda se aplica pentru

arheologice in siturile vulcanice

datarea

siturilor

Metoda datarii cu Potasiu-Argon 40 (K-Ar40)

Se bazeaza pe radioactivitatea izotolului natural 40 al potasiului radioactiv (K40) din care
ia nastere, prin activitatea radiogenica -, calciu 40 (Ca40), si prin activitatea + argon
40. Principiul acestei metode geocronometrice si geologice, este bazat pe proprietatile
radioactive ale potasiului si este in mare masura similar cu cel din cazul Carbonului 14.
Fizicianul C.F. Weiszsacker a fost primul care, in perioada interbelica, a experimentet
posibilitatea calcularea varstei unui mineral prin masurarea concentratiei produsului Ar 40 din
continutul acestora. Dupa unele imbunatatiri ale metodei de catre W. Gentner, in anii `60 ai
secolului trecut J. E. Evernden si G. Curtis aplica pentru prima data metoda in datarea unor
contexte arheologice, aplicate in special la perioadele indepartate din istorie, de peste 1 milion de
ani.
Perioada de injumatatire a intensitatii radioactive a potasiului 40 este de 53 milioane ani
(1,25 x 109 ani), in urma dezintegrarii sale rezultand calciu si gazul argon 40, care se acumuleaza
in componenta mineralelor. In general, tinand cont de aceasta caracteristica, metoda este
utilizabila pentru varste cuprinse intre 3,8 si 0,8 milioane ani, insa, in conditii de maxima finete a
aparatelor de pot detecta concentratiile K/Ar, ea poate fi utilizata si pentru datari asupra unor
materiale a caror varsta se afla sub 1 milion de ani, care au fost trecute prin foc (in vetre din
locuinte, locuinte incendiate, ruguri funerare etc.).
Potasiul se gaseste, in conditii normale, in toate mineralele scoartei terestre, in cantitati
notabile (in medie 2,8%). Ceasul K/Ar este adus la zero atunci cand el este supus unor
temperaturi mari, determinate de procesele geologice (eruptiile vulcanice) sau in procesele
geochimice de formare. Argonul rezultat in urma dezintegrarii potasiului poate fi relativ usor
detectat cu ajutorul spectrometrului de masa. Cu cat cantitatea de argon acumulata in fosilele
supuse datarii este mai mare cu atat vechimea sitului este mai mare. Cantitatea de potasiu 40 mai
poate fi masurata si prin fotometrie sau prin masurarea absorbtiei atomice cu ajutorul
spectrofotometrului.

Esantioanele prelevate in vederea datarii prin aceasta metoda pot fi reprezentate de doar
cateva grame de roca magmatica (granit in special) sau lave si/sau alte produse vulcanice care nu
au suferit procese de alterare. Acestea trebuie sa fie descoperite in situ, sa fie clar identificabile
mineralogic si sa nu fi suefrit o ardere ulterioara, accidentala. Pentru datarile privind procesul
antropogenezei, metoda isi gaseste o aplicabilitate deosebita in cazul fosilelor umane gasite
incluse in produsele vulcanice (ganga), sau depozitele arheologice sunt de natura fluvio-lacustra,
dar incadrate intre straturi vulcanice, in special cenusa vulcanica consolidata (cinerite).
Succesul metodei este legat de faptul ca dezintegrarea potasiului se realizeaza dupa o rata
deosebit de constanta, independent de mediul fizic sau chimic in care se afla mineralul, iar
raportul K/Ar masurat in momentul datarii nu reprezinta decat rezultatul dezintegrarii radioactive
a K40. Singura, contaminarea cantitatii de argon prin contactul cu aerul (ce contine si el argon)
poate fi eliminata (redusa) prin relatia Ar36/Ar40.
Perioada de injumatatire foarte indelungata recomanda utilizarea metodei pentru datarea
fosilelor, respectiv mineralelor, prezente in depozitele geologice cu mare vechime, de ordinul
milioanelor de ani. Metoda s-a dovedit a fi eficienta in special in datarea depozitelor cu resturi
fosilifere apartinand procesului antropogenezei (Cheile Oldway R. Leakey), respectiv
depozitelor de varsta pliocena si din Pleistocenul inferior. Astfel, o contributie decisiva a avut
aceasta metoda in datarea luiHomo Habilis de la Koobi Fora, de pe malul lacului Turkana
(Kenia). Varsta acestuia, 1,82 1,6 milioane de ani, a fost ulterior confirmata prin utilizarea altor
metode (urmele de fisiune si prin metoda Ar40/Ar39). Metoda a fost utilizata cu succes si in
datarea stratului de cenusa vulcanica cimentata in cadrul careia au fost descoperite, de catre
Mary Leakey, amprentele talpilor a trei reprezentati ai speciei Australopitecus Afarensis, la
Laetoli (cca. 3,5 milioane ani).
Metoda prezinta anumite limite, mai degraba tehnice, impuse de erorile de
masurare. Perioada de injumatatire a K40 s-a dovedit a fi fost corect calculata inca de la
inceputul utilizarii metodei. Acuratetea ei este de pana la 2%. Exista si o deviatie standard a
masuratorilor ce depinde de 2-3 masuratori pentru 2%. Probele mai recente au o rata de deviatie
standard mai mare, de unde si limitele metodei pentru datari impuse de proportia Ar = Ar40
296 Ar36