Sunteți pe pagina 1din 78

Titlurile comerciale de valoare

Cuprins
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 4
4.1 Noţiunea titlurilor comerciale de valoare
4.2 Cambia si biletul la ordin
4.3. Cecul
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 4
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 4

Pagina
41
41

43
46
53
53
53

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 4


Principalele obiective ale unităţii de învăţare Nr. 4 sunt:
 Înţelegerea noţiunii de conţinut al contractului individual de muncă
 Familiarizarea cu conceptul de libertate de voinţă a părţilor în
determinarea conţinutului contractului individual de muncă
 Prevederile legale cu privire la obligaţia de informare

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


1
4.1. Noţiunea de titlu comercial de valoare
Cuvinte cheie Titlu de credit, drept patrimonial incorporat

Notiune. Bunurile realizate de producatori sunt destinate satisfacerii trebuintelor


celor care au nevoie de ele. Aceste bunuri trec, prin intermediul banilor, de la producator la
consumator. O forma moderna a circulatiei bunurilor o reprezinta circulatia inscrisurilor
(titlurilor) care incorporeaza anumite valori patrimoniale. Aceste valori circula prin
transmiterea inscrisurilor (titlurilor) care le reprezinta: actiunile si obligatiunile emise de
societatile pe actiuni, cambia, cecul, conosamentul, etc.
Titlurile de credit reprezinta o categorie de valori care constau in inscrisuri sau
documente care incorporeaza dreptul patrimonial prevazut in ele, astfel incat persoana care
le detine este si titulara dreptului.
Legislatia romana in vigoare nu cunoaste o reglementare generala a titlurilor de
credit. Ele sunt reglementate fie in Codul civil, fie in legi speciale, ca in cazul cambiei,
biletului la ordin, cecului sau politei de asigurare.

Clasificarea titlurilor comerciale de valoare


Criterii de clasificare. Titlurile comerciale de valoare se pot clasifica in functie de
mai multe criterii: dupa continutul lor, dupa modul in care circula si in functie de cauza lor.
Pe baza clasificarilor se poate determina regimul juridic al diferielor categorii de
titluri de valoare.
A) Clasificarea titlurilor de valoare dupa continutul lor. Dupa continutul lor,
titlurile comerciale de valoare se clasifica in trei categorii: efectele de comert, valorile
mobiliare si titlurile reprezentative ale marfurilor.
a) Efectele de comert. Acestea sunt inscrisuri care dau posesorilor legitimi dreptul la
plata unei sume de bani. Intra in aceasta categorie: cambia, biletul la ordin si cecul.
Efectele de comert sunt si titluri de credit, ele dau dreptul titulatului de a incasa
suma aratata in inscris, iar pana la scadenta debitorul beneficiaza de credit.
Datorita posibilitatii transmiterii lor prin mijloacele dreptului comercial, efectele de
comert sunt calificate ca titluri negociabile.
Trebuie observat ca cecul este un mijloc de plata si mai putin un instrument de
credit.
b) Valorile mobiliare. Acestea sunt inscrisuri care atribuie titularilor anumite
drepturi complexe, patrimoniale si personal-nepatrimoniale. Fac parte din aceasta categorie
actiunile si obligatiunile emise de societatile comerciale.
Titularii inscrisurilor sunt creditori ai societatii si, in aceasta calitate, au dreptul la
restituirea sumei datorate, la scadenta, precum si la plata dobanzilor cuvenite.
Obligatiunile sunt si ele titluri de credit negociabile, care circula in conditiile legii.
c) Titlurile reprezentative ale marfurilor. Acestea sunt inscrisuri care confera un
drept real (de proprietate sau de garantie) asupra unor marfuri aflate in depozit, in docuri,
antrepozite etc. Sau incarcate pe nave pentru a fi transportate. Posesorul titlului este titularul
dreptului real asupra marfurilor si dispune de ele. Din aceasta categorie fac parte:
conosamentul, recipisa de depozit si warantul.
Aceste inscrisuri poarta denumirea de titluri reprezentative ale marfurilor, deoarece
ele inlocuiesc marfurile si pot circula in locul acestora, in conditiile legii.

B. Clasificarea titlurilor de valoare dupa modul in care circula. Dupa modul in


care circula, titlurile comerciale de valoare se impart in trei categorii: titluri nominative,

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


2
titluri la ordin si tiluri la purtator.
a) Titlurile nominative. Sunt titluri nominative acele inscrisuri care individualizeaza
pe titularul dreptului prin aratarea numelui acestuia.
Potrivit legii, titlul nominativ se poate transmite prin cesiune. Aceasta se efectueaza
prin inscrierea unei mentiuni pe titlu si predarea titlului catre cesionar. Deci, pentru aceasta
cesiune nu sunt impuse formalitatile obligatorii in cazul cesiunii de drept comun.
In privinta transmiterii actiunilor nominative, legea instituie formalitati speciale.
Dreptul de proprietate asupra actiunilor nominative se transmite prin declaratia facuta in
registrul actionarilor emitentului, subscrisa de cedent si de cesionar sau de mandatarii lor si
prin mentiunea facuta pe actiune (art.98 din Legea nr. 31/1990).
b) Titlurile la ordin. Sunt titluri la ordin acele inscrisuri care cuprind drepturi care
pot fi exercitate numai de o persoana determinata (primul beneficiar) sau de o alta persoana
careia i-au fost transmise aceste drepturi printr-o formalitate numita gir. Dobanditorul
exercita drepturile „la ordinul” beneficiarului.
Operatiunea girului prin care se realizeaza transmiterea titlului consta intr-o
mentiune translativa de drepturi facuta de posesorul titlului,in chiar titlu, cu precizarea
numelui dobanditorului.
c) Titlurile la purtator. Sunt titluri la purtator inscrisurile care incorporeaza anumite
drepturi, fara a se determina persoana titularului drepturilor. Ca urmare, titularul drepturilor
mentionate este posesorul legitim al inscrisului.

C. Clasificarea titlurilor comerciale de valoare in functie de cauza lor. Dupa


cum cauza obligatiei este sau nu mentionata in inscris, titlurile comerciale de valoare se
impart in doua categorii: titluri cauzale si titluri abstracte.
a) Titlurile cauzale. Sunt titluri cauzale inscrisurile care mentioneaza cauza
obligatiei (causa debendi). Fac parte din aceasta categorie actiunile societatilor comerciale,
conosamentele etc.
b) Titlurile abstracte. Sunt considerate titluri abstracte inscrisurile care incorporeaza
obligatia si dreptul corelativ, fara a mentiona cauza obligatiei. Intra in aceasta categorie:
cambia, biletul la ordin etc.
In cazul acestor titluri, cauza obligatiei este un element extern si nu are nici o
influenta asupra titlului.

Test de autoevaluare 4.1.


Daţi exemple de contracte individuale de muncă?

Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 13.

4.2. Cambia si biletul la ordin


Cuvinte cheie Tras, tragator, beneficiar

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


3
Notiuni introductive. Cambia este unul dintre titlurile de credit cu mare
aplicabilitate in activitatea de afaceri.
Prin O.G. nr. 11/1993 au fost aduse unele modificari si completari Legii nr. 58/1934
asupra cambiei si biletului la ordin, lege care, de altfel, este in vigoare si in prezent.
De asemenea, Banca Nationala a Romaniei a emis anumite norme-cadru privind
comertul facut de societatile bencare si celelalte institutii de credit cu cambii, bilete la ordin
si cecuri, precum si norme tehnice privind cmabia si biletul la ordin, potrivit uzantelor
internationale actuale.
In sfarsit, Banca Nationala a reglementat un sistem informational menit sa
intareasca siguranta creditului cambiei, biletului la ordin di cecului, prin crearea Centralei
Incidentelor de Plati (Regulamentul nr. 1/2001).

Definitia si caracterele cambiei


Definitie. Cambia este inscrisul care cuprinde ordinul dat de o persoana numita
tragator, unei alte persoane numita tras de a plati unei terte persoane numita beneficiar, la
scadenta sau la ordinul acesteia o suma de bani stabilita.
Caracterele cambiei. Fiind un titlu de valoare, cambia are caracterele comune
titlurilor comerciale de valoare dar, pe langa aceste caractere generale, cambia are si anumite
caractere proprii.
Cambia este un titlu de credit. Cambia este un inscris care confera posesorului
legitim dreptul de a primi o suma de bani mentionata in cuprinsul sau. Plata dispusa de
tragator devine exigibila dupa scurgerea unui termen de la data emiterii cambiei. Datorita
acestui fapt, prin cambie se realizeaza o operatiune de credit. Scadenta este unica pentru
toate obligatiile cambiale rezultate din cambie.
Cambia are ca obiect plata unei sume de bani. Dispozitia tragatorului data
trasului priveste plata unei sume de bani. Prin urmare, obligatia cambiala poate avea ca
obiect numai plata unei sume de bani, cu excluderea oricarei alte prestatii.
Cambia este un titlu complet. Dreptul si obligatia corelativa sunt cele cuprinse in
inscris (quod est cambio, non est in mundo). In lipsa unei mentiuni esentiale din inscris este
exclusa folosirea unor elemente exterioare, chiar daca in cambie s-ar face trimitere la ele.
Aceasta interdictie decurge din caracterul literal al cambiei intemeiet pe formalismul
titlurilor comerciale de valoare.
Cambia este un titlu la ordin. Dreptul cuprins in cambie poate fi exercitat de
beneficiar sau de persoana careia acesta i-a transmis cambia prin gir. Clauza „la ordin” este
subinteleasa in orice cambie. Emitentul cambiei autorizeaza pe posesorul ei sa o transmita
altei persoane oricand doreste si la infinit.
Legea permite transmiterea cambiei si pe calea dreptului comun a cesinuii de
creanta. In acest scop, in cambie trebuie sa se faca mentiunea „nu la ordin”.
Cambia este un titlu abstract. Drepturile si obligatiile rezultate din cambie exista
in mod valabil, independent de cauza juridica generatoare.
Intrucat cambia este un titlu abstract, pentru valorificarea drepturilor si
realizarea obligatiilor cambiale nu trebuie facuta dovada raporturilor fundamentale. Din
moment ce a fost emisa,, cambia si implicit drepturile si obligatiile cambiale au o existenta
de sine statatoare.
Cambia creeaza obligatii autonome. Toete obligatiile care se nasc din cambie au o
existenta juridica de sine-statatoare. Fiecare semnatura pusa pe titlu creeaza un raport juridic
distinct cu regim propriu. Viciile unui raport juridic nu afecteaza valabilitatea celorlalte
raporturi juridice.
Astfel, daca beneficiarul trabsmite cambia prin gir, el isi asuma fata de dobanditor
(giratar) a obligatie valabila, chiar daca dreptul sau era afectat de vicii.
De asemenea, daca o persoana (avalist) garanteaza obligatia trasului acceptanta,

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


4
obligatia de garantie (accesorie) este valabila, chiar daca obligatia trasului (obligatia
principala) este anulabila pentru vicii de consimtamant sau incapacitate.
Cambia creeaza obligatii neconditionale. Obligatiile cambiale nu pot fi
subordonate unei conditii (eveniment viitor si nesigur ca realizare) ori unei contraprestatii
din partea posesorului cambiei. Stipularea unei conditii are drept consecinta subminarea
sigurantei circulatiri cambiei intrucat afecteaza insasi existenta obligatiei cambiale. De
aceea, legea prevede nulitatea cambiei in cazul in care ordinul de plata al trasului este
conditionat.
Cambia creeaza obligatii solidare. Prin specificul ei, cambia este menita sa
circule. Prin transmiterea cambiei pe calea girului, obligatiei initiale a tragatorului (privind
acceptarea si plata cambiei de catre tras) i se adauga obligatiile succesive asumate prin
semnatura proprie de fiecare transmitator (girant0 fata de dobanditor (giratar).
Girul realizeaza nu numai transmiterea cambiei, ci si garantarea dobanditorilor
succesivi ai cambiei. In consecinta, fiecare semnatar al cambiei se obliga la acceptarea si
plata sumei de bani prevazuta in cambie de la tras, iar in caz de refuz, de la oricare dintre
ceilalti semnatari ai cambiei, fara a exista o ordine prestabilita.

Functiile cambiei
La origine, cambia a fost un instrument de schimb valutar. Deci, cambia era
menita sa realizeze un schimb, initial un schimb de moneda. Functia cambiei de instrument
de schimb valutar are in prezent doar o valoare istorica. Ea ar mai putea prezenta interes in
raporturile comerciale internationale.
Functia de instrument de credit. Principala functie a cambiei este aceea de
instrument de credit. Deoarece suma de bani prevazuta in cambie nu trebuie achitata
imediat, ci la un anumit termen, prin intermediul cambiei se acorda debitorului un credit pe
intervalul de timp pana la scadenta.
De asemenea, beneficiarul cambiei poate sa o transmita prin gir unui alt comerciant care are
fonduri disponibile si doreste sa le plaseze.
Functia de instrument de plata. Aceasta functie este asemanatoare celei pe
care o indeplineste moneda. Cambia prezinta insa avantajul ca evita folosirea de numerar.
Avand de achitat o datorie fata de creditorul sau, beneficiarul unei cambii ar
putea sa sconteze cambia si cu suma de bani obtinuta sa efectueze plata catre creditor. Dar,
in loc sa sconteze cambia, beneficiarul poate sa isi achite datoria prin transmiterea cambiei
prin gir catre creditorul sau (giratar). Acesta, la scadenta, va obtine suma de bani inscrisa in
cambie de la debitor (tras). Prin plata cambiei toate datoriile cambiale se sting, inclusiv
datoria beneficiarului fata de credditorul sau.
Cambia poate fi folosita ca instrument de plata si in alt mod. Un comerciant
care are de platit o suma de bani poate trage o cambie asupra unui debitor al sau (tras) in
favoarea creditorului, pe care il indica in calitate de beneficiar al cambiei. Datoria se stinge
prin plata cambiei.

Conditiile de validitate a cambiei

Notiuni generale. Legea nr. 58/1934 cuprinde aumite dispozitii privind reprezentare
cambiala, precum si numeroase dispozitii referitoare la conditiile de forma ale cambiei. In
absenta unor dispozitii speciale, conditiile cerute pentru valabilitatea cambiei sunt cele
reglementate de dreptul comun.
Conditii de fond ale cambiei: Cambia este un act juridic asa incat trebuie
respectate conditiile prev. de art. 948 C. civ.: consimtamantul, capacitatea, obiectul si cauza.
Nerespectarea conditiilor cerute pentru validiatatea cambiei atrage dupa sine
sanctiunea nulitatii, in conditiile dreptului comun.

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


5
Conditii de forma: cambia se intocmeste in forma scrisa si contine mentiuni
obligatorii si mentiuni facultative.

Elemente (mentiuni) obligatorii ale cambiei:


- denumirea de cambie
- ordinul neconditionat de plata a unei sume de bani determinate
- numele trasului
- indicarea termenului de plata (scadenta)
- modalitatile de stabilire a scadentei
- indicarea locului platii cambiei
- numele celui la ordinul caruia se va face plata
- data si locul emiterii cambiei
- semnatura tragatorului
Elemente (mentiuni) facultative ale cambiei:
- clauza „nu la ordin”
- clauza „fara cheltuieli” sau „fara protest”
- caluza privind indicarea unui „acceptant la nevoie”
- clauza „fara procura”
- clauza „dupa aviz”
- clauza „valoare data in garantie”

Cambia in alb. Tragatorul poate emite in mod intentionat o cambie care sa nu


cuprinda toate mentiunile obligatorii prevazute de Legea nr. 58/1934, dar care urmeaza sa
fie completate ulterior de catre primitorul cambiei. Cambia in alb trebuie sa contina numele
tragatorului, celelalte mentiuni putand sa lipseasca.

Acceptarea cambiei
Executarea obligatiei prevazuta in cambie depinde de manifestarea de vointa a trasului. Prin
acceptarea cambiei, acesta devine debitor principal.
Refuzul de a accepta cambia se consemneaza intr-un ptotest de neacceptare care se
intocmeste si are valoarea unui inscris autentic inregistrat intr-un registru special al
Notarului Public, potrivit art.48 din Legea nr. 36/1995.

Transmiterea cambiei
Cambia se transmite prin gir. Girul este un act juridic prin care posesorul cambiei, numit
girant, transmite altei persoane, numita giratar, printr-o declaratie scrisa si semnata pe titlu si
prin predarea titlului toate drepturile izvorand din titlul respectiv.

Conditii de validitate a girului


Conditii de fond:
-girul trebuie sa fie neconditionat
- girul nu poate fi dat partial, sub sanctiunea nulitatii absolute
Conditii de forma:
- mentiunea trebuie facuta pe dosul titlului sau pe un „allonge”, folosind formula
„platiti lui” sau „platit la ordinul lui”
- mentiunea trebuie sa fie urmata de semntaturi si de data
Girul in alb este acel gir care nu arata numele giratarului. El este valabil daca exista
semnatura girantului pusa pe dosul titlului sau pe „allonge”.
Girul la puratator este ca si girul in alb, deoarece nu figureazanumele giratarului.
Documentul circula prin simpla lui remitere, posesorulfiind prezumat a fi titularul dreptului

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


6
asupra cambiei

Avalul contine angajamentul unei terte persoane numita avalist prin care se obliga
sa faca plata cambiei garantand astfel executarea obligatiei de catre cel ce trebuia sa
platasca, numit avalizat.

Mijloacele cambiale sunt proceduri speciale de valorificare a drepturilor cambiale.


Ele constau in actiuni cambiale folosite impotriva celor obligati la plata cambiei sau punerea
in executare.
Actiunile cambiale sunt directe si de regres.
Mijloace extracambiale constau in actiuni , reglementate de dreptul comun, prin
care se valorifica pe cale judiciara drepturile rezultate din raporturile juridice civile si
comerciale. Acestea sunt regresul, regresul inainte de scadenta, protestul si avizul.
Executarea cambiala
Posesorul cambiei are si posibilitatea caii executarii cambiei. Pe aceasta cale, posesorul
cambiei trece direct la executare, in temeiul cambiei, care are valoarea unui titlu executoriu.

Biletul la ordin

Precizari genererale. Biletul la ordin este un titlu comercial de valoare asemanator


cambiei. Reglementarea sa se afla in aceeasi lege care reglementeaza si cambia, Legea nr.
58/1934 asupra cambiei si biletului la ordin.
Intre cele doua titluri exista evident anumite deosebiri. Aspectele particulare ale
biletului la ordin sunt reglementate in Titlul II al legii, art. 104-107.
Art. 106 din lege stabileste principiul conform caruia dispozitiile referitoare la
cambie sunt aplicabile si biletului la ordin in masura in care nu sunt incompatibile cu natura
acestui titlu.
Definitie. Legea nu defineste biletul la ordin. Ea cuprinde insa anumite dispozitii
pe baza carora se poate formula o definitie.
Biletul la ordin este un inscris prin care o persoana, numita emitent sau subscriitor,
se obliga sa plateasca la scadenta o suma de bani unei alte persoane, numita beneficiar, sau
la ordinul acestuia.
Spre deosebire de cambie, unde raporturile juridice se nasc intre trei persoane
(tragator, tras si beneficiar), biletul la ordin presupune raporturi numai intre doua persoane:
emitentul (subscriitorul) si beneficiarul.
Fiind un titlu comercial de valoare, biletul la ordin este un titlu de credit, la ordin,
formal si complet, care incorporeaza o obligatie abstracta, autonoma si neconditionata, de
plata a unei sume de bani de catre semnatarii sai, tinuti in solidar pentru executarea
obligatiei.
Biletul la ordin se practica in relatiile de afaceri interne sau in relatiile
internationale, unde emitentul este importatorul, iar beneficiarul este exportatorul unei
marfi.

Conditiile de forma ale biletului la ordin

Biletul la ordin este un titlu formal, care trebuie sa imbrace forma scrisa si sa
cuprinda mentiunile prevazute de lege. Ca si cambia, el este un inscris sub semnatura
privata, dar se admite si folosirea formularelor tipizate, cu conditia ca semnatura sa fie
manuscrisa.
Elemente esentiale prevazute de art. 104 din lege sunt::
- denumirea de bilet la ordin;

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


7
- promisiunea neconditionata de a plati o suma de bani determinata;
- indicarea scadentei;
- locul unde trebuie facuta plata;
- numele beneficiarului;
- data si locul emiterii biletului la ordin;
- semnatura emitentului.

Consecintele nerespectarii conditiilor de forma ale biletului la ordin

Datorita caracterului sau formal, titlul caruia ii lipseste vreuna din mentiunile
aratate de art. 104 din lege nu va avea valoarea juridica a unui bilet la ordin, cu exceptia
cazurilor expres prevazute de lege.
Art. 105 din lege consacra anumite remedii pentru evitarea consecintelor
nevalabilitatii titlului, determinata de lipsa unor mentiuni ale inscrisului.
Astfel, nearatarea scadentei nu afecteaza valabilitatea titlului. In acesta caz,
biletul la ordin este socotit „la vedere”.
In absenata mentiunii privind locul platii, plata se va face la locul emiterii
titlului, care este considerat si locul domiciliului emitentului.
In lipsa precizarii locului emiterii titlului, biletul la ordin se socoteste semnat in
locul aratat langa numele emitentului.

Principiile aplicabile girului, avalului si platii biletului la ordin

Precizari prealabile. Biletului la ordin ii sunt aplicabile dispozitiile legale


privind cambia, cu exceptia cazurilor cand legea dispune altfel.
Girul biletului la ordin. Girul este un act juridic prin care posesorul biletului la
ordin (girantul) transmite unei alte persoane (giratar), printr-o declaratie scrisa si semnata pe
titlu si prin predarea titlului, absolut toate drepturile izvorate din titlu.
Avalul. Avalul este actul juridic prin care o persoana (avalistul) se obliga sa
garanteze obligatia asumata de unul dintre debitorii biletului la ordin (avalizatul).
Avalul trebuie sa arate pentru cine este dat. Daca avalul nu mentioneaza pentru
cine a fost dat, el se considera dat emitentului.
Plata biletului la ordin. Deoarece in cazul biletului la ordin plata se face de
catre emitent, nu de catre o alta persoana ca in cazul cambiei, legea nu mai prevede
formalitatea prezentarii biletului la ordin la acceptare.
Deci, la scadenta biletul la ordin se prezinta emitentului direct pentru plata.
Potrivit legii, emitentul unui bilet la ordin este tinut in acelasi mod ca si
acceptantul unei cambii. In concluzie, emitentul este obligat ca la scadenta sa plateasca
suma prevazute in titlu.
In mod exceptional, daca biletul la ordin are scadenta la un anumit interval de
timp de la vedere, posesorul titlului trebuie sa prezinte emitentului biletul la ordin pentru
viza in termen de un an de la data emiterii titlului. Formalitatea vizei are drept scop numai
stabilirea datei exigibilitatii obligatiei.
Refuzul emitentului de a pune viza pe titlu se constata prin protest, a carui data
serveste ca punct de plecare pentru termenul de la vedere.
Neplata la scadenta a sumei de bani prevazute in biletul la ordin deschide
posesorului titlului dreptul la actiunile directe sau de regres, ca si la executarea nemijlocita a
biletului la ordin.

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


8
Test de autoevaluare 4.2.
Libertatea contractuală este restrânsă sau nelimitată în contextul dreptului
muncii ?

Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 13.

4.3. Cecul

Cuvinte cheie Tras, tragator, beneficiar

Precizari prealabile. Desi cecul este considerat ca facand parte din categoria
titlurilor de credit, alaturi de cambie si de biletul la ordin, in realitate cecul are numai
functia de instrument de plata, fiind lipsit de functia de instrument de credit.
Includerea cecului in categoria titlurilor de credit se explica prin aceea ca unele
principii care guverneaza cambia si biletul la ordin sunt aplicabile si cecului.
Ca instrument de plata, cecul creeaza posibilitatea unei persoane care are anumite
fonduri la o banca sa efectueze plati prin intermediul acestei banci Prin folosirea cecului,
platitorul evita efectuarea platilor in numerar.
Definitie. Legea nr. 59/1934 nu da o definitie a cecului, dar reglementeaza
elementele care pot sta la baza unei definitii
Cecul este un inscris prin care o persoana, numita tragator, da ordin unei banci
la care are un disponibil banesc, numita tras, sa plateasca, la prezentarea titlului, o suma
de bani altei persoane, numita beneficiar.
Cecul este un titlu la ordin, complet si formal. El incorporeaza o obligatie de a
plati neconditionat, „la vedere”, o suma de bani mentionata in titlu.
Premisele emiterii cecului
Precizari prealabile. Emiterea cecului implica existenta unor premise juridice.
Potrivit legii, cecul nu poate fi emis decat daca tragatorul are un disponibil la tras, iar intre
tragator si tras exista o conventie privind emiterea de cecuri (art. 3 alin. 2 din lege).
Existenta disponibilului la banca. Tragatorul poate emite cecul numai daca are
la banca (la tras) un disponibil banesc pentru efectuarea platii de catre banca. Acest
disponibil poarta denumirea de provizion sau acoperire.El poate fi un depozit bancar al
tragatorului sau o deschidere de credit in favoarea sa.
Disponibilul trebuie sa existe prealabil emiterii titlului si sa aiba cel putin
valoarea cecului. Conform legii, disponibilul trebuie sa reprezinte o suma de bani certa,
lichida si exigibila asupra careia tragatorul are treptul sa dispuna prin cec.
Emiterea cecului fara acoperire constituie infractiune si se sanctioneaza in
conditiile art. 84 pct. 2 din lege.
Existenta conventiei privind emiterea cecurilor. Dreptul tragatorului de a emite
cecuri are ca temei conventia incheiata intre client si banca.
Prin conventie, banca autorizeaza pe client (tragator) sa traga asupra ei cecuri,
obligandu-se sa efectueze platile din disponibil, la ordinul tragatorului.
Emiterea de cecuri fara autorizarea bancii reprezinta infractiune si se sanctioneaza
in conditiile legii (art. 84 pct. 1 din lege).

Conditiile de valabilitate ale cecului

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


9
Precizari prealabile. Avand caracter formal, cecul trebuie sa imbrace forma
scrisa si sa cuprinda mentiunile obligatorii prevazute de lege.
In privinta conditiilor de fond, legea nu prevede dispozitii speciale. Conditiile de
fond cerute pentru emiterea cecului sunt cele din dreptul comun.
Forma scrisa a cecului. Inscrisul cecului este tiparit sub un formular tipizat
aprobat in conditiile legii.
Emiterea cecului consta in completarea formularului de catre tragator cu
mentiunile cerute de lege si semnarea inscrisului.
Mentiunile obligatorii ale cecului. Cecul trebuie sa cuprinda mentiunile
prevazute de art. 1 si 3 din lege:
- denumirea de cec;
- ordinul neconditionat de a plati o anumita suma de bani;
- numele trasului;
- locul de plata;
- data si locul emiterii cecului;
- semnatura tragatorului.
Din cele aratate, rezulta ca cecul nu trebuie sa cuprinda doua dintre
mentiunile obligatorii ale cambiei.
Astfel, legea nu cere indicarea in scris a numelui si prenumelui beneficiarului
cecului, aceasta mentiune avand caracter facultativ. Cecul nominativ la ordin arata
persoana beneficiarului, pe cand cecul fara mentiunea beneficiarului este considerat cec la
purtator.
De asemenea, cecul nu cuprinde scadenta obligatiei de plata deoarece,
potrivit legii, cecul este platibil „la vedere”, adica la prezentarea titlului.
Titlul caruia ii lipseste una dintre mentiunile prevazute la art. 1 din lege nu va
fi socotit cec, in afara de cazurile cand legea dispune altfel.

Formele cecului
In functie de modul de transmitere, cecurile pot fi: nominative, la ordin si la
purtator.
In functie de modul de incasare, cecurile pot fi: barate, circulare, certificate,
postale, de calatorie, cec netransmisibil si cec platibil in cont.

Garantarea cecului
Plata cecului poate fi garantata printr-un aval pentru intreaga suma sau numai
pentru o parte din ea. Obligatia avalistului este la fel cu cea garantata. Avalistul care
plateste dobandeste toate drepturile rezultand din titlu impotriva avalizatorului si a celor
tinuti fata de persoana garantata.

Avalul se da pe cec sau pe adaos. El se exprima prin cuvintele „pentru aval” ori
prin expresii echivalente.

Pentru a produce efecte, avalul trebuie semnat de avalist.

Plata cecului. Reguli:

- cecurile din carnetele cu limita de suma vor fi achitate in primul rand din contul
tragatorului (platitorului), apoi suma ve fi inregistrata in contul

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


10
beneficiarului;

- beneficiarul va prezenta cecurile primite la plata la tras;

- beneficiarul prezinta cecurile cu borderou de incasare;

- cecul este platibil la vadere;

- termenele de prezentare la plata a cecurilor emise si platibile in Romania sunt:


8 zile, daca cecul este platibil in localitatea unde a fost emis si 15 zile in
celelalte cazuri; prezentarea cecului dupa expirarea termenului legal are ca
efect pierderea dreptului de regres impotriva girantilor si avalistilor acestora.

- cecul emis intr-o tara straina si platibil in Romania trebuie sa fie prezentat in 30
de zile, iar daca este emis intr-o tara din afara Europei, in termen de 70 de
zile.

Consecintele neplatii cecului. In privinta consecintelor neplatii cecului, exista


unele deosebiri fata de reglementarea aplicabila cambiei.

In cazul in care trasul (banca) refuza plata, beneficiarul cecului nu are o actiune
directa impotriva trasului. Acest lucru se explica prin aceea ca trasul (banca) nu este un
debitor de drept cambial, ci indeplineste numai o functie de platitor pentru tragator.

Refuzul la plata din parte trasului deschide calea actiunilor in regres.


Posesorul cecului poate exercita dreptul de regres impotriva girantilor, tragatorului si a
celorlalti obligati de regres.

Pentru exercitarea actiunilor in regres, legea cere ca cecul sa fi fost prezentat


la plata in termen util (termenul de 8 zile sau 15 zile, dupa caz) si refuzul de plata al
trasului sa fie constatat in conditiile legii.

Refuzul de plata se poate constata fie printr-un act autentic (protest), fie printr-
o declaratie a trasului, scrisa si datata pe cec, cuprinzand ziua cand a fost prezentat la
plata, fie printr-o confirmare oficiala datata a unei case de compensatii.

Protestul sau constatarea echivalenta trebuie indeplinite inaintea expirarii


termenului de prezentare.

Potrivit legii, posesorul pastreaza drepturile sale contra tragatorului, chiar daca
cecul nu a fost prezentat in timp util pentru plata sau nu s-a facut protestul ori
constatarea echivalenta protestului.

Impotriva pretentiilor formulate impotriva sa, debitorul poate opune aceleasi


exceptii ca si in materia cambiei.

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


11
Actiunile in regres ale posesorului cecului impotriva girantilor, tragatorului sau a
celorlalti obligati de regres se prescriu in termen de 6 luni. Acest termen curge de la data
expirarii termenului de prezentare a cecului pentru plata.

Test de autoevaluare 4.3.


Care este suportul legal pentru ca obligaţia de informare să revină
angajatorului ?

Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 13.

În loc de
rezumat Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în
această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare nr. 4 pe care urmează să o
transmiteţi tutorelui.

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 4

Enumeraţi mentiunile obligatorii ale biletului la ordin prev. de art. 104 din lege.

Răspunsurile testelor de autoevaluare


Răspuns 4.1
………………………………….
Răspuns 4.2.
Libertatea este restrânsă
Răspuns 4.3.
art. 39 alin. 1 lit. h), art. 17 alin. 1, art. 40 alin. 2 lit. a)

Bibliografie unitate de învăţare nr. 4

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


12
1. Tratat de Dreptul muncii - Ediţia a-III-a, Alexandru Ţiclea, Ed.Universul Juridic,
2009
2.Codul european al muncii şi securităţii sociale, C. Gâlcă
3.Derularea corectă a raporturilor de muncă. Probleme. Soluţii. Modele.
Exemple,H.Sasu,Ed.C.H.Beck
4.Dreptul internaţional şicomunitar al muncii, A.Popescu, Ed.C.H.Beck
5.Modele de contracte şi alte acte juridice de dreptul muncii, Colecţia Cărţi
Juridice Practice, Ed.Nomina Lex, 2008
6. Dreptul muncii - curs universitar, Drumea Mihnea Claudiu, Ed. Europolis,
Constanta, 2008
7. Tratat de Dreptul muncii - Ediţia a-II-a,Ion Traian Stefanescu, , Ed.Wolters
Kluwer, 2009

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


13
Executarea, modificarea, suspendarea și
încetarea contractului individual de muncă

Unitatea de învăţare Nr. 5


Executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractului individual de
muncă

Cuprins
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 5
5.1 Strategii, tehnici si tactici privind negociererea contractelor.

5.2 Principii de negociere

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 5


Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 5

Pagina
55
55
57
60
63
72
90
90
90

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 5


Principalele obiective ale unităţii de învăţare Nr. 5 sunt:

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


14
Executarea, modificarea, suspendarea și
încetarea contractului individual de muncă
 Înţelegerea noţiunii de executare a CIM
 Familiarizarea cu drepturile salariatului și a angajatorului
 Recunoaşterea principalelor forme ale modificării contractuale
 Suspendarea CIM
 Încetarea CIM

5.1 Strategii, tehnici si tactici privind negocierea contractelor


Cuvinte cheie Strategie, tehnica de negociere, tactica
Încheierea contractelor

Acordul de voinţă al părţilor asupra clauzelor contractuale se formează prin


întâlnirea ofertei cu acceptarea ei.

Un număr considerabil de contracte sunt încheiate fără negociere prealabilă. De


exemplu, cumpărarea din magazin la un preţ fixat anticipat sau cumpărarea unui bilet de
călătorie pe calea ferată la un tarif deja stabilit.

Mecanismul întâlnirii ofertei cu acceptarea este foarte complex şi de nenumărate


ori acesta este precedat de negocieri.

Negocierea este, de fapt, invitaţia lansată de una din părţi celeilalte de a trata
conţinutul unui eventual contract. Această invitaţie se deosebeşte de oferta fermă prin
aceea că negocierea poate fi urmată sau concretizată într-un “acord de principiu”,
“scrisoare de intenţie” sau “protocol de acord”, practicate mai ales în comerţul
internaţional.

In concluzie, negocierea poate fi definita ca fiind un complex de activitati


constand in contacte, intalniri, consultari, tratative desfasurate intre doi sau mai multi
parteneri in vederea realizarii unei intelegeri.

Există obligaţia părţilor de a se manifesta cu bună-credinţă în cadrul negocierii şi de


a respecta “angajamentele de principiu”. În cadrul acestor relaţii trebuie să se acorde un
termen rezonabil, în interiorul căruia destinatarul ofertei să se pronunţe cu privire la
conţinutul ofertei - în sensul acceptării sau nu a acesteia. Cu toate acestea, în măsura în
care una din părţi dovedeşte rea-credinţă în respectarea negocierii prealabile, ea va
răspunde pe temei delictual şi va repara prejudiciul cauzat partenerului, paguba
reprezentând echivalentul cheltuielilor făcute cu organizarea negocierii şi cu eventualele
studii prealabile efectuate.

In negocierile comerciale internationale, doctrina si practica au definit notiunile de


„strategie”, „tactica”si „tehnica”.

Strategia este definita ca fiind un ansamblu sistematic de decizii vizand atingerea


unor obiective prestabilite, cuprinzand scopurile urmarite si tipul de negociere pentru

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


15
Executarea, modificarea, suspendarea și
încetarea contractului individual de muncă
realizarea acestor scopuri.

Tactica este acea parte a stategiei negocierilor comerciale prin care se optimizeaza
mijloacele, procedeele si formele de actiune care urmeaza a fi folosite in vederea atingerii
obiectivelor prestabilite.

Tehnicile de negociere sunt definite in literatura de specialitate ca fiind acele


mijloace si procedee prin care se asigura reusita tacticii folosite in procesul negocierii.
Tehnicile de negociere sunt mijloacele folosite pentru a induce partenerilor idei si
convingeri care ar putea sa-i influenteze sau chiar sa-i determine sa grabesca negocierea si
sa incheie tranzactia.

Abordarea oricerei tactici trebuie sa fie flexibila, adaptabila situatiei concrete in


evolutie. Strategiile si tacticile in procesul negocierii contractelor sunt variate si depind de
natura contractului, locul si momentul pertractarilor, persoanele care negociaza, experienta
lor anterioara.

A. Strategii de negociere comerciala


1. In conditiile in care piata este dominata de catre unul dintre parteneri, acesta
poate adopta o strategie de vanzare rapida a marfii, recurgand la oferte ferme
si la preturi ultimative. Printr-o asemenea strategie se exercita presiuni asupra
clientilor potentiali, care sunt pusi in situatia de a adopta decizii rapide.
Negocierea contractului se afla sub influenta puternica a societatii comerciale
care domina piata.
2. In conditiile in care piata se caracterizeaza prin existenta unei concurente reale,
fiind puternica si echilibrata, iar partenerii au o forta economica aproximativ
egala, strategiile folosite sunt cele ale acordarii si obtinerii de concesii
reciproce. Aceasta este evolutia normala a raporturilor comerciale, negociatorii
actionand deliberat in directiafinalizarii contractului, cu luarea in considerare a
intereselor ambelor parti.
3. In raport de particularitatile tranzactiei comerciale, negociatorii pot recurge la
strategia esalonarii concesiilor. Practica a pus in evidenta importanta
psihologica a momentului abordarii problemei concesiilor si reactiei
partenerului la o asemenea propunere. Nu se recomanda ca pe masa
tratativelor sa se „arunce” intregul pachet de concesii. Analistii procesului de
negociere considera necesara lansarea esalonata a acestora pentru
determinarea partenerului sa faca, la randul sau, concesii.
4. In raport de siguranta produsului sau serviciului oferit, de conjunctura pietei si
raportului de forta intre cerere si oferta se poate recurge la strategia asteptarii
deciziei partenerului. De exemplu, in conditiile dominarii pietei de catre client-
importator-cumparator, acesta va putea recurge la strategia de asteptare si
selectare a celor mai avantajoase oferte. Pozitia sa dominanta pe piata
ingaduie sa lanseze cereri de oferta mai multor potentiali parteneri, hotarand
sa negocieze cu cel mai potrivit dinte ei.

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


16
Executarea, modificarea, suspendarea și
încetarea contractului individual de muncă

B. Tactici de negociere comerciala


Intrucat fiecare negociere are specificul si particularitatile sale, tacticile sunt si ele
diverse.

In cadrul tacticilor ofensive se folosesc mai ales intrebari de testare, ce urmaresc


descoperirea punctelor slabe de aparare a partenerului. In acest fel, partenerul va fi obligat
sa ofere explicatii suplimentare, sa dezvaluie intentii ascunse, sa treaca in defensiva.

Tacticile defensive urmaresc ca, sub diferite pretexte, partenerul sa fie determinat
sa repete expunerea deja facuta. Repetarea creeaza posibilitatea pentru partener de a
castiga timp pentru o analiza mai profunda a argumentelor celuilalt. Tot in cadrul tacticilor
defensive intra si aceea de a spune numai atat cat este absolut necesar, determinand
partenerul sa vorbeasca mai mult, „sa se dea de gol”.

Pe parcursul negocierilor sunt utilizate si alte tactici, de genul tergiversarii, politetii


exagerate, lingusirii, reprosului, intimidarii, apelului la sentimente, la „lucruri sfinte”, se
poate recurge la obosirea partenerului, la intreruperi sau contraintrebari.

Trebuie subliniata importanta intrebarilor si raspunsurilor date in cursul


negocierilor. Acestea trebuie sa fie formulate cu claritate, orice intrebare trebuie sa aiba o
tinta, urmarind sa obtina un raspuns care sa permita avansarea tratativelor in directia
dorita. La randul lor, raspunsurile trebuie subordonate atingerii obiectivului strategic final,
intregrandu-se in viziunea generala conceputa de echipa de negociatori.

C. Tehnicile negocierii contractelor


In doctrina, tehnicile folosite in negocierile comerciale sunt grupate in: a) tehnici de
contracarare sau de raspuns la tehnicile folosite de partener si b) tehnici ofensive, cum sunt
cele ale scurtcircuitarii sau falselor concesii, ale mandatului limitat si a posibilitatilor
limitate ori ale negocierii rigide.

Tehnica scurtcircuitarii vizeaza ocolirea unui negociator mai dificil prin ridicarea
nivelului negocierilor (in practica negocierilor comerciale internationale, echipele de
negociatori trebuie sa aiba un rang echivalent). Acesta este un procedeu tehnic care obliga
partea adversa sa recurga la un alt negociator.

Un alt procedeu tehnic consta in inventarea mai multor obiectii, obstacole care, in
cursul negocierii, sunt „solutionate” rand pe rand, dand impresia ca s-au facut concesii
partenerului.

Mandatul „limitat” si posibilitatile „limitate” urmaresc cresterea spiritului de


cooperare al partenerului.

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


17
Executarea, modificarea, suspendarea și
încetarea contractului individual de muncă
Tehnica negocierilor rigide nu se poate folosi in orice negociere, deoarece ar duce
la blocarea sau chiar la esecul tratativelor.Aceasta tehnica da insa rezultate in cazul pietelor
produselor de inalta tehnologie, in care ofertantii dispun de pozitii dominante, de natura
sa-i favorizeze, iar partenerii au nevoie de tehnologiile respective, fiind constransi sa le
achizitioneze.

In cadrul procesului de negociere se va recurge la o combinare a tacticilor si


tehnicilor de negociere, in functie de imprejurarile concrete si de pozitia in negociere a
partenerului.

5.2 Principii de negociere


Cuvinte cheie Oferta, competitie, negociere

Cu titlu de exemplu, vom schita in continuare, in mod practic, un numar de principii


si tactici de negociere:

1. Determina oponentul sa-si declare primul intentiile, pentru ca:

- prima lui oferta ar putea fi mai buna decat te-ai asteptat


- iti ofera informatii despre el inainte ca tu sa spui ceva
- iti da ocazia sa stabilesti “plaja” de negociere

Daca cere prea mult, aplici tacticile:

- Bugetul limitat (as vrea, nu pot oferi decat…)

- Presiunea autoritatii superioare (seful/directorul/etc. nu-mi permite sa ofer


decat…)

- Puterea competitiei (pretinzi ca ai gasit o oferta mai avantajoasa pentru acelasi

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


18
Executarea, modificarea, suspendarea și
încetarea contractului individual de muncă
produs/serviciu)

2. Fii destul de intelept incat sa faci pe naivul, pentru ca:

- se inlatura competitivitatea oponentului


- oponentul are tendinta chiar sa te ajute
- inseli vigilenta oponentului

3. Nu lasa oponentul sa scrie contractul, pentru ca:

- vei fi dezavantajat de modul in care va fi conceput contractul


- este posibil sa-ti scape un detaliu sau o clauza

Obs.: este de preferat ca avocatii sa nu conduca negocierile, fiindca sunt prea agresivi si
obisnuiti sa ameninte; daca ai pregatit un contract si crezi ca oponentul va ezita sa-l
semneza, poti include expresia “supus aprobarii avocatului tau” pentru a-l incuraja sa
semneze.

4. Citeste de fiecare data contractul, pentru ca:

- oponentul poate insera clauze cu care nu ai fost de acord la negocierile verbale sau
despre care nu ati discutat
- daca ai avut obiectii iar oponentul iti trimite inapoi contractul cu modificarile dorite
de tine, poate modifica alte clauze

Solutii.: - pe langa citirea cu atentie a contractului, tine cele doua contracte in lumina,
pentru a vedea daca se potrivesc;

- scaneaza noul contract si foloseste programul de procesare a cuvintelor pentru a le


compara

5. Reducerea la sume ridicol de mici

In loc de pretul real total al produsului sau serviciului pe care vrei sa-l vinzi, poti folosi

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


19
Executarea, modificarea, suspendarea și
încetarea contractului individual de muncă
ceva de genul: “ cat costa sa zbori de la o coasta a SUA la cealalta cu un avion Boeing?”,
iar raspunsul poate fi: “11 centi de pasager pe kilometru!”, in loc sa precizezi pretul de
52.000 de dolari.

5. Oamenii cred mai usor informatiile tiparite, decat cele transmise verbal sau prin
scriere de mana, pentru ca:
- au un aer de oficialitate

Tehnici si tactici de negociere:

1. Cere mai mult decat te astepti sa primesti, pentru ca:


- ai putea sa primesti ce ai cerut
- creste valoarea perceputa a ceea ce oferi
- oponentul tau are impresia ca a castigat cand accepti mai putin
2. Nu accepta niciodata prima oferta, pentru ca:
- cel cu care negociezi va crede ca putea obtine ceva mai mult de la tine
- cel cu care negociezi va gandi ca “ceva nu este in regula”
3. Arata-te neplacut surprins de oferta , pentru ca:
- ei nu se asteapta sa primeasca ce vor, dar daca nu te arati surprins, le comunici ca
exista posibilitatea sa accepti
4. Evita negocierile conflictuale, pentru ca:
- daca te certi cu oamenii in primele faze ale negocierii, se creaza un climat de
ostilitate
- foloseste formula: “Inteleg ce simti. Multi au simtit la fel. Dar stii ce am descoperit?
Daca te uiti cu atentie, vei vedea ca...”
5. Cumparatorul ezitant si vanzatorul ezitant
- in calitate de comparator/vanzator ezitant, poti extinde plaja de negociere a
celeilalte persoane ; nu trebuie sa pari foarte interesat, grabit sau “presat” sa inchei
afacerea
6. Recursul la o autoritate superioara
- in timpul negocierii poti pretinde ca nu ai puterea de decizie, hotararea finala
urmand sa fie luata de altcineva, superior, de preferinta o entitate vaga, nu un
singur individ
7. Gambitul om bun-om rau
- este un mod eficient de a supune la presiuni fara a crea o confruntare directa cu
persoana cu care negociezi; tu, negociatorul, doresti sa faci concesii, dar o terta
persoana din “tabara” ta nu este de acord.

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


20
Executarea, modificarea, suspendarea și
încetarea contractului individual de muncă
Test de autoevaluare 5.2.
Enumerati 5 tactici de negociere

In ce consta tactica bugetului limitat?

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


21
Executarea, modificarea, suspendarea și
încetarea contractului individual de muncă

În loc de
rezumat Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în
această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare nr. 5 pe care urmează să o
transmiteţi tutorelui.

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 5


Elaborati o strategie de negociere in vederea cumpararii unei barci de pescuit
de la o persoana fizica.

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


22
Executarea, modificarea, suspendarea și
încetarea contractului individual de muncă
Bibliografie unitate de învăţare nr. 5
1. Tratat de Dreptul muncii - Ediţia a-III-a, Alexandru Ţiclea, Ed.Universul Juridic,
2009
2.Codul european al muncii şi securităţii sociale, C. Gâlcă
3.Derularea corectă a raporturilor de muncă. Probleme. Soluţii. Modele.
Exemple,H.Sasu,Ed.C.H.Beck
4.Dreptul internaţional şicomunitar al muncii, A.Popescu, Ed.C.H.Beck
5.Modele de contracte şi alte acte juridice de dreptul muncii, Colecţia Cărţi
Juridice Practice, Ed.Nomina Lex, 2008
6. Dreptul muncii - curs universitar, Drumea Mihnea Claudiu, Ed. Europolis,
Constanta, 2008
7. Tratat de Dreptul muncii - Ediţia a-II-a,Ion Traian Stefanescu, , Ed.Wolters
Kluwer, 2009

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


23
Unitatea de învăţare Nr. 6

Aspecte privind incheierea contractelor

Cuprins
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 6
6.1 Oferta de a contracta
6.2 Locul incheierii contractului. Momentul incheierii contractului
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 6
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 6

Pagina
92
92
93
98
102
102
102

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 6


Principalele obiective ale unităţii de învăţare Nr. 6 sunt:

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


24
 Înţelegerea noţiunilor de contract, moment al incheierii contractului,
locul incheierii contractului
 Familiarizarea cu notiunea de oferta
 Recunoaşterea pricipalelor conditii de validitate a ofertei

6.1 Introducere
Cuvinte cheie Contract, oferta, termen.

Oferta de a contracta

Încheierea contractului începe cu propunerea de a contracta, numită ofertă sau


policitaţiune. Ea reprezintă mai mult decât promisiunea de a contracta (care este un
antecontract).

Art. 1187 Cod civil prevede: - Oferta si acceptarea trebuie emise in forma ceruta de
lege pentru incheierea valabila a contractului.

O propunere constituie oferta de a contracta daca aceasta contine suficiente


elemente pentru formarea contractului si exprima intentia ofertantului de a se obliga in
cazul acceptarii ei de catre destinatar [art. 1188 teza (1) Cod civil].

Ceea ce distinge oferta de a contracta de antecontract este faptul că oferta trebuie


să îndeplinească anumite condiţii:
- să fie fermă, ceea ce înseamnă că ofertantul nu are posibilitatea de a o modifica
sau retracta.

- să fie precisă şi completă, deci să cuprindă toate elementele esenţiale


contractului.
- să fie neechivocă, să exprime intenţia ofertantului de a contracta. De exemplu, o
marfă expusă în vitrină fără preţ poate conduce la concluzia că este un model şi
nicidecum un obiect de vânzare.

- să fie o manifestare de voinţă reală, serioasă, conştientă şi cu intenţia de a angaja


din punct de vedere juridic. De altfel, această condiţie se realizează în măsura în
care sunt îndeplinite celelalte prevederi.

- sa fie adresata unor persoane determinate. In cazul in care este adresata unor
persoane nedeterminate (de exemplu anunturile din ziare si reviste de specialitate,
prin radio si televiziune, targuri si expozitii de prezentare) este considerata numai o
invitatie la oferta. In asemenea cazuri, contractul nu se poate forma prin simpla
acceptare a conditiilor generale sau specifice pe care la enunta.

Nu este oferta propriu-zisa acea propunere cu caracter general care nu este insotita
de un angajament, avand numai un caracter publicitar.

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


25
De asemenea, nu este oferta propriu-zisa trimiterea de cataloage, prospecte,
mostre sau chiar a unor facturi proforma unor firme de profil, in cazul in care expeditorul
nu face o mentiune expresa in acest sens.

In cazul expunerii unor marfuri cu indicarea preturilor, precum si oferta de


recompensa sunt considerate adevarate oferte.

Oferta poate fi expresă sau tacită, exprimată în scris sau verbal. În legătură cu
oferta tacită, este dificil de conceput că o ofertă poate fi şi tacită. Cu toate acestea, atunci
când, din anumite atitudini, în împrejurări bine determinate se poate trage concluzia
existenţei unei manifestări de voinţă chiar şi prin tăcere, se poate admite acest lucru. De
exemplu, staţionarea unui taximetru într-o staţie amenajată în acest sens reprezintă o
ofertă, chiar dacă şoferul nu-şi exprimă verbal consimţământul de a efectua transportul.

Acceptarea ofertei

a) Definitia acceptarii. Acceptarea este definita a fi o declaratie sau o alta comportare


a destinatarului ofertei din care rezulta acordul sau cu oferta. Daca oferta s-a facut sub
forma comenzii ferme, acceptarea o reprezinta confirmarea comenzii. Acceptarea este deci
acea manifestare de vointa a destinatarului ofertei de a incheia contractul respectiv.

Acceptarea ofertei, acceptare care provine de la destinatarul ofertei, este tot un act
unilateral de voinţă, la fel ca şi oferta. Acceptarea reprezintă cea de-a doua latură a
consimţământului.

b) Conditii de validitate ale acceptarii. Ca şi oferta, acceptarea trebuie să


îndeplinească mai multe condiţii:

- sa emane de la destinatarul ofertei ori de la reprezentantul sau autorizat;

- sa fie conforma cu oferta;

- sa ajunga la cunostinta ofertantului inlauntrul termenului de acceptare;

- să fie expresă (scrisă sau verbală) sau tacită.

Acceptarea trebuie să fie clară, deci să concorde cu oferta. Dacă acceptarea


limitează sau condiţionează ori excede condiţiile ofertei, se consideră că aceasta a fost
refuzată şi acceptarea poate fi considerată o contraofertă.

Dacă oferta este adresată unei persoane determinate, numai aceea poate accepta
oferta; dacă este adresată publicului, evident că se va încheia contractul cu prima persoană
care a acceptat oferta. În sfârşit, acceptarea ofertei trebuie să se facă înainte ca oferta să fi
fost revocată sau să fi devenit caducă.
Din punctul de vedere al formei, acceptarea poate fi expresă sau tacită (implicită).
Cea mai interesantă problemă, din punct de vedere juridic, este valoarea tăcerii persoanei

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


26
căreia i s-a adresat oferta.
Principiul recunoscut, atât în legislaţia noastră, cât şi de alte legislaţii de tradiţie
romanistă, este că acceptarea nu poate să rezulte din tăcere. Cu toate acestea, legiuitorul şi
practica judecătorească admit unele excepţii ca de exemplu:
- tacita reconducţiune (relocaţiune) prevăzută în art. 1437 C. civ.;

- părţile pot stabili anticipat ca simpla tăcere după primirea ofertei să aibă valoare
de acceptare;

- in dreptul comercial al afacerilor, dacă între părţi au existat relaţii anterioare de


afaceri se prezumă că, în cazul lansării unei oferte adresată aceluiaşi partener de
afaceri, simpla tăcere a acestuia valorează acceptare.

6.2. Momentul si locul incheierii contractului


Cuvinte cheie Contract, acord de vointa a partilor

Momentul si locul încheierii contractului

Conform art. 1182 din Codul civil, contractul se incheie prin negocierea lui de catre
parti sau prin acceptarea fara rezerva a unei oferte de a contracta. Este suficient ca partile
sa se puna de acord asupra elementelor esentiale ale contractului, chiar daca lasa unele
elemente secundare spre a fi convenite ulterior ori incredinteaza determinarea acestora
unor alte persoane.
Daca partile nu ajung la un acord asupra elementelor secundare ori persoana careia
i-a fost incredintata determinarea lor nu ia o decizie, instanta va dispune, la cererea
oricareia dintre parti, completarea contractului, tinand seama de imprejurari, de natura
acestuia si de intentia partilor.
Cu privire la momentul si locul incheierii contractului, Codul civil prevede la art.
1186: - (1) Contractul se incheie in momentul si in locul in care acceptarea ajunge la
ofertant, chiar daca acesta nu ia cunostinta de ea din motive care nu-I sunt imputabile.
(2) De asemenea, contractul se considera incheiat in momentul in care destinatarul
ofertei savarseste un act sau un fapt concludent, fara a-l instiinta pe ofertant daca, in
temeiul ofertei, al practicilor statornicite intre parti, al uzantelor sau potrivit naturii afacerii,
accptarea se poate face in acest mod.
Momentul încheierii contractului este acela în care acceptarea întâlneşte oferta. In
determinarea momentului si locului incheierii contractului se impune sa facem deosebirea
intre doua situatii posibile, si anume aceea in care partile sunt prezente, respectiv partile

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


27
sunt absente.
A. Incheierea contractului intre persoane prezente
In cazul in care partile sunt prezente, contractul se incheie in momentul si locul
realizarii acordului de vointa.
Regula generala este ca data si locul incheierii contractului sunt mentionate,
marcand momentul semnarii, care coincide cu cel al incheierii contractului.
In cazul incheierii contractului prin telefon, cele doua parti sunt considerate
prezente deoarece acordul lor de vointa se exprim simultan. In acest caz se aplica aceleasi
reguli care guverneaza incheierea contractelor cand partile sunt prezente.
B. Incheierea contractului intre absenti
Este posibil ca partile contractante sa se afle in locatii diferite, in cazul contractelor
de comert international chiar in tari diferite, contractele fiind incheiate intre absenti.
Întemeindu-se pe conţinutul câtorva dispoziţii legale, care, direct sau indirect,
marchează momentul întâlnirii acceptării cu oferta, în doctrina juridică au fost propuse mai
multe sisteme, au fost expuse mai multe teorii: teoria emisiunii sau declaratiunii de vointa,
teoria expedierii sau transmiterii declaratiei, sistemul receptiei si cel al informatiei.
În cazul în care oferta e despărţită în timp de acceptare, teoria informaţiunii,
întemeiată pe dispoziţiile art. 35 C. com. si de Legea nr. 105/1992 prevedea că contractul se
consideră încheiat “dacă acceptarea a ajuns la cunoştinţa propuitorului în termenul hotărât
de dânsul sau în termenul necesar schimbului propunerii şi al acceptării după natura
contractului”.

În legătură cu oferta în care s-a prevăzut un termen de acceptare se impun


următoarele precizări: contractul se consideră încheiat numai dacă acceptarea a ajuns la
ofertant înainte de expirarea termenului prevăzut în ofertă.

Potrivit art. 35 alin. 2 C. com., ofertantul poate primi ca bună şi o acceptare ajunsă
peste termen, cu condiţia să încunoştiinţeze de îndată pe acceptant despre aceasta.

Reglementări speciale privind momentul încheierii contractului sunt prevăzute în


O.G. nr. 130/2000 privind regimul juridic al contractelor la distanţă.

Contractele la distanţă, potrivit acestui act normativ, sunt contractele de furnizare


de produse sau servicii încheiate între un comerciant şi un consumator, în cadrul unui
sistem de vânzare organizat de către comerciant, care utilizează în mod exclusiv, înainte şi la
încheierea acestui contract, una sau mai multe tehnici de comunicaţie la distanţă (care nu
necesită prezenţa fizică simultană a celor două părţi).

În situaţia contractelor la distanţă prevăzute de O.G. nr. 130/2000, momentul


încheierii îl constituie momentul primirii comenzii de către comerciant, dacă părţile nu au

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


28
convenit altfel (art. 5). Aşadar, potrivit O.G. nr. 130/2000, momentul încheierii contractului
este stabilit conform teoriei recepţiunii şi nu al informaţiunii prevăzut de vechiul Cod
comercial la art. 35.

In cazul incheierii contractului intre absenti, locul este determinat in raport de


sistemul urmat de parti, potrivit legislatiei care guverneaza materia. Astfel, in sistemul
emisiunii, locul incheierii contractului este cel in care se afla acceptantul, iar in cel al
receptiei, locul incheierii contractului este acela unde se afla ofertantul.

Test de autoevaluare 6.2.


Care este momentul incheierii contractului, conform prevederilor Codului civil
roman ?

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


29
În loc de Am ajuns la sfârşitul unităţii de învăţare nr. 6.
rezumat Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în
această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare nr. 6pe care urmează să o
transmiteţi tutorelui.

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 6

Consultând bibliografia, aflaţi ce alt fel de tipuri de muncă mai sunt prevăzute
delegislaţia în vigoare?

Răspunsurile testelor de autoevaluare


Răspuns 6.1

Răspuns 6.2.

Bibliografie unitate de învăţare nr. 6

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


30
1. Tratat de Dreptul muncii - Ediţia a-III-a, Alexandru Ţiclea, Ed.Universul Juridic,
2009
2.Codul european al muncii şi securităţii sociale, C. Gâlcă
3.Derularea corectă a raporturilor de muncă. Probleme. Soluţii. Modele.
Exemple,H.Sasu,Ed.C.H.Beck
4.Dreptul internaţional şicomunitar al muncii, A.Popescu, Ed.C.H.Beck
5.Modele de contracte şi alte acte juridice de dreptul muncii, Colecţia Cărţi
Juridice Practice, Ed.Nomina Lex, 2008
6. Dreptul muncii - curs universitar, Drumea Mihnea Claudiu, Ed. Europolis,
Constanta, 2008
7. Tratat de Dreptul muncii - Ediţia a-II-a,Ion Traian Stefanescu, , Ed.Wolters
Kluwer, 2009

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


31
Principalele tipuri de contracte utilizate in afaceri

Cuprins
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 7
7.1 Contractul de mandat comercial
7.2 Contractul de comision
7.3 Contractul de consignatie
7.4 Contractul de depozit comercial
7.5 Contractul de report
7.6 Contractul de cont curent
7.7 Contractul de leasing
7.8 Contractul de franciza
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 7
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 7

Pagina
104
104
107
113
120
120
120

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


32
OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 7
Principalele obiective ale unităţii de învăţare Nr. 7 sunt:
 Învăţarea definitiei si a temeiului juridic ale principalelor tipuri de
contracte folosite in afaceri
 Familiarizarea cu noţiunea conventie
 Însuşirea tipurilor de caractere juridica ale contractelor

7.1 Contractul de mandat


Cuvinte cheie Afacere comerciala, interpus, obiect al contractului
Potrivit art. 2.009 Cod civil, mandatul are ca obiect tratarea de afaceri comerciale pe seama
şi socoteala mandantului. Temeiul legal al contractului este art. 2.009 – 2.042 Cod civil.
Mandatul este contractul în temeiul căruia o persoană (mandant) împuterniceşte altă
persoană (mandatar) să încheie anumite acte juridice în numele şi pe seama mandantului.
Mandatul comercial prezintă următoarele caracteristici:
Mandatul comercial, spre deosebire de mandatul civil, are drept obiect afaceri comerciale
şi nu se presupune a fi gratuit.

Mandatul comercial este un act cu titlu oneros, mandatarul fiind remunerat printr-o sumă
fermă sau forfetară, ori sub forma unui procent calculat la cifra de afaceri. Chiar dacă
părţile nu au prevăzut în contract plata sau modalităţile de plată, mandantul datorează
remuneraţia (art. 374 Cod comercial). În absenţa unei stipulaţii contractuale, remuneraţia
este stabilită de instanţa de judecată. Mandatul comercial, fiind cu titlu oneros, nu poate fi
revocat în mod unilateral;

Mandatul comercial poate fi cu reprezentare, dar şi fără reprezentare, aceasta nu este de


esenţa mandatului ci numai de natura lui;

Mandatul comercial poate fi general, pentru toate afacerile mandantului sau special pentru
o anumită afacere.

Condiţiile de validitate a contractului de mandat comercial


Condiţii de fond

Pentru a fi valabil încheiat, contractul de mandat comercial trebuie să respecte


condiţiile cerute în art. 948 Cod civil : consimţământul, capacitatea părţilor, obiectul
contractului şi cauza.

Precizări speciale se impun a fi făcute în legătură cu obiectul contractului de


mandat comercial. În art. 374 din Codul comercial se arată că obiectul mandatului
comercial este "tratarea de afaceri comerciale". Deci obiectul contractului de mandat îl

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


33
constituie faptele de comerţ.

Forma contractului

Contractul de mandat se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor ("solo


consensu") având, de regulă, caracter consensual. Legea, respectiv Codul civil, nu impune o
anumită formă, deoarece, potrivit art. 1533 C. civ., mandatul poate fi acordat în formă
scrisă, verbală sau poate fi chiar tacit. Deoarece Codul comercial nu prevede reguli
derogatorii de la dreptul comun, înseamnă că în privinţa formei mandatului sunt aplicabile
dispoziţiile din Codul civil.

În practică, mandatul este exteriorizat, de obicei, printr-un înscris numit procură.

Procura poate fi dată sub forma înscrisului sub semnătură privată sau sub forma
înscrisului autentic.

Forma autentică a procurii este necesară ori de câte ori actul juridic pe care-l va
încheia mandatarul (procuratorul) cu terţa persoană va fi întocmit în formă autentică.

Potrivit principiului simetriei formelor actelor juridice, procura formează un tot


indivizibil cu actul juridic pentru încheierea căruia a fost dată. Nu interesează dacă actul
încheiat cu terţa persoană trebuie făcut în formă autentică, potrivit legii, deci are caracter
solemn, ori acest lucru a fost decis de părţi. Cu toate acestea, în cazul în care actul încheiat
cu terţa persoană va fi întocmit în formă autentică, procura dată trebuie să aibă aceeaşi
formă autentică.

Felurile mandatului
În funcţie de întinderea puterilor conferite mandatarului, mandatul poate fi:

-general în cazul în care mandatarul este împuternicit să încheie orice acte juridice,
cu excepţia acelora pentru care legea impune existenţa unui mandat special;

- special dacă mandatarul este împuternicit să încheie un anumit act juridic sau
pentru anumite operaţiuni determinate.

Astfel, pentru actele de dispoziţie (încheierea unei tranzacţii, semnarea actului


constitutiv al unei societăţi comerciale, ipotecarea unui imobil) mandatul trebuie să fie
special. "Per a contrario", pentru actele de administrare sau de conservare este suficientă o
procură generală.

În cazul în care mandatul este redactat în termeni generali (de exemplu, " mandatul
poate să îndeplinească acte juridice în numele şi pe seama mandantului") el va fi valabil
doar pentru actele de administrare şi de conservare (art. 1536 alin. 1 C. civ.).

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


34
Actul cu sine însuşi

În practică este posibil ca mandatarul să aibă în acelaşi timp şi calitatea de


mandant, astfel încât, practic, el încheie un contract cu sine însuşi.

Aşadar, în această situaţie, mandatarul acţionează o dată în numele mandantului


(adică în numele societăţii comerciale pe care o reprezintă) şi a doua oară în nume şi
interes propriu.

Dubla reprezentare (autocontract)

În această situaţie (dubla reprezentare) mandatarul îl reprezintă atât pe mandant


cât şi pe terţa persoană.

Asemenea operaţiuni nu sunt interzise de legiuitor, numai că în permanenţă


trebuie să se observe în ce măsură sunt afectate interesele celor reprezentaţi. Astfel,
mandantul poate cere anularea actelor juridice.

Dacă în procura dată mandatarului s-a precizat preţul cu care se va vinde bunul
care face obiectul actului juridic sau mandantele este de acord ca bunul să fie vândut chiar
mandatarului ori terţei persoane pe care o reprezintă acelaşi mandatar, mandatarul nu ar
putea să ceară anularea actului juridic.

Mandatul în interes comun (“procuratio in rem suam”)

Această operaţiune juridică este valabilă întrucât mandatarul acţionează în acelaşi


timp în nume şi interes propriu şi ca mandatar al altei persoane.

De exemplu, există mai mulţi coproprietari ai unui imobil care urmează a fi vândut.
Unul dintre ei este împuternicit de ceilalţi să vândă imobilul.

Mandatul în interes comun nu se confundă cu mandatul cu titlu oneros, în care


mandatarul este şi trebuie să fie remunerat chiar dacă actul juridic pe care trebuia să-l
încheie mandatarul nu s-a făcut, de exemplu, datorită culpei terţei persoane.

Efectele contractului de mandat comercial


Obligaţiile mandatarului
Mandatarul are obligaţia să execute însărcinarea primită cu diligenţa unui bun
comerciant, ca şi cum afacerile ar fi ale sale.

Actele juridice trebuie încheiate în limita împuternicirii conferite. Dacă se depăşesc


aceste limite, mandatarul răspunde personal faţă de terţi pentru obligaţiile asumate. Cu
toate acestea, se prezumă că mandantul a cunoscut şi confirmat excesul de mandat, dacă în
urma înştiinţării executării făcute de mandatar, în termen util nu a făcut nici o observaţie şi
nu a transmis-o în termenul necesar după natura operaţiilor efectuate (art. 382 alin. 2 C.

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


35
com.)

Mandatarul trebuie să arate terţilor împuternicirea sa (art. 384 C. com.).


Mandantul poate în cazul depăşirii mandatului, să ratifice activitatea mandatarului
său, devenind prin aceasta titularul drepturilor şi obligaţiilor contractate pe seama sa.
Ratificarea tacită decurge din întârzierea răspunsului mandantului la încunoştiinţarea ce i-a
fost făcută de mandatar.
Mandatarul este dator să încunoştiinţeze fără întârziere pe mandant despre
executarea mandatului.
Mandatarul este obligat să păstreze destinaţia sumelor primite pe socoteala
mandantului. În cazul neexecutării acestei obligaţii mandatarul este dator la
plata dobânzilor aferente sumei, din ziua primirii acesteia. În caz de dol sau
fraudă, mandatarul este posibil să răspundă şi penal.
Mandatarul este ţinut a plăti dobânzi la sumele de bani cuvenite mandantului, din
ziua în care era dator a le trimite sau a le consemna (făcându-se aplicarea
normei generale prevăzută în art. 43 C. com.).

Obligaţiile mandantului
Mandantul este obligat să pună la dispoziţia mandatarului mijloacele necesare
pentru executarea mandatului (art. 385 C. com.).
Mandantul este ţinut de obligaţia de plată a remuneraţiei convenite.
Spre deosebire de mandatul civil, care se prezumă gratuit, în lipsa unei convenţii
contrare, mandatul comercial este prezumat cu titlu oneros, chiar dacă remuneraţia nu este
prevăzută în contract. Remuneraţia este datorată, necondiţionat de reuşita afacerii, dacă
mandatarul nu a fost în culpă. În lipsa unei convenţii privind remuneraţia, cuantumul se
determină de către instanţa de judecată.

Mandatarul are obligaţia să restituie cheltuielile făcute de mandatar pentru


executarea mandatului.
Mandantele are obligaţii şi faţă de terţele persoane în baza actelor juridice
încheiate de mandatar, evident în limitele împuternicirii sale.

Răspunderea mandatarului faţă de mandant în cazul substituirii unei terţe


persoane

Contractul de mandat este, de regulă, un contract "intuitu personae", aşa încât


mandatarul trebuie să îndeplinească el însuşi împuternicirea dată de mandant. Cu toate
acestea este posibil ca în conţinutul contractului să se prevadă că mandatarul are
posibilitatea să-şi substituie o terţă persoană pentru îndeplinirea în totalitate sau numai
parţial a împuternicirii date de mandant.

Mandatarul va răspunde faţă de mandant numai în următoarele cazuri:

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


36
-a desemnat o altă persoană (substituit) pentru îndeplinirea mandatului fără să fi
avut încuviinţarea mandantului;

-a desemnat o persoană incapabilă a încheia actele juridice cerute de mandant,


incapabilă (nedestoinică) sau în stare de insolvabilitate notorie

În dreptul civil, mandantul va avea o acţiune directă împotriva substituitului pentru


orice pretenţii în legătură cu îndeplinirea mandatului. În schimb, substituitul nu are decât
dreptul la acţiunea oblică sau subrogatorie împotriva mandantului, cu excepţia cazului când
persoana în cauză a fost desemnată de însuşi mandantul, în contractul de mandant.

În cazul existenţei unei pluralităţi de mandatari, obligaţiile acestora vor fi divizibile


(conjuncte) cu excepţia cazului când în contract s-a prevăzut solidaritatea acestora.

Există pluralitate de mandatari ori de câte ori prin acelaşi mandat (împuternicire)
au fost desemnate mai multe persoane în această calitate.

Privilegiul mandatarului
Mandatarul beneficiază de un privilegiu special (drept de retenţie) pentru tot ce i
se datorează din executarea mandatului .

Încetarea contractului de mandat comercial


Contractul de mandat încetează prin îndeplinirea funcţiei sale juridice. Există şi
situaţii de natură obiectivă sau subiectivă care duc la stingerea mandatului, respectiv:

Revocarea mandatului în cazuri bine justificate ştiut fiind că mandatul comercial


este, de regulă, cu titlu oneros. Cu toate acestea, contractul de mandat rămâne
şi în dreptul comercial un contract care se bazează pe încrederea pe care o are
mandantul în persoana mandatarului, aşa încât mandatul poate fi revocat în
cazuri întemeiate.
În cazul în care mandatul este cu titlu oneros, mandatarul poate să-i solicite
mandantelui despăgubiri dacă revocarea sa este intempestivă sau abuzivă.

Îndeplinirea termenului pentru care a fost încheiat contractul

Renunţarea mandatarului cauză de stingere a mandatului civil. În cazul mandatului


comercial, mandatarul este ţinut să-l despăgubească pe mandant.

Moartea mandatarului sau a mandantelui

Dacă mandatarul decedează, moştenitorii lui trebuie să-l încunoştiinţeze pe


mandant şi să continue executarea acestuia pentru a nu cauza vreo pagubă mandantului.

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


37
Tot astfel, dacă moare mandantul, moştenitorii acestuia trebuie să-i comunice
mandatarului. Mandatarul va fi obligat să încheie operaţiunea pentru care a primit
împuternicire, pentru a nu cauza pagube moştenitorilor mandantului.

Mandatarul trebuie să dea socoteală moştenitorilor mandantelui despre


îndeplinirea împuternicirii şi să predea acestora bunurile, inclusiv sumele de bani ce s-ar fi
cuvenit mandantelui.

Incapacitatea, interdicţia, falimentul uneia dintre părţi au ca efect încetarea


mandatului. Aceste cauze se întemeiază tot pe caracterul "intuitu personae" al mandatului,
pe "încrederea" existentă între părţi dublată de faptul că mandatarul trebuie să fie o
persoană "capabilă" să încheie acte juridice în numele şi pe seama mandantelui.

În cazul încetării mandatului din orice motive, mandatarul este îndreptăţit la


retribuţie proporţional serviciilor prestate. Indiferent de cauza de încetare a mandatului,
mandatarul este obligat să restituie mandantului procura şi celelalte înscrisuri, documente
sau bunuri primite cu ocazia şi în scopul îndeplinirii mandatului.

Mandatul fără reprezentare. Contractul de interpunere


În practică este posibil ca mandatarul să încheie acte juridice în nume propriu, dar
pe seama mandantului. În acest caz, mandatul este fără reprezentare, numit contract de
“prete-nom” (împrumut de nume) sau contract de interpunere de persoane. În dreptul
comercial mandatul fără reprezentare poate îmbrăca forma contractului de comision, de
consignaţie etc.

Interpunerea de persoane (mandatul fără reprezentare) este utilizată în cazul în


care mandantul nu vrea să fie cunoscut de către terţi, folosindu-se astfel de numele
mandatarului.

Natura juridică a contractului de interpunere


Indiferent de faptul că terţa persoană a cunoscut simulaţia şi a acceptat-o sau nu,
convenţia de prete-nom este o simulaţie prin interpunere de persoane, deosebirea
constand în regimul juridic aplicabil.

Dacă actul aparent a fost simulat şi terţul a cunoscut acest lucru, el va avea
calitatea de parte, putând să invoce simulaţia doar dacă există contraînscrisul (actul
ascuns).

În cazul în care terţul cocontractant nu a cunoscut simulaţia, fiind de bună-credinţă,


se va prevala doar de actul aparent.

De regulă, convenţia de prete-nom nu este ilicită prin ea însăşi, cu excepţia cazului


când se apelează la această operaţiune juridică pentru a se ocoli unele dispoziţii de ordin
imperativ (de exemplu, mandantul nu avea capacitatea de a încheia actul cu terţa

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


38
persoană).

Între mandant (ocult) şi mandatar se aplică regulile mandatului, iar faţă de terţi
este obligat doar mandatarul care acţionează în nume propriu.

7.2. Contractul de comision


Cuvinte cheie Comisionar, comitent

Notiunea si caracterele juridice ale contractului de comision

Notiunea contractului de comision. In relatiile de afaceri, contractul de mandat


apare, adeseori, ca un procedeu tehnic prea riguros; el presupune cunoasterea de catre
terti a persoanei mandantului, precum si limitele imputernicirii date de acesta
mandatarului. Adeseori, mai avantajos pentru terti este contractul de comision, dat fara
reprezentare sau cu o reprezentare indirecta.

Potrivit art. 2.043 Cod civil, "contractul de comision este mandatul care are ca
obiect achizitionarea sau vanzarea de bunuri ori prestarea de servicii pe seama
comitentului si in numele comisionarului, care achizitioneaza cu titlu profesional, in
schimbul unei remuneratii numite comision".

Contractul de comision se aseamănă cu contractul de mandat, ambele avand ca


obiect tratarea de afaceri comerciale. De asemenea, in ambele tipuri de contracte actele
juridice se incheie cu tertii pe seama altei persoane, care a dat imputernicirea. Deosebirea
consta în faptul că actele juridice încheiate de comisionar sunt în nume propriu dar pe
seama comitentului, in timp ce mandatarul incheie actele juridice in numele mandantului si
pe seama acestuia.
Comisionul este una din operaţiile juridice cele mai frecvente în practica
comercială. Astfel, există elemente ale comisionului în materie de consignaţie, de
asigurare, de expediţie, în operaţiuni de bursă etc.

Caracterele juridice ale contractului de comision. Din definitia contractului de


comision rezulta caracteristicile acestui contract.

a) Contractul de comision este un contract bilateral (sinalagmatic): el da nastere la

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


39
obligatii atat in sarcina comisionarului, cat si a comitentului.
b) Contractul de comision este un contract cu titlu oneros: prin incheierea lui,
ambele parti urmaresc realizarea unui folos patrimonial.
c) Contractul de comision este un contract consensual: el ia nastere prin simplul
acord de vointa al partilor.

Conditiile de validitate a contractului de comision

Contractul de comision este valabil incheiat daca sunt indeplinite conditiile cerute
de codul civil pentru orice conventie: consimtamantul valabil exprimat, capacitatea,
obiectul si cauza.

Ca orice contract, contractul de comision se incheie prin acordul de vointa al


partilor.

Comitentul trebuie sa aiba capacitatea de a incheia el insusi actele juridice pe care


le va incheia pe seama sa comisionarul. Deoarece acestea sunt acte de comert, el trebuie
sa aiba capacitatea de a incheia acte de comert.

Comisionarul trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu. Lucrând în numele său


propriu, comisionarul dobândeşte calitatea de comerciant, dacă exercită cu titlu de
profesie această activitate de intermediere şi ca atare trebuie să aibă capacitatea juridică
necesară unui comerciant.

Obiectul contractului consta in „tratarea de afaceri comerciale”. Obligatia


comisionarului este aceea de a incheia acte juridice comerciale. Aceasta obligatie este o
obligatie de a face, iar nu o obligatie de a da. Comisionarul este un prestator de servicii.

Actele juridice pe care comisionarul le incheie cu tertii, in baza contractului de


comision, privesc vanzarea-cumpararea de bunuri, activitatea de transport etc.

Efectele contractului de comision

Între părţile contractului de comision se nasc obligaţii guvernate de regulile


mandatului. Comisionarul se obligă direct şi personal faţă de terţi. Acest tip de contract
creează două tipuri de raporturi juridice: între comitent şi comisionar şi între comisionar şi
terţ.

Obligaţiile părţilor în contractul de comision

Obligaţiile comisionarului:

a) Comisionarul este obligat să execute mandatul incredintat de comitent

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


40
Totuşi, comisionarul se poate îndepărta de la împuternicirea primită dacă socoteşte
că însuşi comitentul ar fi dat încuviinţarea pentru afacerea respectivă, care este avantajoasă
şi care trebuie încheiată cât se poate de urgent.

Pentru încheierea contractului între comisionar şi terţi nu se stabilesc raporturi


juridice între comitent şi terţi şi comitentul nu are nici un fel de acţiune contra terţilor, dar
acţiunile comisionarului către terţi pot fi cedate comitentului. De regulă, comisionarul este
răspunzător faţă de comitent pentru încheierea actelor juridice cu terţi, nu şi pentru
executarea lor, afară de convenţie contrară..
Comisionarul, lucrând în nume propriu, este supus tuturor obligaţiilor impuse
comercianţilor.
În art. 408 C. com. se prevedea că "operaţiunile făcute cu violarea mandatului sau
peste limitele sale rămân în sarcina sa” şi prin urmare:

-dacă a vândut cu un preţ mai mic decât cel hotărât, este dator să plătească
comitentului diferenţa, în cazul în care nu are aprobarea acestuia;

-dacă a cumpărat cu un preţ mai mare decât cel hotărât, comitentul poate să refuze
operaţiunea;

-dacă lucrul cumpărat nu corespunde cu calitatea, comitentul poate refuza.

Legea se referă la cumpărarea altei mărfi şi nu la marfa de o altă clasă sau categorie de
calitate.
Riscurile de insolvabilitate a terţului vor fi suportate de comisionar.
Comisionarul este plătit pentru serviciile sale cu o sumă de bani, numită comision, care
poate să fie sub forma unei sume fixe, procentual calculată la cifra de afaceri realizată cu
terţe persoane.

Comisionarul beneficiază de un drept de retenţie şi un privilegiu special asupra


comitentului până la încasarea sumelor de bani ce i se cuvin.

Dacă operaţiunea de comision are drept obiect o cumpărare de mărfuri,


comisionarul cumpără de la terţa persoană pe socoteala comitentului.

În primul caz, comisionarul devine proprietar asupra sumelor de bani încasate de la


terţ (din vânzare) şi rămâne obligat ca orice debitor faţă de comitent.

În al doilea caz, dreptul de proprietate asupra mărfi se transmite direct de la terţa


persoană, comitentului.

b) Comisionarul este obligat să dea socoteală comitentului asupra îndeplinirii


mandatului primit
c)Comisionarul este ţinut să îşi îndeplinească obligaţiile cu bună-credinţă şi

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


41
diligenţa unui profesionist. In concluzie, comisionarul raspunde pentru
nerespectarea obligatiilor chiar si in cazul unei culpe foarte usoare.

Obligaţiile comitentului

a) Comitentul are obligaţia să plătească comisionul cuvenit comisionarului.


Comisionarul este plătit pentru serviciile făcute comitentului cu o sumă de bani, numită
comision, care se calculează fie sub forma unei sume fixe, fie procentual, calculat la cifra
de afaceri pe care o realizează comisionarul în raporturile cu terţele persoane
(comisionarul beneficiază ca şi mandatarul de privilegiul special şi de dreptul de retenţie
asupra bunurilor comitentului până la încasarea sumelor de bani ce i se cuvin).

Comitentul este obligat la plata remuneratiei din momentul in care comisionarul a


incheiat actele juridice cu tertii, chiar daca nu au fost executate inca obligatiile rezultate
din actele juridice incheiate.

b)Comitentul este obligat să restituie cheltuielile făcute de comisionar cu


îndeplinirea însărcinării primite.

Efectele executarii contractului de comision fata de terti

In baza imputernicirii primite, comisionarul incheie actele juridice in nume propriu.


In contractul incheiat intre comisionar si tert, comisionarul este parte contractanta, el
avand calitatea de debitor sau creditor, dupa caz, fata de terti.
Rezulta ca prin incheierea contractului intre comisionar si tert nu se stabilesc nici un
fel de raporturi juridice intre comitent si tert. Comitentul nu are actiune in contra
persoanelor cu care a contractat comisionarul si nici acestea nu au vreo actiune contra
comitentului.
Pentru nerespectarea obligatiilor din contractul incheiat intre comisionar si tert,
raspunderea apartine partii contractante in culpa. Astfel, pentru nerespectarea obligatiei de
catre tert nu va raspunde comisionarul, ci tertul. Evident, tertul va raspunde fata de
comisionar, nu fata de comitent, cu care nu are raporturi juridice.
In ceea ce-l priveste, comisionarul va raspunde fata de comitent numai pentru
nerespectarea obligatiilor care-i reveneau in calitatea sa de comisionar, adica de prestator
de servicii.
In consecinta, comisionarul nu va raspunde in locul tertului pentru obligatiile pe
care acesta si le-a asumat prin contract, ci va avea obligatia sa obtina angajarea raspunderii
tertului, potrivit contractului dintre ei.

Încetarea contractului de comision

Efectele contractului de comision încetează în următoarele cazuri:

-revocarea împuternicirii;

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


42
-renunţare la împuternicirea primită;

-moartea;

-interdicţia;

-insolvabilitatea ori falimentul părţilor .

Instituţii speciale în materie de comision

Contractul cu sine însuşi

Comisionarul încheie de regulă acte juridice cu terţii în nume propriu, dar pe seama
comitentului.

Este posibil ca şi în anumite situaţii comisionarul să încheie cu el însuşi unele


operaţii juridice dacă, de pildă, a primit ordinul de la comitent să cumpere o anumită
marfă, marfă pe care o are însuşi comisionarul.

În acest caz comisionarul este vânzător, în numele său propriu şi pe socoteala sa, şi
cumpărător pe socoteala comitentului.

În principiu, comisionarul nu se poate constitui contra parte în executarea unei


însărcinări primite de la comitent, considerându-se că nu poate exista obiectivitate absolută
atunci când între comitent şi comisionar există interese opuse.

Cu toate acestea, contractul cu sine însuşi este admis, potrivit art. 411 C.com., şi
anume atunci când obiectul însărcinării de a vinde sau de a cumpăra constă în mărfuri,
titluri de credite etc., cotate la bursă sau având un curs pe piaţă. Într-un asemenea caz,
vânzarea sau cumpărarea făcându-se pe preţul curent, orice abuz devine imposibil.

Convenţia "star del credere"

În mod excepţional în contractul de comision se poate stipula o obligaţie de


garanţie a executantului din partea comisionarului sub forma clauzei "star del credere" sau
"ducroire" (garanţia solvabilităţii).

Prin această clauză, comisionarul se obligă să răspundă faţă de comitent pentru


ipoteza în care terţul refuză să-şi îndeplinească obligaţiile sau este insolvabil.

În schimbul garanţiei executării obligaţiei, comisionarul are dreptul la o


remuneraţie deosebită, cu comision special, pentru garanţii sau "pentru credit", denumită
"provizion" sau "proviziune".

Cât priveşte natura juridică a clauzei "star del credere" aceasta este obiectul unei
controverse juridice în doctrină, fiind considerată garanţie de sine-stătătoare sau cauţiune.

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


43
Test de autoevaluare 7.2.

7.3. Contractul de consignatie


Cuvinte cheie Consignant, consignatar

În art. 1 din Legea nr. 178/1934 se definea contractul de consignaţie în următorii


termeni: "Contractul de consignaţie este convenţia prin care una din părţi, numită
consignant, încredinţează celeilalte părţi, numită consignatar, mărfuri sau obiecte mobile
spre a le vinde pe socoteala consignantului".

Art. 2.054 Cod civil prevede: - (1) Contractul de consignatie este o varietate a
contractului de comision care are ca obiect vanzarea unor bunuri mobile pe care
consignantul le-a predat consignatarului in acest scop.

(2) Contractul de consignatie este guvernat de regulile prezentei sectiuni, de legea


speciala, precum si de dispozitiile privitoare la contractul de comision si mandat, in masura
in care acestea din urma nu contravin prezentei sectiuni.

Aşa cum rezultă din dispoziţiile citate, contractul de consignaţie este o varietate a
contractului de comision, totuşi cuprinzând elemente şi ale altor tipuri de contracte, de
exemplu: ale vânzării de mărfuri, ale depozitului. Pentru serviciul său, consignantul are
dreptul fie la o remuneraţie sau numai la suprapreţul obţinut din vânzare. Vinderea
bunurilor se face întotdeauna pe un preţ anticipat stabilit de consignant.
Consignantul este obligat să remită consignantului suma de bani obţinută ca preţ al
vânzării sau să restituie bunul în natură în cazul în care nu este vândut.

Caracterele juridice ale contractului de consignaţie

Contractul de consignaţie este un contract bilateral (sinalagmatic), cu titlu oneros şi

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


44
consensual.

Efectele contractului de consignaţie

Contractul de consignaţie dă naştere la anumite obligaţii între părţile contractante.


Prin încheierea actelor de vânzare-cumpărare se nasc şi anumite obligaţii între consignatar
şi terţi.

Obligaţiile părţilor

a)Obligaţiile consignantului

Consignantul are obligaţia să predea consignatarului bunurile mobile care urmează


să fie vândute.

Contractul de consignaţie nu transmite consignantului proprietatea bunurilor ce i-


au fost încredinţate. Consignantul păstrează drepturile asupra bunurilor încredinţate şi
continuă a putea dispune de ele, afară de o stipulaţie contrară. În calitatea sa de proprietar
al bunurilor, consignantul are dreptul să controleze şi să verifice, oricând bunurile
încredinţate consignatarului, putând proceda la inventarierea lor. Pentru exercitarea acestui
drept, consignantul va putea obţine oricând ordonanţă prezidenţială, în caz de opunere a
consignatarului (art. 8 din lege).
-consignantul are obligaţia să restituie cheltuielile făcute de consignatar cu ocazia
îndeplinirii însărcinării primite;

-consignatarul este obligat la plata unei remuneraţii.

b)Obligaţiile consignatarului:

Consignatarul este obligat să ia măsurile necesare pentru păstrarea şi conservarea


bunurilor primite.

În vederea identificării bunurilor date în consignaţie cu privire la bunurile predate,


acestea trebuiesc păstrate în ambalajele lor originale şi conservate intacte etichetele,
mărcile şi orice alte semne exterioare astfel cum au fost aplicate de consignant.

Consignatarul răspunde de orice lipsă, pierdere sau deteriorare, provenite din culpa
sa sau a agenţilor şi prepuşilor săi (art. 5 din lege).

Consignatarul este obligat să asigure bunurile ce i-au fost încredinţate la o societate


acceptată de consignant.

Asigurarea se va face pentru o valoare cel puţin egală cu preţul bunurilor prevăzute
în contract sau în notele şi facturile care însoţesc bunurile, acoperindu-se astfel toate
riscurile.
Consignatarul are obligaţia să execute mandatul dat de consignant.

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


45
Consignatorul nu poate vinde sau înstrăina către terţi bunurile date în consignaţie
decât în limitele prevăzute în contract. Consignantul poate modifica oricând, în mod
unilateral, condiţiile de vânzare. Modificările sunt obligatorii pentru consignatar din
momentul în care îi vor fi aduse la cunoştinţă în scris.
În tăcerea părţilor, asupra condiţiilor de vânzare şi în lipsa dispoziţiilor scrise din
partea consignantului, consignatorul poate vinde bunurile contra numerar şi la preţurile
curente ale pieţei (art. 11).
Consignatarul este obligat să dea socoteală asupra îndeplinirii mandatului său.

Consignatarul este obligat să restituie consignantului bunul încredinţat în


consignaţie, dacă acesta nu a fost vândut. În cazul neridicării bunului, consignantul este
obligat la plata despăgubirilor pentru prejudiciul cauzat.

Consecinţele nerespectării obligaţiilor

Nerespectarea obligaţiilor atrage după sine răspunderea civilă şi răspunderea


penală.

Încetarea contractului de consignaţie

Contractul de consignaţie încetează prin:

-revocarea de către consignant a împuternicirii;

-renunţarea la mandat;

-insolvabilitate ori falimentul părţilor.

Consignantul poate să revoce contractul în orice moment, chiar dacă a fost încheiat
pe o perioadă determinată, în cazul în care nu există nici o stipulaţie contrară (art. 3 alin. 2
din Legea nr. 34/1936).

Test de autoevaluare 7.3.


În ce constă răspunderea patrimonială a salariaţilor faţă de angajator?

7.4. Contractul de depozit comercial


Cuvinte
cheie Noţiunea contractului de depozit comercial

Art. 2.103 – (1) Cod civil stipuleaza ca depozitul este contractul prin care

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


46
depozitarul primeste de la deponent un bun mobil, cu obligatia de a-l pastra pentru o
perioada de timp si de a-l restitui in natura.

(2) Remiterea bunului este o conditie pentru incheierea valabila a contractului de


depozit, cu exceptia cazului cand depozitarul detine deja bunul cu alt titlu.

Astfel, rezulta ca depozitul comercial este un contract prin care o persoană, numită
deponent, încredinţează unei alte persoane, numită depozitar, o marfă cu obligaţia acestuia
să o păstreze, să o conserve şi să o restituie la cerere în schimbul unei sume de bani numită
taxă de depozit.

După cum rezultă din această definiţie, scopul principal urmărit prin încheierea
contractului este păstrarea, conservarea în vederea restituirii lui în natură la cererea
deponentului. Dacă acest scop nu este urmărit în principal, chiar dacă depozitarul are şi o
asemenea obligaţie, raporturile dintre părţi nu mai pot fi calificate raporturi de depozit, ci
de vânzare-cumpărare, antrepriză etc.

Caracterele juridice ale contractului de depozit comercial

-este un contract real, el se consideră perfectat în momentul remiterii materiale a


mărfii date în depozit;

-este un contract cu titlu oneros, depozitarul fiind plătit pentru serviciile sale, prin
taxa de depozit, calculată în raport cu cantitatea de marfă depozitată care
ocupă un anumit spaţiu şi de durata depozitului.

-este un contract sinalagmatic, el dă naştere la obligaţii în sarcina ambelor părţi.


Prin încheierea acestui contract nu se transmite dreptul de proprietate.

-depozitul comercial este, de regulă, voluntar, deponentul având posibilitatea să


aleagă pe depozitar.

Felurile contractului de depozit comercial

Contractul de depozit comercial este o variantă a contractului de depozit civil.

Dacă depozitarul este o întreprindere specializată în primirea de mărfuri (în magazii


generale, antrepozite, docuri) expres autorizate şi practicând tarife oficiale, deponentul
primeşte în schimbul mărfii depuse trei înscrisuri: un certificat de depozit (recipisa),
talonul şi buletinul de gaj (warantul).

Certificatul de depozit (recipisa) şi buletinul de gaj (warantul) sunt titluri de credit


care încorporează marfa dată în depozit şi care se remite deponentului. Ele pot fi titluri de
credit la ordin sau la purtător, negociabile împreună sau separat. Astfel, deponentul poate
vinde marfa depozitată girând atât recipisa de depozit cât şi warantul. El poate doar gaja
marfa depozitată, girând numai warantul si rămânând proprietarul mărfii atâta timp cât nu

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


47
girează şi recipisa de depozit (eventual altuia decât creditorului gajist). În acest caz
cumpărătorului îi revine obligaţia de a lichida debitul vânzătorului pentru a intra în posesia
mărfii. Talonul rămâne în registrul administraţiei depozitului, dovedind existenţa
contractului.

Efectele contractului de depozit comercial

Obligaţiile părţilor în contractul de depozit comercial

a)Obligaţiile depozitarului.

-Depozitarul este obligat să păstreze marfa ca un bun proprietar

Părţile pot stipula şi o clauză de neresponsabilitate sau de atenuare a răspunderii.


Depozitarul nu răspunde însă niciodată de stricăciunile provenite prin forţă majoră, afară de
cazul când a fost pus în întârziere pentru restituirea bunului depozitat.

-Depozitarul este obligat să restituie marfa la cererea deponentului

Depozitarul trebuie să restituie la cererea deponentului mărfurile în natură. Dacă


depozitarul refuză fără temei să restituie marfa, deşi se află în detenţia sa, deponentul
poate obţine executarea în natură, potrivit regulilor aplicabile obligaţiei de a face.
În caz de moarte a depozitarului obligaţia de restituire se transmite asupra
moştenitorilor.

b)Obligaţiile deponentului

- Deponentul este obligat să remită depozitarului marfa ambalată, etichetată în


funcţie de natura acesteia;

- Deponentul este obligat să achite depozitarului eventuale cheltuieli pentru


păstrarea, conservarea mărfii sau când acesta a suferit pagube pricinuite de marfa
depozitată.

- Deponentul este obligat să achite taxa de depozit, datorată conform contractului.

Dreptul de retenţie al depozitarului

Executarea obligaţiilor depozitarului este garantată prin dreptul de retenţie


prevăzut de lege, pe care depozitarul îl are asupra lucrului depozitat. Fiind vorba de un
"debitum cum se iunctum", el poate refuza restituirea lucrului până la plata integrală a
sumelor la care are dreptul din cauza depozitului.

Încetarea contractului de depozit comercial

Efectele contractului de depozit comercial încetează în următoarele cazuri:

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


48
-îndeplinirea în avans;

-rezilierea unilaterală a contractului;

-moartea;

-interdicţia;

-insolvabilitatea ori falimentul părţilor.

7.5. Cuvinte cheie : reportator, reportat


Contractul
de report Esenţa contractului de report este cuprinsă în art. 1.1772 Cod civil: - (1) C ontractul
de report este acela prin care reportatorul cumpăra de la reportat cu plata imediata titluri
de credit si valori mobiliare circuland în comerţ şi se obliga, in acelasi timp, sa revânda
reportatului titluri sau valori mobiliare de aceeasi specie, la o anumita scadenta, in
schimbul unei sume determinate

(2) Contractul de report se incheie prin remiterea titlurilor sau valorilor mobiliare,
iar daca acestea sunt nominative, prin indeplinirea formalitatilor necesare pentru
transmiterea lor..

Contractul de report este un act juridic complex care cuprinde o dublă vânzare; o
vânzare ce se execută imediat, iar cea de-a doua este o vânzare cu termen şi la un preţ
determinat.

În temeiul acestui contract, persoana deţinătoare de titluri denumită reportat, dă în


report titlurile unei alte persoane denumită reportator în schimbul unui preţ plătibil
imediat. La un anumit termen reportatorul revinde reportatului titluri de credit de aceeaşi
specie (nu aceleaşi titluri pe care le-a dobândit) primind un preţ determinat. Reportatorul
primeşte de la reportat o remuneraţie denumită preţ de report sau premiu. Diferenţa între
suma dată şi cea încasată de reportator poartă denumirea de report.

Condiţiile contractului de report

Pentru a se încheia un contract de report trebuie să se îndeplinească următoarele


condiţii:

-să existe un acord de voinţă între reportat şi reportator;

-acordul de voinţă privind vânzarea şi revânzarea să fie simultan şi să intervină între

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


49
aceleaşi persoane;

-stipularea în chiar momentul realizării contractului a unui termen de revânzare şi a


unui preţ determinat;

-vânzarea şi revânzarea să aibă ca obiect titluri de credit care circulă în comerţ.

Efectele contractului de report

Aceste efecte privesc transferul dreptului de proprietate asupra titlurilor de credit şi


fructele civile ale acestora.

Contractul de report este un contract translativ de proprietate, obiectul


contractului de report se transferă de la vânzător la cumpărător. În esenţă, în privinţa
transferului sunt aplicate dispoziţiile dreptului comun.

În cursul duratei contractului, titlurile de credit pot produce anumite fructe civile
(dividende, dobânzi etc.). Aceste fructe se cuvin reportatorului care culege fructele. Părţile
pot stabili ca fructele produse de titlurile de credit să revină reportatului .

Încetarea contractului de report

Contractul încetează ca urmare a producerii efectelor sale, la termenul stabilit de


părţi. Partea care la scadenţa fixată nu primeşte titlurile din partea reportatorului, îl poate
acţiona în judecată, pentru obţinerea predării lor şi pentru plata diferenţelor. Dacă însă la
scadenţa reportului nici cumpărătorul nu oferă preţul, nici vânzătorul titlurile, revânzarea se
consideră reziliată fără daune pentru una dintre părţi, iar prima vânzare rămâne valabilă.
Potrivit legii, la împlinirea termenului părţile pot să prelungească contractul cu obligaţia de
a se păstra condiţiile iniţiale (art. 75 C. com.). În cazul reînnoirii contractului între părţi se
lichidează diferenţele şi rămân la reportator titlurile în vederea unei noi lichidităţi la o nouă
scadenţă.

Contractul de report poate fi prorogat, reînnoit sau supus deportului:

-prorogarea este o operaţiune juridică prin care se amână scadenţa revînzării pe


unul sau mai multe termene (preţul de revânzare rămâne neschimbat);

-reînnoirea intervine la expirarea reportului şi are ca obiect titluri care diferă prin
conţinut sau specia lor, presupunând o predare efectivă a titlurilor (este o
novaţiune prin schimbarea obiectului contractului);

-deportul este o operaţiune inversă reportului şi intervine pentru satisfacerea


nevoilor pe termen, de credit ale unei persoane: operaţia juridică privind
deportul intervine pentru satisfacerea nevoilor unei persoane de a realiza un
anumit stoc de acţiuni în vederea exercitării dreptului de opţiune la o nouă
emisiune, ori pentru a obţine majoritatea de voturi în adunarea generală a

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


50
acţionarilor.

7.6. Cuvinte cheie: sold creditor, curentist


Contractul
de cont Art. 2.171 – (1) Cod civil prevede: Contractul de cont curent este acela prin care
curent partile, denumite curentisti, se obliga sa inscrie intr-un cont creantele decurgand din
remiteri reciproce, considerandu-le neexigibile si indisponibile pana la incheierea contului.

(2) Soldul creditor al contului la incheierea sa constituire o creanta exigibila. Daca


plata aceastuia nu e ceruta, soldul constituie prima remitere dintr-un nou cont si contractul
este considerat reinnoit pe durata nedeterminata.

Prin contractul de cont curent, părţile se înţeleg ca, în loc să achite separat şi imediat
creanţele lor reciproce izvorâte din prestaţiile făcute de una către cealaltă, lichidarea să se
facă la un anumit termen, prin achitarea soldului de către partea care va fi debitoare.

În raporturile ce decurg din contractul de cont curent, nici una dintre părţile
contractante nu se desemnează de la început ca şi creditor sau ca debitor exclusiv şi nici nu
se comportă ca atare în decursul executării contractului. Această situaţiune încetează
numai la încheierea contului, operaţiunea finală care diferenţiază pe creditor de debitor,
făcând ca cele două mase omogene de credit şi debit să se compenseze şi să dea loc la
soldul creditor, pentru care această acţiune în justiţie.

Părţile între care se încheie contractul de cont curent poartă denumirea de


curentist. Prestaţiile pe care şi le fac se numesc remize sau rimese. Ele constau în operaţiuni
prin care o parte pune la dispoziţia celeilalte părţi o valoare patrimonială de orice fel,
urmând ca suma cuvenită să fie depusă în cont curent.

În consecinţă, rimesa poate consta: într-o sumă de bani efectiv plătită; orice titlu de
credit remis (cambie, bilet la ordin, CEC, ordin de plată etc.) şi orice credit concedat (de
exemplu, preţul datorat ca urmare a unei vânzări de mărfuri).

Rimesele sunt facultative. Un corentist nu poate obliga pe celălalt să-i facă rimese,
dar este firesc ca rimesele reciproce să existe deoarece, contractul de cont curent nu este
un contract de împrumut (propriu-zis) ci un contract de rezultat, accesoriu, conex cu unul
sau mai multe acte obiective de comerţ.

Forma cea mai uzuală a contractului de cont curent este aceea bancară, adică a
contractului încheiat între o bancă (instituţia de credit) şi un client al său în scopul de a
facilita circulaţia şi fructificarea banilor. Banca poate interveni şi ca simplu intermediar între
doi comercianţi care convin să-şi lichideze operaţiunile prin înregistrări în conturile ce le au
deschise la aceeaşi bancă sau la bănci diferite.

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


51
Deşi contractul de cont curent se consideră încheiat din momentul realizării
acordului de voinţă, totuşi libertatea acestui contract este evidentă prin înregistrarea
contabilă a remiterii în cont şi stabilirea soldului.

Relaţia de cont curent poate fi stabilită şi între un comerciant şi un necomerciant şi


chiar între doi necomercianţi pentru afaceri civile.

Pentru un necomerciant care efectuează numai operaţiuni necomerciale într-un


cont curent deschis la bancă dobânzile nu vor fi obligatoriu cele comerciale.

Încheierea contului curent va avea loc la scadenţa termenelor stabilite prin


convenţia de cont curent şi, în absenţa stipulării unui asemenea termen, la data de 31
decembrie a fiecărui an, iar dobânda va curge de la data încheierii.

Caracterele juridice ale contractului de cont curent

Contractul de cont curent prezintă următoarele caractere:

-este un contract bilateral, deoarece părţile se obligă să se crediteze reciproc


pentru prestaţiile făcute;

-este un contract intuitu personae, în sensul că identitatea persoanei cu care se


încheie contractul este determinată prin consimţământul exprimat la naşterea
convenţiei;

-este un contract consensual, el se încheie prin simplul acord de voinţă al părţilor;

-este un contract cu titlu oneros, pentru sumele înscrise în contul curent curg
dobânzi "în debitul primitorului, de la data înscrierii"

-este un contract cu executare succesivă în timp, prin remiteri reciproce şi


alternante;

-este un contract accesoriu, pentru că se încheie în vederea executării altui


contract sau a altor contracte între aceleaşi părţi. El poate fi conceput ca un
contract autonom numai dacă este încheiat între două bănci;

-este un contract "intuitu personae" desfiinţându-se prin moartea, incapacitatea


sau falimentul uneia din părţi.

Efectele contractului de cont curent

Efectele principale

Ca efect principal va opera transmiterea dreptului de proprietate având valoarea


respectivă între transmiţător şi primitor.

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


52
Prin efectuarea operaţiunilor în cont, de creditare a transmiţătorului şi respectiv de
debitare a primitorului, cu valoarea remisă, primitorul devine titularul dreptului de
proprietate asupra valorii în cauză.

Transferul dreptului de proprietate

Orice valoare remisă de la o parte contractuală la cealaltă, face să opereze prin


faptul înscrierii sale în contul curent, transferul dreptului de proprietate în favoarea co-
curentistului care a primit-o, adică al aceluia care a făcut înscrierea privind debitorul său .
Însă, este posibil să existe depuneri care să nu fi fost făcute cu scopul transferului
dreptului de proprietate (de exemplu, remise numai cu mandatul de încasare). Dar, şi în
acest caz, în orice moment şi concomitent se poate restabili echilibrul valorilor remise şi
primite.

În toate situaţiile efectului translativ de proprietate a rimesei efectuate îi


corespunde în mod necesar şi stimulativ o constituire de credit în favoarea remitentului.

În ipoteza în care depunerile constau în titluri de credit, cambii, efecte de comerţ,


cecuri etc., înscrierea în cont curent şi deci transmiterea dreptului de proprietate se face
sub condiţia rezolutorie a încasării contravalorii titlului. Legea prezumă că înscrierea este
făcută "sub rezerva încasării". Neîndeplinirea condiţiei, adică neplata la scadenţă a cambiei
sau a titlurilor de credit de către emitent sau alt subscriitor dă locul la acţiune în justiţie în
vederea executării silite a debitorului cambial sau a subscriitorului titlului de credit.

Novaţiunea

Alt efect al contractului de cont este novaţiunea adică, transformarea cauzei iniţiale
a rimesei într-o cauză nouă, contractuală derivată din contractul de cont din contul curent.

Obligaţia iniţială se stinge şi în locul ei se nasc obligaţiile care izvorăsc din contul
curent (art. 1128 Cod civil). Potrivit contractului iniţial cel care a primit marfa datora preţul.
Acest preţ a fost trecut în cont ca o creanţă a celui care a transmis marfa aşa încât obligaţia
iniţială de plată a preţului a fost înlocuită cu o nouă obligaţie care apare în cont, sub formă
de credit şi debit (art. 370 pct. 1 C. com.). Astfel, dispărând obligaţia iniţială înseamnă că,
automat, se sting şi accesoriile acesteia cum ar fi: gajul, ipoteca, privilegiile etc.

Indivizibilitatea

În momentul în care o rimesă a fost trecută în cont curent ea se confundă cu toate


celelalte efectuate anterior şi cu cele viitoare formând un tot unitar de natură indivizibilă
pentru a fi soldat la încheierea contului curent. O operaţiune izolată care se efectuează nu
are caracterul unei plăţi din momentul înscrierii ei în contul curent.

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


53
Compensarea reciprocă a creditelor şi debitelor

Un al efect specific contractului de cont curent este compensarea reciprocă a


debitelor şi creditelor până la concurenţa creditului şi debitului final rezultat la încheierea
contului curent. Numai la data încheierii contului curent are loc efectul compensatoriu al
celor două mase de credit şi debit.

Dreptul la actiune pentru rectificarea erorilor de clacul facute cu ocazia stabilirii


soldului, a omisiunilor, a inscrierilor duble si altora asemenea se va prescrie in termen de
un an de la data comunicarii extrasului de cont curent,.

Închiderea contului curent

Contractul de cont curent inceteaza de drept la expirarea termenului convenit


expres de parti in cuprinsul contractului sau ulterior, prin conventie separata incheiata in
forma scrisa.

In cazul contractului incheiat pe durata nedeterminata, fiecare parte poate declara


incetarea acestuia la incheierea contului, instiintand-o pe calalta parte cu 15 zile inainte.
Daca partile nu au convenit altfel, contractul de cont curent pe durata nedeterminata se
considera ca are ca termen intermediar de incheiere a contului altima zi a fiecarei luni.

In caz de incapacitate, insolventa sau moarte, oricare dintre curentisti,


reprezentantul incapabilului sau mostenitorul poate denunta contractul instiintand cealalta
parte ci 15 zile inainte.

Pentru înţelegerea sensului juridic al operaţiunii de încheiere a contului curent, trebuie să


se distingă două situaţii:

-când închiderea contului curent este definitivă, caz în care aceasta coincide cu
încetarea sau desfiinţarea contractului;

-când încheierea contului, curent este periodică, anuală, fie trimestrială


(convenţională).

În ambele situaţii se produce compensarea maselor indivizibile de credit şi debit şi


stabilirea unui sold final, creditor în favoarea unui corentist şi debitor în sarcina celuilalt.
Desfiinţarea contului curent

-Contractul de cont curent este un contract intuitu personae aşa încât se


desfiinţează prin moartea, incapacitatea sau falimentul uneia dintre părţi.

-Contractul se poate desfiinţa şi pe cale convenţională, când părţile au stabilit un


termen prin convenţia lor sau chiar până la împlinirea termenului, dacă convin
astfel.

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


54
-Dacă nu s-a prevăzut un termen, contractul se desfiinţează de drept în caz de
faliment, datorită existenţei efectelor patrimoniale ale falimentului: ajungerea
la scadenţă a tuturor creanţelor; desesizarea falimentară, nulitatea de drept a
actelor posterioare sentinţei declarative de faliment etc.

7.7. Contractul de leasing Cuvinte cheie: finantator, utilizator, valoare


reziduala

Potrivit art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997, republicată, operaţiunile de


leasing sunt acele operaţiuni prin care o parte denumită locator/finanţator transmite pentru o
perioadă determinată dreptul de folosinţă asupra unui bun al cărui proprietar este celeilalte
parti denumită utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăţi periodice, denumită rată de
leasing, iar la sfarsitul perioadei de leasing locatorul/finantatorul se obliga sa respecte
dreptul de optiune al utilizatorului de a cumpara bunul, de a prelungi contractul ori de a
inceta raporturile contractuale.
Prin rată de leasing în sensul art. 2 lit. d) din lege se înţelege:
- în cazul leasingului financiar, cota - parte din valoarea de intrare a bunului şi a dobânzii
de leasing. Dobânda de leasing reprezintă rata medie a dobânzii bancare pe piaţa
românească;
- în cazul leasingului operaţional, cota de amortizare calculată, în conformitate cu actele
normative în vigoare şi un beneficiu stabilit de către părţile contractante.
În ceea ce priveşte noţiunea de leasing financiar la care am făcut referire mai sus,
aceasta reprezintă operaţiunea de leasing care îndeplineşte una sau mai multe din
următoarele condiţii:
- riscurile şi beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului din
momentul încheierii contractului de leasing;
- părţile au prevăzut expres că la expirarea contractului de leasing se transferă utilizatorului
dreptul de proprietate asupra bunului;
- utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului, iar preţul de cumpărare va reprezenta
cel mult 50% din valoarea de intrare (piaţa) pe care acesta o are la data la care opţiunea
poate fi exprimată;
- perioada de folosire a bunului în sistem de leasing acoperă cel puţin 75% din durata
normală de utilizare a bunului, chiar dacă în final, dreptul de proprietate nu este transferat.
Condiţiile leasingului financiar nu sunt cumulative. Ne aflăm în faţa unei astfel de
operaţiuni dacă este îndeplinită cel puţin una dintre condiţiile mai sus arătate.
În reglementarea anterioară, dacă utilizatorul opta pentru cumpărarea bunului,
trebuia să plătească un preţ rezidual, ţinându-se cont de vărsămintele efectuate pe durata
folosinţei bunului, cu titlu de redevenţă.
În redactarea actuală a textului, preţul de cumpărare trebuie să reprezinte cel mult
50% din valoarea de intrare pe care acesta o are la data la care opţiunea poate fi exprimată.
Leasingul operaţional reprezintă operaţiunea de leasing care nu îndeplineşte nici
una din condiţiile leasingului financiar.
Astfel, leasingul operaţional se deosebeşte de cel financiar, prin faptul că locatorul
este un fabricant, adăugându-se la aceasta faptul că în timp ce în cazul leasingului financiar
locaţia realizează întreaga valoare a bunului, la leasingul operaţional bunul este închiriat pe
o perioadă mai scurtă decât durata vieţii sale economice şi deci amortizării, de aceea bunul
poate fi dat în locaţie la mai mulţi utilizatori.
În ce priveşte calitatea de finanţator, aceasta poate fi o societate de leasing,

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


55
persoană juridică, română sau străină.
Nici în ce priveşte utilizatorul legea nu dă o anumită calificare existând
posibilitatea ca utilizator să fie atât o persoană fizică, română sau străină, cât şi o persoană
juridică indiferent de naţionalitatea acesteia.
În înţelesul prezentei legi prin valoare de intrare se înţelege valoarea la care a fost
achiziţionat bunul de către finanţator, respectiv costul de achiziţie.
Valoarea totală reprezintă valoarea totală a ratelor de leasing la care se adaugă
valoarea reziduală.
Valoarea reziduală reprezintă valoarea la care, la expirarea contractului de leasing,
se face transferul dreptului de proprietate asupra bunului către utilizator.

Societăţile de leasing sunt acele societăţi care au în obiectul de activitate


desfăşurarea operaţiunilor de leasing şi un capital social minim, subscris şi vărsat integral la
înfiinţare de 500 milioane lei. Considerăm că, pentru a fi calificată ca o societate de leasing,
aceasta trebuie să aibă ca obiect principal de activitate "operaţiuni de leasing".
Societăţile de leasing care perfectează un contract de leasing având ca obiect
utilizarea unei construcţii sau realizarea, sau utilizarea unei construcţii pot dobândi potrivit
legii dreptul de folosinţă sau de achiziţie a terenului pe care se efectuează lucrarea de către
antreprenor sau dreptul irevocabil de achiziţie a construcţiei la expirarea contractului de
leasing.
Societăţile de leasing, precum şi societăţile comerciale care utilizează bunuri mobile
sau imobile în sistem de leasing sunt obligate să înscrie în evidenţele lor contabile date
referitoare la valoarea de intrare a bunurilor.
Considerăm că nu este suficient de clar evidenţiat modul de amortizare a
mijloacelor fixe în cazul leasingului financiar, întrucât actele normative anterioare permiteau
utilizatorului deducerea integrală a cheltuielilor cu redevenţele.
Prin reformularea art. 21 alin. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997, republicată,
se introduce pe lângă obligaţia finanţatorului şi obligaţia utilizatorului de a face rectificări în
cartea funciară şi înregistrarea la oficiul registrului comerţului cu privire la schimbările ce
intervin în legătură cu sediul sau cu situaţia juridica a bunului.
Modalitatea de impunere este ca şi în cazul impozitului pe salarii sau dividende si
anume prin stopaj la sursă, ţinându-se cont de convenţiile de evitare a dublei impuneri
încheiate de România cu alte state.
Cheltuielile de asigurare a bunurilor ce fac obiectul leasingului sunt deductibile
din punct de vedere fiscal de către partea obligată prin contract să plătească primele de
asigurare.
Problema esenţială pe care o ridică noţiunea de "contract de leasing" o reprezintă
existenţa sau inexistenţa unui asemenea contract. Se pune întrebarea: este leasingul un
contract, sau o operaţiune formată dintr-un complex de contracte?
Deşi se aseamănă cu contractele de închiriere, vânzare în rate, cât şi de locaţie
viageră, leasingul ca natură juridică este o modalitate contractuală de finanţare la termen.
Leasingul era, până nu demult, un contract întâlnit mai cu seama în legislaţia comercială
internaţională; a fost impus însă de noile realităţi economice pe plan naţional, ca un adevărat
contract complex având următoarele caracteristici:
- un contract de vânzare-cumpărare, prin care se achiziţionează bunul solicitat de
utilizator;
- un contract de mandat, prin care sunt stabilite elementele vânzării şi, în acelaşi
timp se realizează operaţiunile tehnice dar şi formalităţile administrative
necesare;
- un contract de locaţie, a cărui durată, cât şi ratele sunt determinate din cota parte
din valoarea de intrare a bunului şi a dobânzii de leasing în cazul leasingului

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


56
financiar şi din cota de amortizare calculată în conformitate cu actele normative
în vigoare şi un beneficiu stabilit de către părţile contractante în cazul
leasingului operaţional;
- o promisiune unilaterală de vânzare în favoarea cumpărătorului utilizator.
Finanţatorul nu poate fi confundat cu un simplu locator aşa cum se desprindea din
redactarea iniţială a Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997.
Analizând trăsăturile juridice ale contractului de leasing, constatăm că acesta este un
act bilateral, numit, cu titlu oneros, având conţinut patrimonial, cu executare succesivă,
intuitu personae şi consensual (în ce-l priveşte pe utilizator).
Legea face distincţie între leasing în general şi leasingul financiar. Distincţia vizează
elementele minime ale contractului.
Contractul de leasing se redactează astfel:
- cu arătarea părţilor participante la încheierea contractului (locator/finanţator şi
utilizator);
- descrierea exactă a bunului care face obiectul contractului de leasing;
- valoarea totală a contractului de leasing;
- perioada de utilizare în sistem de leasing a bunului;
- clauza privind obligaţia asigurării bunului.
Pe lângă aceste elemente în momentul încheierii unui contract de leasing financiar
trebuie arătată valoarea iniţială a bunului. De asemenea, în cazul contractului de leasing
financiar trebuie cuprinsă şi clauza privind dreptul de opţiune al utilizatorului cu privire la
cumpărarea bunului şi la condiţiile în care acesta poate fi exercitat.
Elementele arătate în textul de lege nu sunt limitative, părţile putând conveni şi
asupra altor clauze în momentul încheierii contractului. Trebuie arătat că un contract de
leasing nu poate fi încheiat pe o durată mai mică de un an şi că reprezintă titlu executoriu în
condiţiile în care utilizatorul nu predă bunul la sfârşitul perioadei de leasing (sigur, în
măsura în care nu a formulat opţiunea preluării bunului sau a prelungirii contractului) şi în
cazul rezilierii contractului din vina exclusivă a utilizatorului.

Părţile contractului
Potrivit art. 31 lit. a) din Legea nr. 99/1999 de modificare şi completare a
Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997, un element esenţial al contractului de leasing îl
constituie părţile în contract şi anume, locatorul-finanţatorul şi utilizatorul. Iată deci că, spre
deosebire de complexa operaţie de leasing bazată pe o relaţie trilaterală (furnizor-finanţator,
utilizator), contractul în sine se încheie între două părţi.

Drepturile şi obligaţiile finanţatorului


Finanţatorul se bucură de următoarele drepturi stipulate în art. 13 al Ordonanţa
Guvernului nr. 51/1997, republicată:
- dacă utilizatorul se află în reorganizare judiciară şi/sau faliment, în conformitate cu
dispoziţiile Legii nr. 85/2006, drepturile reale ale finanţatorului asupra bunului
utilizat în baza unui contract de leasing sunt opozabile judecătorului sindic;
- dacă însă utilizatorul se afla în dizolvare şi/sau lichidare, dispoziţiile alineatului
precedent se aplică şi lichidatorului numit potrivit Legii nr. 31/1990 privind
societăţile comerciale, republicată.

Potrivit art. , finanţatorul are următoarele obligaţii:


- să respecte dreptul utilizatorului de a alege furnizorul potrivit necesităţilor;
- să încheie contract de vânzare-cumpărare cu furnizorul desemnat de utilizator, în
condiţiile expres formulate de către acesta;
- să încheie contract de leasing cu utilizatorul şi să transmită acestuia, în temeiul

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


57
contractului de leasing, toate drepturile derivând din contractul de vânzare-
cumpărare, cu excepţia dreptului de dispoziţie;
- să respecte dreptul de opţiune al utilizatorului, care constă în posibilitatea de a opta
pentru prelungirea contractului sau pentru achiziţionarea ori restituirea bunului;
- să îi garanteze utilizatorului folosinţa liniştită a bunului, în condiţiile în care acesta
a respectat toate clauzele contractuale;
- să asigure, printr-o societate de asigurare, bunurile oferite în leasing.

Drepturile şi obligaţiile beneficiarului


Într-un contract de leasing utilizatorul are următoarele drepturi:
- în cazul reclamaţiilor privind livrarea, calitatea, asistenţa tehnică, service-ul
necesar în perioada de garanţie şi postgaranţie utilizatorul are drept de acţiune asupra
furnizorului;
- dreptul de a exercita acţiunile posesorii faţă de terţi.
Obligaţiile utilizatorului sunt reglementate prin art. 10 şi constau în următoarele:
- să recepţioneze şi să primească bunul la termenul stipulat în contractul de leasing;
- să exploateze bunul conform instrucţiunilor elaborate de către furnizor şi să
asigure instruirea personalului desemnat să îl exploateze;
- să nu greveze de sarcini bunul care face obiectul contractului de leasing fără
acordul finanţatorului;
- să respecte termenele de plată şi cuantumul ratelor de leasing;
- să suporte cheltuielile de întreţinere şi alte cheltuieli ce derivă din contractul de
leasing;
- să îşi asume totalitatea obligaţiilor care decurg din folosirea directă sau prin
prepuşii săi (inclusiv riscul pierderii, distrugerii sau avarierii) precum şi din
cazuri fortuite a bunului pe întreaga perioadă contractuală în paralel cu plata
ratelor de leasing până la atingerea valorii contractului de leasing;
- să nu împiedice finanţatorul în verificarea stării, modului de exploatare a bunului
obiect al contractului de leasing;
- să informeze finanţatorul, în timp util, cu privire la orice tulburare venită din
partea unui terţ referitor la dreptul acestuia de proprietate;
- să nu modifice obiectul contractului fără acordul prealabil al finanţatorului;
- să restituie bunul respectând prevederile contractuale.

Asigurarea bunurilor
Dată fiind natura complexă a obiectului contractului de leasing "bunuri imobile şi
mobile de folosinţă îndelungată aflate în circuitul civil" (art. 1 alin 2) se impune şi mai mult
asigurarea acestora, obligaţie ce revine finanţatorului.
Despăgubirea va fi plătită în limita sumei asigurate, fără a depăşi valoarea bunului
din momentul producerii cazului asigurat şi nici cuantumul pagubelor efectiv suferite de
asigurat.
Termenul de prescripţie este, potrivit art. 3 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958 prin
derogare de la termenul general de prescripţie, de 2 ani, ceea ce ridica problema asigurării
repetate de către finanţator după această perioadă.
Asigurarea împotriva riscului de neplată
Asigurarea împotriva riscului de neplată este o asigurare derivând din contract şi nu
din lege. Cu toate acestea, Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997, republicată, stipulează în art.
15 dreptul finanţatorului de a rezilia contractul de leasing, dacă utilizatorul nu îşi execută
obligaţia de plată a ratei de leasing timp de două luni consecutive. Acesta din urma este
obligat ca în momentul rezilierii contractului de leasing, în aceste condiţii, să restituie bunul,
să plătească ratele scadente, cu daune-interese, dacă în contract nu se prevede altfel.

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


58
Litigii şi alte aspecte legate de neexecutarea obligaţiilor contractuale
Contractul de leasing poate înceta la expirarea perioadei de închiriere. În cazul în
care una din părţi nu-şi îndeplineşte obligaţiile asumate, încetarea contractului de leasing se
poate produce prin reziliere chiar şi înaintea încheierii termenului contractual. Clauzele de
reziliere stipulate în contractul de leasing pot fi în interesul finanţatorului sau al
utilizatorului.
Rezilierea contractului de leasing are ca efect potrivit art. 15 din Ordonanţa
Guvernului nr. 51/1997, republicată, obligarea utilizatorului la restituirea bunului către
societatea de leasing şi plata de daune-interese, indiferent că este vinovat de refuzul primirii
bunului la termenul stipulat în contractul de leasing sau de neexecutarea obligaţiei de plată a
ratei de leasing timp de doua luni consecutive (fiind obligat şi la plata ratelor scadente). În
caz contrar, şi anume neprimirea de către utilizator a bunului, finanţatorul nu răspunde.
Societatea de leasing are la îndemână însă şi calea unei acţiuni în revendicare pentru
recuperarea bunului, atunci când utilizatorul l-a subînchiriat ori vândut, deoarece este
proprietara acestui bun.
Operaţiile de leasing pot da naştere la numeroase litigii atât cu privire la natura
operaţiunilor, cât mai ales privitor la natura obligaţiilor asumate de părţi.
Litigiile apărute între părţi se vor rezolva pe cale amiabilă. Dacă părţile nu ajung la
o înţelegere amiabilă, atunci litigiile vor fi înaintate spre soluţionare Curţii de Arbitraj de pe
lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României. Deciziile Curţii de Arbitraj sunt definitive
şi obligatorii.
Dreptul de proprietate al societăţii de leasing constituie un pericol pentru terţii care
au crezut că utilizatorul era proprietarul bunului. Acest pericol poate fi înlăturat însă prin
publicitatea leasingului, publicitate care a fost reglementată de Ordonanţa Guvernului nr.
51/1997, republicată, cap. VI. Astfel, terţii nu vor putea invoca beneficiul dispoziţiilor art.
1909 Cod civil potrivit cărora posesia de bună-credinţă a bunurilor mobile a terţilor
dobânditori echivalează cu dreptul de proprietate.
Relaţiile finanţatorului cu terţii sunt reglementate prin art. 17 şi 18 ale Ordonanţei
Guvernului nr. 51/1997, republicată, astfel dacă în timpul derulării contractului de leasing
finanţatorul vinde bunul care face obiectul contractului unui alt finanţator, noul finanţator
este legat de aceleaşi obligaţii contractuale ca şi vânzătorul care rămâne garant al îndeplinirii
obligaţiilor faţă de utilizator.

7.8. Contractul de franciza Cuvinte cheie: francizor,beneficiar

Franciza este un sistem de comercializare a produselor, serviciilor sau tehnologiilor,


bazat pe o colaborare stransa si continua intre persoane fizice sau juridice, indepedente din
punct de vedere financiar, prin care o persoana, denumita francizor, acorda aunei alte
persoane, denumita beneficiar, dreptul de a exploata o afacere, un produs sau un serviciu.
Francizorul este un comerciant care:
-este titularul drepturilor asupra unei marci inregistrate; drepturile trebuie sa fie
exercitate pe o durata cel putin egala cu durata contractului de frznciza;
-ofera un ansamblu de produse si/sau servicii si/sau tehnologii;
-utilizeaza personal sau mijloace financiare pentru promovarea marcii sale, a
cercetarii si inovatiei, asigurnd dezvoltarea si viabilitatea produsului.
Beneficiarul este un comerciant, persoana fizica sau juridica, selectionat de
francizor, care adera la principiul omogenitatii retelei de franciza, asa cum este ea definita

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


59
de catre francizor.
Know-how-ul este un asamblu de informatii practice, nebrevetate, rezultand din
experienta francizorului si verificate de catre acesta.
Know-how-ul, in asamblul sau, in configuratie si asamblarea practica a
componentelor sale, nu trebuie sa fie accesibil unei terte persoane decat cu acordul
francizorului si trebuie sa includa o informatie esentiala in legatura cu:
- prezentarea produselor in vederea vanzarii;
- transformarea produselor in legatura cu prestarea de servicii;
- relatiile cu clientela;
- gestiunea administrativa financiara.
Know-how-ul trebuie sa fie util beneficiarului pentru a permite, la data incheierii
contractului, imbunatatirea pozitiei concurentiale.
Reteaua de franciza cuprinde un ansamblu de raporturi contractuale intre un
francizor si mai multi beneficiari, in scopul promovarii unei tehnologii, a unui produs sau
serviciu, precum si pentru dezvoltarea productiei si distributiei unui produs sau serviciu.

Principii generale. Relatiile precontractuale. Relatiile postcontractuale

Faza precontractuala are ca scop sa permita fiecarei parti sa-si confirme decizia de a
colabora.
Francizorul furnizeaza viitorului beneficiar informatii carei-i permit acestuia sa
participe, in deplina cunostinta de cauza, la derularea contractuluidefranciza.
Francizorul se obliga, in special, sa furnizeze beneficiarului informatii despre:
- experienta dobandita si transferabila;
- conditiile financiare ale contractului, respectiv redeventa initiala sau taxa de
intrare in retea, redeventele periodice, revedentele din publicitate, determinarea tarifelor
privind prestaride servicii si tarifele privind produsele, serviciile si tehnologiile, in cazul
clauzei obligatiilor contractuale de cumparare;
- elementele care permit beneficiarului sa faca calculul rezultatului previzionat si sa-
si intocmeasca planul financiar;
- obiectivele si aria exclusivitati acordate;
- durata contractului, conditiile reinnoirii, rezilierii, cesiunii.

Contractul de franciza
Contractul de franciza trebuie sa reflecte interesele membrilor retelei de franciza,
protejand drepturile de proprietate industriala sau intelectuala ale francizorului, prin
mentinerea identitatii comune si a reputatiei retelei de franciza.
Contractul de franciza trebuie sa defineasca, fara ambiguitate, obligatiile si
responsabilitatile fiecarei parti, precum si orice alte clauze ale colaborarii.
Francizorul trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte:
a) sa detina si sa exploateze o activitate comerciala, pe o anumita perioada, anterior
lansarii retelei de franciza;
b) sa fie titularul drepturilor de proprietate intelectuala si/sau industriala;
c) sa asigure beneficiarilor sai o pregatire initiala, precum si asistenta comerciala
si/sau tehnica permanenta, pe toata durata existentei drepturilor contractuale.
Beneficiarul trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte:
a) sa dezvolte reteaua de franciza si sa mentina identitatea sa comuna, precum si
reputatia acesteia;
b) sa furnizeze francizorului orice informatie de natura a facilita cunoasterea si
analiza perfomantelor si a situatiei reale financiare, pentru a asigura o gestiune eficienta in
legatura cu franciza;

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


60
c) sa nu divulge la terte persoane know-how-ul furnizat de catre furnizor, atat pe
toata durata contractului de franciza, cat si ulterior.
Contractul de franciza trebuie sa cuprinda clauze privind urmatoarele:
- drepturile francizorului;
- drepturile beneficiarului;
- bunurile si/sau serviciile si/sau tehnologiile furnizate beneficiarului;
- obligatile francizorului si ale beneficiarului;
- conditiile financiare pentru beneficiar;
- durata contractului;
- conditiile de reinoire a contractului, daca este cazul;
- conditiile in care vor putea sa opereze cesiunea sau transferul drepturilor
decurgand din contract si conditiile de preemptiune ale francizorului;
- conditiile de utilizare de catre beneficiar a insemnelor distinctive apartinand
francizorului: firma, emblema, marca de fabrica sau de comert, marca, sigla, etc.;
- dreptul francizorului de a dezvolta obiectul francizei;
- rezilierea contractului;
- recuperarea, de catre francizor, a oricarui element corporal sau necorporal care-i
aprtine, in caz de incetare a contractului inainte de termenul de scadenta prevazut;
- descrierea know-how-ului ce va fi realizat potrivit contractului de franciza, intr-un
document separat sau in orice alta forma adaptata.
Contractul de franciza va respecta urmatoarele principii:
- termenul va fi fixat astfel incat sa permita beneficiarului amortizarea investitiilor
specifice francizei;
- francizorul va instiinta pe beneficiar cu un preaviz suficient de mare asupra
intentiei de a nu reinnoi contractul la dat expirarii sau de a nu semna un nou contract;
- in cadrul clauzelor de reziliere, se vor stabili in mod clar circumstantele care pot sa
determine o reziliere fara preaviz;
- conditiile in care va putea sa opereze cesiunea drepturilor decurgand din contract
vor fi cu claritate precizate, in special condiitiile de desemnare a unui succesor;
- dreptul de preemptiune va fi prevazut, daca interesul mentinerii sau dezvoltarii
retelei de franciza necesita recunoasterea acestui drept;
- clauzele de nonconcurenta vor fi cuprinse in contract, pentru protejarea know-
how-ului;
- obligatiile financiare ale beneficiarului vor fi cu claritate precizate si vor fi
determinate astfel incat sa favorizeze atingerea obiectivelor comune.
Prin contractul de franciza, francizorul controleaza respectarea tuturor elementelor
constitutive ale imaginii marcii.
Marca furnizorului, simbol al identitatii si al renumelui retelei defranciza, constituie
garantia calitatii produsului/serviciului/tehnologiei furnizate consumatorului. Aceasta
garantie este asigurata prin transmiterea si prin controlul respectarii know-how-ului,
furnizarea unei game omogene de produse si/sau servicii si/sau tehnologii.
Francizorul se asigura ca beneficiarul, printr-o publicitate adecvata, face cunoscut ca
este o persoana independenta din punct de vedere financiar in raport cu francizorul sau cu
alte persoane.
Dreptul care se transfera obliga beneficiarul la plata unei redevente si il autorizeaza
sa utilizeze marca produselor si/sau serviciilor, si/sau tehnologiilor, know-how-ului ori o alta
experienta deosebita de franciza, precum si alte drepturi de proprietate intelectuala sau
industriala, dupa caz, sustinut permanent de asistenta comerciala si/sau tehnica a
francizorului, pe toata durata de valabilitate a contractului de franciza.
In temeiul relatiilor lor contractuale, francizorul si beneficiarul se obliga sa
actioneze in mod echitabil.

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


61
Francizorul va notifica in scris beneficiarului orice incalcare a obligatiilor
contractuale si ii va acorda un termen rezonabil de remediere.
La incetarea relatiilor contractuale, relatiile postcontractuale se vor baza pe reguli
unei concurente loiale. Francizorul poate sa impuna obligatii ferme fostului beneficiar,
asigurand astfel;
- protejarea caracterului confidential al afacerii si, in special, neutilizarea know-
how-ului de catre o retea concurenta;
- deschiderea unui nou punct de vanzare in zona in care opereaza fostul beneficiar.

Contractul de exclusivitate
In cazul in care francizorul propune semnarea unui contract de exclusivitate, vor fi
respectate urmatoarele reguli:
- daca este incasata o taxa de intrare in reteaua de franciza, la semnarea contractului
de franciza, suma privind drepturile de exclusivitate prevazute in contract este proportionala
cu taxa de intrare si se aduga acesteia;
- in lipsa taxei de intrare, modalitatiile de rambursare a taxei de exclusivitate sunt
precizate in cazul rezilierii contractului de franciza;
- taxa de exclusivitate poate sa fie destinata pentru a acoperi o parte a cheltuielilor
necesare implementarii francizei si/sau pentru a delimita zona si/sau pentru know-how-ul
transmis;
- contractul de exclusivitate trebuie sa prevada o clauza de reziliere, convenabila
ambelor parti;
- durata este determinata in functie de caracteristicile proprii fiecarei francize.
Francizorul poate sa impuna o clauza de nonconcurenta si de confidentialitate,
pentru a impiedica instainarea know-how-ului transmis pe durata contractului de
exclusivitate.

Raporturile intre parti in reteaua de franciza. In temeiul relatiilor


contractuale cu beneficiarii sai, francizorul va ntemeia o retea de franciza, care trebuie
exploatata dupa anumite metode, astfel incat sa permita pastrarea identitatii si a renumelui
retelei de franciza, pentru care francizorul este garantat.
Reteaua de franciza este formata din francizor si din beneficiar. Prin organizare si
dezvoltare reteaua de franciza trebuie sa contribuie la ameliorarea productiei si/sau
distributiei de produse si/sau prestari servicii, cu o distribuiere echitabila a profitului rezulta.

Publicitate si selectie. Publicitatea pentru selectionarea beneficiarilor


trebuie sa fie lipsita de orice ambiguitate si sa nu contina informatii eronate.
Orice document publicitar, care prezinta direct sau indirect rezultatele financiare
previzionate ale unui beneficiar, va trebui sa fie obiectiv si verificabil.
Pentru ca viitorul beneficiar sa se poata angaja in afacere in perfecta cunostinta de
cauza, francizorul ii fa furniza o copie a codului deontologic, precum si o informatie
completa si scrisa privind clauzele contractului de franciza, intr-un interval de timp
rezonabil, inainte de semnarea acestuia.
Francizorul selectioneaza si nu accepta decat beneficiarul care, dupa o cercetare
corespunzatoare, face dovada competentelor solicitate, respectiv: calitati personale si
capacitatea financiara pentru exploatarea afacerii.
Francizorul, in calitate de initiator si garant al retelei de franciza, trebuie sa vegheze
la pastrarea identitatii si a reputatiei retelei de franciza.

Sanctiuni si contraventii. Contractul de franciza se perfecteaza in


conformitate cu reglementarile legale privind protectia proprietatii intelectuale si industriale.

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


62
Sanctiunile pentru nerespectarea contractului de franciza vor fi reglementate cu ocazia
incheierii fiecarui contract si sunt adaptate specificului sau.

Dispozitii finale. Contractele de franciza vor fi intocmite cu respectarea


codului deontologic aprobat de Asociatia Romana de Franciza.
In orice situatie, partile isi vor solutiona litigiile pe cale amiabila, prin comunicare si
negociere directa, ori pe alta cale arbitrala sau la instantele judecatoresti.

În loc de Am ajuns la sfârşitul unităţii de învăţare nr. 7.


rezumat Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în
această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare nr. 7 pe care urmează să o
transmiteţi tutorelui.

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 7

Când administratorii răspund în solidar?

Răspunsurile testelor de autoevaluare


Răspuns 7.1

Răspuns 7.2.

Răspuns 7.3.

Bibliografie unitate de învăţare nr. 7


1. Tratat de Dreptul muncii - Ediţia a-III-a, Alexandru Ţiclea, Ed.Universul Juridic,
2009
2.Codul european al muncii şi securităţii sociale, C. Gâlcă
3.Derularea corectă a raporturilor de muncă. Probleme. Soluţii. Modele.
Exemple,H.Sasu,Ed.C.H.Beck
4. Dreptul muncii - curs universitar, Drumea Mihnea Claudiu, Ed. Europolis,
Constanta, 2008
5. Tratat de Dreptul muncii - Ediţia a-II-a,Ion Traian Stefanescu, , Ed.Wolters
Kluwer, 2009

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


63
Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea
64
Contractul colectiv de muncă

Elemente de dreptul protectiei consumatorului si legislatia concurentei

Cuprins
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 9
9.1 Elemente de dreptul protectiei consumatorului si legislatia concurentei. Codul
consumului
9.2 Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si
consumatori.
9.3 Protectia consumatorilor la incheierea si executarea contractelor la distanta.
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 9
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 9

Pagina
93
93
99
100
104
105

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


65
Contractul colectiv de muncă

105

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 9


Principalele obiective ale unităţii de învăţare Nr. 9 sunt:
 Parcurgerea istoricului
 Însuşirea categoriilor de CCM
 Familiarizarea cu cadrul legal naţional

1.1 Elemente de dreptul protectiei consumatorului si legislatia concurentei.


Codul consumului
Cuvinte Cadru legislativ. Statul, prin mijloacele prevazute de lege, protejeaza cetatenii in calitatea
cheie lor de consumatori, asigurand cadrul necesar accesului neingradit la produse si servicii,
informarii lor complete despre caracteristicile esentiale ale acestora, apararii si asigurarii
drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor fizice impotriva unor practici abuzive,
participarii acestora la fundamentarea si luarea deciziilor ce-i intereseaza in calitate de
consumatori.

Cadrul legislativ al protectiei consumatorilor este creat prin:

- Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului;

- O.G. nr.21/1992 privind protectia consumatorilor;

- Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre
comercianti si consumatori;

- O.G. nr.106/1999 privind contractele incheiate in afara spatiilor comerciale;

- Legea nr. 449/2003 privind vanzarea produselor si garantiile asociate acestora;

- Legea nr. 240/2004 privind raspunderea producatorilor pentru pagubele generate


de produsele cu defecte.

Legislatia concurentei are in vedere urmatoarele acte normative:

- Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale;


- Legea concurentei nr. 21/1996;
- Regulamente si instructiuni privind practicile anticoncurentiale.

Codul consumului. Legea nr. 296/2004 cuprinde dispozitii generale, obligatiile


operatorilor economici, drepturile consumatorilor, cadrul organizatoric al organizatiilor
neguvernamentale, cadrul general al securitatii produselor, cadrul general privind

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


66
Contractul colectiv de muncă

obligativitatea informarii si educarii consumatorilor, cadrul general privind preturile si


tarifele, publicitatea produselor si serviciilor, drepturile consumatorilor la incheierea
contractelor, dispozitii finale si tranzitorii precum si o anexa cu definitiile termenilor si
expresiilor din lege.

Obligatiile producatorului sunt enumerate la art. 23 din lege:

a) sa raspunda pentru prejudiciul actual si cel viitor cauzat de produsul cu defect,


precum si pentru cel cauzat ca rezultat cumulate ale produsului cu defect cu o
actiune sau o omisiune a unei terte persoane;
b) sa puna pe piata numei produse sigure si, daca actele normative in vigoare prevad,
acestea sa fie testate si/sau certificate;
c) sa puna pe piata numai produse care respecta conditiile prescrise sau declarate;
d) sa opreasca livrarile, respectiv sa retraga de pe piata sau de la consumatori
produsele la care organele abilitate sau specialistii proprii au constatat
neindeplinirea caracteristicilor prescrise, declarate sau care ar putea afecta viata,
sanatatea ori securitatea consumatorilor, daca aceasta masura constituie singurul
mijloc prin care se pot elimina nonconformitatile respective;
e) sa asigure in cursul procesului de productie conditii igienico-sanitare conform
normelor sanitare in vigoare.

Obligatiile distribuitorilor sunt prevazute de art. 24 din acelasi act normativ:

a) sa se asigure ca produsele oferite spre comercializare sunt sigure si respecta


conditiile prescrise sau declarate;
b) sa nu comercializeze produse despre care detin informatii sau considera ca pot fi
periculoase;
c) sa anunte imediat autoritatile publice competente, precum si producatorul, despre
existenta pe piata a oricarui produs de care au cunostinta ca este periculos;
d) sa retraga de la comercializare produsele la care organele abilitate de lege au
constatat ca nu indeplinesc caracteristicile prescrise sau declarate, daca acesta
constituie singurul mijloc prin care se pot elimina nonconformitatile respective;
e) sa asigure conditiile tehnice stabilite de producator, precum si conditiile igienico-
sanitare pe timpul transportului, manipularii, depozitarii si desfacerii, conform
normelor in vigoare.

Obligatiile prestatorilor de servicii, precizate in art. 25, sunt urmatoarele:

a) sa foloseasca, in cadrul serviciilor prestate, numai produse si proceduri


sigure si, dupa caz, daca actele normative in vigoare prevad, acestea sa
fie testate si/sau certificate si sa anunte imediat existenta pe piata a
oricarui produs despre care au cunostinta ca este periculos;
b) sa presteze numai servicii care nu afecteaza viata, sanatatea sau
securitatea consumatorilor ori interesele economice ale acestora;
c) sa respecte conditiile prescrise sau declarate, precum si clauzele
prevazute in contracte;

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


67
Contractul colectiv de muncă

d) sa asigure, la prestarea serviciilor, conditiile tehnice stabilite de


producator, precum si conditiile igienico-sanitare conform normelor in
vigoare;
e) sa raspunda pentru prejudiciul actual si cel viitor cauzat de serviciul
defectuos prestat.

In conformitate cu Legea nr. 296/2004, consumatorii beneficiaza de urmatoarele


drepturi:

a) de a fi protejati impotriva riscului de a achizitiona un produs sau de a li se


presta un serviciu care ar putea sa le prejudicieze viata, sanatatea sau
securitatea ori sa le aduca atingere drepturilor si intereselor legitime;
b) de a fi informati complet, corect si précis, asupra caracteristicilor esentiale
ale produselor si serviciilor, astfel incat decizia pe care o adopta in legatura
cu acestea sa corespunda cat mai bine nevoilor lor, precum si de a fi educati
in calitatea lor de consumatori;
c) de a avea acces la piete care le asigura o gama variata de produse si servicii
de calitate;
d) de a fi despagubiti in mod real si corespunzator pentru pagubele generate
de calitatea necorespunzatoare a produselor si serviciilor, folosind in acest
scop mijloace prevazute de lege;
e) de a se organiza in asociatii ale consumatorilor, in scopul apararii drepturilor
si intereselor lor;
f) de a refuza incheierea contractelor care cuprind clauze abuzive conform
prevederilor legale in vigoare;
g) de a nu li se interzice de catre un operator economic sa obtina un beneficiu
prevazut in mod expres de lege.

Organizatiile neguvernamentale ale consumatorilor pot fi parteneri sociali cu drept


de reprezentare in organismele constituite la nivel central sau local cu rol in domeniul
protectiei consumatorilor, in care organele administratiei publice sunt reprezentate.

Publicitatea produselor si serviciilor trebuie sa fie decenta, corecta si sa fie


elaborata in spiritul responsabilitatii sociale. Se interzice prin lege publicitatea care:

a) este inselatoare;
b) este subliminala;
c) prejudiciaza respectul pentru demnitatea umana si morala publica;
d) include discriminari bazate pe rasa, sex, limba, origine, origine sociala,
identitate etnica sau nationalitate;
e) atenteaza la convingerile religioase sau politice;
f) aduce prejudiciii imaginii, onoarei, demnitatii si vietii perticulare a persoanelor;
g) exploateaza superstitiile, credulitatea sau frica persoanelor;
h) prejudiciaza securitatea persoanelor sau incita la violenta;
i) incurajeaza un comportament care prejudiciaza mediul inconjurator;
j) favorizeaza comercializarea unor bunuri sau servicii care sunt produse sau

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


68
Contractul colectiv de muncă

distribuite contrar prevederilor legale.

Un act normativ de maxima importanta in domeniul protectiei consumatorilor il


constituie O.G. nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, republicata.

Textul ordonantei cuprinde dispozitii generale care definesc in principal termeni si


notiuni din domeniul protectiei consumatorilor, dispozitii privind protectia vietii, sanatatii si
securitatii consumatorilor, protectia intereselor economice ale consumatorilor, informarea
si educarea consumatorilor.

De asemenea, prevede care sunt organele administratiei publice pentru protectia


consumatorilor, asociatiile pentru protectia consumatorilor, consiliul consultativ, raporturile
juridice dintre consumatorii prejudiciati si operatorii economici.

In final, ordonanta cuprinde sanctiunile aplicabile in caz de nerespectare a


prevederilor sale, precum si dispozitii finale si tranzitorii.

Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor este un organ de


specialitate al administratiei publice centrale subordonat Guvernului, care coordoneaza si
realizeaza politica Guvernului in domeniul protectiei consumatorilor.

Atributiile si modul de organizare si functionare ale Autoritatii Nationale pentru


Protectia Consumatorilor, precum si relatiile dintre aceasta si alte organisme competente in
domeniu se stabilesc prin hotarari ale Guvernului.

Asociatiile pentru protectia consumatorilor sunt organizatii neguvernamentale,


persoane juridice care, fara a urmari realizarea de profit pentru membrii lor, au ca unic scop
apararea drepturilor si intereselor legitime ale membrilor lor sau ale consumatorilor in
general.

La nivel central si local – judet, oras, comuna – se constituie cate un consiliu


consultativ pentru protectia consumatorilor. Acesta are caracter consultativ si asigura, la
nivelurile respective, cadrul informational si organizatoric necesar:

a) stabilirii si aplicarii politicii de pritectie a consumatorilor;


b) corelarii actiunilor diverselor organisme ale administratiei publice cu cele
ale organizatiilor neguvernamentale care au rol in realizarea protectiei
consumatorilor.

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


69
Contractul colectiv de muncă

Test de autoevaluare 9.1.


Care sunt situaţiile în care se reţine direct răspunderea asociaţilor în cadrul
SRL?

9.2. Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si
consumatori.

Cuvinte Clauza, clauza abuziva, interpretare


cheie
Legea nr.193/2000 privind caluzele abuzive din contractele incheiate intre
comercianti si consumatori a fost modificata prin Legea nr. 65/2002 si ulterior republicata,
dandu-se textelor o noua numerotare.

Conform legii, orice contract incheiat intre comercianti si consumatori pentru


vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fara
echivoc, pentru intelegea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate.

In caz de dubiu asupra interpretarii unor clauze contractuale, acestea vor fi


interpretate in favoarea consumatorului. Se interzice comerciantilor stipularea de clauze
abusive in contrectele incheiate cu consumatorii.

O clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi


considerata abuziva daca, prin ea insasi sau impreuna cu alte prevederi din contract,
creeaza in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei credinte un dezechilibru
semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor.

O clauza contractuala va fi considerata ca nefiind negociata direct cu consumatorul


daca a fost stabilita fara a da posibilitate consumatorului sa influenteze natura ei. Astfel
sunt contractele standard preformulate sau conditiile generale de vanzare practicate de
comercianti pe piata produsului sau serviciului respectiv.

In cazul contractelor standard preformulate, comerciantul are obligtatia sa

remita, la cerere, oricarei persoane interesate un exemplar din contractul pe care il


propune.

Clauzele abuzive cuprinse in contract si constatate personal sau prin intermediul


organelor abilitate de lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se
va derula in continuare, cu acordul consumatorului, numai daca dupa eliminarea acestora
mai poate continua.

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


70
Contractul colectiv de muncă

Controlul respectarii dispozitiilor prezentei legi se face de catre reprezentantii


imputerniciti ai Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, precum si de
specialisti autorizati ai altor organe ale Administratiei Publice potrivit competentelor.

Comerciantii au obligatia de a prezenta organelor de control, in original ,


contractele incheiate cu consumatorii. Organele de control abilitate incheie procese verbale
prin care se consemneaza faptele constatate cu ocazia verificarilor facute, precum si
articolele din lege inculcate de comerciant.

Procesul verbal se transmite, dupa caz, la judecatoria in a carei raza teritoriala s-a
savarsit fapta sau in a carei raza teritoriala contravenientul isi are domiciliul sau sediul.

Instanta, in cazul in care constata existenta clauzelor abuzive in contract, aplica


sanctiuni contraventionale si dispune , sub sanctiunea daunelor, modificarea clauzelor
contractuale, in masura in care contractul ramane valabil sau desfiintarea contractului cu
daune interese. In caz contrar instanta va anula procesul verbal intocmit.

Consumatorii prejudiciati prin contracte incheiate cu incalcarea prevederilor Legii


numarul 193/2000 au dreptul de a se adresa organelor judecatoresti in conformitate cu
prevederile Codului civil si ale Codului de procedura civila.

Legea 193/2000 cuprinde in anexa o lista ce reda, cu titlu de exemplu, clauze


contractuale abuzive. Astfel sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale
care :

a) dau dreptul comerciantului de a modifica , in mod unilateral, clauzele


contractuale, fara a avea un motiv specificat in contract si acceptat de consumator prin
semnarea acestuia;

b) obliga consumatorul sa se supuna unor conditii contractuale despre care nu a


avut posibilitatea reala sa ia cunostinta la data semnarii contractului;

c) obliga consumatorul sa isi indeplineasca obligatiile contractuale, chiar si in


situatiile in care comerciantul nu si le-a indeplinit pe ale sale;

d) dau dreptul comerciantului sa prelungeasca automat un contract incheiat pentru


o perioada determinata , prin acordul tacit al consumatorului, daca perioada limita la care
acesta putea sa isi exprime optiunea a fost insuficienta;

e) dau dreptul comerciantului sa modifice unilateral, fara acordul consumatorului ,


clauzele privind caracteristicile produselor si serviciilor care urmeaza sa fie furnizate sau
termenul de livrare a unui produs ori termenul de executare a unui serviciu;

f) dau dreptul comerciantului sa constate unilateral conformitatea produselor si


serviciilor furnizate cu prevederile legale;

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


71
Contractul colectiv de muncă

g) dau dreptul exclusiv comerciantului sa interpreteze clauzele contractuale;

h) restrang sau anuleaza dreptul consumatorului sa pretinda despagubiri in cazurile


in care comerciantul nu isi indeplineste obligatiile contractuale;

i) obliga consumatorul la plata unor sume disproportionat de mari in cazul


neindeplinirii obligatiilor contractuale de catre acesta, comparativ cu pagubele suferite de
comerciant;

j) restrang sau interzic dreptul consumatorului de a rezilia contractul, in cazurile in


care :

- comerciantul a modificat unilateral clauzele mentionate la lit. e);

- comerciantul nu si-a indeplinit obligatiile contractuale;

k) exclude sau limiteaza raspunderea legala a comerciantului in cazul vatamarii sau


decesului consumatorului, ca rezultat al unei actiuni sau omisiuni a comerciantului privind
utilizarea produselor si serviciilor;

l) exclude dreptul consumatorului de a intreprinde o actiune legala sau de a


exercita un alt remediu legal, solicitandu-i in acelasi timp rezolvarea disputelor in special
prin arbitraj;

m) permit in mod nejustificat impunerea unor restrictii in administrarea probelor


evidente de care dispune consumatorul sau solicitarea unor probe care, potrivit legii, fac
obiectul unei alte parti din contract;

n) dau dreptul comerciantului sa transfere obligatiile contractuale unei terte


persoane – agent - , mandatar etc. - , fara acordul consumatorului , daca acest transfer
serveste la reducerea garantiilor sau a altor raspunderi fata de consumator;

o) interzic consumatorului sa compenseze o datorie catre comerciant cu o creanta


pe care el ar avea-o asupra comerciantului;

p) permit stabilirea pretului la livrare sau cresterea pretului la livrare, fata de cel
stabilit la incheierea contractului. In masura in care nu se da dreptul consumatorului de a
rezilia contractul cand considera ca pretul este prea mare fata de cel stabilit initial;

r) permit comerciantului obtinerea unor sume de bani de la consummator, in cazul


neexecutarii sau finalizarii contractlui de catre acesta din urma, fara a prevedea existenta
compensatiilor in suma echivalenta si pentru consummator, in cazul neexecutarii
contractului de catre comerciant;

s) dau dreptul comerciantului sa anuleze contractul in mod unilateral , fara sa


prevada acelasi drept si pentru consumator;

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


72
Contractul colectiv de muncă

t) dau dreptul comerciantului sa inceteze contractul incheiat pentru o durata


nedeterminata fara un anut prealabil, cu exceptia unei motivatii pertinente, acceptate de
consumator prin semnarea contractului.

9.3 Protectia consumatorilor la incheierea si executarea contractelor la distanta.


Cuvinte cheie Consumator, contract incheiat la distanta

Protectia consumatorilor la incheierea si executarea contractelor la distanta este


reglementata prin OG nr. 130/2000 modificata prin Legea nr. 365/2002 si Legea nr.
51/2003.

Ordonanta reglementeaza conditiile incheierii si executarii contractelor


comerciale la distanta intre comerciantii care furnizeaza produse sau servicii si
consumatori.

Prin contract la distanta se intelege contractul de furnizare de produse sau


servicii incheiat intre un comerciant si un consumator, in cadrul unui sistem de vanzare
organizat de catre comerciant , care utilizeaza in mod exclusiv inainte si la incheierea
acestui contract una sau mai multe tehnici de comnunicare la distanta.

Tehnicile de comunicare la distanta sunt prevazute in anexa numarul 1 care face

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


73
Contractul colectiv de muncă

parte integranta din ordonanta :

a) imprimat neadresat;

b) imprimat adresat;

c) scrisoare tipizata;

d) publicitate tiparita cu bon de comanda;

e) catalog;

f) telefon cu interventie umana;

g) telefon fara interventie umana (automat de apel, audiotext)

h) radio;

i) videofon ( telefon cu imagine);

j) videotext (microordinator, ecran Tv cu tastatura sau ecran tactil);

k) posta electronica (e-mail);

l) telecopiator (fax);

m) televiziune (teleshopping) .

Daca partile nu au convenit altfel, momentul incheierii contractului la distanta il


constituie momentul primirii mesajului de confirmare de catre consumator referitor la
comanda sa.

Consumatorul are dreptul de a denunta unilateral contractul la distanta in


termen de 10 zile lucratoare, fara penalitati si fara invocarea vreunui motiv. Singurele
costuri care pot cadea in sarcina consumatorului sunt cheltuielile directe de returnare a
produselor. Termenul de 10 zile prevazut pentru exercitarea acestui drept incepe sa
curga :

a) pentru produse, de la data primirii lor de catre consumator, daca au fost


indeplinite prevederile art.4;

b) pentru servicii, din cauza incheierii contractului sau dupa incheierea


contractului, din ziua in care obligatiile prevazute la art. 4 au fost indeplinite, cu conditia
ca intarzierea sa nu depaseasca 90 de zile.

In cazul exercitarii dreptului de denuntare unilaterala a contractului de catre

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


74
Contractul colectiv de muncă

consumator , comerciantul are obligatia sa ramburseze sumele platite de consummator


fara a-i solicita acestuia cheltuielile aferente rambursarii sumelor.

Consumatorul nu poate denunta unilateral urmatoarele tipuri de contracte, cu


exceptia cazurilor in care partile au convenit altfel :

a) contracte de furnizare de servicii a caror executie a inceput , cu acordul


consumatorului, inaintea expirarii termenului de 10 zile lucratoare prevazut la art. 7 alin
(1);

b) contracte de furnizare de produse sau servicii al caror prêt depinde de


fluctuatiile cursurilor pietei financiare care nu pot fi controlate de comerciant;

c) contracte de furnizare a unor produse executate dupa specificatiile


consumatorului sau a unor produse distinct personalizate, precum si a acelora care, prin
natural lor, nu pot fi returnate sau care se pot degrada ori deteriora rapid;

d) contracte de furnizare a inregistrarilor audio, video sau a programelor


informatice, in cazul in care au fost desigilate de catre consumator;

e) contracte de furnizare a ziarelor, periodicelor, jurnalelor-magazin;

f) contracte de servicii de pariuri sau loterii.

Comerciantul trebuie sa isi indeplineasca obligatiile contractuale in termen de cel


mult 30 de zile de la data la care consumatorul a transmis comanda, cu exceptia cazului
in care partile au convenit altfel.

Urmatoarele tehnici de comunicare la distanta necesita acordul prealabil al


consumatorului:

a)sistem automatizat de apel fara interventie umana (automat de apel);

b) telecopiator;

c) adresa de posta electronica (e-mail).

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


75
Contractul colectiv de muncă

Test de autoevaluare 9.3.


Care sunt situaţiile în care asociaţii răspund solidar?

Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 14.

În loc de Am ajuns la sfârşitul unităţii de învăţare nr. 9.


rezumat Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în
această unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare nr. 9 pe care urmează să o
transmiteţi tutorelui.

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 9


Enumeraţi principalele diferenţe între forme de societate prezentate în curs.

Pentru răspunsurile studenţilor lăsaţi spaţii adecvate între întrebări.


Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 9.1
În momentul constituirii societăţii, dacă declară fals în legătură cu aportul la
capitalul social, adică aportează bunuri care nu-i aparţin din punct de vedere juridic
(va răspunde faţă de societate pentru evicţiune).
Dacă valoarea aportului în natură este mai mică decât cea declarată de asociatul care
s-a obligat la acel aport.

Răspuns 9.2.
Comanditarii şi comanditaţii
Răspuns 1.3.

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


76
Contractul colectiv de muncă

În situaţia în care societatea nu-şi achită propriile datorii faţă de creditorii săi,
aceştia din urmă sunt în drept să se îndrepte împotriva asociaţilor
Pe de altă parte, nimic nu împiedică pe debitor ca şi ulterior celor 15 zile, acesta să
continuă să urmărească societatea şi nu pe asociaţii din cadrul ei.

Bibliografie unitate de învăţare nr. 9


1. Tratat de Dreptul muncii - Ediţia a-III-a, Alexandru Ţiclea, Ed.Universul Juridic,
2009
2.Codul european al muncii şi securităţii sociale, C. Gâlcă
3.Derularea corectă a raporturilor de muncă. Probleme. Soluţii. Modele.
Exemple,H.Sasu,Ed.C.H.Beck
4.Dreptul internaţional şicomunitar al muncii, A.Popescu, Ed.C.H.Beck
5.Modele de contracte şi alte acte juridice de dreptul muncii, Colecţia Cărţi
Juridice Practice, Ed.Nomina Lex, 2008
6. Dreptul muncii - curs universitar, Drumea Mihnea Claudiu, Ed. Europolis,
Constanta, 2008
7. Tratat de Dreptul muncii - Ediţia a-II-a,Ion Traian Stefanescu, , Ed.Wolters
Kluwer, 2009

Dreptul Afacerilor - Prof univ dr Mihnea Claudiu Drumea


77