Pornind de la sintagma c Comportamentul anormal este un comportament normal n

condiii anormale1 (Merton K. Robert). Orice societate are ns o serie de norme scrise
sau nescrise prin intermediul crora poate aprecia dac o anumit conduit sau un anumit
act, este adecvat sau nu, se nscrie sau nu n modelul cultural prescris pentru toi membrii
ei. Aceste norme stabilesc modalitile de sanciune pentru toate conduitele sau actele
care nu corespund ateptrilor societii (unele sanciuni se aplic n mod instituionalizat,
altele se aplic prin mecanisme neoficiale, informale).
Dac am defini toate aceste conduite ori acte, ca abateri de la normele de orice fel,
am putea afirma c orice societate se confrunt, n cursul dezvoltrii ei, cu manifestri de
devian.
Deviana desemneaz nonconformitatea, nclcarea normelor i regulilor sociale.
Aceasta are o sfer mult mai larg dect criminalitatea, infracionalitatea sau delincvena
(denumit i devian penal), deoarece include nu numai nclcrile legii penale, ci
toate deviaiile de la comportamentul socialmente acceptat i dezirabil (Rdulescu, 1994).
Acelasi autor spune c deviana se definete prin mai multe criterii:

Criteriul satistic prin prisma caruia devianta este o abatere semnificativa de la

media celorlalti membri ai societatii

Criteriul normativ care subliniaza faptul ca devianta incalca normele sociale

Criteriul magnitudinii si gravitatii actului deviant conform caruia sunt considerate

deviante numai actele care se abat in mod semnificativ de la asteptarile celorlalti.

Criteriul medical conform caruia sunt membri ai societatii care sunt incapabili sa
respecte normele sociale in cauza unor deficiente fizice si psihice, cum sunt
bolnavii psihici, in special psihoticii si psihopatii care nu au capacitatea de a
distinge intre bine si rau, moral si imoral.

Criteriul reactiei sociale conform caruia devianta depinde de punctul de vedere al

publicului care o defineste.
Comportamentul deviant este un comportament atipic, care se ndeprteaz

sensibil de la poziia standard (medie) i transgreseaz normele i valorile acceptate i

recunoscute n cadrul unui sistem social. Diagnosticarea comportamentului deviant
1

Revista de Filosofie Analitic Volumul IV, Ianuarie-Iunie 2010, p. 25-42

depinde de natura normelor sociale, de gradul de toleran al societii respective, ca i de

pericolul actual sau potenial pe care l prezint deviana fa de stabilitatea vieii sociale.
Sociologic, deviana reprezint orice aciune, conduita sau manifestare care
violeaz normele scrise sau nescrise ale societii sau ale unui grup socio- cultural
particular.
Deviana nu poate fi neleas ca fenomen sau ca un comportament detaat de
contextul social. Fiind intim legat de condiiile fundamentale ale oricrei viei sociale,
deviana reprezint un fenomen normal n cadrul evoluiei societii, a moralei i a
dreptului, iar individul deviant nu trebuie considerat neaprat ca o fiin nesocializat, ca
un element parazitar, neasimilabil, introdus n corpul societii, el avnd uneori rolul unui
agent reglator al vieii sociale 2 (Durkheim, 1974). Deviana, desemnnd distanarea
semnificativ de la normele de conduit i de la valorile sociale acceptate ntr-un spaiu
cultural determinat, ntr-o anumit societate i la un moment dat, are att o semnificaie
negativ, disfuncional, ct i una pozitiv, funcional. n unele situaii deviana
faciliteaz funcionarea societii. Cei din afara rndurilor i determin pe cei din
coloan s fie mai unii. Altfel spus, deviana consolideaz conformarea, sancioneaz,
certific normalitatea.
Extensia, intensitatea i gravitatea devianei sociale depind, n mare msur, de
valorile i normele care sunt nclcate, precum i de reacia public fa de aceste abateri
i nclcri. De aceea, evaluarea devianei sociale se face pornind de la procesul de
elaborare a normelor i regulilor de conduit i terminnd cu intensitatea reaciei sociale
fa de nclcarea acestora.
Fenomenul deviantei are nsa cteva caracteristici de baza: universalitatea,
variabilitatea i relativitatea sa. Conform principiului universalitii, dei deviana a
cptat forme distincte pentru diferite societi sunt cteva conduite universal
condamnate, indiferent de comunitate sau grup socio-cultural. Acestea sunt: omorul
voluntar al unui membru al grupului de apartenen, incestul ntre mam i fiu, tata i
fiic, frate i sor, violul si furtul. Variabilitatea fenomenului devianei este aceea care a
generat complexitatea i extensia noiunii. Unele tipuri ale devianei rezult din
nclcarea normelor morale, altele din incalcarea normelor de politee, a normelor
2

http://www.cognia.ro/articole/citeste/22/devianta-sociala-si-delicventa

instituionale sau organizaionale iar altele din ncalcarea normelor juridice. Sociologii i
istoricii afirm c formele devianei corespund nivelului general de dezvoltare a unei
societi; ele s-au multiplicat n decursul dezvoltrii structurii sociale. n ceea ce privete
relativitatea devianei aceasta rezida n cel puin cinci aspecte:
Un comportament poate sa apara intr-un context normativ ca deviant iar in altul nu. Un
act va fi condamnat daca este pus intr-o anumita situatie si nu va fi sanctionat in alta.
Actul sexual intre un barbat si o femeie, liber consimtit, in intimitate este absolut firesc;
insa in public va aparea ca un act indecent si va fi sanctionat.

Pentru a fi etichetat ca deviant si apoi sanctionat un act trebuie mai intai sa devina
vizibil pentru altii. Este evident ca numarul activitatilor ilicite este mult mai mare
decat al celor investigate ca urmare a faptului ca unele nu sunt descoperite
niciodata.

Un act apare ca deviant doar atunci cand cei inzestrati cu puterea de a defini
devianta au un interes sa faca acest lucru. De exemplu bataile aplicate copiilor nu
au fost mult timp catalogate ca deviante, iar homosexualitatea a trecut la sfarsitul
anilor 70 de la a fi considerata o afectiune psihica la preferinta sexuala devianta.
Exemplele vin sa sustina ca ceea ce se considera comportament deviant a trebuit
la un moment dat sa fie catalogat ca atare de un grup de experti.

Un act va fi socotit sau nu deviant in functie de status- rolul autorului sau. De

exemplu inntr-o societate in care sinuciderea este dezaprobata, este totusi posibil
ca un capitan care a acceptat sa moara in timpul naufragiului vasului sau sa fie
decorat postum.

n ansamblul formelor de devian social se include i delincvena (infracionalitatea sau

criminalitatea), care afecteaz cele mai importante valori i relaii sociale protejate de
normele juridice cu caracter penal. Aceasta reprezint ansamblul actelor i faptelor care,
nclcnd regulile juridice penale, impun adoptarea unor sanciuni negative, organizate,
din partea agenilor specializai ai controlului social (poliie, justiie etc.)3.

Radulescu Sorin si Banciu Dan, Sociologia crimei si criminalitatii, Casa de editura si presa Sansa,

Bucuresti, 1996, p. 37

Chiar dac delincvena apare ca un fenomen juridic, reglementat prin normele

dreptului penal, ea este primordial, un fenomen social avnd consecine negative i
distructive pentru securitatea indivizilor i grupurilor.
Delincvena este un fenomen deosebit de complex, incluznd o serie de aspecte i
dimensiuni de natur statistic, juridic, sociologic, psihologic, economic, prospectiv
i cultural4 (Banciu,1995).
Normalul este reprezentat de comportamentele socialmente acceptabile, compatibile
cu modelele culturii din care face parte individul.
Sistemul nostru penal utilizeaz expres noiunea de infraciune, nu de delict sau crim;
unde latinescul infractio inseamna distrugere. Prin articolul 17 din Codul Penal al
Romniei, infraciunea este definit ca o fapt care prezint pericol social, svrit cu
vinovie i prevzut de legea penal .
Toate teoriile referitoare la geneza delicventei se pot grupa in:
a)

teorii de orientare biologica;

b)

teorii de orientare psihologica;

c)

teorii de orientare sociologica.

Fiecare din aceste orientari contin teorii care prin ele insele, nu pot explica in totalitate
geneza actelor criminale.
Toti sociologii si juristii au ajuns la concluzia ca delicventa este un fenomen prea
complex cu nenumarate necunoscute care nu poate face posibila aplicarea unei singure
teorii, ca un tipar pentru toate componentele sociale deviante.Sociologii insa insista pe
geneza deviantei de origine socio-culturala.
Din aceste considerente, teoreticienii au ajuns la concluzia ca in geneza delicventei nu
exista un singur fenomen care sa fie cauza, ci exista doar fenomene care sunt factori
favorizati ai delicventei.
In opinia noastra apreciem totusi ca delicventa este totusi proprie indivizilor
definiti ca o personalitate delicventa sau periculoasa (cum a definit-o creatorul acestui
concept, criminologul francez Jean Pinatel, parintele criminologiei clinice) care inca din

Mitrofan Nicolae, Zdrenghea Voicu si Butoi Tudorel, Psihologie judiciara, Casa de editura si presa Sansa,

Bucuresti, 1994, p.65

adolescenta (uneori chiar din copilarie) a fost influentat de colectivitatile umane (primare
sau secundare) prin procesul de asociere diferentiata.5
In ceea ce priveste reactia societatii fata de delicventa, putem spune ca daca fata
de devianta, in general, raspunsul este de ordin moral, satiric, disciplinar sau pecuniar, in
cazul delicventei raspunsul societatii este tripartit: represiv sau preventiv.
Modelul represiv reprezinta pedeapsa care se aplica raufacatorilor, cea mai
frecventa fiind privarea de libertate a acestora.
Institutia specifica acestui gen de reactie sociala este penitenciarul, unde se
considera ca infractorul inchis sufera un proces de resocializare (ceea de multe ori nu este
realizat) sau separare a societatii fata de infractori.
Acest model de reactie este aplicat dupa comiterea delictelor, spre deosebire de modelul
preventiv care consta in activitatea intreprinsa fata de posibilii infractori sau posibile
victime, menita sa previna delincventa.
In prezent, modelul de reactie sociala fata de criminalitate este mixt, constand atat
in masuri represive cat si preventive ale deviantei (si in special cea delicventa).
Din punct de vedere psihologic, infraciunea reprezint o manifestare
comportamental deviant, ce const n nclcarea unor norme codificate de ctre
societate, manifestare cu coninut antisocial, fa de care se iau anumite atitudini, prin
aplicarea de sanciuni penale6 (Popescu-Neveanu, 1978). Cercetarea psihologic trebuie
s cuprind n aria sa descifrarea diferitelor dimensiuni psihologice cu accent pe
motivaie, afectivitate, pe descifrarea personalitii n ansamblul su.
A nelege omul nseamn a recunoate inegalitatea nzestrrii native a indivizilor,
fapt ce trebuie s ne conduc la diversificarea, nuanarea i individualizarea cantitativ i
calitativ a aciunilor educative.

De asemenea, inegalitatea i neomogenitatea mediilor sociale, de provenien,

exercit presiuni diferite cantitativ i calitativ asupra indivizilor, ceea ce le confer
anumite limite individuale n privina rezistenei fa de restricii, fie ele morale sau
legale.

https://romaniafarajustitie.wordpress.com/2009/06/04/teoria-personalitatii-criminale-jean-pinatel/
Paul Popescu- Neveanu, Dicionar de psihologie, Editura Albatros, Bucureti, 1978, p.94

Bibliografie:
1. Revista de Filosofie Analitic Volumul IV, Ianuarie-Iunie 2010, p. 25-42
2. Durkheim,E., (2002): Regulile metodei sociologice, Iasi, Polirom.
3. Mitrofan Nicolae, Zdrenghea Voicu si Butoi Tudorel, Psihologie judiciara, Casa
de editura si presa Sansa, Bucuresti, 1994, p.65
4. Paul Popescu- Neveanu, Dicionar de psihologie, Editura Albatros, Bucureti,
1978, p.94
5. Radulescu Sorin si Banciu Dan, Sociologia crimei si criminalitatii, Casa de
editura si presa Sansa, Bucuresti, 1996
6. Mitrofan Nicolae, Zdrenghea Voicu si Butoi Tudorel, Psihologie judiciara, Casa
de editura si presa Sansa, Bucuresti, 1994
7. Codul penal si Codul de procedura penala a Romaniei, Editura R.A., Monitorul
Oficial, Bucuresti, 1997
8. Goddman N, Introducere in sociologie, editura Lider, Bucuresti 1992
9. https://romaniafarajustitie.wordpress.com/2009/06/04/teoria-personalitatiicriminale-jean-pinatel/
10. http://www.cognia.ro/articole/citeste/22/devianta-sociala-si-delicventa