Educatia intelectuala

In contextul teoriilor si functiilor educatiei si in coroborare cu formele si componentele

educationale prezentate in cursul anterior vom analiza in acest curs diversele laturi ale educatiei
si obiectivele acestora prin modalitatile, metodele si mijloacele de realizare a acestor dimensiuni.
Autorii care s-au referit la aceasta latura a educatiei si-au focalizat consideratiile privind
obiectivele acesteia in jurul preocuparii de a forma intelectul si de a cultiva puterile implicate in
actul de cunoastere (Barsanescu, 1935). Aceasta idee centrala a fost nuantata de catre fiecare
dintre ei, dupa orientarea si formatiunea proprie. Astfel, R. Hubert o pune in legatura cu
capacitatea de adaptare la un mediu, si anume, un mediu social, un mediu transsocial si respectiv
rationalitatea umana (Hubert, 1965). Si el leaga aceasta adaptare tot de cunoastere: adaptarea
la acest mediu complex se efectueaza prin mijlocirea cunoasterii, care este si ea asimilare si
acomodare; o cunoastere a unei naturi obiective a lucrurilor - fizice, sociale si chiar logice. La
fel de demna de luat in seama este definitia formulata de St. Barsanescu (op cit.): actiunea
complexa de a pregati pe individ pentru cunoasterea si crearea de adevaruri, pentru a obtine o
cunoastere a elementelor (lumii) si intuitie a lumii, sau dupa acelasi autor, inspirandu-se din
Platon: credem oportun sa substituim expresiei de educatie intelectuala, formula de educatie
pentru cunoastere.
Importanta educatiei intelectuale, pentru formarea omului in general si a omului de
cultura in special, trebuie considerata prin prisma unor valente ce presupun o valabilitate
axiomatica. Daca particularizam situatia la omul din vremea noastra, aceasta importanta se
accentueaza o data in plus, stiut fiind ca, acum si in perspectiva, toate ocupatiile tind sa cuprinda
in ele, din ce in ce mai mult, elementul intelectual. Lucrul este firesc, admitand ca inaintarea
in civilizatie presupune si intensificarea utilizarii si valorizarii intelectului.
Dar inainte de a intra in firul si mecanismele educatiei intelectuale sa facem cateva
referinte asupra derivatiei sale etimologice. Conceptul deriva din latinescul intelectus si
inseamna minte, gandire, ratiune, act rational sau capacitate de a gandi, a rationa, a cunoaste si
de a opera cu notiuni si concepte. Din aceasta derivatie etimologica se desprinde semantica si
continutul propriu-zis al educatiei intelectuale si al actului intelectual. In acest sens, Aristotel
sustinea ca actul intelectual (rational) este (inseamna) viata, aceasta fara ratiune ar fi fara sens,
in intuneric si ar deveni un act animalic. De aceea educatia intelectuala contribuie la pregatirea
generala si fundamentala a omului asigurandu-i pe langa orizontul general de cultura si
capacitatile intelectuale necesare oricarei dezvoltari si activitati: spiritul de observatie, atentia,
memoria, imaginatia, gandirea etc. Acest concept este indisolubil legat de cel de cultura generala,
iar in opinia expertilor UNESCO in interdependenta lor functionala ar contribui la oferirea unor
cunostinte din diverse domenii stiintifice cum ar fi:
1. Cunostinte stiintifice despre natura si om (stiinte biologice, chimie, astronomie,
psihologie, fizica), fiind punctul deplecare pentru intelegerea problemelor omului in contextul
naturii si intelegerea relatiei dintre natura si om.

2. Cunoasterea istoriei si a stiintelor sociale, cunostinte ce stau la baza explicatiei

trecutului si prezentului.
3. Cunoasterea limbii nationale precum si a cel putin doua limbi de mare
circulatie, care s-ar constitui in instrumente de comunicare necesare omului modern, in
desfasurarea relatiilor cotidiene
4. Cunoasterea matematicii, ca mijloc universal de sintetizare si comunicare a
experientei umane, fapt care justifica tendinta actuala si de viitor, de implicare a matematicii in
toate domeniile vietii, atat in cadrul cercetarii cit si al aplicarii.
5. Cunoasterea tehnicii si tehnologiei (mai bine zis cultura tehnica si tehnologica) si
care este impusa de adevarul ca civilizatia viitorului va fi prin excelenta o civilizatie tehnica
Aceasta cultura trebuie sa constea, pe de o parte, din cunostinte si deprinderi tehnologice,
necesare omului pentru a putea beneficia de progresul tehnic, iar pe de alta parte, tot aici se
include formarea unei atitudini rezonabile a omului fata de limitele aplicarii progresului tehnic in
activitatea de productie si in economie in general.
6. Conexiunea culturii cu arta (mai concret formulat conexarea culturii in general si a
artei in special cu viata omului). Aceasta componenta, fara sa fie ultima in ierarhia culturii
generale, este impusa mai ales de ritmul de dezvoltare si imbunatatire a activitatii de productie si,
in paralel cu aceasta, de aparitia unui volum de timp la dispozitia omului, numit in limbaj comun
timp liber. Or, pentru aceasta, individul uman trebuie pregatit, in sensul de a se mentine, prin
manifestarile sale, la nivelul caracteristic fiintei rationale pe care o reprezinta.
Toate aceste elemente alcatuitoare ale culturii generale pot fi considerate aproximativ
complete. Este posibil ca in conceptia autorilor sa fi existat si ideea unui element apartinand
culturii fizice, care astazi devine din ce in ce mai mult o necesitate, un fel de antidot impotriva
urmarilor nedorite ale progresului tehnic si a stresului cauzat de accelerarea crescanda a ritmului
vietii.
Chiar daca educatia intelectuala implica si face referinta, totodata, la diverse domenii ale
cunoasterii, in plan stiintific, cultural si spiritual, aceasta nu se substituie si identifica cu ele. Tot
mai mult in literatura de specialitate educatia intelectuala, prin formele sale de obiectivare este
pusa in relatie cu obiectul acestei actiuni, care este comportamentul intelectual si care este legata
de modul de abordare a dezvoltarii psihice a copilului si adolescentului si a relatiilor acesteia cu
invatarea scolara. Din acest punct de vedere comportamentul intelectual are o dubla
conditionare: biogenetica si psihoculturala, prin intermediul educatiei producandu-se mutatii
semnificative in plan comportamental si, evident, intelectual.
Scopurile si obiectivele educatiei intelectuale sunt multiple si diverse contribuind la
pregatirea generala si fundamentala a omului in devenirea sa ontogenetica. Le vom analiza pe
cele mai importante, cum ar fi:

a. dobandirea de cunostinte generale vizand ca obiectiv dimensiunea cognitiva;

b. dezvoltarea capacitatilor de cunoastere si a proceselor cognitive superioare: gandirea,
memoria, imaginatia alaturi de atentie, spiritul de observatie si creativitate, avand o
dimensiune cognitiv-formativa;
c. formarea abilitatilor, deprinderilor si a capacitatilor intelectuale cum ar fi: deprinderea
de studiu cu cartea, deprinderea de investigatie si experimentare, deprinderea de
calcul si a unor operatii mentale, deprinderea de autoinstruire si capacitatea de
aplicare a acestor cunostinte si automatisme in imprejurari si contexte variabile;
d. formarea conceptiei despre lume si viata, natura, societate si gandire ca obiectiv
formativ cognitiv;
e. formarea convingerilor si sentimentelor intelectuale pe fondul unor trebuinte de ordin
cognitiv si intelectual cum ar fi: setea de cunoastere si nevoia de apreciere a
adevarului, atasamentul si respectul fata de cultura si stiinta, fata de invatatura si
scoala, ca obiective afectiv-cognitive.
Educatia intelectuala este strict legata de dezvoltarea intelectuala a individului
evidentiindu-se in acest sens doua nivele ale dezvoltarii: primul nivel este al dezvoltarii
intelectuale efective a copilului ca rezultat al anumitor trepte de dezvoltare anterioare la nivelul
la care functiile proceselor cognitive (mintale) sunt deja maturizate, iar al doilea nivel este cel al
posibilitatilor de invatare sub conducerea sau cu ajutorul adultilor.
C. Moise si T. Cozma in lucrarea Reconstructie pedagogica (1996) desprind trei nivele
la care contribuie educatia si dezvoltarea intelectuala cu referinta in planul deprinderilor si
capacitatilor intelectuale:
1. deprinderi de nivel elementar si care constau in scris, citit, socotit sub formula
caracteristica de cei trei R din punct de vedere fonetic a pronuntiei (writing,
reading, reckoning);
2. urmeaza nivelul deprinderilor denumite intr-o expresie conventionala, deprinderi de
translare a culturii si care reprezinta nivelul mijlociu si se constituie pe baza celor elementare;
Am evidentia la acest nivel stilul individual de munca intelectuala si anumite reguli ce se
presupun in procesul de invatare.
3. nivelul superior al deprinderilor si capacitatilor superioare care se caracterizeaza prin
cateva insusiri de personalitate si se concretizeaza in: ordine si claritate in gandire, nevoia de a
verifica si controla toate cunostintele dobandite, curaj intelectual, adeziune fata de adevar, toate
la un loc alcatuind spiritul stiintific al omului. La aceste deprinderi am mai adauga capacitatea de
a emite ipoteze, de a cauta si descoperi informatia, de a utiliza si manui metodele specifice de
investigare ale domeniului, de a interpreta informatia si de a o sintetiza si a o comunica.

Pe baza celor prezentate mai sus putem considera ca educatia intelectuala este acea
componenta a actiunii educationale care, prin intermediul valorilor stiintifice si umaniste pe care
pe prelucreaza si vehiculeaza, contribuie la formarea si dezvoltarea tuturor capacitatilor
intelectuale, functiunilor cognitive si instrumentale a structurilor operatorii din plan mental,
precum si a tuturor mobilurilor care declanseaza, orienteaza si intretin activitatea obiectului
educational in aceste directii. Se desprind doua aspecte fundamentale si complementare ale
educatiei intelectuale: unul informativ, care se refera la cantitatea informatiei stiintifice si
umaniste ce urmeaza sa fie transmisa si asimilata si unul formativ ce are in vedere efectele
asimilarii acestei informatii asupra intelectului uman in dezvoltarea sa. Din aceasta natura duala
a educatiei intelectuale se pot delimita doua sarcini fundamentale ale acesteia: informarea si
formarea intelectuala, ambele in concordanta cu cerintele idealului educational.