Sunteți pe pagina 1din 2

Atenie, copii, vine Mo Nicolae!

Mou Nicolae, aa cum l tiu copiii, este, de fapt, un sfnt: Sf.


Nicolae, protector al comercianilor, sracilor, marinarilor, cltorilor, fetelor
nemritate, mireselor i, n special, al celor mici i al colarilor.
Nicolae s-a nscut n orientul Mijlociu, n apropierea oraului
Bethlehem. A trit n secolul al IV-lea, a fost cardinal de Myra (acum aflat pe
teritoriul Turciei) i a fost recunoscut i onorat ca sfnt ncepnd cu secolul al
VI-lea.
n ultima parte a vieii, s-a retras la mnstirea ctitorit de el, a
Sionului, unde a fost nmormntat la 6 decembrie 352. Din secolul al XIX-lea,
mna dreapt a Sf. Nicolae se pstreaz la Biserica Sf. Gheorghe Nou din
Bucureti. Numeroase biserici din ar i mai ales din Ardeal unde este cel
mai popular sfnt, cunoscut i ca Sn-Nicoar au hramul Sf. Nicolae.
Obiceiul venirii lui Mo Nicolae se ine la noi n ar de secole.
Spre deosebire de Mo Crciun, Mo Nicolae nu se arat niciodat. Se
spunea c el privete la geamuri, n noaptea de 5 spre 6 decembrie, i
asteapt ca micuii s adoarm. Abia apoi aduce darurile.
Tradiia spune c cei mici i ateapt darurile n ghetue, pe care n
seara de 5 decembrie le cur i le ordoneaz frumos la u. Dac nu au
fost cumini pe parcursul anului, copiii nu vor primi daruri, ci o nuielu.
Se spune c Moul tie despre fiecare copil cum s-a purtat n timpul
anului, deoarece are o carte magic, n care a notat faptele bune i pe cele
mai puin bune. Astfel, copiii care au fost cumini tot anul primesc acum
rsplata, n daruri. n schimb, cei neastmprai se vor trezi i cu o nuielu
n cizme.
n popor se spune c iarna ncepe o dat cu srbtoarea de Mo
Nicolae, care btrn fiind i scutur barba cea mare i alb, aducnd
astfel prima zpad.

Eugen Hoaghe

S-ar putea să vă placă și