Nanotehnologia: ingerii microscopici ai viitorului

microscopici ai viitorului nanotehnologie, hi-tech, tehnologie, medicina, tehnologia

viitorului, futurologie, previziuni+ZOOM
Roboti microscopici, subdimensionati incat sa poata patrunde insesizabil in corpul uman si sa
se miste in voie, au inceput de ani buni sa fie ganditi, proiectati si realizati de oamenii de
stiinta, in virtutea intrebuintarii lor intr-o varietate de scopuri. Intre acestea se disting
obietivele medicale, precum tratarea cancerului, administrarea de medicamente si chiar
cultivarea de noi celule si tesutiri, dar si scopuri mai largi, cum ar fi explorarea spatiului
cosmic sau simpla imbunatatire a stilului de viata uman.
Intrusii binevoitori
"Nanotehnologie" este un termen colectiv pentru dezvoltarile tehnologice la scara
nanometrica. In sens larg, nanotehnologia reprezinta orice tehnologie al carei rezultat finit e
de ordin nanometric: particule fine, sinteza chimica, microlitografie avansata etc. Intr-un sens
restrans, nanotehnologia este orice tehnologie care se bazeaza pe abilitatea de a construi
structuri complexe respectand specificatii la nivel atomic si folosindu-se de sinteza
mecanica. Structurile nanometrice nu numai ca sunt foarte mici, ajungandu-se chiar pana la
scara atomica in proiectarea lor, dar ele poseda unele proprietati total deosebite si neasteptate,
in comparatie cu trasaturile aceleiasi substante luata la nivel macroscopic.

Medicii se confrunta adesea cu problematica executarii unor operatii complexe de microchirurgie pentre repararea vaselor de sange, pentru transplantarile de tesut sau pentru
reatasarea membrelor sectionate. Intrucat astfel de proceduri sunt foarte complicate, chirurgia
se dovedeste rareori solutia optima, avand un caracter prea invaziv si destule limitari. In
curand insa, sistemul medical si mai ales cel chirurgical si-ar putea modifica stilul de
abordare, capotand spre tehnologia nano, cea care va permite prestarea celor mai sinuoase
sarcini medicale prin controlarea telecomandata a unor mecanisme robotice minuscule,
capabile sa calatoreasca prin corpul omenesc, sa diagnosticheze afectiuni si sa le trateze.

La Universitatea Tonhuku din Japonia, inginerul Kazushi Ishiyama si grupul sau

de cercetare au proiectat mici spirale rotative electronice, capacitate sa inoate prin fluidul
celor mai subtiri vene organice. La nevoie, aceste dispozitive pot chiar penetra anumite tumori
pentru a le suprima si pot livra substante medicale catre anumite tesuturi si organe. Gratie
dimensiunilor reduse, nanobotii pot fi injectati in organism cu ajutorului unei seringi
standard cu ac hipodermic, odata intrati in sistem reactionand impulsurilor exercitate cu
ajutorul unui camp magnetic si al unei telecomenzi. Ishiyama considera ca aceste dispozitive
si altele asemenea lor se vor dovedi extrem de eficiente din punct de vedere medical, mai ales
in privinta indepartarii tumorilor cerebrale, foarte greu de operat pe cale clasica.
In loc sa se bazeze pe utilizarea unui camp magnetic pentru coordonarea miscarilor
nanorobotilor, alti cercetatori creeaza dispozitive similare de diagnosticare si tratare a
anumitor afectiuni, propulsate insa prin corp cu ajutorul unor motoare minuscule.

Microrobotii viitorului
Doctorul James Friend si echipa sa de ingineri mecanici din cadrul Universitatii Monash din
Australia au construit deja un motor de tip acvatic de dimensiunea unui cristal de sare si
conduc cercetariminutioase pentru obtinerea unei dimensiuni inferioare a acestuia, echivalenta
cu grosimea firului de par uman. Principiul de functionare al motorului este inspirat din stilul
de locomotie al bacteriei digestive Eschierichia coli (E coli), care foloseste mici tentacule
pentru a inota prin organism. Astfel, motorul rotativ invarte mici proeminente terminale aflate
intr-un capat al sau (asemenea unor cozi circulare) care, atunci cand se afla intr-un mediu
fluid, ii croiesc drum prin acesta. Viteza motorului este de 100.000 de rotatii pe secunda.
Alti microroboti creati in zilele noastre sunt insa mai mult decat niste simple
masinarii. Cateva institute de cercetare s-au implicat in realizarea unei confluente intre
tesutul organic, viu, si componente anorganice, pentru a crea dispozitive hibride care
sunt parte masinarii, parte organisme. Primele asemenea inventii au fost roboti
microscopici care se asamblau singuri, alimentati de muschiul cardiac si creati de inginerii
Universitatii din California, Los Angeles (UCLA).

Fiecare robot micronic este compus dintr-o punte de aur conectata la un invelis al muschiului
cardiac crescut din celule de soareci, care, eliberate in corp, extrag glucoza din sange pentru a
obtine energia necesara deplasarii. Pentru a testa robotii microscopici, cercetatorii i-au
scufundat intr-o solutie de zahar si proteine care mima conditiile interne ale corpului. Pe
masura ce impulsuri electrice au actionat asupra lor asemenea contractarii si relaxarii unui
miorcard, microrobotul a putut fi observat avansand. Aceste entitati hibride au potentialul
de a fi folosite in microchirurgie, de exemplu pentru indepartarea placilor arteriale.
Tehnologia permite, de asemenea, crearea unor noi membre sau degete pentru cei carora
acestea le-au fost amputate, permitand unor celule musculare tinere sa creasca deasupra
oaselor artificiale montate corpului.
Totusi, cercetarile si progresul sunt inca in faza de pionierat in aceasta directie si presupun
depasirea multor probleme. Robotii creati de oamenii de stiinta ai UCLA se pot deplasa
unidirectional si sunt dificil de controlat. Ca atare, expertii cerceteaza in prezent posibilitatea
intrebuintarii musculaturii scheletice in locul celei miocardice pentru miscarea libera a
nanobotilor: muschiul cardiac se misca in ritmul propriu iar acest lucru limiteaza posibilitatile
motrice ale dispozitivelor microscopice.

Folosirea electricitatii pentru stimularea musculaturii scheletice le-ar putea permite

cercetatorilor sa activeze sau sa dezactiveze robotii dupa bunul plac si sa le extinda utilizarea
cu ajutorul unor surse de putere prin mici implanturi sau prin minigeneratoare electreice de
tipul celor care alimenteaza cip-urile computerelor.
In cazul Universitatii Monash din Australia, dispozitivele construite sunt prea mari pentru a li
se putea permite sa se miste liber prin trupul uman, fiind pur si simplu prea lungi pentru a
naviga in siguranta prin unele dintre cele mai stramte cotituri ale vaselor sangvine, existand
riscul sa le obtureze. Potrivit doctorului Friend, viitoarele realizari pe taramul
nanotehnologiei ar putea fi conditionate de o colaborare sporita intre diferitele
discipline, precum ingineria si medicina. "Consider ca pe masura ce timpul trece,
cercetatorii vor ajunge sa inteleaga ca sfera cunoasterii unui singur camp de cercetare este
insuficienta pentru intelegerea completa a imaginii complexului fenomen la scara nano, si cu
siguranta pe cea a oricarui sistem mai cuprinzator care ar putea folosi nanotehnologia",
sustine el.
Microcosmosul cucereste macrocosmosul
Atunci cand se pune problema urmatorului "salt gigantic" in explorarea spatiului, NASA
gandeste la scara mica, chiar foarte mica. In laboratoarele sale, NASA sustine intensiv stiinta
infloritoare a nanotehnologiei. Ideea principala a acestei activitati este invatarea
gestionarii materiei la scara atomica - capacitatea de a controla atomi individuali si

molecule in vederea proiectarii unor masinarii de dimensiuni moleculare, a aparaturii

electronice avansate si a materialelor "inteligente". Daca vizionarii au dreptate,
nanotehnologia ar putea conduce la roboti care sa incapa intre cutele amprentelor unui deget,
la materiale autoregeneratoare, lifturi spatiale si alte dispozitive uimitoare. Unele dintre
aceste lucruri ar putea presupune multi ani pentru a fi realizate, in timp ce altele prind contur
in laboratoare chiar astazi.

Simpla realizare la scara redusa a lucrurilor are in sine avantajele sale. Cum ar fi fost, de
exemplu, ca roverele martiene Spirit si Opportunity sa aiba dimensiunile unei insecte si
sa poata scormoni printre pietre si nisip asemenea unui gandac, colectand mostre de
minerale si cautand indicii ale prezentei apei pe Marte? Sute sau mii de asemenea roboti
diminutivizati ar fi putut fi trimisi in aceleasi capsule care au transportat cele doua vehicule
mari cat doua birouri, ce le-ar fi permis cercetatorilor sa exploreze mult mai mult din
suprafata planetei si le-ar fi accentuat sansele intalnirii vreunei bacterii martiene fosilizate.
Insa nanotehnologia inseamna mai mult decat micsorarea lucrurilor. Atunci cand oamenii de
stiinta pot sa ordonoeze si sa structureze dupa voie materia la nivel molecular, proprietati
uimitoare apar uneori. Un exemplu excelent este nanotubul de carbon. Carbonul exista in stare
naturala sub forma de grafit - materialul delicat si negru folosit adesea ca mina pentru
creioane si sub forma de diamant. Singura diferenta intre cele doua stari este dispunerea
atomilor de carbon. Atunci cand cercetatorii aranjeaza aceiasi atomi de carbon in forma
tiparului de fagure si il ruleaza in tuburi minuscule de numai zece atomi, nanotuburile
rezultate capata trasaturi extraordinare:
au de 100 de ori rezistenta la intindere a otelului, dar numai o sesime din
greutate
sunt de 40 de ori mai puternice decat fibrele de grafit
au o conductivitate mai mare decat cea a cuprului
pot fi atat conductori cat si semiconductori,in functie de dispunerea atomilor

sunt excelenti conductori termici

O buna parte din cercetarile nanotehnologice din toata lumea se concentreaza pe aceste
nanotuburi. Oamenii de stiinta au propus utilizarea lor intr-o gama foarte larga de aplicatii,
de la utilizarea lor ca fire moleculare pentru aparatura electronica nano, pana la puterea mare
si greutatea scazuta a cablurilor necesare unui lift spatial. Cercetatorii incearca sa obtina de la
nanomateriale posibilitatea folosirii lor in sustinerea avansata a vietii, in realizarea unor supercomputere si a unor senzori minisculi pentru substantele chimice. Senzorii miniaturali pot
detecta pana la cateva parti dintr-un milion ale unor substante chimice, precum gazele toxice,
facandu-i folositori atat in explorarea spatiului cat si in chestiuni de siguranta nationala.
Viitorul este nano!
Daca aceste utilizari pe termen scurt ale nanotehnologiei par impresionante, posibilitatile pe
termen lung sunt de-a dreptul naucitoare. Institutul pentru Concepte Avansate (ICA)
din cadrul NASA a fost special creat pentru a promova cercetarea vizionara in domeniul
tehnologiilor spatiale care vor necesita intre 10 si 40 de ani ca sa fie fructificate. Spre
exemplu, ICA a fondat un studiu de fezabilitate asupra manufacturii la nanoscara - altfel
spus, folosirea unui numar mare de masinarii microscopice moleculare care sa produca
orice obiect prin asamblarea acestuia atom cu atom. O asemenea"nanofabrica" ar putea
produce, de exempleu, componente de aeronava cosmica cu precizie atomica, fiecare atom din
cadrul fiecarui obiect fiind amplasat acolo unde ii este locul. Componenta rezultata ar fi
extrem de dura, iar forma sa s-ar abate de la design-ul ideal cu numai o grosime de atom.
Suprafetele ultra-fine n-ar necesita lustruire sau lubrifiere si n-ar suferi, virtual, nicio pata sau
zgarietura in timp. Asemenea precizie si sustenabilitate ridicate ale componentelor
aeronavelor sunt mai mult decat un moft atunci cand vietile astronautilor sunt in joc.

Totusi, inspirandu-se din biologie, Constantinos Mavroidis, director al Laboratorului de

Bionanorobotica Computerizata din cadrul Universitatii Nord-Estice din Boston, exploreaza o
alternativa a abordarii nanotehnologiei: in loc sa inceapa de la zero, conceptele lui Mavroidis
angajeaza "masinarii" functionale molecular, pre-existente, care pot fi gasite in celulele
vii: molecule de ADN, proteine, enzime, etc.

Formate de evolutie in milioane de ani, aceste molecule biologice sunt deja foarte adaptate la
manipularea materiei la scara moleculara, motiv pentru care o planta poate combina aerul, apa
si pamantul pentru a produce capsune rosii si suculente iar corpul uman poate converti cina de
aseara in noile celule rosii de azi. Rearanjarea atomilor, care face aceste lucruri posibile, este
performata de sute de proteine si enzime specializate, iar ADN-ului stocheaza codul
producerii lor.
Folosirea acestor masinarii moleculare "pre-construite" sau folosirea lor ca puncte de pornire
pentru noi design-uri reprezinta o abordare populara a nanotehnologiei, denumita "bionanotehnologie". "De ce sa reinventam roata? Natura ne-a oferit toata acesta minunata si
rafinata nanotehnologie in interiorul organismelor vii, deci de ce nu ne-am folosi de ea si nu
am incerca sa invatam din ea?", mai adauga Mavroidis.

Utilizarile specifice ale bio-nanotehnologiei, pe care Mavroidis le propune in studiul sau, sunt
foarte futuriste. O idee face referire la obtinerea unui soi de "panza de paianjen", din
tuburi de grosimea firului de par, asamblate cu senzori bio-nanotehnologici pe parcursul a
mii de kilometri de teren, intr-o metoda de cartografiere detaliata a mediului unor planete
straine. Un alt concept propus este "o a doua piele" pe care astronautii sa o poarte pe sub
costumele spatiale, care ar folosi bio-nanotehnologia pentru a simti si a raspunde radiatiei ce
penetreaza costumul, sigiland rapid orice zgarieturi sau brese.
Futurist? Cu siguranta? Posibil? Poate. Mavroidis admite ca asemenea tehnologii se afla, cel
mai probabil, la distante de zeci de ani, si ca tehnologia viitorului indepartat va diferi mult de
cea pe care ne-o imaginam in prezent. Totusi, el considera ca este important sa incepem sa ne
gandim de pe acum la ce ar putea face posibil nanotehnologia peste multi ani de acum inainte.