Problema de transport

1. Metode pentru gasirea unei solutii admisibile de baza

Pentru determinarea unei solutii admisibile de baza pentru o

problema de transport echilibrata, se folosesc, in principal, urmatoarele
metode:

- metoda coltului Nord-Vest;

- metoda elementului minim pe linie;
- metoda elementului minim pe coloana;
- metoda elementului minim in tabel;
- metoda diferentelor comparate.
In principiu, toate aceste metode urmeaza o schema comuna:
a. se alege o ruta initiala, dupa o anumita regula;

b. se transporta pe aceasta ruta maximul posibil, egal cu minimul

dintre cantitatea care mai este disponibila la furnizorul corespunzator
acestei rute si cantitatea care mai este necesara beneficiarului
corespunzator rutei, in momentul alegerii rutei respective;

c. dupa folosirea unei rute, fie se epuizeaza disponibilul furnizorului,

fie se asigura intregul necesar beneficiarului, fie ambele si anumite rute nu
mai pot fi folosite; ele se numesc rute blocate si se evidentiaza prin
inscrierea unei liniute in casuta corespunzatoare.

d. se alege urmatoarea ruta si se reia algoritmul de la pasul (b) pana

cand nu mai ramane nici o ruta nefolosita sau neblocata.

1. Metoda coltului Nord-Vest

Exemplul 1. Se da problema de transport cu datele initiale prezentate in

tabelul 1.

Se cere sa se afle o solutia admisibila de baza prin metoda coltului Nord-

Vest.

Tabelul 1.

Bj B1 B2 B3 B4 B5 di

Di
D1 90 120 140 80 60 120
D2 100 140 70 120 90 110
D3 60 160 130 140 100 70
bj 80 72 75 28 45
 Problema este echilibrata: .

Se da necunoscutei x11 (situata in coltul din stanga-sus) valoarea:

x11 = min (80, 120) = 80, restul necunoscutelor coloanei 1 fiind nule
(cantitatea necesara beneficiaruluiB1 a fost asigurata).

In depozitul D1 a mai ramas o cantitate disponibila egala

cu: .

Se elimina coloana 1 din tabel. Se da necunoscutei x12 (prima din

coltul stanga-sus) valoarea: , restul
necunoscutelor din prima linie a tabelului fiind nule (s-a epuizat cantitatea
disponibila in depozitul D1). Se recalculeaza cantitatea necesara
beneficiarului B2: .

Se elimina si linia 1 din tabel. Se da necunoscutei x22 (situata in coltul

N-V al tabelului ramas) valoarea: , toate
celelalte necunoscute din a doua coloana a tabelului fiind nule (s-a epuizat
si cantitatea necesara beneficiarului B2). Cantitatea ramasa disponibila in
depozitul D2 este: .

Se elimina si coloana 2 din tabel. Se da necunoscutei x23 (situata in

coltul N-V al tabelului ramas) valoarea: , ultima
necunoscuta din coloana a treia fiind nula (s-a epuizat si cantitatea
necesara beneficiarului B3). Cantitatea ramasa disponibila in
depozitul D2 este: . Se elimina si coloana 3 din tabel.

Se da necunoscutei x24 valoarea: ,

anulandu-se si ultima necunoscuta de pe linia 2.

Cantitatatea necasara beneficiarului B4 se

recalculeaza: .

Se elimina si linia 2 din tabel. Se da

necunoscutei x34 valoarea: . Cantitatea ramasa
disponibila in depozitul D3 este: . A mai ramas de
stabilit valoarea unei singure
necunoscute: . Solutia obtinuta este
prezentata in tabelul 2.
 Tabelul 2

Bj B1 B2 B3 B4 B5 di

Di
D1 90 120 140 80 60 120

80 40 - - -
D2 100 140 70 120 90 110

- 32 75 3 -
D3 60 160 130 140 100 70

- - - 25 45
bj 80 72 75 28 45

S-a obtinut o solutie de baza admisibila cu sapte componente

nenule:

x11 = 80; x12 = 40; x22 = 32; x23 = 75; x24 = 3; x34 = 25; x35 = 45;
solutia este nedegenerata deoarece are m + n -1 = 3 + 5 - 1 = 7
componente nenule.

Valoarea functiei obiectiv pentru aceasta solutie admisibila de baza

este:

u.m.

Observatie. Metoda coltului Nord-Vest opereaza numai cu valorile di si bj,

fara a lua in consideratie costurile unitare cij. Este evident ca un cost total
minim al transportului se va obtine utilizand rutele cu costuri unitare mici.
Pe aceasta observatie se bazeaza metodele urmatoare de determinare a
unei solutii admisibile de baza pentru problema de transport.

2. Metoda elementului minim pe linie

Metoda elementului minim pe linie (costului minim pe linie) consta in

alegerea, pentru fiecare dintre liniile tabelului initial al problemei de
transport, a celui mai mic cost unitar.

Se da variabilei corespunzatoare acestei pozitii valoarea cea mai

mica intre cantitatea disponibila si cea necesara de pe linia si coloana
aferente.
 Se incepe cu prima linie de sus a tabelului: se alege si
apoi .

Se recalculeaza cantitatile disponibile si necesare: si

.

Daca a fost alocata intreaga cantitate disponibila pe prima linie, se

suprima linia 1 sau coloana kcareia ii corespunde diferenta nula
(variabilele de pe linia sau coloana suprimata devin egale cu zero), apoi se
trece la a doua linie si pe rand la urmatoarele, reluandu-se procedeul.

Daca nu a fost alocata intreaga cantiate disponibila pe prima linie, se

cauta urmatorul element minim din aceasta linie, dand variabilei
corespunzatoare valoarea egala cu diferenta de cantitate, pana la
epuizarea intregii cantitati disponibile in depozitul D1.

Exemplul 2. Pentru problema de transport data in tabelul 1, se aplica

metoda elementului minim pe linie pentru aflarea unei solutii admisibile de
baza. Solutia obtinuta este prezentata in tabelul 3.

Pe prima linie a tabelului initial costul unitar cel mai mic este c15 =
60. Se da variabilei x15valoarea:
.Beneficiarului B5 i s-a satisfacut cererea, restul necunoscutelor de pe
coloana 5 sunt nule, iar coloana 5 se suprima. Se recalculeaza cantitatea
ramasa in depozitul D1:

In noul tabel, se continua procedeul alegand, tot de pe linia 1, costul

unitar minim pentru casutele ramase (deoarece cantitatea aflata in
depozitul D1 nu a fost epuizata). Acest cost unitar minim
este . Se da variabilei x14 valoarea:
se anuleaza variabilele de pe coloana 4
(cererea beneficiarului B4 a fost satisfacuta), se elimina si coloana 4 din
tabel si se recalculeaza cantitatea ramasa in depozitul D1:

Aceata cantitate este valoarea ce se va da variabilei x11, aflata pe

pozitia corespunzatoare celui mai mic cost unitar de pe linia 1, in tabelul
ramas. Se anuleaza restul variabilelor de pe linia 1 (a fost epuizata
cantitatea disponibila in depozitul D1), iar linia 1 se elimina. Se
recalculeaza cantitatea necesara beneficiarului B1: .
 Se trece la linia a doua. Costul unitar cel mai mic este c23 = 70. Se
da variabilei x23 valoarea: x23= min (d2, b3) = min (110, 75) = 75. Cererea
beneficiarului B3 a fost satisfacuta, restul variabilelor de pe coloana 3 sunt
nule. Se recalculeaza cantitatea ramasa in
depozitul D2: . Se cauta urmatorul cost unitar minim
de pe linia 2, care este c 21 = 100. Se da variabilei x21 valoarea:
. Variabila x31 = 0 (cererea beneficiarului B1 a
fost satisfacuta), coloana 1 se elimina. Se recalculeaza cantitatea
disponibila in depozitul D2: .

Variabila x22 = 2 si intreaga cantitate disponibila in depozitul D2 a fost

distribuita.

Se recalculeaza cantitatea necesara beneficiarului B 2: .

Se elimina linia 2 din tabel si se trece la linia 3 dand singurei variabile
ramase, variabila x32 valoarea: .

Tabelul 3

Bj B1 B2 B3 B4 B5 di

Di
D1 90 120 140 80 60 120

47 - - 28 45
D2 100 140 70 120 90 110

33 2 75 - -
D3 60 160 130 140 100 70

- 70 - - -
bj 80 72 75 28 45
S-a obtinut o solutie admisibila de baza nedegenerata, valoarea
functiei obiectiv fiind:

u.m.

3. Metoda elementului minim pe coloana

Se procedeaza in mod similar metodei anterioare, cu deosebirea ca

se lucreaza pe coloanele tabelului initial al problemei de transport. Se

incepe cu prima coloana din stanga. Se cauta si se da

variabilei xi1 valoarea: .
 Se recalculeaza cantitatile disponibile si necesare de pe linia i si
coloana 1: si .

Daca a fost alocata intreaga cantitate disponibila pe prima coloana,

se suprima coloana 1 sau liniai careia ii corespunde diferenta nula
(variabilele de pe linia sau coloana suprimata devin egale cu zero), apoi se
trece la a doua coloana si pe rand la urmatoarele, reluandu-se procedeul.

Daca nu a fost alocata intreaga cantiate disponibila pe prima

coloana, se cauta urmatorul element minim din aceasta coloana, dand
variabilei corespunzatoare valoarea egala cu diferenta de cantitate, pana
la epuizarea intregii cantitati necesare beneficiarului B1.

Exemplul 3. Pentru problema de transport data in tabelul 1, se aplica

metoda elementului minim pe coloana pentru aflarea unei solutii
admisibile de baza.

Se analizeaza prima coloana a tabelului (cea din stanga) si se alege

costul unitar minim, c31 = 60.

, restul variabilelor fiind nule.

Se recalculeaza cantitatea necesara beneficiarului

B1: . Se aloca aceasta valoare variabilei pozitionate in
casuta cu urmatorul cost unitar minim de pe coloana 1: .
Variabila x21 = 0 (a fost satisfacut necesarul beneficiarului B 1) si coloana 1
se elimina din tabel. Se recalculeaza cantitatea disponibila in depozitul
D1: .

Se trece la a doua coloana a tabelului redus. Se cauta elementul

minim, care este c12 = 120. Variabilei corespunzatoare, x12, i se da
valoarea:

, restul variabilelor de pe coloana a doua fiind

nule (a fost satisfacut necesarul beneficiarului B2).

Se recalculeaza cantitatea ramasa in depozitul D1: .

Se trece la a treia coloana procedandu-se analog. Solutia obtinuta

este prezentata in tabelul 4.

Tabelul 4

Bj B1 B2 B3 B4 B5 di

Di
 D1 90 120 140 80 60 120

10 72 - 28 10
D2 100 140 70 120 90 110

- - 75 - 35
D3 60 160 130 140 100 70

70 - - - -
bj 80 72 75 28 45
Pentru aceasta solutie admisibila de baza, functia obiectiv are
valoarea:

u.m.

4. Metoda elementului minim din tabel

Metoda consta in alegerea celui mai mic cost unitar din tabelul initial
al problemei de transport, variabilei corespunzatoare fiindu-i data o
valoare egala cu cea mai mica dintre cantitatile disponibila si necesara de
pe linia si coloana acestui cost unitar minim.

Se alege si se ia .

Se recalculeaza cantitatile disponibile si necesare si se suprima din

tabel linia sau coloana pe care aceste cantitati au fost completate.

In tabelul redus, se cauta din nou cel mai mic cost unitar, variabilei
respective dandu-i-se o valoare egala cu cea mai mica dintre cantitatile
disponibila si necesara ramase.

Se repeta procedeul pana cand toate cererile sunt satisfacute.

Exemplul 4. Pentru problema de transport data in tabelul 1, se aplica

metoda elementului minim din tabel pentru aflarea unei solutii admisibile
de baza. Solutia obtinuta este prezentata in tabelul 5.

Tabelul 5

Bj B1 B2 B3 B4 B5 di

Di
D1 90 120 140 80 60 120

10 37 - 28 45
D2 100 140 70 120 90 110

- 35 75 - -
 D3 60 160 130 140 100 70

70 - - - -
bj 80 72 75 28 45
Valoarea functiei obiectiv este:

u.m.

5. Metoda diferentelor comparate

Metoda consta in introducerea unor penalitati in cazul in care nu se

foloseste casuta cu cel mai mic cost unitar cij. Aceste penalitati reprezinta
diferenta dintre cel mai mic element (cost unitar) dintr-o linie sau coloana
si urmatorul element ca valoare, din linia sau coloana respectiva. Pentru
diferenta cea mai mare, de pe o linie sau de pe o coloana, se aloca
variabilei corespunzatoare celui mai mic cost unitar, din acea linie sau
coloana, o valoare egala cu valoarea minima dintre cantitatile disponibila
si necesara. Se suprima linia sau coloana pe care nu se mai poate
interveni si se repeta procedeul in tabelul redus.

Exemplul 5. Pentru problema de transport data in tabelul 1, se aplica

metoda diferentelor comparate pentru aflarea unei solutii admisibile de
baza.

Tabelul initial al problemei de transport se completeaza cu o linie in

partea de jos si cu o coloana in dreapta, in care se vor calcula penalitatile
(tabelul 6).

Diferenta cea mai mare intre costul unitar minim si urmatorul cost
unitar, ca valoare, este corespunzatoare coloanei 3 si este egala cu 60
(c33 c23 = 60).

In coloana 3 se cauta elementul minim, care este c23 si se da

variabilei x23 valoarea: . Restul variabilelor de
pe coloana 3 sunt nule, iar coloana 3 se suprima.

Cantitatea disponibila in depozitul D2 se

recalculeaza: .

Se repeta procedeul in tabelul redus (tab.7), format prin eliminarea

coloanei B3. Diferenta cea mai mare intre costul unitar minim si urmatorul
cost unitar, ca valoare, este corespunzatoare atat liniei 3 cat si coloanei 4.

Se alege una dintre ele, de exemplu, cea corespunzatoare liniei 3.

Cel mai mic cost unitar de pe linia 3 este c31. Se da

variabilei x31 valoarea: .
 Toate celelalte variabile de pe linia 3 sunt egale cu zero, deoarece a
fost epuizata intreaga cantitate disponibila in depozitul D3.

Se elimina linia 3 si se recalculeaza necesarul beneficiarului

B1: .

Se repeta procedeul, obtinandu-se, succesiv, tabelele 8, 9, 10.

Solutia finala este prezentata in tabelul 11.

Tabelul 6

Bj B1 B2 B4 B5 di Pen.

Di
D1 90 120 80 60 120 20
D2 100 140 120 90 35 10
D3 60 160 140 100 70 40

70 - - -
bj 80 72 28 45
Pen. 30 20 40 30
Tabelul 7

Bj B1 B2 B4 B5 di Pen.

Di
D1 90 120 80 60 120 20

28
D2 100 140 120 90 35 10

-
bj 10 72 28 45
Pen. 10 20 40 30

Tabelul 8
 Bj B1 B2 B5 di Pen.

Di
D1 90 120 60 92 30

45
D2 100 140 90 35 10

-
bj 10 72 45
Pen. 10 20 30
Tabelul 9 Tabelul
10

Bj B1 B2 di Pen. Bj B2 di

Di Di
D1 90 120 47 30 D1 120 47

- 47
D2 100 140 35 40 D2 140

10 25 25
bj 10 72 bj 72
Pen. 10 20 Pen. 20
Tabelul 11

Bj B1 B2 B3 B4 B5 di

Di
D1 90 120 140 80 60 120

- 47 - 28 45
D2 100 140 70 120 90 110

10 25 75 - -
D3 60 160 130 140 100 70

70 - - - -
bj 80 72 75 28 45
Valoarea functiei obiectiv pentru aceasta solutie admisibila de baza
este:

u.m.

Comparand valorile functiei obiectiv, pentru cele cinci metode

utilizate, se constata ca valoarea minima este obtinuta in cazul aplicarii
metodei diferentelor comparate, iar valoarea maxima in cazul metodei
elementului minim pe linie.
 In general, nu se poate concluziona care dintre metode este
recomandabil a fi folosita, alegerea fiind influentata de datele initiale ale
problemei de utilizat.

2. Metoda potentialelor pentru determinarea solutiei optime

Algoritmul de rezolvare a unei probleme de transport prin metoda

potentialelor, pornind de la o solutie admisibila de baza nedegenerata,
presupune urmatoarele etape:

Etapa 1. Se asociaza fiecarei linii a tabelului unei probleme de

transport cate o variabila ui si fiecarei coloane cate o variabila vj. Pentru
casutele care corespund variabilelor de baza se construieste
sistemul: si se rezolva.

Etapa 2. Se calculeaza marimile .

a. Daca , atunci solutia admisibila de baza

este solutie optima a problemei date.

b. Daca , solutia initiala nu este solutie optima si trebuie

imbunatatita. Se trece la etapa 3.

Etapa 3. Se determina . Pornind din casuta (l, k) se

construieste un circuit (un lant inchis) format din casute ale tabelului, care
trece numai prin pozitii (i, j) carora le corespunde o cantitatexij > 0, prin
treceri alternative pe linii si respectiv coloane, astfel incat sa se asigure
intoarcerea in casuta (l, k) din care s-a pornit.

Se noteaza casutele din circuit, alternativ cu + si -, intr-un sens

oarecare (de exemplu invers trigonometric), incepand cu casuta (l, k).

Etapa 4. Pentru casutele notate -se examineaza cantitatile xij si se

determina valoarea minima, notata , a acestor valori. Se aduna
valoarea la cantitatile xij aflate in casutele notate+ si se scade din
cantitatile xij aflate in casutele notate -. Se obtine o noua solutie
admisibila de baza deoarece in casuta (l, k) a aparut o componenta
pozitiva , iar una dintre componentele solutiei initiale a devenit nula. Se
reia algoritmul de la etapa 1, pentru a verifica daca noua solutie este
optima sau nu.

Exemplul 6 Sa se afle costul minim de transport pentru problema ale

carei date initiale sunt date in tabelul 1.
 Consideram solutia admisibila de baza obtinuta prin metoda
elementului minim din tabel in exemplul 4. Solutia este prezentata in
tabelul 12.

Tabelul 12

Bj B1 B2 B3 B4 B5 di

Di
D1 90 120 140 80 60 120

10 37 - 28 45
D2 100 140 70 120 90 110

- 35 75 - -
D3 60 160 130 140 100 70

70 - - - -
bj 80 72 75 28 45
Etapa 1. Se verifica daca solutia admisibila de baza este solutie
optima.

Se ataseaza fiecarei linii a tabelului 12 o variabila ui si fiecarei

coloane o variabila vj si se scrie sistemul ui + vj = cij, considerand numai
casutele (i, j) pentru care variabilele xij > 0:

Se rezolva sistemul pentru u1 = 0. Rezulta:

Etapa 2. Se calculeaza: . Aceste valori se

inscriu intr-o matrice , cum linii si n coloane.

Observatie. Evident, pentru pozitiile (i, j) corespunzatoare

componentelor nenule ale solutiei admisibile de baza, .

Matricea este urmatoarea:

vj v1 v2 v3 v4 v5

ui
 u1 0 0 -90 0 0
u2 10 0 0 -20 -10
u3 0 -70 -110 -90 -70
Deoarece exista o valoare si anume , solutia admisibila de
start nu este solutie optima si trebuie imbunatatita.

Etapa 3. Avand o singura valoare , ea este si valoarea maxima a

diferentelor strict pozitive. Vom forma un circuit incepand din casuta
corespunzatoare acestei valori maxime , adica din casuta (2, 1),
deplasandu-ne in sus pe coloana 1, pana la casuta (1, 1), apoi la dreapta pe
linia 1 pana la casuta (1, 2), in jos pe coloana 2 pana la casuta (2, 2) si la
stanga pe linia 2, inchizand circuitul in aceeasi casuta din care am pornit,
casuta (2, 1).

Inscriem in
casutele circuitului valorile componentelor solutiei initiale si notam colturile
acestuia alternativ cu + si -, in sens invers trigonometric, incepand cu
casuta de pornire, casuta (2, 1).

Etapa 4. Pentru casutele notate -se examineaza cantitatile xij si se

determina valoarea minima, , a acestor valori. Se aduna valoarea la
cantitatile xij aflate in casutele notate+ si se scade din
cantitatile xij aflate in casutele notate -.

si
.

S-a obtinut o noua solutie, noi valori avand componentele

corespunzatoare casutelor circuitului. Raman nemodificate componentele
corespunzatoare casutelor din tabelul initial (tab. 12), care nu apartin
circuitului considerat.

Noua solutie admisibila de baza este prezentata in tabelul 13.

Tabelul 13
 Bj B1 B2 B3 B4 B5 di

Di
D1 90 120 140 80 60 120

- 47 - 28 45
D2 100 140 70 120 90 110

10 25 75 - -
D3 60 160 130 140 100 70

70 - - - -
bj 80 72 75 28 45
Se verifica daca aceasta noua solutie este solutie optima sau nu, reluand
algoritmul de la etapa 1.

Se rezolva sistemul pentru u1 = 0. Rezulta:

Matricea este urmatoarea:

vj v1 v2 v3 v4 v5

ui
u1 -10 0 -90 0 0
u2 0 0 0 -20 -10
u3 0 -60 -100 -80 -60
Deoarece , solutia obtinuta este solutie optima pentru
problema data.

Asadar:

Valoarea minima a costului total de transport este:

u.m.

Observatii
 1. Daca pentru solutia optima exista , pentru (i, j) indici in afara
bazei, se poate obtine o noua solutie optima plecand de la casuta (i, j) si
aplicand etapele 3 si 4 ale algoritmului. In acest caz, problema are solutie
optima multipla.

2. Daca in matricea exista mai multe diferente pozitive, de

valoare egala, vom alege, pentru a incepe circuitul, acea ruta careia ii
corespunde in tabelul initial costul unitar cel mai mic.

3. Exista probleme practice ce conduc la un model al problemei de

transport in care se cere maximizarea functiei obiectiv. Aflarea unei solutii
admisibile de baza prin metodele: elementului minim pe linie, elementului
minim pe coloana si elementului minim din tabel devin metodele
elementului maxim: pe linie, pe coloana sau in tabel si se aplica pornind
de la valoarea cea mai mare a coeficientuluicij de pe linie, coloana sau
tabel. Metoda coltului Nord-Vest se aplica fara nici o modificare.

Calculul diferentelor se face dupa relatia:

iar conditia de optim este aceeasi: .

4. Exista situatii in care anumite rute intre furnizori si consumatori

nu pot fi folosite, cel putin temporar. Rezolvarea acestor probleme se face
cu un model de transport obisnuit, in care rutelor interzise li se asociaza
costuri de transport foarte mari in raport cu costul rutelor utilizabile. Prin
aceste costuri foarte mari, algoritmul de rezolvare este fortat sa ocoleasca
rutele interzise.

5. In rezolvarea unei probleme de transport, poate apare o solutie

admisibila de baza degenerata, caz in care nu se poate aplica metoda
potentialelor pentru aflarea solutiei optime. Evitarea acestui lucru se face
aplicand metoda perturbarii, ce consta in reformularea problemei, punand:

Cu aceste date se determina solutia initiala de baza ale carei

componente depind de . Se pune conditia ca si se vor obtine
componente bazice nule, care se trateaza ca si cand ar fi pozitive.

Exemplul 7. Se da problema de transport prezentata in tabelul 14:

Tabelul 14
 Bj B1 B2 B3 B4 di

Di
D1 4 2 5 4 100
D2 6 7 3 8 100
D3 3 5 4 5 100
bj 110 90 50 50
Pentru aflarea unei solutii admisibile de baza se aplica metoda
elementului minim in tabel. Solutia obtinuta (tab. 15) are 5 componente
nenule, deci este o solutie degenerata, deoarece o solutie nedegenerata
ar fi trebuit sa aiba m + n 1 = 3 + 4 1 = 6 componente nenule.

Se aplica metoda perturbarii:

Tabelul 15

Bj B1 B2 B3 B4 di

Di
D1 4 2 5 4 100

10 90 - -
D2 6 7 3 8 100

- - 50 50
D3 3 5 4 5 100

100 - - -
bj 110 90 50 50
Se aduna la fiecare cantitate disponibila di o valoare , considerata
foarte mica. Pentru echilibrarea problemei adunam la cantitatea
necesara unui beneficiar (de exemplu beneficiarului B4). Problema
reformulata este prezentata in tabelul 16.

Tabelul 16

Bj B1 B2 B3 B4 di

Di
D1 4 2 5 4
D2 6 7 3 8
D3 3 5 4 5
bj 110 90 50
Solutia initiala de baza se afla aplicand tot metoda elementului
minim din tabel si este prezentata in tabelul 17.
 Tabelul 17

Bj B1 B2 B3 B4 di

Di
D1 4 2 5 4

-
D2 6 7 3 8

- - 50
D3 3 5 4 5

- - -
bj 110 90 50
Se da lui valoarea zero si se obtine o solutie cu componenta x14 =
0, pe care o tratam ca si cand ar fi pozitiva. Solutia de baza obtinuta este
prezentata in tabelul 18 si este considerata o solutie nedegenerata.

Se poate aplica, in aceste conditii, metoda potentialelor pentru a

gasi solutia optima a problemei de transport data.

Tabelul 18

Bj B1 B2 B3 B4 di

Di
D1 4 2 5 4 100

10 90 - 0
D2 6 7 3 8 100

- - 50 50
D3 3 5 4 5 100

100 - - -
bj 110 90 50 50