(http://buhara.

ro)

CUM SE FAC COVOARELE

Cum se fac covoarele? Care este procedeul de fabricatie? Difera de la zona la zona sau este asemanator pe intreg globul?

Covorul Oriental, asa cum a fost mult timp inteles, este o expresie cu sens limitat. Acesta a insemnat doar un acoperamant de podea. Numai in ultimii ani, tesatura orientala,
asezata pe podea, a fost denumita prin orice alt termen decat acela de covor, indiferent de dimensiunile sale sau de masura in care acopera aproape in intregime suprafata
podelei sau apartamentului.

Nu exista pana acum, se pare, niciun mijloc de stabilire a originii acestor tesaturi ca fiind mai vechi decat cele egiptene. Vrand, nevrand, certitudinea se opreste acolo pana ce vor
aparea noi indicii care sa ne dezvaluie clar o civilizatie mai veche decat cea din valea Nilului. Dar acolo tesatorul, laborios, ca si cel de azi, a impletit firele sale in aceleasi forme
mistice, universale, care vin acum in covoarele expediate din Smirna si Istanbul. Negustorii levantini, daca ii vei intreba despre covoarele din Damasc sau Bagdad, vor ridica din
umeri si vor da din cap in semn de negare, dar multe maini iscusite au lucrat odinioara la razboaiele de tesut din aceste orase, iar tesaturile din Teba, Tir, Memphis si Sidon, fara
indoiala, au valorat la un moment dat aproape greutatea lor in aur.

In urma cu 350 de ani au fost infiintate in Franta primele razboaie de tesut pentru covorul turcesc, pentru ca mai apoi acestea sa devina lideri in toate artele. An dupa an, in
secolele ce au urmat, torcatorii au tors si vopsitorii si-au amestecat vopselele, iar tesatorii au lucrat rabdatori la razboaiele de tesut in multe tari. Epoca de fier a inventat masinile
pentru a face munca nenumaratelor degete, iar designerii, pe care cele mai bune scoli de pe doua continente ii puteau oferi, au produs modele superbe pentru aceste masini, in
speranta de a cuceri aprecierea si favorurile intregii lumii. Totusi, tesatori din Daghestan, Kirman, Sehna, Kurdistan si Tabriz inca tes in fata cadrelor lor primitive cele mai splendide
tesaturi de pe glob, iar Occidentul asteapta cu nerabdare piesele lor.

Cum se fac covoarele?

 Motivul pentru utilizarea mai sus numita a covorului poate fi gasit, in parte cel putin, in interdictiile pe care canoanele mahomeda
continuare, in regulile chiar mai stricte ale Islamului ortodox , care interzice, de asemenea, toate reprezentarile in arta
ale figurilor umane, pasarilor sau animalelor.

Cea mai mare parte a populatiilor musulmane a dat ascultare acestei interdictii si s-au limitat la alegerea unor modele ce
pot fi oferite in lana si matase. Astfel este o mica minune cum tesaturile sunt atat de bogate si variate. Ele intruchipeaza,
cu siguranta, tot ceea ce stie orientalul despre culoare, forma, simetrie, exaltarea credintei si bucuria de a trai.

Nu este necesar niciun efort de imaginatie ca sa credem ca in covoarele vesele ale Estului se afla inscrisa, desi acum
probabil intraductibil, arhiva misticismului universal. Pare a fi dincolo de orice indoiala faptul ca au fost facute in timpuri
preistorice si ca valoarea lor a fost mai intai religioasa sau regala, mai degraba decat utilitara.

In orasele in care tesatoria se desfasoara pe scara larga, atunci cand noi modele urmeaza sa fie produse, ele sunt lucrate
mai intai in tipare, uneori pe cartoane mari, pe care ochiurile sunt indicate prin patrate, fiecare vopsite in culoarea
corespunzatoare; uneori pe panza ieftina, design-ul intregului covor fiind marcat prin coasere cu ata de diferite culori, in
spatiile de imbinare.

Apoi intregul model se taie si se distribuie tesatorilor. Aceasta se face intotdeauna la realizarea covoarelor de matase din
Kirman si Tabriz. Modelele pentru margini si colturi sunt facute din piese separate, intrucat lucrarea lor este mai dificila
decat cea a centrului, tesatorii cei mai iscusiti stau la capetele de scindurilor, inaintea razboiului.

Tipuri de noduri
Cu exceptia tesaturilor pentru Soumak si kilims, covoarele orientale se
limiteaza la doua sisteme de innodare. Primul este numit nod turcesc
sau Ghiordes, si este la moda in Asia Mica, Caucaz, Kurdistan si in
unele localitati din Orientul indepartat. Al doilea este nodul persan
sau Sehna, care, desi mai potrivit pentru a produce o finisare stransa,
fina, chiar catifelata, a fost, in multe parti din Persia, abandonat in
favoarea nodului Ghiordes, care este mult mai usor de legat.

Diferenta poate fi inteleasa dupa o privire a ilustratiilor. In sistemul

persan, nodul de fire este rasucit dupa firul de urzeala, astfel incat
cele doua capete verticale ale firelor alterneaza cu fiecare doua fire de
urzeala. Nodul turcesc, dimpotriva, este legat astfel incat din fiecare spatiu dintre firele de urzeala iese un buchet de fire.

Atunci cand un nod este legat, tesatorul taie firul cu un cutit si este unul din testele de indemanare sa taie atat de aproape de lungimea dorita a firelor incat sa reduca la minimum
pierderea de material in procesul de tundere cu foarfeca, proces care se face imediat ce randul a fost terminat.

Atunci cand un rand de smocuri a fost tuns la lungime uniforma, firele de batatura sunt impinse peste urzeala dintr-o parte in
alta si inapoi. Acesta este procesul in care tijele mentionate anterior, cea plata dintre firele de pe fata si spate, precum si cea
rotunda pe care sunt stranse firele de urzeala, intra in functiune. Prin tragerea putin in afara a tijei rotunde se separa firele de
urzeala, fata-spate, astfel incat batatura sa poate fi trecuta usor peste si pe dedesubt. Apoi, la inversarea sensului, prin rotirea
tijei plate in jos la orizontala, suveica se intoarce iar, trecand peste fiecare fir de urzeala, pe partea opusa turei anterioare. Astfel,
randul de noduri este legat ferm si smocurile tinute in pozitie verticala, asigurand o suprafata uniforma. In tesaturile de proasta
calitate ale sistemului barchanah este urmat obiceiul kazak de a arunca patru fire de batatura peste fiecare rand de noduri. In
felul acesta sunt economisite timp si efort de legare a nodurilor. Pe de alta parte, obiceiul printre tesatorii din Sehna si Tabriz
este acela de a trece suveica intr-o parte si a mai pune un rand de noduri inainte de intoarcerea ei inapoi. Acest lucru face
tesatura minunat de compacta.

Urmatorul pas este de a bate in jos atat nodurile cat si batatura, cu un pieptene sau scandura. In tarile turce acest instrument
este de lemn, dar persanii prefera ca el sa fie din otel. Utilizarea neindemantica a acestui pieptene, prin baterea mai stransa a
uneia dintre partile randului, va produce adesea asimetrii ale covorului finisat, pentru care, in cazuri extreme, nu exista nicio
solutie decat taierea si coaserea din nou impreuna. O tesere stangace cauzeaza aceeasi imperfectiune. Unele dintre covoarele
kurde Mosul ilustreaza acest lucru.

Finisarea covoarelor
Cand toate acestea: innodare, decupare si tesere a firelor de batatura au ajuns la sfarsit, mai ramane doar finisarea laturilor si capetelor. Aceasta variaza semnificativ intre diferite
localitati, dar in orice cartier foarte adesea sunt zone unde doua sau chiar mai multe stiluri sunt in voga in egala masura. In aproape toate covoarele este lasata la final o panza
subtire, tare, uneori abia suficient de lunga pentru a fi vizibila, tesuta din urzeala si batatura, de obicei vopsita culori compacte sau cu o dunga. Uneori, exista o margine groasa, dar
ingusta in afara panzei, pe unul sau ambele capete. Capetele libere ale firelor de urzeala sunt apoi tunse in franjuri, scurte la cele mai multe dintre covoare, dar lasate lungi la
multe din tesaturile nomade pentru un efect contrastant. Formele pe care le iau aceste franjuri de urzeala sunt variate noduri, snururi rasucite si chiar in unele cazuri, impletituri,
cum ar fi forma arcan de cioban mexican. De asemenea, firele de urzeala pot fi pur si simplu taiate si lasate libere pentru un finisaj brut. Alteori doar un capat poarta franjuri,
celalalt fiind finisat cu grija printr-o dublare in spate a urzelii si teserea ei cu firele de batatura. Cateva dintre covoarele antice de rugaciune de Ghiordes au cusute la capete franjuri
de matase de felul celor folosite la finisarea multora dintre perdelele europene si americane.

Rolul covoarelor in viata de zi cu zi a popoarelor orientale

In toate tarile orientale, covoarele au fost, pana de curand, facute pentru scopuri personale specifice si niciodata folosite pentru alt scop decat acela pentru care au fost destinate.
Aceste clasificari sunt putin cunoscute, fiecare categorie are numele sau distinctiv, si in trecerea prin Constantinopol si Smirna ca puncte de distribuitie, acestia au retinut titlurile
de folosinta turcesti, mai degraba decat pe cele persane, tatare, sau alte dialecte locale. Acestea sunt:
Namazliksau covor rugaciune
Aceasta este o bucata de proprietate pe care fiecare credincios mahomedan trebuie sa o detina si pe care o pastreaza cu devotiune atata timp cat traieste. In toate tarile
musulmane, namazlik isi pastreaza caracteristicile sale semnificative, punctul sau nisa de la un capat, reprezentand nisa de moschee. Culorile si caracteristicile decorative ale
covorului de rugaciune variaza intre diferitele localitati. In unele zone acesta este strict rectiliniar, in altele, marginile pot fi curbate. Dar configuratia unuia dintre capete nu poate fi
confundata cu nimic altceva. Namazlik este insotitorul permanent al orientalului. Cand vine chemarea la rugaciune, el isi intinde covorul pe pamant, cu varful de nisa spre Mecca si
se inchina cu evlavie, cu capul sprijinit in unghi. Astfel aplecat, el se roaga.

Covoarele de rugaciune nu variaza foarte mult in dimensiune. Latimea este de la 76 la 137 cm, iar lungimea de la 137 la 183 cm. Covorul de rugaciune facut pentru uz personal are,
de regula, numele proprietarului sau lucrat in lana si este de tesatura foarte buna.

Hammamlik sau covor de baie

Aceasta este de obicei daruit miresei in ziua nuntii ei. Ii este daruit de catre parinti, dar exista un oarecare umor in faptul ca in noua cazuri din zece, covorul este tesut de fata
insasi. Acesta dezvaluie exact calitatile ei de tesatoare si dimensiunea gustului ei artistic, pentru ca reprezinta gandirea si munca de ani intregi. Hammamlik-ul este folosit pentru a
fi intins pe podeaua din baie, iar contactul permanent cu apa si sapunul ii confera o stralucire aparte. Forma acestor covoare este unica. Ca o regula, ele sunt aproape patrate.

Sedjadeh sau acoperamantul pentru podea. Covor de rugaciune. Acest nume este dat covoarelor de dimensiuni medii, mai mari de 213 si mai mici de 305 cm in lungime.
Denumirea pentru covoarele mai mari este pastrata din persana, kali.

Yastik
Acestea sunt cunoscute in America drept covoare anatoliene si pot fi gasite din abundenta in orice depozit bun de covoare orientale. Ele servesc o multitudine de scopuri in
amenajarile noastre, dar in Est, cele mai bune sunt facute pentru a acoperi pernele de pe divan. Acestea sunt bogat ornamentate si in nuante vesele, deoarece perna, la orientali,
ca si la noi, este in egala masura ornamentala, precum si utila. Covoarele anatoliene sunt descrise mai detaliat in capitolul despre tesaturile turcesti.

Makatlik sau traversele

Acestea sunt ceea ce noi numim covoare pentru hol sau scara. In Orient ele acopera divanele joase de-a lungul laturilor camerei. Acestea variaza de la 76 la 122 cm latime si
304 608 cm lungime.

Odjaklik, covorul din fata caminului/vetrei

Aceasta este cea mai pretioasa dintre toate comorile familiei din Orient. Este intotdeauna asezat in fata caminului la sosirea unui oaspete. Este minunat colorat, are lucratura cea
mai elaborata si poate fi recunoscut prin forma ascutita in zona centrala a ambelor capete.

Berdelik sau draperii

Acestea sunt tesaturi facute nu pentru acoperirea podelelor, ci in intregime pentru impodobirea spatiilor de pe pereti sau pentru draperii si perdele. Forma, si uneori finisajele, vor
sugera o intentie anume, dar toate tesaturile, care sunt de extrema finete si usurinta, in special cele in culori delicate, pot fi considerate ca apartinand acestei clase. Orientalul pare
sa fi fost dotat cu o intuitie deosebita in ceea ce priveste legea gravitatiei in decor. El nu face niciodata eroarea de a pune pe podea o tesatura destinata peretilor. Astfel este evitat
efectul de cu susul in jos, care se poate observa in multe camere americane.

In general, se poate spune ca tesaturile de matase sunt clasificate ca berdelik-uri. Exista desigur si persoane cu inclinatii risipitoare, care le folosesc pentru podele, dar nu este un
obicei, cu atat mai putin in est, unde doar picioarele cu sosete le calca. Ele sunt, mai mult chiar, doar produse din serii foarte bune ale fabricilor de lana ale acelorasi localitati.
Matasea, in schimb, este capabila de efecte mult mai fine de culoare si umbre perfecte, avand un luciu natural pe care niciun tratament nu il poate conferi lanii.

Despre

Colectionarul (http://buhara.ro/colectionarul-de-covoare-orientale/)

Despre Galeria Buhara (http://buhara.ro/despre-galeria-buhara/)

Proiecte (http://buhara.ro/proiecte-buhara/)

Shop (http://buhara.ro/shop-2/)

2015. Galeria Buhara. Toate drepturile rezervate.