Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
4.un Mileniu Pierdut de Istorie Valaha
4.un Mileniu Pierdut de Istorie Valaha
Foto (13)
Multa lume isi inchipuie navalirile barbare ca la cinematograf: apare barbarul scrasnind din
dinti, invartind niste ochi rosii, cu parul valvoi si facand semne de zdrobire si decapitare indata ce
vede un colonist roman. Si atunci stramosii nostri, persoane foarte delicate, se speriau si luau cel
dintai tren ca sa treaca dincolo de Dunare, caci evident podurile erau destule pentru inlesnirea
circulatiei, Nicolae Iorga.
Faptul ca nici la ora actuala nu exista un consens cu privire la evolutia populatiei daco-romane si la
originile poporului roman se datoreaza, spun istoricii, unei asa numite "taceri a surselor istorice", motiv
invocat, in special, de catre adeptii teoriei migrationiste care sustin ca teritoriul Daciei a ramas o "Terra
deserta" odata cu retragerea administratiei romane de la nordul Dunarii. Si cu toate acestea, continuitatea
proto-romanilor pe teritoriul Daciei este atestata, fara putinta de tagada, de izvoarele arheologice locale,
de culturile dezvoltate pe tot teritoriul fostei Dacii si de , mai mult sau mai putin, rarele inscrisuri
istorice din perioada secolului al III-lea si pana in secolul al XIII-lea, odata cu intemeierea Tarii
Romanesti sub Basarab I.
Continuitatea daco-romanilor la nordul Dunarii este dovedita de singura copie a unei harti romane,
unica, de altfel, pastrata pana in zilele noastre, Tabula Peutingeriana. Harta, realizata dupa anul 330 d.H.,
an in care imparatul Constantin cel Mare muta capitala imperiului de la Roma in Bizant, fosta asezare
pescareasca de pe malul Bosforului, arata chiar si dupa retragerea aureliana, nu mai putin de 88 de
localitati cu rezonanta daco-geta atat la nordul cat si la sudul Dunarii. Importanta acesteia este cu atat
mai mare cu cat, fara doar si poate, Tabula Peutingeriana este o harta realizata in scopuri comerciale,
dovedind asadar o stransa legatura economica a romanilor cu populatia ramasa in fosta provincie dacica.
Curios este faptul ca istoricii greci si bizantini continua sa ii numeasca pe localnici daci sau geti,
denumire folosita in Bizant pana aproape de secolul al X-lea, data la care incepe sa fie folosit
termenul de valah. Istoricul grec Zosimos mentioneaza, de asemenea, in secolul al V-lea, conflictul
dintre Imperiul Roman de Rasarit si tribul carpo-dacilor de la nordul Dunarii, conflict soldat cu
infrangerea celor din urma. Mai mult, imparatul Constantin cel Mare, initiaza construirea unui pod
peste Dunare, care sa faca legatura cu fosta provincie romana, precum si o campanie de la care isi
va trage titlul de Dacicus, lucru pe care il va repeta si imparatul Justinian. Desi, practic,
administratia romana disparuse din fosta provincie Dacia, teoretic, aceasta continua sa existe in
structurile Imperiul Roman. Astfel erau create provinciile Dacia Ripensis si Dacia Mediterranea,
intalnite si sub numele de Dacia Aureliana in literatura secolului al XII-lea, un argument in plus in fata
continuitatii numelui de Dacia dar si al celui de dac.
Desi exista multi adepti ai teoriei migrationiste, teorie care spune ca poporul roman s-ar fi format
alaturi de cel albanez la sudul Dunarii, urmand ca apoi sa migreze iarasi in nord, nu exista nici
macar o singura mentiune a unei asemenea trasmutari de amploare, fapt mai mult decat
neobisnuit in canoanele vremii. De fapt, singura mentiune a unei migratii a populatiei este una in sens
invers, de la nord la sud, mentiune care se refera, cel mai tarziu, la secolul al XIV-lea. Nu trebuie uitat
nici imparatul Galerius (293-311), imparat roman de oricine dacica, nascut, se pare, la sudul Dunarii, din
tata trac si mama "transdanubiana", termen referitor la fosta populatia daca din provincia cu acelasi
nume. Mai mult, Galerius era poreclit de catre cei apropiati, Armenterius - Ciobanul - referire mai
mult decat evidenta la vechile sale ocupatii, specifice, de altfel, populatiei romane de origine daco-
getica. La fel de important, pentru sustinerea ideii de continuitate a populatiei dacice sau daco-romane,
este si imparatul Maximinus Thrax (imparat de origine traca), cel care incepand cu anul 236 se afla in
razboi cu dacii liberi si cu sarmatii.
Influenta valului migrator slav se observa pe teritoriul fostei provincii romane prin cultura Dridu, cultura
remarcabila din care iese in evidenta ceramica lucrata la roata, ceramica ce poarta numele culturii
respective. Aceasta se va raspandi si la sudul Dunarii, un rol important avandu-l Primul Tarat Bulgar,
desi componente ale sale sunt observate si in spatii ce depasesc autoritatea bulgara. Secolele XI-XII
aduc o alta cultura, Raducaneni, caracterizata prin prezenta cuptoarelor rectangulare, ceramica lucrata la
roata si obiectele care vadesc prezenta unei populatii sedentare. Cultura Raducaneni este cu atat mai
importanta cu cat raspandirea asezarilor umane depaseste zona montana sau deluroasa si se
apropie de campie, fapt ce se datoreaza si cresterii demografice.
Deosebit de importanta este continuitatea crestina a populatiei autohtone. Majoritatea istoricilor sunt de
acord astazi ca romanizarea si crestinarea comunitatilor dace au reprezentat activitati sincrone si
complementare, marturii ale unei vieti crestine datand fara intrerupere inca din secolul al III-lea. Mai
mult, incepand cu secolul al IV-lea, se inmultesc, pe langa obiectele cu caracter religios si mormintele de
factura crestina. Cum nici unul dintre popoarele migratoare, care au ajuns pe teritoriul fostei Dacii,
nu era crestin, obiectele liturgice si mormintele nu pot apartine decat populatiei autohtone, de
sorginte daco-romana. Aparitia unor necropole de incineratie sau chiar birituale sunt considerate,
astazi, ca apartinand slavilor si bulgarilor. In Dobrogea, procesul de contopire a populatiei dace cu cea
romana este si mai evident, primul nume romanesc "Petre", fiind descoperit intr-o inscriptie de pe un vas
de lut datat in secolul III, vas descoperit in fostul castru roman de la Capidava.
Nu mai putin importanta este marturia ambasadorului bizantin, Priscus Panites, la curtea regelui hun
Atilla. Acesta mentioneaza pe langa prezenta hunilor in Pannonia si populatia autohtona, pe care o
numeste barbara:
:"[...] De acolo am calatorit pe un drum neted, asezat intr-o campie, si am trecut peste mai multe rauri
navigabile dintre care cele mai mari, dupa Istros, erau asa numitul Drecon, apoi Tigas si Tifesas. Pe
acestea le-am trecut in barci monoxile, de care se foloseau locuitorii de pe malurile raurilor, iar pe
celelalte le-am trecut pe plute, pe care barbarii la poarta in carute, deoarece locurile sunt mlastinoase.
Prin sate ni se aducea de mancare, si anume in loc de grau, mei, in loc de vin, mied, dupa cum il
numesc localnicii. Slujitorii care ne insoteau aveau si ei mei si o bautura preparata din orz, barbarii o
numesc camos...Apoi, dintr-o regiune plina de dealuri am ajuns intr-o campie impadurita. Acolo ne-au
primit luntrasi barbari in barci monoxile facute din trunchiuri de copaci, taiate si scobite de ei insisi. Ei
ne-au trecut dincolo de rau, cu toate ca nu se pregatisera pentru noi, ci pentru a transporta multimea
barbara, pe care am intalnit-o in cale, deoarece Attila isi pusese in gand sa treaca la vanatoare pe
teritoriul roman, dar de fapt regele scit facea pregatiri de razboi sub pretext ca nu-i fusesera restituiti
toti fugarii. Dupa ce am trecut Istrul si am strabatut impreuna cu barbarii un drum de aproape
saptezeci de stadii, am fost nevoiti sa ne oprim intr-o campie pana cand Edecon i-a instiintat pe Attila
despre sosirea noastra...Dupa ce am trecut cateva rauri, am sosit intr-un sat foarte mare unde se spunea
ca se afla cea mai stralucita dintre toate locuintele lui Attila, construita din barne si scanduri frumos
poleite si bine incheiate si inconjurata cu o imprejmuire de lemn, pusa de frumusete, nu pentru
intaritura. Dupa locuinta regelui se gasea locuinta lui Onegesius impodobita si aceasta cu o
imprejmuire de lemn de jur imprejur, dar nu era infrumusetata cu turnuri la fel ca cea a lui Attila. Nu
departe de imprejmuire era o baie, construita de Onegesius, cel mai bogat dintre sciti dupa Attila, cu
piatra adusa din tara peonilor, deoarece la barbarii din partile acelea nu se gaseste piatra si lemn, ci se
folosesc de material adus de aiurea".
Originile termenului de valah se regasesc cu mult inainte de aparitia proto-romanilor, mai precis
la populatiile de origine germanica in ale caror idiomuri, "walha" desemna celtii din triburile
vecine, una dintre dovezile in acest sens fiind denumirea straveche a vechilor celti din sudul
Britaniei, galezii sau Welsh. Odata cu ocuparea Galiei de catre Roma, denumirea isi schimba sensul,
definind acele populatii romanizate. De abia odata cu venirea slavilor in Europa, sensul de valah se va
aplica strict populatiei de la nordul Dunarii, ca o recunoastere a descendentei acesteia din Imperiul
Roman. Cronicile bizantine, incepand cu secolul al X-lea, vor defini comunitatile de pe teritoriul fostei
provincii Dacia cu acest apelativ. La fel se va intampla si cu celebra cronica ungara a notarului
Anonymus, care pomeneste in repetate randuri prezenta valahilor, vlahilor, valohilor sau a blascilor in
Transilvania si la nordul Dunarii.
Descoperita sub forma unei copii, in 1746, la Biblioteca familiei imperiale din Viena, si publicata
pentru prima data in 1765, de catre Johannes Georgius Schwandtner, sub titlul Anonymi Belae
regis notarii Historia Hungarica, Cronica Notarului Anonymus a facut subiectul multor dezbateri
controversate de-a lungul timpului. Prezentata initial de catre istoricii occidentali, in special cei din
Austria si Ungaria, drept o dovada incontestabila a istoriei glorioase a Regatului Ungar la inceputul
acestuia, Cronica a cazut prada, secolul trecut, unui veritabil tir al celor care o considerau un fals bine
elaborat. Controversa, asa cum era de asteptat, este reprezentata de desele mentiuni ale prezentei
valahilor in spatiul transilvanean si in Pannonia si, mai mult, a prezentei principilor vlaho-slavi si a
primelor formatiuni prestatale pe teritoriul fostei colonii Dacia.
Ducele Glad este ultimul atacat de o expeditie a trupelor ungare, conduse de capeteniile Zuard,
Boyta si Cadusa, cel mai probabil in jurul anului 934. Infruntarea celor doua armate are loc pe raul
Timis, in locul numit Vadum Arenarum (Vadul Nisipurilor), acolo unde alianta formata din valahi,
bulgari si cumani este zdrobita de atacatorii maghiari. Retras in cetatea Kevee (astazi Cuvin), Glad
semneaza pacea cu triburile ungare, devenind vasalul acestora. Fiul sau Ahtum (sau Ohtum, cum este
numit in Cronica Notarului Anonymus), se va razvrati, insa, impotriva regelui Stefan I al Ungariei, fiind
ucis intr-un final, de catre generalul maghiar Chanadin.
Dincolo de aspectele sangeroase ale confruntarilor dintre valahii transilvani si triburile ungare, din
Cronica Notarului Anonymus reiese clar faptul ca pe teritoriul fostei Dacii exista o numeroasa populatiei
daco-romana, puternic legata de Imperiul Roman de Rasarit, a carei vasala se recunoaste. Mai mult,
Gesta Hungarorum are meritul de a mentiona primele continuitati dinastice in Evul Mediu romanesc, cea
a lui Morut si Menu Morut, precum si cea a lui Glad si Ahtum.
FACTS
Diploma Cavalerilor Ioaniti si cnejii de la sudul Carpatilor
La sud de Carpati, primele formatiuni prestatale sunt mentionate la 1247 in Diploma Cavalerilor Ioaniti:
- "in numele casei ospitalierilor, s-a indatorat de buna voie, pe sine si casa ospitalierilor sa ia arme
pentru ajutorarea regatului nostru in vederea apararii credintei crestine, potrivit cu actul scris mai jos,
si sa se supuna si la celelalte indatoriri ce se vor arata indata in aceasta scrisoare, ii dam si ii daruim
lui, si prin dansul numitei case, intreaga tara a Severinului impreuna cu muntii ce tin de ea si cu toate
celelalte ce atarna de ea, precum si cnezatele lui Ioan si Farcas pana la raul Olt, afara de pamantul
cnezatului voievodului Litovoi, pe care il lasam romanilor asa cum l-au stapanit acestia si pana acum.
Totusi [le dam] in asa fel, incat jumatate din toate foloasele si veniturile si slujbele din intreaga tara a
Severinului, amintita mai sus, din cnezatele numite mai sus sa o pastram pe seama noastra si a
urmasilor nostri, cealalta jumatate cazand in folosul casei pomenite mai sus, afara de bisericile cladite
si cele ce se vor cladi in toate tarile sus-zise, din veniturile carora nu pastram nimic pe seama noastra -
ramanand totusi neatinse cinstea si drepturile arhiepiscopilor si episcopiilor, pe care stie ca le au -
lasand deoparte si toate morile dintre hotarele tarilor amintite, atat cele cladite cat si ce se vor cladi -
in afara de cele din tara Litua - precum si toate cladirile si semanaturile facute pe cheltuiala fratilor
zisei case, si fanetele si pasunile pentru vitele si oile lor, si pescariile de la Dunare si iazurile de la
Celei, pe care le pastram impreuna pe seama noastra si a lor."
Printre alte mentiuni ale prezentei valahilor in zona nord dunareana se numara:
Scrierile cartografului armean Chorenatsi, cel care in secolul a IX-lea
pomeneste prezenta Tarii Balakilor (Blahilor) in nordul Dunarii;
Scriitorul bizantin Kinnamos, care in 1167 vorbeste despre valahi ca despre
colonistii romani;
Preotul Goderfius von Viterbium, cel care in 1120, in "Gesta Henrici",
pomeneste Blachina - Tara Blahilor - printre cuceririle Romei;
Literatul persan Gardizi, care in secolul al XI-lea mentioneaza prezenta unui
popor crestin de origine latina, situat intre neamurile rusilor, bulgarilor si
ungurilor;
Cronica imparatului german Friederic Barbarossa, cel care aminteste existenta
unei tari numite Walahia intre Muntii Carpati si Dunare;
Cronica turceasca din secolul al IX-lea, Ogusmane, care mentioneaza existenta
unei tari a valahilor, situata la nordul Dunarii si la nordul Marii Negre, pana la
Nipru;
Mentiunea din cronicile khazare a Tarii Ardil - Ardeal - nume preluat de triburile
ungare si transformat in Erdely
Conform surselor istorice, primii voievozi cunoscuti in Tara Romaneasca pana la infiintarea
acesteia sunt:
Seneslau -cca 1247 - (voievod asupra unui tinut din estul Oltului)
Litovoi - (1247-1277) - voievod pe malul vestic al Oltului
Barbat (1277-1290) - frate al lui Litovoi
Thocomerius ( sau Tohomir) (1290 -1310) - tatal lui Basarab I Intemeietorul
Basarab I (1310 -1352) - Intemeietorul Tarii Romanesti si fondatorul primei
dinastii de domnitori romani
Material realizat cu sprijinul Muzeului National de Istorie a Romaniei
Multumim doamnei muzeograf si specialist in arheologie medievala, Dr. Irina Ene