Sunteți pe pagina 1din 3

Am citit zilele acestea o poveste despre o familie care a primit de la o ruda in varsta o casa - Priveste, a invatat sa spele rufele,

rufele, cu toate ca n-am avut timp sa trec pe la ea sa-i spun cum se


intr-un cartier foarte linistit. Inainte de a se muta- mama, tatal si fiica lor mergeau cateva ore face!
in fiecare zi pentru a scoate din casa lucrurile vechi, pentru a face curatenie si a pregati cat mai
bine locuinta. Mama s-a uitat zambind la ea si i-a raspuns:

In prima dimineata cand au ajuns in casa fiica a observat, privind pe fereastra, o doamna in - Nu, astazi am reusit sa vin ceva mai devreme decat tine si am spalat geamurile casei noastre!
varsta care isi intindea hainele abia spalate in balcon.
Si in viata se intampla de multe ori la fel Totul depinde de cat de curata este fereastra
- Mama, priveste ce haine murdare intinde vecina noastra in balcon! Pana si eu stiu sa spal sufletului nostru, cea prin care observam faptele celorlalti.
mai bine decat ea! Poate ar trebui sa merg s-o invat cum se face! Sau poate sa-i spun ce sapun
sa foloseasca
Inainte de a critica, potrivit ar fi sa ne uitam la noi insine si sa ne curatm sufletul pentru a
putea vedea clar ceea ce se intampla in jurul nostru. Atunci am reusi in sfarsit sa vedem si
Mama a privit la doamna in varsta care isi intindea rufele, a privit apoi la fiica ei si n-a spus curatenia sufleteasc a celorlalti, chiar daca ei nu sunt niciodata perfecti
nici un cuvant.
Fie ca afara este ploaie, vant sau soare eu ma straduiesc in fiecare zi, atat cat
Si asa, la fiecare doua sau trei zile fiica repeta observatiile, in timp ce vecina isi ntindea imi sta in puteri, sa-mi pastrez curata fereastra sufletului. Si fara indoiala azi te
rufele la soare.
vad mult mai bine decat ieri!
Dupa vreo luna fiica a ramas surprinsa vazand ca vecina sa intindea pe sarma cearceafuri
mult mai curate, asa ca i-a spus mamei sale: O zi fericita, in care sa intre cat mai multa lumina prin fereastra ta!

Am citit zilele acestea o poveste despre o familie care a primit de la o ruda in varsta o casa - Priveste, a invatat sa spele rufele, cu toate ca n-am avut timp sa trec pe la ea sa-i spun cum se
intr-un cartier foarte linistit. Inainte de a se muta- mama, tatal si fiica lor mergeau cateva ore face!
in fiecare zi pentru a scoate din casa lucrurile vechi, pentru a face curatenie si a pregati cat mai
bine locuinta. Mama s-a uitat zambind la ea si i-a raspuns:

In prima dimineata cand au ajuns in casa fiica a observat, privind pe fereastra, o doamna in - Nu, astazi am reusit sa vin ceva mai devreme decat tine si am spalat geamurile casei noastre!
varsta care isi intindea hainele abia spalate in balcon.
Si in viata se intampla de multe ori la fel Totul depinde de cat de curata este fereastra
- Mama, priveste ce haine murdare intinde vecina noastra in balcon! Pana si eu stiu sa spal sufletului nostru, cea prin care observam faptele celorlalti.
mai bine decat ea! Poate ar trebui sa merg s-o invat cum se face! Sau poate sa-i spun ce sapun
sa foloseasca
Inainte de a critica, potrivit ar fi sa ne uitam la noi insine si sa ne curatm sufletul pentru a
putea vedea clar ceea ce se intampla in jurul nostru. Atunci am reusi in sfarsit sa vedem si
Mama a privit la doamna in varsta care isi intindea rufele, a privit apoi la fiica ei si n-a spus curatenia sufleteasc a celorlalti, chiar daca ei nu sunt niciodata perfecti
nici un cuvant.
Fie ca afara este ploaie, vant sau soare eu ma straduiesc in fiecare zi, atat cat
Si asa, la fiecare doua sau trei zile fiica repeta observatiile, in timp ce vecina isi ntindea imi sta in puteri, sa-mi pastrez curata fereastra sufletului. Si fara indoiala azi te
rufele la soare.
vad mult mai bine decat ieri!
Dupa vreo luna fiica a ramas surprinsa vazand ca vecina sa intindea pe sarma cearceafuri
mult mai curate, asa ca i-a spus mamei sale: O zi fericita, in care sa intre cat mai multa lumina prin fereastra ta!

S-ar putea să vă placă și