Profil de cutit

Dupa ultima expeditie am decis ca pe langa Wengerul fluo pe care-l am, sa-mi iau un cutit de bushcraft

sa nu se ciobeasca la contactul cu corpuri dure,

sa-si mentina taisul cat mai mult, chiar daca-l folosesc la deschis conserve,

sa reziste la abuzuri (cum ar fi sa despici lemne cu el, batandu-l cu un bolovan),

sa nu fie intr-atat de mare sau greu incat sa fie incomod de carat, insa sa aiba o masa proprie
suficienta pentru a-l folosi ca pe o mica toporisca,

sa nu rugineasca.

Daca citesti randurile de mai sus, cred ca singurul lucru care-ti vine in minte e: compromis!

Exista oteluri de duritate extrema, dar casante, exista oteluri care permit realizarea unui tais fantastic, dar
ruginesc sau care sunt suficient de elastice ca sa nu se sparga atunci cand sunt abuzate. Consiliat de Cristi
Soimosan, am ales astfel o pulbere metalurgica rwl 34, cel mai bun compomis intre rezistenta taisului,
duritatea materialului si elasticitate.

Desi puteam opta pentru orice forma, dimensiune sau detalii constructive, m-am oprit la un cutit deja fabricat
de Soimu, cu o lama de 12 centimetri si patru milimetri grosime.

Singurul lucru care nu-mi placea era manerul din stejar fosilizat, un material excelent, dar nu suficient de
dur pentru folosinta pe care urma eu sa o dau cutitului, asa ca, impreuna cu producatorul, am decis sa-l
inlocuim cu plasele din mikarta, o ebonita ranforsata cu multiple straturi de panza.