Capitolul 1

Intorducere

Primul dispozitiv rudimentar de calcul a fost construit n jurul anului 500 .H. n China antic,
sub forma unui abac.
n Evul Mediu au fost concepute, realizate i utilizate cteva calculatoare mecanice, printre cele
mai importante putnd fi amintite:
- dispozitiv de calcul asemntor unei rigle de calcul (rigla inginereasc din secolul trecut), conceput
i construit de John Napier n jurul anului 1617;
- maina de adunat (socotitoare mecanic) realizat de fizicianul francez Blaise Pascal n jurul
anului 1642;
- maina pentru efectuarea operaiilor de nmulire, inventat de Gottfried Wilhelm von Leibniz n
anul 1671.
n anul 1823, profesorul Charles Babbage de la Universitatea din Cambridge, lucrnd pentru
perfecionarea tabelelor de logaritmi, a realizat o main diferenial care utiliza cartele perforate. n
anul 1830 concepe i dezvolt o main analitic care pentru prima dat utiliza un
limbaj conceptual nou: program, subprogram, memorie, unitate aritmetic.

Calculatoarele electronice au
aprut pentru prima dat n
anul 1943, atunci cnd
guvernul britanic a finanat
n mare secret realizarea
Colossus pentru
decodificarea mesajelor
germane criptate de Enigma
n timpul celui de-al doilea
rzboi mondial.

Drept rspuns la
realizarea britanicilor, pe
data de 7 august 1944, Howard Aiken de la Universitatea Harvard, n colaborare cu International
Business Machines (IBM) i Bell Telephone, lanseaz Mark 1 figura de mai sus -, un calculator
electromecanic utilizat pentru calcularea traiectoriilor balistice, deci cu aplicaii n industria de
rzboi a SUA. n fapt, Mark 1 se bazeaz pe o combinatie intre ideile lui Charles Babbage si
calculatoarele electromecanice produse de firma IBM, fiind primul calculator electromecanic
alctuit exclusiv din comutatoare si relee.

Dup aceast dat, preocuprile i realizrile n domeniul calculatoarelor iau amploare. Astfel, o
echip condus de Eckert i Mauchly de la Universitatea Pennsylvania, avnd drept consultant pe
John von Neumann, au nlocuit releele cu tuburi electronice i au realizat n anul 1946 un calculator

1
ce avea n structura de baz circa 30 000 tuburi electronice. Denumit ENIAC (Electronic Numerical
Integrator and Computer) figura alturat -, calculatorul dispunea de
mai multe elemente de calcul care lucrau n
paralel i o singur unitate de comanda.
ENIAC permitea executarea a 5000 de
adunari pe secunda, avea o memorie de 20 de
numere reprezentate in zeciaml, iar
programarea se realiza prin pozitionarea
acirca 6000 de comutatoare, cu mai multe
pozitii.
Premergtor realizrii acestui calculator, n
iunie 1945 o echip condus de von
Neumann finalizeaz sistemul EDVAC
(Electronic Discrete Variable Automatic
Comp uter) care dispunea de o singur unitate
de calcul, suficient ns datorit vitezei mari
a componentelor electronice i a capacitii de stocare a programelor n memorie. Cu acest prilej,
von Neumann a publicat i o lucrare ntitulat Prima schi de raport asupra EDVAC, n care sunt
evideniate unitile funcionale ale unui calculator secvenenial.
Evoluia calculatoarelor electronice parcurge o curb ascendent. n anul 1951 a fost realizat
UNIVAC 1 de ctre o firm nfiinat de Eckert i Mauchly cu aplicaii n sfera eco-nomicului, iar n
1952 von Neumann realizeaz sistemul IAS (Institute for Advanced Studies) n cadrul Universitii
Princeton.

n Romnia, primul calculator cu tuburi electronice a fost realizat de ctre Victor Toma n
anul 1957 i a fost denumit CIFA 1 de la Calculator al Institutului de Fizic Atomic, urmnd apoi
seria CIFA 101. Un calculator similar a fost realizat i la Timioara n anul 1961 sub denumirea de
MECIPT 1, adic Maina Electronic de Calcul a Institutului Politehnic Ti-mioara. Ceva mai trziu
a urmat seria MECIPT 2 i 3, realizate integral cu tranzistoare. n anul 1966 la Cluj a fost construit
calculatorul electronic tranzistorizat DACICC 1 prezentat n figura de mai jos.

2
 Bazele industriei de calculatoare n Romnia au fost puse n anul 1970 prin construirea Fabricii
de Calculatoare Bucureti i asimilarea n fabricaia de serie a sistemului Felix C256, dup o licen
francez. Printre produsele reprezentative ale Fabricii de Calculatoare Bucureti se pot aminti:

- Felix M18, M18B i M118 cu microprocesor Intel 8080 la 2 M Hz, 64 kocteti memorie intern,
display grafic de 512 x 256 pixeli (numai la M118), uniti de disc flexibil de 8, sistem de operare
CP/M i SF DX 18;

- Cub Z, cu microprocesor Zilog Z80 la 2,5 MHz, 64 kocteti de RAM, display grafic 512 x 256
pixeli, sistem de operare CP/M;

-Felix M216, sistem biprocesor cu 8086 i 8080, memorie RAM de 128 kocteti extensibil pn la 1
Moctet, display grafic color 512 x 512 pixeli;

-Felix PC, realizat cu microprocesor Intel 8086 sau 8088, coprocesor matematic 8087, memorie de
RAM de 256 kocteti extensibil la 640 kocteti pe placa de baz, uniti de disc flexibil de 5 ,
sistem de operare MS-DOS.

- Coral 4030, cu microprocesor bit slice, structura microprogramat, memorie de 4 Moctet, sis-tem
de operare RSX 11;

-HC 85, destinat utilizrii personale, acas sau n coli, cu microprocesor Zilog Z80, 64 kocteti de
RAM, interfa cu unitate de caset magnetic audio (casetofon uzual), afiare pe ecranul
televizorului i interpretor BASIC; aceast generaie a fost dezvoltat la nceputul anilor 80 la
Fabrica de Memorii Timioara sub denumirea de Amic i Spectrim;
-Felix 5000, calculator de capacitate medie pe 32 bii, compatibil software cu sistemele Felix C256,
C512 i C1024, unitate central de prelucrare microprogramat, memorie RAM de 4 Moctet, sistem
de operare Helios i Unix (U).
Sistemele de calcul concepute, realizare i asimilate n fabricaia de serie de diveri
productori ncepnd cu anii 40 i pn n prezent, se pot grupa n urmtoarea succesiune de
generaii:

1.Generaia I-a (perioada aproximativ 1946 1952) se utilizau tuburi electronice, avnd o
structur serie, cablaj prin fire, cu circa 10 20 instruciuni simple. Raportul dintre durata de timp
necesar unei operaii simple de nmulire i durata de timp pentru o operaie simpl de adunare
ajungea pn la 20, unde timpul aferent operaiei de adunare era de regul cuprins ntre 1 i 5 ms.

n acea perioad, calculatoarele dispuneau de puine echipamente periferice, i acelea erau

numai de tipul cititor/perforator de band de hrtie. Memoria intern era realizat cu ajutorul unui
tambur magnetic ce avea o capacitate de 1 000 4 000 cuvinte. Programarea se fcea n mod direct
n cod main, iar viteza de calcul era mic, de ordinul sute mii operaii/secund.

2.Generaia a II-a (perioada aproximativ 1952 1963) se remarc prin nlocuirea tuburilor
electronice cu tranzistoare cu germaniu i siliciu, oferind astfel un gabarit mai redus sistemului de

3
calcul, fiabilitate sporit, putere consumat mai sczut, siguran n funcionare mai mare, tensiuni
de alimentare i de comand mai mici. Aceast generaie de calculatoare are memoria intern
realizat din ferit, cablaje imprimate i s-a iniiat tipizarea circuitelor logice, simplificndu-se astfel
activitatea de proiectare constructiv i de mentenan. n aceast perioad s-au diversificat
echipamentele periferice de tipul tamburi magnetici, band magnetic de mic densitate de
nregistrare, dispozitive de imprimare, trasatoare de curbe, dispozitive de afiare pe uniti de tub
catodic. Raportul dintre duratele de timp pentru operaiile matematice de nmulire i adunare a
sczut la 10, la o valoare medie a duratei de timp aferent operaiei de adunare de 40 400 s. n
aceast perioad au aprut i primele limbaje de programare: Fortran (Formula Translation) n 1956,
ALGOL (Algorithmical Language) n 1958 i COBOL (Common Business Oriented Language) n
1959.

3. Generaia a III-a (perioada aproximativ 1963 1974) se caracterizeaz prin utilizarea

circuitelor integrate pe scar simpl, cablaj multistrat, memorii externe de mare capacitate. Raportul
dintre duratele de timp necesare operaiilor de nmulire i adunare a ajuns la 2,5 iar durata de timp
aferent operaiei de adunare a ajuns la 2 5 s. Limbajele de programare existente i preluate de la
generaia anterioar se perfecioneaz i apar limbaje noi, precum: PL/1, ALGOL 60 - 68,
FORTRAN IV, COBOL, LISP. n dezvoltarea echipamentelor periferice se remarc n aceast
perioad, mbuntirea celor existente, pe de o parte, respectiv concepia i realizarea de
echipamente noi, n special pentru preluarea informaiilor din documentele primare, pe de alt parte.
Apar concepte noi, cum sunt multiprelucrarea, multiprogramarea, microprogramarea, programarea
n timp real.

4. Generaia intermediar corespunztoare perioadei 1974 1980 se remarc prin utilizarea cir-
cuitelor integrate pe scar larg, a memoriilor cu circuite integrate i a primelor microprocesoare pe
8 i 16 bii.
5. Generaia a IV-a (perioada 1980 prezent) se caracterizeaz prin realizarea i utilizarea echi-
pamentelor de calcul bazat pe circuite integrate pe scar larg de tip VLSI, avnd timpi de comutaie
de 1 5 ns, memorii rapide cu timp de acces sub 10 ns. n aceast perioad sunt concepute, realizate
i asimilate echipamente periferice performante ce permit interconectarea calculatoarelor n reea.
n literatura de specialitate se prefigureaz i premisele viitoarei generaii de calculatoare,
generaia a V-a, care ncearc s elimine performanele relativ modeste ale sistemelor actuale
utilizate n aplicaii complexe care includ prelucrri de imagini, recunoaterea vorbirii, simularea
diferitelor fenomene i procese etc. n acelai timp, componentele electronice au ajuns aproape de
viteza limit de funcionare.
Se anticipeaz c tehnologia viitoare pentru implementarea celei de-a V-a generaii de
calculatoare se va baza pe circuite integrate pe scar larg VLSI i 3D. Arhitectura unui astfel de
calculator va cuprinde trei componente de baz:

- Interfaa inteligent n conexiune cu utilizatorul uman, comunicaia realizndu-se prin

limbaj natural, voce i/sau imagini;

4
 - Mecanismul pentru soluionarea problemelor, capabil s realizeze singur raionamente i
s stabileasc conexiuni care s conduc la soluia optim a problemei;
- Baza de date i cunotine cu volum imens i n care cutarea s se fac rapid, prin
hardware.
Capitolul II
Componentele unui calculator

Elementele eseniale ale unui PC sunt:

- echipamentele fizice (componenta hardware);

- programele (componenta software);

1. Echipamentele fizice (componenta hardware)

Echipamentele fizice sunt reprezentate de un calculator electronic sau de o reea de calculatoare,

mpreun cu echipamentul pentru comunicaii. Acestea pot fi detaliate pe:

- Calculator (calculatoare n reea) PC este format din: procesor, memorie intern, interfee
cu echipamentele periferice i eventual interfee de reea i cabluri de conectare;
- Dispozitive de intrare - ieire tipice calculatoarelor: tastatur, monitor, mouse, imprimant,
scanner, plotter, speaker sau la modul general, sisteme informatice multimedia i de comunicare.

5
1.1 Procesorul

Procesorul are rolul de a dirija celelalte dispozitive, de a mpri sarcini fiecrei componente, de a
coordona i verifica execuia sarcinilor primite. Un calculator nu poate funciona fr procesor.
Procesoarele au avut o evoluie rapid de la 8088, 8086 pn la 80486, producia fiind asigurat n
principal de firma Intel care s-a numrat printre primii productori de procesoare destinate
utilizatorilor casnici vezi figura de mai jos -. Alte firme productoare de procesoare sunt AMD,
Cyrix, ITD. De pild, procesoarele fabricate de AMD i Cyrix sunt mai ieftine dect cele produse de
Intel i au i o arhitectura compatibil cu cele produse de aceasta, ns au fost dezvoltate separat.

Din perspectiva evolutiv a configuraiei,

procesorul i386 a fost primul component care a inclus n
structura sa 6 faze de execuie paralel, pe cnd la
procesorul 80486 s-a dezvoltat mai mult paralelismul
execuiei prin expandarea unitilor de decodificare a
instruciunii i de execuie ntr-o band de asamblare cu
cinci nivele, ajungndu-se astfel la 11 faze paralele.
Suplimentar, procesorul 486 care a urmat a avut un cache
intern de date i instruciuni de nivel L1 (Level 1) de 8
kocteti pentru a mri procentul instruciunilor ce puteau fI
executate la mare vitez de o instruciune oarecare pe
impuls de tact. La acest tip de procesor a fost pentru prima
dat integrat unitatea de calcul n virgul flotant
(coprocesorul) n acelai cip cu CPU ul (Central
Processing Unit). AMD a lansat n aceeai perioad
procesorul 486 DX5 cu frecvene pn la 133 Hz, fr
prea mult succes. Surprinztor, dup 486 nu a urmat 586
dect pentru Cyrix i AMD. Intel a decis s schimbe
formatul numelui trecnd la Pentium.

n acest context, procesorul Pentium a adugat o a doua band de asamblare pentru a obine
performane superioare (cele doua benzi de asamblare U i V pot executa dou instruciuni pe un
impuls de tact) i a dublat memoria cache, existnd un cache de 8 kocteti pentru cod i unul similar
pentru date. Pentru mbuntirea execuiei ramificaiilor din programe s-a implementat conceptul de
predicie a salturilor, introducndu-se un tabel pentru memorarea adreselor cu cea mai mare
probabilitate la care se fac salturile. Registrele principale au rmas pe 32 de bii, cile interne fiind
pe 128 sau 256 de bii iar magistrala de date extern avnd 64 bii. Procesorul Pentium are integrat
un controller de ntreruperi avansat sub titulatura APIC care este folosit n sistemele
multiprocesor.AMD a lansat ntr-o perioad intermediar procesorul 586 urmat apoi de K5; la rndul

6
su, Cyrix a lansat n perioada similar procesorul 6x86. Att AMD ct i Cyrix au rmas mult
vreme ntr-un con de umbr al lui Intel, mai ales c procesoarele Intel Pentium (lansate ulterior la
frecvene de 75 MHz) s-au dezvoltat rapid, de la frecvena de 166 MHz fiind adugate instruciunile
MMX ce constau ntr-un set de 57 noi instruciuni, patru tipuri noi de date i un nou design de
registre pentru a accelera performanele aplicaiilor multimedia i de comunicaii. Instruciunile
MMX se bazeaz pe o arhitectura SIMD (Single Instruction Multiple Data), permind
mbuntirea performanelor aplicaiilor ce folosesc algoritmi de calcul intensivi asupra unor mari
iruri de date simple (procesoare de imagini 2D/3D).

Dup Pentium a urmat procesorul Pentium Pro care are o arhitectur superscalar pe trei ci i
care poate executa trei instruciuni ntr-un impuls de tact avnd un cache L2 de 256 kbii strns legat
de CPU printr-o magistral dedicat pe 64 de bii. Procesoarele Pentium i Pentium Pro au fost
dezvoltate pn la frecvene de 233 MHz, urmtorul pas fiind Pentium II care este un Pentium Pro
cu MMX i Pentium III.

n aceeai perioad de timp, AMD a lansat procesorul Amd K6 ce avea n plus 32 kbii cache
nivel 1 fa de K5. Urmtorul pas fcut de AMD a fost Amd K6 2 care a dat o replic viguroas
MMX - ului de la Intel cu un set de instruciuni numite !3D NOW.

Mai trebuie remarcat c i procesoarele K6 au nglobat instruciuni de tip MMX, frecvena

maxim atins fiind de 500 MHz. Urmtoarea serie, procesorul Amd K6 - 3 nglobeaz 256 kbii la
nivel 1 cache, ceea ce a adus un spor substanial de vitez.

n schimb, Cyrix a rmas n urm fa de ceilali competitori, unui 6x86 la 200 MHz
corespunzndu-i un Pentium la 150 MHz, pe cnd la AMD, seria K6 i n mod deosebit K6 - 2 a fost
extrem de reuit, depind pe alocuri procesoarele Intel la frecvene echivalente.

Fiecare procesor din seria x86 este compatibil fizic cu placa de baz, astfel nct procesoarele se
introduc ntr-un soclu de pe placa de baz care are un numr standard de pini (321). Pentru a
descuraja concurena, Intel a schimbat modul de conectare a procesoarelor Pentium II, respectiv III,
conectarea la mainboard fcndu-se printr-un nou tip de soclu numit Sec Slot 1. Intel nu a dat
drept de producie i folosin sub form de licen a acestui tip de soclu firmelor AMD i Cyrix.
Drept urmare, ca replic AMD a conceput procesorul AMD K7 ce concureaz direct Pentium II prin
frecvene de pn la 900 MHz i cache nivel 2 512 koctei pentru un nou tip de soclu numit Slot A.

Succesul pe pia al procesoarelor Intel a fost datorat faptului c fiecare nou procesor ngloba
funciile precedentului, astfel nct un Pentium II era capabil s execute cod scris pentru 386,
facilitate rar ntlnit la nceputul anilor 80. Procesoarele Sparc, Alpha, Dec i Risc sunt extrem de
scumpe i incompatibile cu codul x86, ele fiind proiectate pentru aplicaii paralele, un volum mare
de calcul i sisteme multiprocesor. De altfel, firma SPARC a lansat de curnd procesorul pe 64 bii
sub denumirea UltraSparc la frecvena de 1,5 GHz.

Mai trebuie amintit c un calculator poate avea unul sau mai multe procesoare. Plcile de baz
normale permit prezena unui singur procesor, ns sunt productori care ofer i opiunea de dual
procesor. Astfel, n sistemele produse de Digital HP se pot ntlni ntre 2 - 8 procesoare . Problema

7
este c numai anumite sisteme de operare tiu sa foloseasc multiprocesarea, cum ar fi Linux, Sun
Os, Unix sau Windows NT. Astfel n Windows 9x, prezena unui procesor suplimentar nu va
influena cu nimic performana sistemului. Sistemele multiprocesor sunt folosite n servere sau n
staii de lucru cu flux mare de date (CAD , GIS , etc.). Un alt motiv de a folosi un sistem
multiprocesor este securitatea oferit. Astfel, n cazul unei defeciuni produse la unul din procesoare,
conducerea va fi preluat automat de ctre cellalt procesor.

1.2 Memoria

Memoria este unitatea funcional a unui PC n care se stocheaz informaia (programe i date de
prelucrat). Din unitatea de memorare informaia poate fi citit, prelucrat, rememorat sau
transferat n exterior. O caracteristic important a memoriei const n capacitatea acesteia,
msurat prin numrul de bii de informaie pe care i poate stoca. Ca unitate de msur se utilizeaz
convenional octetul sau byte n limba englez, care este un ansamblu de 8 bii. n realitate sunt 9
bii deoarece se utilizeaz 1 bit de verificare a corectitudinii informaiei (bitul de paritate), sau pot fi
mai muli bii atunci cnd se utilizeaz codurile corectoare i detectoare de erori.

Ca unitate de msur a capacitii memoriei sau a cantitii de informaie, se mai poate utiliza i
cuvntul prin precizarea numrului de bii (16 bii, 32 bii, 128 bii etc.). Practic, se utilizeaz
multiplii octetului avnd urmtoarele relaii de transformare: 1 Koctet = 2 10 octei, 1 Moctet = 220
octei, 1 Goctet=230 octei, 1 Toctet = 240 octei, respectiv multipli cuvntului: Kcuvnt. Mcuvnt,
Gcuvnt. Tcuvnt. n general, din considerente ce in de performan i de cost, memoria unui PC nu
este omogen, aceti doi parametri aflndu-se ntr-un raport de proporionalitate: cu ct
performanele sunt mai ridicate, cu att i costurile sunt mai mari. Practic, se realizeaz un
compromis ntre aceti doi parametri, avnd drept consecin ierarhizarea memoriei pe urmtoarele
niveluri:

- memoria de registre sau registrele procesorului, care este foarte rapid, avnd viteze de
operare comparabile cu cele ale unitii aritmetico logice, dar i costuri foarte mari; aici se
pstreaz operanzii care se vor prelucra la un moment dat, dar capacitatea este foarte redus, de
cteva zeci sau sute de oc-tei.
- memoria intermediar sau memoria cache este rapid, dar mai lent dect memoria de
registre i pstreaz fragmente de cod sau date care sunt necesare sistemului de calcul la momentul
curent, fiind nlocuite n permanen cu alte fragmente pe msur ce programul avanseaz;
capacitatea memoriei in-termediare se situeaz de regul ntre 16 Koctei i 1 Moctet.
- memoria principal sau memoria operativ se caracterizeaz prin rapiditate, dar nu la
nivelul memoriei intermediare, i pstreaz ntregul program de execuie i datele corespunztoare;
capacitatea memoriei principale este cuprins n general ntre 16 Moctei i 1 Goctet.

- memoria secundar sau memoria extern este reprezentat prin echipamentele periferice de
memorare i, din acest punct de vedere, au o capacitate nelimitat; cele mai utilizate sunt diferite
tipuri de uniti disc (disc flexibil sau floppy disk, disc dur sau hard disk), uniti de discuri optice
(CD ROM, DVD), uniti de benzi magnetice i casete magnetice.

8
 Primele trei tipuri de memorie formeaz mpreun memoria intern a
sistemului de calcul.

n configuraia clasic a unui sistem de calcul se ntlnesc dou mari tipuri de memorii RAM
(Random Access Memory) i ROM (Read Only Memory). Memoria este definit ca fiind spaiul de
lucru primar al oricrui calculator. Lucrnd n tandem cu CPU (Central Processing Unit), memoria
are rolul de a stoca date i de a procesa informaii. Acestea sunt prelucrate imediat i n mod direct
de ctre procesor sau de ctre alte dispozitive ale sistemului. Memoria este i constituie de facto
legtura dintre software i CPU.

ROM este format dintr-un singur chip conectat la placa de baz i permite numai accesul citirii.
Are un caracter nevolatil, adic la nchiderea calculatorului coninutul ei nu se pierde. Principalele
operaii executate cu instruciunile din memoria ROM sunt:

- verificarea dispozitivelor de intrare/ieire;

- verificarea memoriei RAM, determinndu-i dimensiunea;

- iniierea ncrcrii sistemului de operare n RAM.

RAM este constituit din mai multe circuite integrate, permite acces la citire i la scriere i
este volatil.

Din punct de vedere intern memoria RAM este aranjat ntr-o matrice de celule de memorie,
fiecare celul fiind folosit pentru stocarea unui bit de date (0 sau 1 logic). Datele memorate pot fi
identificate aproape instantaneu (durate de timp de ordinul zecilor de ns) prin indicarea rndului i
coloanei la intersecia crora se afl celula respectiv. Memoria RAM difereniaz dou subsecvente
de memorie:

- SRAM (Static RAM)

- DRAM (Dynamic RAM) .

Subsecventa SRAM este cel mai des ntlnit n sistemele actuale de calcul, ea trebuind s fie
remprosptat de cteva sute de ori pe secund pentru a se putea reine datele stocate n celulele de
memorie. De aici i vine i numele de Static RAM, unde fiecare celul este n aa fel conceput nct
se aseamn cu un mic condensator care stocheaz sarcina electric.

Subsecventa SRAM se poate prezenta formal n dou tipuri de module: SIMM i DIMM. Modu-
lul SIMM a fost dezvoltat cu scopul de a fi o soluie uoar pentru upgrade - uri. Magistrala de date
este pe 32 bii, fizic modulele prezentnd 72 sau 30 de pini. Modulul DIMM a fost folosit nti la
sistemele Macintosh dar a fost adoptat pe PC-uri datorita magistralei pe 64 de bii , avnd 128 pini.

Tipurile de memorie corespunztoare subsecventei DRAM sunt: FPM (Fast Page Mode), EDO
(Extended Data Out), SDRAM (Synchronous DRAM). Cele mai rapide sunt modulule SDRAM,
fiind i cele mai noi, oferind durate de timp de acces relativ mici (8ns).

9
1.3 Interfete cu echipamente periferice. Placa de baza
Placa de baz este o component
fundamental a oricrui calculator pe care se
monteaz sau se conecteaz celelalte elemente.

Practic, placa de baz este componenta pe

care se implanteaz procesorul i pe care se afl slot-
urile de extensie i, dac este cazul, memoria cache
L2. Placa de baz mai include controllere i conectori
pentru hard - disk, floppy - disk, tastatur, port serial,
opional PS/2 i USB (Universal Serial Bus).

Pe lng aceast funcie, de suport pentru

celelalte componente v. figura alturat -, placa de
baz are rolul de a regla i distribui tensiunile
necesare procesorului i celorlalte componente. O
plac de baz de bun calitate asigur variaii mici al
intensitii curentului i mai multe valori ale tensiunii
pe care o poate furniza.

Interfaa pentru hard - disk poate fi inclus, n cele mai multe cazuri, pe placa de baz sau poate
fi achiziionat ca plac de extensie separat. Controllerele pentru hard - disk pot fi de dou tipuri
constructive: IDE (Intelligent/Integrated Drive Electronics)/EIDE (Enhanced Integrated Drive
Electronics) i SCSI (Small Computer System Interface). Hard disk - urile SCSI necesit un
controller special, interfaa SCSI fiind mai avansat dect EIDE, mai scump i cu performane
superioare, oferind oportunitatea de a conecta pe acelai controller i cabluri pentru scannere, hard
disk - uri, uniti floppy, CD - ROM etc., un numr total de 8 device - uri SCSI suportate simultan.
Avantajele SCSI sunt multiple: poate conecta pe aceeai magistral 8 device-uri diferite simultan
(IDE 2 device uri, HDD sau CD - ROM); lungimea panglicii SCSI este de 10 25 m, viteza
maxim 80 Mb/sec i are un gabarit redus, utiliznd cozi de mesaje. Mecanismele bazate pe astfel
de cozi sunt integrate pe scar tot mai larg n sistemele de operare moderne (Windows NT). Hard
disk-urile SCSI au fost ntotdeauna cu un pas n faa celor IDE, avnd capaciti i viteze de transfer
net superioare. De pild, cel mai rapid hard - disk IDE actual are o rata de transfer maxim de 66
Mb/sec (UDMA/66). Capacitatea hard disk - urilor singulare este cuprins de regul ntre 20 Mb i

10
4 Tb. ns aceast capacitate poate fi extins prin intermediul discurilor RAID sau prin tehnologia de
clustering ce const n conectarea mai multor HDD - uri astfel nct sistemul s le vad ca fiind unul
singur. Aceast tehnologie este folosit n prezent i n procesarea paralel.

Pe placa de baz se mai poate monta i un controller de tip floppy - disk, care poate fi de 3,5 sau
5,25. Astfel, dischetele care mai sunt folosite n prezent ca unitate floppy au capacitatea
neformatat de 2 Mb iar prin formatare MS - DOS pot ajunge la 1,44 Mb. Exist ns i uniti de
dischete care suport capaciti nestandardizate de mare densitate, de 100 200 Mb (Sony, Travan
etc.) i care pot citi i dis-chetele de 3,5, interfaa acestora fiind separat.

Pe placa de baz se mai pot monta i slot - urile n care se introduc plci de extensie (modem -
uri, placi video, plci de reea, plci de sunet, etc.). Slot - urile vezi figura de mai jos - pot fi
deosebite n funcie de diferenele constructive ale diverilor productori: VL BUS (VESA Local
Bus), ISA (In-dustry Standard Architecture) , EISA (Extended Industry Standard Architecture),PCI
(Peripheral Component Interconnect), PCMCIA (Personal Computer Memory Card International
Architecture), AGP (Accelerated Graphic Port).

n prezent, interfaa VL - BUS este depit fizic i

moral, pe cnd interfaa ISA are o larg aplicabilitate n
construcia PC-urilor, fiind regsit pe marea majoritate a
plcilor de baz. Interfaa PCI este ns cea mai des
folosit n construcia PC - urilor, oferind rate de transfer
mari la preuri rezonabile dei a fost introdus cu circa 5
ani n urm urmnd standardele EISA. Interfaa PCMCIA
este destinat utilizatorilor de cal-culatoare portabile
(laptop uri), asigurnd o conectivitate rapid i o
autoconfigurare optim a sistemului. Aceste plci au fost
ntr-att de mult miniaturizate nct au ajuns la mrimea
unei cartele telefonice, duble ca grosime.

Modelul de interfa AGP ilustrat n figura de mai jos

reprezint una din cele mai recente realizri n domeniu,
fiind destinat acceleratoarelor grafice de mare vitez i
fcnd o legtur direct ntre procesor i placa grafic la
o rat de transfer de date de pn la 3 Gb/sec .

11
 n general, toate aceste tipuri de slot - uri sunt specifi-ce fiecrui constructor n parte, prezentnd
diferene semnificative. Cu toate acestea, exist ns o gam standardizat de slot - uri de tip
PCI/ISA shared care asigur conexiunea interschimbabil a plcilor cu aceeai denumire (PCI sau
ISA ).

Porturile seriale sunt destinate conectrii n exterior a

device - urilor de tip modem sau mouse. Versiunile mai noi
posed un cache i/sau o interfa inteligent ce are ca efect
degrevarea procesorului, cum este, de exemplu, portul UART
16550 (Universal Asynchronous Receiver/Transmitter)
prezentat n figura alturat. Acesta are forma unui circuit
integrat i a fost proiectat pentru im-plementarea interfeelor
pentru comunicaii seriale. Este compatibil cu orice PC i prin
RS - 232 permite conectarea unor echipamente periferice de tip
mouse, mode sau dispozitive similare.

Porturile paralele sunt destinate conectrii imprimantelor sau a altor dispozitive periferice ce
funcioneaz pe acest tip de port (scannere, plci de achiziie etc.).Schematic, portul paralel este
ilustrat n figura de mai jos.

Portul paralel a fost introdus pentru prima dat de IBM n

anul 1981, echipnd calculatorul IBM PC original pentru co-
nexiunea standard la imprimant. Acest port reprezenta o
alter-nativ la portul serial mai lent, fiind utilizat mai ales
pentru co-nectarea imprimantelor matriciale mai rapide din
acea perioad. Definiia iniial s-a regsit n adaptorul
pentru imprimant (IBM Printer Adapter) i adaptorul pentru
monitor monocrom i imprimant (IBM Monochrome
Display and Printer Adapter).

12
 Ulterior, portul paralel a devenit mijlocul prin care se puteau conecta la calculator periferice cu
performane mai ridicate, precum uniti de partajare a imprimantelor, uniti portabile de discuri,
uniti ncasetate de band i uniti CD - ROM. Pentru aceste periferice se utilizau porturile
paralele mbunt-ite (EPP, ECP). n prezent, portul paralel este utilizat doar ntr-o msur redus
pentru conectarea unor periferice, fiind nlocuit de alte interfee, cum este interfaa USB.

Modem - urile sunt dispozitive destinate realizrii conexiunilor intre calculatoare cu ajutorul lini-
ei telefonice. Modem urile sunt de dou tipuri constructive: interne i externe. Modem - urile
interne se instaleaz ntr-un slot de tip PCI sau ISA i au ncorporat portul serial propriu. Acestea
asigur cone-xiuni la viteze cuprinse ntre 600 bps i 56 700 bps. Unele versiuni ofer i oportuniti
precum fax i voice, unde viteza maxim de primire/trimitere a unui fax este de 14 400 bps. Exist
ns un numr rela-tiv mare de protocoale de corecie i compresie pentru modem - uri ce au rolul de
a pstra integritatea datelor transmise, cum sunt, de exemplu V32/V42 sau K5Flex etc.

Plcile video sunt dispozitive ce fac legtura intre

procesor/sistem i monitor. Au rolul de a afia pe monitor datele
procesate de CPU, de fapt rezultatul acestor procesri. Plcile video
se conecteaz pe placa de baz printr-un slot de tip ISA/PCI sau
AGP. Plcile video pot conine i acceleratoare 3D care degreveaz
procesorul, versiunile profesionale incluznd chiar 2 procesoare 3D
pe placa video cum este, de pild, EL-SA Guillemond. Acestea pot
fi dotate cu memorie RAM avnd capacita-tea cuprins intre 512 Kb
(Trident) i 96 Mb (ElsaG) i reprezint o componenta importanta a
sistemului, viteza sa influientand in mare parte performanta
sistemului. In functie de cantitatea de memorie existenta pe placa
video, rezolutiile care pot fi asigurate sunt de sunt 640 x 480, 800 x
600, 1 024 x 764 etc.

Plcile de sunet sunt dispozitive ce au rolul de a reda informaia binar n semnal sub form de
sunet sau de a converti sunetele n format binar. n general, placa de sunet se conecteaz la slot - ul
ISA/PCI iar apoi la CD - ROM printr-un cablu separat.

Spre deosebire de acestea, plcile de sunet USB sunt dispozitive externe care se conecteaz la
calculator printr-un port USB. Mai corect, ele sunt denumite interfee audio i nu plci de sunet.

Specificaiile USB definesc o interfa standard i anume clasa de dispozitive audio USB ce
permit un singur driver pentru a funciona cu diferite interfee audio USB de pe pia. Interfeele
audio ce se conecteaz pe USB 2.0 au o capacitate de transfer de date suficient pentru a suporta o
calitate nalt a sunetului.

n prezent, plcile de sunet USB de la Creative v.

figura alturat - sunt dotate cu memorie n care sunt
nregistrate sunete originale de instrumente, fiind utile

13
 compozitorilor. Att Creative ct i Aureal au lansat recent o
tehnologie de redare spaial a sunetului.

2. Programele (componenta software)

Acestea sunt reprezentate de totalitatea programelor i structurilor de date. Primele calculatoare

electronice au fost programate iniial direct n cod main (secvene de bii 0 i 1), ceea ce fcea ca
aceast activitate s fie extrem de laborioas. Ulterior, anumite secvene de bii care se repetau au
fost reprezentate prin nume simbolice care erau apoi translatate automat n cod main. n acest fel
au aprut primele limbaje de programare. Acestea s-au dezvoltat i evoluat continuu, pn au ajuns
la multitudinea i diversitatea de limbaje utilizate n prezent.

n prezent, exist dou mari categorii de limbaje de programare:

-limbaje de nivel cobort;

-limbaje de nivel nalt.

Limbajele la nivel cobort sunt specifice fiecrui tip de calculator. Un astfel de limbaj
desemneaz operaii elementare la nivelul cel mai sczut al mainii fizice, fcndu-se referiri directe
asupra locaiilor de memorie, registrelor procesorului i porturilor de intrare/ieire. Programarea
ntr-un astfel de limbaj presupune operatorului programator o cunoatere bun a structurii sistemului
de calcul. Avantajul programelor scrise n astfel de limbaje l constituie viteza mare de execuie.

Limbajele de nivel nalt au un caracter universal. Programele scrise n aceste limbaje le fac com-
patibile i se pot utiliza practic pe orice tip de calculator. Un astfel de limbaj desemneaz operaii
com-plexe asupra datelor ignornd structura fizic a sistemului de calcul, ceea ce permite
operatorului pro-gramator s se concentreze mai mult asupra problemei ce urmeaz a fi rezolvat.

La rndul lor, limbajele de nivel nalt se pot clasifica n cteva categorii funcie de natura
prelucrrii lor:

- limbaje pentru aplicaii inginereti (tehnico tiinifice), avnd un volum relativ mare
de calcule i un volum relativ mic de date, cum sunt: ALGOL, FORTRAN, BASIC (Beginners All-
purpose Symbolic Instruction Code), PASCAL (limbaj dezvoltat de elveianul Niklaus Wirth n 1970
pentru a pune n practic programarea structurat, aceasta fiind mai uor de compilat), C (limbaj
dezvoltat la nceputul anilor 1970 de Ken Thompson i Dennis Ritchie i este un limbaj de
programare relativ minimalist ce opereaz n strns legtur cu hardware-ul), etc.;

- limbaje pentru aplicaii economice, caracterizate printr-un volum mic de calcule i un

vo-lum mare de date, cum sunt: COBOL, DBASE, FOXPRO, SQL (Structured Query Language)
etc.;
- limbaje de timp real, pentru programarea unor evenimente n concordan cu timpul
real al utilizatorului, cum sunt: RTL/2, PASCAL Concurent etc.;

14
 - limbaje pentru calcule nenumerice, cum sunt aplicaiile inteligenei artificiale de tip
LISP (LISt Processing) i PROLOG (Programming in Logic);
Componenta software a unui PC poate fi clasificat n dou mari categorii:

-software de aplicaii;

-software de baz.

Software de aplicaii este reprezentat prin programe adecvate care permit rezolvarea unor pro-
bleme practice din diverse domenii de activitate. Aceste programe sunt scrise n general de ctre
utilizatorii sistemului de calcul pentru aplicaii relativ simple. Pentru aplicaii complexe, programele
sunt scrise de firme specializate de software.

Software de baz permite o exploatare eficient a sistemului de calcul indiferent de natura i

gra-dul de complexitate al utilizatorilor, fiind scris n general de ctre constructorii sistemului de
calcul sau de ctre firme specializate. Sistemul de operare este un ansamblu de programe ce
realizeaz gestiunea optim a resurselor calculatorului. Principalele funcii ale sistemului de operare
sunt:

- exploatarea eficient a echipamentelor din sistem;

- rezolvarea conflictelor aparente ce apar ntre utilizatori sau task uri, adic cereri
simultane pentru aceleai resurse;
- gestiunea strii operaionale a procesorului, cum ar fi evidena strii proceselor,
sincroniza-rea proceselor, planificarea i alocarea resurselor procesorului etc.;
- gestiunea strii operaionale a echipamentelor periferice, cum ar fi urmrirea i
controlul strii funcionale , prevederea, alocarea i eliberarea resurselor, iniierea operaiilor de
intrare/ieire etc.;
- gestiunea strii operaionale a memoriei interne, cum ar fi planificarea i alocarea
zonelor de memorie, securizarea acestora etc.;
- asigurarea comunicrii utilizatorului cu sistemul de calcul printr-un limbaj de comand
specific precum comenzile sistemului de operare, de exemplu Unix, sau grafic cum este sistemul de
operare Windows;
- contabilizarea automat i evidena lucrrilor/informaiilor/bncilor de date;

- autodiagnosticarea i ntocmirea automat a unei statistici privind cauzele i apariia

defectelor sau erorilor;

15
 Capitolul III

Dispozitive periferice. Generalitati

Un PC interacioneaz cu utilizatorul su prin intermediul unor dispozitive de intrare/ieire i/sau
al unor dispozitive de memorare extern. Datele se introduc n PC prin intermediul porturilor care
sunt specifice fiecrui tip de dispozitiv i apoi sunt transformate ntr-un format numeric (digital) care
este n-eles de calculator. n funcie de modul de transmitere a informailor, porturile se clasific n:

- porturi seriale la un moment dat se transmite un singur bit (tastatura, modem,

mouse);

- porturi paralele la un moment dat se transmit mai muli bii (imprimanta)

Rolul echipamentelor periferice este acela de a asigura comunicarea ntre unitatea centrala de
prelucrare (CPU) i mediul exterior prin intermediul unei uniti de interfa.

Principalele funcii ale echipamentelor periferice de intrare/ieire, n cadrul unui sistem de calcul
pot fi grupate astfel:

- asigur afiarea/tiprirea rezultatelor prelucrrii ntr-o form accesibil utilizatorului;

- permite utilizatorului posibilitatea de a supraveghea i interveni, pentru asigurarea

funcion-rii corecte a sistemului, n timpul unei sesiuni de lucru;

16
Clasificare
Din punct de vedere al destinaiei, echipamentele perifericele se clasific n:

a) Perifericele de intrare, care cuprind:

- tastatura, ce permite introducerea manual a datelor sau a comenzilor;

- mouse ul, trackball ul i joystick ul, ce faciliteaz oportunitatea de operare pe

calcula-

tor prin poziionri, selectri de informaii, acionri asupra unor obiecte de control i opiuni
adecvate de meniu;

- scanner, care asigur introducerea i captarea imaginilor n sistemul binar, unde vor fi
rei-nute i/sau conservate pe principii digitale;

- creion optic i tableta grafic, care ofer posibilitatea de desenare i de scriere n mod
di-rect n calculator, prin intermediul unor monitoare speciale.

-microfonsi interfa pentru sunet, care asigur captarea direct a sunetelor sub form de
dispoziii i mesaje, comentarii i rapoarte, interviuri, tratative, conferine etc.

- camer de luat vederi i interfa audio - video compatibil, care asigur captarea i
nre-gistrarea imaginilor, urmat de conversia acestora n format digital;

- cititorul de CD (DVD), care preia, pe principii optice, informaiile de natur audio

vizua-l de pe discuri compacte (optice);
- lectorul optic de microfilme i interfa specific, care transfer imaginile
documentelor n-registrate optic pe pelicul sub form de microfilm (eventual din arhiva
electronic), astfel nct acestea s poat fi proiectate pe monitorul calculatorului sau al unui ecran
exterior.

b) Perifericele de ieire, care cuprind:

- monitorul alb - negru sau color, care asigur afiarea informaiilor iar ca interfa fizic
se utilizeaz placa video;
- imprimanta, care se utilizeaz pentru tiprirea alb - negru sau color a datelor, textelor/
do-cumentelor sau imaginilor;

17
 - plotter-ul, care se utilizeaz pentru trasarea/multiplicarea de schie, planuri, desene de
teh-nice, proiecte etc. alb - negru sau color;
- nscriptorul de CD-uri, care permite scrierea de informaii pe discurile compacte
(optice);

- interfa audio, care se utilizeaz pentru transmiterea de sunete memorate sau n curs
de recepie, n reele locale sau la distan; se pot folosi dispozitive electronice de tipul
amplificatoarelor de sunet, difuzoarelor de tip speaker pentru calculator, incintelor acustice, unde
speaker - ul calculatorului emite mesaje i alte informaii sonore;
- videoproiector, care preia imaginile ce s-ar fi putut afia pe un monitor i le
proiecteaz pe un ecran exterior;
- imprimanta pentru microfilm i interfa, care permite transferul documentelor din
memo-ria intern a calculatorului pe suportul specific, integrat n arhiva electronic.

c) Perifericele de intrare ieire, care cuprind:

- uniti de suporturi magnetice, care pot fi de tip discuri fixe, discuri flexibile, dischete
de ZIP etc., pentru memorarea digital, sub form de fiiere, a unor tipuri diverse de date numerice
precum: texte/documente, sunete, imagini; n funcie de natura informaiei coninute i de modul de
creare a lor, fiierele pot fi sub form de documente, imagini, sunete etc., fapt ce se reflect i n
numele lor (exten-sie), unde fiecare tip de fiier va fi prelucrat de un produs software specific.

- uniti audio - analogice de band magnetic i interfaa lor, care sunt echipamente
elec-tronice de uz larg sau profesional, destinate nregistrrii, stocrii i redrii informaiei sonore
sub form analogic; este vorba despre casetofoane, magnetofoane, reportofoane, dictafoane etc.
care folosesc ca-sete i benzi magnetice.
- uniti video - analogice i interfaa lor cu sistemul informatic, care sunt echipamente
elec-tronice de tip video cu ajutorul crora se poate nregistra pe banda magnetic specific
informaia audio-video. Aceasta se poate ulterior prelucra si reda cu echipamente speciale de tip
videoplayer sau videorecorder.
- echipamentele pentru comunicaii, care includ totalitatea dispozitivelor tehnice de
conecta-re, codificare/decodificare i transmisie/recepie la distan a informaiilor i care sunt
dependente de specificul echipamentelor informatice utilizate, de tipul de comunicaii practicate i
de natura reelelor de telecomunicaii utilizate; cteva exemple de echipamente folosite pentru
comunicaii i care fac parte din categoria celor periferice sunt prezentate mai jos:
-aparat telefonic i interfa telefonic, care se utilizeaz pentru recepia mesajelor
sono-re comunicate analogic sau digital i nregistrarea lor digital, transmiterea de mesaje
nregistrate direct sau sub form de fiiere digitale ;
-aparat telefax i interfa telefax, care se utilizeaz pentru recepionarea mesajelor de
tip fax, tiprirea lor direct la imprimanta fax i, eventual, nregistrarea lor digital, transmiterea la
dis-tan a documentelor de tip fax n regim imediat (direct din document) sau memorat (prin lectura
docu-mentului din memoria intern sau extern a calculatorului);
- telecopiator cu interfa de intrare pentru recepionarea, local sau la distant, a
imaginilor de tip document, cu interfa de ieire pentru transmiterea ctre un copiator, situat local
sau la distan prin reele de comunicaii, a unor imagini (documente) memorate digital;

18
 - interfa video, care se utilizeaz pentru recepionarea imaginilor i secvenelor sonore
transmise prin reele locale de TV cu circuit nchis sau reele TV la distan cu transmiterea de
imagini i sunete prin aceleai tipuri de reele;

Capitilul IV
Hard-Disk-ul

Pentru multi utilizatori, unitatea de hard-disk este cea mai importanta parte a sistemului de calcul.
O unitate de hard-disk este folosita pentru stocarea nevolatila sau permanenta a datelor. Stocarea
nevolatila, sau permanenta, inseamna, in acest caz, ca dispozitivul de stocare pastreaza datele chiar
si cand sistemul de calcul nu este alimentat cu energie electrica.

Definirea unui hard-disk

O unitate de hard-disk contine platane rigide, in forma de disc, confectionate de obicei din
aluminiu sau sticla. Spre deosebire de dischete, platanele nu se pot curba sau indoi. In majoritatea
unitatilor de hard-disk , discurile nu se pot extrage, din acest motiv fiind numite unitati de disc fix.
Exista si unitati de hard-disk amovibile; uneori acest termen se refera la un dispozitiv in care
intregul modul de unitate este amovibil.

Progrese in domeniul hard-discurilor

De cand se folosesc hard-diskurile in sistemele PC, acestea au suferit transformari radicale:

19
 Capacitatile de stocare maxime au crescut de la 10Mb in unitatile disponibile in 1982 pana la 1Tb
(1024Gb) sau mai mult in unitatile disponibile astazi.

Ratele de transfer de date de pe suport au crescut de la 85 - 102 K/s pentru modelul original de IBM
XT in 1983, la 800Mb/s pentru unele din cele mai rapide HDD-uri externe si chiar SSD-uri (solid
state drive).

Timpul mediu de cautare a scazut de la peste 85ms pentru hard-diskurile XT de 10Mb din 1983 la
mai putin de 4.2ms pentru unitatile de astazi.

Functionarea unitatii de hard-disk

Constructia fizica de baza a unui hard-disk consta in discuri rotative cu capete care se misca
deasupra suprafetei lor si stocheaza date pe piste si sectoare. Capetele citesc si scriu date in inele
concentrice numite piste, care sunt divizate in segmente numite sectoare, care studiaza de obicei 512
octeti fiecare (vezi figura 1). Unitatile de hard-disk au de obicei mai multe discuri (platane) care sunt
amplasate unul deasupra celuilalt si se rotesc solidar fiecare avand doua fete, pe care unitatea
stocheaza date. Majoritatea unitatilor au doua sau trei platane care dau patru sau sase fete, iar unele
unitati au pana la 11 sau mai multe platane. Pistele aflate la aceeasi pozitie, de pe fiecare fata a
fiecarui platan, luate impreuna, alcatuiesc un cilindru (vezi figura 2). O unitate de hard-disk are in
mod normal cate un cap pentru fiecare fata de platan, toate capetele fiind montate pe un singur
dispozitiv purtator, sau rack. Capetele se deplaseaza solidar inspre interior si exterior, de-a lungul
razei discului. La inceput, majoritatea hard-diskurilor se roteau la 3600 rot/min, multe unitati in ziua
de azi au turatii de 5400, 5600, 6400, 7200 rot/min si au aparut chiar si cu 15000 de rot/min.

In majoritatea hard-diskurilor, capetele nu ating (si nici nu trebuie sa atinga) platanele in timpul
functionarii normale. Totusi cand capetele sunt deconectate, ele se aseaza pe suprafata discurilor
care isi inceteaza rotatia. Cand unitatea functioneaza, fiecare cap este mentinut suspendat la mica

20
distanta deasupra sau sub platan de o perna foarte subtire de aer. Daca perna de aer este deranjata de
o particula de praf sau un soc mecanic, capul poate intra in contact cu platanul care se roteste la
turatia normala. Cand forta de contact cu platanele in rotatie este destul de mare pentru a provoca
defecte, evenimentul este numit coliziune a capului. Consecinta unei coliziuni a capului poate fi
oricare de la cativa biti de date pierduti pana la o unitate distrusa in intregime. Majoritatea unitatilor
au lubrifianti speciali pe platane si suprafetele dure, care pot rezista ''decolarilor si aterizarilor''
zilnice ale capului, ca si unor bruscari mai severe.

Sectoarele

O pista de disc este prea mare pentru a gestiona date eficient ca o singura unitate de stocare.
Multe piste de disc pot stoca 50.000 de biti de date sau mai mult, ceea ce le-ar face foarte ineficiente
pentru stocarea fisierelor mici.Din acest motiv, pistele sunt impartite in cateva diviziuni numerotate,
numite sectoare. Aceste sectoare reprezinta portiuni din pista.

Diverse tipuri de unitati de disc impart pistele de disc in diferite numere de sectoare, in functie
de densitatea de biti a pistelor. De exemplu formatele de discheta utilizeaza 8-36 sectoare pe pista,
desi hard-discurile stocheaza de obicei datele la densitati mai mari si pot utiliza 17-100 sau mai
multe sectoare pe pista. Aceste sectoare, create de procedura standard de formatare dintr-un sistem
PC, au o capacitate de 512 octeti, dar aceasta capacitate se poate schimba in viitor.

Sectoarele de pe o pista sunt numerotate incepand cu 1, spre deosebire de capete sau cilindri
,care sunt numerotati incepand cu 0. De exemplu, o discheta de 1,44M contine 80 de cilindri
numerotati de la 0 la 79 si doua capete numerotate 0 si 1, in timp ce fiecare pista a fiecarui cilindru
are 18 sectoare numerotate de la 1 la 18.
Preambulurile si prostambulurile
Preambulurile si postambulurile sectoarelor sunt independente de sistemul de operare, de
sistemul de fisiere sau de fisierele stocate pe unitate. Pe langa preambuluri si postambuluri, exista
intervaluri in interiorul sectoarelor, intervale intre sectoarele fiecarei piste, precum si intervale intre
piste, dar nici unul din aceste intervale nu contine spatiu utilizabil pentru date. Chiar si asa,
majoritatea unitatilor folosesc un spatiu rezervat pentru gestionarea datelor care vor fi stocate in
unitate.
Formatarea discului.

21
Sunt necesare doua proceduri de formatare inainte de a putea scrie date de utilizator pe un disc:

a) formatare fizica sau de nivel jos ;

b) formatare logica sau de nivel inalt.

Cand formatati o discheta, programul Exporer din Windows 9x sau comanda FORMAT din DOS
realizeaza ambele tipuri de formatare.

Pentru un hard-disc sunt necesare 3 operatii separate de formatare:

1. Formatarea de nivel jos (Low-Level Formatting-LLF)

2. Partitionarea

3. Formatarea de nivel inalt(High-Level Formatting-HLF)

Formatarea de nivel jos

In cursul unei formatari de nivel jos, programul de formatare imparte pistele hard-discului intr-un
numar precizat de sectoare, creand intervale de siguranta intre sectoare si intre piste si inscriind
informatia din preambulul si postambulul sectorului. Pentru dischete, numarul de sectoare
inregistrate pe fiecare pista depinde de unitate si de interfata controllerului. Toate unitatile IDE si
SCSI folosesc o tehnica numita inregistrare pe zone, care inscrie un numar variabil de sectoare pe
pista. Pistele exterioare contin mai multe sectoare decat pistele interioare pentru ca sunt mai lungi. O
modalitate de a spori capacitatea unui hard-disc in timpul procesului de formatare este de a crea mai
multe sectoare pe pistele exterioare ale discului decat pe cele interioare. Toti cilindrii dintr-o anumita
zona au acelasi numar de sectoare pe pista. Numarul de zone difera de la o unitate la alta, dar
majoritatea unitatilor au 10 sau mai multe zone.

Partitionarea

Crearea unei partitii pe hard-disc ii permite acestuia sa gazduiasca sisteme de fisiere distincte,
fiecare in partitia sa. Orice hard-disc trebuie sa aiba pe el o partitie primara, una logica si oricate
extinse.

22
 Exista 3 sisteme de fisiere, folosite de obicei de sistemele de operare actuale:

*FAT(File Allocation Table-tabela de alocare a fisierelor).Sistemul de fisiere standard utilizat de

DOS,Windows 9x si Windows NT. Sistemul de fisiere FAT standard foloseste numere de 12 sau 16
biti pentru identificarea grupelor de alocare, rezultand o dimensiune maxima a volumului de 2 G. Se
pot crea numai 2 partitii fizice FAT pe un hard-disc numite partitie primara si extinsa, dar partitia
extinsa poate fi divizata in pana la 25 de volume logice.

*FAT 32 (File Allocation Table, pe 32 biti). Un sistem de fisiere optional utilizat de Windows 95
OSR2 (OEM Service Release 2), Windows 98 si Windows NT 5.0. FAT 32 foloseste numere pe 32
biti pentru identificarea grupelor de alocare, rezultand o dimensiune maxima de 2T sau 2048G
pentru un singur volum.

*NTFS (Windows NT File System- sistemul de fisiere pentru Windows NT). Sistemul de fisiere
nativ pentru Windows NT , care utilizeaza numere de fisiere de pana la 256 de caractere si partitii
pana la marimea teoretica de 16 exaocteti. NTFS utilizeaza de asemenea atribute extinse si elemente
de securitate a sistemului de fisiere, inexistente in sistemul de fisiere FAT.

Formatarea de nivel inalt

In cursul formatarii de nivel inalt, sistemul de operare (precum Windows 9x, Windows NT
sau DOS) scrie structurile necesare pentru a gestiona fisierele si datele pe disc. Partitiile FAT au pe
fiecare unitate logica formatata cate un sector de incarcare al volumului(VBS- Volume Boot Sector)
doua copii ale tabelului de alocare a fisierelor(FAT) si un director radacina. Aceste structuri de date
permit sistemului de operare sa gestioneze spatiul pe disc, sa tina evidenta fisierelor si chiar sa
gestioneze portiunile defecte. Formatarea de nivel inalt nu este efectiv o formatare fizica a unitatii,
ci mai degraba crearea unui "tabel de cuprins" pentru disc.

Componente de baza ale unitatii de hard-disk

Exista multe tipuri de unitati de hard-disk pe piata, dar aproape toate prezinta aceleasi
componente fizice de baza. Pot exista unele diferente in implementarea acestor componente (si
calitatea materialelor utilizate la realizarea lor), dar caracteristicile functionale ale majoritatii
unitatilor sunt similare. Componentele de baza ale unei unitati de hard-disk obisnuite sunt
urmatoarele :

23
1. Platanele discului

2. Capetele de citire respectiv scriere

3. Dispozitivul de actionare a capului
4. Motorul de antrenare
5. Placa logica
6. Cabluri si conectare
7. Elemente de configurare (precum jumpere sau comutatoare).

Platanele discului

24
 Un hard-disk obisnuit are unul sau mai multe platane sau discuri. De-a lungul anilor, hard-
diskurile pentru sistemele PC au existat in mai multe tipodimensiuni. De regula, dimensiunea fizica
a unei unitati este exprimata prin dimensiunea platanelor:

51/4-inci (practic 130 mm, adica 5,12 inci)

31/2 inci (practic 95 mm, adica 3,74 inci)

21/2 inci

1,8 inci

Majoritatea unitatilor de hard-disc au doua sau mai multe platane, unele dintre unitatile mai
mici avand unul singur. Numarul de platane pe care le poate avea o unitate este limitat de inaltimea
fizica a unitatii. Platanele sunt confectionate de regula dintr-un aliaj de aluminiu, care le confera atat
rezistenta, cat si greutate redusa. Dorinta producatorilor de a obtine densitati tot mai mari si unitati
mai mici a dus insa la utilizarea platanelor confectionate din sticla (sau, mai exact, dintr-un material
compozit sticla-ceramica).

Platanele din sticla ofera o rigiditate mai mare decat metalul (pentru ca metalul poate fi indoit, iar
sticla nu) si, de aceea, pot fi prelucrate la jumatate din grosimea discurilor conventionale din
aluminiu, uneori chiar mai putin. Platanele de sticla sunt, de asemenea, mult mai stabile termic decat
cele din aluminiu, adica nu se dilata si nu se contracta prea mult Ia variatiile de temperatura. (vezi
figura 7).

Suporturi de inregistrare

Indiferent de substratul folosit, platanele sunt acoperite cu un strat subtire de substanta

sensibila magnetic, numita suport, pe care se stocheaza informatie magnetica. Pe platanele hard-
discurilor, doua tipuri de suport magnetic sunt mai raspandite:

Suporturi cu oxizi

Suporturi peliculare

25
 Suporturile cu oxizi constau din diverse compozitii, continand ca ingredient activ, oxid de fier.
Stratul magnetic este creat pe disc prin acoperirea platanului de aluminiu cu un lichid gros continand
particule de oxid de fier. Acest lichid este imprastiat pe disc prin rotirea platanelor la turatii mari;
forta centrifuga face ca materialul sa curga dinspre centru spre margine, creand un strat uniform de
material pe disc. Aceasta suprafata este apoi uscata si lustruita. In final, este adaugat si lustruit un
strat de material pentru protejarea si ungerea suprafetei. Stratul de oxid este de obicei gros de
aproximativ 30 de milionimi de inci. Daca ati putea privi in interiorul unei unitati cu platane
acoperite cu oxid, ati vedea ca platanele sunt brune sau de culoarea chihlimbarului.

Suportul pelicular este mai subtire, mai dur si mai lipsit de defecte decat suportul cu oxizi.
Mediul pelicular a fost creat ca suport de inalta performanta, care a permis noii generatii de unitati
sa aiba inaltimi de plutire a capului mai mici, care, la randul lor, au facut posibile cresteri ale
densitatilor acestor unitati.

La inceput, suportul pelicular era utilizat numai in unitati de mare capacitate sau de calitate
superioara, dar in prezent, aproape toate unitatile folosesc suportul pelicular.

Suportul pelicular isi merita numele. Stratul acoperitor este mult mai subtire decat se poate obtine
prin metoda acoperirii cu oxizi. Suportul pelicular mai este cunoscut drept suport placat, sau
pulverizat, datorita diverselor proceduri utilizate pentru depunerea filmului pe platane.

Capetele de citire/scriere.

O unitate de hard-disc are de obicei cate un cap de citire/scriere pentru fiecare fata de platan
(adica fiecare platan are doua seturi de capete de citire/scriere, unul pentru fata superioara si unul
pentru fata inferioara a platanului). Aceste capete sunt conectate, sau solidare, pe acelasi mecanism
de deplasare. Astfel, capetele se deplaseaza impreuna pe deasupra platanelor.

Din punct de vedere mecanic, capetele de citire/scriere sunt simple. Fiecare cap se afla pe un brat
al dispozitivului de actionare, brat actionat de un resort pentru a presa capul in contact cu un platan.
Putini realizeaza ca fiecare platan este "strans' intre capetele de deasupra si de sub el. Daca ati putea
sa deschideti o unitate in conditii de siguranta si sa ridicati capul de deasupra cu degetele, cand i-ati
da drumul, ei ar scapa inapoi pe platan.

26
 Cand unitatea nu functioneaza, capetele sunt impinse in contact , direct cu platanele de catre
tensiunea din resorturi, dar cand unitatea functioneaza la turatie normala, apare o presiune a aerului
sub capete, care le ridica de pe suprafata platanelor. La o unitate functionand la turatie normala,
distanta dintre cap si platane poate sa fie intre 3 si 20 inci sau mai mult.

Modele de capete de citire/scriere:

De-a lungul anilor, in unitatile de hard-disc au fost utilizate patru modele de capete:

Cu ferita

Peliculare (Thin Film-TF)

Cu intrefier metalizat (MIG- Metal-In-Gap)

Magneto-rezistive (MR)

Cu ferita: capetele cu ferita au un miez de oxid de fier infasurat in bobine electromagnetice.

Unitatea produce un camp electromagnetic alimentand bobinele sau trecand un camp magnetic pe
langa ele, aceasta confera capului capacitatea integrala de scriere si citire. Capetele cu ferita nu pot
scrie pe suportul cu coercitivitate magnetica ridicata si au un raspuns de frecventa slab la nivelul de
zgomot mai mari. Principalul avantaj al capetelor cu ferita este faptul ca sunt tipul cel mai ieftin
disponibil (vezi figura 3).

Cu intrefier metalizat. Capetele cu intrefier metalizat (M1G-Metal-In-Gap) sunt versiuni cu

imbunatatiri speciale ale capetelor cu ferita compozita. In capetele MIG, pe intrefierul de
inregistrare al capului se aplica o substanta metalica. Exista doua variante de capete MIG: cu o fata
si cu doua fete. Capetele MIG cu o singura fata sunt realizate cu un strat de aliaj magnetic aplicat pe
marginea din urma a intrefierului. Capetele MIG cu doua fete au acest strat aplicat pe ambele laturi
ale intrefierului. Acest aliaj metalic este aplicat printr-un proces de depunere in vid numit
pulverizare, care a fost discutat in sectiunea precedenta despre suporturile de inregistrare.

Peliculare. Capetele peliculare (TF-thin film) sunt fabricate in maniera asemanatoare cipurilor
semiconductoare, adica printr-un proces fotolitografic. Acest proces creeaza multe mii de capete pe
o singura foita circulara, rezultand un produs foarte mic si de buna calitate.

27
 Capetele TF au un intrefier extrem de ingust si precis dimensionat, care este creat prin
pulverizarea unui material solid pe baza de aluminiu. Pentru ca materialul inchide complet
intrefierul, zona este protejata foarte bine, reducand la minimum sansele de defectare prin contact cu
discul in rotatie. Miezul este o combinatie de fier si aliaj de nichel care are o putere magnetica de
doua pana Ia patru ori mai mare decat miezul unui cap cu ferita.

Magneto-rezistive. Capetele magneto-rezistive (MR) reprezinta cea mai noua tehnologie.

Capetele MR se bazeaza pe faptul ca rezistenta unui conductor scade putin in prezenta unui camp
magnetic extern. in loc de a detecta tranzitiile de flux emitand o tensiune, ca un cap obisnuit, capul
MR detecteaza schimbarea de flux si schimba rezistenta. Acest model da un semnal de iesire la citire
de trei sau patru ori mai puternic decat un cap TF. Practic, capetele MR sunt capete cititoare de
putere, comportandu-se mai degraba ca senzori decat ca generatoare.

Dispozitivul de actionare a capului

28
 Acest mecanism deplaseaza capetele pe deasupra discului si le pozitioneaza cu precizie deasupra
cilindrului dorit. Intalnim 2 categorii de baza :

Dispozitive de actionare cu motor pas cu pas

Dispozitive de actionare cu magnet permanent.

Dispozitivul de actionare a capului este cea mai importanta caracteristica a unei unitati, iar tipul
de dispozitiv de actionare a capului al unei unitati spune foarte mult despre caracteristicile de
performanta si fiabilitate ale unitatii.

Dispozitive de actionare cu motor pas cu pas. Un motor pas cu pas este un motor electric care se
misca in "pasi", adica sare de la o pozitie la alta, cu detente mecanice sau pozitii de declic.Motoarele
pas cu pas nu se pot fixa intre pozitiile pasilor, se pot opri numai la pozitiile de tenta predeterminate.

29
Aceste motoare sunt mici , intre 1 si 3 inci, si pot fi patrate cilindrice sau plate.Motoarele pas cu pas
sunt situate in afara ansamblului HDA sigilat, desi axul motorului patrunde in ansamblul HDA
printr-un orificiu etanseizat.

Dispozitivele de actionare cu bobina si magnet permanent. Aceste dispozitive folosesc un semnal

de feedback de la unitate pentru a determina cu precizie pozitia capetelor si pentru a o ajusta. Un
dispozitiv de actionare cu bobina si magnet permanent functioneaza numai pe baza de forte
electromagnetice. Constructia mecanismului este similara unui difuzor obisnuit, de unde si termenul
de bobina voce. Un dispozitiv de actionare cu bobina si magnet permanent nu are pozitii de declic
sau de detenta, in schimb un sistem special de ghidare (numit servo) opreste cadrul capului deasupra
unui anumit cilindru. Un dispozitiv de actionare cu bobina si magnet permanent , cu servocontrol nu
este afectat de schimbarile de temperatura , cum este afectat un motor pas cu pas. Cele 2 tipuri
principale de mecanisme de pozitionare cu bobina si magnet permanent sunt:

Dispozitive de actionare cu bobina si magnet permanent liniare

Dispozitive de actionare cu bobina si magnet permanent pivotante

Cele 2 tipuri difera doar ca aranjament fizic al magnetilor si bobinelor.

Un dispozitiv de actionare liniar (vezi figura 4) deplaseaza capetele pe deasupra platanelor, spre
interior si spre interior, in linie dreapta. Bobina se deplaseaza spre interior si spre exterior pe un
traseu inconjurat de magneti ficsi. Un sistem de actionare liniar nu roteste capul in cursul deplasarii
de la un cilindru la altul , eliminand astfel problema. Desi dispozitivul de actionare liniar pare un
model bun, are un viciu fatal:dispozitivele sunt mult prea grele (cu cat mecanismul este mai usor cu
atat poate accelera si decelera mai repede de la un cilindru la altul).

Dispozitive de actionare pivotanta. Folosesc de asemenea magneti ficsi si o bobina mobila , dar
bobina este atasata la capatul unui brat a dispozitivului de actionare. Cand bobina se deplaseaza fata
de magnetul fix, ea roteste bratele capetelor spre interior si spre exterior pe deasupra suprafetei
discului. Principalul avantaj al acestiu mecanism este greutatea redusa care permite capetelor sa
accelereze si sa decelereze foarte rapid, rezultand timp mediu de cautare foarte mici.

Mecanisme servo

30
 De-a lungul anilor au fost folosite 3 modele de mecanisme servo pentru a controla sistemele de
pozitionare cu bobina si magnet permanent

Servo tip pana

Servo inclus

Servo dedicat

Cele 3 modele difera oarecum, dar indeplinesc aceeasi sarcina de baza: ele permit sistemului
de pozitionare a capului sa-si ajusteze continuu pozitia pentru a se mentine cu precizie deasupra unui
cilindru dat de pe disc.

Servo tip pana

Unele din primele unitati cu servocontrol foloseau o tehnica numita servo tip pana (Wedge). In
aceste unitati , informatia de ghidare in cod Gray este intr-o portiune din disc ca o "pana", in fiecare
cilindru , chiar inaintea marcajului de index. Marcajul de index indica inceputul fiecarei piste, deci
informatia de servo era scrisa in campul PREINDEX-GAP, care se gaseste la sfarsitul fiecarei piste.

31
 Aceasta zona este destinata compensarii abaterilor de viteza si in mod normal nu este utilizata de
catre controller. Figura 5 prezinta informatia servo tip frana pe o unitate.

Servo inclus

Un servo inclus este o dezvoltare a modelului servo de tip pana. In loc de a plasa codul servo
inaintea inceputului fiecarui cilindru, modelul servo inclus scrie informatia servo inaintea
inceputului fiecarui sector. Acest aranjament permite circuitelor mecanismului de pozitionare sa
primeasca informatie de feedback de mai multe ori in cursul unei singure rotatii, facand pozitionarea
capetelor mult mai rapida si mai precisa. Ca si in modelul servo de tip pana , informatia de servo
inclusa este protejata de circuitele unitatii si orice operatie de scriere este blocata ori de cate ori
capetele se gasesc deasupra informatiei de servo (vezi figura 6).

Servo dedicat

Un servo dedicat este un model in care informatia servo este scrisa fara intreruperi de-a lungul
intregii piste, in loc sa fie scrisa o data pe fiecare pista sau la inceputul fiecarui sector. Din pacate,
daca acest procedeu ar fi folosit pentru intreaga unitate, nu ar mai ramane loc pentru date. Din acest
motiv, un servo dedicat foloseste o fata a unui singur platan exclusiv pentru informatia servo de
pozitionare. Termenul dedicat vine de la faptul ca aceasta fata de platan este dedicata in intregime
informatiei de servo si nu poate contine date.

Parcarea automata a capului. Cand deconectati o unitate de hard-disc, tensiunea resorturilor din
fiecare brat al capului impinge capetele in contact cu platanele. Unitatea este proiectata sa reziste la
mii de decolari si aterizari ale capului, dar este o buna masura de prevedere sa ne asiguram ca
aterizarea se produce intr-un loc de pe platan care nu contine date. in timpul proceselor de aterizare
si decolare, are loc un usor proces abraziv, indepartand doar "o adiere' din suportul magnetic; dar
daca unitatea este bruscata in timpul aterizarii sau decolarii capului, pot aparea defectiuni serioase.

Parcarea automata a capurilor

32
 Cand deconectati o unitate de hard-disc , tensiunea resorturilor din fiecare brat al capului impinge
capetele in contact cu platanele. Unitatea este proiectata sa reziste la mii de decolari si aterizari ale
capului , dar este o buna masura de prevedere sa ne asiguram ca aterizarea se produce intr-un loc de
pe platan care nu contine date.

Un avantaj al utilizarii dispozitivului de actionare cu bobina si magnet permanent este parcarea

automata a capului. Intr-o unitate care are un dispozitiv de actionare cu bobina si magnet permanent,
capetele sunt pozitionate si sustinute de forta magnetica. Atunci cand alimentarea unitatii este
intrerupta, dispare campul magnetic care mentine capetele imobilizate deasupra unui anumit
cilindru, permitand ramei capetelor sa alunece pe suprafata discului, riscand sa produca defectiuni.

In modelul cu bobina si magnet permanent , cadrul capetelor este legat de un arc slab la un capat
si de un opritor la celalalt capat. Cand sistemul este pornit, arcul este impins de forta magnetica a
mecanismului de pozitionare, in schimb, cand unitatea este oprita , arcul trage incet cadrul capetelor
pe o pozitie de parcare si blocare , inainte ca unitatea sa incetineasca si capetele sa aterizeze. Intr-o
unitate cu dispozitiv de actionare cu bobina si magnet permanent , inchizand calculatorul veti activa
mecanismul de parcare; nu e nevoie sa rulati un program pentru a parca sau retrage capetele.

Filtre de aer

Aproape toate unitatile de hard-disc au doua filtre de aer. Un filtru este numit filtru de recirculare,
iar celalalt filtru, barometric, sau de ventilare. Aceste filtre sunt sigilate in interiorul unitatii si sunt
proiectate pentru a nu fi inlocuite niciodata pe intreaga durata de serviciu a unitatii. La un hard-disc
dintr-un sistem PC, aerul nu circula dinspre interiorul spre exteriorul ansamblului HDA sau
viceversa. Filtrul de recirculare care este montat permanent in interiorul ansamblului HDA este
destinat sa filtreze numai micile particule razuite de pe platane in timpul decolarii si aterizarii
capetelor. Pentru ca unitatile de hard-disc pentru PC-uri sunt permanent sigilate si nu recircula aer
din exterior, ele pot functiona in medii foarte impure.

Ansamblul HDA este aerat printr-un filtru barometric, sau de ventilare, element care permite
egalizarea presiunii (ventilare) intre interiorul si exteriorul unitatii. Desi aerul patrunde in interior
printr-un ventil, contaminarea nu pune probleme , deoarece filtrul barometric de pe acest ventil este
proiectat sa opreasca orice particula mai mare de 0,3 microni (aproximativ 12 inci), pentru a
satisface specificatiile de mediu steril.

33
Acomodarea la temperatura a hard-discurilor.

Pentru ca unitatile de hard-disc au un orificiu cu filtru pentru trecerea aerului in sau din
ansamblul HDA , umezeala poate patrunde in unitate si poate fi o problema serioasa daca sunt
conditii sa condenseze.

Cei mai multi producatori de hard discuri specifica metode anume de aclimatizare a unitatii la un
ambient nou, cu conditii diferite de temperatura si umiditate si in special pentru aducerea unitatii
intr-un ambient mai cald , cand se poate forma condens. Inainte de a porni o unitate care a fost
depozitata intr-un mediu mai rece, aceasta trebuie lasata in mediul normal de lucru pentru o anumita
perioada de timp, pentru a-i permite sa se aclimatizeze.

Motoare de antrenare.

Motorul care roteste platanele este numit motor de antrenare, pentru ca este conectat la axul in
jurul caruia se rotesc'platanele. Motoarele de antrenare din hard-discuri sunt totdeauna conectate
direct; nu exista curele sau roti dintate , intermediare. Motorul trebuie sa fie lipsit de zgomot si
vibratii, altfel poate transmite ,vibratii in platane, care pot perturba operatiile de citire si scriere.

Motorul de antrenare trebuie sa aiba, de asemenea, viteza precis controlata. Platanele din
unitatile de hard-disc se rotesc cu viteze intre 3.600 si 10.000 rot/min sau mai mult, iar motorul are
un circuit de control cu o bucla de feedback pentru a urmari si a controla precis aceasta viteza.
Deoarece controlul vitezei trebuie sa fie automat, unitatile de hard-disc nu au un reglaj al vitezei
motorului. Unele programe pretind ca masoara viteza de rotatie in unitatea de hard-disc, dar tot ce
fac aceste programe este sa estimeze viteza de rotatie dupa momentele la care sectoarele trec pe sub
capete. Nu exista de fapt nici o cale prin care un program sa masoare viteza de rotatie in unitatea de
hard-disc; aceasta masuratoare poate fi efectuata numai cu echipament de testare sofisticat. Nu va
alarmati daca vreun program de diagnosticare va spune ca unitatea are o viteza de rotatie incorecta;
probabil ca programul greseste, nu unitatea.

34
Placile Logice

Placile logice contin circuite electronice care controleaza sistemul de antrenare al unitatii si
dispozitivul de actionare al capului si care pun la dispozitia contollerului date, intr-o forma
convenita.

Cabluri si conectoare

Unitatile de hard-disc au de obicei mai multe conectoare , pentru interfata cu calculatorul,

alimentarea cu tensiune si uneori pentru conectarea la masa la sasiul sistemului. Majoritatea
unitatilor au cel putin aceste 3 tipuri de conectoare :

Conectoare de interfata

Conectoare de alimentare

Conector optional de legare la masa

Conectoarele de interfata sunt cele mai importante, pentru ca ele transmit semnalele de date si de
comanda intre sistem si unitate. In majoritatea cazurilor, cablurile de interfata ale unitatii pot fi
conectate in configuratie de tip cascada sau tip magistrala. Majoritatea interfetelor accepta cel putin
2 dispozitive , iar cele SCSI pot accepta pana la 7 dispozitive in cascada, pe langa adaptorul gazda.

Conectorul de alimentare este de obicei cu 4 pini , acelasi tip care se foloseste si la unitatile de
discheta, si la el se conecteaza acelasi conector de alimentare al sursei. Majoritatea unitatilor de
hard-disc folosesc atat tensiune de 5 volti cat si de 12 volti. Tensiunea de 12 volti alimenteaza
motorul de antrenare si dispozitivul de actionare a capului , iar tensiunea de 5 volti alimenteaza
circuitele electronice.

Un conector de legare la masa permite realizarea conexiunii intre unitate si masa de potential
pozitiv a sasiului sistemului. In majoritatea calculatoarelor unitatea de hard-disc este montata direct
pe sasiu cu suruburi;asa ca firul de legare la masa nu mai este necesar. In unele sisteme, unitatile
sunt instalate pe sine de plastic sau fibra de sticla, care nu asigura o legare corespunzatoare la masa.
Aceste sisteme trebuie sa puna la dispozitie un fir de legare la masa, conectat la unitate prin acest
conector de legare la masa.

35
Elemente de configurare

Pentru a configura o unitate de hard-disc pentru instalarea intr-un sistem, de obicei trebuie sa setati
corespunzator cateva jumpere (si, poate, cateva rezistoare finale). Aceste elemente difera de la o
interfata la alta si, adesea, si de la o unitate la alta.

Placa frontala sau masca

Multe unitati de hard-disc ofera ca optiune o placa frontala sau masca. Masca este de obicei ca
un element optional cu unitate, ca o componenta a carcasei sistemului si nu a unitatii. Unele masti
prezinta o dioda electroluminiscenta (led) care clipeste cand hard-discul lucreaza. Ledul este montat
in masca sau este fixat pe unitate , iar masca prezinta o fereastra permanenta sau colorata prin care
se poate observa ledul care clipeste cand unitatea este accesata. In sistemele in care hard-discul este
mascat de carcasa sistemului nu este nevoie de masca.

Caracteristici ale hard-discului

Pentru a face alegerea cea mai buna la cumpararea unui hard-disc sau pentru a intelege in ce
constau deosebirile dintre o marca de hard-disc si alta trebuie luate in considerare numeroase
caracteristici:

Fiabilitatea

Viteza

Protectia la socuri mecanice

Pretul

36
Fiabilitatea

Cand doriti sa alegeti un hard-disc veti observa intre specificatiile tehnice ale hard-discurilor o
valoare statistica numita durata medie intre defectiuni. Cifrele pentru MTBF se incadreaza de obicei
intre 20.000 de ore si 500.000 de ore sau mai mult.

Pentru a intelege semnificatia acestor numere este important de stiut ca cifrele MTBF se refera la
o populatie de unitati nu la o unitate individuala. Statisticile MTBF nu sunt utile pentru a prezice
defectiunile unei unitati individuale sau a unui esantion mic de unitati. Aceasta valoare a MTBF ar
trebui numita de fapt durata medie pana la prima defectiune.

37
Performanta

Una dintre cele mai importante caracteristici a unui hard disc este performanta (viteza) unitatii.
Viteza unei unitati de disc poate fi exprimata in doua moduri :

Timpul mediu de cautare

Rata de transfer

Timpul mediu de cautare masurat in milisecunde (ms) este intervalul mediu de timp pe care il ia
deplasarea capetelor de la un cilindru la alt cilindru , aflat la o distanta oarecare. O modalitate de a
masura aceasta caracteristica este sa execute multe operatii aleatoare de cautare de piste si sa
imparta timpul obtinut la numarul de cautari efectuate (timpul mediu de cautare depinde numai de
unitatea propriu-zisa). O caracteristica asemanatoare numita timp mediu de acces implica un alt
element numit latenta. Latenta este timpul mediu (in ms) necesar pentru ca un sector sa devina
disponibil dupa ce capetele au ajuns pe o anumita pista. Latenta este un factor in performantele de
citire si scriere ale discului. Scaderea latentei inseamna cresterea vitezei de acces la date si fisiere si
poate fi obtinuta numai rotind platanele mai repede.

Rata de transfer este rata la care unitatea si controllerul pot trimite date sistemului. Rata de
transfer depinde in primul rand de ansamblul HDA al unitatii si in al doilea rand de controller.
Pentru a calcula rata de transfer reala a unei unitati trebuie sa cunoasteti cateva specificatii
importante. Cele mai importante specificatii sunt turatia reala a unitatii (in rot/min) si numarul
mediu de sectoare fizice pe fiecare pista (SPT). Rata de transfer la unitatile cu inregistrarea bitilor pe
zone este intotdeauna mai mare pe cilindrii exteriori , unde numarul de sectoare pe piste este mai
mare.

Programe de cache si controllere cu cache

La nivel soft programele de cache pentru disc, precum SMARTDRV (in DOS) si VCACHE (in
Windows 9X) pot avea un efect major asupra performantelor unitatii de disc. Aceste programe de
cache preiau controlul intreruperii hard a BIOS-ului pentru unitatea de disc si intercepteaza apelurile
pentru scriere si citire, catre BIOS-ul discului, de la programele de aplicatie si driverele de
dispozitive. Cand un program de aplicatie vra sa citeasca date de pe unitatea de disc, programul de
cache intercepteaza cererea de citire, transmite cererea de citire controllerului hard-discului in modul

38
obisnuit, salveaza datele citite de pe disc in bufferul sau de memorie cache si apoi transmite datele
inapoi programului de aplicatie. In functie de marimea bufferului de cache in el pot fi citite si salvate
date de pe numeroase sectoare. Desi cache-urile soft si hard pot face o unitate mai rapida pentru
operatiile de transfer obisnuite, un cache nu va afecta rata maxima de transfer reala pe care o poate
sustine o unitate.

Selectia intercalarii. Hard-discurile moderne IDE si SCSI au controllere integrate, pe deplin

capabile sa proceseze datele la viteza la care le poate trimite unitatea. Toate unitatile IDE si SCSI
moderne sunt formatate fara intercalare.

Decalajul capetelor si cilindrilor. Decalajul capetelor unei unitati este diferenta in numerotarea
logica intre aceleasi sectoare fizice de pe doua piste care se gasesc sub capete adiacente, pe acelasi
cilindru. Decalarea cilindrilor este diferenta in numerotarea logica intre aceleasi sectoare fizice de pe
doua piste adiacente din doi cilindri adiacenti.

Montarea antisoc

Majoritatea producatorilor de hard-discuri folosesc pentru ansamblul HDA o montare antisoc

ceea ce inseamna ca exista un strat de cauciuc asezat intre corpul unitatii de disc si sasiului de
montare. Unele unitati nu au ansamblul HDA protejat contra socurilor din motive fizice sau din
reducere a costului.

Capacitate

Sunt 4 cifre utilizate de obicei pentru popularizarea capacitatii unei unitati :

Capacitatea neformatata, in milioane de octeti

Capacitatea formatata, in milioane de octeti

Capacitatea neformatata, in megaocteti

Capacitatea formatata, in megaocteti

39
 Termenul "formatata", in cazul acestor cifre, se refera la formatarea de nivel jos (sau fizica) a
unitatii. Majoritatea producatorilor de unitati IDE si SCSI din prezent publica numai capacitatile
formatate, pentru ca aceste unitati sunt livrate preformatate.

Bibliografie:
1. Informatica, Tudor Sorin, Editura LS Informat, Bucureti, 2002

2. Tehnologia informaiei, Editura All, Bucureti, 2000

3. Echipamente periferice de calculator, A. Dobra, G. Savii, Editura Orizonturi Universitare,

colecia Tehnologii, Timioara, 2000

40
41