Plantele medicinale in terapiile

alternative
Ce se intelege prin terapii alternative
Sus

De-a lungul istoriei civilizatiei, omul a folosit diferite remedii naturale (produse vegetale,
produse animale si minerale, factori balneoclimaterici) pentru vindecarea si ameliorarea
unor simptome ori pentru scurtarea duratei unei boli.

S-au dezvoltat numeroase ramuri ale terapeuticii

(fitoterapia, aromaterapia, apiterapia, acupunctura, fizioterapia), denumite astazi
generic terapii alternative, complementare sau neconventionale. La inceput au existat
numai produse naturale, insa, pe masura trecerii timpului, ele au fost inlocuite cu
substante de sinteza, create dupa modelul structurii produsilor naturali. Locul terapiilor
alternative a fost luat de terapia alopata. In epoca moderna, terapia cu produse naturale
se practica in paralel cu cea alopata, ca medicatie
complementara sau alternativa.

Cuprins articol
1. Ce se intelege prin terapii alternative
2. Principiile medicinii alternative
3. Relatia plante medicinale - fitoterapie
4. Relatia plante medicinale - aromaterapie
5. Relatia plante medicinale - apiterapie
6. Scurt istoric
7. Formele de administrare a plantelor medicinale
8. Specific medicinii ayurvedice
9. Articole similare
Principiile medicinii alternative
Sus

Filozofia ayurvedica evidentiaza rolul armoniei launtrice a fiecarui individ si

al sistemului imunitar in sanatatea sa: ca sa fii sanatos trebuie sa existe o
armonie intre idealurile vietii, supararile (suferintele), sentimentele si actiunile fizice.
Dupa filozofia ayurvedica, supararile si stilul de viata sunt cauzele bolilor, iar sanatatea
spirituala este data de echilibrul tariei integrarii personalitatii individului in natura.
Scopurile vietii, conform medicinii ayur-vedice, constau in:
- indeplinirea datoriilor fata de societate;
- acumularea de posesiuni (bogatii) dupa indeplinirea datoriilor;
- satisfacerea legitima a dorintelor cu ajutorul unei posesiuni;
- realizare a vietii se considera numai ceea ce este deasupra datoriei, averii sau dorintei.

Medicina vestica clasifica produsele vegetale in functie de intensitatea actiunii - in

produse toxice, produse cu potential terapeutic si produse comune -, iar in conformitate
cu criteriile farmacologice - in produse vegetale analgezice, antipiretice, antispastice,
antiinfectioase, cu tropism pentru anumite organe si sistem nervos, vitamine, hormoni
etc. Utilizarea lor intr-o maladie sau alta este determinata de potentialul terapeutic si
profilul farmacologic.
Relatia plante medicinale - fitoterapie
Sus

Dintre terapiile alternative, fitoterapia (prevenirea, eradicarea sau ameliorarea bolilor cu

ajutorul plantelor medicinale) a avut dintotdeauna cea mai mare dezvoltare.
Acest fapt s-a datorat atat abundentei plantelor, in comparatie cu alte resurse,
posibilitatilor de cunoastere din experienta proprie si observatie (plantele fiind mai intai
surse de hrana, atat pentru om, dar si pentru animale), cat si a conditiilor de trai (oamenii
nu aveau alte mijloace de combatere a bolilor decat resursele naturale).
Sunt aproximativ 40.000 de ani de cand aborigenii au fost implantati pe continentul
australian, obligati sa se adapteze la conditiile foarte dure de mediu si sa-si gaseasca
leacuri pentru bolile lor. Este remarcabil modul in care ei au reusit sa dezvolte cunostinte
despre flora indigena. Astfel, utilizand in mod curent frunze de Melaleuca alternifolia, i-au
descoperit actiunile.
Astazi, uleiul volatil obtinut de la aceasta specie este de o deosebita importanta pentru
aromaterapie.

Relatia plante medicinale - aromaterapie

Sus

Aromaterapia pare sa fie nu cu mult mai tanara decat fitoterapia.

In functie de evolutie, ea a cunoscut 4 etape:

- utilizarea plantelor ca atare (sub forma de condimente, macerate, infuzii, decocturi);
- folosirea fumigatiilor si a maceratelor in uleiuri vegetale;
- obtinerea prin distilare a uleiurilor volatile si intrebuintarea lor; explicarea proprietatilor
(fizice, chimice, bio-chimice) prin componentii chimici ai uleiurilor volatile (epoca
moderna).
Aceste afirmatii sunt sustinute de descoperirea in Pakistan a unui alambic de pamant
ars, datat ca fiind din anul 5.000 i. C. De asemenea, se apreciaza ca pe continentul
indian, zona bogata in plante aromatice, "apele aromatice" au fost cunoscute si utilizate
de mai bine de 7.000 de ani, ca parfumurile erau folosite pe scara larga in medicina,
Rishis recomandandu-le in cursul sacrificiilor religioase pentru tratarea trupului si
sufletului. O inscriptie gasita in Mesopotamia (datata ca avand aproape 4.000 de ani)
mentioneaza utilizarea uleiurilor in ceremoniile religioase, dar si in lupta contra
epidemiilor de diferite boli infecto-contagioase.
In Babilon, a aparut o prima forma de aromaterapie - fumigatii, care constau in arderea
unor plante aromatice (chiparos s.a.) in lupta contra spiritelor malefice, considerate ca
furnizoare de maladii si duhoare.
In China, spre 3.500 i. C., de-a lungul Fluviului Galben, lemnul plantelor aromatice era
utilizat ca tamaie, iar Shen Nung redacta cel mai vechi tratat de fitoterapie in care cita
numeroase plante aromatice si Houang-Tinei-Jing Su-Wen facea referire la utilizarea
preparatelor oleo-aromatice pentru masaj. Exemplele ar putea continua.

Relatia plante medicinale - apiterapie

Sus

Daca relatia dintre plantele medicinale si fito - sau aromaterapie este evidenta, mai
putin vizibila este relatia acestora cu apiterapia.
Produsele folosite in apiterapie sunt fie de prelucrare a unor exsudate ale plantelor de
catre albine, fie de secretie proprie (laptisor de matca, venin, ceara).

Calitatea si proprietatile terapeutice ale produselor din prima categorie depind de speciile
de pe care s-au recoltat nectarul (pentru miere), apa de roua (mierea de mana), ceara si
rezinele mugurilor (propolis) sau polenul florilor (in cazul pasturii de polen).

Mierea poate proveni din nectarul florilor de tei si de roinita (in acest caz are suplimentar
proprietati sedative), de menta (capata proprietati anti-spastice, usor anestezice), de
trifoi (proprietati estrogene), de salcam (proprietati hipotensive, diuretice) etc.
Propolisul, in functie de specia de pe ai carei muguri au fost recoltate rezinele, poate fi
puternic cicatrizant (daca contine acizi rezinici, balsamuri, flavone lipofi
le), antiseptic si antioxidant (cand contine derivati fenilpro-panici - acizii cinamic,
ferulic, cumaric si flavone), anti helicobacter pylori.

Scurt istoric
Sus

Radacinile terapiilor alternative se gasesc in medicina ayurvedica, descoperita si

dezvoltata de oamenii de stiinta indieni care au trait in antichitate si considerati ca sfinti,
cunoscuti sub numele de Rishis.
Acestia au inregistrat progrese imense in domeniul chirurgiei (efectuau operatii
cezariene), fitoterapiei, al chimioterapiei (foloseau minerale si metale), fizioterapiei (au
subliniat rolul exercitiului fizic), fiziologiei, anatomiei umane si psihologiei. Primele
informatii scrise sunt datate cu 4.500 de ani in urma (Ring Veda) si 3.200 de ani (Athar-
va Veda). Raspandite la alte civilizatii, adaptate si integrate intr-o forma locala de
medicina, aceste cunostinte au stat la baza medicinii din Tibet, China, Persia, Egipt,
Grecia, Roma, Indonezia. Cu cca 2.600 de ani i.C., babilonienii aveau deja o forma
primitiva de medicina, exprimata prin ideea ca maladiile sunt cauzate de un atac prompt
al spiritului rau. De aceea exorcismul si fitoterapia au mers mana-n mana cu tratamentul
bolii.

Fitoterapia s-a dezvoltat si pastrat pana astazi, mai ales in tarile mai putin dezvoltate
industrial, cu o populatie numeroasa si saraca, dar cu o flora bogata si variata, datorita
unor conditii climaterice favorabile (in zonele ecuatoriale, tropicale si subtropicale).
Interesant este faptul ca magia, care insotea la inceputuri fitoterapia, a fost treptat
inlocuita cu filozofia (in medicina ayurvedica) sau cu stiinta (in medicina vestica).

Formele de administrare a plantelor

medicinale
Sus

La inceput au fost folosite plantele ca atare sau sub forma de fumigatii (cele cu
uleiuri volatile sau cu efecte psihotrope).
Treptat, o data cu dezvoltarea cunostintelor, mai ales a celor referitoare la structura si
proprietatile principiilor active, s-a trecut la obtinerea de macerate, infuzii, decocturi,
tincturi, extracte selective si distilate (uleiuri volatile).
Multe uleiuri volatile se foloseau sub forma de bai si masaje, pentru obtinerea unor
efecte sedative sau tonifiante, in functie de uleiurile volatile folosite. Unele formule sunt
intalnite in Ring Veda si Susrutasamhita. Ele cuprind: uleiuri de scortisoara, cardamom,
coriandru, zingiber, myrra si alte numeroase plante aromatice pastarate si astazi in uz.

In aromaterapia moderna au aparut concepte noi, care constituie criterii de

orientare in efectuarea diferitelor tratamente.
Spre exemplu, in baza corelatiei dintre potentialul electric al constituentilor uleiurilor
volatile si actiunea farmacologica, astazi se stie ca produsii cu incarcatura electrica
negativa(esteri, aldehide alchilice) sunt relaxanti, sedativi, iar cei cu incarcatura electrica
pozitiva(alcooli, fenoli, fenol metileteri, oxizi, al-dehide aromatice, acizi, hidrocarburi)
sunt tonici, stimulanti ai sistemului nervos central.
Specific medicinii ayurvedice
Sus

Principiile care stau la baza selectiei lor in medicina ayurvedica difera insa de
principiile fito- si aromaterapiei moderne.
Medicina ayurvedica are la baza teoria celor 5 elemente (pamant, apa, foc, aer, eter), 3
dosii - Vata (V), Pitta (P) si Kapha (K) - si 6 gusturi (dulce, acrusarat, picant = caustic,
amar, astringent). In conceptia ayurvedica, din echilibrul dosiilor rezulta vigoarea sau
slabiciunea fiecarui individ. Cele 3 tipuri pure de dosii se intalnesc foarte rar. Dar, pe
langa acestea exista 7 tipuri mixte (de exemplu, Pitta dominant, Vata si Kapha
secundar). Acestea se iau in consideratie la instituirea tratamentului. Clima, anotimpul,
stadiul vietii, dieta sau schimbarea stilului de viata, pot conduce in timp la dezechilibru. In
aceste situatii nu te poti regasi pana cand nu te reintorci la combinatia V-P-K cu care te-
ai nascut.
Ayurveda poate ajuta indivizii sa-si descopere echilibrul original si sa se intoarca
la el.
Aceste forte dinamice intervin constant in obtinerea echilibrului, fac viata fericita. Ele pot
fi influentate cu diferite produse vegetale. De exemplu, V (forta conceptuala compusa din
eter - spatiul in care se petrec toate intamplarile si aer - forma de materie mobile si
dinamica) este concentrate in flori si frunze (ele imbogatesc mai departe spatiul si aerul);
K (echilibrul intre aer si pamant - element ce manifesta stabilitate, fixatie si rigiditate) se
concentreaza in radacini (unde apa este in echilibru cu pamantul), iar P (forta
conceptuala create prin interactiunea dintre apa si foc, doua forte opuse care reprezinta
transformarea) se regaseste in plantele cu uleiuri volatile, rezine si seva, in special in
aromele care stimuleaza digestia. Plantele au concentratii diferite de V-P-K, le putem
folosi atat ca produse vegetale, cat si ca alimente. Ele sunt influentate de cele 6 gusturi.
Spre exemplu, consumul radacinilor plantelor, de produse lactate ori folosirea unor
produse vegetale sedative, ca radacina de valeriana ne creste K propriu; consumul de
preparate obtinute din flori (de iasomie), ori de seminte uscate creste V; mancarurile
fierbinti, alimentele picante, ca ardeiul ori proteinele concentrate, ca pastura
de polen cresc tendintele P.

Suntem ceea ce mancam, afirma medicina ayurvedica, care considera ca

organismul nostru este format din robinete, care cresc ori descresc echilibrul dosiilor.
Fiecare dosie poate fi crescuta sau redusa cu produse vegetale de diferite gusturi. Astfel,
la oamenii cu trairi excesive de V-dulce, acru si sarat ii creste forta, amar, astringent,
picat ii scade efectul; la exces de P-dulce, amar, astringent ii creste influenta, sarat,
picant, acru le reduce; la K in exces - picant, amar, astringent ii creste forta, acru, sarat,
dulce ii scade efectul.

Comparand plantele folosite aici cu fitoterapia moderna constatam ca nu avem

suprapuneri intotdeauna. Se pare ca principiile ayurvedice mai au nevoie de unele
corelatii.

Adeptii medicinii ayurvedice sustin ca fitoterapia si aromaterapia vestica trateaza

pe toti indivizii la fel.
Eu sustin ca aceste ramuri au beneficiat de progresele din domeniile adiacente
(biochimia, farmacocinetica, farmacologia, fitochimia etc), in sensul folosirii lor la
elucidarea structurii chimice a principiilor active ale unor produse vegetale (multe dintre
ele folosite chiar in medicina orientala), a mecanismelor de actiune la nivel celular si
molecular, a biodisponibilitatii, toxicitatii, eventualelor lor reactii adverse, astfel incat
alegerea tratamentului are la baza reguli stiintifice, corelatii, principii de igiena
alimentatiei, ca si in farmacoterapia moderna, si mai putina filozofie.