Adult, parinte si copil

02/08/2008 Georgiana Codrescu Comunicare, Psihologie, Relatii

De multe ori m-am intrebat care este cea mai potrivita persoana pentru cineva. Exista tot felul de teste de
personalitate care sa iti recomande in functie de cum esti tu un anume partener sau altul, zodiace ce studiaza
compatibilitati, horoscoape, analize psihologice sau alte asemenea minuni ce nu s-au schimbat din
Antichitate. Cand oamenii consultau oracole si preotese ale zeilor ce dupa toate aparentele erau sub influente
halucinogene cand iti raspundeau

Extremele se atrag

O teorie spune ca oamenii cu caractere opuse sunt atrasi unul de celalalt si pot avea o relatie frumoasa pentru
ca se completeaza. O persoana destul de diferita de tine te poate atrage din mai multe motive. Pentru ca are
ceva ce nu intelegi si astfel pastreaza un anume mister. Pentru ca are multe lucruri pe care nu le cunosti si
poti astfel invata de la ea. Pentru ca doua personalitati diferite pot da prin combinatie ceva nou diferit si
extraordinar. Pentru ca pur si simplu esti atras de nou. In acest caz ai o relatie de tip adult-adult.

Extremele se atrag, insa nu dureaza. Adauga cineva din ultimul rand. Depinde si cat de extreme sunt.
Depinde si in ce puncte exista diferente. Pentru ca acei doi oameni pot sa nu aiba nici o preferinta in comun,
sau nu pe cele esentiale, care ii pot face sa stea impreuna. Sau pot fi la momente prea departate in viata. Unul
sa fi trecut prin lucrurile pe care celalalt abia le descopera si astfel sa nu aiba aceeasi abordare a lucrurilor, ce
poate fi uneori hotaratoare atunci cand trebuie luata o decizie. Astfel, cei doi au o relatie de tip parinte-
copil.

Cine se aseamana se aduna

Am intalnit totusi oameni foarte diferiti si ca domeniu de activitate, si ca temperament, ce totusi aveau o
relatie serioasa si de lunga durata, chiar daca se certau destul de des, se iubeau. Se asemanau insa avand in
comun aceleasi preferinte pentru diverse activitati pentru care cooperau spre a le indeplini, moment in care
se intelegeau cel mai bine. Astfel, erau intr-o relatie de tip parinte-parinte.

Asemanatori sunt si cand amandoi partenerii sunt foarte egoisti si vor fiecare sa aiba dreptate si sa se
impuna. Ei sunt in acest caz competitivi, indiferent daca au sau nu acelasi temperament, aceleasi preferinte,
vor sa il supuna practic pe celalalt, care sa le ofere afectiune sua sa le satisfaca dorintele. In acest caz, cei doi
au o relatie de tip copil-copil.

Patru tipuri de comunicare

Fiecare avem in noi o parte de adult, una de parinte si una de copil. Prima este componenta rationala,
care ia decizii si este (ar trebui sa fie) responsabila. A doua provine din faptul ca atunci cand eram mici
auzeam indemnurile parintilor ce ne-au ramas in inconstient si pe care le reproducem acum sub importanta
pe care o dam regulilor si restrictiilor. Ultima, cea de copil, este acea parte care se refera la nevoile noastre
de afectiune, la impulsurile, energia si egoismul aferent.

Acum, pentru ca stim ca avem aceste trei parti care de obicei sunt trei voci interioare ce trag in parti diferite
cand este vorba de o decizie, trebuie sa ne gandim cum interactioneaza ele cu cele trei voci ale partenerului,
fiindca din aceasta intelegere se naste compatibilitatea.
Daca iti dai seama ca un anumit aspect al relatiei pe care o ai este mereu problematic inseamna ca poate una
dintre aceste trei parti a preluat nejustificat controlul si nu mai exista o comunicare autentica care trebuie sa
fie echilibrata intre parinte-copil, adult-adult, parinte-parinte sau copil-copil.

Aceste patru tipuri de comunicare in cuplu vor trebuie sa fie de asa natura incat fiecare sa aiba de castigat
si nu cum am descris la inceput. Iar aceste lucruri se pot intampla doar daca cei doi se resimt a fi la
egalitate. Doar atunci relatia parinte-copil poate fi una sanatoasa, data nu de varsta ci de experienta diferita
de viata a unuia din care celalalt poate invata daca i se explica.

Relatia adult-adult sa fie nu intre doi oameni ce se atrag fiindca sunt diferiti, ci pentru ca vor sa
construiasca cu adevarat ceva impreuna, rational si responsabil. Relatia dintre parinte-parinte sa nu fie
sufocata de certuri si restrictii, ci sa fie axata pe intelegerea aspiratiilor celuilalt si pe planificare. Iar in final,
relatia copil-copil sa nu consume doar nervi din pricina luptelor egoiste ci sa se bazaze pe afectiune si joc.

Sa invatam, sa fim responsabili, sa planificam, sa ne iubim si sa ne jucam si astfel vom simti ca avem
langa noi pe cineva potrivit.

Trezeste copilul din tine! Starile eului (I)

14/04/2009 Raluca Mohanu Coaching, Inteligenta emotionala, Optimizare psihologica, Psihologie

Cred ca zilele primavaratice m-au indemnat sa scriu acest articol, indemnandu-ma la starea de copil

Starea de copil este o sintagma ce apartine Analizei Tranzactionale, o scoala de psihologie care sustine ca
suntem mereu intr-una din cele 3 stari:

starea de Parinte

starea de Adult

starea de Copil

Si vom incepe cu inceputul, intrucat prima pe care o dobandim este cea de copil. Starea de copil sintetizeaza
tot ceea ce am invatat (citeste mai degraba simtit) in copilarie. Suntem in starea de copil atunci cand ne
exprimam deschis emotiile sau cand dimpotriva, ne adaptam imediat cerintelor mediului extern ca un copil
cuminte.

Adapostim in noi 2 copii un copil spontan si unul adaptat. Dar pot deveni mai numerosi in functie de
diversi teoreticieni ai Analizei Tranzactionale.

Uneori suntem intr-o stare de copil spontan. Spunem ceea ce vrem atunci cand vrem si cui vrem. Ne
miscam liber, avem un limbaj simplu si direct, cu multe interjectii. Vorbim energic, cu multa pasiune si
modulatii ale glasului.

In aceasta stare ne place sa ne jucam. Ne putem accesa usor creativitatea si intuitia. Avem umor, radem
mult si zgomotos. Avem multa energie, suntem curiosi si dornici sa experimentam.
In exces, putem deveni galagiosi. Se poate sa nu fim foarte diplomati si atenti la context. Este posibil sa
tragem concluzii pripite, bazate doar pe emotii.

Alteori suntem intr-o stare de copil adaptat. Studiem atent mediul, intuim asteptarile celorlalti si ne
conformam. Cautam armonia si echilibrul, respectam uzantele. Vorbim incet, cu o voce slaba si respectuoasa.

In aceasta stare ne integram. Putem accepta si primi ceea ce mediul ne ofera. Putem invata preluand din
exterior ceea ce ni se ofera.

In exces, putem deveni lipsiti de personalitate. Este posibil sa nu mai stim ceea ce ne dorim cu adevarat
datorita preocuparii excesive de a satisface asteptarile celorlalti. Putem ajunge sa luam decizii gresite doar
pentru ca asa ni s-a spus, fara sa le trecem prin filtrul propriu.

Ca adulti, simtim deseori presiunea sociala de a nu mai fi copii (un mesaj usor peiorativ!). Dimpotriva,
pentru o functionare psihica echilibrata, avem nevoie de toate cele trei stari. Iar starea de copil este o resursa
extrem de pretioasa in contexte in care avem nevoie fie de creativitate, intuitie sau de adaptare si integrare.

Maiestria este sa gasim doza corecta si mai ales contextul in care starea ne ajuta!

Pana saptamana viitoare, cand ne vom intalni cu starea de adult si cea de parinte, va urez sa va bucurati ca
niste copii de Sarbatorile Pascale!

De la Copil la Parinte. Starile eului (II)

21/04/2009 Raluca Mohanu Coaching, Inteligenta emotionala, Optimizare psihologica, Psihologie

Daca saptamana trecuta am descris starea de Copil, astazi vom aborda starea complementara cea de
Parinte.

Conflictul tau intern dintre generatii

Starea de Parinte inseamna responsabilitate pentru ceilalti. In aceasta stare ne asumam sarcini, avem grija,
fixam reguli si stim ce si cum trebuie sa fim.

Invatam aceasta stare de la figurile noastre parentale (mama, tata, bunici, etc.) si o avem in noi chiar daca nu
avem copii biologici.

Uneori simtim o nevoie imperioasa de a avea grija de ceilalti. Ii protejam, ii cocolosim, ii ajutam, preluam
responsabilitati care deseori nu sunt ale noastre. Avem gesturi largi, invaluitoare si deschise, invitandu-ne
anturajul in mrejele grijei noastre. Le vorbim cald, accentuand modulatiile glasului si dam o mare importanta
emotiilor.

In starea de Parinte Grijuliu le oferim celorlalti grija si caldura necesara pentru a creste. Ne definim prin
sentimentul de utilitate fata de ceilalti si suntem capabili de dedicatie si devotament. In plus, stim sa
formam retele sociale prin care ne atingem obiectivele noastre si ale protejatilor nostri.

In exces, Parintele Grijuliu poate deveni exagerat de protector. Cu cele mai bune intentii, isi poate sufoca
anturajul si poate impiedica dezvoltarea sa autonoma. La nivel inconstient, Parintele Grijuliu are
asteptarea ca si ceilalti sa ii raspunda serviciilor sale. Atunci cand acest lucru nu se intampla (destul de des,
de altfel), se poate simti frustrat si poate poza in victima.

Alteori dorim sa stabilim norme si reguli pentru ceilalti. Stim ce trebuie si ce nu trebuie, ce este
bine si ce nu este bine. Avem gesturi hotarate, care comunica directie si siguranta. Vorbim energic, chiar
autoritar, comunicand celorlalti adevaruri absolute.

In starea de Parinte Normativ le oferim celorlalti siguranta. Stim sa stabilim contextul si cadrul necesar
desfasurarii unei activitati. Suntem clari si coerenti, vorbim despre principii si valori morale.

In exces, starea de Parinte Normativ poate deveni despotica. Putem fi rigizi, putin sensibili la argumentele
celorlalti si deloc dispusi la negociere. In mediul social, aceasta stare poate inhiba creativitatea si poate
deveni germenul unui viitor persecutor.

Starea de Parinte ne asigura o continuitate transgenerationala fiecare dintre noi suntem atat grija pe care
ne-au purtat-o parintii nostri cat si normele educationale pe care ni le-au insuflat. Si in functie de ce am
invatat de la ei, suntem mai atenti la cum facem (Parinte Grijuliu) sau la ce facem (Parinte Normativ).

Revin saptamana viitoare, descriind o stare care ne aduce aici si acum starea de Adult.

Eu sunt OK, tu esti OK. Starile eului (III)

28/04/2009 Raluca Mohanu Coaching, Inteligenta emotionala, Optimizare psihologica, Psihologie

In ultimele doua articole am scris despre starile de Copil si de Parinte, descrise conform Analizei
Tranzactionale.

Aceste stari sunt interne dar totodata ne pozitioneaza si in relatia cu ceilalti. Astfel, daca sunt foarte des
in starea de Copil Adaptat ii pot comunica acestuia ca eu nu sunt OK, dar el/ea este OK. De fapt, imi asum
rolul de copil care nu stie, nu gandeste, nu isi asuma responsabilitatea si se comporta conform asteptarilor
celuilalt. Pe de alta parte, in starea de Copil Liber pot deveni usor un Copil Rebel, in care comportamentul
meu este in continuare influentat de celalalt, chiar daca prin opozitie.

In starea de Copil ne raportam excesiv la celalalt, fie prin aprobare (Copil Adaptat), fie prin diferentiere
de dragul diferentierii (Copil Liber/Rebel). Nu avem un barometru intern suficient de bine dezvoltat care
sa filtreze ce este optim sa preluam din mediu.

In starea complementara, cea de Parinte, ne raportam la celalalt prin responsabilitatea pe care ne-o
asumam in locul lui/ei. La nivel inconstient, avem convingerea eu sunt OK, tu nu esti OK. Eu sunt OK
pentru ca stiu normele, valorile si regulilele pe care trebuie sa le respecti (Parinte Normativ), sau pentru ca
am grija (uneori excesiva) de tine (Parinte Grijuliu). La nivel incosntient, in starea de Parinte il infantilizam
pe celalalt si ii comunicam ca acesta nu stie sau nu poate sa isi poarte singur de grija.

Starea in care suntem aici si acum este starea de Adult. In aceasta stare suntem in prezent, gandim,
actionam si rezolvam probleme. In aceasta stare folosim logica, adunam informatii, facem comparatii,
analogii, sinteze, explicam. Atunci cand suntem prea mult in starea de Adult, devenim roboti excesiv de
rationali, eliminand partea noastra umana.
O relatie Adult-Adult inseamna Eu sunt OK, tu esti OK

Eu sunt diferit de tine si imi asum acest lucru si accept ca si tu esti diferit/a de mine. Astfel, intr-o relatie
dintre doi adulti exista egalitate, indiferent de pozitia ierarhica sau sociala a celor doua persoane.

Pentru a trai armonios, avem nevoie de toate Starile Eului incluzand-o pe cea de Adult bine dezvoltat.
Avem nevoie de claritatea si siguranta Parintelui Normativ, dar si de caldura si protectia Parintelui Grijului.
Ne ajuta entuziasmul si creativitatea Copilului Liber dar si adaptabilitatea si dorinta de a se integra a
Copilului Adaptat.

Iar pentru o relatie cat mai buna cu noi dar si cu ceilalti, avem nevoie de convingerea profunda: eu
sunt OK, tu esti OK.