Ft-Frumos din tei

de Mihai Eminescu

- Blanca, afl c din leagn

Domnul este al tu mire,
Cci nscut eti, copil,
Din nevrednic iubire.

Mini n schit la sfnta Ana

Vei gsi la cel din stele
Mngierea vieii tale,
Mntuirea feei mele.

- Nu voi, tat, s usuce

Al meu suflet tnr, vesel:
Eu iubesc vnatul, jocul;
Traiul lumii alii lese-l.

Nu voi prul s mi-l taie,

Ce-mi ajunge la clcie,
S orbesc citind pe carte
n fum vnt de tmie.

- tiu mai bine ce-i priete,

Las' de-a lumii orice gnd,
Mini n zori de zi pleca-vom
Ctre schitul vechi i sfnt.

Ea aude - plnge. Parc

i venea s plece-n lume,
Dus de pustie gnduri
i de-un dor fr de nume.

i plngnd nfrn calul,

Calul ei cel alb ca neaua,
i neteaz mndra coam
i plngnd i pune eaua.

S-avnt pe el i pleac,
Pru-n vnturi, capu-n piept,
Nu se uit nainte-i,
Nu privete ndrpt.

Pe crri pierdute-n vale

Merge-n codri fr' de capt,
Cnd a serei raze roii
Asfinind din ceruri scapt.

Umbra-n codri ici i colo

Fulgereaz de lumine...
Ea trecea prin frunza-n freamt
i prin murmur de albine;

n mijloc de codru-ajunse
Lng teiul nalt i vechi,
Unde-izvorul cel n vraj
Sun dulce n urechi.

De murmur duios de ape

Ea trezit-atunci tresare,
Vede-un tnr, ce alturi
Pe-un cal negru st clare.

Cu ochi mari la ea se uit,

Plini de vis, duioi plutind,
Flori de tei n pru-i negru
i la old un corn de-argint.

i-ncepu ncet s sune,

Fermecat i dureros -
Inima-i cretea de dorul
Al strinului frumos.
Prul lui i-atinge prul,
i atunci c-obrazul ro
Ea apleac gene lunge
Peste ochii cuvioi.

Iar pe buze-i trece-un zmbet

necat, fermector,
Care gur-abia-i deschide,
Cea uscat de amor.

Cnd cu totului rpit

Se-ndoi spre el din ele,
El nceat din cntare
i-i gri cu grai de jele,

-o cuprinde de clare -
Ea se apr c-o mn,
ns totui lui se las,
Simte inima c-i plin.

i pe umrul lui cade

Al ei cap cu faa-n sus;
Pe cnd caii pasc alturi,
Ea-l privea cu suflet dus.

Numai murmurul cel dulce

Din izvorul fermecat
Asurzete melancolic
A lor suflet mbtat.

Lun-atunci din codri iese,

Noaptea toat st s-o vad,
Zugrvete umbre negre
Pe cmp alb ca de zpad.

i mereu ea le lungete,
i urcnd pe cer le mut,
Dar ei trec, se pierd n codri
Cu viaa lor pierdut.

La castel n poart calul

St a doua zi n spume,
Dar frumoasa lui stpn
A rmas pierdut-n lume.

1875, 1 februarie