Lucian Blaga - Arheologie

Mai trecem cteodat', purtati de-acelasi gnd,

prin curtea unde sarcofage de bazalt
n siruri stau, distanta nobila pastrnd,
subt nalbe, de la unul pn' la celalalt.

Cnd nu e nimeni sa ne vada, ne oprim.

Adnc prin lespede ochim. S-a spart cndva
sa-ngaduie un jaf, caci oseminte nu-s,
nici aurii inele n ncaperea grea.

Un ochi de ploaie, apa clara, a ramas

sa strnga cerul pe-un asemenea temei.
Prin basoreliefuri, dibuind, ghicim
un drum spre iad, melancolia unor zei.

Crud fabulnd, nchipuirea ti-o ncerc:

un sarcofag antic, vezi tu, e mult mai plin
de tlcuri, de istorie, cnd e desert.
n gol s-arata un adaos de destin.

Au fost aduse sarcofagele aci

dintr-un stravechi oras, ce azi e subt pamnt.
Cresc porumbisti acum, pe unde for a fost
si se topeste cnepa n jgheabul strmt.

Fagase ai gasi de roti pe caldarm,

daca tarmul l-ai sapa si-ai scormoni.
Opaitul de lut ars s-a spart, si pulberea
a nrosit ogorul vechii-mparatii.

Noroade au trecut si glii s-au rasturnat.

Cenusa a-mpietrit pe vetrele pustii.
Si drumuri au murit subt iarba, pe subt strat.
Trecutu-i lung. C-un capat se iveste-aci.

Veniram, iata, printre lespezi. S-adastam.

Si am pleca. Dar mai ramnem sa privim.
T;sneste peste curte grabnic un lastun.
Apoi tacere-i iar. Nici noi nu mai graim.

Nimic nu misca-n aer. Nici pleoapele.

Dar bate soarele n piatra, din nalt.
Placut, tulburator e astfel sa te pierzi
prin moarte, cnd respira calda din bazalt.

Si-i dureros n marea trecere sa te

aprinzi visnd. Mai tare nsa arzi n schimb.
Iubirea prinde adncimi, asa cum e
umbratic joc, relief pe-un sarcofag n timp.