Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Sociologia Politica
Sociologia Politica
Ceea ce suntem si ceea ce facem depinde de coordonatele sociale in care traim. (Exemplu
Durkheim si sinuciderea)
Anomia=lipsa sau slabiciunea normelor sociale.
Societatile care cunosc o perioada de schimbari rapide, mari transformari si rasturnari sociale sunt
societati anomice pentru ca vechile norme nu mai functioneaza iar noile norme sociale sunt
insuficient cristalizate. Unii aemnii lipsiti de criterii clare si fice care se simt dezorientati ajung
chiar la sinucidere,
1
1.2 Obiectul sociologiei politice; concepte-cheie
In societatea contemporana puterea este multiforma, diversa si imbina simultan mai multe tipuri.
Astfel, exista nu numai putere verticala si si putere orizontala.
Exista si putere fara putere (Vaclav Havel) = oameni cu status subordinat ajung sa aiba mai multa
putere fata de ceilalti membri ai organizatiei datorita controlului incertitudinii pe care il detin in
urma unui acces privilegiat la informatii.
Etzioni considera ca puterea are nevoie de control social pentru a se impune. Mijloace de control
fizice, materiale sau simbolice.
Parsons enumera printre instrumentele puterii recompensa, sanctiunea, morala si influenta.
Coercitia nu este in opinia lui Parsons principalul instrument al puterii ci concepe puterea doar ca
autoritate, adica putere legitima, acceptata.
Folosirea fortei in putere este rezervata imprejurarilor extraordinare. La forta apeleaza doar
regimuri slabe; cele puternice nu au nevoie pentru ca se bazeaza pe consintamantul celor guvernati.
2
Dupa expresia lui Weber acestea sunt tipuri ideale de putere. Tipurile ideale
nu exista in stare pura in realitate, ele sunt o abstractie . Ele sunt construite
pornind de la observarea relaitatii printr un proces de indcutie. De obicei nu
actioneaza un singur tip de putere: diferitele structuri si organizatii combina
tipruile de putere, desi deseori exista unul predominant.
Prestigiu si putere: prestigiul este recompensa puterii, joaca un rol foarte important in motivatia
competitiei pentru putere. Prestigul este o evaluare pozitiva (respect, admiratie, stima) si nu este
intotdeauna asociat cu puterea. Prestigu fara putere (biserica). Putere fara prestigu ( regimul
comunist. Ceauseascu).
Efectele metamorfice ale puterii: autoritatea nu este o forma de putere personala (este definita de
norme si conditii sociale specifice). Autoritatea confera putere efectiva acelora care ocupa o pozitie
de autoritate. De multe ori autoritatea devine sursa de abuzuri si provoaca efecte metamorfice.
De ce are puterea acest efect?
1. ocupantii unei anumite pozitii au tendinta de a folosi intreaga putere de care dispun. Ex..
daca dispun doar de puterea de convingere o vor folosi doar pe aceea dar daca vor dispune
de puterea de a pedepsi o vor folosi cu precadere pe aceasta in dauna unor mijloace soft.
2. cei care au putere si ii controleaza pe ceilalti au tendita de a crede ca le sunt superiori si ca
se afla mai presus de regulile morale,
3
3. cei care au putere ajung la o parere exacerbat de buna despre ei si, astfel, se distanteaza de
subordinatii lor, pierzandu-si capacitatea de a intelege efectele lor asupra celorlalti.
Autoritatea este o potentiala sursa de abuzuri. De aceea, organizatia politica trebuie sa stabileasca
limite ale puterii si un control circular, de genul feed-back, intre indivizi, grupuri, institutii si actori
politici.
Politica este rezultatul unui process istoric. Procesele care au permisoameilor sa o dobandeasca (trei
metode Levi-Strauss):
1) Inventarea respectivei activitati sau institutii;
2) Transformarea unei institutii anterioare;
3) Importul (imitatia, difuziunea culturala).
Cum a fost creata politica? Teorii si ipoteze Durkheim-Parsons. Durkheim utilizeaza conceptul de
DIVIZIUNE A MUNCII SOCIALE iar Parsons pe acela de DIFERENTIERE STRUCTURALA.
Durkheim: pentru el activitatile si institutiile sociale specializate au aparut prin diviziunea muncii
sociale. Pe masura ce societatea devine mai complexa, sarcinile se specializeaza si, la un moment
dat politica devine o parte separata si autonoma a societatii. Diviziunea muncii determina
specializarea avantajului reciproc in schimburile sociale si trecerea de la stare naturala la stare
sociala. In scocietatile in care diviziunea muncii este mai dezvoltata, solidarietatea sociala este mai
amre datorita independetei existente intre elementele structurii sociale, care au nevoie unul de altul
pentru a supravietui si a se dezvolta.
Parsons: pentru el specializarea rolurilor politice inseamna ca exista grupuri si indvizi care
alcatuiesc o structura care guverneaza (conducatoare) distincta de restul societatii. Aceasta structura
apare inaintea statului, activitatea politica este anterioara statului. Politica este un ansambul de
relatii, institutii organizatii, mentalitati si comportamente. Structura sociala este formata din oameni
si din relatiile stabilite intre ei. Anumite relatii devin atat de importante pentru oameni incat vin
institutionalizate. Institutia sociala este un sistem durabil de relatii sociale organizate pentru a
indeplini un obiectiv care este definit fundamental de catre societatea respectiva. Pentru Parson
politica este o functie care asigura performanta sistemului social.
Caracteristicile politicii ca institutie sociala sunt teritoriul, autoritatea si dreptul de a folosi forta.
Statul este o institutie politica care are monopolul fortei legitime pe un teritoriu dat. Politica poate
avea un sens mai larg (reglementarea generala a relatiilor dintre indivizi si grupuri) si un sens mai
restrans (guvernarea unei societati).
Linia Durkheim-Parsons este diferita fata de orientarea marxista in privinta explicarii aparitie si
functionarii politicii.
Marxisti: cei care detin puterea politica o folosesc in propriile interese, daunand, astfel, pe ceilalti.
Daca cineva castiga puterea, altcineva o pierde. Prin realizarea scopurilor colective, castiga toata
lumea, si conducatorii si alegatorii. Pentru marxisti politica este un instrument de domniare a unui
grup de catre altul, impiedicandu-i pe cei dominati sa obtina ce vor.
4
Giddens: nu da dreptate celor doua perspective. Pentru el puterea nu se bazeaza doar pe credinta si
incredere ci pe ipocrizie si inselaciune.
Principala distinctie a politicii este aceea dintre societatile premoderne si cele moderne.
Tonnies: face distinctia dintre Comunitate - Gemeinschaft (ansamblu de indivizi legati organic prin
traditie si interesul comun al grupului) si Societate Geselleschaft
(ansambul de indivizi, separati dar asociati, care au interese partial ireductibile). In comunitate
solidariteatea se creeaza prin cultura, in societate prin structura.
Durkheim: face distinctia dintre solidaritatea mecanica (indivizii sunt asorbiti de catre grup, viata
lor fiind reglementata prin traditie si cutuma) si cea organica (individul este prioritar in raport cu
grupul si normele sociale pot fi schimbate pentru a guverna mai bine relatiile dintre indivizi
societati individualiste si foarte diferentiate.)
Weber: face disinctia dintre solidarietatea sociala afectiva (bazata pe sentimentul apartenentei de
grup) si solidarietatea rationala (bazata pe compromisul de interese). Pentru Weber rationalitatea
este elementul cheie a modernitatii. Oamenii isi bazeaza activitatea pe ratiune, pe calcul, pe
eficienta si eficacitate.
Marx: face distinctia dintre societatile bazate pe proprietatea comuna si cele bazate pe proprietatea
privata. Pentru Marx capitalul nu poate produce profit decat prin instituirea relatiei sociale.
Levi-Strauss: face distinctia dintre societatile calde (au o istorie accelerata) si cele reci (se
schimba intr-un ritm impreceptibil, incetinit).
5
2.4 Statul modern
Trecerea la statul modern este legata de dezvoltarea economiei de piata, modificari in bazele
economice ale grupurilor sociale, schimbari in cultura, reforme religioase, razboaie, industrializare
si urbanizare.
Weber: statul modern nu s-ar fi dezvoltat fara reforma religioasa protestanta, care a impus un nou
ethos, noi valori si noi norme de comportament, care au favorizat acumularea capitalista. In
viziunea lui capitalismul este o constealtie spirituala care valorizeaza economisirea, acumularea,
munca si rationalitatea. Fara aceste valori economia de piata si societatea moderna nu se pot
dezvolta.
Marx: factorii economici sunt primordiali in schimbarea sociala si politica.
Statul modern este o institutie care raspunde schimbarilor aparute in societate. De multe ori, statul
devine principalul actor al expansiunii economice externe si se implica simnificativ in dezvoltarea
economica interna. Pentru a face fata acestui rol si nevoit sa administreze o cantitate si o
complexitate din ce in ce mai mare de probleme sociale, statul devine si se dezvolta ca o birocratie
din ce in ce mai hipertrofica. Functiile sale se multiplica. Pentru a raspunde nevoilor sociale din ce
in ce mai numeroase si mai diverse, statul modern cunoaste o multiplicare a functiilor sale, in raport
cu statul premodern. El penetreaza tot mai mult atat sfera publica cat si pe cea privata: economie,
cultura, familie, protectie sociala. Statul modern isi dezvolta institutiile controlului social cum ar fi
armata, politia, jandarmeria. Statul modern functioneaza pe baza unor Constitutii si legi unitare
pentru intreg teritoriul si selecteaza elitele epocei pe cai legale definite de legi (sfarsitul elitelor al
caror drept era atribuit prin nastere).
6
2.5 Teoria modernizarii politice
Pe masura ce societatile se dezvolta din punct de vedere economic si cultural, ele vor crea,
inevitabil, regimuri democratice. Democratia, pentru a functiona, are nevoie de preconditii
structurala, cum ar fi o clasa mijlocie numeroasa, prospera, educata. Dezvotarea duce la bunastare
si stabilitate politica. Democratia presupune un nivel inalt de dezvoltare economica si culturala.
7
Relatii dintre economia de piata (capitalism) si democratie:
Economia de piata nu este compatibila cu regimurile nondemocratice.
Economia de piata are nevoie de democratie.
Democratia are neovie de economie de piata.
3.1 Definitie
Statul bunastari este o incercare de a crea institutii ale solidaritatii sociale, institutii bazate pe
identitate nationala si care inlocuiesc functiile indeplinite, in perioadele premoderne, de catre
familiile, comunitatea locala, biserica, senior ecc.
In aceasta etapa statul modern incepe sa se implice in ce in ce mai mult in productia si distributia
bunastarii generale, colective.
Istoric vorbind, statul bunastarii, reprezinta un raspuns la mutatiile si dizlocarile produse de
procesele modernizarii (generalizarea conomiei de piata, industrializare, urbanizare). Statul
bunastarii a marcat un moment de consens social intre guvernanzi si guvernati. Crearea acestui
consens a fost favorizata si de experienta razboiului.
Obiectivul principal al statului de bunastare este asigurarea unui minimum decent al nivelului de
trai pentru toti cetatenii sai.
Statul bunastarii este fundamentat pe cetatenia sociala.
Crossman: crede ca statul bunastarii reprezinta punctul culiminant al unui proces indelungat de
umanizare a capitalismului si de reconciliere a acestuia cu acest context.
Rawls: teorie a justitiei care imbina egalitatea drepturilor, a libertatilor civice si a sanselor de acces
la pozitii sociale si la autoritati cu o prioritate absoluta pentru cei dezavantajati. In aceasta optica
statul bunastarii devine o reactie anticapitalistica (asumarea ideii ca statul stie mai bn ce este bine
pentru cetateni decat acestia).
9
Principalul mecanism pe care se bazeaza statul bunastarii consta in trasferurile sociale, de la
societate ca intreg, catre anumite categorii de populatie, expuse anumitor riscuri.Astefel, sunt
sprijinite sansele de a avea o viata decenta pentru cei care nu pot partecipa, temporar sau permanent,
la activitatile pietei.
Bunastarea este astfel rezultatul interventiilor statului in sistemul pietei libere, fie prin excluderea
unor bunuri si servicii din acest sistem, fie prin controlarea sau chiar modificarea mecanismelor de
piata libera.
Ideile pe care se fundamenteaza statul bunastarii provin din aria iluminismului si rationalismului.
10
- Femielie ocupate,
- Copiii.
In concluzie, daca in tre cut oamenii erau protejati de catre solidarietatea colectiva, industrializarea
si urbanizarea au determinat nevoia de a acoperi riscurile standard prin contributia statului, in
conditiile in care majoritatea populatiei a devenit dependenta de un salariu controlat de fortele
impersonale ale pietei.
Prin urmare, statul bunastarii a aparut pentru a raspunde unei serii de obiective pragmatice: sociale,
economice, politice.
XVII sec: instutionalizarea saracilor, asistenta sociala la domiciliu, infiintarea de ateliere de lucru.
1889 statul bunastarii incepe cu Bismarck intr-o Europa radical schimbata fata de secolele
precedente. Noutate absoluta este crearea sistemului obligatoriu de asigurari sociale de stat pentru
batranete, boala si invaliditate.
Dupa primul razboi mondial si in timpul si dupa Marea Criza Economica dintre 1929 si 1933
Roosevelt isi lanseaza faimosul si fastul program social New Deal.
Dupa cel de al doilea razboi mondial se consti tuie statul bunastarii in expresia sa clasica, deplin
cristalizata.
Intre 1950 si 1975 se constituie perioada de maxima espansiune a statului bunastarii si vine denumit
statul maximal sau statul optimist. Aceste generatii au produs fenomenul baby boom.
Dupa 1975 situatia a inceput sa se schimbe. Aspiratiile populatiei incep sa creasca in vreme ce
conditiile se deterioreaza: somaj, inflatie, incetinirea cresterii economice, cresterea taxelor si
impozitelor, cresterea datoriei publice.
In anii 1980 putem vorbi de o criza vizibila a statului bunastarii.
In anii 90, insa, dupa un deceniu de cautari s-a constientizat faptul ca nu este vorba despre un
fenomen trecator si ca pentru a rezolva aceasta problema este nevoie de o schimbare de paradigma.
Dupa 1990 reforma statului bunastarii a inceput sa devina o realitate empirica.
Structura si functille statului bunastarii variaza foarte mult de la o tara la alta, in limitele definitiei
operationale utilizate. Exista o numeroasa tentativa de sistematizare a acestor variatii, de creare de
modele sau tipuri ale statului bunastarii, ca artefacte teoretice simplificatoare ale realitatii
multiforme.
Trecere in revista a celor mai accesibile dintre ele:
Marshall = trei compontente pe care le considera esentiale pentru acest sistem social: democratia,
capitalismul si bunastarea. Elementele sunt vazute mai ales prin prisma valorilor: bunastarea
reprezinta valori precum egalitate si cooperare; democratia - pluralism, libertate si drepturi
individuale; capitalismul merit, performanta, productivitate.
Aceste elemente nu sunt izolate unul de altul ci se afla in interconexiune, mai stransa sau mai
relativa, dar niciodata ele nu sunt complet autonome.
In functie de dinamica acestor elemente putem avea mai multe combinatii:
O combinatie in care dimensiunea cea mai importanta este ocupata de catre bunastare, ca
obiectiv social major care ghideaza celelate doua elemente (capitalismul si democratia);
exemplu Suedia,
O combinatie in care rolul hotarator este jucat de catre democratie, ca valoare sociala suprema;
exemplu Marea Britanie,
O alta combinatie care favorizeaza importanta acordata capitalismului, dintre cele trei elemente
si aici am putea ilustra cu statul bunastarii american.
Combinatiile se pot multiplica in plan teoric, nevand intotdeauna acoperire in realitate.
Tipologia Marshall are avantajul coerentei si pe cel al caracterului calr si sistematic al criteriilor
folosite dar ramane destul de teoretica si abstracta.
11
Catherine Jones incearca sa gaseasca o cale de mijloc intre unicitatea fiecarui stat al bunastarii si
multele aspecte identice. Pentru ea, diferentele sunt de nuanta, sunt grade ale statului bunastarii.
Principalii indicatori sunt: ponderea procentuala a cheltuielilor sociale in PIB; primatul valorilor
societale sau al celor individualiste; beneficii de protectie sociala universale sau conditionate de un
anumit status de munca. Astfel, sunt state ale bunastarii unde accentul cade pe capitalims si altfele
unde accentul cade pe redistribuire.
Tipologia Titmuss:
1) Modelul redistributiv: vede politica sociala ca pe un domeniu social major, indeplinind
servicii universale, in afara legilor pietei, conform princpiului nevoilor.
2) Modelul rezidual: exista doua solutii naturale sau socialmente date prin care nevoile
individuale pot fi satisfacute: piata libera si familia. Statul si institutiile sale trebuie sa
intervina doar cand aceste doua solutii nu functioneaza sau sunt distruse.
Aceste modele functioneaza ca tipuri ideale weberiene care nu sunt 100% obligatorii pentru
realitatile empirice dar, pentru incadrarea unui anumit model, trebuie indeplinite majoritatea a
acestor criterii.
12
13
Ambele tipuri prezinta dezavantaje. Atfel, modelul redistributiv creeaza inflatie si deficit bugetar,
determina cresterea cheltuielilor publice si efecte perverse. Descreste interesul pentru munca,
decurajeaza initiativa si crestera economica fara de care politica sociala isi pierde resursele.
Birocratizarea excesiva si procedurile confuze fac posibile fraudele si erorile. De asemeni, nu
rareori universalismul poate favoriza pe cei bogati care primesc beneficii de care, de fapt, nu ar avea
nevoie, diminuand astfel resursele pentru cei aflati cu adevarat in nevoie.
Modelul rezidual costa mai putin societatea dar genera o crestere a costurilor sociale: saracie
somaj, o calitate a vietii mai redusa, subdezvoltare umana in unele segmente sociale, risipa surselor
umane, injustitie sociala, de unde un ris mai mare de aparitie a conflictelor si tensiunilor sociale.
14
3.4 Concluzii
Statul de bunastare este rezultatul a unui proces inceput inca din secolul al XIX-lea. Acest proces a
modificat estential functiile statului modern, care incepe, sub presiunea unor factori economici,
sociali, si demografici, sa-si asume functii in asigurarea bunastarii colective. Statul modern cu cei 7
piloni ai sai este produsul anumit tip de societate societate industriala, societate moderna.
In ultimele doua decenii au avut loc schimbari structurale in societatea occidentala si unii autori au
numit aceste schimbari capitalismul tarziu, altii au apreciat ca ar fi vorba de o noua etapa istorica
si au numit-o post capitalism, societate post-industriala sau societate post-moderna.
In aceasta optica , reforma statului bunastarii este necesara din doua cesiniderente:
1) Criza profunda a acestui model de politica sociala,
2) Schimbarile din societatea occidentala contemporana nu mai sunt consonante cu
rationalitatea dominanta a modernitatii si cu ambitia de a gasi solutii pentru toate sferile
vietii sociale.
Statul bunastarii a fost considerat ca nu a gestionat eficient raportul dintre stat si individ, de aceea o
tendinta a reformarii sale este marirea libertatilor individuale si restrangerea roului sau in ceea ce
priveste interventia asupra sferei private.
Popper= credea ca stiinta evolueza prin teorii succesive, in care teoria ulterioara este mai puternica
si o inglobeaza pe cea anterioara (de exemplu, teoria lui Einstein o inglobeaza pe cea a lui Newton).
Spre deosebire de alte stiinte, paradigmele sociologice sunt simultane si complementare. Studiul
sociologic se concentreaza asupra realitatilor nationale. In sociologie paradigmele sunt, mai
degraba, explicatii ale fenomenelor sociale diferite decat teorii competitive.
15
Analizand politica, vedem ca ea cuprinde indivizi, grupuri, structuri, relatii, mentalitati. Diferitele
paradigme sociologice favorizeaza in analiza lor, unul sau altul dintre aceste elemente.
Cele mai importante dispute se refera la urmatoarele raporturi:
Raportul dintre actorii politici1 si structuri. Oamenii sau cadrul institutional au rol determinant?
Raportul dintre mentalitai si structuri. Mentalitatile creaza si determina functionarea institutiilor
sau institutiile sunt cele care creeaza si determina institutiile?
Paradigma holista: termenul de holism isi are originea in greaca veche, unde holos inseamna
intreg, totalitate. In filozofia antica holismul era mai degraba un panholism, vazand universul ca un
mare intreg ce integreaza atat natura cat si societatea. In filosofia moderna acest model de
interpretare a lumii este prezent in conceptul german de Gestalt, preluat apoi de psihologie.
Ludwig von Bertalanffy a ridicat holismul la nivelul unei teorii generale a sistemelor, ca premisa a
unificarii realitatii naturale si sociale si a elaborarii unui sistem unitar al stiintei . In aceasta viziune,
intregul univers, atat cel natural cat si cel social, este alcatuit din sisteme, deci poate fi analizat prin
aceasta prisma unica si integratoare, care este teoria sistemelor (considera ca rolul determinant
apartine structurii: ea determina comportamentul actorilor, si tot ea determina mentalitatile).
Paradigma interactionista: omul nu este totalitatea statusurilor si rolurilor sale sociale. Individul
nu se conformeaza atuomat normelor sociale, el are posbilitatea de a alege, are vointa si
autodeterminare. Institutiile nu sunt realitati date ci constructii subiective (rezultate ale interactiunii
umane),
Daca prin paradigma holista explicatia schimbarii este cautata in relatia sistemului cu mediul sau
exterior, interactionismul cauta motorul interior al schimbarii, adica interactiunile dintre oamenii
care alcatuiesc sistemul.
Raymond Boudon face o analiza a celor doua paradigme (criminalitatea in cele doua viziuni):
Pentru holisti criminalitatea este rezultatul urbanizarii a unei societati. Holistii vor formula o
ipoteza (raspuns cu un anumit grad de probabilitate la intrebarea cercetarii si care face legatura intre
doua sau mai multe fenomene numite variabile). Astfel, urbanizarea va fi variabila independenta
(explicativa) iar criminalitatea va fi variabila dependenta (de explicat). Ei vor observa ca rata
crimnalitatii este mai mare in societatile mai urbanizate, deci, ar exista o relatie cauzala intre cele
doua fenomene. Aceasta explicatie nu ia in considerare comportamentele specifice ale indivizilor,
agregandu-i pe aceastia in grupuri mari.
Pentru explicatia individualista (interactionista), criminalitatea este explicit rezultatul
comportamentelor individuale. Prin aceasta paradigma indivizii si comportamentele lor explica
fenomenele sociale. Un fenomen social este intotdeauna o consecinta a actiunilor individuale.
In concluzie orientarea holista prefera nivelul macrosocial, pe cand cea interactionista, nivelul
microsocial. Holistii prefera modele pozitive, cantitative, pe cand interactionistii, pe cele
calitative, interpretative.
Aceasta viziune asupra paradigmelor sociale este simplista, pentru ca ea nu actioneaza atat de clar si
in realitate. Nu putem reduce diversitatea campului socilogic la aceste doua paradigme. Exista
nenumarate orientari intermediare si nuante.
Pentru noile sociologii, aceasta distinctie intre paradgime nu mai este operationala. Noile
sociologii nu mai opereaza cu coduri binare: materialism/microsocial, calitativ/cantitativ. Aceste
distinctii nu mai sunt relevante pentru lumea in care traim, pentru modul in care functioneaza stiinta
azi, Nu mai exista teorii generale, universale, ci explicatii aici si acum. Prin urmare, stiinta se
relativeaza si nu mai este in cautarea unor inexistente adevaruri universale.
1
Pot fi individuali sau colectivi. Ei au in comun participarea la decizia politica si la actiunea politica. Nu numai
indivziii dar mai ales organizatiile , ca sisteme concrete de actiune politica, pot fi considerate ca actori politici.
16
4.2 Ideile principale ale holismului sociologic
Institutiile, pentru sociologie, sunt structuri sociale foarte stabile, durabile care indeplinesc functii
sociale fundamentale pentru supravietuirea si dezvoltarea societatii umane. Ele au aparut in istoria
umanitatii mai mult sau mai putin spontan. O institutie este alcatuita din mai multe organizatii.
Organizatiile au aparut ca un raspuns la necesitatea de a coordona efortul colectiv, ca un mod mai
eficient si eficace de atingerea a scopurilor propuse de catre diferite grupuri de oameni. Aceste
organizatii pot fi efemere iar functiile lor pot fi importante pentru gruprui relativ mici de oameni, nu
neaparat pentru intreaga societate, cume cazul institutiilor. Instutiile pot aparea spontan in istorie pe
cand organizatiile sunt structuri construite in mod deliberat.
Societatea contemporana este o societate organizationala. Ne nastem si murim in organizatii.
Organizatiile politice sunt definite de catre Michel Crozier si Friedberg ca modalitati obiective,
formalizate, ale actiunii politice, instituite si controlate in mod constient.
Caracteristicile defintiorii pentru o organizatie sunt:
Un anumit numar de membri,
Un mod constient de instituire (infiintare),
Obiective definite in mod formal,
17
Structura relativ stabila, chair daca mai putin durabila decat a institutiilor; structura
specializata cuprinzand mai multe subsisteme din care unul este responsabil de conducrea
organizatiei,
Un set de valori care ghideaza pe membrii organizatiei in activitatea lor,
Norme formale de functionare,
Activitati specifice.
Daca vom considera politicul ca sistem, acest sistem are urmatoarea alactuire:
Doua mari sectoare institutionale : satul si politica civila,
Fiecare dintre aceste sectoare este alcatuit, la randul sau, din institutii si organizatii.
Birocaratia este forma cea mai perfectionista a strcuturii organizationale. Sistemul capitalist a
impus pe scara larga birocratiile pentru ca productia capitalista avea nevoie de o administrare
stabila, eficienta, stricta, predictibila si rationala. Nu numai economia avea nevoie de o
administratie birocratica ci si societatea moderna, caracterizata prin ansambluri sociale mari.
Weber: birocratia este cel mai pur tip de autoritate legala, un mijloc pentru a avea o oferta
organizata, colectiva si interlocala, fiinod o functie a cresterii posesiei bunurilor. Crede ca numai o
reintoarcere la o organizare la scara redusa ne poate scapa de influenta birocratiei.
Factorii care au facut din birocratie o forma predominanta de organizare sociala sunt cresterea
populatiei, ameliorarea nivelului de trai, pacificarea sociala, individualismul, dezvoltarea
mijloacelor de comunicare si a trasporturilor, egalitatea in fata legii.
18
Weber identifica trei forme tipice ale birocratiei in epoca moderna: partidul politic, interprinderea
capitalista si statul modern.
Definitie: Birocratia este o structura specifica de statusuri si roluri, in care puterea de a influenta
actiunile organizatiei creste de la baza catre varf.
19
Avantaje: Weber enumera avantajele birocratiei: eficacitatea, eficienta, precizia, viteza, stabilitatea,
prediclibilitatea rezultatelor, competenta, disciplina, discretia, neutralitatea si unitatea.
Cheia birocratiei este functionarul, numit, platit pentru ceea ce face, posedand o calificare si
interesat de cariera.
In raport cu formele anterioare de organizare, birocratia are avantajele functionarii unei masini fata
de unleata primitiva: rapiditate, economie, rationalitate.
Dezavantaje: astazi , termenul de birocratie, atat in jargonul sociologic cat si in limbajul comun
are, mai degraba conotatii negative. Birocratia devine irationala, punand in pericol atingerea
scopurilor organizatiei si cheltuind extensiv si inutil resursele organizatiei.
20
Principul lui Peter:intr-o birocratie oamenii urca in ierarhie pana la nivelul
incompetentei lor. Birocratiile ajung sa fie conduse de incompetenti si sa
promoveze non-valoarea.
Legea lui Parkinson: in birocratii cantitatea de munca sporeste pentru a
umple timpul necesar realizarii ei. Pentru a evita atribuirea de noi sarcini,
mebrii birocratiilor trag de timp si prelungesc indefinit indeplinirea sarcinilor
curente. De aceea, birocratiile au tendinta de a deveni tentaculare pentru a
permite realizarea noilor sarcini prin angajarea de noi functionari.
22
Astazi, strucutrasociala a suferit mutatii iar granitele dintre grupuri
sociale sunt mai flexibile, mai dinamice. Ca urmare, marile partide europene au
abandonat perspectiva clivajelor si au devenit catch-all parties.
Clivaje= sat/oras, biserica/stat, centru/periferie
Pentru unele partide cucerirea puterii nu reprezinta un obiectiv realist. De
exemplu, in Romania fucntioneaza zeci de partide care nu spera ca vor ajunge
vreodata la putere. Scopul lor, de multe ori este obtinerea de vizibiltati sociale,
de scopuri lucrative sau pur si simplu de sociabilitate in sine.
Partidele nu au monopolul lor. Activitatile electorale, recrutarea, formarea
si selectia elitelor politice sunt performate si de alte organizatii, nu numai de
catre partide. Nici alte functii precum reprezentarea intereselor de grup,
socializarea politca ecc. nu reprezinta o exclusivitate.
Este dificil de atribuit partidelor ideologii clar articulate. De multe ori
exista mari diferente dintre ideologia declarata si cea manifestata in practica.
In concluzie, nici o dimensiune nu trebuie absolutizata si nu trebuie puse
diagnostice de veritabile sau false partide politice, intrucat dinamica sociala
si politica risca sa contrazica aceste constructii teoretice rigide.
Partidele politice sunt instrumente foarte puternice, utilizate de indivizi i
grupuri, pentru a modela lumea, prin intermediul politicii, conform intereselor i
dorinelor lor. Ele au funcii de participare i de reprezentare n politic a
diferitelor grupuri sociale dar i funcii expresive, de integrare social i de
construire a identitii politice. Partidele sunt instrumente eseniale ale.
democraiei, realiznd reprezentarea i ncadrarea politic, mobilizarea politic,
socializarea politic, dezbaterea democratic i structurarea opiniei .
Partidul este birocratie si asociatie voluntara in acelasi timp.
Foarte important este momentul genezei unui partid. Acest moment isi va
pune amprenta asupra evolutiei ulterioare a partidului, datorita personalitatii
fondatorilor si tipuli de relatie dintre ei. Ulterior, in care va evolua respectivul
partid va fi extrem de relevant. Principalii factori de mediu sunt gradul de
modernizare al respectivei societati, gradul de mobilizare a grupruilor sociale,
tipul de cultura politica si gradul de democratizare.
5.2 Tipuri de partide
23
aceste partide, nici membrii partidului nu mai joaca rolul de cureaua de
transmisie dintre partide si baza lor social traditionala.
Partidele contemporane sunt partide de votanti, nu partide de membri.
Tipologia lui Duverger si-a pierdut adecvarea la unele realitati contemporane.
Astazi, structura sociala este mai putin rigida, notiunea de clasa sociala este
mai putin folosita iar mobilitatea sociala este mai mare.
Numarul membrilor depinde si de succesul electoral la partidului.
Nici tipologia Lispet-Rokkan nu si-a mentiunt actulitatea intacta.
Teoriile modernizarii politice si teoriile dezvoltarii (develomentalist
theories) sustin necesitatea functionarii partidelor politice, ca element estential
pentru modernizare, ca institutie obligatorie a democratiei.
Partidele din lumea neoccidentala se bazeaza pe tipuri diferite de
solidarietate sociala, de exemplu, pe o solidarietate traditonala si nu asociativa
sau o solidarietate clientelara generand coruptie si clientelism.
In Romania partidele sunt bucuroase sa atraga noi membri dar punctul lor
maxim de interes este atragerea voturilor electoratului. PSD pastreaza unele
caracteristici ale partidului de mase.
Exista si partide care s-au creat intr-un mod autonom (creatie interna)
sau partide in care rolul principal a apartinut unei organizatii externe (creatie
externa). Ca exemple pentru creatie externa putem considera Biserica pentru
partidele crestin democratice occidentale.
Pentru unele partide foarte important a fost si rolul liderului carismatic
fondator. Exista o simbioza intre persoana liderului si indentitatea
organizationale. Exemple sunt: Lein pentru partidul bolsevic rus, Hitler pentru
partidul nazist german, Mussolini pentru partidul fascist italian, Berlusconi
pentru Forza Italia.
In Romania postcomunista putem exemplifica drept lideri carismatici pe
Coposu (PNTCD), Iliescu (PSD), Vadim Tudor (PRM),.
Unele partide carismatice sunt denumite anti-partide , in sensul ca ele
vor sa schimbe regulile jocului politic. Cele mai multe partide carismatice se
prezinta ca partide total diferite fata de cele existente.
In concluzie, partidele cunosc o mare variatie din punctul de vedere al
reperelor organizationale si tipologiile comprehensive sunt dificil de construit,
cel mai adesea, ele esuand in simplism.
24
verticala si pe orizontala; ierarhia este foarte importanta si pentru ca asigura
distributia recompenselor simbolice si materiale, care joaca un rol cheie in
functionarea partidului.
Pentru realizarea obiectivelor si functiilor intere si pentru a face fata
sfidarilor venite din mediul exetrior, birocratia nu poate depasi o anumita
limita. Prin urmare, toate partidele cunosc un proces de structurare, de
formalizare, de institutionalizare, de trecere de la o structura efemera, ad-hoc,
prin care se incearca atingerea unui obiectiv concret determinat la o structura
stabila si diferentiata care urmareste obiective generale si abstracte.
Birocratizarea este mai puternica atunci cand partidul apare autonom
prin legitimare interna iar birocratizarea este mai ridicata in cazurile in care
partidul se formeaza dispre centru spre periferie (de sus in jos) decat invers. Un
grad de birocratizare redus il pot avea si unele partide care au trecut prin
perioade indelungate de opozitie, private de folosirea aparatului de stat si a
sprijinului grupurilor de interese, care se indreapta mai ales catre partidele
guvermamentale. Aceste partide nu au suficiente resurse pentru ase
birocratiza.
O alta cateogorie de partide cu grad redus de briocratizare este formate
di partidele carismatice. Carisma, ca tip ideal de putere legitima, functioneaza
foarte diferit fata de puterea de tip birocratic. Carisma mai mult schimba
reguli , decat sa le respecte. Pentru partidul carismatic nu sunt importante
regulile ci liderul.
Trasformarea carismei in birocratie are loc dupa disparita liderului
fondator. Birocratizarea poate fi precedata de sau simultana cu luptele pentru
putere intre discepoli.(Ex, boala lui Lenin si ulterior moartea sa au generat
lupte interne in partidul bolscevic).
Partidele nu sunt birocratii in sensul forte al cuvantului pentru ca ele
sunt, in acelasi timp, asociatii voluntare. Deoarece nu sunt birocratii
autenticenici: distinctia dintre decizie si executie nu este foarte clara in
partidele politice.
Birocratia este un instrument important pentru a creste eficienta si
eficacitatea partidului. Ea este astfel o veritabila arma organizationala.
Birocratia este necesara darea poate deveni, din cheia eficientei si eficacitatii,
opusul acestor valori. Un grad prea mare de birocratizare este nociv pentru ca
rigidizeaza partidul, il face mai putin flexibil, mai putin adaptabil la schimbarile
mediului ambiant si, prin urmare, mai fragil.
Partidele au grade diferite de birocratizare. Cariera se construieste fie
lent, fie prin urcarea treapta dupa treapta a ierarhiei, fie ecista discontinuitati
in participare si dezvoltarea carierelor. Partidul de masa descris de Duverger
este prin excelenta partidul autonom si birocratizat dispunand de surse proprii
de finantare si de baza electorala proprie (classe gardee). La polul opus se afla
partide slab birocratizate. Problema este determinarea pragului peste care
birocratia devine nociva pentru functionarea partidului. Acest prag este situat
de catre traditia sociologica in momentul in care obiectivele oficiale ale
partidului sunt abondante si organizatia birocratica devine scop in sine,
functioneaza pentru propria supravietuire si dezvoltare. Gradul de biro mai este
legat si de strictura elitei conducatoare a partidului : divizata sau coeziva.
Partidele se mai deosebesc si prin gradul de centralizare. Birocratia nu e
intotdeauna corelata cu centralizarea. In sensul ei clasic birocratia
descentralizeaza functionarea organizatiei pentru ca lasa la latitudinea
functionarului sau a departamentului respectiv aplicarea a normelor formale si
25
a precedentelor. In rutina de zi cu zi, birocratiile functioneaza in mod
descentralizat.Pe de alta parte, insa, deziciile majore, legate de schimbari ale
rutinei, se iau, de obicei, in mod centralizat.
26