FRANCOISE PAROT *+ MARC RICHELLE INTRODUCERE IN PSIHOLOGIE ISTORIC SI METODE Traducere de _ DOINA STEFANA SAUCAN HUMANITASFRANGOISE PAROT + MARC RICHELLE INTRODUCTION A LA PSYCHOLOGIE Histoire et méthodes © Presses Universitaires de France, 1992 108, boulevard Saint-Germain, 75006 Paris © Humanitas, 1995, pentru prezenta versiune romaneasci ISBN 973-28-0551-Xx Demers stiintific si psihologie Discurs profan, discurs savant, discurs stiingifie Asa cum a reiegit din expunerea istoricd ce precede aceasti parte, psihologia, dupa ce gi-a cipitat statutul stiintific, isi imparte, normal, regulile generale de metoda cu alte stiinfe. Acestea se gisesc astizi din abundenti analizate si codificate in tratatele de logic& si de metodologie stiintific’. Ar fi important, dac& vrem si evaluim corect aportul psihologiei, si cunoastem si si infelegem metodele care au servit acesteia. Totusi, pentru a degaja prin- cipiile esentiale, in loc si le expunem in forma lor abstracti si, ca si spunem aga, normativa, este mai simplu gi in acelasi timp mai interesant si urmarim activitatea oamenilor de stiin} in evolufia ei, sii vedem cum s-au priceput ei si acumuleze incetul cu incetul cunostinjele stiinjifice. CASETA 14 Karl Popper (ndscut in 1902), filozof al stintei, asociat mai ini cercului de la Viens, si-a desivirgit caricra in Anglia. El a marcat epistemologia moderna i a influenfat ‘umerosi oameni de sting mai ales prin lucrarea sa Logik der Forschung, publicat’ ‘mai intii la Viena, in limba germand, in 1934, apoi la Londra, in engleza, in 1959 (tradusi in francezi in 1968, la Paris, editura Payot; 0 editie ulterioard a fost prefatati de Jacques Monod, premiul Nobel pentru medicini), unde el propunea criteriul refutabilititi (in francezi se spune uncori testabilité) evocat mai sus. Intr-o lucrare mai recenti, Objective Knowledge, din 1972, el a dezvoltat o conceptie evolutionist supra stiintei. Proces de sporire a cunostintelor in cadrul speciei umane, stiinta se ‘constituie, dup& imaginea speciilor vii de-a lungul evolutiei biologice, prin selectarea, dintre ipoteze $i teorii a acelora care vor supravietui in dauna celorlalte pentru ci sint mai rezistente la tentativele de respingere, fri ca aceasta si le garateze pereni- tatea, Cunoasterea stiintfica se prezinti astfel ca un obiect distinct de oamenii care © fac accesibili examenului comunit fifice gi formind cu celelalte produse ale creafiei umane un univers (Lumea 3) ireductibil universului fizic (Lumea 1) ca si universului experienfei psihologice subiective (Lumea 2). Popper a reluat si gia Tafinat tezele intr-un dialog cu John Eccles, neurofiziolog laurent al premiului Nobel, savant care a revenit la dualismul spiritualist intr-un volum intitulat The Self and Its Brain (Londra, Springer, 1977), volum ce se inscrie pe de alti parte printre contributiile Ia dezbaterea privitoare la raporturile dintre creier gi spirit. Ne vom referi, pe aceasta temi, la X. Seron (ed,), Psychologie et cerveau, Paris, PUF, 1989.144 METODE Astfel, abordim o cale care apartine mai degraba psihologiei decit logicii descoperirii. Este vorba aici de o distinctie asupra c&reia Karl Popper insista Ja inceputul lucr&rii sale clasice Logik der Forschung, care reprezinti una din contributiile cele mai importante la filozofia stiintei. Aici Popper a facut in mod clar impirjirea intre cercetarea proprietatilor distinctive ale discursului problema epistemologiei gi a logicii stiintei — gi studiul psihologic sociologic al activitatii stiintifice. Fiind si el legat de primul din aceste domenii, a propus s& se vada in refutabilitate (falsifiability) trisStura distinctivi a enuntului stiintific. O teorie sau 0 ipoteza este stiinfificd daca este formulati in aga fel incit s& fie posibil si fie verificati, prin observatie sau experi- mentare. Dacit a fost usor de aplicat la expunerile stiintifice din trecut, acest criteriu de demarcare, cum il numeste Popper, nu se poate aplica fara a ridica unele probleme atunci cind este vorba de o stiintd pe cale de a se forma, Cercetitorii stiintifici nu sint intotdeauna in masuri si-si formuleze ipotezele in aceasti form’ ideal’ inainte de a incepe si lucreze (vezi cap. XT), asa cum vom vedea mai departe, mai ales cind se afl4 inca in stadiul defrisarii terenului, cum este cazul psihologilor. Stiinga, ne place si 0 spunem, nu este decit o forma de discurs, 0 moda- litate, printre altele, de a folosi limbajul. Dar este un discurs asupra realului care se sprijin8 pe fapte si se supune unei permanente puneri in problema prin fapte. Omul de stiingi nu se multumeste deci si peroreze, el culege faptele care fi vor sustine discursul i apoi acesta se va ajusta fad incetare. Cercetarea faptelor nu se reduce nici pe departe la 0 activitate de limbaj: ea implicit acfiuni, mai mult sau mai pufin sistematice, i elaborarea din ce in ce mai intensi de instrumente capabile si suplineascd limitele simfurilor si organelor noastre motorii, fntr-un fel, discursul stiintific preia stafeta de 1a discursul cotidian: oameni ‘nu au asteptat constituirea disciplinelor stiintifice pentru a exprima in limbajul Jor natural cunoasterea lumii ce fi inconjoar’, si chiar a lumii lor interioare. {nsdigi structura limbii exprima aceasti activitate de observare, de categorisire, de punere in relatie a datelor realului: lexicul unei limbi trimite la 0 anumiti modalitate de a decupa realitatea, de a delimita obiecte, modalitate care trimite la rindul ei la caracteristicile culturii. Termeni care desemneazi comportamentul $i folosirea cAmilei sint numerosi si diferentiagi in limbile nomazilor din desert, dar rari la laponi, $i invers in ceea ce priveste renii. Morfologia si sintaxa reflecti la fel activititile cognitive de punere in relatie a lucrurilor sau evenimentelor: sub diverse forme, discursul cotidian prezint\ instrumente lingvistice specifice pentru exprimarea raporturilor de cauzalitate G,pentru c&“, ,,din cauza‘), de temporalitate (timpurile verbelor, adverbe si conjuncfii: ,,inainte ca“, ,,dup& ce“, ,,in timp ce“ etc.), de consecintd (,,dac&, atunci“) etc. care ocupa un loc important in discursul stiintific. fn multe din manifestirile sale discursul profan al bunului-simt se bazeazi pe o adecvare prealabil& la realitate, pe grija de a comunica fara echivoc ceea ce este de spus $i pe scopuri practice care isi gisesc verificarea in actiune. Gradinarii pot cu usurinfi s& se punk de acord prin incercarea validititii propozitiilor: »Aceste plante nu au nevoie de api si ,,Dacd lism aceste plante fri ap,DEMERS §TIINTIFIC $I PSIHOLOGIE 145 ele mor". Viata cotidiani este plin& de acest tip de discurs, la drept vorbind foarte apropiat de discursul stiinfific in esenta sa, si in unele privinte discursul propriu diferitelor discipline poate apare ca o specializare din ce in ce mai rafinat& a limbajului curent. Dar, de dragul acestei specializiri, discursul stiinfific se indepirteaz3, in general, din ce in ce mai mult de formularile initiale ale limbajului curent: profitind in acelasi timp de progresele instru- mentelor sale (vezi cap. IX, p. 150 si urm.) si de elaborarea conceptelor sale teoretice (vezi cap. XI), fiecare stiint4 ajunge la descrieri si explicatii adeseori foarte indepirtate de cele de la care a plecat; ea igi elaboreaz in acest scop propriul su limbaj. evolutie asemnatoare s-a produs gi in alte limbaje specializate, gi ele foarte indepartate de limbajul curent, dar care nu sint prin aceasta limbaje stiintifice, Unele din aceste limbaje specializate meriti fri indoial& cali- ficativul de savante: acesta este cazul limbajului juridic, filozofic, al moralei sau al limbajului metafizic. Primul nu este, desigur, scutit de referirile la realitate (social), ca i cel de-al doilea de altfel, dar nu este vorba de acea cercetare sistematic&, caracteristic’ demersului stiintific care vizeazd s& verifice in realitate, si prin alte mijloace decit cele propriu-zis discursive, vali- ditatea discursului. Cereetarea logico-matematici si cercetarea empiric’ ° Este totusi preferabil si se clarifice statutul deosebit al unui tip de discurs c&rvia nu i se refuz4 calitatea de stiintific, dar care nu caut in confruntarea cu realitatea criteriile de validitate. Este vorba de discursurile specifice disci- plinelor formale (logica si matematica), distincte de stiinfele realului sau de cele empirice. $i unele $i celelalte avindu-si locul in metodele de lucru ale psihologilor sau in arsenalul lor conceptual (vezi cap. XIII si XI), ele cer aici citeva comentarii. ‘Logica doreste si puna in formule cit mai sobre cu putin regulile rationa- mentului corect, Aceste reguli sint valabile independent de obiecte, reale sau imaginare, verificate sau numai presupuse, asupra crora se poarti discursul. Prin ea insigi logica nu-si caut& validarea in realitate: ea se mirgineste si defineascd gi si codifice cea ce std la baza unui rationament valid pentru ceea ce priveste consistenta sa interna. Se infelege de la sine c& un control in rea- litate specific disciplinelor empirice ar trebui, pentru a fi convingitor, si se sprijine pe un rayionament logic. Este deci elementar pentru orice om de stiinti si-i cunoased gi si-i respecte regulile si in acest scop este mai bine si-1 constientizeze in mod explicit, chiar dac& 0 parte important a lui se giseste in mod implicit practicati in rationamentul nostru curent. Matematica, stiinta numerelor, a cantitifilor, se consacri, in ceea ce 0 riveste, ,,construirii" unor obiecte inedite, dar in mod sigur nu unele oarecare: plecind de la propozitii admise ca axiome, ea deriv propozitii din ce in ce mai complexe, respectind cu 0 absoluti rigoare regulile rationamentului si146 METODE veghind la demonstrarea fiectrei noi propozitii avansate, Demonstrarea unei teoreme trimite intotdeauna la lucruri demonstrate anterior sau la axiome de plecare. Constructia matematic& nu-si g&seste deci verificarea sau validarea fn realitatea empiric3. Validarea este in intregime intern’, La un anumit nivel de generalitate, logica si matematica tind si se confunde si ridicd, de altfel, aceleasi probleme epistemologice dificile rimase fri solutie definitiva, ‘Asa cum s-a ficut deja aluzie tn prima parte in legiturd cu dezbaterea la care au participat realisti si nominalisti (vezi p. 18 gi casetele 1 gi 3), se pun, de fapt, doud probleme importante referitoare la constructiile Jogicienilor si matematicienilor. Prima ar fi aceea a statului acestor constructii: sint ele oare pure constructii ,inventate" de ‘matematicieni, acumulind secol dupa secol, de la inceputurile disciplinei lor, elaboriri din ce tn ce mai bogate, produse de propria lot minte, sau, din contra, sint,.descoperiri" de obiecte preexistente, facind parte dintr-un univers accesibil numai pe calea foarte deosebiti a rationamentului matematicianului, dar independent de el? Matematicienii se impart inci si astizi in constructivisti si realisti, primii fiind perceputi ca autorii ropriilor constructii, precum arhitecfii $i compozitorii sint autorii constructiilor gi comporitiilor lor, in’ timp ce ceilalfi se vid ca simpli descifratori de entititi care populeazi un univers imaterial, inaccesibil simturilor noastre, dar, in felul siv, foarte real. Fiecare isi aduce argumentele, mai mult intuitive decit de constringere, iar alegerea mine, pind la noi ordine, o alegere filozoficd. ‘A doua problemi priveste mai direct pe psihologi si, desi ea este independent de problema precedent, capiti un sens mai clar daci inclinim, mai degrabii, spre pozitia constructivisti. Ea se referd la originile sau geneza constructilor logice si matematice: starea lor actual, mult formalizati, asupra cdreia actioneaza astizi spiritul specialis- tului, si, int-o oarecare misurd, chiar acela al adultului,civilizat", al crui bagaj cultural cuprinde elemente mai mult sau mai putin importante ale acestor cunostinfe, nu are ca oare 0 istorie, atft a individului cft si a civilizatiei? Aparenta detasare de orice realitate concreti fn care pare si se miste matematica nu este oare un rezultat rafinat si abstract, al unui demers la origine mult mai comun? Aceasti intrebare se afli, evident, in central preocupitilor istoricilor acestei discipline, devenite formale, care leagi schimbirile comerciale de originea numerelor sau misurarea terenurilor de geometric. O alti cale de atac consti in a se intreba in legituri cu originea i dezvoltarea operatiilor logice si matematice de-a lungul evolutiei ontogenetice, altfel spus, do-a lungul dezvoltarii ‘cognitive a copilului, Aceasta este calea pe care a urmat-o Piaget in opera sa, care, asa cum 0 afirma el insusi, a pus bazele epistemologiei genetice si care a fost in acclasi timp, poate inainte de toate, o contributie la psihologia cognitici. Idcea directoare a lui Piaget, ficindu-se ecoul cercetiriloristorice la care el ficea aluzie, leagi gindirea logicd cea mai abstracti, rationamentul matematic cel mai pur de aetivititile senzorio-motorit ale noului niscut, care se dezvolti progresiv, cu titlu inci de actiuni interiorizate, spre ‘operatii deja apropiate de forme mai perfectionate de rationament logico-matematic, dar cu toate acestea legate de suporturi concrete — de stadiul numit, mai exact, al operatiilor concrete — pentru a se detasa de acestea in sfirsit la un nivel pur formal. Opera lui Piaget ilustreazX unul din punctele de jonctiune dintre psihologie si logic sau matematic’: psihologiei fi revine sarcina de a descrie modul in care se constituie la individ competentele logico-matematice si, mai pe larg, cum functioneaz’ subiectul cind isi pune in actiune competentele, conformindu-se mai mult sau mai putin strict unor reguli formalizate, sau departindu-se de ele din motive care trebuie identificate. Acesta este unul din domeniile privilegiate ale psihologiei cognitive contemporane, despre careDEMERS $TIINTIFIC $I PSIHOLOGIE 147 ghicim fark efort c&X cere psihologului o informare solidi in logica si matematic’, Se vor gisi in volumele HD gi HC numeroase exemple de cercetari provenind din acest curent. Este, desigur, o alt formA de intilnire intre discipline formalizate si psihologie. Construite sau descoperite, obiectele formale ale matematicianului prezint& aceast& proprietate curioasi de a se potrivi perfect, in anumite cazuri, descrierii anumitor aspecte ale lumii reale. Astfel, de-a lungul istoriei sale, fizica s-a matematizat din ce in ce mai mult, in asa fel incit astizi fizica teoretic’ se prezint aproape ca un exercitiu de matematicd puri. Psihologia nu a ajuns pini acolo, dar ca toate stiinfele empirice incearci, de cite ori este posibil, s&-si masoare obiectele sau si le aplice un instrument matematic. ‘Vom reveni mai in detaliu, in capitolul XIII, la misurare si matematizare in psihologie. Este suficient si subliniem, in acest context, importanta cooperarii care se instaleazA intre stiinta empiric si cea formal in exploatarea instru- mentelor formale de descriere gi analizi a realititii; si subliniem faptul c& instrumentul formal nu se substituie niciodati obiectului asupra ciruia se aplic& si c& el ajuti numai la conturarea lui mai exact’, Reproductibilitate si comunicabilitate Datele empirice cu care oamenii de stiint& isi confrunti discursul, dupa metodele observarii $i experimentiii, ale ciror caracteristici mai importante Je vom examina mai departe, tebuie si fie reproductibile: un alt cercetitor ‘trebuie si ajungi la aceleasi date, numai si se plaseze exact in aceleasi conditii. Acestea vor putea primi interpretiri teoretice diverse, insi ele nu-si gisesc ocul intr-o constructie teoretic’ decit daci, in prealabil, au fost corect stabilite, fapt ce presupune ci ele pot fi astfel reproduse. La aceasti exigenta exist conditii evidente: toate aspectele utile ale situatiei de observare sau experimentare trebuie si fie clar precizate, fie ci este vorba de caracteristici ale subiectilor, ale echipamentului sau materialului folosit, de desfigurarea experienfei sau observatiei, de modalititile de inregistrare a datelor, de instrumentele de analizare a rezultatelor etc. Aceasta presupune, pe de-o parte, ca cercetAtorul si aiba precizate pentru sine insusi toate aceste puncte, iar, pe de alti parte, ca el si furnizeze o descriere lipsiti de echivoc. Stiinga se construieste pe propriile achizitii anterioare. Este deci esential ca cercetitorul 84 poati si aibi incredere in confratii sii si si ia drept reproductibile datele pe care le publicd. Aceasti incredere s-a instalat, in general, pind intr-atit incit multe rezultate servesc drept baz pentru lucriri ulterioare tnainte de a fi fost vreodaté reproduse. Este adevarat ci incercirile de reproducere nu sint intotdeauna mulfumitoare din cauza timpului pe care il cer si a renunfirii la originalitatea pe care ele 0 implici. De altfel, ele sint putin compatibile cu ritmul publicatiilor originale impus de institutiile de gestionare a cercetirii. In cea mai mare parte din cazuri, se poate spera ca seriozitatea si competenfa cercetatorilor si garanteze reproductibilitatea gi si scuteasca de efortul verificirii, asa cum era obiceiul in secolul trecut. Totusi, ficcare discipling igi are excepiile sale, datorate cind erorilor cercetitorul ‘ndepirtirii de la deontologia sa, Riticirile nu-i pindesc decit pe debutanti sau pe neglijenti. Vom cita spre exempli-148 METODE ficare, in dublul sens al termenului, retractarea unuia dintre cei mai eminenti psihofiziologi americani, Neal Miller, care, dupii ce si-a publicat lucrari remarcabile privind conditionarea rispunsurilor viscerale la gobolani, nu numai ci nu le-a vizut niciodati confirmate de alti cercetitori ce au Incercat si le reproduc’, dar na a ajuns s le reproduc nici in propriul laborator (vezi caseta 15). Fira indoiald, trebuie si regretim ci actualmente nu existi loc pentru lucririle de reproducere a rezultatelor, mai ales in formarea psihologilor. CASETA 15 Un model de onestitate stiificd ‘Neal Miller, psihofiziolog american, atagat gcolii din Yale, dominati pe atunci de Clark Hull, a participat prin anii 1940 Ia eforturile acestui grup pentru a apropia teoria invétirii de teoriile psihodinamice de inspirajic freudian’. Bl si-a facut simi prezenfa prin lucriri experimentale de bund calitate privind invafarea, motivatia, anxictatea, Prin anii ’60, atasat de Institutul Rockfeller, el a fntreprins cu echipa sa tun important program de cercetare privitor la posibilitatea de a conditiona dupa modelul numit operant al reactiilor viscerale, precum accelerarea sau incetinirea ritmulaj cardiac, cregterea sau reducerea contractiilor intestinale etc. In aceste cexperiente, realizate pe sobolani, cresterea sau diminuarea ritmului cardiac, de exemplu, antrena o intirire pozitivs sub forma unei stimuliri electrice in ,,zonele cerebrale ale plicerii". Rezultatele pe diverse organe s-au dovedit in intregime pozitive, Ele cipitau o fafeti teoretica considerabila, aducind o solutie unei vechi

S-ar putea să vă placă și

• Asistenţa Socială A Copilului Abandonat 2

  

  Document41 pagini

  Asistenţa Socială A Copilului Abandonat 2

  cristins

  93% (27)
• Psihologia Educatiei-Eseu

  

  Document2 pagini

  Psihologia Educatiei-Eseu

  Denisaaa93

  Încă nu există evaluări
• Introducere in Psihologie PDF

  

  Document88 pagini

  Introducere in Psihologie PDF

  otilica05

  Încă nu există evaluări
• • Reviste
  • Podcast-uri
  • Partitură
• Procesul de Resocializare Al Minorilor Delincventi

  

  Document90 pagini

  Procesul de Resocializare Al Minorilor Delincventi

  Denisaaa93

  100% (4)
• Chestionar de Personalitate Multifazic FREIDBURG

  

  Document20 pagini

  Chestionar de Personalitate Multifazic FREIDBURG

  Denisaaa93

  100% (1)
• Cain Jacques Psihanaliza Si A

  

  Document98 pagini

  Cain Jacques Psihanaliza Si A

  gabimares

  100% (4)
• K Stan

  

  Document65 pagini

  K Stan

  Raluca Cocuţ

  Încă nu există evaluări