Dreptatea

Conceptul de dreptate a reprezentat un punct de interes in gandirea filosofica inca din cele mai
vechi timpuri. Dintotdeauna oamenii au cautat raspunsuri la intrebari precum : Ce este dreptatea?
Poate exista o dreptate absoluta? Cum poate deveni un om drept? In perioada moderna si
contemporana, s-ar mai putea adauga intrebarile: Are legatura dreptatea cu religia? Poate fi drept
un om necredincios(ateu, agnostic)?

Intr-o prima definitie, dreptatea, din punctul de vedere al lui Cephalos (definitie ce reiese din
cartea lui Platon, Republica), inseamna a da inapoi ceea ce ai primit de la cineva, fie ca uneori
se cuvine, alteori nu. De asemenea, un lucru subliniat de Cephalos(om de afaceri din Pireu) era
prezenta cuvantului adevar, dreptatea presupunand a spune tot timpul adevarul.
Intr-o alta acceptiune, dreptatea mai poate fi inteleasa si ca respectarea legilor si regulilor dintr-
un stat.
De asemenea, tot in filosofia antica, Glaucom considera ca natura umana ar fi incompatibila cu
dreptatea. Ca exemplu este dat mitul lu Gyges, al omului care gaseste inelul fermecat si care
nu se mai gandeste la aproapele sau in acele conditii.
Se observa insa la toti ganditorii antichitatii obsesia lor pentru dreptate. Dar ei cautau
dreptatea absoluta.
Totusi, in societatea actuala termenul de dreptate este doar unul relativ. Ceea ce este drept
pentru unii este considerat ne-drept pentru altii. Pentru unii a fi drept inseamna a respecta strict
legile tarii. Pentru altii insa, legile morale pot fi mai presus de legile tarii. Din acest punct de
vedere, trebuie luat in considerare conceptul de constiinta. Astfel, cel mai important lucru pare
a fi ceea ce simte un om in legatura cu un lucru. De aici rezulta faptul ca importante nu sunt
legile si normele prezente intr-o societate, ci legile si normele asimilate de fiecare persoana in
parte. Astfel, unui om i se poate parea drept sa raspunda cu aceeasi moneda altui semen de-al
sau Totusi, acest om a incalcat legile tariiLegea nu permite asa ceva, este interzis c omul sa-si
faca dreptate singur.
Apoi, dreptate absoluta inseamna ca un om cu anumite fapte sa fie considerat drept peste tot. Ce
ne facem insa cu statele care au legislatii total diferite in anumite privinte? Ceea ce e legal intr-
o parte poate fi ilegal in alta parte. Din acest motiv, o solutie ar fi raportarea la o instanta
superioara. O instanta superioara poate fi considerata divinitatea. Lucrurile par in regula, insa
daca observam multitudinea de divinitati existenta acum, ne dam seama ca nici asa nu putem
avea un termen absolut de dreptate.
De aici insa decurge insa iarasi o intrebare importanta: Poate fi drept un ateu? Unii ar spune ca
nu. Daca ne gandim la dreptatea absoluta, intr-adevar, putem spune ca nu. Daca insa ne gandim
la o dreptate relativa si subiectiva, putem spune ca da. Se poate considera drept un ateu, conform
propriilor sale principii norme. Si un ateu poate intelege faptul ca e interzis, imoral sau
nedrept sa furi. E adevarat, daca acesta ar fi credincios, ar considera ca tot timpul exista
Cineva care sa-l vada. Poate acesta este marele avantaj al credinciosilor. Nu neaparat
principiile lor mult diferite(in fond, cele 10 porunci crestine sunt aproape toate considerate in
sens juridic norme juridice: sa nu furi, sa nu ucizi etc), ci faptul ca acestia au tot timpul o frica
de o entitate superioara.
Practic insa, lucrurile nu stau chiar asa. Unii oameni, chiar si cu credinta in Dumnezeu, pot face
niste fapte absolut reprobabile. Astfel, credinta nu pare a fi un factor atat de important pentru
intelegerea cuvantului de dreptate.
De asemenea, dreptatea echivalata cu adevarul iarasi este un lucru relativ. Un om poate minti in
anumite situatii si sa fie total impacat cu acest lucru, desi despre el are o parere foarte buna si
sustine ca este un om corect. In psihologia sociala aceasta situatie este numita disonanta
cognitiva. Adevarul nu este spus in toate cazurile, dar acele cazuri in care este ocolit sunt
considerate ne-importante si irelevante pentru a caracteriza persoana in cauza.
Iar situatiile in care un om este silit sa sa greseasca sunt multiple. Un om cu adevarat drept nu
este cel care se lauda ca nu va face, ci cel care se lauda (cu fapte) ca nu am facut-o. Principalul
cuvant in definirea conceptului de dreptate este adevarul. Un om care spune adevarul tot timpul
este foarte aproape de dreptatea absoluta.
In termeni sociologici, dreptatea absoluta este perceputa doar ca un ideal-tip (un construct
teoretic la care ne putem raporta, care nu exista si nu va exista niciodata in realitate).Astfel,
dreptatea absoluta o putem defini doar teoretic si putem vedea cat de mult ne putem apropia de
ea. Iar un lucru important aici este adevarul. Cu cat spunem adevarul de mai putine ori, cu atat ne
departam de acest concept. E adevarat, sunt unele situatii in care orice facem este rau. In cazul
judecatorilor, care trebuie sa aplice o lege stramba, gresita sau inechitabila putem spune ca
orice decizie iau sunt considerati ne-drepti. Daca respecta acea lege, ei au creat o inechitate
daca n-o aplica, au incalcat O LEGE! Astfel, importante par a fi PROPRIILE lor norme. Ce cred
ei ca trebuie sa faca! Legea e lege si eu am aplicat-o.
In concluzie, dreptatea absoluta inseamna ca acel om este perfect. Perfectiunea tine doar de
divinitate, deci omul nu poate fi perfect niciodata, dar trebuie sa tinda sa ajunga acolo!