Sunteți pe pagina 1din 3

CURS IX

APLICAREA DREPTULUI INTERNATIONAL UMANITAR

1. Implementarea normelor dreptului international umaniatar;


2. Aplicarea normelor dreptului international umanitar.

1. Implementarea normelor dreptului international umanitar

Conventiile de drept umanitar, odata ratificate, trebuie aplicate cu buna-


credinta de catre statele contractante, iar valoarea lor universala ar trebui sa
asigure universalitatea respectarii lor. De aceea, receptand legile si obiceiurule
razboiului in legislatia militara nationala, statele ar trebui sa-i determine pe
combatanti si necombatanti sa inteleaga ca incalcarea acestora constituie o
infractiune ce va fi pedepsita.
Literatura de specialitate consemneaza existenta la baza aplicarii dreptului
umanitar a unor principii generale rezultate din textele conventionale si
confirmate de practica internationala. Astfel, in conflictele armate internationale,
un prim principiu general este acela al egalitatii juridice a beligerantilor fata de
DIU, in sensul ca partile la un conflict armat trebuie sa respecte la fel legile si
obiceiurile razboiului, indiferent de legitimitatea si legalitatea motivului pentru
care desfasoara actiunile militare, victima unei agresiuni neavand posibilitatea sa
justifice utilizarea unor mijloace si metode de lupta intersize, prin faptul ca duce
un razboi de aparare.
Un alt principiu general al aplicarii DIU este acela al respingerii clauzei care
restrangea aplicarea dreptului clasic al razboiului la acele conflicte, in care toate
partile beligerante ratificasera conventiile respective. Este evident ca respingerea
clauzei are valoare doar in cazul instrumentelor juridice care contin norme cu
caracter cutumiar sau al acelora care sunt acceptate si aplicate de statele care nu
le-au ratificat prin declaratia unilaterala.
Intr-o situatie asemanatoare este si principiul general al caracterului
unilateral si nereciproc al angajamentului asumat de state de a respecta si a face
respectat dreptul international aplicabil conflictelor armate, independent de
respectarea acestuia de catre adversari. Un ultim principiu general este clauza
Martens, care impune respectarea legilor si obiceiurilor razboiului in situatiile
neprevazute de instrumentele juridice, asa cum rezulta din uzantele stabilite, din
principiile umanitatii si din exigentele constiintei publice.
Implementarea normelor DIU implica insusirea si integrarea obligatiilor
prevazute de conventiile internationale, ce sunt impuse statelor, care au devenit
parti la ele inca din timp de pace, pe perioada desfasurarii conflictului armat si la
incheierea ostilitatilor militare. Inca din timp de pace, dreptul international
obliga statele sa conceapa atat masuri politico-strategice de prevenire a
eventualelor conflicte armate, cat si masuri de strategie militara privind
asigurarea cunoasterii si respectarii legilor si obiceiurilor razboiului. Necesitatea
acestora din urma este impusa de faptul ca inceperea ostilitatilor militare
presupune aplicarea imediata a dispozitiilor DIU, lucru ce nu poate fi realizat
fara existenta prealabila a unor masuri de executare si administrative adecvate
acestui scop.

2. Aplicarea normelor dreptului international umanitar

Statele neutre pot contribui la limitarea conflictului armat si la aplicarea DIU


in urmatoarele ipostaze:
- ramanand in afara conflictului;
- prin actiuni directe in cadrul conflictului sau oferindu-si sprijinul la
actiunea organizatiilor umanitare la favoarea populatiei sau bunurilor
civile;
- admitand beligerantii in spatiul neutru pentru actiuni fara scopuri militare
(ex. pentru repararea navelor de razboi, transportul de raniti etc.);
- prin actiuni directe de restabilire a pacii sau de limitare si localizare a
conflictelor armate sau sprijinind astfel de actiuni, cooperand cu partile
beligerante in reprimarea infractiunilor grave la dreptul razboiului.
Prin notiunea de Putere Protectoare se intelege , in principal, un stat neutru
sau un alt stat nebeligerant, care a fost desemnat de o parte la conflict si care,
acceptat fiind de adversar, este de acord sa-si asume functii de reprezentare a
intereselor partii la conflict pe baza dreptului international. Puterile protectoare
vor fi desemnate fara intarziere inca de la inceperea ostilitatilor.
DIU va fi aplicat in cursul desfasurarii razboiului cu concursul si sub
controlul Puterilor Protectoare. Activitati de Putere Protectoare vor fi efectuate
de catre statul desemnat prin intermediul personalului sau diplomatic, consular
sau orice alta persoana desemnata special in acest scop. Pentru indeplinirea
functiilor sale, personalului desemnat de Puterea Protectoare trebuie sa i se
faciliteze accesul la organele si agentii guvernamentali si administrativi ai
partilor la conflict.
Atributiile Puterilor Protectoare sunt multiple si variate, inclusiv posibilitatea
de a controla tratamentul aplicat ranitilor, bolnavilor, naufragiatilor, prizonierilor
de razboi si internautilor civili. In ceea ce-i priveste pe prizonierii si internautii
civili, Puterea Protectoare poate alege liber locurile de vizitare, poate discuta
fara martori cu acestia si doar cazurile de necesitate militara imperioasa,
invocata cu buna-credinta, temporar si exceptional, pot limita aceste drepturi.
Aplicarea dreptului umanitar este o problema atat de respectare a dispozitiilor
acestuia de catre state si agentiile lor, dar si de atitudine fata de eventualele
violari ale legilor si obiceiurilor razboiului. Statul lezat de o violare a DIU are la
dispozitie una dintre urmatoarele masuri:
- aducerea faptelor incriminate la cunostinta statului responsabil, fie pe cale
diplomatica (prin Puterea Protectoare), fie direct in zona actiunilor
militare (mai ales prin parlamentari);
- initierea unei anchete bilaterale de stabilire a faptelor care constituie
incalcari grave ale conventiilor internationale;
- cererea adresata statului responsabil pentru pedepsirea vinovatilor si,
eventual, acordarea de despagubiri;
- propunerea de constituire a unei comisii internationale de anchetare a
faptelor;
- cererea catre organismele internationale sau statele neutre de a interveni
pe langa statul culpabil, in sensul de a-l determina sa puna capat violarilor
sau sa impiedice repetarea lor;
- judecarea vinovatilor de savarsirea de crime de razboi care ar cadea in
puterea sa;
- aducerea faptelor la cunostinta opiniei publice internationale;
- trecerea la utilizarea de represalii cu respectarea regulilor instituite de
conventiile internationale.
In legatura cu represaliile, acestea constau intr-o amenintare si o presiune
exercitata asupra inamicului, in scopul de a-l face sa inceteze savarsirea de acte
de razboi ilicite si sa respecte normele DIU. Ele constituie singura procedura
directa de obligare a adversarului de a-si desfasura actiunile militare in
conformitate cu legile si obiceiurile razboiului. Din pacate, represaliile se
transforma in acte de razbunare, de la care combatantii au indatorirea sa se
abtina. A nu comite acte de razbunare impotriva persoanelor care nu participa la
razboi si a bunurilor care nu sunt obiective militare este o obligatie inscrisa in
multe regulamente militare.
Deficientele anchetei bilaterale au determinat statele participante la
Conferinta de reafirmare si dezvoltare a DIU sa propuna, ca in cazul in care
Puterile Protectoare nu-si pot indeplini sarcinile de a controla aplicarea
conventiilor umanitare, sa realizeze acest control din oficiu, un organ stabilit de
ONU. Propunerea a fost respinsa pe motiv ca ONU are caracter politic si nu
poate actiona impartial in domeniul umanitar, fapt ce a determinat avansarea
ideii instituirii unei Comisii Internationale de Stabilire a Faptelor (C.I.S.F.).
Acest mecanism de control al aplicarii DIU este prevazut doar pentru conflictele
armate internationale, in cele neinternationale nu se pot aplica decat, eventual,
regulile generale ale dreptului international general si ale dreptului international
penal comun.
Aceasta procedura de control reprezinta un progres fata de alte sisteme de
control, cu conditia ca ea sa functioneze trecand prin proba practicii. Pana in
momentul in care vom putea dispune de o jurisprudenta in acest domeniu,
putem afirma ca mecanismul de control instituit prin intermediul C.I.S.F., ar
putea sa-i descurajeze pe beligeranti cu privire la violarea DIU.

S-ar putea să vă placă și