Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

De Camil Petrescu

-roman interbelic,modern,subiectiv de facture psihologica

Romanul a fost publicat in anul 1930 fiind apreciat in critica literara, drept o monografie a
indoielii (Constantin Ciopraga) sau monografie a unui element psihic, gelozia (G. Calinescu).

Ultima noapte de dragoste este un roman modern de tip subiectiv, deoarece are drept
caracteristici, unicitatea perspective narative, timpul prezent si subiectiv, fluxul constiintei,
memoria afectiva, naratiunea la persoana I, autenticitatea, luciditatea autoanalizei si
anticalofilismul(impotriva scrisului frumos).

Perspectiva narativa este subiectiva, naratiunea este realizata la persoana I sub forma unei
confesiuni a personajului principal Stefan Gheorghidiu, care traieste 2 experiente fundamentale:
iubirea si razboiul.

Structura romanului este alcatuita din 2 parti, precizate inca din titlul care indica atat temele
romanului cat si experientele fundamentale traite de protagonist.

Titlul romanului porneste de la metafora noptii care sugereaza incertitudinile fara de sfarsit ale
protagonistului, sfarsit de drama sufleteasca.

Compozitional, romanul apeleaza la 2 artificii de compozitie; primul capitol La Piatra

Craiului in munte a carui actiune este posterioara intamplarilor relatate in restul partii I si
cantecul de la raspantie scena dintre cele 2 parti ale romanului, un topos simbolic.

Repere temporale si spatiale. Actiunea se desfasoara in preajma Primului Razboi Mondial cu 2

ani si jumatate inainte de izbucnirea razboiului, in Bucuresti si pe Valea Prahovei. Daca prima
parte a romanului este in intregime fictionala, a doua parte valorifica jurnalul de campanie al
autorului, articole si documente din epoca, fapt ce confera autenticitate textului.

Actiunea romanului. Romanul debuteaza cu un artificiu de compozitie, primul capitol La Piatra

Craiului in munte punand in evidenta cele 2 planuri temporale din discursul narativ: timpul
nararii(prezentul frontului) si timpul narat(timpul povestii de iubire).

In primavera anului 1916 in timpul unei concentrate pe Valea Prahovei, Stefan Gheorghidiu
asista la popota ofiterilor la o discutie despre dragoste si fidelitate, pornind de la un fapt divers
aparut in presa: un barbat care si-a ucis sotia infidel, a fost achitat de tribunal. Aceasta discutie,
declanseaza memoria afectiva a protagonistului care traieste o drama asemanatoare, trezindu-I
amintirile legate de cei 2 ani si jumatate de casnicie cu Ela.
Fraza cu care debuteaza abrupt cel de-al doilea capitol, diagonalele unui testament, concentreaza
intriga romanului: eram insurat de 2 ani si jumatate cu o colega de la universitate si banuiam ca
ma inseala. Tanarul Stefan Gheorghidiu, student la filosofie, se casatoreste din dragoste cu Ela,
studenta la litere, orfana, crescuta de o matusa. Stefan marturiseste ca aceasta poveste de
dragoste s-a nascut din admiratie, duiosie, dar mai ales din orgoliu. Autoanalizandu-se lucid,
Stefan sppune ca a inceput sa fie magulit de admiratie tuturor pentru el, deoarece era atat de
patimas iubit de una dintre cele mai frumoase studente. Cei doi se casatoresc si la inceput traiesc
modest, dar sunt fericiti. O mostenire neasteptata din partea unchiului Tache, fratele tatalui lui
Stefan, le schimba viata. Familia lui Stefan este nemultumita de averea mult prea mare pe care
acesta o mostenise, iar Ela se implica in discutiile despre bani, lucru care ii displace profund lui
Stefan: as fi vrut-o mereu feminine, deasupra acestor discutii vulgare. Ela se adapteaza rapid la
viata mondena, fiind preocupata de petreceri si de moda, in timp de sotul ei se simte confortabil
in lumea cartilor.

Prima criza matrimoniala are loc cu prilejul excursiei la Odobesti, atunci cand Ela acorda o
atentie exagerata, unui anumit domn G., care in opinia lui Stefan ii va deveni mai tarziu amant.
Cei doi se despart dupa mai multe certuri si suspiciuni, apoi se impaca, iar izbucnirea razboiului
il impiedica pe Stefan , inrolat pe front, sa verifice daca sotia, aflata la Campulung, il inseala.

A doua experienta existentiala este razboiul. Pentru Stefan Gheorghidiu, razboiul nu este
asemanator cu cel din romanele traditionala (Razboi si pace de Lev Tolstoi) ci durabila
halucinatie de foc si traznete.

Frontul inseamna haos, mizerie, masuri absurde,ordine, contradictorii, invalmaseala,

confruntarea permanenta cu moartea. Din cauza informatiilor eronate, gresite, artileria romana
fixeaza tunurile asupra propriilor batalioane. Cel mai dramatic capitol este intitulat Ne-a
acoperit pamantul lu Dumnezeu redand replica obsesiva a unui soldat in fata exploziilor care
sfarteca totul in jur. Din oameni nu mai ramane decat instinctual de supravietuire. Viata lor tine
de hazard, de intamplare, iar individual se pierde in iuresul colectiv exploziile se succed
organizat, unele le aud la cativa pasi, altele in mine [] animalic, oamenii se strang unii langa
altii, iar cel de la picioarele mele are capul plin de sange, nu mai e nimic omenesc in noi [] nu
pot gandi nimic, creierul parca s-a zemuit, nervii de atata incordare s-au rupt ca niste sfori
putrede.

Experientele dramatice de pe front, modifica titudinea lui Gheorghidiu fata de celelalte aspect ale
existentei sale: drama iubirii individuala este acoperita de drama colectiva a razboiului de sotia
mea, de amantul ei, de tot zbuciumul de atunci mi-aduc aminte cu adevarat, ca-ntr-o intamplare
din copilarie.

Ranit si spitalizat, Stefan Gheorghidiu se intoarce acasa la Bucuresti, dar se simte detasat de tot
ce il legase de Ela. Obosit sa mai caute certitudini, el isi priveste sotia cu indiferenta cu care
priveste un tablou si hotaraste sa o paraseasca :I-am scris ca-I las absolut tot ce e in casa, de la
obiecte de pret la carti, de la lucruri personale la amintiri. Adica tot trecutul.