Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Tratatul de La Lisabona
Tratatul de La Lisabona
Prin intrarea in vigoare a Tratatului de la Nisa, fiecare stat membru al Uniunii Europene isi
deleaga cate un comisar, caruia i se aloca o anumita sfera de competenta politica, care dupa
posibilitati trebuie sa corespunda cu autoritatea detinuta de statul membru in acel domeniu politic.
q avand dreptul de initiativa intocmeste proiectele de acte normative, pe care le supune pentru
adoptare Parlamentului si Consiliului. In comparatie cu organele interne intalnite in alte sisteme
politice, cum ar fi in cazul guvernului federal german, Comisia poate oricand sa retraga orice
initiativa legislativa care inca nu a fost adoptata definitiv de Consiliu;
q in calitate de reprezentant legal al Uniunii Europene la nivel global are dreptul de a negocia
mai ales tratatele din domeniul comertului si colaborarii internationale.
Tratatul de la Lisabona pastreaza functiile de pana acum ale Comisiei europene, dar aduce
schimbari la nivelul modului ei de functionare, incercandu-se prin acestea atat obtinerea unei
celeritati mai accentuate cat si a unui suport democratic marit. Astfel, executivul comunitar numit
intre data intrarii in vigoare a Tratatului de la Lisabona si 31 octombrie 2014 este compus din cate
un resortisant al fiecarui stat membru, inclusiv presedintele si Inaltul Reprezentant al Uniunii pentru
afaceri externe si politica de securitate, care este unul dintre vicepresedintii acesteia, dar, incepand
cu l noiembrie 2014, Comisia va fi compusa dintr-un numar de membri, incluzand presedintele si
Inaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe si politica de securitate, corespunzator cu
doua treimi din numarul statelor membre, atat timp cat Consiliul European nu decide modificarea
acestui numar, hotarand in unanimitate. Membrii Comisiei vor fi alesi dintre resortisantii statelor
membre in conformitate cu un sistem de rotatie strict egal intre statele membre care sa reflecte
diversitatea demografica si geografica a tuturor statelor membre. Acest sistem trebuie stabilit de
catre Consiliul European, care hotaraste in unanimitate. Principiile ce urmeaza a fi utilizate in
cadrul luarii unei astfel de hotarari sunt:
(a) statele membre sunt tratate in mod absolut egal in ceea ce priveste stabilirea ordinii de rotatie
si a duratei prezentei reprezentantilor lor in cadrul Comisiei; in consecinta, diferenta dintre numarul
total de mandate detinute de resortisantii a doua state membre date nu poate fi niciodata mai mare
de unu;
(b) sub rezerva dispozitiilor de la litera (a), fiecare dintre Comisiile succesive este constituita
astfel incat sa reflecte in mod satisfacator diversitatea demografica si geografica a statelor membre.
Rolul presedintelui Comisiei devine din ce in ce mai puternic, in acest sens, de exemplu, un
membru al Comisiei trebuind sa isi prezinte demisia in cazul in care presedintele ii solicita acest
lucru. Tot in acest domeniu, art. 9D prevede ca, tinand seama de alegerile pentru Parlamentul
European si dupa ce a procedat la consultarile necesare, Consiliul European, hotarand cu majoritate
calificata, propune Parlamentului European un candidat la functia de presedinte al Comisiei. Acest
candidat este ales de Parlamentul European cu majoritatea membrilor care il compun, in cazul in
care acest candidat nu intruneste majoritatea, Consiliul European, hotarand cu majoritate calificata,
propune, in termen de o luna, un nou candidat, care este ales de Parlamentul European in
conformitate cu aceeasi procedura. Consiliul, de comun acord cu presedintele ales, adopta lista
celorlalte personalitati pe care le propune pentru a fi numite membri ai Comisiei. Alegerea acestora
se efectueaza, pe baza sugestiilor facute de statele membre. Presedintele, inaltul Reprezentant al
Uniunii pentru afaceri externe si politica de securitate si ceilalti membri ai Comisiei sunt supusi, in
calitate de organ colegial, unui vot de aprobare al Parlamentului European. Pe baza acestei aprobari,
Comisia este numita de Consiliul European, hotarand cu majoritate calificata. Se fixeaza astfel o
legatura intre coloratia politica rezultata in urma alegerilor europene si executivul comunitar nou
creat.
1. CONSIDERATII GENERALE PRIVIND TRATATUL DE LA LISABONA
O asemenea schimbare impune o noua abordare, necesitate care a fost subliniata prin Declaratia
privind viitorul Uniunii anexata Tratatului de la Nisa si apoi prin Declaratia de la Laeken asupra
viitorului Uniunii Europene adoptata in anul 2001, care a decis, in vederea realizarii unei largi
dezbateri, convocarea asa-numitei Conventii Europene avand sarcina sa examineze problemele
esentiale pe care le ridica dezvoltarea viitoare a Uniunii si sa dea raspunsurile posibile punand
accentul pe necesitatea elaborarii unei Constitutii europene.
Astfel, Uniunea Europeana a intrat intr-o noua etapa a evolutiei sale pe data de 28 februarie
2002, cand s-au deschis, la Bruxelles, lucrarile Conventiei privind viitorul Europei.
Lovindu-se de respingerea venita din partea Frantei si Olandei, Tratatul constitutional a intrat
intr-o perioada de letargie pana in 2007, cand s-au relansat discutiile pentru un nou tratat Tratatul
de la Lisabona.
Tratatul de reforma al UE, document gandit pentru inlocuirea Constitutiei europene, a fost
aprobat la summit-ul de la Lisabona si a fost semnat oficial de sefii de state si de guverne pe 13
decembrie 2007. Documentul a intrat in vigoare la 1 decembrie 2009 ,dupa ce a fost validat de toti
cei 27 de membri ai UE. Daca pana la inceputul anului 2009, 25 dintre statele membre ale Uniunii
Europene ratificasera Tratatul, in cadrul Republicii Cehe inca mai era in curs procesul de ratificare,
pe cand in Irlanda acesta fusese respins in cadrul unui referendum, in anul 2008. Parlamentul
Republicii Cehe a ratificat, insa, Tratatul de la Lisabona pe 6 mai 2009, in conditiile in care Cehia
exercita Presedintia Consiliului Uniunii Europene. Urmare votului pozitiv al Senatului ceh din 6
mai 2009, numarul statelor membre care au finalizat la nivel parlamentar procedura de ratificare a
Tratatului de la Lisabona se ridica la 26. Irlandezii au acceptat ratificarea Tratatului de la Lisabona,
dupa ce textul a fost respins in 2008 si a paralizat organizatiile UE. In cadrul primului referendum,
53,4% dintre irlandezi au spus 'nu', impiedicand intrarea in vigoare a tratatului considerat de o
importanta fundamentala in functionarea Uniunii Europene.
2. COMPONENTA COMISIEI
a) statele membre sunt tratate in maod absolut egal in ceea ce priveste stabilirea ordinii de
rotaie i a duratei prezenei reprezentanilor in cadrul Comisiei, in consecinta, diferena dintre
numarul total de mandate detinute de resortisanii a doua state membre date nu poate fi niciodata
mai mare de unu
b) sub rezerva dispoziiilor de la litera (a), fiecare dintre Comisiile succesive este constituita
astfel incat sa reflecte in mod sadisfacator diversitatea demografica si geografica a statelor membre.
Membrii Comisiei nu solicita si nici nu accepta instruciuni din partea nici unui guvern,
instituie, organ, oficiu sau agenie. Acetia se abin de la orice act incompatibil cu funciile lor sau
cu indeplinirea sarcinilor lor.
O alta schimbare importanta: Tratatul de la Lisabona introduce o legatura directa intre rezultatele
alegerilor pentru Parlamentul European si alegerea candidatului la presedintia Comisiei.
Cu toate ca Tratatul de la Lisabona aduce toate aceste schimbari in ceea ce priveste numarul
membrilor sunt state care nu au fost si nu sunt de acord cu aceste prevederi, propunand men inerea
numarului de comisari egal cu numarul statelor membre, in acest sens precizam ca exemplu
reprezentanii Irlandei care au precizat ca vor aciona in sensul mentinerii sistemului un stat/un
comisar pentru structura Comisiei si dupa 2014.
Preedintele Comisiei defineste orientarile in cadrul carora Comisia isi exercita ac iunile, decide
organizarea interna a comisiei pentru a asigura coerenta, eficacitatea i colegialitatea actiunilor
acesteia, numeste vicepreedinii, alii decat Inaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe si
politica de securitate, dintre membrii Comisiei.
- iar pe de alta parte, va fi vicepresedinte al Comisiei pentru relatii externe. Responsabil pentru
elaborarea politicii externe si a politicii de aparare comuna, va prezida si Consiliul Afaceri
externe. In plus, va reprezenta Uniunea pe scena internationala in domeniul PESC si va fi asistat de
un serviciu european pentru actiune externa, format din functionari ai Consiliului, Comisiei si
serviciilor diplomatice nationale.
Tratatul de la Lisabona, la fel ca si celelalte tratate comunitare, atribuie Comisiei ca rol principal
pe acela de a exprima interesul comunitar si de a asigura realizarea acelui interes. Potrivit primelor
doua alineate ale noului art. 9 D, introdus la Lisabona:
(1) Comisia promoveaza interesul general al Uniunii si ia initiativele corespunzatoare in acest
scop. Aceasta asigura aplicarea tratatelor, precum si a masurilor adoptate de institutii in temeiul
acestora. Comisia supravegheaza aplicarea dreptului Uniunii sub controlul Curtii de Justitie a
Uniunii Europene. Aceasta executa bugetul si gestioneaza programele. Comisia exercita functii de
coordonare, de executare si de administrare, in conformitate cu conditiile prevazute in tratate. Cu
exceptia politicii externe si de securitate comune si a altor cazuri prevazute in tratate, aceasta
asigura reprezentarea externa a Uniunii. Comisia adopta initiativele de programare anuala si
multianuala a Uniunii, in vederea incheierii unor acorduri inter-institutionale.
(2) Actele legislative ale Uniunii pot fi adoptate numai la propunerea Comisiei, cu exceptia
cazului in care tratatele prevad altfel. Celelalte acte se adopta la propunerea Comisiei, in cazul in
care tratatele prevad acest lucru.
Comisia este autorizata de Consiliu sa deschida si sa conduca negocieri cu state ter e sau cu
organizaii internaionale, conform orientarilor trasate de catre Consiliu. In ceea ce priveste
acordurile cu statele candidate, rolul de negociator ii revine, in practica, Comisiei Europene.
5 PROPUNERI REFORMA
Anul 2007 nu a fost numai anul in care Romania si Bulgaria au obtinut statutul de membri cu
drepturi depline ai Uniunii Europene ci a fost si anul in care impasul creat de respingerea Tratatului
instituind o Constitutie pentru Europa in Franta si Olanda a fost depasit si s-a dezbatut, negociat si
adoptat ceea ce va ramane in istorie ca Tratatul de la Lisabona.
Conform analistilor legislatiei comunitare, mai mult de 90% din vechea forma a Constitutiei se
regaseste in Tratatul de Reforma, cu unele diferente in domeniile afacerilor externe, ale securitatii si
apararii. Lipsesc insa elementele cu simbolica constitutionala (drapel, imn), desi ar fi putut
reprezenta simboluri ale atasamentului cetatenilor fata de Uniune.
European, ca si cea de Inalt Reprezentant pentru Afaceri Externe, Uniunea avand astfel o
voce mai puternica si mai coerenta pe plan international. Tratatul de reforma introduce si sistemul
de vot prin majoritate calificata, intareste
Tratatul afirma ca unul dintre obiectivele Uniunii Europene este acela al dezvoltarii durabile,
punand accentul pe ocrotirea mediului si facand referinta clara la schimbarea climatica. In
domeniul justitiei si afacerilor interne, se va folosi cu precadere procedura comunitara, cu un rol
crescut al Parlamentului European si al majoritatii calificate.
Introducerea acestei initiative va conferi cetatenilor Uniunii Europene o voce mai puternica si le
va da dreptul de a solicita direct Comisiei sa propuna noi initiative politice. Aceasta va adauga o
noua dimensiune democratiei europene, va completa setul de drepturi referitoare la cetatenia
Uniunii si va intensifica dezbaterea publica privind politicile europene, contribuind la crearea unui
autentic spatiu public european. Punerea in aplicare a initiativei va consolida implicarea cetatenilor
si a societatii civile organizate in elaborarea politicilor UE.
Dar, in timp ce principiul in sine si caracteristicile principale ale initiativei cetatenilor sunt
consacrate in noul tratat, procedura si modalitatile practice necesare acestui nou instrument
institutional ridica probleme de ordin juridic, administrativ si practic.
Spre exemplu, Tratatul indica faptul ca semnatarii unei initiative a cetatenilor trebuie sa provina
dintr-un numar semnificativ de state membre si prevede ca regulamentul stabileste numarul
minim de state membre din care trebuie sa provina cetatenii care prezinta o astfel de initiativa.
Aici pot fi facute cateva variante pentru a se stabili care ar trebui sa fie pragul corespunzator:
In primul rand, motivul pentru care se impune ca semnatarii sa provina dintr-un numar
semnificativ de state membre, este de a se asigura faptul ca o initiativa reprezinta in mod suficient
un interes comunitar. In timp ce un prag ridicat ar garanta, intr-adevar, faptul ca initiativa este
suficient de reprezentativa, acesta ar conduce, cu toate acestea, la o procedura mai greoaie. Pe de
alta parte, un prag scazut ar face initiativa mai accesibila, dar mai putin reprezentativa. Prin urmare,
punctul de echilibru trebuie gasit intre aceste doua consideratii.
In al doilea rand, pragul ar trebui sa fie stabilit pe baza unor criterii obiective, in special in
lumina altor dispozitii din tratat, pentru a se evita interpretarile contradictorii.
Una dintre optiuni ar fi sa se impuna ca pragul sa fie constituit dintr-o majoritate a statelor
membre. Intr-o UE formata din 27 de state membre, majoritatea ar fi in prezent constituita din
paisprezece state. Tratatul nu ar exclude o astfel de abordare. Cu toate acestea, utilizarea termenului
numar semnificativ pare sa indice ca nu s-a avut in vedere o majoritate de state membre. Mai
mult, o majoritate ar parea disproportionat de mare.
O alta optiune, de la capatul inferior al spectrului, ar fi stabilirea pragului la un sfert din numarul
statelor membre. In prezent, acest prag ar fi atins cu un numar de sapte state membre.
O a treia optiune ar fi sa se stabileasca pragul la o treime din numarul statelor membre. Acest
prag ar fi, in prezent, atins cu un numar de noua state membre. Acest lucru ar fi in conformitate cu
un numar de dispozitii din tratat, care au un caracter mai general. Pragul este utilizat in dispozitiile
privind cooperarea consolidata, care prevede ca cel putin noua state membre trebuie sa
participe. O treime este, folosita, de asemenea, ca prag pentru numarul de parlamente nationale
necesare pentru a declansa procedura de subsidiaritate prevazuta la articolul 7 alineatul (2) din
Protocolul privind principiile subsidiaritatii si proportionalitatii, anexat la tratate.
Cifra de o treime este importanta, de asemenea, in unele sisteme nationale. Constitutia federala
austriaca, spre exemplu, prevede ca initiativele cetatenilor trebuie sa primeasca sprijinul a 100 000
de alegatori sau al unei sesimi din acestia, in cel putin trei landuri, ceea ce reprezinta o treime din
cele 9 landuri austriece. In afara UE, pragul elvetian pentru numarul de cantoane necesar pentru
referendumuri facultative este, de asemenea, de aproximativ o treime.
Comisia Europeana considera ca un prag de o treime ar asigura un bun echilibru intre asigurarea
unei reprezentativitati adecvate, pe de o parte, si facilitarea utilizarii instrumentului, de pe de alta
parte.
Mergand pe o alta linie, mai amintim, de exemplu sa faptul ca executivul european (Comisia
Europeana) ar trebui sa reformeze si bugetul comunitar, mai ales in contextul crizei financiare
mondiale care a dat o lovitura puternica si statelor Uniunii Europene. Au trecut peste doua decenii
de la prima perspectiva financiara adoptata de UE, iar de atunci, circumstantele in care sunt cheltuiti
banii comunitari s-au schimbat profund: de la 12 state membre, Uniunea a crescut la 27, s-au
modificat structura institutionala a UE, nevoile, resursele si problemele acesteia.
Alte reforme care ar putea fi avute in vedere pe termen scurt s-ar putea referi la revizuirea
completa a aprobarii si a procedurilor de audit pentru controlul financiar, un nou sistem de
management financiar si noi programe de cheltuieli, o noua procedura pentru atribuirea
contractelor pentru prestarea de servicii, o remaniere a procedurii disciplinare aplicabile in cazul
membrilor comisiei precum si un nou sistem de responsabilitate in cadrul Comisiei, astfel incat
fiecare individ care detin o pozitie sa pe deplin responsabil pentru buget si masurile pe care
le manages.gestioneaza. In addition, we also need an entirely new framework for fighting fraud
andIn plus, este nevoie si de un nou cadru pentru combaterea fraudei si financial
irregularities.neregulilor financiare. We have long been advocates of the appointment of an
Daca ne referim la reforma Comisiei Europene pe plan intern ar putea fi avute in vedere, pe de o
parte, o redefinire a rolului institutional al acesteia in relatie cu Parlamentul si Consiliul si, pe
de alta parte, o definire mai clara a relatiei dintre politica si administratie in procedurile de
lucru ale Comisiei.
I. Literatura de specialitate
3. Busek Erhard, Werner Mikulitsch, Uniunea Europeana si drumul catre rasarit, Editura
Institutul European, Iasi, 200
7. Filipescu Ion P., Fuerea Augustin, Drept institutional comunitar european, Editura
Actami, Bucuresti, 2000.
10. Fuerea Augustin, Institutiile Uniunii Europene, Editura Universul Juridic, Bucuresti,
2002.
11. Groza Anamaria, Uniunea Europeana. Drept institutional, Editura C.H. Beck, Bucuresti,
2008.
12. Jinga Ion, Uniunea Europeana. Realitati si perspective, Editura Lumina Lex, Bucuresti,
1999.
13. Mihaila Marian, Suciu Carmen, Stan Dan, Drept institutional comunitar, Editura Lumina
Lex, Bucuresti, 2002.
14. Marcu Viorel, Drept institutional comunitar, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2001.
16. Moroianu Zlatescu Irina, Demetrescu Radu C., Drept institutional European, Editura
Olimp, Bucuresti, 1999.
17. Moroianu Zlatescu Irina, Demetrescu Radu C., Prolegomene la un drept institutional
comunitar, Editura Economica, Bucuresti, 2003.
18. Moroianu Zlatescu Irina, Demetrescu Radu C., Drept institutional european si politici
comunitare, Editura Calistrat Hogas, Bucuresti, 2001.
19. Moroianu Zlatescu Irina, Demetrescu Radu C., Drept institutional comunitar si drepturile
omului, Editura IRDO, Bucuresti, 200
20. Moroianu Zlatescu Irina, Drepturile omului un sistem in evolutie, Editura IRDO,
Bucuresti, 2007.
21. Moroianu Zlatescu Irina, Demetrescu Radu Constantin, Din istoria drepturilor omului,
IRDO, ANUROM, Bucuresti, 200
22. Stefan Tudorel, Beatrice Andresan-Grigoriu, Drept comunitar, Editura C.H. Beck,
Bucuresti, 2007.
23. Vedinas Verginia, Calinoiu Constanta, Statutul functionarului public european, editia a
II-a, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2007.
II. LEGISLATIE
III. INTERNET