Cel mai iubit dintre pamanteni

1. Preliminarii
Romanul apare in primavera anului 1980, fiind ultima creatie a lui Marin Preda sireprezentand
atat apogeul unei cariere scriitoricesti cat si un reper fundamentalalliteraturii noastre.intuindu-i
complexitatea tematica si artistica.
2. Formula de roman
Interpretarile critice nu au ezitat sa il numeasca
roman total
(eugen simion) pentru caaceasta ampla constructie se edifica din dezvoltarea si intereferenta mai
multorcomponente:
roman de dragoste, politic, psihologic, senzational, de moravuri,intelectual, eseistic, social
care cuprind ideea morala mitul fericiri prin iubire sintetzat infraza finala: daca dragoste nu e ,
nimic nu e. Ea exprima o credinta, un ideal, un
avertisment. E romanul unei istorii care traieste printr-un destin.Poate fi socotit un
roman intelectual
pentru ca meditatie devine o forma a epicului (unepic al intelectualului) , notiunile curente
de fericire, iubire, existenta, autoritate, putere,familie trec prin mintea unor indivizi care exercita
profesiuniintectuale (filozofi, scriitori,istorici, profesori) si fac din speculatie bucuria existentei
lor.Este un
roman politic
, cel mai substantial si cel mai curajos (eugen simion) dar nota
dominanta a cartii nu e data de manifestarea politicului in existenta individului, temaprivilegiata
nu e puterea.Preda scrie in esenta istoria unui sentiment (iubirea) si ii analizeaza
degradareaprogresiva pana ce iubirea coboara aproape de abjectie. Destinele eroilor sunt luate
devalul unor pasiuni obscure, dementiale , duse pana la limita de jos a existentei lor
(limitainsuportabilului). Luciditatea lor mareste
fosta pasiunii, dar nu o apara de suferinta sicadere.Este un
roman de dragoste
despre mitul fericirii prin iubire. Fraza finala sugereaza caexistenta omului nu are sens in afara
acestui mit chiar daca mitul imprima destinului uncurs tragic.E un roman total prin premise,
formula epica, deschiderea sociala si spirituala, romanvast, arborecent si prin realismul
lui fundamental, roman profund, ieist dintro gandirematura, decisa sa infatiseze fara crutare
adevarurile unei epoci unde fictiunea seimpleteste cu o realitate istorica relativ recenta si
deci verificabila.Marin Preda a descoperit ca sentimentele nu sunt libere, ca pasiunile cele mai
inalte suntinalntuite de circumstante. In acea epoca tragicul a disparut si a ramas doar
tragedia.Elementele
senzationalului
sunt moartea suspecta a Caprioarei, uciderea tortionarului iarcel de
moravuri
e lupta pentru putere incercurile poltice
ngerinta nedorita a politicului in toate sferele vietii umane a provocat in perioada postbelica o
stratificare a literaturii, coexistand astfel scriitorii care continuau traditia interbelica oferind un termen
de comparatie si pastrand in acelasi timp stacheta valorilor ridicata: M. Sadoveanu, G. Calinescu, M.
Eliade, subcultura sau literatura proletcultista promovata de tinerii scriitori in ale caror opere valoarea
estetica dispare, ponderea detinand-o factorul politic si scriitorii tineri care neacceptand compromisul
vor cultiva in opere mesajul adanc conotativ subliminal, din dorinta, dar si din nevoia de a pacali
cenzura: N. Stanescu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Marin Preda. Integrandu-se realismului,
ideologie ce presupune reflectarea in opera a viziunii despre lume a autorului, Marin Preda este unul
dintre scriitorii care au salvat literatura romana de la macularea la care o condamnase istoria, prin
apartenenta la cea de-a treia categorie. Fiind un succesor al realismului lui Flaubert, Tolstoi sau al lui
Balzac, Marin Preda debuteaza cu schita Salcamul in ziarul Timpul in 1941, publicand in
timpul dictaturii comuniste romanele: "Morometii', "Risipitorii", "Intrusul" "Marele singuratic" ,"Delirul"
si ,,Cel mai iubit dintre pamanteni'. Prin marimea substantiala, prin complexitatea in raport cu
celelalte specii literare inrudite, prin dezvoltarea, de regula, a unei problematici grave, prin
naratiunea fictiva in care actiunea dominanta, este bazata pe evenimente reale, uneori pe
documente, se desfasoara pe mai multe planuri, fiind sustinuta de numeroase personaje bine
individualizate si antrenate de o intriga complicata, Cel mai iubit printre pamanteni - 1980, este un
roman din punctul de vedere al incadrarii in specia literara.

Caracterul subiectiv, modern si experiential al romanului "Cel mai iubit dintre pamanteni' rezida in
modul adanc reflexiv de abordare a temelor pe parcursul diegetic, modul de individualizare subiectiv-
dinauntru a personajului si cel de constructie, de elaborare minutioasa a discursului narativ ce
presupune echivalenta narator-personaj. In acest roman, Marin Preda trateaza numeroase teme
precum instrainarea de parinti, pierderea religiei, familia, bucuria scrisului, ura ca drog, violenta
relatiilor sociale, sublimul si oroarea in iubire, tragedia fara tragic si omul, ca jucarie a soartei, insa
tema de profunzime a operei este mitul fericirii prin iubire vazut ca o dimensiune esentiala a
existentei umane. Viziunea autorului, transferata astfel asupra personajului -narator vizeaza faptul ca
iubirea nu are valoare in sine, ci capata sens numai in masura in care se rasfrange asupra celorlalti
si e in stare sa ii faca sa se simta fericiti si impliniti. De aceea, profilul personajului principal al
romanului, Victor Petrini, este construit pe baza a doua mari evenimente sufletesti, doua experiente
definitive care ii vor marca destinul sentimental, iubirea pentru Matilda Nicolau si pentru Suzi Culala.
Eroul si-a dorit cu disperare ca fiecare dintre cele doua femei ale vietii lui sa faca din el cel mai iubit
dintre pamanteni, insa de fiecare data a esuat. El isi va regasi aceasta calitate pierduta in bratele
fiicei sale si a Matildei, Silvia, care va deveni pentru tatal sau unica ratiune de a fi. Autorul va face o
sensibila descriere a relatiei tandre si delicate dintre parinte si copilul sau, Silvia ocupand pe
parcursul diegezei un loc privilegiat in gandurile eroului.
Un prim element al textului narativ semnificativ pentru ilustrarea viziunii despre lume a autorului il
reprezinta diegeza integrata celor .. capitole. Expozitiunea este marcata de prezentarea lui Victor
Petrini, aflat in recluziune, fiind acuzat de crima, care isi povesteste intreaga viata. Incipitul romanului
se suprapune cu finalul, opera fiind intoarsa in trecut, element prin excelenta de modernitate. Prima
parte a acestei retrospective cronologice evoca tineretea lui Victor Petrini, petrecuta inaintea si in
vremea celui de-al Doilea Razboi Mondial. Crescut intr-un oras transilvanean, dupa toate indiciile
oferite, Clujul, in casa unui muncitor de la fabrica de avioane, Victor Petrini devine un adolescent dur
si turbulent, ocolit de fete carora le era frica de el si urat de colegi pentru gandirea sa transanta.
Prima parte a volumului intai ar putea fi privita si ca roman al formarii unui tanar, avand astfel
calitatile unui bildgunsroman. Din aceasta formare face parte si initierea erotica - episodul legaturii
cu Nineta Romulus - sfarsita curand prin plecarea fetei. Dupa ce termina liceul, Victor Petrini se
inscrie la Facultatea de Litere si Filosofie din acelasi oras, devenind un student stralucit. Traieste o
noua iubire pentru o frumoasa colega, Caprioara, dar nunta proiectata nu are loc: dorind sa scape
de o sarcina indezirabila, "amintire" de la un medicinist, fata moare in timpul interventiei. Trupul ei nu
este gasit in ciuda anchetei care este facuta de autoritati. Pregatindu-se pentru o cariera in
invatamantul superior, Petrini preda la o scoala unde-l are drept coleg pe Petrica Nicolau, care ii
devine prieten. Invitat intr-o zi la masa in casa acestuia, Victor se indragosteste de Matilda, sotia lui
Petrica. Dupa doi ani, divortul dintre sotii Nicolau pronuntandu-se, Petrini se casatoreste cu Matilda
si se muta in somptuoasa ei casa. Intelectuala si ea, fiind arhitecta, Matilda nu poate crea o
comunicare spirituala cu sotul ei, care devine asistent universitar. In plus, femeia are destule
momente in care isi arata adancurile urate ale sufletului sau abisal devenind parca un alt om. Sunt
inregistrate simultan operatiile de epurare efectuate de regimul comunist : noul decan al facultatii
in care preda si Petrini este un anume Vaintrub, medic stomatolog devenit peste noapte, profesor de
marxism. Tot acum marele poet filosof, Lucian Blaga, este inlaturat si inlocuit cu un ins total
nepregatit, iar unele discipline sunt scoase din planul de invatamant; cel mai puternic om din
facultate este caloriferistul, devenit secretar de partid. Din ordinul lui Stalin, incepe amenajarea
Canalului Dunare - Marea Neagra, pe santierele caruia este reprimata intelectualitatea romaneasca,
greselile partidului comunist fiind evidentiate obiectiv. Arestarea lui Petrini chiar in seara botezului
fiicei sale, Silvia, puncteaza intriga romanului, Victor Petrini este acuzat ca ar fi facut parte din
miscarea "Sumanule negre" de esenta antimaghiara, deoarece autoritatile descopera intr-o scrisoare
primita de acestia de la un prieten asertiunea "astept ordonantele dvs". Fiind inteleasa tendentios,
este condamnat si ajunge in minele de plumb din Baia Sprie, pe vremea aceea trei ani fiind verdictul
in cazul nevinovatiei. Victor Petrini il ucide pe gardianul, care il trimitea in fiecare noapte la carcera
numai in camasa, in luna februarie, dorind astfel sa-l omoare. Petrini il impinge in abisul intunecat al
minei, salvandu-si astfel viata. Eliberat dupa trei ani si trei luni, nu mai poate fi reintegrat in
invatamant, fiind obligat sa intre in echipa de deratizare a orasului, fiind evidentiat astfel procesul de
reprimare a intelectualului in regimul comunist. La putin timp dupa intoarcerea sotului sau, Matilda
deranjata de noua pozitie sociala a acestuia, divorteaza si se casatoreste cu Mircea, activist de
partid de rang superior. Victor Petrini devine strungar, apoi contabil la intreprinderea Oraca,
incercand sa ramana om intr-o lume ilogica. In finalul volumului al doilea, este evocata moartea
mamei lui Petrini. Volumul al treilea prezinta intoarcerea lui Victor Petrini la mitul iubirii. Suzy Culala,
noua iubita a acestuia, isi ascunde statutul social, fiind casatorita cu un inginer dipsoman, numit
Pencea. In timp ce se afla la munte, Suzy si Victor sunt urmariti, pana la cabina telefericului, de catre
Pencea, care este hotarat sa-i ucida, fapt ce constituie punctul culminant al actiunii. Pentru a se
apara, Petrini il impinge in prapastie pe dipsoman. Marturisindu-si fapta, Victor este inchis din nou,
timpul detentiei fiind cel in care isi scrie jurnalul. Finalul il invoca pe acest om, batut de soarta in
perioada urmatoare eliberarii, scapa de iubirea-iluzie prin plecarea din tara a lui Suzy si se
pregateste sa-si publice cartile. La numai 35 de ani, personajul intelege ca mitul fericirii prin iubire va
dainui etern, opera avand un final deschis si memorabil prin caracterul definitiv atingand astfel
monumentalul "daca dragoste nu e, nimic nu e".

Viziunea despre lume a autorului este reliefata in acest roman si prin modul de individualizare a
personajului Victor Petrini. La fel ca toate romanele subiective, chipul personajului este realizat
dinauntru, in mod subiectiv. Spre deosebire de "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi",
in care perspectiva subiectiva este generata si la nivelul interpretarii, romanul lui M. Preda este
obiectiv in ceea ce priveste modul de percepere romanesc, personajul povestind o intamplare, dand
mai multe interpretari, iar celelalte personaje avand pareri diferite. Ca instanta narativa, Victor Petrini
este un personaj principal, datorita ocurentei din discursul narativ, sugerat, numele lui fiind inlocuit
de sintagma continuta in titlul romanului - "Cel mai iubit dintre pamanteni". Este si personaj
protagonist, sustinand dominant diegeza, tridimensional, deoarece evolueaza pe parcursul diegezei
si cu "functia de reprezentare" - Lintvelt -, asumandu-si functia narativa. Ca referent uman, Victor
Petrini este profesor universitar intr-un oras transilvanean si autorul jurnalului lucid si amar, care
trebuie sa tina locul spovedaniei dinaintea mortii dictate de un verdict posibil. Din paginile lui se
incheaga imaginea unui personaj complex, sincer pana la duritate, care cauta in scris o modalitate
de izbavire. Aflat intr-o situatie limita a vietii, asteptand condamnarea la inchisoare pe viata, el isi
regaseste astfel intreaga existenta condusa de o soarta nemiloasa si atotputernica, asa cum se
intampla in marile tragedii antice. Din acest punct de vedere, Victor Petrini este un personaj tragic.
Prenumele primit la botez ar fi trebuit sa-i aduca un statut de invingator, dar acesta se lasa asteptat
pana la sfarsitul romanului. Ca si titlul operei, prenumele este o ironie, Petrini fiind mereu un mare
invins. Caracterizarea personajului este dominant indirecta, realizata prin prisma faptelor si modului
de a vorbi. Ca eroii camilpetrescieni, Petrini este un intelectual de elita, iar numeroasele citate si
referinte la Platon, Socrate, Spinoza, ii atesta aceasta calitate. Ganditor profund, asa cum reiese din
discutiile purtate cu prietenul sau, Ion Micu, dar mai ales din numeroasele sale pagini in care
analizeaza viata si lumea, Victor Petrini este un idealist, pentru el sensul existentei consta in
apararea valorilor ei sacre, traind complexul unei adevarate "caderi" luciferice. Cea dintai dintre
acestea o constituie istoria aberanta al carui martor este. Onest in gandire, si in relatiile cu ceilalti
oameni, Petrini nu poate intelege schimbarile la care asista: inlocuirea marelui filozof si a altor
profesori renumiti in facultate, condamnarea lui pentru dogme. Cu toate ca incearca sa reziste cu
stoicism loviturilor soartei, se simte un instrainat deoarece muncile pe care le face dupa prima
detentie ii anuleaza calitatea de creator. A doua mare revelatie a lui Petrini este legata de mitul
fericirii prin iubire in care se refugiaza. Autocaracterizarea il defineste definitiv insa eu sunt omul
care isi asuma totul va afirma intr-o conversatie, incercand sa-si explice intransigenta fata de ideea
compromisului si a coruptiei pe care ceilalti le accepta cu nonsalanta.

Un al treilea element prin care se reliefeaza in aceasta opera viziunea despre lume a lui M. Preda il
constituie infrastructura narativa. Astfel, pana la capitolul al XIII -lea din volumul III, perspectiva
narativa este cea homodiegetica, naratorul fiind intradiegetic, intamplarile fiind povestite la persoana
I, de catre cel care a fost eroul principal al lor. Pe parcursul capitolelor al XIII-lea pana la XVIII-lea,
naratiunea este continuata de Ciceo, Stefan Pop, care relateaza in pozitie intradiegetica. Conform
spuselor lui Ciceo, Petrini "n-a avut puterea sa scrie decat ce l-a facut fericit". Incepand de la
capitolul al XVIII-lea este reluata perspectiva autodiegetica, naratiunea fiind arborescenta, lucru ce
face posibil proteismul romanului, fiecare intamplare povestita, generand ample momente de
meditatie, avand la baza o problema esentiala. In subtext, este grefata o dimensiune gnomica,
romanul fiind o culegere de invataturi morale. Tiparul narativ este cel auctorial, in depozitie naratorul
detinand toate informatiile asupra evenimentelor anterioare naratiei, discrsul este insa intrerupt
uneori prin fragmente de tipar actorial, cand personajul narator da indicii asupra diegezei
contemporane naratiei. Acest tipar este prezent in vizitele lui Ciceo si vestile pe care acesta i le
aduce lui Petrini, referitoare la desfasurarea procesului. In tiparul narativ auctorial, focalizarea este
neutra sau zero, naratorul stiind mai mult decat personajele si timpul dominant este imperfect, un
timp al rememorarii. Focalizarea interna sau fixa, cand naratorul stie cat personajul si timpul prezent
este uzitat in tiparul auctorial.

Cel de-al patrulea element al textului narativ semnificativ pentru ilustrarea viziunii despre lume a
autorului il reprezinta tehnicile narative. In primul rand, in roman, tehnica dominanta este cea a
jurnalului, bazata pe memoria involuntara, deoarece uneori intamplarile nu respecta cronologia. De
asemenea, pe langa acestea autorul utilizeaza tehnici precum : tehnica contrapunctului, unele
secvente fiind afectate altor personaje, tehnica flash-back-ului, romanul deschizandu-se cu o
rememorare a copilariei sale, 'mise-en-abime", titlul condensand semnificatia intregului roman prin
sintagma"cel mai iubit dintre pamanteni" prezenta intr-o replica a lui Suzy, opera putand fi intitulata
de fapt "cel mai iubitor dintre pamanteni", increderea incapatanata a eroului in mitul fericirii, fiind
uimitoare.
Viziunea lui M. Preda despre viata este reliefata in aceasta opera in special prin conceptiile
transmise de personajul central, Victor Petrini. Acestea sunt sublimate prin butada scriitorului
conform careia Scriitorul este omul care isi asuma totul. M. Preda, asemenea lui Petrini, este
adeptul unui sistem de valori, constientizand totusi ca de cele mai multe ori incapacitatea oamenilor
de a renunta la acesta are urmari importante in viata unei persoane : Compromisul cu ideile e un
lucru tragic(M.P.). Daca romancierul afirma ca in cazul in care ar fi pus in pozitia de a alege intre
dreptul de a trai si cel de a scrie ar opta, in orice conditii pentru cel de-al doilea, eroul romanului,
meditand asupra mortii, se pregateste sa dispara, nu inainte de a rememora si re-evalua cele mai
importante etape din existenta sa, apeland la metoda epica a jurnalului pentru ca experienta sa sa
ajunga si la ceilalti.

Prin marimea substantiala, prin complexitatea in raport cu celelalte specii literare inrudite, prin
dezvoltarea unei problematici grave, prin modul adanc reflexiv de abordare a problemelor
existentiale pe parcursul diegetic, prin modul de individualizare subiectiv, dinauntrul personajului, si
cel de constructie a discursului narativ ce presupune echivalenta narator-personaj, "Cel mai iubit
dintre pamanteni" este un roman total : politic, sentimental, social, de aventuri, de meditatie, de
moravuri, de dragoste...
Acesta avanseaza ideea mitului scriitorului adevarat pledand pentru neacceptarea compromisului, a
neabaterii de la valorile morale, prin insusi destinul autorului, care a ales eliberarea acestui roman in
lume, chiar cu riscul de a fi condamnat defintiv de un regim absurd si aberant.

Caracterul subiectiv, modern si experiential al romanului "Cel

mai iubit dintre pamanteni' rezida in modul adanc reflexiv de
abordare a temelor pe parcursul diegetic, modul de
individualizare subiectiv- dinauntru a personajului si cel de
constructie, de elaborare minutioasa a discursului narativ ce
presupune echivalenta narator-personaj. In acest roman, Marin
Preda trateaza numeroase teme precum instrainarea de parinti,
pierderea religiei, familia, bucuria scrisului, ura ca drog, violenta
relatiilor sociale, sublimul si oroarea in iubire, tragedia fara tragic
si omul, ca jucarie a soartei, insa tema de profunzime a operei
este mitul fericirii prin iubire vazut ca o dimensiune esentiala a
existentei umane. Viziunea autorului, transferata astfel asupra
personajului -narator vizeaza faptul ca iubirea nu are valoare in
sine, ci capata sens numai in masura in care se rasfrange asupra
celorlalti si e in stare sa ii faca sa se simta fericiti si impliniti. De
aceea, profilul personajului principal al romanului, Victor Petrini,
este construit pe baza a doua mari evenimente sufletesti, doua
experiente definitive care ii vor marca destinul sentimental,
iubirea pentru Matilda Nicolau si pentru Suzi Culala. Eroul si-a
dorit cu disperare ca fiecare dintre cele doua femei ale vietii lui sa
faca din el cel mai iubit dintre pamanteni, insa de fiecare data
a esuat. El isi va regasi aceasta calitate pierduta in bratele fiicei
sale si a Matildei, Silvia, care va deveni pentru tatal sau unica
ratiune de a fi. Autorul va face o sensibila descriere a relatiei
tandre si delicate dintre parinte si copilul sau, Silvia ocupand pe
parcursul diegezei un loc privilegiat in gandurile eroului.

Un prim element al textului narativ semnificativ pentru

ilustrarea viziunii despre lume a autorului il reprezinta diegeza
integrata celor .. capitole. Expozitiunea este marcata de
prezentarea lui Victor Petrini, aflat in recluziune, fiind acuzat de
crima, care isi povesteste intreaga viata. Incipitul romanului
se suprapune cu finalul, opera fiind intoarsa in trecut, element
prin excelenta de modernitate. Prima parte a acestei retrospective
cronologice evoca tineretea lui Victor Petrini, petrecuta inaintea si
in vremea celui de-al Doilea Razboi Mondial. Crescut intr-un oras
transilvanean, dupa toate indiciile oferite, Clujul, in casa unui
muncitor de la fabrica de avioane, Victor Petrini devine un
adolescent dur si turbulent, ocolit de fete carora le era frica de el
si urat de colegi pentru gandirea sa transanta. Prima parte a
volumului intai ar putea fi privita si ca roman alformarii unui
tanar, avand astfel calitatile unui bildgunsroman. Din aceasta
formare face parte si initierea erotica - episodul legaturii cu
Nineta Romulus - sfarsita curand prin plecarea fetei. Dupa ce
termina liceul, Victor Petrini se inscrie la Facultatea de Litere si
Filosofie din acelasi oras, devenind un student stralucit. Traieste o
noua iubire pentru o frumoasa colega, Caprioara, dar nunta
proiectata nu are loc: dorind sa scape de o sarcina indezirabila,
"amintire" de la un medicinist, fata moare in timpul interventiei.
Trupul ei nu este gasit in ciuda anchetei care este facuta de
autoritati. Pregatindu-se pentru o cariera in invatamantul
superior, Petrini preda la o scoala unde-l are drept coleg pe
Petrica Nicolau, care ii devine prieten. Invitat intr-o zi la masa in
casa acestuia, Victor se indragosteste de Matilda, sotia lui Petrica.
Dupa doi ani, divortul dintre sotii Nicolau pronuntandu-se, Petrini
se casatoreste cu Matilda si se muta in somptuoasa ei casa.
Intelectuala si ea, fiind arhitecta, Matilda nu poate crea o
comunicare spirituala cu sotul ei, care devine asistent universitar.
In plus, femeia are destule momente in care isi arata adancurile
urate ale sufletului sau abisal devenind parca un alt om. Sunt
inregistrate simultan operatiile de epurare efectuate de
regimul comunist : noul decan al facultatii in care preda si Petrini
este un anume Vaintrub, medic stomatolog devenit peste noapte,
profesor de marxism. Tot acum marele poet filosof, Lucian Blaga,
este inlaturat si inlocuit cu un ins total nepregatit, iar unele
discipline sunt scoase din planul de invatamant; cel mai
puternic om din facultate este caloriferistul, devenit secretar de
partid. Din ordinul lui Stalin, incepe amenajarea Canalului Dunare
- Marea Neagra, pe santierele caruia este reprimata
intelectualitatea romaneasca, greselile partidului comunist fiind
evidentiate obiectiv. Arestarea lui Petrini chiar in seara botezului
fiicei sale, Silvia, puncteaza intriga romanului, Victor Petrini este
acuzat ca ar fi facut parte din miscarea "Sumanule negre" de
esenta antimaghiara, deoarece autoritatile descopera intr-o
scrisoare primita de acestia de la un prieten asertiunea "astept
ordonantele dvs". Fiind inteleasa tendentios, este condamnat si
ajunge in minele de plumb din Baia Sprie, pe vremea aceea trei
ani fiind verdictul in cazul nevinovatiei. Victor Petrini il ucide pe
gardianul, care il trimitea in fiecare noapte la carcera numai in
camasa, in luna februarie, dorind astfel sa-l omoare. Petrini il
impinge in abisul intunecat al minei, salvandu-si astfel viata.
Eliberat dupa trei ani si trei luni, nu mai poate fi reintegrat in
invatamant, fiind obligat sa intre in echipa de deratizare a
orasului, fiind evidentiat astfel procesul de reprimare a
intelectualului in regimul comunist. La putin timp dupa
intoarcerea sotului sau, Matilda deranjata de noua pozitie sociala
a acestuia, divorteaza si se casatoreste cu Mircea, activist de
partid de rang superior. Victor Petrini devine strungar, apoi
contabil la intreprinderea Oraca, incercand sa ramana om intr-o
lume ilogica. In finalul volumului al doilea, este evocata moartea
mamei lui Petrini. Volumul al treilea prezinta intoarcerea lui Victor
Petrini la mitul iubirii. Suzy Culala, noua iubita a acestuia, isi
ascunde statutul social, fiind casatorita cu un inginer dipsoman,
numit Pencea. In timp ce se afla la munte, Suzy si Victor sunt
urmariti, pana la cabina telefericului, de catre Pencea, care este
hotarat sa-i ucida, fapt ce constituie punctul culminant al actiunii.
Pentru a se apara, Petrini il impinge in prapastie pe dipsoman.
Marturisindu-si fapta, Victor este inchis din nou, timpul detentiei
fiind cel in care isi scrie jurnalul. Finalul il invoca pe acest om,
batut de soarta in perioada urmatoare eliberarii, scapa de iubirea-
iluzie prin plecarea din tara a lui Suzy si se pregateste sa-si
publice cartile. La numai 35 de ani, personajul intelege ca mitul
fericirii prin iubire va dainui etern, opera avand un final deschis si
memorabil prin caracterul definitiv atingand astfel monumentalul
"daca dragoste nu e, nimic nu e".

Viziunea despre lume a autorului este reliefata in acest

roman si prin modul de individualizare a personajului Victor
Petrini. La fel ca toate romanele subiective, chipul personajului
este realizat dinauntru, in mod subiectiv. Spre deosebire de
"Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", in care
perspectiva subiectiva este generata si la nivelul interpretarii,
romanul lui M. Preda este obiectiv in ceea ce priveste modul de
percepere romanesc, personajul povestind o intamplare, dand mai
multe interpretari, iar celelalte personaje avand pareri diferite. Ca
instanta narativa, Victor Petrini este un personaj principal,
datorita ocurentei din discursul narativ, sugerat, numele lui fiind
inlocuit de sintagma continuta in titlul romanului - "Cel mai iubit
dintre pamanteni". Este si personaj protagonist, sustinand
dominant diegeza, tridimensional, deoarece evolueaza pe
parcursul diegezei si cu "functia de reprezentare" - Lintvelt -,
asumandu-si functia narativa. Ca referent uman, Victor Petrini
este profesor universitar intr-un oras transilvanean si autorul
jurnalului lucid si amar, care trebuie sa tina locul spovedaniei
dinaintea mortii dictate de un verdict posibil. Din paginile lui se
incheaga imaginea unui personaj complex, sincer pana la
duritate, care cauta in scris o modalitate de izbavire. Aflat intr-o
situatie limita a vietii, asteptand condamnarea la inchisoare pe
viata, el isi regaseste astfel intreaga existenta condusa de o
soarta nemiloasa si atotputernica, asa cum se intampla in marile
tragedii antice. Din acest punct de vedere, Victor Petrini este un
personaj tragic. Prenumele primit la botez ar fi trebuit sa-i aduca
un statut de invingator, dar acesta se lasa asteptat pana la
sfarsitul romanului. Ca si titlul operei, prenumele este o ironie,
Petrini fiind mereu un mare invins. Caracterizarea personajului
este dominant indirecta, realizata prin prisma faptelor si modului
de a vorbi. Ca eroii camilpetrescieni, Petrini este un intelectual de
elita, iar numeroasele citate si referinte la Platon, Socrate,
Spinoza, ii atesta aceasta calitate. Ganditor profund, asa cum
reiese din discutiile purtate cu prietenul sau, Ion Micu, dar mai
ales din numeroasele sale pagini in care analizeaza viata si
lumea, Victor Petrini este un idealist, pentru el sensul existentei
consta in apararea valorilor ei sacre, traind complexul unei
adevarate "caderi" luciferice. Cea dintai dintre acestea o
constituie istoria aberanta al carui martor este. Onest in gandire,
si in relatiile cu ceilalti oameni, Petrini nu poate intelege
schimbarile la care asista: inlocuirea marelui filozof si a altor
profesori renumiti in facultate, condamnarea lui pentru dogme. Cu
toate ca incearca sa reziste cu stoicism loviturilor soartei, se
simte un instrainat deoarece muncile pe care le face dupa prima
detentie ii anuleaza calitatea de creator. A doua mare revelatie a
lui Petrini este legata de mitul fericirii prin iubire in care se
refugiaza. Autocaracterizarea il defineste definitiv insa eu sunt
omul care isi asuma totul va afirma intr-o conversatie, incercand
sa-si explice intransigenta fata de ideea compromisului si a
coruptiei pe care ceilalti le accepta cu nonsalanta.

Un al treilea element prin care se reliefeaza in aceasta opera

viziunea despre lume a lui M. Preda il constituie infrastructura
narativa. Astfel, pana la capitolul al XIII -lea din volumul III,
perspectiva narativa este cea homodiegetica, naratorul
fiind intradiegetic, intamplarile fiind povestite la persoana I, de
catre cel care a fost eroul principal al lor. Pe parcursul capitolelor
al XIII-lea pana la XVIII-lea, naratiunea este continuata de Ciceo,
Stefan Pop, care relateaza in pozitie intradiegetica. Conform
spuselor lui Ciceo, Petrini "n-a avut puterea sa scrie decat ce l-a
facut fericit". Incepand de la capitolul al XVIII-lea este reluata
perspectiva autodiegetica, naratiunea fiind arborescenta, lucru ce
face posibil proteismul romanului, fiecare intamplare povestita,
generand ample momente de meditatie, avand la baza o
problema esentiala. In subtext, este grefata o dimensiune
gnomica, romanul fiind o culegere de invataturi morale. Tiparul
narativ este cel auctorial, in depozitie naratorul detinand toate
informatiile asupra evenimentelor anterioare naratiei, discrsul
este insa intrerupt uneori prin fragmente de tipar actorial, cand
personajul narator da indicii asupra diegezei contemporane
naratiei. Acest tipar este prezent in vizitele lui Ciceo si vestile pe
care acesta i le aduce lui Petrini, referitoare la desfasurarea
procesului. In tiparul narativ auctorial, focalizarea este neutra sau
zero, naratorul stiind mai mult decat personajele si timpul
dominant este imperfect, un timp al rememorarii. Focalizarea
interna sau fixa, cand naratorul stie cat personajul si timpul
prezent este uzitat in tiparul auctorial.

Cel de-al patrulea element al textului narativ semnificativ

pentru ilustrarea viziunii despre lume a autorului il reprezinta
tehnicile narative. In primul rand, in roman, tehnica dominanta
este cea a jurnalului, bazata pe memoria involuntara, deoarece
uneori intamplarile nu respecta cronologia. De asemenea, pe
langa acestea autorul utilizeaza tehnici precum : tehnica
contrapunctului, unele secvente fiind afectate altor personaje,
tehnica flash-back-ului, romanul deschizandu-se cu o rememorare
a copilariei sale, 'mise-en-abime", titlul condensand semnificatia
intregului roman prin sintagma"cel mai iubit dintre pamanteni"
prezenta intr-o replica a lui Suzy, opera putand fi intitulata de fapt
"cel mai iubitor dintre pamanteni", increderea incapatanata a
eroului in mitul fericirii, fiind uimitoare.

Viziunea lui M. Preda despre viata este reliefata in aceasta

opera in special prin conceptiile transmise de personajul central,
Victor Petrini. Acestea sunt sublimate prin butada scriitorului
conform careia Scriitorul este omul care isi asuma totul. M.
Preda, asemenea lui Petrini, este adeptul unui sistem de valori,
constientizand totusi ca de cele mai multe ori incapacitatea
oamenilor de a renunta la acesta are urmari importante in viata
unei persoane : Compromisul cu ideile e un lucru tragic(M.P.).
Daca romancierul afirma ca in cazul in care ar fi pus in pozitia de
a alege intre dreptul de a trai si cel de a scrie ar opta, in orice
conditii pentru cel de-al doilea, eroul romanului, meditand asupra
mortii, se pregateste sa dispara, nu inainte de a rememora si re-
evalua cele mai importante etape din existenta sa, apeland la
metoda epica a jurnalului pentru ca experienta sa sa ajunga si la
ceilalti.

Prin marimea substantiala, prin complexitatea in raport cu

celelalte specii literare inrudite, prin dezvoltarea unei problematici
grave, prin modul adanc reflexiv de abordare a problemelor
existentiale pe parcursul diegetic, prin modul de individualizare
subiectiv, dinauntrul personajului, si cel de constructie a
discursului narativ ce presupune echivalenta narator-personaj,
"Cel mai iubit dintre pamanteni" este un roman total : politic,
sentimental, social, de aventuri, de meditatie, de moravuri, de
dragoste...
Acesta avanseaza ideea mitului scriitorului adevarat pledand
pentru neacceptarea compromisului, a neabaterii de la valorile
morale, prin insusi destinul autorului, care a ales eliberarea
acestui roman in lume, chiar cu riscul de a fi condamnat defintiv
de un regim absurd si aberant.