Definitie: Sistemul Monetar International poate fi definit ca un ansamblu de reguli, instrumente,

organisme si piete referitoare la crearea, valorificarea si circulatia monedelor

internationale.Crearea unui sistem monetar international trebuie privita ca expresie a
interdependentei economice dintre statele suverane, si nu ca o modalitate de a subordona
sistemele monetare nationale. Odata creat, un sistem monetar international, inclusiv organismul
menit sa asigure cooperarea si sa sprijine aplicarea principiilor, trebuie adaptat cerintelor de orice
fel care intervin in relatiile economice, sociale si politice dintre statele membre ale sistemului.
Etape premergatoare
Prima incercare pe linia cooperarii sistemelor monetare nationale a fost conventia prin care s-a
creat Uniunea Latina, semnata la 23 decembrie 1865 de Franta, Belgia, Italia si Elvetia.Scopul
acestei uniuni era protejarea etalonului monetar bimetalist (aur si argint), care reprezenta
elementul comun al tarilor semnatare ale conventiei. Cu acest prilej se recunoaste o unitate
monetara comuna: francul, care era impartit in 100 centime.
Un numar de tari au emis monede similare celor din Uniune, fara a adera insa la ea.Aceste tari au
adoptat numai o parte din prevederile conventiei, pastrand raportul valoric de 1/15,5 dintre aur si
argint. Printre tarile mentionate se numara: Austro-Ungaria, Romania, Serbia, Bulgaria, Spania,
Venezuela, Columbia, Peru. Uniunea Monetara Latina a contribuit la consolidarea pentru o
perioada scurta de timp a pozitiilor bimetalismului. Din septembrie 1873 s-a limitat baterea
monedelor din argint si, practic, s-a trecut la etalonul monometalist aur.
O alta incercare de aliniere a sistemelor monetare nationale a reprezentat-o Conferinta de la
Genova, care a avut loc intre 10 aprilie -; 19 mai 1922, si la care au participat 33 de
state.Principala recomandare care se desprinde din aceasta conferinta este de a se limita utilizarea
aurului, prin pastrarea disponibilitatilor de valute in conturile de la bancile din strainatate. In
acest scop, se propunea adoptarea etalonului aur -; devize in cadrul sistemelor monetare
nationale si folosirea unui sistem de cliring international. In cadrul acestei conventii, adoptarea
unui etalon sau a altuia era considerata o problema de politica interna, astfel ca nici o tara a carei
moneda era folosita ca valuta de rezerva nu era angajata in relatiile cu alte tari, decat in masura
in care aceasta ii servea propriilor interese.
O forma mai concreta de colaborare monetara o reprezinta Blocul aurului. Acesta a fost creat
prin conventia din luna iulie 1933, la Conferinta monetara si economica de la Londra, unde
Franta, Belgia, Olanda, Italia, Elvetia si Polonia, care aveau la baza sistemelor lor monetare
etalonul aur, s-au angajat sa mentina paritatile existente.Din aceasta pozitie a avut de castigat
Franta care, cu toate dificultatile pe care le intampina a reusit sa mentina paritatea monedei sale,
moneda care era supraevaluata. Din cauza intensificarii speculatiilor monetare, Italia iese din
blocul aurului in 1935, iar un important pas in directia cooperarii monetare a fost facut prin
Acordul monetar tripartit, incheiat intre SUA, Anglia si Franta. Prin acest acord, de la 25
septembrie 1936, guvernele Statelor Unite si Angliei apreciau reajustarea francului francez,
promitand evitarea greutatilor in calea ajustarii, impiedicarea unor deprecieri competitive.
Rezulta, astfel, ca nici unul din acordurile monetare internationale incheiate in perioada anilor
'30 pana la inceputul celui de-al doilea Razboi Mondial nu au dus la formarea unui sistem
monetar international.
Negocierile de la Bretton- Woods (1-2 iulie 1944)
La conferinta Monetara de la Bretton- Woods au participat 45 de puteri, dintre care URSS
in calitate de observator. Delegatia engleza a fost condusa de celebrul economist Keynes, cea a
SUA de catre un inalt functionar al Trezoreriei, Harry White, iar cea a Frantei de catre Pierre
Mendes- France.
Delegatiile participante au pus bazele acordului in scopul evitarii conflictelor monetare si
a relansarii comertului international. Era necesara suprimarea controlului asupra schimburilor si
mentinerea unor paritati fixe, precum si gasirea unui nou etalon al valorii. Asupra acestor
subiecte s-au formulat doua opinii: cea a lui Keynes si cea a lui White.
Planul lui Harry Dexter White (consilier al ministrului de finante al SUA) a fost publicat
in aprilie 1943 intr-o ultima varianta, sub denumirea: Proiect preliminar de schita a unei
propuneri pentru un fond international de stabilizare a Natiunilor Unite si Asociate.
Planul lui John Maynard Keynes (numit in Anglia, in 1940, consilier onorific al
Ministerului Finantelor) a aparut in forma sa finala, ca document oficial, la Londra, in aprilie
1943, sub denumirea: Propuneri pentru o Uniune de clearing international.
Din confruntarea mecanismelor propuse de cele doua planuri prezentate, s-au preluat in
declaratia comuna numai acele mecanisme care corespundeau ideilor de baza ale SUA.
La masa negocierilor, poziia Marii Britanii era defavorabil, fiind slab din punct de vedere
economic dup 6 ani de rzboi n linia nti i avnd mari datorii ctre SUA, care ia furnizat
armament, alimente i altele. n consecin, ntregul sistem moneta internaional care a urmat
anului 1944 a fost o creaie de factur american. S a stabilit c singura moned convertibil n
aur este dolarul, iar toate celelalte ri participante trebuiau s asigure o paritate fixat fa de
dolar, fa de care nu puteau fluctua cu mai mult de 1%.
Tot la Bretton Woods sunt create dou instituii internaionale, i anume Fondul Monetar
Internaional i Banca Mondial (BIRD Banca Internationala pentru Reconstructie si
Dezvoltare)
Obiectivele FMI:
Acordarea de credite pe termen scurt i mediu n vederea reducerii dezechilibrelor temporare
ale balanei de pli;
Dezvoltarea comerului internaional i a fluxurilor financiare internaionale;
Promovarea cooperrii monetare ntre state.
Sistemul de la Bretton Woods era unul puternic asimetric i avantaja Statele Unite. Singura ar
cu o politic monetar independent era SUA. De asemenea, atunci cnd existau presiuni n
sensul aprecierii / deprecierii unei monede fa de dolar, singura banc ce trebuia s intervin era
cea a rii respective, Fedul fiind rspunztor doar pentru pstrarea preului dolarului relativ la
aur. Se consider c privilegiul de a putea livra celorlalte ri o moned echivalent cu aurul
reprezenta minunatul secret al deficitului nedureros care permite s dai fr s iei, dai cu
mprumut fr a te mprumuta i s cumperi fr s plteti. Mai exact, SUA putea emite dolari
pentru a face investiii n strintate fr a exista riscul ca dolarul s se deprecieze fa de
celelalte valute, deoarece rile participante la sistemul de la Bretton Woods aveau obligaia s
menin cursul de schimb fix fa de dolar, s asigure o cerere de dolari vnzndu i propria
moned. Singurul mecanism capabil s menin sistemul de la Bretton Woods era
convertibilitatea dolarului n aur. ns, la un moment dat a devenit evident c stocul de aur al
SUA nu putea acopri ntreaga mas de dolari pui n circulaie (n 1949, SUA deinea 80% din
rezervele mondiale de aur, procent care a sczut la 31% n 1971) Mai mult, surplusul comercial
al SUA se diminua sistematic ca urmare a importurilor n cretere. n anul 1971, SUA
nregistreaz primul deficit comercial.
Generalul de Gaulle este cel care a iniiat convertirea n aur a unei pri semnificatie a rezervelor
n dolari deinute de banca central a Franei, fiind convins c sistemul de la Bretton Woods
ddea SUA posibilitatea de a acumula avuie din exterior. Este celebr decizia pre edintelui
Nixon de a nu converti dolarii respectivi n aur, iar la 15 august 1971 convertibilitatea dolarului
n aur este suspendat.
Abandonarea progresiva a sistemului
Acordurile de la Bretton- Woods nu au facut din dolar baza sistemului monetar international
intrucat toate monedele cu convertibilitate externa erau monede de rezerva. In schimb
importanata dominanta a economiei americane a creat din dolar cea mai importanta moneda si a
conferit SUA o responsabilitate particulara in buna functionare a sistemului.
Increderea in dolar, datorita convertibilitatii acestuia la paritatea de 35$ uncia, a antrenat ca un
important volum de dolari sa fie detinut de rezidenti, straini sau americani, sumele respective
fiind denumite eurodolari. Acesti eurodolari au constituit cea mai mare parte a deficitelor
cumulate de balantele de palti ale SUA, care pana in anul 1958 au avut niveluri moderate si erau
acoperite prin incasarile metalice ale SUA.
Incepand din anul 1958, deficitele s-au majorat, iar intreprinderile americane au investit in
strainatate, in anii 60 eurodolarii fiind acoperiti numai de rezervele de aur detinute de SUA.
Cele mai importante dificultati in functionarea sistemului de la Bretton- Woods s-au manifestat
in perioada 1959- 1963. In primul rand, in Europa Occidentala numeroase monede se negociau
pe piata valutara, iar bancile centrale interveneau pentru mentinerea paritatilor declarate.
Intre 1960 si 1961, datorita deficitului balantei de plati britanice, cererea de aur pe piata
londoneza s-a majorat, iar la recomandarea SUA, 8 banci centrale (Marea Britanie, SUA,
Canada, RFG, Franta, Italia, Belgia, Tarile de Jos) s-au regrupat pentru a alimenta piata cu aur si
pentru mentinerea cursului monedelor nationale. Astfel s-a constituit Pool- ul de aur, care a avut
ca efect incetarea cumpararilor speculative. Un alt eveniment care a marcat perioada anilor 60 a
fost crearea Clubului Celor Zece. In decembrie 1961, zece tari industrializate s-au angajat sa
furnizeze FMI cantitati diferite de monede, cu scopul de a fi sprijinite tarile aflate in dificultate,
pentru mentinerea paritatii monedei. Fondarea clubului celor zece s-a realizat prin participarea
urmatoarelor tari: SUA, RFG, Marea Britanie, Franta, Italia, Tarile de Jos, Belgia, Suedia,
Canada, Japonia. Atat Pool- ul de aur cat si Clubul Celor Zece au avut ca scop consolidarea
sistemului monetar si descurajarea temporara a speculatiilor.
Perioada 1964- 1970 poate fi caracterizata prin abandonarea convertibilitatii externe a dolarului.
Din an in an , sistemul monetar international a functionat cu tot mai multe dificultati: lira sterlina
s-a devalorizat cu 14,3%; dolarul inspira o incredere tot mai scazuta; Franta intra in dezacord cu
SUA, in 1965. In asemenea context, in martie 1968, s-au modificat prevederile de la Bretton-
Woods. La 14 martie 1968, cand rezervele de aur monetar ale SUA nu mai reprezentau decat
10,7 miliarde $, Congresul a votat suspendarea imediata a convertibilitatii externe a dolarului in
aur. Ca raspuns la aceasta decizie, statele europene cele mai bogate, cu exceptia Frantei, au
acceptat crearea unei duble piete a aurului. Din acel moment, pretul de 35 de dolari uncial de aur
nu a mai fost practicat decat de unele banci centrale. In schimb, pe piata libera deschisa
particularilor si intreprinderilor, cursul aurului fluctua in functie de cerere si oferta. Adoptarea
acestei masuri a permis SUA sa-si stabilizeze rezervele de aur monetar si sa continue sa exporte
capitaluri.
Actualul, cel de al IV-lea sistem valutar mondial, a cptat denumirea de Sistem Jamaican,
fiindc a fost legalizat n 1976 prin Acordul statelor-membre ale F.M.I. de la Kingston (Jamaica).
La baza lui stau principiile de mai jos:
*nici o valut naional n-a obinut de drept statutul de valut de rezerv, iar rolul de mijloc
principal internaional de plat i rezerv a fost atribuit unei noi valute (monede) colective -
unitatea bneasc internaional D.S.T. (drepturi speciale de tragere, sau SDR - n englez:
Special Drawing Rights);
*valoarea D.S.T. se calculeaz pe baza coului valutar" a 5 ri (din 1981) i este revzut peste
fiecare 5 ani. Cu toate acestea, ponderea valutelor S.U.A. n coul valutar constituie cca 40%,
dolarul continund s fie n mod efectiv principala valut de rezerv:
*fiecrei ri i se acord dreptul s-i aleag singur orice regim pentru cursul valutar, iar
principala sarcin a F.M.I. const n intensificarea reglementrii valutei interstatale;
*printr-o decizie a Conferinei valutar-financiare, a fost anulat preul oficial la aur, la materialele
din aur, precum i cotizaiile ce trebuiau pltite n aur de rile-membre ale F.M.I., fapt care, n
fond, a dat un caracter legal procesului de demonetizare a aurului.
DST (Drepturi Speciale de Tragere) care a fost creata in 1970, de catre FMI ca activ de rezerva al
bancilor centrale, antrenate in procesul finantarii internationale. Initial, moneda DST s-a bazat pe
16 monede pentru ca din anul 1981 sa fie redefinita in functie de 5 monede: $, DM, FF, , Y.
Aceasta definire a condus la utilizarea cu uurinta a DST ca unitate de cont in sectorul privat i in
numeroase tranzactii comerciale internationale. Dei evaluarea tranzactiilor se realizeaza in DST,
plata acestora trebuie realizata ntr-una din monedele aflate efectiv in circulate. Astfel, moneda
DST, deja exista ca unitate de cont, nu poate exista i ca mijloc de plata.
Cu toate acestea, dei fusese eliminat pe cale legal din sistemul valutar mondial, aurul continu
s ndeplineasc funcia de bani universali ca mijloc internaional de rezerv.
Impactul proceselor internaionale asupra procesului de transformare a sistemelor bneti
naionale n sisteme regionale se manifest cel mai pregnant n Europa, n special, n cadrul
Uniunii Europene (U.E.). Sistemul valutar regional sau S.V.E. (Sistemul valutar european) a fost
formulat n 1979. Acest sistem nu se bazeaz pe unitatea D.S.T., ci pe ecu (unitate valutar
european, de la englez ECU - European Currency Unit), a crei valoare este determinat pe
baza coului valutelor" a 12 ri, 32% din valoarea crora revin mrcii germane.
Conform Acordului cu privire la Uniunea European, semnat n februarie 1992 la Maastricht
(Olanda), ia fiin o uniune valutar, bazat pe introducerea n locul monedelor naionale a unei
singure uniti monetare - euro, care, n prezent, a reuit s nlocuiasc deja celelalte semne
bneti i ECU, devenind moned (valut) unic a rilor Uniunii Europene.
Noua unitate bneasc, euro, potrivit proiectelor creatorilor si, a aezat baza necesar sub
pieele unice de mrfuri, servicii, capitaluri, deja formate n rile U.E., s consolideze o pia
intern i uniune vamal unic.
Ca urmare a integrrii avansate, introducerea monedei euro a fcut s dispar deosebirile
existente privind organizarea decontrilor i creditului, politica cursurilor valutare, sistemul
fiscal, preurile i politica monetar, n ansamblu. Se preconizeaz c aceste transformri vor
permite s fie mai uor stopat inflaia, reduse ratele dobnzilor, povara fiscal i stimulat
creterea investiiilor capitale i a productivitii muncii, asigurat stabilitatea finanelor statului.
Monedei euro devine valut internaional de rezerv, care impune dolarului american s se
retrag de pe unele piee de capitaluri.
Evolutia SMI din 1971 pana in prezent
Prabusirea sistemului de la Bretton- Woods a ponjat economia mondiala intr-o zona de
incertitudine monetara, intrucat tarile dezvoltate nu erau gata, in anul 1971, sa treaca direct la un
sistem de cursuri flotante.
Evolutia sistemului a fost marcata de urmatoarele evenimente si decizii mai importante.
Acordul de la Washinton, din 1971 la care s-au adoptat doua masuri: devalorizarea
dolarului fata de aur si reevaluarea celorlalte monede. Prin acest accord s-a inlaturat un sistem al
cursurilor fixe, dar cu marje de fluctuatii de 2,25%, ceea ce a permis o capacitate sporita de
adaptare a sistemului.
Sistemul nu i-a multumit insa pe europeni, care au instituit in anul 1972, prin Acordul de
la Bale, mecanismul Sarpele monetar.
In pofida masurilor adoptate, piata schimburilor nu a putut fi stabilizata, lira sterlina a
iesit din sarpele monetar, yenul si marca germane au deposit marjele de fluctuatii de 2,25%. In
plus socul petrolier, de la finele anului 1973, a agravat dezechilibrele balantei de plati, context in
care Acordul de la Jamaica din 1976 si-a dovedit necesitatea. In cadrul acestei conferinte au fost
adoptate urmatoarele decizii fundamentale: aurul a fost demonetizat, incetandu-si rolul sau
oficial. Monedele nu mai erau definite in raport cu aurul, fiind in totalitate demonetizate. Acest
metal a ramas inca, pana in prezent, in rezervele bancilor centrale, insa rolul sau este in continua
scadere; acordul a confirmat libertatea fiecarei tari in alegerea regimului cursului de schimb.se
putea face distinctia intr 3 categorii de regimuri de schimb astfel: fixe in raport cu o moneda de
referinta, flotare pura si flotare concertata (ca in situatia sarpelui monetar).
Statutul FMI a fost remaniat cu scopul adaptarii acestei institutii la noul context monetar
si cu scopul asumarii unui rol important in cadrul sistemului financiar international.
In favoarea cursurilor flotante s-au formulat mai multe opinii, prezentate in continuare.
In opinia lui Milton Friedman, cursurile flotante reprezentau o extensie, pe plan international a
teoriei paritatilor si a monedei. Pe plan national, mecanismul pietei asociat cu rationamentele
agentilor economici sunt suficiente pentru a obtine un curs de schimb real, in conformitate cu
fundamentele economiei. Astfel, regimurile de schimb flotante prezinta mai multe avantaje:
fluctuatia de schimb permite fixarea acestuia, la un nivel care egalizeaza oferta si cererea de
devize; flexibilitatea cursurilor reprezinta o conditie esentiala care sa permita determinarea
nivelului real al acestora.
Modelele elaborate de Mundell si Flemming au evidentiat ca un sistem al cursurilor flotante
permite practicarea unei politici economice, in special monetare, autonome si independente.
Potrivit teoriei, in conditiile cursurilor libere, niciun dezechilibru nu este durabil, intrucat orice
dezechilibru antreneaza o modificare automata a cursului de schimb si efecte asupra echilibrului
exterior.
Un alt avantaj este acela ca, in conditiile cursurilor flotante, speculatiile devin stabilizante,
intrucat speculatorii nu sunt informati cu privire la sensul variatiei cursului de schimb, ceea ce
face ca anticiparile sa aiba caracter aleatoriu.
Situatia generalizarii cursurilor flotante a antrenat riscuri de volatilitate a cursurilor, deci de
instabilitate, iar acoperirea contra acestor riscuri a stat la originea unor vaste inovatii financiare.
Perioada anilor 80 s-a caracterizat printr-una din cele mai mari crize a dolarului respectiv, acesta
a pierdut 20% din valoare in raport cu yenul. Situatia a fost sustinuta si de tensiunile pe piata
petrolului, intrucat tarile membre ale OPEC cautau compensarea cresterii preturilor prin
deprecierea dolarului, moneda de factuare a tarilor producatoare. Perioada 1980- 1985 a fost
marcata de restrictii in planul lichiditatii international, de cresteri ale cursului dolarului, iar dupa
anul 1985 de o stabilizare laborioasa a sistemului monetar.
In contextul cresterii pozitiei dolarului, s-a manifestat si criza mexicana din anul 1982, cand
Mexicul puternic indatorat (60 miliarde dolari) nu putea face fata rambursarii imprumutului si
ratelor aferente datorita scaderii dramatice a veniturilor petroliere, ca urmare a socurilor
petroliere. Generalizarea unor asemenea dificultati, si in alte tari ale Americii Latine, a evidentiat
riscurile si limitele unei asemenea concentrari a datoriei in tarile cu fragilitate financiara.
Perioada 1985- 1995 poate fi plasata sub semnul refluxului dolarului, datorita cresterii deficitului
bugetar american (in 1986 SUA a devenit cea mai indatorata tara din lume) si datorita deficitului
balantei comerciale cu Japonia si Europa (un deficit de 148 miliarde dolari, fata de 9 miliarde in
1991).
Ca urmare a celor doi factori enuntati, in anul 1987 s-a declansat crahul bursier, care a ilustrat
inca o data slabiciunea unui sistem monetar international supus riscurilor financiare legate de
procesul de globalizare financiara. Din acest punct de vedere, crahul din octombrie 1987 a
marcat trecerea de la un sistem monetar international catre un sistem financiar international, in
cadrul caruia principalii determinant pe piata schimburilor sunt, in special, de ordin financiar.
Dupa anul 1995 contextul macroeconomic s-a ameliorat considerabil, antrenand o apreciere
continua a dolarului, iar sistemul monetar a devenit in mod progresiv multipolar, mentinand inca
o asimetrie in favoarea dolarului. Acesta a ramas prima moneda de factuare a comertului
international 48% (in special in domeniul materiilor prime si al produselor tehnologice) si a
constituit, in pofida yenului si a euro, principala moneda de rezerva.
Un curs de schimb fixat fa de o valut ancor poate avea drept avantaj limitarea ateptrilor
inflaioniste la rata inflaiei din ara ancor. De asemenea, politica monetar trebuie s urmeze o
regul simpl i uor de implementat. Multe ri n curs de dezvoltare au optat pentru un regim
de curs fixat, temnduse de efectele adverse ale unei volatiliti excesive a cursului de schimb
flotant.
AVANTAJELE REGIMULUI DE CURS DE SCHIMB FIX sunt urmtoarele:
1. Impulsionarea comerului internaional prin eliminarea incertitudinilor referitoare la cursul de
schimb i eliminarea costului de protecie mpotriva riscului valutar.
2. Scderea inflaiei din moment ce scad costurile asociate comer ului interna ional i de
asemenea, crete volumul comerului, PPP este mai probabil s fie validat. Inflaia n rile cu
regim fix tinde ctre inflaia din ara ancor. De asemenea, regimul de curs de schimb fix
furnizeaz o ancor nominal bncii centrale, ceea ce asigur transparen i credibilitate politicii
monetare. n acest mod, banca central poate ancora ateptrile inflaioniste.
Tabelul arat faptul c cea mai bun performan n ceea ce privete inflaia este atins n
condiiile unei flotri libere n rile dezvoltate i n condiiile unui regim de curs de schimb fix
n rile n curs de dezvoltare.

3. Disciplina fiscal. n rile n curs de dezvoltare, guvernele sunt tentate i deseori o fac, s i
finaneze deficitele bugetare prin emisiune de moned. Acest lucru duce la inflaie i n ultim
instan, sursa ctigurilor bugetare este taxa pe inflaie i seniorajul (venitul obinut de stat prin
emisiunea de moned).
DEZAVANTAJELE REGIMULUI DE CURS DE SCHIMB FIX sunt urmtoarele:
1. Principalul dezavantaj este pierderea independenei politicii monetare.
2. Un alt dezavantaj, care deriv din primul, se refer la vulnerabilitatea crescut fa de ocurile
macroeconomice care afecteaz ara ancor.
3. Costuri sporite asociate cu volatilitatea macroeconomic. Pierderea independen ei politicii
monetare presupune faptul c o ar pierde una din politicile din stat care puteau asigura
stabilizarea macroeconomic.
AVANTAJELE REGIMULUI DE CURS DE SCHIMB FLOTANT sunt urmtoarele:
1. Autonomia politicii monetare. Nemaifiind obligate s intervin pe pia a valutar pentru a
pstra cursul de schimb fix, bncile centrale pot utiliza politica monetar pentru atingerea unor
alte echilibre interne sau externe. n plus, o ar cu regim de curs de schimb flotant este mai puin
vulnerabil la fluctuaiile externe ale preurilor, fie c acestea nseamn inflaie sau deflaie.
2. Simetria n stabilirea condiiilor monetare la nivel internaional. Condiiile monetare la nivel
internaional nu mai sunt stabilite exclusiv de ctre o ar ancor (SUA, Germania sau alt ar).
3. Stabilizarea automat prin intermediul cursului de schimb. Fluctuaiile cursului de schimb
determinate de mecanismele pieei pot asigura reechilibrarea economiei n urma unor ocuri
adverse.
DEZAVANTAJELE REGIMULUI DE CURS DE SCHIMB FLOTANT sunt urmtoarele:
1. Lipsa unei discipline a bncii centrale comparativ cu situaia unui regim de curs de schimb
fix;
2. Efecte economice destabilizatoare ale fluctuaiilor ample ale cursului de schimb;
3. Descurajarea comerului internaional (relativ la situaia n care cursul ar fi fix);
4. Iluzia unei autonomii monetare.