Sunteți pe pagina 1din 1

Adaptabilitate: incercati sa evidentiati printr-un exemplu concret cat de repede v-ati acomodat intr-un nou mediu

si la noi responsabilitati. Este important sa aratati prin exemplificare cum anume ati procedat pentru a va integra mai
rapid (solicitarea unor informatii, implicarea inca de la inceput in anumite proiecte, sprijin acordat colegilor prin idei/
solutii, etc).

Inovatie/ creativitate: Identificati cel putin un exemplu de situatie in care creativitatea dumneavoastra a adus
un plus sau chiar a venit ca si solutie in cadrul unui proiect/ situatie deosebita cu care v-ati confruntat dumneavoastra
sau echipa.

Spirit de lucru in echipa: Spiritul de echipa reprezinta o trasatura foarte apreciata de catre angajatori. Incercati
sa identificati acest aspect ce va caracterizeaza printr-un exemplu de implicare punctuala/ sprijin pe care l-ati oferit
colegilor de departament sau colegilor din alte departamente. In aceasta categorie poate intra o idee, o solutie, un
suport punctual, etc.

Abilitati pe zona de coordonare echipa: Acest aspect merita scos in evidenta atat in situatia n care ati avut
in subordine/ coordonare o echipa in mod direct cat si in cazul coordonarii punctuale/ indirecte a unei echipe. In
oricare dintre situatiile mentionate anterior, incercati sa gasiti cel putin un exemplu concret pe care sa il prezentati.
Poate fi vorba despre identificarea unei probleme in cadrul echipei si modul in care ati identificat si solutionat situatia
respectiva, poate fi vorba despre modalitatile prin care ati reusit sa motivati membrii echipei cu scopul de a rezolva
un proiect deosebit, etc.

Atentia la detalii: Indiferent de postul pentru care ati aplicat, atentia la detalii reprezinta un alt element apreciat
de catre angajatori. Ca si in cazul elementelor mentionate anterior, va sugerez sa veniti cu cel putin un exemplu
concret unde aceasta abilitate a reprezentat un plus in rezolvarea unei situatii deosebite. Porniti de la mentionarea
situatiei/ problemei si aratati care a fost implicarea dumneavoastra punctuala. De asemenea este important sa
mentionati si rezultatul.

Abilitati in ceea ce priveste imaginea de ansamblu: Aceasta trasatura este apreciata de catre angajator
atat in ceea ce priveste reducerea riscurilor cat si in ceea ce priveste potentialul dumneavoastra si modul in care
puteti evolua in cadrul noului angajator. Important este sa aratati printr-un exemplu concret care au fost indiciile care
v-au format acea imagine de ansamblu dar important este si modul in care ati construit acea imagine cu ajutorul
informatiilor pe care le-ati avut la dispozitie.

S-ar putea să vă placă și