Regulile nu inspira, ci au drept scop controlul, invarea ascultrii si nu sa promoveze

responsabilitatea. Regulile sunt necesare in cadrul unui joc, dar in relatia dintre oameni, acestea
pot da nastere sentimentului de constrangere. In demersul pedagogic, orice profesor foloseste
implicit sau explicit recompense si pedepse. Chiar si cei ce resping vehement ideea de a oferi
premii, o fac folosing lauda, afectiunea, si atentia intr-o maniera recompensatorie, sau in caz
contrar prin retragerea acestor favoruri - ceea ce poate fi interpretat ca o pedeapsa.
Problema disciplinei a fost abordata inca de la aparitia preocuparilor de a-i invata pe toti
toate. Astfel, in Didactica Magna Jan Amos Comenius facea cunoscut un proverb popular
foarte uzual n Boemia, conform caruia o scoal fr disciplina este ca o moara fara apa intru
totu adevarat. Cci dac se ia apa unei mori, atunci nu mai poate funciona, iar dac unei coli i
lipsete disciplina, atunci totul slbete. (J.A. Comenius, 1970, p. 129)
In 1970, in urma studiilor realizate, Kounin identifica patru conditii esentiale pentru
evitarea indisciplinei la ora. Aceste patru conditii fac referire la profesor si implica abilitatile si
tactul acestuia (Lewis, R. 2009):
1. fa ca lectia sa fie coerenta si sa decurga usor
2. fa ca elevii sa fie interesati
3. responsabilizeaza elevii pentru a invata
4. fa-i pe elevi sa se simta supravegheati.
Recompensele sunt de doua feluri: extrinseci: buline, etichete, un trofeu, un premiu, un
privilegiu, ceva extern, adesea vizibil, oferit in numele scolii de catre profesor; si intrinseci:
satisfacerea curiozitatii, mandria de a face un lucru bine, satisfactii provenind din interiorul
persoanei. Recompensele si pedepsele sunt mult prea usor clasificate ca fiind bune sau rele. Este
usor sa spui ca recompensele sunt intotdeauna bune, iar pedepsele nu. Totusi o recompensa
importanta castigata pentru un lucru de nimic, sau o pedeapsa acordata la timp si considerate ca
avand efect, poate sa demonstreze contrariul acestor etichetari. In aceeasi maniera, se poate
considera ca recompensa extrinseca este ca o adevarata mita, pe cand cea intrinseca este singura
care merita efortul. Dar sunt persoane care au nevoie de recunoastere din exterior pentru a-si
putea stabili propriile standarde. Cel mai important este insa efectul pe care il au recompensele si
pedepsele asupra copiilor, daca acestea au fost atribuite corect, daca au impulsionat sau nu
copilul.(E.C.Wragg, 2001).

1
 Profesorii trebuie sa puna accent mai mult pe performantele intr-un comportament dorit;
sa nu incurajeze activitati anti-sociale oferind copiilor recompense numai pentru ca nu avut
comportamente nedorite. Copiii trebuie laudati mai degraba pentru ca au ridicat mana si au
asteptata permisiunea de a vorbi decat sa li se ceara acestora sa nu mai vorbeasca neintrebati.
Comportamentul dorit trebuie incurajat in mod constant, iar cel nedorit trebuie ignorat. Este
adevarat ca nu este foarte usor sa ignori un comportament iritant. Iritarea nu reprezinta doar o
problema a pielii; este ceea ce multi profesori si parinti simt cand elevii/ copiii lor fac tot felul de
lucruri marunte, neplacute, suparatoare, frustrante. Cand pielea ne irita, deseori ne frecam sau ne
zgandarim zona respectiva.Acest tratament nu vindeca, dimpotriva, nu face decat sa inrautateasca
lucrurile. Aduce doar o usurare temporara.
Daca aceasta ignorare planificata nu functioneaza, atunci consider c profesorul trebuie
sa vizeze incurajarea unui alt comportament care sa contribuie la schimbare in atitudinea scolara
sau sociala a elevului.
Intarire pozitiva poate fi vazuta ca o serie de activitati directionate catre dezvoltarea auto
controlului. Desi tinta este dobandirea autocontrolului si construirea increderii in sine, la copii
punctul de plecare il reprezinta lauda conditionata de comportamentele sociale dorite.
Asa cum in lumea reala, banii reprezinta un simbol pe care il schimbam pentru bunuri sau
servicii, in acelasi fel, punctele, bulinele stelutele fara valoare pot fi schimbate ulterior cu intariri
mai puternice privilegii cum ar fi: sa faca ordine in clasa, sa pregateasca sau sa stranga
materialul.
Dr. Marvin Marshal (2007) sustine ca recompensele si recunoasterea meritelor pot fi
stimulente motivationale importante. Insa acordate pentru un comportament dorit pot sa devina
neproductive pentru ca incurajeaza dependenta, un proces diametral opus responsabilitatii.
Notele, de exemplu, sunt un stimulent motivational. Acestea pot motiva elevii sa fie atenti
in clasa, sa-si faca temele, sa faca tot ce este necesar pentru a fi recompensati cu o nota buna.
Exista insa elevi pentru care nota nu reprezinta un stimulant suficient de mare. Recompensele au
efect doar daca persoana este suficient de mult interesata sa le primeasca. Aceasta este explicatia
pentru care unii elevi nu incearca sa-si mareasca notele. Invatarea in sine ar trebui insa sa
stimuleze mai mult decat notele. Jerome Bruner afirma ca interesul pentru materialul de invatat
reprezinta un stimulant mult mai important decat motivatii extrinseci precum notele sau alte
avantaje competitive.

2
 Cand se acorda elevilor recompense materiale pentru anumite comportamente sociale
asteptate li se transmite acestora un mesaj fals pentru ca in lumea reala (cea din afara scolii)
nimeni nu primeste recompense pentru a face ceea ce trebuie; nu e nimeni recompensat pentru ca
se opreste la semafor sau pentru ca nu trece pe rosu. Astfel de recompense ii invata pe copii ca
daca se vor purta cum trebuie, vor primi ceva in schimb. Copiii ar putea intelege ca pot negocia
comportamentul: Daca sunt sunt cuminte ce primesc in schimb? Astfel de recompense, din
punctul meu de vedere, formeaza valori false; nu asigura o dezvoltare morala, lipseste elevul de
de satisfactia ce apare atunci cand faci un lucru corect si responsabil din punct de vedere social.
Astfel de recompense au o influenta negative si asupra dezvoltarii caracterului. Anumite
studii au demonstrat ca recompensele acordate pentru comportamente sociale responsabile sunt
asociate pe termen lung cu egoismul, lipsa de implicare pentru a ajuta, nepasare fata de ceilalti.
Dar de ce folosim recompense? Pentru ca produc obedienta. Exemplu: un profesor de
clase primare se apropie de elevi si le comunica: Imi plac elevii care-si fac temele si pentru ca
elevii il plac pe professor, isi vor face temele. Dar, un alt mesaj subliminal a fost transmis, si
anume: Atentie daca nu-ti faci temele, nu am sa te mai plac; nu voi mai fi prietenul tau, daca
nu faci ce spun eu. Fara mult efort, un astfel de comentariu poate transforma bucuria de a invata
in dorinta de a face pe plac profesorului.
Recompensele sunt la indemana. Pentru a obtine un anume comportament, copiii se pot
manipula cu: jocuri, filme, timp liber si bomboane M&Ms. Dar cat va dura acest comporament?
Pana ce jocul va lua sfarsit, filmul de va termina, timpul liber va trece sau bomboanele vor fi
inghitite; atitudinile si implicarea raman neatinse.
Recompensele cresc increderea elevilor. Dar marea greseala este ca se folosesc motivatii
extrinseci. Lauda este o prima strategie pentru cresterea increderii copiilor, urmata de
recunoasterea meritelor.
In mod traditional disciplina scolara a fost mai preocupata de pedepse decat de
recompense. Deci, nu e de mirare ca unii profesori considera ca un sistem de disciplina bazat pe
intariri pozitive este un semn de slabiciune, ba chiar o acceptare a infrangerii.
Daca efortul pozitiv nu functioneaza, poate fi necesar sa se apeleze la pedeapsa, care
reprezinta un mod de a schimba comportamentul; insa profesorii trebuie sa aiba grija la efectele
secundare ale acesteia cum ar fi cele de natura afectiva. Pedepsele de durata nu sunt de dorit
pentru ca acestea creeaza resentimente, mai ales daca sunt date fara avertizare (Barnes R. 2006).

3
Se poate instala chiar o aversiune reciproca intre profesor si elev ce poate duce la imposibilitatea
unei interactionari pozitive; ulterior acestia sunt prinsi intr-o serie de conflicte ce degenereaza in
cele din urma in antipatie. Ultimul lucru de dorit este crearea unei atmosfere negative pe o lunga
perioada de timp.
Desi pedepsele au rezultate rapide, de fapt acestea doar inlatura comportamentele nedorite
pentru o scurta perioada de timp, de regula doar in prezenta celui ce pedepseste. Uneori pentru a
nu fi pedepsiti, copii se ascund, se fereasc sa fie prinsi asupra faptei sau chiar mint. Este evident,
ca desi pedeapsa functioneaza, aceasta ar trebui folosita in ultima instanta. Orice pedeapsa
trebuie explicata elevului; aceasta trebuie sa inteleaga unde a gresit exact.
Pe langa sensul prezentat mai sus, pedeapsa poate lua si forma unor urmari neplacute ale
comportamentelor nedorite: ca de exemplu retragerea unui privilegiu sau a unei recompense.
Cea mai usor de administrat la clasa este privarea de anumite activitati placute sau
privilegii: sa nu asculte parte dintr-o poveste sau lectie, sa nu ia parte la concursuri sau alte forme
de relaxare poate duce la un comportament conformist. Insa asemenea tactici trebuie folosite cu
mare grija pentru ca pot aparea resentimente sau copilul se poate simti exclus.
Time out este termenul ce defineste o alta forma de pedeapsa atunci cand elevul cu un
comportament nedorit este izolat pentru o scurta perioada de timp. Izolarea este fizica si se face
prin scoatere de la ora sau prin trimiterea elevului intr-un colt mai linistit al clasei. Desi ocazional
si in anumite circumstante poate parea eficienta, acesta tactica poate lua parea o excluderea
sociala de la anumite activitati.
Exista momente cand un comportament este atat de distrugator, intens sau chiar periculos
incat trebuie oprit din considerente de securitate si siguranta. Pentru ca unii elevi chiar testeaza
cat de departe pot merge, este nevoie de stabilirea de limite clare cu privire la comportamentele
tolerate pentru a asigura astfel siguranta celorlalti elevi.
Profesorii trebuie sa dea dovada de mult tact, si sa fie foarte precauti in administrarea
pedepselor, astfel incat sa nu existe urmari neprevazute sau nedorite. Elevii care cred ca pot
scoate din sarite cu usurinta un profesor, isi vor folosi aceasta abilitate pentru a submina
demnitatea si autoritatea acestuia. Exista momente cand un profesor trebuie sa-si exprime furia,
dar exista o linie foarte fina intre furie si disperare (acesta poate produce frica sau doar ilaritate).

4
 Daca o pedeapsa chiar trebuie aplicata, atunci sa fie aplicata intr-un maniera calma.
Avertizarea pentru incetarea comportamentului nedorit trebuie sa fie clara, de preferat adresata
individual si insotita de recomadari cu ceea ce ar trebui de fapt sa faca elevul.
Exista insa si un revers al medaliei si anume modul in care pedeapsa il recompenseaza
pe profesor. Daca are success, pedeapsa inlatura comportamanetul nedorit si aduce obedienta
elevului iar ulterior, incurajat de diverse atitudini, profesorul ajunge sa faca apel din ce in ce mai
des la pedeapsa. Din momentul in care devine dependent de aplicarea pedepselor pentru a
gestiona clasa, va fi greu sa dezvolte o abordare placuta si pozitiva.
Din pacate comportamentele indezirabile ale profesorului pot foarte bine sa fie cauza
indisciplinei la clasa sau a comportamentelor nedorite elevilor.
In cele din urma, ce este de fapt un comportament nedorit? Acestea variaza de la scurte si
enervante tulburari ale orei pana la cele care pot pune chiar viata in pericol: sa se joace cu rigla
sau cu alte obiecte, sa scrie biletele, sa ignore profesorul sau sa asculte alti elevi, sa manance in
timpul orei sau sa mestece guma de mestecat, sa scuipe, sa doarma sau sa viseze cu ochii
deschisi, sa minta, sa fac tema la alta materie, sa copieze, sa citeasca reviste, sa arunce cu obiecte
catre profesor sau catre alti elevi, sa injure, sa tipe, sa se bata intre ei, sa se ameninte, sa
foloseasca arme, etc.
Putem astfel s elaborm un plan general de abordare a situaiilor nedorite n clasa de
elevi:
1. s folosim strategia cea mai puin autoritar
2. s fim sinceri cu elevii notri
3. s le explicm motivele
4. s ncercm s transformm totul n joc
5. s fim noi nine un exemplu pozitiv
6. s le oferim posibilitatea de a face alegeri
Imbunatatirea calitatii educatiei si pregatirea copiilor pentru viata complexa a secolului
XXI depinde de o buna pregatire profesionala a profesorilor. Calitati profesionale precum
abilitatea de a oferi explicatii clare si concise, de a motiva, de a responsabiliza, de a pune
intrebari inteligente si totusi provocatoate, de a manageria eficient clasa si multe altele, chiar fac
diferenta pentru copii.

5
6
 Bibliografie:

- Barnes, R. (2006).The practical guide to primary classroom management. Paul

Chapman Publishing;
- Comenius, J. A. (1970). Didactica Magna. Bucuresti;
- Cummings, C. (2000).Winning strategies for classroom management. United States of
America.Association for Supervision and Curriculum Development.
- Lewis, R. (2009).Understanding pupil behavior. Classroom management techniques
for teachers. Routlege;
- Marshal, M. (2007). Discipline without stress, punishments or rewards. How teachers
and parents promote responsibility and learning. United States of America. Piper
Press;
- Maurice, J. E. & Tobias, S. E. & Friedlander, B.S. (2007). Inteligenta emotionala in
educatia copiilor, Bucuresti. Curtea Veche;
- Wragg, E.C. (2001). Class Management in the Seconday School.London and New
York. Routlege.