Ca regula sociala,obiceiul precede dreptului. El apare si se
cristalizeaza in epoca de formare si dezvoltarea incipienta a societatii, fiind expresia unor necesitati pe care orice societate le resimte, necesitatii legate de conservarea valorilor societatii. Sensul exact al cutumelor s-a aflat doar in memoria putinor persoane, al celor ce judecau, iar cunoasterea si aplicarea normelor cutuminare numai de catre casta judecatorilor, care aproape in totalitate erau si preoti, a impus credinta ca aceste reguli erau emanate de la divinitate. In vremea regalitatii si in primele secole ale Republicii, cutuma a jucat un rol foarte important. Dreptul scris inca nu se delimitase, nu isi conturase un ansamblu cuprinzator de norme care sa ii impuna, in toate domeniile vietii sociale. In epoca postclasica si bizantina, cutumele devin cel mai important izvor de drept. Dupa caderea Imperiului Roman, legile scrise s-au transformat in cutume. Populatiile ce se aflau sub influenta dreptului roman au continuat sa aplice reglementarile si principiile acestuia sub forma cutumelor, asa cum s-a intamplat in Italia, in sudul Frantei, in Spania si Anglia, unde s-a intemeiat faimosul common law. In epoca moderna se constata o scadere a rolului obiceiului juridic, ajungandu-se aproape la disparitia sa in dreptul continental european. In tara noastra, obiceiul era cunoscut ca un important izvor juridic inca din perioasa dreptului geto-dac. Cutumele geto-dace au constituit un izvor deosebit de bogat pentru dreptul pozitiv, atat in dreptul intern, cat si in relatiile juridice externe. Institutiile cutuminare ale dreptului public au luat nastere odata cu gruparea voievodatelor si cnezatelor prefeudale, unitare sub aspect politic si juridic. Fiind cel mai vechi izvor de drept, multe dintre institutii se organizau potrivit cutumei. Astfel: familia, proprietatea, proceduri de judecata se organizau potrivit cutumei. Cutuma juridica, sau obiceiul juridic, mai avea si o latura religioasa, in sesnsul ca aceasta era tinuta in secret de catre pontifi care sustineau ca obiceiul juridic le era transmis direct de catre zei. Dezvoltarea statului duce la o scadere a importantei cutumei, insa nu duce la disparitia ei. Cu toate ca apare dreptul scris, cutuma si cu dreptul scris, vor intra in raport fiind complementare, in sensul ca pentru ca o norma sa ajunga in dreptul scris, trebuia intai sa fie o cutuma, adica sa existe o perioada lunga de timp si sa se repete. Legea desemnata in dreptul roman prin cuvantul lex , este un alt izvor de drept. Cutuma, sau obiceiul juridic, poate fi definit de catre literatura de specialitate ca fiind norme de conduita formate prin repetarea unor comportari care imprima un anumit tip de actiune in cadrul colectivitatii umane. Astfel, principala trasatura a cutumei o reprezinta repetativitatea. REFERAT FACULTATEA DE DREPT SIMION BARNUTIU ANUL I- SIBIU