ISTORIA DREPTULUI ROMANESC

Raportul dintre cutum i lege n

istoria dreptului romanesc

Ca regula sociala,obiceiul precede dreptului. El apare si se

cristalizeaza in epoca de formare si dezvoltarea incipienta a societatii,
fiind expresia unor necesitati pe care orice societate le resimte, necesitatii
legate de conservarea valorilor societatii.
Sensul exact al cutumelor s-a aflat doar in memoria putinor persoane,
al celor ce judecau, iar cunoasterea si aplicarea normelor cutuminare
numai de catre casta judecatorilor, care aproape in totalitate erau si preoti,
a impus credinta ca aceste reguli erau emanate de la divinitate.
In vremea regalitatii si in primele secole ale Republicii, cutuma a jucat
un rol foarte important. Dreptul scris inca nu se delimitase, nu isi
conturase un ansamblu cuprinzator de norme care sa ii impuna, in toate
domeniile vietii sociale.
In epoca postclasica si bizantina, cutumele devin cel mai important
izvor de drept. Dupa caderea Imperiului Roman, legile scrise s-au
transformat in cutume. Populatiile ce se aflau sub influenta dreptului
roman au continuat sa aplice reglementarile si principiile acestuia sub
forma cutumelor, asa cum s-a intamplat in Italia, in sudul Frantei, in
Spania si Anglia, unde s-a intemeiat faimosul common law.
In epoca moderna se constata o scadere a rolului obiceiului juridic,
ajungandu-se aproape la disparitia sa in dreptul continental european.
In tara noastra, obiceiul era cunoscut ca un important izvor juridic inca
din perioasa dreptului geto-dac. Cutumele geto-dace au constituit un
izvor deosebit de bogat pentru dreptul pozitiv, atat in dreptul intern, cat si
in relatiile juridice externe.
Institutiile cutuminare ale dreptului public au luat nastere odata cu
gruparea voievodatelor si cnezatelor prefeudale, unitare sub aspect politic
si juridic.
Fiind cel mai vechi izvor de drept, multe dintre institutii se organizau
potrivit cutumei. Astfel: familia, proprietatea, proceduri de judecata se
organizau potrivit cutumei.
Cutuma juridica, sau obiceiul juridic, mai avea si o latura religioasa, in
sesnsul ca aceasta era tinuta in secret de catre pontifi care sustineau ca
obiceiul juridic le era transmis direct de catre zei.
Dezvoltarea statului duce la o scadere a importantei cutumei, insa nu
duce la disparitia ei. Cu toate ca apare dreptul scris, cutuma si cu dreptul
scris, vor intra in raport fiind complementare, in sensul ca pentru ca o
norma sa ajunga in dreptul scris, trebuia intai sa fie o cutuma, adica sa
existe o perioada lunga de timp si sa se repete.
Legea desemnata in dreptul roman prin cuvantul lex , este un alt
izvor de drept.
Cutuma, sau obiceiul juridic, poate fi definit de catre literatura de
specialitate ca fiind norme de conduita formate prin repetarea unor
comportari care imprima un anumit tip de actiune in cadrul colectivitatii
umane. Astfel, principala trasatura a cutumei o reprezinta repetativitatea.
 REFERAT
FACULTATEA DE DREPT
SIMION BARNUTIU
 ANUL I- SIBIU

PROF. UNIV. DR.: MANUEL GUTAN

STUDENT: PEPELEA DIANA