FLOARE ALBASTRA

Si de-a soarelui caldura

Voi fi rosie ca marul,
Mi-oi desface de-aur parul,
Iar te-ai cufundat n stele
Sa-ti astup cu dnsul gura.
Si n nori si-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita ncalte,
Sufletul vietii mele.

De mi-i da o sarutare,
Nime-n lume n-a s-o stie,
In zadar ruri de soare Caci va fi sub palarie
S-apoi cine treaba are!
Gramadesti-n a ta gndire
Si cmpiile asire
Si ntunecata mare;

Cnd prin crengi s-a fi ivit

Luna-n noaptea cea de vara,
Mi-i tinea de subsuoara,
Piramidele-nvechite
Te-oi tinea de dupa gt.
Urca-n cer vrful lor mare
Nu cata n departare
Fericirea ta, iubite!

Pe carare-n bolti de frunze,

Apucnd spre sat n vale,
Astfel zise mititica, Ne-om da sarutari pe cale,
Dulci ca florile ascunse.
Dulce netezindu-mi parul.
Ah! ea spuse adevarul;
Eu am rs, n-am zis nimica.

Si sosind l-al portii prag,

Vom vorbi-n ntunecime;
Grija noastra n-aib-o nime,
Hai n codrul cu verdeata,
Cui ce-i pasa ca-mi esti drag?
Und-izvoare plng n vale,
Stnca sta sa se pravale
In prapastia mareata.

Inc-o gura si dispare...

Acolo-n ochi de padure,
Lnga balta cea senina
Si sub trestia cea lina
Vom sedea n foi de mure.
Ca un stlp eu stam n luna!
Ce frumoasa, ce nebuna
E albastra-mi, dulce floare!
................................................

Si te-ai dus, dulce minune,

S-a murit iubirea noastra
Floare-albastra! floare-albastra!...
Si mi-i spune-atunci povesti
Totusi este trist n lume!
Si minciuni cu-a ta gurita,
Eu pe-un fir de romanita
Voi cerca de ma iubesti. (1873, 1 aprilie)