Sunteți pe pagina 1din 1

PROBLEMA

FRUMOSULUI I/SAU A ARTEI (INTRODUCERE)






(1) Frumuseea este armonia tuturor prilor ntre ele, mbinate cu proporie i nlnuire n acea
opera n care se afl, astfel nct nimic nu poate fi adugat sau scos sau schimbat de acolo fr a strica
ansamblul. i rareori i e dat cuiva, chiar i naturii nsei, s realizeze o opera ntru totul ncheiat
i ntru totul perfect.


(2) Frumuseea este un anumit acord i o anumit concordan a prilor n oricare lucru n care se
gsesc sus-zisele pri; aceast concordan se nfptuiete printr-un numr, o proporie i aezare
(collocatione), aa cum cere armonia, adic principiul fundamental al naturii. Aceasta este cu
deosebire necesar n arhitectur. Ea dobndete astfel demnitate, graie i autoritate, fcndu-se
respectat. Drept care naintaii notri, studiind natura lucrurilor, au hotrt c trebuie s ncerce
a imita natura, cel mai mare artist al tuturor formelor, i de aceea, n msura n care i st n putin
iscusinei omeneti, au adunat legile pe care natura le folosise pentru a produce lucrurile i le-au
strmutat n cele ce in de construcii1.


(3) Cnd spunem iubire, trebuie s nelegei dorin de frumusee. Aceasta este definiia iubirii la
toi filozofii. Sunt unii care cred c frumuseea const ntr-o anumit dispunere a tutror prilor
sau, pentru a ne folosi de cuvintele lor, n comensurabilitate i proporie mpreun cu suavitatea
culorilor. Nu admitem prerea acestora deoarece o atare dispunere neexistnd dect n lucrurile
compuse, nici unul din cele simple nu ar putea fi atunci frumos. Culorile pure, luminile, un anumit
sunet, strlucirea aurului i albeaa argintului, tiina, sufletul, toate acestea simple, le numim ns
frumoase i ele ne desfat n chip minunat, fiind cu adevrat frumoase2.


1 L. B. Alberti, n : Tatarkiewicz, Istoria esteticii 3, p. 152-153
2 M. Ficino, Ibid., p. 173