IZVOARELE DREPTULUI PENAL

1.Consideraii introductive

Prin izvor de drept penal vom nelege n acest sens modul de manifestare
sau forma pe care regula de drept o mbrac i sub care se face cunoscut
persoanelor inute s se conformeze acesteia. Aa cum am artat deja, principiul
fundamental al legalitii incriminrii i pedepsei impune legea ca principal izvor
de drept penal. De aceea, se pune n mod firesc problema clarificrii coninutului
acestei noiuni. Potrivit art. 141 C.pen., prin lege penal se nelege orice dispoziie
cu caracter penal cuprins n legi sau decrete. Aceast definiie constituie o
expresie a ordinii constituionale existente la data adoptrii Codului penal. Astfel,
potrivit Constituiei din 1965, principalele acte normative erau legile (adoptate de
Marea Adunare Naional) i decretele (adoptate de Consiliul de Stat).
Evenimentele din 1989 i intrarea n vigoare a Constituiei din 1991 au
modificat ns radical aceast realitate constituional, aa nct i sfera actelor
normative incidente n domeniul dreptului penal a suferit o important modificare.
Astfel, potrivit art.72 alin. 2 lit.f) din Constituie, infraciunile i pedepsele sunt
reglementate prin lege organic. La o prim analiz s-ar putea trage concluzia c la
ora actual singurul izvor de drept penal n dreptul nostru este legea organic. n
realitate ns, aa cum vom arta n cele ce urmeaz, sfera acestor izvoare este mult
mai larg. Astfel, n opinia noastr, n prezent izvoarele interne de drept penal sunt:
Constituia, legile organice i actele normative asimilate acestora, ordonanele de
urgen, cutuma i decretele prezideniale. La acestea se adaug izvoarele externe,
respectiv tratatele i conveniile internaionale ratificate de statul romn.

2. Constituia ca izvor de drept penal

Constituia ocup poziia situat n vrful ierarhiei izvoarelor dreptului

penal, toate celelalte izvoare formale fiind subordonate acesteia. Rolul Constituiei
ca izvor de drept penal poate fi relevat din mai multe puncte de vedere. Astfel, n
primul rnd trebuie subliniat c n textul Constituiei sunt menionate numeroase
valori sociale pe care dreptul penal este chemat s le apere, ca de pild,
suveranitatea, independena, unitatea i indivizibilitatea statului, drepturile i
libertile fundamentale ale persoanei umane, proprietatea etc. De asemenea, aa
cum am mai artat, Constituia consacr o serie de reguli care, fie privesc direct
dreptul penal spre exemplu principiul legalitii pedepsei (art.23 alin.9),
interzicerea extrdrii cetenilor romni (art.19 alin.1), abolirea pedepsei cu
moartea (art.22 alin.3) , fie constituie principii generale de drept care i gsesc
aplicarea i n materia dreptului penal neretroactivitatea legii (art.15 alin.2),
egalitatea n faa legii (art.16 alin.1), proporionalitatea restrngerii drepturilor i
libertilor fundamentale (art.49 alin.2). De asemenea, Constituia reglementeaz
imunitatea de jurisdicie penal a efului statului i membrilor Parlamentului,
acordarea amnistiei i graierii, punerea sub acuzare a preedintelui pentru
infraciunea de nalt trdare etc.

3. Legea organic i actele asimilate acesteia

Aa dup cum rezult fr echivoc din prevederile art.72 din Constituie,

legea organic este principalul izvor de drept penal. n aceste condiii, din
momentul intrrii n vigoare a Constituiei incriminarea unor fapte i stabilirea
sanciunilor corespunztoare nu se mai poate face pe calea legii ordinare. Avnd n
vedere c anterior adoptrii Constituiei sistemul nostru de drept nu cunotea
diviziunea legilor n legi organice i legi ordinare, se pune n mod firesc problema
statutului actelor normative adoptate n materia dreptului penal pn n 1991 i
care nu au mbrcat forma legii organice. Mai nti, actele normative adoptate n
sfera dreptului penal pn n 1991 rmn n vigoare n msura n care coninutul
lor nu contravine prevederilor constituionale (art.150 alin.1); n acelai timp aceste
acte sunt asimilate legii organice, astfel c ele nu vor putea fi modificate sau
abrogate dect tot pe calea unei astfel de legi. De aceea, la ora actual, alturi de
legile organice intrate n vigoare dup adoptarea Constituiei, constituie izvoare de
drept penal i urmtoarele categorii de acte normative:
- Legile adoptate anterior intrrii n vigoare a Constituiei.
- Decretele adoptate pn n 1989 de ctre fostul Consiliul de Stat.
- Decretele-legi adoptate n perioada 22 decembrie 1989 iunie 1990 de
ctre C.F.S.N. iar apoi de ctre C.P.U.N.
Numrul actelor normative din aceste categorii cunoate o continu
diminuare, ele fiind abrogate pe msura modernizrii legislaiei i adoptrii unor
legi care reglementeaz domeniile ce au fcut iniial obiectul lor de reglementare.
Pn n momentul abrogrii ns, normele penale coninute de acestea au aceeai
for ca i normele cuprinse n legile organice.

4. Ordonanele de urgen ale Guvernului

Problema calitii de izvoare de drept penal a ordonanelor Guvernului este

mai delicat i trebuie tratat nuanat, pornind de la cele dou categorii de
ordonane reglementate de Constituie. Aa dup cum se tie, potrivit art.114 din
Constituie, Guvernul poate emite dou categorii de ordonane: ordonanele simple
i ordonanele de urgen. Ordonanele simple sunt cele emise n baza unei legi de
abilitare adoptate de Parlament pentru o durat i domenii determinate. Aceste
ordonane nu pot fi sub nici o form izvoare de drept penal, dat fiind c, potrivit
art.114 alin.1, abilitarea se poate face doar cu privire la domenii care nu fac
obiectul legilor organice. Cum potrivit art.72 din Constituie reglementarea
infraciunilor i pedepselor este un domeniu rezervat legii organice, este evident c
legea de abilitare i ordonanele emise n baza ei nu pot privi aceste domenii. n
privina ordonanelor de urgen, legea de revizuire a Constituiei a modificat
prevederile art.114 care face acum referire explicit la ordonana de urgen
cuprinznd norme de natura legii organice. n acelai timp ns, s-a ncercat o
accentuare a caracterului excepional al acestor reglementri, ele putnd fi emise,
n situaii extraordinare a cror reglementare nu comport sub nici o form
amnarea. n plus, guvernul trebuie s motiveze n cuprinsul ordonanei urgena
interveniei pe aceast cale.
De aceea, caracterul de izvoare de drept penal al ordonanelor de urgen nu
mai poate fi astzi contestat. Chiar ordonanele emise cu nesocotirea exigenei
caracterului excepional, sunt n vigoare i i produc efectele atta vreme ct nu au
fost respinse de ctre Parlament sau nu a fost constatat neconstituionalitatea lor
de ctre Curtea Constituional.

5. Cutuma ca izvor de drept penal

n literatura de specialitate cutuma este definit ca fiind respectarea

uniform, constant i general a anumitor norme nescrise ntr-un anumit mediu
social sau teritorial, cu convingerea obligativitii ei juridice. Prin urmare, cutuma
se caracterizeaz prin dou elemente: pe de o parte un element material, constnd
ntr-o suit de fapte repetate, durabil i clar iar pe de alt parte un element
juridic, reprezentat de certitudinea caracterului obligatoriu al regulii. Domeniile
predilecte n care cutuma poate interveni cu valoare de izvor de drept penal vizeaz
sfera cauzelor care fac ca fapta s nu fie infraciune, i respectiv interpretarea legii
penale. n primul caz cutuma joac rolul unui izvor direct de drept penal pe cnd n
cea de-a doua ipotez suntem n prezena unui izvor indirect (mediat). Aa cum s-a
subliniat n doctrin, raiunea care st la baza principiului legalitii incriminrii i
pedepsei este dat de necesitatea asigurrii securitii juridice a ceteanului n faa
eventualelor abuzuri ale organelor judiciare penale. Or, acest imperativ nu se mai
impune cu aceeai for atunci cnd msura care ar contraveni acestui principiu ar
opera n favoarea persoanei, aa cum se ntmpl n cazul cauzelor care fac ca fapta
sa nu fie infraciune. Aa se face c, n mod contient sau nu, n practic se
recunoate nu de puine ori cutumei rolul de cauz care face ca fapta sa nu fie
infraciune. Spre exemplu, sunt pe acest temei acceptate o serie de practici impuse
de diferite religii, practici care aduc atingere integritii corporale a persoanei i
care s-ar ncadra ca infraciuni de violen, aa cum se ntmpl n cazul
circumciziei. Tot astfel, dei perforarea lobului urechii fetielor pentru a permite
purtarea unor podoabe este fr ndoial un act cauzator de suferine fizice (art.180
C.pen.), fapta nu atrage rspunderea penal, fiind un procedeu general acceptat. Pe
aceeai baz se consider c scap de sub incidena legii penale violenele uoare
exercitate de prini asupra copiilor lor minori, fiind general acceptat dreptul
prinilor de a recurge la asemenea mijloace n procesul de educare a minorului.
Cel de-al doilea aspect al interveniei cutumei n sfera dreptului penal se
leag de rolul acesteia n interpretarea legii penale. Aa se ntmpl, de pild,
atunci cnd determinarea coninutului unor concepte utilizate de legiuitorul penal
se face prin raportare la anumite practici sociale. Noiuni ca bunele moravuri
(art.321 C.pen.), sentiment comun de pudoare caracterul obscen al unui act sau
material (art.202, 325 C.pen.) au un coninut variabil n timp i spaiu, astfel c
delimitarea acestui coninut nu se poate face dect n considerarea concepiilor i
practicilor sociale curente la un moment dat. Nu de puine ori un act care cu 50 de
ani n urm putea trece drept obscen spre exemplu, apariia fotografiei unei femei
sumar mbrcate pe cutiile de chibrituri apare astzi ca o practic, dac nu
fireasc, cel puin tolerat. n fine, cutuma poate ajunge s joace un rol n
interpretarea normei penale atunci cnd aceasta din urm face trimiteri la norme
aparinnd altor ramuri de drept, n care cutuma apare ca izvor de drept, aa cum se
ntmpl n cazul dreptului civil sau comercial.

6. Decretele prezideniale

Potrivit Constituiei, n exercitarea atribuiilor sale preedintele emite decrete

care se public n Monitorul Oficial al Romniei. n marea lor majoritate decretele
Preedintelui sunt decrete individuale, astfel c aptitudinea lor de a constitui
izvoare de drept penal poate fi pus cu just temei sub semnul ndoielii. Astfel,
printre atribuiile preedintelui poate fi identificat una care vizeaz domeniul
dreptului penal acordarea graierii individuale (art.94 lit.d din Constituie).
Aceast msur, dispus prin decret, are aptitudinea de a modifica sau stinge
raportul juridic penal, ca efect al manifestrii de voin a autoritii prezideniale.
De aceea, credem c decretul de graiere individual constituie singura specie a
decretelor prezideniale ce are aptitudinea de a fi inclus n lista izvoarelor
dreptului penal.

7. Izvoarele internaionale

Dei potrivit art.11 alin.2 din Constituie toate tratatele ratificate de

Parlament potrivit legii fac parte din dreptul intern, n funcie de modul n care
aceste tratate i produc efectele, doctrina face distincia ntre izvoarele
internaionale directe i cele indirecte.
 Izvoarele directe sunt tratatele i conveniile internaionale care, o dat
ratificate, creeaz drepturi i obligaii n sarcina persoanelor fizice sau juridice i a
organelor judiciare, fiind deci aplicabile n mod nemijlocit de ctre instanele
romne. Se includ n aceast categorie n principal tratatele de asisten juridic
internaional n materie penal i cele privind protecia drepturilor omului.
Izvoarele indirecte sunt acele tratate sau convenii internaionale care, o dat
ratificate, creeaz n sarcina statului obligaia de a introduce n legislaia penal
intern o anumit reglementare. Prin urmare, aceste acte internaionale nu pot fi
aplicate n mod direct de ctre instanele naionale, norma aplicabil fiind cea
edictat de legiuitor n baza obligaiei asumate prin tratatul internaional. Aa de
pild, ratificarea de ctre Romnia a Conveniei pentru prevenirea i sancionarea
infraciunii de genocid (1948) a determinat incriminarea de ctre legiuitorul nostru
a acestei infraciuni (art.357 C.pen). Tot astfel, aderarea Romniei la Convenia
mpotriva torturii sau altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau
degradante (1984) a fost urmat de modificarea Codului penal prin introducerea
incriminrii acestei fapte (art.2671 C.pen.).
 EXTRADAREA

Extradarea poate fi considerata una dintre cele mai vechi forme de cooperare
internationala, fiind considerata la inceputuri un gest de curtoazie permitand
monarhilor sa-si pedepseasca inamicii personali refugiati pe teritoriul altui stat.
Cele doua razboaie mondiale au aratat ca este absolut necesar ca statele
suverane sa coopereze intre ele, astfel incat au fost create organizatii internationale
precum : Organizatia Natiunilor Unite, Consiliul Europei, Comunitatea Economica
Europeana, etc. In acest context, tratatele bilaterale au fost inlocuite cu cele
multilaterale.
Extradarea este una dintre formele cooperarii judiciare internationale, putand
fi definita ca fiind procedura prin care un stat suveran accepta sa predea altui stat
(solicitant) o persoana care se afla pe teritoriul sau si care este urmarita penal sau
trimisa in judecata pentru o infractiune ori este cautata in vederea executarii unei
pedepse in statul solicitant.
In Romania, extradarea este reglementata de Constitutie in art. 19, Codul
Penal in art. 9 si Legea 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in
materie penala, modificata si completata.
Avand in vedere dispozitiile art. 19 din Constitutie, rolul Ministerului de
Justitie consta in esenta in :
- examenul de regularitate internationala (verificarea conformitatii cererii
cu tratatul aplicabil);
- intocmirea si transmiterea cererii de extradare;
- punerea in executare , impreuna cu M.A.I a hotararii definitive de
extradare, aprobarea tranzitului.

Extradarea activa(atunci cand Romania este stat solicitant)

In cazul in care un mandat de arestare preventiva sau de executare a

pedepsei care nu poate fi dus la indeplinire, intrucat inculpatul ori condamnatul nu
se afla pe teritoriul Romaniei, organele de politie sesizeaza procurorul care, la
randul sau, propune instantei care a emis mandatul de arestare preventiva sau
instantei de executare, dupa caz, emiterea unui mandat de urmarire internationala
in vederea extradarii.
Mandatul de urmarire internationala in vederea extradarii se transmite
Centrului de Cooperare Politieneasca Internationala din cadrul M.A.I. , in vederea
difuzarii prin canalele specifice.
De indata ce este informata de catre Centrul de Cooperare Politieneasca
Internationala din cadrul MAI, prin structura specializata, sau de Ministerul
Justitiei, despre localizarea pe teritoriul unui stat strain a unei persoane data in
urmarire internationala sau cautata de autoritatile judiciare romane pentru aducerea
la implinire a unui mandat de executare a pedepsei inchisorii sau a unui mandat de
arestare preventiva, instanta de executare care a emis mandatul de arestare
preventiva stabileste, printr-o incheiere motivata, daca sunt indeplinite conditiile
prevazute in prezenta lege pentru a se solicita extradarea.
Judecata se face de urgenta si cu precadere, in camera de consiliu, de un complet
format dintr-un singur judecator, cu participarea procurorului si fara citarea
partilor. Incheierea poate fi atacata cu recurs de procuror, in termen de 24 de ore de
la pronuntare. Dosarul cauzei este inaintat instantei de recurs in termen de 24 de
ore. Recursul se judeca in termen de cel mult 3 zile, de catre instanta superioara in
grad. Instanta de recurs va restitui dosarul primei instante in termen de 24 de ore de
la solutionarea recursului. Incheierea definitiva prin care s-a constatat ca sunt / nu
sunt intrunite conditiile pentru solicitarea extradarii se comunica Ministerului
Justitiei. In termen de cel mult 3 zile de la data primirii incheierii definitive prin
care s-a constatat ca sunt indeplinite conditiile pentru solicitarea extradarii,
Ministerul Justitiei, prin directia de specialitate, efectueaza un examen de
regularitate internationala. In functie de concluziile examenului de regularitate
internationala, directia de specialitate a Ministerului Justitiei fie intocmeste cererea
de extradare si o transmite, insotita de actele anexe, autoritatii competente a
statului solicitat, fie intocmeste un act prin care propune Ministerului Justitiei,
motivat, sa sesizeze procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de
Casatie si Justitie, in vederea initierii procedurii de revizuire a incheierii definitive
prin care s-a dispus solicitarea extradarii, informand in ambele situatii Centrul de
Cooperare Politieneasca Internationala din cadrul Ministerului Administratiei si
Internelor.
Extradarea pasiva (atunci cand Romania este stat solicitat)
Cererea de extradare, formulata in scris de autoritatea competenta a statului
solicitant si insotita de actele anexe, se adreseaza Ministerului Justitiei, care
efectueaza examenul de regularitate internationala, putand restitui autoritatii
emitente cererea si actele anexe, explicand motivele.In cazul in care constata
indeplinirea conditiilor de regularitate internationala, Ministerul Justitiei sesizeaza
procurorului general competent.
Cererea de extradare si actele anexe se transmit de Ministerul Justitiei, in cel mult
48 de ore, procurorului general al parchetului de pe langa curtea de apel in a carui
circumscriptie a fost localizata persoana extradabila sau in cazul in care nu se
cunoaste locul unde se afla persoana, procurorului general al Parchetului de pe
langa Curtea de Apel Bucuresti. Procurorul general competent sau procurorul
desemnat de acesta, sesizat cu cererea de extradare, are urmatoarele atributii:
 In cazul in care cererea de extradare si actele anexe nu sunt insotite de
traduceri in limba romana, ia masuri pentru efectuarea unei traduceri cat mai
urgente;
procedeaza in 48 de ore de la primirea cererii de extradare si a actelor
anexate, la identificarea persoanei extradabile;
ii aduce la cunostinta persoanei extradabile continutul actelor transmise de
autoritatile statului solicitant;
sesizeaza de indata Curtea de Apel competenta pentru a aprecia asupra luarii
masurii arestarii provizorii in vederea extradarii persoanei extradabile si
continuarii procedurii judiciare de solutionare a cererii de extradare.
In caz de urgenta, autoritatile competente ale statului solicitant pot cere
arestarea provizorie a persoanei urmarite chiar inainte de formularea si
transmiterea cererii formale de extradare, indicand existenta unui mandate de
executare a unei pedepse aplicate printr-o hotarare judecatoreasca definitiva
impotriva persoanei urmarite, o expunere sumara a faptelor, care trebuie sa
precizeze data si locul unde au fost comise si sa mentioneze dispozitiile legale
aplicabile, precum si datele disponibile asupra identitatii, cetateniei si localizarii
acestei persoane. Cererea de arestare provizorie in vederea extradarii se transmite,
prin intermediul Centrului de Cooperare Politieneasca Internationala din cadrul
M.A.I., parchetului competent, cu informarea Ministerului Justitiei. In cazul in care
arestarea provizorie in vederea extradarii se solicit ape baza de reciprocitate,
aceasta se trasmite obligatoriu Ministerului Justitiei, in vederea efectuarii
examenului de regularitate internationala. Instanta, din oficiu ori la sesizarea
procurorului competent sau la cererea persoanei extradabile, poate dispune
incetarea masurii arestarii provizorii in vederea extradarii daca, in termen de 18
zile de la luarea masurii, statul roman nu a fost sesizat prin cererea de extradare,
insotita de documentele corespunzatoare. Arestarea provizorie inceteaza de drept
dupa trecerea unui termen de 40 de zile, daca in acest interval de timp nu se
primesc cererea de extradare si inscrisurile necesare, cu exceptia cazului in care
printr-un tratat bilateral este prevazut un alt termen privind durata maxima a
perioadei de arestare provizorie. Punerea in libertate nu exclude o noua arestare
provizorie in vederea extradarii si nici extradarea, daca cererea de extradare este
primita ulterior. Organul judiciar in a carui circumscriptie a fost localizata persoana
a carei arestare provizorie in vederea extradarii este ceruta de autoritatile
competente ale unui stat solicitant poate dispune retinerea pentru cel mult 24 de
ore. In situatia in care masura retinerii a fost luata de organul de cercetare penala al
politiei judiciare, acesta este obligat, in primele 10 ore de la retinere, sa prezinte
procurorului competent persoana urmarita international. Curtea de Apel
competenta, in complet format dintr-un singur judecator, solutioneaza cererea de
arestare provizorie in vederea extradarii si cererea de extradare. Arestarea
provizorie in vederea extradarii se dispune si este prelungita de acelasi complet
investit cu solutionarea cererii de extradare, prin incheiere, fara ca durata totala a
arestarii provizorii sa poata depasi 180 de zile. Dupa intocmirea hotararii prin care
s-a dispus arestarea, judecatorul emite de indata mandat de arestare provizorie in
vederea extradarii. Persoana extradabila cu privire la care s-a luat masura arestarii
provizorii va fi depusa in arestul politiei. In cursul solutionarii cererii de extradare,
instanta verifica periodic, dar nu mai tarziu de 30 de zile, necesitatea mentinerii
arestarii provizorii, putand dispune, dupa caz, mentinerea arestarii provizorii sau
inlocuirea acesteia cu masura obligarii de a nu parasi tara sau localitatea. Masura
arestarii provizorii se inlocuieste cu masura obligarii de a nu parasi tara sau
localitatea numai in cazuri bine justificate si numai daca instanta apreciaza ca
persoana extradabila nu va incerca sa se sustraga de la judecarea cererii de
extradare. Odata cu admiterea cererii de extradare, prin sentinta, instanta dispune si
arestarea persoanei extradate in vederea predarii. Masura arestarii in vederea
predarii inceteaza de drept daca persoana extradata nu este preluata de autoritatile
competente ale statului solicitat, in termen de 30 de zile de la data convenita pentru
predare, cu exceptia cazului de forta majora. In acest caz, instanta dispune punerea
de indata in libertate a persoanei extradate si informeaza despre aceasta Ministerul
Justitiei si Centrul de Cooperare Politieneasca Internationala din cadrul
Ministerului Administratiei si Internelor.

Punerea in executare a hotararii definitive prin care se admite cererea privind

extradarea unei persoane.
Hotararea definitiva asupra extradarii se comunica procurorului general al
Parchetului de pe langa Curtea de Apel care a judecat cauza in prima instanta si
directiei de specialitate din Ministerul Justitiei. In vederea stabilirii datei si a
locului de predare, Ministerul Justitiei comunica de indata Centrului de Cooperare
Politieneasca Internationala din cadrul M.A.I. un extras al hotararii judecatoresti
ramase definitive. Data predarii va fi comunicata Ministerului Justitiei si Curtii de
Apel competente in termen de 15 de zile de la data transmiterii hotararii
judecatoresti. In cazul in care data predarii nu a fost fixata in intervalul de 15 zile,
Centrul de Cooperare Politieneasca Internationala din cadrul M.A.I. informeaza
asupra demersurilor luate si motivelor pentru care data predarii nu a putut fi
stabilita in acest interval. Locul predarii va fi un punct de frontier al Romaniei.
Centrul de Cooperare Politieneasca Internationala din cadrul M.A.I. asigura prin
Biroul National Interpol, predarea si informeaza despre aceasta MInisterul Justitiei
si Curtea de Apel competenta. Persoana extradata este predata si preluata sub
escorta. Daca persoana extradata nu va fi preluata la data stabilita, ea va putea fi
pusa in libertate la expirarea unui termen de 15 zile, socotit de la aceasta data;
acest termen nu va putea fi prelungit decat cel mult cu inca 15 zile; prin exceptie,
in caz de forta majora, care impiedica predarea sau primirea persoanei extrdate,
autoritatile romane si cele ale statului solicitant se vor pune de acord asupra unei
noi date de predare.