Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Romania Cedeaza Santajului Organizatiilor Evreiesti
Romania Cedeaza Santajului Organizatiilor Evreiesti
Dr. Robert Faurisson (foto) este cel mai cunoscut revizionist european in problema
holocaustului. A urmat Universitatea din Paris Sorbonne, lucrand apoi ca profesor
asociat la Universitatea Lyon din 1974 pana in 1990. Este specialist recunoscut in
analiza textelor si documentelor. Dupa ani de studii si cercetari private, Dr.
Faurisson si-a facut pentru prima oara publice viziunile sceptice asupra versiunii
oficiale a holocaustului intr-o serie de articole publicate in 1978 in cotidianul
Le Monde. Scrierile sale asupra holocaustului au fost grupate in doua volume si
numeroase alte articole, multe dintre ele vazand lumina zilei in Journal of
Historical Review editat de Institute for Historical Review. Articolul de fata a
aparut in 23 noiembrie 2004.
PRESA DIN INTREAGA LUME a titrat: Romania, dupa ce a insistat ca nu a avut nici o
responsabilitate in ceea ce este numit in mod conventional exterminarea evreilor
(sau Holocaust), a realizat in sfarsit greseala comisa si este decisa sa se
pocaiasca. In Franta, Le Monde a subliniat Romania a admis formal participarea sa
la exterminarea evreilor.
ROMANII SI EVREII
Aceasta este o grava eroare, o veritabila calomnie indreptata spre un popor care a
suferit mult prea mult, care niciodata n-a practicat ura, asasinatele in masa pe
criterii politice sau rasiale in teritoriile apartinand altor popoare. Este si
ocazia de a reaminti cititorilor dvs. ca, in timpul celui de-al doilea razboi
mondial, Romania nu a fost condusa de un partid fascist, ci de un maresal care a
comis unele erori, dar care a purtat lupte pentru teritoriile invadate.
Este datoria mea sa arat ca, in timpul razboiului, compatriotii mei de origine
evreiasca nu au fost siliti sa poarte steaua lui David, ca aveau scoli, iar in
capitala era deschis un liceu evreiesc si un teatru evreiesc, ultimul fiind
frecventat de mult locuitori ai Bucurestiului, evrei sau nu. In acei ani, pe scena
Teatrului National, piesa Steaua fara nume, scrisa de un mare dramaturg roman de
origine evreiasca, Mihail Sebastian, facea spectacole cu casa inchisa. In intreaga
tara nu a existat nici un lagar de concentrare pentru evrei, Maresalul Antonescu
opunandu-se personal cererii lui Hitler de a infiinta unul, si, consecvent, nici
unul din compatriotii mei nu a fost predat nazistilor.
Sa notam asadar, mai intai, aceste trei puncte tari ale marturiei: evreii romani,
spre deosebire, de exemplu, de cei francezi, nu trebuia sa poarte infama stea a lui
David, nu au fost internati in lagare de concentrare si nu au fost predati
germanilor spre deportare in Germania sau Polonia.
Sub semnatura lui Josif Toma Popescu, relatarea intitulata Romania salvata de
Holocaust (Le Monde juif, ianuarie-martie 1982, p. 1-2 si 3-11) are o importanta
cu atat mai mare cu cat primise aprobarea CDJC, al carui director era Georges
Wellers, inamic de moarte al revizionistilor. Introducere si prezentarea (p. 1-2)
relatarii (p. 3-11) este laudativa si aproape onesta. Guvernul roman nu si-a gasit
nici o responsabilitate in soarta pe care au avut-o evreii din anumite teritorii
rupte din Romania intre 28 iunie si 30 august 1940, prin aplicarea pactului
germano-sovietic si a Dictatului de la Viena impus de Hitler si Mussolini. In doua
luni, nordul Transilvaniei a fost anexat de Ungaria, Basarabia si nordul Bucovinei
au fost anexate URSS iar Dobrogea de sud a fost anexata de Bulgaria.
Totusi, dupa una din multele interventii ale lui Maniu, masura preconizata a fost
abandonata. Relatarea lui Popescu mentioneaza de asemenea un privilegiu uimitor
pentru evrei: acordarea, cu efect retroactiv, a unei pensii de varsta pentru evreii
non-cetateni romani care, lucrand in Romania, neglijasera sa satisfaca
formalitatile de naturalizare in perioada de timp stipulata in lege. Cu numerosi
evrei imigranti ilegali venind in tara din Austria, Cehoslovacia si Polonia,
guvernul de la Bucuresti a intentionat sa ia masuri pentru internarea si
repatrierea fortata a acestor persoane insa a sfarsit, inca o data, prin a abandona
planul.
Pe 23 august 1944, cand roata s-a intors, maresalul Antonescu a fost arestat din
ordinul Regelui Mihai I si inmanat sovieticilor, care l-au executat in 1946.
Dinspre partea sa, poporul roman a trait dupa razboi rigorile comunismului (1947-
1989). Apoi, dupa caderea acestuia, romanii au incercat sa ridice ici si colo
statui ale fostului conducator [Conducator aparea chiar in textul original in
engleza, n. A.M.]. Departe de a fi perceput ca un fascist, Antonescu are
trasaturile unui nationalist care, in 1941, a pus capat intr-un mod violent
guvernarii Garzii de Fier si, la cealalta extrema, a ridicat armele impotriva
comunismului. Respectandu-i pe aliatii sai germani, el s-a dovedit foarte
independent atat prin refuzul de a preda evreii comunisti germanilor pentru a fi
deportati in Germania sau Polonia, cat si prin facilitatile facute evreilor, la
apogeul razboiului, si prin permisiunea acordata acestora de a parasi tara.
Romania este tara membra NATO si o candidata la intrarea in Uniunea Europeana. Insa
prima conditie impusa tarilor candidate este, dupa cum stim, plata unei taxe de
intrare in beneficiul organizatiilor evreiesti internationale. Cuantumul acestei
taxe nu este negociabil: el este direct proportional cu numarul evreilor care, dupa
spusele acestor organizatii, au pierit in razboi in tara in cauza. Aceasta taxa
kosher va trebui sa fie platita, la fel cum elvetienii au platit-o pe a lor, chiar
daca aceasta tara n-a cerut nimic de la nimeni, si cu siguranta nu statutul de
membru al UE sau NATO.
INGENUNCHERE SI PENITENTA
Guvernul roman s-a plecat adanc, a ingenuncheat si si-a adus contributia sa. Sub
presiunea comunitatii evreiesti din SUA, Romania, candidata la aderarea la NATO, a
sfarsit prin a-si reconsidera trecutul. In martie 2002, o noua lege a interzis
statuile Maresalului Antonescu. Trei dintre ele au fost deja inlaturate, anunta
Mirel Bran cu satisfactie (Le Monde, 17 iulie 2002, p. 5). Numita lege, in
prevederile sale anti-revizioniste, pedepseste orice negare in public a
Holocaustului cu pana la cinci ani de inchisoare (in Franta pedeapsa este de un
an).
Intr-o scrisoare deschisa semnata de Hillary Clinton, senator de New York, Romania
a fost somata sa indeparteze chiar si portretul Maresalului din galeria portretelor
premierilor romani [din cladirea Guvernului, nota A.M.]. Octogenari de origine
romana, care au devenit cetateni americani dupa razboi, au fot declarati criminali
de razboi de catre tribunale americane, li s-a retras cetatenia americana si au
fost expulzati in Romania pentru a fi judecati si condamnati.
Astfel, precum am vazut, Le Monde din 17 noiembrie 2004 a anuntat intr-un titlu de
trei propozitii: Romania a admis formal participarea la exterminarea evreilor.
Presedintele Iliescu isi asuma intreaga responsabilitate a statului pentru Shoah.
Aproximativ 400.000 de evrei si 11.000 de tigani au fost ucisi. Cifrele acestea nu
corespund, evident, nici unui adevar istoric; ele constituie o simpla indicatie a
notei de plata care va fi prezentata romanilor. Articolul reaminteste ca, nu de
mult, Ion Iliescu incercase sa minimizeze tragedia evreilor in Europa si in
special in Romania intr-un asemenea grad incat ziarul Jerusalem Post a chemat la
izolarea sefului statului roman pe scena internationala, asemanandu-l liderului
austriac extremist Jrg Haider. Ministrul israelian de interne, Avraham Poraz, el
insusi nascut in Romania, il declarase pe presedintele roman persona non grata.
Materialul din Le Monde se incheie cu confirmarea a trei noi initiative: un
memorial al Holocaustului care sa fie construit de guvernul roman, un muzeu al
Holocaustului si, in final, acest episod intunecat al istoriei Romaniei sa fie
incorporat in manualele scolare.
NOTA: Astazi, Romania este acuzata a fi omorat 400.000 de evrei si, daca ar fi sa
dam crezare presei, chiar se acuza singura. Totusi, in concordanta cu cei mai
cotati istorici evrei, numarul mortilor (nu doar al celor ucisi) a fost mult mai
mic. Gerald Reitlinger propune un total de 210.000 220.000 de morti, specificand
ca datorita lipsei informatiilor credibile in acest moment, aceste cifre trebuie
privite ca fiind conjuncturale (The Final Solution, Jacob Aronson, North Vale, New
Jersey, 1987 [1956], p. 497, 501). Lucy Dawidowicz avanseaza spre 300.000 (The War
against the Jews, 1933-1945, New York, Holt, Rinehart and Winston, 1975, p. 403)
iar Raul Hilberg vorbeste de 270.000 (The Destruction of the European Jews, New
York, Holmes and Meier, 1985, p. 1220). Leni Yahil se abtine de la a da vreo cifra
(The Holocaust, the Fate of European Jewry, 1932-1945, translated from the Hebrew,
New York and Oxford, Oxford University Press, 1990 [1987], p. 344-348).