Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Din clasa a VI-a staim ce facultate voi urma. Trecand anii, am dat admiterea si am intrat la
Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea Bucuresti, specializarea psihologie.
Nu-mi amintesc foarte multe lucruri studiate in facultate care sa aiba ca subiect ideea deficientei,
insa am studiat materia Defectologie. Si cum timpul trece foarte repede, am sustinut licenta
trezindu-ma absolventa a facultatii, fara drept de a profesa. Si, incotro sa o iau? Stiam ca am
inclinatii spre latura umana, insa nu si spre acest domeniu special. Cautandu-mi un loc de munca,
la sfatul cuiva, am dat examen pentru a intra in sistemul educational si singurul post vacant era
intr-o scoala speciala ce avea ca domeniu psihopedagogia speciala.
Am promovat examenul, dar nu stiam ce sa fac. Asa am ajuns sa caut pe forumuri. Luam o
metoda si incercam sa o aplic pe un elev, dar nu se potrivea, desi cautam dupa acele
caracteristici ale copilului cu deficiente mintale. Intr-un timp scurt am inteles faptul ca nu pot
aplica o metoda universal valabila pentru toti copiii si trebuie sa simt ce nu are si ii e necesar
elevului X. Daca nu ne-am raporta la teoriile elaborate de specialisti eu i-as numi suflete lipsite
de amprenta societatii sau acei copii cu suflet pur.
Lucrez in domeniu intr-o scoala de masa, dar sunt remunerata de o scoala speciala. In sase ani
mi-au trecut prin mana multi copii cu deficiente sau nevoi speciale. In general, caracteristicile
sunt comune, dar nu si metodele. Sarmalele sunt traditional romanesti, dar nu sunt mancate de
toti romanii. Asa cum spun specialistii, o trasatura caracteristica a copiilor cu deficiente este
lipsa contactului vizual, dar sa nu uitam ca exista si copii timizi sau introvertiti. Hai sa va prezint
un exemplu din practica mea: elevul D, cu diagnosticul note de autism si ADHD. Copilul nu
vorbea, nu socializa si nu facea decat sa se tavaleasca, refuzand orice sarcina. Am considerat
necesar sa lucrez mai intai cu parintii (logic stateau cu el circa 80% din timp) si apoi cu D. Am
inceput prin a-l simti, prin a intelege ceea ce ii placea sa faca ( sa decupeze). In acest ritm am
termnat alfabetul, adunare, scadere. Daca ar fi sa luam in calcul parerea specialistilor, autistii nu
pot fi scosi din lumea lor si normalizati, insa, usor-usor, D a invatat tot ceea ce trebuie pentru
autonomie personala, iar diferenta intre el si cei de varsta lui ar fi 2-3 ani ca nivel al programei
scolare.
Surse:
1. Ghergut, 2007, pag 126
2. Exemplele ca si teoriile prezentate imi apartin in totalitate