Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Dou evenimente neliturgice preced celebrarea ritului Luminii Sfinte din Marea Smbt.
Primul, perchiziionarea Sfntului Mormnt, dureaz o or i are ca scop ndeprtarea oricrei surse de foc
din interiorul lui. Percheziia implic trei inspecii separate care ncep la ora 10.00 i este condus de un
paznic musulman stabilit pentru Sfntul Mormnt, n prezena clericilor armeni, copi i iacobii.
Cel de-al doilea eveniment neliturgic, sigilarea uii Sfntului Mormnt,se petrece la ora 11.00. Garda
musulman pune o band alb printre cele dou mnere ale uii, sigilnd-o cu cear. n jurul orei 12.30,
patriarhul ortodox vine n Biserica nvierii, unde corurile cnt n limbile greac i arab "nvierea Ta
Hristoase, ngerii o laud n ceruri i pe noi pe pmnt ne nvrednicete cu inim curat s Te slvim!".
Urmat de episcopi i ceilali clerici, patriarhul nconjoar de trei ori Sfntul Mormnt, oprindu-se n faa
intrrii. n timp ce se cnt "Lumin lin", Patriarhul i scoate vemintele i mitra i se supune
percheziionrii primarului oraului i efului poliiei, pentru a se dovedi c nu are asupra sa nici un
dispozitiv cu care s poat aprinde vreo lumnare. Dup acest moment, se deschide ua Sfntului
Mormnt. Patriarhul mbrcat numai n stihar intr nuntru nsoit de episcopul armean, care rmne n
Capela ngerului (prima camer), dup care ua este nchis (sau se nchide? aici nu am neles).