UNIVERSITATEA ,,BOGDAN VOD,,

CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE STIINTE ECONOMICE

MASTERAT
RESURSE UMANE

Riscurile si evaluarea lor in afaceri

Masterand: Nistor Raul Alexandru

 Vorbim de riscuri aproape zilnic. Sau daca nu vorbim cel putin ne gandim la ele
atunci cand luam o decizie. Vorbim de riscuri atunci cand ne referim la o actiune sau un
eveniment viitor.
Riscurile constituie una dintre cele mai mari si fascinante provocari pentru
umanitate datorita omniprezentei acestora in toate domeniile de activitate.
Gradul succesului in afaceri este dat de modul in care o firma reuseste sa
controleze aceste riscuri.
Orice persoana isi asuma o serie de riscuri, in viata particulara, in activitatea
zilnica sau in afacerea in care este implicata. Pentru orice decizie ce urmeaza a fi luata se
calculeaza sansa de a avea un rezultat pozitiv sau riscul de a avea un rezultat nedorit.
Managementul riscului se ocupa cu identificarea, analiza si controlul riscurilor
care ameninta o afacere.
Prin utilizarea managementului riscului, firma isi poate spori eficienta si siguranta
in afacerile pe care le deruleaza.

Definirea riscului

Definitia riscului economic data in Dictionarul de economie" de Nita Dobrota

este aceea de eveniment sau proces nesigur si probabil care poate cauza o paguba, o
pierdere intr-o activitate, operatiune sau actiune economica. Spre deosebire de
incertitudine, riscul economic se caracterizeaza prin posibilitatea descrierii unei legi
(reguli) de probabilitate pentru rezultatele scontate, ca si prin cunoasterea acestei legi de
catre cei interesati.

Managerii vad riscul in mod diferit fata de felul in care e1 apare in teoria
deciziei. In particular exisa o usoara inclinatie in a egala riscul alegerii unei alternative cu
variatia repartitiei probabilitatilor unor rezultate posibile care ar urma alegerii
alternativei. Fata de teoria deciziei sunt evidente urmatoarele trei diferente, prezentate in
continuare.
 Prima diferenta consta in faptul ca multi manageri nu trateaza, de exemplu,
nesiguranta profitului ca pe un aspect important al riscului, care este mai degraba asociat
cu rezultatele negative. Exista, deci, o tensiune persistenta intre risc", ca o masura in
functie de repartitia rezultatelor posibile ale unei alegeri si risc" ca pericol sau
intamplare. Din aceasta din urma perspectiva, o alegere riscanta este una care contine
amenintarea unui rezultat foarte slab.

In al doilea rand, pentru manageri, riscul nu este un concept cu caracter de

probabilitate. Cam jumatate (54%) dintre managerii intervievati considera nesiguranta un
factor de risc, pentru ei insa, rezultatele slabe prezinta o mare importanta. O mare parte
au simtit ca riscul poate fi mai bine definit prin valoarea care se asteapta sa fie pierduta.
Aceasta 1-a facut pe vicepresedintele unei banci sa afirme: Imi asum riscuri mari cu
privire la probabilitate, dar nu la valori". Un vicepresedinte pentru finante a declarat: Nu
ma uit la probabilitatea de succes sau insucces, dar iau in consideratie volumul riscului".
Descriind diferenta dintre asumarea riscului si jocurile de noroc, un manager a spus: A
juca un milion de dolari intr-un joc, este un risc; pe cand, a juca in acelasi timp o jumatate
de dolar nu este un risc". Aceasta tendinta de a ignora sau subestima probabilitatea de a
pierde comparata cu valoarea este probabil mai bine definita ca aversiune la pierdere"
sau ca aversiune la regret", decat ca aversiune la risc", in termeni conventionali.

In evaluarea perspectivelor nesigure, 80% dintre managerii intervievati au fost

preocupati de perspectiva celor mai rele rezultate" sau de deficitul maxim". Oricum,
este clar ca managerii sunt mai tentati sa foloseasca marimi valorice pentru a descrie
riscul, decat metodele moderne de estimare a acestuia, cum ar fi statistica sau calculul
probabilitatilor s.a.

In al treilea rand, chiar daca pentru evaluarea riscului sunt utilizate metode
cantitative sau daca managerii cauta o precizie mare in estimarea riscului, acestea se
rezuma, in final, la niste mici dorinte aplicabile numai in cazul unor sume reduse. Pe de
alta parte, la o alta testare, cand s-a cerut unor directori executivi sa enumere 9 alternative
pentru investitii, tabelul rezultat a aratat o ordonare bazata pe valori certe doar intr-o
proportie de 11%. Un vicepresedinte pentru finante a declarat ca: Nimeni nu este
interesat in luarea unor masuri cuantificate" si un prim-vicepresedinte observa: Nu
cuantifica riscul, dar trebuie sa fii capabil sa-l simti". Recunoscand ca exista piete
financiare, tehnice, de produse si alte aspecte ale riscului, majoritatea celor intervievati au
considerat ca riscul nu poate fi cuantificat cu ajutorul unei singure cifre sau cu o repartitie
de numere; ei au argumentat, in continuare, ca nu exista o cale de a transforma un
fenomen multidimensional intr-unul unidimensionai. Pe de alta parte, 24% din acelasi
grup de manageri au considerat ca acest lucru ar fi realizabil la o investigare
suplimentara. Un manager in activitatea de proiectare a spus: Totul ar trebui exprimat in
termeni de profit (sau pierderi) la sfarsitul proiectului, nu-i asa?"

In cele mai recente formulari, o alternativa de risc este una pentru care variatia
este mare, iar riscul este o marime care se adauga valorii proiectate a alternativei, pentru
a obtine o alternativa riscanta. Toate teoriile deciziei considera ca factorii de decizie
prefera rezultatele asteptate decat pe cele surpriza. In general, se considera ca factorii de
decizie prefera riscuri mai mici decat unele mari, iar importanta acordata altor factori
ramane, in general, aceeasi. De asemenea, valoarea programata a unei alternative se
presupune a fi asociata factorilor pozitivi, iar riscul celor negativi in scara preferintelor
alternativelor.

Gasirea unor definitii empirice satisfacatoare a riscului, in interiorul acestui

sistem rudimentar s-a realizat cu dificultati.

Unii factori de decizie au tendinta de a ignora posibile evenimente care ar fi

foarte neplacute prin consecintele lor. Se mai poate intampla ca unii manageri sa nu
priveasca decat spre o parte din rezultatele posibile si nu spre totalitatea lor si sa masoare
variatia tinand cont doar de aceste rezultate. Se observa, de asemenea, ca descrierea
literala este preferata cuantificarii lui, chiar daca ultima este mai elocventa. S-a observat
ca probabilitatea ca rezultatele si valorile lor sa intre in calcularea riscului in mod
independent este mai mare decat probabilitatea ca aceste valori sa fie luate impreuna.
Cele de mai sus demonstreaza ca unii factori decizionali definesc riscul in mod diferit de
teoria economica si diferiti manageri vor vedea aceeasi situatie in moduri diferite.
Riscul si rolul acestuia in afaceri

Riscul exprima incertitudinea in legatura cu producerea unor evenimente viitoare.

Exista doua tipuri de risc recunoscute:

Riscul speculativ;

Riscul pur.

Riscul speculativ implica obtinerea unui profit sau a unei pierderi, in timp ce
riscul pur implica o singura alternativa, aceea a pierderii.

Cum riscul este o parte inevitabila a afacerii, managementul trebuie sa descopere

modalitatile de actiune pentru controlul acestuia. Recunoasterea prezentei riscului este
primul si cel mai important pas. In continuare, managerii au la dispozitie o serie de
metode specifice pentru a evita riscul, pentru a reduce riscul, pentru a-si asuma riscul sau
pentru a rezolva aceasta problema cu companiile de asigurari.

Unul dintre miile de intreprinzatori americani, Theodore Vail, a fost poate cel mai eficace
manager din istoria afacerilor in Statele Unite ale Americii. Ca Presedinte al Sistemului
Telefonic Bell, dinainte de 1910 pana la jumatatea anilor 1920, Vail a facut din
organizatie cea mai mare firma particulara din lume si una din cele mai prospere
companii. Faptul ca sistemul telefonic este proprietate privata se intelege de la sine in
Statele Unite. Sistemul Bell este, de asemenea, singurul serviciu public care a demonstrat
ca este condus de un management care isi asuma riscul chiar daca are monopolul intr-o
zona vitala si piata este saturata. Explicatia a constat in asumarea riscurilor de catre
echipa condusa de Vail atunci cand aceasta a fundamentat patru decizii strategice in
conditii de risc si incertitudine pentru a salva sistemul telefoniei americane de la
integrarea in agentiile guvernamentale. Succesul unei intreprinderi poate fi direct
proportional cu gradul in care conducerea acesteia intelege sa-si asume riscurile in
adoptarea u aplicarea deciziilor. Riscul apare astfel ca un element intrinsec pentru
dezvoltarea unei societati.
Tipuri de risc

Exista mai multe tipuri de risc:

1. Riscul de tara;

2. Riscul in operatiunile cu devize: riscul de translare, riscul de tranzactie;

3. Riscul economic;

4. Riscul contractual: riscul in contractele sinalagmatice, riscul in contractul de vanzare,

riscul in vanzarile sub conditie suspensiva;

5. Riscul de faliment;

6. Riscul in decizia de investitii: riscul unui proiect, riscul de avarie;

7. Riscul in asigurari;

8. Riscul valorilor mobiliare;

9. Riscul in marketing.

3.1. Riscul de tara

Revistele Euromoney" si The Economist" calculeaza periodic riscul de tara,

dupa metodologii proprii. Prin intermediul unor indicatori conventionali sunt exprimate
sansele de transformare in profit a unui capital investit la un moment dat intr-o tara.
Astfel, in 1994 Romania a inregistrat un declin dupa riscul de tara, ocupand locurile 74 in
martie si 77 in septembrie acelasi an, in timp ce dupa The Economist", tot in septembrie
1994 Romania trecea de la grupa D" (cea mai defavorabila) la grupa C", la riscul
politic.

Pentru determinarea riscului de tara, revista Euromoney" ia in calcul trei grupe

mari de indicatori:

- Analitici;
 - De creditare;

- De piata.

Cele mai bune performante in domeniu sunt cotate cu nota cea mai buna", iar
performantele slabe sunt cotate cu 0.

Configuratia indicatorilor analizati de Euromoney" este urmatoarea1[1]:

1. Informatiile economice - pondere de 25% in punctajul final;

2. Riscul politic - pondere de 25% in punctajul final;

3. Indicatorii de indatorare - 10% pondere in punctajul final;

4. Reesalonarea datoriei externe sau neplata acesteia - 10% pondere in punctajul final;

5. Rata de creditare - 10% pondere in punctajul final;

6. Accesul la finantarea bancara - 5% pondere in punctajul final;

7. Accesul la finantarea pe termen scurt - 5% pondere in punctajul final;

8. Accesul la titluri internationale si piete pentru imprumuturi sindicalizate (5%);

9. Raportul intre detinerea de disponibilitati pe termen de peste 5 ani si marja de

forfetare, in cazul tarilor lipsite de riscuri, precum SUA (5%).

In septembrie 1994 pe locul I cu cel mai mic risc de tara figura SUA, pe locul II
Elvetia, locul III Luxemburg, locul IV Singapore si locul V Austria.

3.2. Riscul in operatiunile cu devize

Foarte putine intreprinderi angajate in comert cu alte tari pot sa-si factureze produsele
si sa-si cumpere furniturile importante, in intregime in moneda locala. Imediat ce
vanzarile se factureaza in devize, sau compania incheie contracte pentru a achizitiona
1
articole cu pret in devize, apar riscurile operatiunilor in devize. In opinia lui Milan
Kurb2[2] cele mai importante sunt: riscul de translare, riscul de tranzactie si riscul
economic.

Riscul de translare este cunoscut si sub denumirea de risc al schimbului valutar si se

refera la riscul de castig sau pierdere atunci cand activele, pasivele si profitul unei
filiale sunt translate" din valuta straina in care se tin evidentele filialei, in
moneda nationala a companiei mama.

Riscul de tranzactie este un risc care apare ori de cate ori o companie se angajeaza intr-o
tranzactie de vanzare sau de cumparare, operata in devize, cand exista riscul
castigului sau pierderii, daca valoarea devizelor respective se schimba in
comparatie cu moneda locala a companiei.

Riscul de tranzactie este cu atat mai mare cu cat instabilitatea monetara dintr-o
tara este mai mare. Intotdeauna, insa, datorita riscului de tranzactie un partener castiga si
unul pierde. In Romania, pe fondul unui vid de legislatie, coroborat cu tendinta fireasca
de castig a managerilor romani, au aparut numeroase cazuri de manifestare a riscului de
tranzactie. De exemplu, firma CNFR NAVROM S.A. a inchiriat pe o perioada de doi ani
un vapor de transport pasageri unei firme ucrainene, contra sumei de 2 milioane lei lunar,
clauza ferma. La acea data suma de 2 milioane lei reprezenta de 11,4 ori amortismentul
lunar pentru vasul de pasageri, ceea ce parea a fi o afacere profitabila, mai ales ca in
sarcina firmei ucrainene intrau si cheltuielile cu reparatiile curente si cu personalul
navigant. In momentul incheierii afacerii, CNFR NAVROM S.A. primea lunar
echivalentul a 8333 $ (2 milioane lei: 240 lei/$, cursul leu-dolar la acea data).

Peste doi ani chiria lunara nu mai reprezenta decat 1379 $, deoarece intre timp
cursul dolarului a crescut la 1450 lei. Se poate spune ca in ultima luna a contractului,
CNFR NAVROM S.A. a pierdut fata de conditiile initiale ale contractului 6954 $
(10.083.300 lei), in timp ce firma ucraineana a castigat suma mentionata, datorita riscului
de tranzactie.
2
[2] Milan, K., Manualul consultantului in Management, Bucuresti, Ed. RAO, 1992, pag.
186.
3.3. Riscul economic

Acest tip de risc este mai complex si se refera la impactul schimbarii cursului
valutar asupra profitabilitatii pe termen lung a intreprinderii exportatoare si nu asupra
efectului pe termen scurt al unei tranzactii.

Daca presupunem ca o societate de import-export romaneasca vinde produse in

SUA si ca valoarea dolarului scade brusc in raport cu leul in perioada urmatoare, atunci
efectul poate fi o pierdere de tranzactie in conditiile in care un lot recent de produse
expediate a fost facturat si neplatit.

3.4. Riscul contractual

Exista mai multe forme ale riscului contractual determinate in special de cadrul
legislativ dintr-o tara. De regula, acest tip de risc este generat de nevoia de a derula
activitati comerciale care fac obiectul unui contract.

3.5. Riscul de faliment

Acest tip de risc este denumit de alti specialisti 3[3] risc economic. Continutul lui
exprima, in fond, incapacitatea intreprinderii de a se adapta in timp si la cel mai mic cost
la variatiile conditiilor de mediu. Altfel exprimat, luarea in considerare a influentei
acestui risc presupune o estimare a sanselor unei intreprinderi de a inregistra pierderi si
de a fi in imposibilitatea de a onora datoriile fata de clienti si banci.

3.6. Riscul in decizia de investitii

Exprima probabilitatea ca anumite evenimente neprevazute sa se produca si

astfel sa poata fi prejudiciata finalizarea unei investitii. In literatura de specialitate sunt
evidentiate principalele etape pentru conducerea riscului in decizia de investitii de catre
manageri:

Planificarea riscului;

3
[3] Stancu, I., Gestiunea Financiara, Ed. Economica, Bucuresti, 1994, pag. 318.
 Organizarea riscului;

Controlul riscului.

Exista mai multe forme ale riscului in decizia de investitii: riscul generat de
derularea unui proiect de investitii in tara, in strainatate, riscul de avarie.

3.7. Riscul in asigurari

Acest tip de risc poate fi inteles ca un eveniment incert, posibil sa apara in

perioada viitoare si care are acoperirea financiara a unei companii specializate.

Riscul in asigurari are mai multe forme, in functie de domeniul in care se face
asigurarea. Astfel exista:

- Riscul maritim;

- Riscul atomic;

- Riscul de razboi;

- Riscul de accidente;

- Riscul in asigurarea auto;

- Riscul in transportul aerian;

- Riscul financiar si politic.

3.8. Riscul valorilor mobiliare

Acest tip de risc se refera la probabilitatea de a se produce schimbari in

profitabilitatea unei firme ca urmare a plasamentelor de capital financiar. Preocuparea
pentru a cunoaste acest risc a aparut in conditiile unei volatilitati sporite a valorilor
mobiliare in raport cu variatiile pietei de capital, ceea ce determina o relatie directa intre
profitabilitate si risc4[4]. Altfel spus, o profitabilitate mare este insotita de un risc mai
mare si invers. De exemplu, investirea de capital in cumpararea unor obligatiuni cu
dobanda de 3%, realizeaza o profitabilitate mica, dar cu un risc sporit. Dimpotriva,
investirea aceluiasi capital in cumpararea unor actiuni, cu rata dividendului variabila, ce a
inregistrat in anii anteriori valori superioare celei de 5% este insotita de un risc mult mai
mare si anume: a) de realizare in viitor a unei profitabilitati sub 3%; b) de faliment; c) de
pierdere totala sau partiala a capitalului investit.

3.9. Riscul in marketing

Acesta este determinat de situatiile de incertitudine ale mediului ambiant al

intreprinderii in care managerii trebuie sa adopte decizii. Seful departamentului de
marketing studiaza atitudinile incerte ale consumatorilor: nevoile, motivatia si fantezia
acestora. Managerii iau in considerare riscul in marketing inainte de aplicarea deciziilor
care vizeaza lansarea unor noi produse, investitiile, cercetarea, dezvoltarea, amplasarea
intreprinderilor, sectiilor si depozitelor, imbunatatirea calificarii personalului.

Succesul in afaceri este influentat in mod direct de capacitatea managerilor de a

fundamenta decizii in conditii de risc, de a identifica si a actiona in sensul valorificarii
oportunitatilor existente pe piata intr-o perioada determinata. Un manager care stie cand
sa-si asume un risc si cum sa conduca intreprinderea intr-un mediu concurential de
afaceri este intr-adevar unul de succes, deoarece performanta, rezultatul final sunt o
consecinta, intr-o faza de inceput, a identificarii, anticiparii si controlului riscurilor.

Riscul, factor esential in adoptarea deciziei

Importanta riscului pentru adoptarea deciziei este atestata de locul sau in cadrul
teoriei decizionale si a ideologiei manageriale si de interesul constant pentru evaluarea
riscului in management. Oricum, investigatiile empirice asupra procesului de adoptare a
deciziei nu au fost indreptate direct spre conceptul de risc si asumarea riscului, promovat
de manageri; deci, investigatiile empirice asupra riscului implicat de adoptarea deciziei

4
[4] Dardac, N. s.a. Piete de Capital si Burse de Valori, Ed. Adevarul, Bucuresti, 1992,
pag. 103.
nu au fost indreptate spre comportamentul managerial. Relatiile dintre conceptiile
teoretice decizionale de risc si conceptiile de risc promovate de manageri, raman relativ
marcante.

Pratt (1964), Arrow (1965), Ross (1981) au considerat ca factorii de decizie

individuali se opun asumarii riscului. Aceasta inseamna ca atunci cand au in fata doua
alternative, una care duce la un rezultat cert, iar cealalta mai riscanta, dar care va conduce
la acelasi rezultat va fi preferata prima alternativa. In acest fel, factorii de decizie ar
trebui sa aiba o compensatie pentru variatia posibilelor rezultate, cum ar fi marirea
beneficiului preconizat pentru investitia facuta desi investitorii sunt ostili modificarii
beneficiului. Nu este sigur daca managerii cred ca riscul si beneficiul sunt pozitiv
corelate.

Atitudinile de asumare a riscului sunt, de obicei, descrise ca atribute stabile ale

fiecarui individ, probabil legate de aspectul dezvoltarii personalitatii sau culturii. S-a
incercat asocierea riscului preferential cu dimensiunile personalitatii, astfel incat sa se
obtina motivatia. Diferentele globale dintre presupusii indivizi care isi asuma riscul si
altii care sunt lipsiti de cultura raman, oricum, insesizabile. Asumarea riscului, ca atribut
al antreprenorilor, a fost studiat la subiecti care au renuntat la sarcinile lor manageriale,
devenind oameni de afaceri si care au fost comparati cu managerii obisnuiti dar, in final,
nu s-a gasit nici o diferenta intre preferinta pentru risc a acestora.

Este posibil ca preferinta pentru. risc sa fie o parte stabila a personalitatii

individuale, dar un numar de factori variabili cum ar fi starea sufleteasca, sentimentele si
modul in care problemele sunt ridicate afecteaza perceperea riscului si atitudinea de
asumare a lui. In particular, Kahneman si Tversky (1979) au observat ca atunci cand se
vine in contact cu o alternativa de risc, ale carei rezultate posibile sunt in general bune
(rezultatele financiare bune), subiectii umani se opun riscului; dar daca au de-a face cu o
alternativa de risc a caror rezultate posibile sunt in general modeste, subiectii umani au
tendinta de a cerceta (studia) riscul (Maynard, Smith, 1978; Kahneman si Tversky, 1979;
Lopes, 1986; March, 1988).
 Oricum exista probleme nerezolvate. Ideea asumarii riscului in cazul unor
probleme financiare, cu siguranta isi gaseste o justificare, dar ideea ca inventiile
importante si schimbarile sunt produse de saracie nu este demonstrata de istorie.

Asumarea riscului managerial

Asumarea riscului managerial presupune invingerea opozitiei individuale si

aceea a contextului deciziei nefavorabile. Opozitia managerilor la asumarea riscului se
presupune ca este rezultatul experientei fiecaruia in domeniu si influentei diferentiate a
unor factori motivationali asociati riscului. Dintre acestia se pare ca sunt importanti
factorii intrinseci asociati riscului ca o parte a personalitatii fiecaruia si cei ce rezulta din
normative ale comportamentului managerial.

Se considera ca un manager care ezita sa-si asume riscuri n-ar trebui sa activeze
in afaceri sau management. Cand au fost intrebati daca ar putea identifica predispozitia
spre risc si aversiunea fata de risc, managerii de nivel mediu au spus ca predispozitia fata
de risc dispare la indivizii care urca pe scara ierarhica. Managerii cu calitati manageriale
considera ca cei ce sunt pregatiti in acest domeniu trebuie sa fie obisnuiti si cu asumarea
riscului. Atitudinile negative in raport cu asumarea riscului sunt caracteristice
managerilor care considera riscul mai degraba ca un pas spre o pierdere proiectata decat
ca o apreciere a profitului. Directorii executivi analizati au explicat preferinta pentru
riscuri calculate avand la baza trei motivatii.

In primul rand, asumarea riscului este esentiala pentru adoptarea unei decizii de
succes. Peste 87% dintre ei au considerat ca intre risc si beneficiu exista o stransa
legatura.

In al doilea rand, acesti manageri asociaza asumarea riscului cu sarcinile de

serviciu si nu cu calitatile personale. Ei considera ca asumarea riscului este o componenta
esentiala a rolului de manager. Un prim-vicepresedinte al unei firme a spus: Daca nu-ti
place sa risti, cauta-ti alta slujba!". Asumarea riscurilor este sinonima cu adoptarea
deciziei in conditii de incertitudine.
 In al treilea rand, acesti manageri recunosc placerea emotionala a asumarii
riscului. Multi dintre cei intervievati au afirmat ca placerea succesului este argumentata
de amenintarea insuccesului.

Aceste trei motivatii stau si la baza justificarii rolului factorilor contextuali in

asumarea riscului. Managerii chestionati au afirmat ca in anumite conditii au anumite
preferinte in ceea ce priveste asumarea riscului. Ei cred ca ar trebui sa-si asume mai
putine riscuri atunci cand lucrurile merg bine. Alegerile riscante se fac cand firmele sunt
falimentare.

Cei mai multi manageri par sa creada ca asumarea riscului este mai justificata
atunci cand exista pericolul falimentului, decat atunci cand realizarea obiectivelor este
iminenta. In situatiile rele" trebuie asumat riscul.

De asemenea, riscul este adoptat cu mai multa usurinta atunci cand functia celui
ce si-1 asuma este in pericol.

Alti manageri dintre cei intervievati (peste 90%) cred ca nu ar risca atunci cand
falimentul ameninta existenta intreprinderii. Un intervievat a spus ca: In situatia cand un
concurent ameninta pozitia firmei pe piata, trebuie acceptat unul din doua riscuri: pe de o
parte prabusirea si, pe de alta parte, adoptarea unei noi strategii ce reclama risc".

In general, o pozitie solida conduce la un comportament conservator, avand insa

in vedere importanta riscului si minimizand pericolul falimentului. In acelasi timp,
avantajele pozitiei fata de scopul propus, face ca pericolul implicat de asumarea riscurilor
sa fie mai mic. Personal imi doresc mai multe riscuri in raport cu posibilitatile pe care le
am", se pronunta nostalgic un manager de nivelul mediu.

Studiile efectuate au aratat ca managerii evita riscul mai repede decat sa il

accepte si aceasta aproape din reflex, utilizand reactia inversa, de tip feed-back.

Alte studii arata ca managerii evita acceptarea riscului, privindu-1 ca pe un

obiect ce poate fi controlat. Ei nu accepta ideea ca riscurile pe care le au in fata sunt
inerente. Mai degraba cred ca riscurile pot fi reduse prin utilizarea experientei in
domeniul controlului pericolului. Este deja recunoscuta existenta managerilor care evita
riscul, a celor ce-si asuma riscul si a celor care produc riscuri. Ultimii, nu numai ca-si
asuma riscuri, dar incearca sa le conduca si sa le schimbe, considerand riscul controlabil;
ei fac o distinctie neta intre jocul de noroc (unde atuul are un caracter exogen si de
controlat) si asumarea riscului (unde experienta si informarea reduc nesiguranta).

In cazurile in care o alternativa data promite un beneficiu satisfacator, dar

implica si un pericol mare, managerii isi indreapta atentia spre caile de micsorare a
pericolului. O cale sigura este respingerea estimarilor.

Managerii se considera persoane ce-si asuma riscul, dar numai dupa ce

actioneaza asupra pericolelor si le modifica asa incat sa poata fi siguri de succes. La
adoptarea deciziei ei cauta, cu prioritate, strategii de control ale riscului. Cei mai multi
cred ca-si pot face treaba mai bine decat s-ar crede, chiar si dupa revizuirea estimarilor.
Aceasta tactica, denumita ajustare de catre MacCrimmon si Wehrung (1986), este
considerata ca un raspuns standard la risc. Managerii intervievati de Shapira au vorbit
despre eliminarea necunoscutelor si controlul riscului.

Aceste observatii reclama o tratare mai atenta de catre management a riscului

care, in prezent, se abate de la simplul concept de risc.

Estimarea probabilistica a riscului

In general, managerii nu prea cred in estimarile probabilistice, nu le prea inteleg sau, pur
si simplu, nu le utilizeaza prea mult. Rezultatele posibile, dar care au o probabilitate
scazuta de realizare, par sa fie ignorate. Acolo unde prioritatea scazuta a probabilitatii
este combinata cu consecinte importante (cazul dezastrelor neasteptate sau a
descoperirilor neanticipate), practica excluderii, a neluarii in consideratie a evenimentelor
cu probabilitate foarte scazuta de a se produce, poate avea urmari nedorite. Intr-o lume in
care exista numeroase evenimente cu probabilitati de producere foarte scazute, dar cu
consecinte deosebit de importante este greu ca, intr-un mod rezonabil, sa poata fi luate
toate in calcul. Practica ignorarii probabilitatilor foarte scazute are insa ca efect faptul ca
firmele sunt surprinse de catre evenimentele carora le sunt caracteristice acest gen de
probabilitati. Cu toate acestea nu exista o rezolvare confortabila a acestei dileme.

Insensibilitatea fata de estimarea probabilistica depaseste cazul probabilitatilor

foarte scazute; foarte frecvent, managerii prefera sa considere ca riscul este definit mai
bine de catre amplitudinea valorii rezultatului decat de cea data de probabilitate.

Si comportamentul poate avea consecinte nedorite cand conduce spre preferinte

pentru acceptarea unui risc mai mare (in sensul de variatie) atunci cand repartitia
probabila a rezultatelor posibile este relativ rectangulara. De asemenea, este argumentat
faptul ca acest comportament este mai putin inteligent decat adoptarea tuturor variatiilor
probabilitatii si ar putea fi util sa se observe ca confuziile" managerilor asupra riscului
sunt ecouri ale ambiguitatii din studiile privind procesul de decizie efectuate de catre
ingineri. In teoria deciziei, riscul se refera la probabilitatea incerta a stabilirii rezultatelor
provenite din alegere. In studii recente, riscul reprezinta nu neputinta de a asigura un
rezultat dorit, ci costurile sale. Ultima terminologie se concentreaza asupra definirii
legaturilor dintre riscul specific" si alte costuri ca, de exemplu, dintre frecventa si
severitatea prejudiciilor si costul masurilor de siguranta.

Insensibilitatea manageriala fata de probabilitatile estimate poate reflecta, in

parte, elasticitatea terminologiei utilizata de catre cei ce se ocupa cu studiul riscului si al
deciziei-ingineresti.

Estimarea rezultatelor probabile este dificila, asa cum este si estimarea

beneficiilor. Informarea este compromisa de conflictul de interese dintre sursa de
informatii si receptor.

Studiile asupra asumarii riscului indica faptul ca preferinta pentru risc variaza in
functie de context. Acceptarea unei alternative de risc depinde de relatia dintre pericolele
si oportunitatile reflectate de risc si de cele cateva nivele critice ale aspiratiei proprii
factorului de decizie.
 Tendinta evaluarilor manageriale a alternativelor de a-si indrepta atentia numai
asupra catorva aspecte cheie ale problemei, la un moment dat, este o tema recurenta in
studiul rezolvarii problemelor umane; de exemplu, studiile despre eliminarea aspectelor"
de catre factori de decizie individuali (Tversky, 1972), analiza atentiei" in rezolvarea
problemelor umane (Nisbett si . Ross, 1980)/ atentia secventiala acordata scopurilor" de
catre grupuri de -factori de decizie (Cert si Mach, 1963).

In cateva dintre aceste teorii exista o singura valoare care focalizeaza atentia si
anume, nivelul aspiratiei care desparte succesul subiectiv de esecul subiectiv.

Aceste observatii, respectand schimbarea concentrarii atentiei spre risc, par sa

confirme mai degraba importanta a doua valori, si anume: nivelul propus pentru
performanta si nivelul de supravietuire.

Aceste doua valori de referinta se pot studia din punctul de vedere al succesului,
insuccesului si al dezvoltarii. Adaugarea unei valori focalizante, asociata cu o diminuare a
acesteia, schimba oarecum interesul sau preferinta pentru risc intr-o functie a succesului.

Pericolul falimentului coboara tinta asupra careia este indreptata atentia, iar
oportunitatea riscului este mai scazuta. Aceasta duce la o atitudine de adversitate fata de
risc a managerilor care au succes.

Pentru managerii cu rezultate bune, atentia fata de oportunitatea si, deci,

asumarea riscului, este stimulata doar cand performantele depasesc tinta propusa (nivelul
propus).

Pentru factorii de decizie care se asteapta la rezultate a caror valori sunt sub cele
programate, dorinta de a-si atinge scopul propus ii conduce spre asumarea riscului. In
acest caz, oportunitatea riscului capteaza atentia mai repede decat pericolul, exceptand
cazul cand apropierea de punctul de supravietuire capteaza atentia la acelasi nivel.

Daca performanta se opreste la punctul de supravietuire, evidentierea

variantelor este moderata de frica fata de pericolele ce s-ar putea ivi.
 Managerii au o reactie puternica la risc si la asumarea riscului. Isi fac probleme
pentru reputatia lor in cazul asumarii riscului si sunt dornici sa-si exprime sentimentele
de dezacord cu cei care stimuleaza grupurile ce iau decizii inteligente, dar riscante. Pe de
o parte, asumarea riscului este evaluata si tratata ca fiind esentiala pentru inovatii si
asigurarea succesului. In acelasi timp, asumarea riscului este diferentiata de judecarea
atuului". Un bun manager isi asuma un risc" nu joaca un joc de noroc". Importanta
acestei paralele a fost recunoscuta de factorii de decizie-ingineri, care au incercat, cu
rezultate modeste, sa castige un criteriu de evaluare a managerilor si potrivit caruia se
recompenseaza mai repede deciziile bune" decat rezultatele bune", argumentand ca
determinarea unei alegeri proprii n-ar trebui sa fie confundata cu sansa constientizarii
unor situatii de risc.

Managerii fac deosebire intre asumarea riscului si jocul de noroc, in primul

rand, pentru ca o face societatea care ii apreciaza si pentru ca experienta i-a invatat ca pot
controla fatalitatea. Societatea apreciaza asumarea riscului, dar nu si jocul de noroc prin
care se intelege asumarea riscului care provoaca un rezultat negativ.

Din punctul de vedere al managerilor si al societatii dedicate managementului

de calitate se pune problema mentinerii si cresterii reputatiei manageriale de asumare a
riscurilor bune" si evitare a riscurilor rele".

Situatia a fost descrisa foarte bine de catre un prim-vicepresedinte intervievat de

Shapira. El a spus: trebuie sa fii un tip care isi asuma riscul, dar trebuie mai mult sa
castigi decat sa pierzi".

Reputatia manageriala de asumare a riscului este sustinuta mai bine decat jocul
de noroc, de catre procesele sociale obisnuite. In perspectiva istoriei, nu este greu sa se
faca distinctia dintre cei care au fost adevarati manageri (si-au asumat cu adevarat riscuri)
si cei care au fost niste nebuni (amatori de jocuri de noroc).

Istoria nu doar a clasificat factorii de decizie in castigatori si invinsi, dar a si

interpretat acele diferente care reflecta deosebirea dintre gandire si abilitate. Experienta
managerilor buni i-a invatat ca probabilitatile vietii nu pot fi luate in calcul. Managerii
cred, si experienta se pare ca le-a si confirmat-o, ca ei pot schimba atuurile", ceea ce
inseamna ca un proces probabilistic poate fi controlat. Rezultatul este ca managerii devin
mai predispusi sa-si asume riscul, ceea ce corespunde cu definitiile sociale ale rolurilor
manageriale. Managerii au rolul de a influenta mersul lucrurilor, de a lua decizii.
Ideologia manageriala prezinta managerii ca initiatori ai schimbarilor; dar, unii manageri
au tendinta de a dirija schimbarile organizatorice iar altii de a astepta sa se intample acest
lucru. De asemenea, ideologia manageriala considera ca un bun manager este numai cel
ce-si asuma riscuri.

Actul managerial include credinta ca in momentul deciziei se poate face clar

diferenta intre riscurile asociate rezultatelor bune si cele asociate rezultatelor rele.

Perspectivele manageriale si riscul

In formularile conventionale ale teoriei deciziei, alegerea implica un schimb intre risc si
beneficiul prevazut. Factorii de decizie refractari la risc prefera riscurile relativ mici si
sacrifica ceva din beneficiul prevazut pentru a reduce variatia rezultatelor posibile.
Factorii de decizie amatori de risc prefera riscurile relativ mari si sacrifica o parte din
beneficiul prevazut pentru a spori variatia. Teoria presupune ca factorii de decizie in
primul rand calculeaza riscul si apoi aleg intre alternativa risc-beneficiu, combinatiile
favorabile; insa factorii de decizie neaga uneori existenta riscului sau considera ca acesta
este atat de mic incat poate fi ignorat.

O forma comuna de negare implica acceptarea realitatii calculate a riscului,

combinata cu un refuz de a asocia acea realitate cu interesele personale ale cuiva.
Termenul refuz" sugereaza o patologie psihologica; poate fi, desigur, mai mult o
respingere filozofica a importantei motivarii probabilistice pentru un singur caz sau o
neincredere in baza cauzala a evenimentelor. Tendinta indivizilor de a percepe
evenimentele intamplatoare ca fiind cauzale si sub control, demonstrata in diferite
experimente, incearca sa dezvolte teorii cauzale ale evenimentelor chiar si atunci cand se
stie ca relatiile dintre evenimente sunt accidentale.
In continuare se prezinta o serie de tipuri de riscuri si masurile care trebuie sa fie luate
pentru diminuarea lor :

Riscuri Masuri necesare

-Riscuri naturale Analize statistice si
determinarea probabilitatii riscului
Teren necorespunzator pentru
pe baza datelor anterioare
constructii
Utilizarea experientei personale
sau a altora
Climat nefavorabil omului

Riscuri privind calitatea Incercari planificate

produselor
Retragerea produselor
Greseli in compozitia produselor
si care provoaca prejudicii
Asigurare

Managementul calitatii totale

Riscuri tehnice Suplimentarea bugetului

Inginerie noua Realizarea unor prototipuri

Procese de productie inoperante Reexaminarea periodica

sau care trebuie sa fie revazute
Riscuri comerciale Imbunatatirea conducerii
proiectului
Pierderea reputatiei pe un
segment de piata Recunoasterea unor limite ale
sefului de proiect si consultarea unor
Clienti nemultumiti
experti pentru imbunatatirea
activitatilor de evaluare si
Pierderi financiare
planificare

Semnalarea unor posibile

 deficiente

Riscuri legate de personal Introducerea obligatiilor

contractuale
Plecarea unor specialisti
Crearea conditiilor pentru ca
Conflicte sociale
specialistii sa ramana

Acorduri de interzicere a
grevelor

Suplimentarea bugetului
Riscuri psihologice Consultarea unui ghid" bun, a
unui consilier sau monitor
Teama sefului de proiect ca
Sa nu fie inabusite nelinistile
efectele negative ale proiectului sa nu-i
influenteze cariera

Sentimentul unui salariat ca a fost

impins" pe postul pe care il ocupa
deoarece obligatiile depasesc
competenta si experienta personala

Riscul si elaborarea bugetului de capital

Riscul sau incertitudinea sunt concepte utilizate pentru a descrie ingrijorarea

care apare atunci cand sunt elaborate bugetele, in legatura cu posibilitatea ca asteptarile -
si sperantele privind viitorul afacerilor sa nu fie indeplinite. Se cunoaste faptul ca
veniturile si cheltuielile incluse in buget vor fi diferite de rezultatele reale, din diferite
motive. Este posibil ca estimarile privind activitatea viitoare sa fie gresite, sau ca anumite
evenimente imprevizibile sa modifice cursul asteptat al activitatii, ca de exemplu:

Vanzarile de bunuri si servicii pot fi peste, sau sub nivelul asteptarilor.

Costurile pot fi mai mari sau mai mici decat s-a prevazut in buget.

Nivelul productivitatii poate fi mai bun, sau mai slab decat s-a previzionat.

Climatul economic general poate fi favorabil sau nefavorabil afacerilor, spre

deosebire de asteptari.

Noile tehnologii pot influenta nivelurile veniturilor, cheltuielilor, fata de cele

stabilite initial in buget.

Preturile anumitor bunuri si servicii pot fi diferite de cele asteptate sau inflatia
poate diferi de previziunile facute.

In majoritatea companiilor, elaborarea bugetelor urmareste estimarea

profitabilitatii afacerii dupa un anumit numar de ani, de regula unul sau doi ani. Insa,
evenimentele care apar in aceasta perioada vor influenta cursul actiunii. Managerii vor
incerca sa mentina obiectivele bugetare, realizand corecturile necesare pentru ca afacerea
sa se reabiliteze, sau pot decide sa renunte la planurile initiale si sa previzioneze din nou
profitabilitatea viitoare, urmand un plan modificat pentru restul perioadei.

Atunci cand se impune evaluarea investitiei de capital, necesara in planificarea

strategica, perioada pentru care se va elabora bugetul de investitii este intre 5-15 ani.
Datorita intervalului de timp foarte mare, sansele ca rezultatele finale sa fie diferite de
cele asteptate sunt foarte mari. Mai mult, alegerea unui anumit plan strategic face dificila
schimbarea optiunii. In cazul investitiei de capital, o data ce aceasta a fost acceptata si
aplicata, nu se poate reveni asupra ei. Daca evenimentele produse nu sunt pe masura
asteptarilor, nu se poate actiona decat in sensul ameliorarii situatiei.
 Termenul de risc, utilizat in evaluarea bugetelor de capital si a planurilor
strategice, exprima incertitudinea privind viitorul. In aceste conditii, se impune masurarea
gradului de incertitudine privind rezultatele viitoare, generate de o investitie de capital.
Numai in aceste conditii, managerii pot stabili daca veniturile obtinute din investitii sunt
suficiente pentru a prelua riscuri suplimentare. Se presupune ca investitorii pot accepta
riscurile, cu conditia ca rentabilitatea asteptata sa fie mai mare.

Managementul riscului.

In afaceri, riscul are mai multe fatete. In contextul deciziei strategice, nu se iau
in calcul riscurile asigurabile -incendiul, furtul, sau alte evenimente generatoare de daune,
ci riscul ca rezultatele pe care le asteapta o companie sa nu fie obtinute - din diverse
motive, iar firma sa nu mai evolueze asa cum se previzionase.

Unele firme (sau manageri) au aversiune fata de risc si vor evita orice decizie
care include si posibilitatea de a se inregistra rezultate slabe. Altii insa, aplica vechiul
dicton nu risti, nu castigi". Majoritatea managerilor prudenti vor incerca sa minimizeze
riscul comercial, raspunzand la intrebarea: Daca se va inregistra cel mai slab rezultat
posibil, compania va reusi sa supravietuiasca, sau va esua?". Insa, indiferent de atitudinea
companiilor fata de risc, este clar ca nu se poate obtine o rentabilitate superioara, fara a
prelua un risc suplimentar.

Din punct de vedere al evaluarii financiare, riscul este definit intr-o anumita
maniera: exprima variatia asteptata a rentabilitatii investitiei. Din punct de vedere
matematic, poate fi exprimat sub forma abaterii standard a

rentabilitatilor.

Desi calculele efectuate sunt foarte laborioase, precizia acestora este doar
aparenta. Se poate crea impresia ca au fost luate in calcul toate aspectele privind
rentabilitatile posibile si ca acestea nu se pot situa in afara intervalului previzionat. In
realitate, calculele realizate in vederea determinarii riscului au fost bazate pe estimari si
nu pot fi corecte decat in masura in care previziunile au fost bune.
 Uneori, este posibil ca proiectul de investitii sa ofere si alte avantaje. Acestea
apar ca urmare a efectului de sinergie, care va fi mentionat in cadrul

scenariilor optimiste sau pesimiste. Astfel de avantaje sunt:

Cresterea cererii pentru toate produsele, ca urmare a introducerii noului produs.

Reducere generala a costurilor de regie, ca urmare a repartizarii acestora intre un

numar mai mare de unitati de produse.

Vanzarile suplimentare ale altor produse, ca urmare a vanzarii noului produs.

Cunostintele, know-how-ul si experienta obtinute ca urmare a producerii noului

produs pot fi importante pentru cercetarea si dezvoltarea in viitor a unor noi produse.

Aceste sinergii pozitive pot fi obtinute sau nu si vor afecta rentabilitatile

generale, atat ale scenariilor pesimiste, cat si optimiste. Insa, este posibil si ca
introducerea unei noi linii de productie sa aiba efecte negative pentru restul companiei, ca
de exemplu:

Introducerea produselor noi poate insemna o reducere a vanzarilor produselor

mai vechi si mai putin avansate din punct de vedere tehnologic.

Noile fabrici, piete si forte de munca implicate in vanzare pot conduce la

cresterea cheltuielilor de regie, in loc ca acestea sa descreasca pe termen scurt.

Proiectele foarte mari care nu au succes pot face ca intreaga companie sa devina
instabila financiar.

Principala problema care apare in cazul analizei riscului este urmatoarea: cea
mai probabila rentabilitate previzionata pentru un anumit proiect este foarte apropiata de
rata rentabilitatii ceruta de manageri. De exemplu, daca rentabilitatea ceruta de manageri
este de 15%, analiza riscului va prevede ca, atunci cand lucrurile vor evolua pozitiv,
rentabilitatea va fi mai mare de 15%, iar cand se va inregistra o evolutie negativa a
proiectului, rentabilitatea va fi mai mica de 15%. Desi pare util sa se cunoasca toate
alternativele posibile - oferite de evaluarea riscului - modul in care sunt folosite aceste
informatii in procesul luarii deciziei financiare variaza de la companie la companie si de
la manager la manager.

Vorbim de riscuri aproape zilnic. Sau daca nu vorbim cel putin ne gandim la ele
atunci cand luam o decizie. Vorbim de riscuri atunci cand ne referim la o actiune sau un
eveniment viitor.
Riscurile constituie una dintre cele mai mari si fascinante provocari pentru
umanitate datorita omniprezentei acestora in toate domeniile de activitate.
Gradul succesului in afaceri este dat de modul in care o firma reuseste sa
controleze aceste riscuri.
Orice persoana isi asuma o serie de riscuri, in viata particulara, in activitatea
zilnica sau in afacerea in care este implicata. Pentru orice decizie ce urmeaza a fi luata se
calculeaza sansa de a avea un rezultat pozitiv sau riscul de a avea un rezultat nedorit.
Managementul riscului se ocupa cu identificarea, analiza si controlul riscurilor
care ameninta o afacere.
Prin utilizarea managementului riscului, firma isi poate spori eficienta si siguranta
in afacerile pe care le deruleaza.

2. DEFINITIA SI PRINCIPALELE CARACTERISTICI ALE RISCULUI

In acceptiunea teoriei clasice a deciziei, riscul este identificat drept un element

incert dar posibil ce apare permanent in procesul activitatilor socio-umane, ale carui
efecte sunt pagubitoare si ireversibile.
In dictionar, riscul se defineste ca fiind expunerea la posibilitatea pierderii sau
pagubei, insa societatile de asigurari considera acest element drept hazardul sau
posibilitatea de a pierde.
 O alta definitie apreciaza ca riscul este constituit din posibilitatea ca un fapt cu
consecinte nedorite sa se produca. Aceasta definitie are la baza eventualitatea ca un
eveniment (anticipat cu o anumita probabilitate sau neprevazut de decident) sa se
materializeze si sa afecteze negativ anumite aspecte ale activitatii economice.
Riscul care afecteaza activitatea unei firme are ca principala sursa instabilitatea
climatului de afaceri si incapacitatea agentului economic de a contracara la timp si fara
costuri ridicate efectele generate de aceasta evolutie continua a mediului in care
actioneaza. De aceea, o activitate rentabila in prezent poate deveni nerentabila in viitor ca
urmare a modificarii nefavorabile a conditiilor de mediu. Astfel, riscul este o
caracteristica permanenta a activitatii unei firme, aceasta trebuind sa implementeze
mecanisme adecvate de gestionare a riscului, care sa evidentieze rapid modificarile
aparute si masurile de interventie.
Mai exista si alte definitii ale riscului, prin care se incearca gasirea de noi
semnificatii ale acestuia:
gama larga de incertitudini privind activitatea viitoare a agentului
economic;
Sansa sau posibilitatea de a pierde;
Probabilitatea survenirii unui eveniment nedorit;
Incertitudinea care afecteaza rezultatul;
Posibilitatea ca veniturile viitoare sa fie diferite fata de cele
estimate a se obtine;
Concept multidimensional, ce nu poate fi redus la un singur
element, la o cifra;
Un element de incertitudine care poate afecta activitatea unui agent
economic sau derularea unei operatiuni economice;
Probabilitatea succesului sau a esecului;
Gradul de incertitudine al aparitiei unei pierderi din cauze fortuite,
accidentale sau imprejurari neasteptate etc.
Din toate aceste definitii, reies principalele caracteristici ale riscului:
 Riscul deriva din incertitudine. Incertitudinea provine din necunoasterea
cu privire la care eveniment din cele identificate se va produce si la ce
moment, care vor fi efectele reale si amplitudinea producerii acestora;
Riscul implica ideea de pierdere potentiala, indiferent de natura, generata
de evolutia unui factor in sens contrar asteptarilor decidentului;
Efectele riscului, odata produse, nu mai pot fi inlaturate;
Riscul reprezinta incapacitatea de adaptare a firmei la conditiile mediului;
Riscul este o masura a vulnerabilitatii firmei, a probabilitatii de aparitie a
succesului sau esecului;
Asumarea riscului presupune o remunerare corespunzatoare a capitalului
investit;
Riscul apare atat in procesul activitatii economice, sociale, cat si in afara
acestuia, ca urmare a raporturilor dintre om si natura.

3. FACTORII DE RISC

Factorii de risc sunt forte motrice care pot conduce la producerea unor evenimente
generatoare de pierderi pentru agentii economici.
Cei mai multi dintre factorii de risc care actioneaza la nivelul unei entitati nu
depind de efortul propriu al managementului ci, in cea mai mare masura, sunt sub
controlul administratiei centrale. De asemenea, majoritatea acestor factori are caracter
conjunctural si actioneaza din afara intreprinderii.
Dintre informatiile folosite de catre agentii economici, cele care privesc factorii
de risc au o importanta deosebita. Cu cat acesti factori sunt mai bine cunoscuti de catre
decidenti, cu atat riscul afacerii va fi mai redus.
Factorii de risc pot fi clasificati in functie de mai multe criterii, si anume:
Dupa natura:
Factori economici
Factorii economici cuprind 4 grupe principale: - starea economiei nationale
 - dimensiunea pietei interne
- situatia financiara interna
- factorii geografici.
Materializarea factorilor economici duce la aparitia evenimentelor de natura
economica, acestea putand afecta grav rezultatele intreprinderii. Printre cele mai
importante evenimente economice ce pot influenta negativ activitatea firmei se numara
scaderea economica, cresterea rapida a costurilor de productie, aparitia deficitelor
comerciale sau bugetare, a dezechilibrelor balantei de plati, diminuarea venitului national
etc. Toate acestea determina deteriorarea climatului de afaceri si restrang oportunitatile de
afaceri ale intreprinderilor.
Factori sociali
Factorii sociali se refera la structura sociala, diferentele intre nevoi si aspiratii,
valorile spirituale ale populatiei, traditiile acesteia.
Factorii sociali se pot grupa si ei in 3 categorii: - forta de munca si ocuparea
- populatia si veniturile
- cultura.
Cele mai importante evenimente sociale care pot duce la materializarea riscului
sunt conflictele interetnice sau de natura religioasa, greve, revolte si demonstratii
impotriva regimului politic, conflicte ale personalului cu conducerea firmei. Cu cat
gradul de cultura, civilizatie, educatie si dezvoltare al unei natiuni este mai ridicat, cu
atat probabilitatea producerii unor astfel de evenimente este mai mica. La nivelul unei
firme, cele mai multe evenimente de batura sociala care pot provoca pierderi provin din
insuficienta motivare a personalului, atitudinea ostila a salariatilor fata de manageri sau
fata de schimbare, gradul scazut de calificare.
Factori politici
Fcatorii politici urmaresc calitatea liderilor politici si a partidelor politice, puterea
legislativa a guvernului si eficienta institutiilor statului.
Factorii politici se grupeaza in: - mediul politic
- mediul legislativ-institutional.
Atunci cand se manifesta acesti factori politici, pierderile provocate de ei sunt
mult mai mari decat evenimentele economice, ajungandu-se chiar la falimentul firmei sau
la nationalizarea bunurilor acesteia. Cele mai importante evenimente de natura politica
sunt razboaiele, actele teroriste, conflictele regionale, revoltele. Consecintele acestor
evenimente sunt controlate si eliminate cu mare dificultate de catre puterea politica.
Dupa posibilitatea de previzionare:
Factori previzibili (certi sau determinabili)
Factori imprevizibili (incerti sau aleatori)
Dupa nivelul la care actioneaza:
Factori macroeconomici
Factorii macroeconomici sunt factori externi si au o importanta covarsitoare
asupra nivelului de risc al unei firme, luarea in considerare a acestora in mecanismul
decizional necesitand o buna intelegere de catre decident a mediului economic general, a
vulnerabilitatilor economiei nationale, a relatiilor structurale ale acesteia, a calitatii
sistemului politic si institutional al statului.
Factori sectoriali
Factorii sectoriali sunt factori externi si influenteaza in mod considerabil
rezultatele activitatii oricarei intreprinderi.
In general, factorii sectoriali se refera la piata pe care activeaza o firma si cuprind
urmatorii factori mai importanti:
Furnizorii: principalele evenimente nedorite ce pot aparea sunt legate de
nerespectarea de catre furnizori a conditiilor specificate in contracte, de majorarea
preturilor de vanzare a materialelor, falimentul unui furnizor important, riscul ca firma sa
nu poata achita furnizorii ca urmare a unei crize de lichiditati.
Clientii: se manifesta ca un factor de risc pentru firma daca prezinta un grad
mare de concentrare. Evenimentele nedorite pot fi provocate de nerespectarea termenilor
contractuali, pierderea unor clienti urmata de negasirea altora, solicitarea unor avantaje
financiare atunci cand clientii detin o situatie privilegiata. In cazul clientilor, riscurile sunt
mai reduse daca acestia nu sunt benefiarii finali ai produselor.
Piata: cuprinde furnizorii, clientii si firmele concurente. Succesul sau esecul
unei firme pe piata depinde, in mare masura, de deciziile concurentilor. De aceea, firma
trebuie sa se informeze in permanenta cu privire la nivelul investitiilor firmelor
concurente, la nivelul productivitatii muncii acestora, al capacitatii de productie si al
strategiei lor comerciale.
Factori microeconomici
Factorii microeconomici sunt factori interni si actioneaza in mod direct asupra
nivelului riscului si al performantelor activitatii unui agent economic.
Factorii microeconomici cuprind urmatoarele categorii mai importante:
potentialul uman, potentialul tehnico-material si potentialul financiar.
In functie de locul actiunii:
Factori externi sunt factori legati de caracteristicile economiei nationale
sau ale sectorului de activitate in care activeaza firma, de sistemul politic
sau social al tarii. Ei nu pot fi influentati de catre manageri si afecteaza in
acelasi mod toate intreprinderile.
Factori interni sunt legati de caracteristicile intrinseci ale fiecarui agent
economic.
In functie de efortul propriu al firmei:
Factori dependenti de efortul propriu
Factori independenti de efortul propriu.

4. CLASIFICAREA RISCURILOR

Orice activitate socio-economica se desfasoara sub influenta unei multitudini de

categorii de riscuri, a caror gama de diversitate este foarte complexa . Datorita acestei
structuri complexe, exista o multitudine de variante referitoare la clasificarea riscurilor.
In functie de magnitudine, grad de cunoastere si inerenta lor:
- Riscuri mai mult sau mai putin grave;
- Riscuri mai mult sau ami putin cunoscute;
- Riscuri mai usor sau mai greu de evitat.
In functie de modul lor de producere:
o Riscuri pure consecinte ale unor evenimente accidentale ce nu
pot fi prevazute (uragane, cutremure, incendii, inundatii, razboaie,
atentate etc.);
o Riscuri speculative sunt legate de deciziile ce se iau in cadrul
unei firme, fiind evenimente cu o mare probabilitate de aparitie,
depinzand in mare masura si de o serie de factori externi ce
influenteaza aceste procese.
Dupa nivelul unde sunt localizate:
- Riscuri macroeconomice sunt rezultatul evolutiei intr-un
anumit sens a conditiilot mediului de afaceri. Acest tip de
riscuri poate fi cauzat de greve, convulsii socilae, razboaie
civile, recesiune economica, inflatie, sistemul juridic etc.
Riscurile macroeconomice pot fi clasificate in riscuri de
tara, de transfer, suveran, financiar, de inflatie, operational,
de implantare si juridic;
- Riscuri sectoriale sunt date de caracteristicile sectorului
in care firma isi desfasoara activitatea fiind dependente de
sistemul politic, de infrastructura, legislatie, cultura,
concurenta etc.;
- Riscuri microeconomice sunt specifice firmei si sunt
determinate de factori endogeni, specifici fiecarei firme in
parte.
Dupa posibilitatea de interpretare a legii de probabilitate:
o Riscuri subiective depind de aprecierile subiective ale fiecarui
individ, de informatia sa;
o Riscuri obiective inerente oricarei activitati caracterizate printr-o
anumita probabilitate de variatie a rezultatelor si sunt independente
de individ.
Dupa posibilitarea de previziune:
 - Riscuri previzibile sunt provocate de factori ce pot fi
prevazuti inainte de desfasurarea unei operatiuni sau
activitati. Cauzele cele mai des intalnite care provoaca
acest tip de riscuri sunt decesele, maternitatea, batranetea,
modificarea brusca a temperaturii prin schimbarea
anotimpurilor etc. Efectele acestor categorii de riscuri pot fi
eliminate sau reduse prin adoptarea din timp a unor masuri
corespunzatoare;
- Riscuri imprevizibile sunt provocate de factori
imprevizibili, intamplatori, care nu pot fi prevazuti inainte
de inceperea unei activitati. Pot fi provocate de seceta,
inundatii si alte calamitati naturale, razboaie, greve,
nationalizari etc.

Dupa natura lor:

o Riscuri sociale sunt provocate de evenimente sociale previzibile
sau imprevizibile, precum boala, decesul, invaliditatea, reducerea
nivelului de trai, somaj, maternitate etc.;
o Riscuri naturale provocate de calamitati naturale;
o Riscuri politice sunt determinate de evenimente politice majore,
precum greve, razboaie, restrictii de export etc.;
o Riscuri economice sunt cele mai numeroase si cel mai frecvent
intalnite. Datorita varietatii largi a acestor tipuri de riscuri, formele
de prevenire si atenuare a prejudiciilor provocate de ele sunt
numeroase.
Dupa originea factorului care le genereaza:
- Riscuri interne sunt generate de factori care actioneaza in
interiorul unei firme si se refera la defectiuni ce pot aparea
in functionarea mijloacelor fixe, fraude provocate de
angajati, greve ale personalului etc.;
 - Riscuri externe sunt determinate de cauze localizate in
afara firmei si care afecteaza activitatea acesteia. Se refera
la majorarea impozitelor de catre stat, oscilarii ale cursului
valutar, pierderi financiare provocate de partenerii de
afaceri etc.
I.A.S. 32 clasifica riscurile astfel:
o Riscul de pret este riscul ca valoarea unui instrument financiar sa
varieze in timp si poate imbraca mai multe forme: risc valutar,
riscul ratei dobanzii si riscul de piata;
o Riscul de credit este riscul ca una din partile implicate de
instrumentul financiar sa nu-si execute obligatia asumata, cauzand
celeilalte parti o pierdere financiara;
o Riscul de lichiditate se refera la imposibilitatea de a vinde rapid
pe piata un activ financiar la o valoare apropiata de cea reala sau
justa. Se mai numeste si risc de finantare, intrucat firma poate avea
dificultati in procurarea fondurilor necesare pentru indeplinirea
angajamentelor asumate;
o Riscul fluxului de numerar este riscul ca valoarea fluxurilor
viitoare de numerar generate de un instrument financiar sa
fluctueze.
Din punct de vedere functional:
- Riscul de exploatare arata variatia rezultatului de
exploatare la modificarea conditiilor de exploatare. Se mai
numeste si risc economic si exprima incapacitatea firmei de
a se adapta la timp si cu cele mai mici costuri la variatiile
mediului economico-social.
- Riscul financiar reflecta variatia rezultatului la
modificarea conditiilor de finantare a activitatii firmei. Cu
cat obligatiile cu costuri fixe (credite bancare, leasing) au o
pondere mai ridicata in cadrul surselor financiare, cu atat
riscul financiar este mai ridicat.
 - Riscul de faliment se manifesta in cazul in care
intreprinderea nu poate achita la scadenta platile fata de
creditorii sai.

Dintre toate riscurile enumerate mai sus, riscurile de exploatare sunt cele mai
cuprinzatoare si se pot clasifica astfel:
Riscul de organizare si conducere provine dintr-o structura organizatorica
deficitara a firmei, in cadrul careia anumite compartimente functionale importante sunt
inexistente.
Riscul de aprovizionare este riscul de a nu putea aproviziona continuu
procesul de productie cu materii prime, materiale, combustibil, energie.
Riscul de fabricatie determina intreruperea procesului de fabricatie. In aceasta
categorie de riscuri se includ: modificarea la intervale scurte de timp a parametrilor
tehnici ai sortimentelor, rebuturi determinate de materiale necorespunzatoare, defectiuni
tehnice.
Riscul de depozitare este legat de modul in care sunt asigurate spatiile de
depozitare a produselor si marfurilor, de dimensiunile si caracteristicile tehnico-
functionale ale acestora, de modul cum sunt amplasate si administrate aceste spatii.
Riscul de desfacere este riscul de aparitie a pierderilor in urma relatiilor cu
clientii sau ca urmare a modificarii conditiilor pietei.
Riscul valutar este determinat de fenomene si procese specifice pietei valutare:
devalorizare, revalorizare, reglementari privind transferurile valutare si convertibilitatea.
Riscul creditului provine din incertitudinea creditorului cu privire la incasarea
creantelor ca urmare a lipsei de bonitate a clientului si din incertitudinea debitorului cu
privire la posibilitatea achitarii la timp a datoriei, datorata nerealizarii veniturilor
programate.
Riscul ratei inflatiei se refera la modul in care inflatia afecteaza rentabilitatea
unei firme. In acest sens firma trebuie sa tina seama de deprecierea monetara in
incheierea contractelor si in intocmirea situatiilor financiare.
Riscul de investitii poate rezulta din inutilitatea, utilitatea partiala sau
ineficienta economica a unei investitii si are efecte negative grave.
 Riscul de munca se manifesta in forme diferite, in functie de cauzele
generatoare, si afecteaza locurile de munca sau nivelul salarizarii fortei de munca.
Riscul licitatiilor se refera la pagubele pe care le pot avea fie firma
organizatoare a licitatiei, fie firma participanta.
Riscul tehnologic se refera la pierderile pe care le poate suporta firma datorita
neimplementarii celor mai noi tehnici si tehnologii.
Riscul in contracte economice este riscul de crestere a pretului pe piata, in
timp ce firma trebuie sa livreze produsele la preturi inferioare, fixate prin contracte
semnate anterior, sau riscul de deteriorare a pretului datorita fluctuatiilor valutare.
Riscul de publicitate comerciala poate proveni din lipsa de publicitate sau din
publicitatea deformata.
Riscul de transport se refera la pierderile materiale sau financiare pe care
firma le poate suporta ca urmare a efectuarii transportului materiilor prime, materialelor,
produselor, marfurilor in conditii improprii sau cu intarziere.

5. RISCUL SI INCERTITUDINEA
 Definitiile din literatura de specialitate pentru risc difera foarte mult, ceea ce va
conduce la ipoteza ca decidenti diferiti vor avea a conceptie diferita pentru aceeasi
situatie.
Deoarece exista foarte multe abordari diferite asupra acestui concept de risc,
pentru a avea o imagine unitara asupra riscului trebuie identificate riguros elementele
comune ce stau la baza tuturor acestor definitii. Aceste elemente comune sunt
incertitudinea si pierderea.
In prezent, in fundamentarea deciziilor nu se mai opereaza cu certitudini absolute,
cu previziuni exacte ale evolutiei unui anumit element, ci decidentii recurg la estimari
probabile, incerte, la notiuni de risc si incertitudine.
Riscul apare in situatiile in care decidentul paote sa identifice evenimentele
posibile si evolutiile acestora si chiar probabilitatea producerii lor, dara fara a fi in masura
sa precizeze cu exactitate care dintre aceste evenimente se av produce efectiv.
Incertitudinea este situatia in care decidentul nu poate identifica toate sau chiar
nici unul din evenimentele posibile a se produce si nu poate estima probabilitatea
producerii lor.
Gradul de incertitudine al unei afaceri este dat de acele riscuri care nu pot fi
identificate de o firma la un moment dar, in timp ce gradul de risc este dat de riscurile
identificate. Cu cat ponderea riscurilor neidentificate intr-o anumita situatie este mai
mare, cu atat evolutia activitatii analizate este mai incerta.
Incertitudinea poate avea un caracter subiectiv sau obiectiv. Caracterul subiectiv
al incertitudinii provine din faptul ca estimarile cu privire la aparitia unui anumit
eveniment se bazeaza pe aprecierile si perceptiile decidentului, in functie de informatiile
de care acesta dispune in momentul respectiv si de experienta dobandita in domeniul
analizat. Incertitudinea obiectiva apare in situatia in care evenimentele identificate si
probabilitatile de aparitie sunt determinate pe baza unor date reale, referitoare la
evolutiile anterioare, existand un consens in aceasta privinta in randul majoritatii
persoanelor implicate in procesul decizional.
Notiunea de incertitudine este prezenta in toate definitiile riscului, deoarece
validarea existentei acesteia va conduce in permanenta catre existenta a doua rezultate
posibile distincte. Astfel, un eveniment nu este afectat de risc daca se cunoaste cu
certitudine ca indiferent de context se va produce o pierdere.
Pentru niciun proces constient asumat ce se desfasoara in orice domeniu de
activitate, incertitudinea nu poate fi eliminata. In acest sens, se poate spune ca riscul si
incertitudinea se intalnesc practic oriunde, insa combinate in proportii diferite.
Desi sunt prezente in diverse combinatii, riscul si incertitudinea nu se pot
confunda, intre aceste doua notiuni existand o serie de diferente semnificative, dintre care
cea mai importanta este data de faptul ca in timp ce pentru risc se pot face anumite
anticipari ale evenimentelor ce se pot produce cat si asupra probabilitatilor asociate
producerii lor, in cadrul incertitudinii decidentul nu poate identifica toate sau chiar nici
unul din evenimentele posibile a se produce si cu atat mai putin a putea estima
probabilitatea producerii lor.
In functie de probabilitatea lor de realizare exista evenimente:
o Foarte riscante cand probabilitatea de realizare a acestora este
foarte mare
o Mediu riscante cand probabilitatea de realizare a acestor
evenimente este moderata
o De risc scazut cand probabilitatea de realizarea a acestui tip de
evenimente este scazuta.

6. MANAGEMENTUL RISCULUI LA NIVELUL UNUI AGENT ECONOMIC

Analiza riscului la nivelul unui agent economic este foarte importanta pentru
managementul firmei, deoarece sprijina managerii in procesul de adoptare a strategiei de
risc, ii avertizeaza in legatura cu deteriorarea climatului de afaceri si reprezinta suportul
de baza in adoptarea si implementarea unor strategii de interventie in situatii critice.
Managementul riscului la nivelul unui agent economic reprezinta procesul de
gestionare a expunerii la risc a unei firme sau activitati, presupunand adoptarea de masuri
eficiente care sa minimizeze consecintele materializarii riscului.
Managementul riscului are ca scop reducerea vulnerabilitatii firmei la
schimbarile nefavorabile ale mediului in care activeaza, in vederea realizarii obiectivelor
stabilite cu eficienta maxima.
Procesul de gestionare a riscului presupune:
Cunoasterea tuturor factorilor care pot influenta negativ desfasurarea
activitatii;
Estimarea gravitatii consecintelor materializarii riscului;
Identificarea si implementarea unor masuri de prevenire si protectie
impotriva riscului;
Transferul efectelor ce nu pot fi gestionate de firma la societati
specializate in gestiunea riscurilor;
Adoptarea de masuri eficiente de reducere sau eliminare a pierderilor in
cazul materializarii riscului;
Urmarirea masurii in care firma a reusit sa gestioneze riscurile si
revizuirea strategiei in acest domeniu.
Managementul riscului nu trebuie sa aiba un caracter pasiv, ci unul activ, care sa
permita optimizarea raportului risc asumat rentabilitate obtinuta. Includerea riscului in
procesul decizional permite o utilizare mai eficienta a resurselor de care dispune firma.
Rolul managementului riscului consta, pe langa asigurarea protectiei si gestiunea
eficienta a riscurilor cu care se confrunta firma, si in identificarea afacerilor si domeniilor
de activitate care asigura cea mai buna rentabilitate in functie de nivelul riscului pe care
firma este dispusa sa si-l asume si de potentialul de care dispune.

6.1. IDENTIFICAREA RISCURILOR

 Identificarea riscurilor este prima etapa in cadrul managementului riscului, fiind
practic pilonul de baza al intregului proces.
In cadrul identificarii riscurilor sunt cunoscute in acdrul teoriei moderne, patru
categorii amjore distincte:
Realizarea unei liste a riscurilor posibile. Realizarea unui profil de risc
Stabilirea riscurilor pe baza experientelor precedente
Compararea riscurilor cu cele survenite in cadrul afacerilor similare
Stabilirea riscurilor ce pot surveni in derularea activitatilor si a bugetului firmei.

Tehnici de identificare a riscurilor

Realizarea unei liste a riscurilor posibile are la baza ideea consultarii tuturor
persoanelor implicate in afacere, asupra factorilor care ar putea contribui intr-un mod
direct sau indirect la influentarea negativa a activitatilor sau rezultatelor afacerii.
Sesiunile de brainstorming sunt cele mai agreate metode de a genera idei de
identificare a potentialelor riscuri ce pot interveni intr-o afacere.
Interviurile individuale cu persoanele implicate in afacere, necesita o structura
mult mai elaborata decat sesiunile de brainstorming, deoarece in cadrul unei astfel de
tehnici sunt in general utilizate seturi de intrebari speciale, menite sa vina in ajutorul
cristalizarii unei opinii a persoanei intervievate.
Utilizarea profilului de risc este utila in general atunci cand managerii pot folosi
experienta acumulata in cadrul unor proiecte precedente, pentru a identifica factorii de
risc specifici ce se regasesc si in structura afacerii in care sunt implicati.
Un profil de risc bun urmareste evolutia unor criterii de baza:
Specificitatea industriala
Specificitatea organizatorica
Profilurile de risc se adreseaza deopotriva atat productiei cat si activitatii
de management a riscurilor
Profilurile de risc pot fi utilizate in predictia fiecarui risc individual.
Utilizarea in mod stiintific a profilurilor de risc precum si continua lor actualizare,
poate constitui un factor de prognoza foarte important de luat in calcul de catre managerii
implicati in activitatile de gestionare a riscurilor.
 Stabilirea riscurilor pe baza experientelor precedente. Compararea riscurilor
cu cele survenite in cadrul proiectelor similare.
Unul dintre cei mai importanti factori de predictie pentru activitatile viitoare este
utilizarea experientelor dobandite in derularea proiectelor anterioare, un bun manager de
risc putand trage concluzii importante dupa analiza factorilor de risc ce au survenit in
derularea acestora.
Stabilirea riscurilor ce pot surveni in derularea activitatilor si a bugetului
afacerii
Managementul riscului contribuie prin structura sa la detalierea activitatilor
planificate, functionand insa si reciproca acestei situatii, adica detalierea activitatilor
reprezinta o oportunitate de a identifica riscurile.

6.2. TEHNICI SI INSTRUMENTE DE MANAGEMENT AL RISCULUI

Exista o stransa legatura intre rezultatele obtinute de catre o firma si modul in acre
sistemul de management este capabil sa gestioneze eficient riscul prin masurile adoptate.
Tehnicile si instrumentele de management al riscului elaborate trebuie sa permita:
Masurarea riscului, determinarea structurii sale si gradul de expunere a
activitatii
Estimarea probabilitatii de materializare a riscului
Controlul riscului prin monitorizarea permanenta a evolutiei inregistrate
de nivelul si structura riscului si luarea masurilor pentru adaptarea firmei
la conditiile concrete.

Masurarea riscului presupune masurarea efectelor sau pagubelor care se

estimeaza a se produce in cazul materializarii acestuia. Marimea riscului se poate
determina cu ajutorul unor indicatori cantitativi sau calitativi, care trebuie sa reflecte
influenta fenomenelor negative asupra activitatii analizate.
 Estimarea marimii riscului si a efectelor sale se poate realiza numai in conditiile
cunoasterii probabilitatii de aparitie a efectelor, a perioadei in acre se manifesta si a
dinamicii lor.

Conceptul de probabilitate este definit ca fiind gardul in acre este posibila

producerea unui anumit eveniment in conditii determinate.
Probabilitatea obiectiva se stabileste pornind de la observatii reale intr-o perioada
anterioara de timp si se determina ca raport intre numarul de cazuri favorabile si numarul
de cazuri posibile.
Probabilitatea subiectiva deriva din imposibilitatea cunoasterii complete a
evenimentelor sau fenomenelor si se determina de actre decident pe baza capacitatii sale
profesionale si intelectuale, a structurii sale psihologice, experientei, cunostintelor
acumulate etc.

Controlul riscului presupune adoptarea unor decizii menite sa reduca efectele

riscului asupra activitatii economice.
Implementarea politicii de control al riscului presupune un anumit cost, care
cuprinde trei elemente componente:
Cheltuieli pentru prevenirea si protectia impotriva riscului;
Cheltuieli de transfer al efectelor riscului asupra tertilor (primele de
asigurare platite societatilor specializate de asigurare);
Pierderile pe care le suporta firma, indiferent de mijloacele sau deciziile
adoptate.
Pentru controlul riscurilor, firma poate implementa atat mijloace de control prin
prevenire si protectie, cat si mijloace de control prin transferul riscului.
 6.3. ELABORAREA STRATEGIEI DE RISC LA NIVELUL UNUI AGENT
ECONOMIC

In elaborarea unei strategii de risc, managementul firmei trebuie sa aiba in vedere

evaluarea corecta a riscului si adoptarea unor masuri adecvate de diminuare si prevenire a
efectelor negative ale materializarii sale.

Principalele elemente ale unei strategii de risc sunt:

Identificarea riscurilor presupune stabilirea categoriilor de riscuri pe care
decidentii estimeaza ca se pot produce si a evenimentelor care pot fi provocate in cazul
materializarii acestora. Este o etapa foarte importanta, deoarece ignorarea unui risc sau
neidentificarea lui poate avea consecinte grave pentru firma.
Analiza riscurilor urmareste stabilirea cauzelor si factorilor generatori ai fiecarui
tip de risc identificat si evaluarea consecintelor care se vor produce in cazul materializarii
acestuia.
Determinarea probabilitatilor de materializare a factorilor de risc presupune
asocierea fiecarui eveniment identificat a probabilitatii de a se manifesta.
Alegerea unor masuri care sa asigure o protectie corespunzatoare cu un nivel
minim al costurilor este o sarcina dificila, deoarece exista un numar mare de alternative
pe care decidentul le are la dispozitie si un grad ridicat de subiectivism implicat in
procesul decizional. In alegerea unei modalitati de protectie impotriva riscului, intervin
criterii subiective, care reflecta perceptia si atitudinea managerilor fata de risc.

Pentru reducerea riscului, managementul firmei dispune de doua alternative

posibile:
Reducerea gradului de incertitudine cu privire la diferitele aspecte ale
activitatii firmei (prin identificarea unui numar cat mai amre de factori
 generatori de risc, prin estimarea corecta a probabilitatii de materializare a
acestora etc.);
Reducerea numarului de constrangeri impuse de mediul in acre activeaza
firma.

Masurile de protectie impotriva riscului ce pot fi adoptate de actre firma sunt

numeroase si diverse si pot fi clasificate dupa mai multe criterii.
Astfel, dupa frecventa de aparitie a factorilor de risc si gravitatea lor, masurile de
protectie se pot grupa in patru categorii:
Evitarea riscului;
Transferul riscului (asigurarea);
Asumarea riscului;
Prevenirea riscului.

Aceste masuri de gestiune a riscului constituie principalele orientari strategice ale

unei firme in privinta riscului. Pentru managementul riscului, managerii au la dispozitie o
serie de masuri ce pot fi utilizate pentru reducerea acestuia.

6.4. STRATEGII DE REDUCERE A RISCURILOR

In functie de situatiile caracteristice in care pot fi aplicate, se cunosc cinci

categorii de strategii de reducere a riscurilor, dupa cum urmeaza:
Acceptarea riscurilor
Evitarea riscurilor
Monitorizarea riscului si pregatirea planului pentru situatii imprevizibile
Transferul riscurilor
 Reducerea sistematica a riscurilor.

Acceptarea riscurilor se refera la modul in care managerul intelege riscul si

probabilitatea sa de realizare si ia decizia de a nu actiona pentru indepartarea acestuia. O
astfel de strategie este utilizata de obicei atunci cand probabilitatea de aparitie a unei
categorii de riscuri este foarte mica sau consecintele acestora pentru evolutia viitoare a
firmei sunt nesemnificative.
Evitarea riscurilor reprezinta a doua strategie utilizata in anumite conditii pentru
a minimiza riscurile.
Aceasta strategie este utilizata in general in situatia schimbarii scopului sau
anularii unei parti a unei afaceri, situatii ce pot produce mari schimbari atat in cadrul
activitatilor estimate cat si a rezultatelor finale asteptate. In aceste situatii evitarea riscului
de a accepta astfel de modificari este considerata un act de intelepciune din partea
managerului.
Monitorizarea riscului si pregatirea planului pentru situatii imprevizibile
Acest proces are la baza alegerea unui set de indicatori si urmarirea evolutiei
acestora pe intreaga durata de derulare a unei activitati din cadrul firmei.
Planurile pentru situatiile imprevizibile au aprut ca o alternativa la situatiile de
risc, prin pregatirea unei strategii de raspuns inainte de manifestarea acestora.
Aceste planuri sunt de obicei axate pe identificarea unor strategii de raspuns in
situatii de risc financiar (depasirea bugetului, costuri neprevazute), dar si de risc
tehnologic (avarii neprevazute ale echipamentelor si instalatiilor, greseli de ordin
tehnologic).
Scopul acestor planuri este ca in cazul realizarii unor situatii de risc major, echipa
manageriala sa dispuna deja de o alternativa capabila sa evite blocarea sau chiar colapsul
intregii afaceri.
Transferul riscurilor
In cadrul multor activitati care implica riscuri deosebite sau utilizeaza tehnologii
costisitoare, este recomandat asigurarea acestora la institutii de profil specializate in
asigurari. Acest proces poarta numele de transfer al riscurilor catre o alta institutie, ce
poseda competente superioare in monitorizarea si controlul riscurilor.
 Reducerea sistematica a riscurilor reprezinta un complex de metode si strategii
menite sa diminueze in mod sistematic riscurile pana la stabilirea acestora in cadrul unui
prag acceptabil pentru managerii de risc. Aceasta strategie se bazeaza pe intocmirea unui
plan de proiect, capabil sa diminueze riscurile, pe baza optiunilor manageriale rezultate in
urma analizelor prognozelor profilurilor de risc.

6.5. MASURI DE GESTIONARE A RISCULUI LA NIVELUL UNUI AGENT

ECONOMIC

Masurile de gestionare a riscului ce pot fi aplicate in cadrul unei firme sunt

numeroase.
Alegerea unei masuri de gestionare depinde de natura riscului, de resursele de
care dispune firma si de scopul urmarit.
In cadrul managementului riscului, managerii de risc pot adopta urmatoarele
masuri:
Evitarea riscului
Asigurarea impotriva riscului
Restructurarea activitatii
Diversificarea activitatii
Dezinvestirea
Maximizarea profitului pe termen scurt.
Aceste strategii se bazeaza pe o monitorizare permanenta a nivelului riscului cu
care se confrunta agentii economici.
Utilizarea acestor tehnici determina o diminuare a vulnerabilitatii firmei la
conditiile de mediu, precum si o reducere a pierderilor carea r putea aparea in cazul
materializarii riscului.
 Evitarea riscului
Cea mai usoara si mai eficienta tehnica de protectie impotriva riscului este
evitarea lui. Aceasta masura este adoptata de un mare numar de firme si presupune
monitorizarea permanenta a conditiilor economice de pe anumite piete, sectoare, activitati
etc., firma evitand sa investeasca in acele domenii caracterizate printr-un grad ridicat de
risc. In acest caz, o importanta deosebita revine calitatii informatiilor si personalului
angrenat in efectuarea studiilor si previziunilor asupra riscului ce afecteaza diferite
proiecte de afaceri.
Adoptarea unei politici de evitare a activitatilor caracterizate de un grad ridicat de
risc, fara a lua in considerare si oportunitatiile afacerii, este nefavorabila pentru firma,
intrucat aceasta pierde oportunitatea de a investi in domenii cu eficienta ridicata.
Asigurarea impotriva riscului
Asigurarea este principala modalitate de distribuire a riscului, care se aplica
numai atunci cand asiguratorul poate previziona statistic frecventa si intensitatea
evenimentelor asigurate.
Companiile de asigurare accepta sa asigure numai riscurile cu caracter pur,
accidental, intamplator, a caror materializare nu poate fi prevazuta dinainte.
In schimbul preluarii totale sau partiale a riscului de la agentii economici, firmele
de asigurare solicita o prima de asigurare, a carei valoare este direct proportionala cu
marimea riscului.
In baza contractului de asigurare, asiguratul va plati o suma asiguratorului,
urmand sa fie despagubit pentru pierderile inregistrate.
Restructurarea activitatii
Restructurarea activitatii presupune preocuparea permanenta a firmei pentru
monitorizarea constanta a climatului de afaceri, in scopul anticiparii evenimentelor care
ar putea deteriora mediul in care firma isi desfasoara activitatea.
Punerea in aplicare a acestei tehnici implica alegerea unei forme juridice de
organizare adecvate si flexibile, precum si asocierea cu o alta firma si crearea unei
companii mixte, in scopul impartirii riscurilor.
 Reducerea riscului se mai poate realiza si prin patentarea produselor si
tehnologiilor create de catre firma si prin mentinerea unui control strict asupra acestora,
ceea ce ii asigura firmei un avans tehnologic important fata de concurenta.
Utilizarea unui numar cat mai mare de furnizori, diversificarea clientelei si a
nomenclatorului de produse pot reduce substantial riscul. In privinta furnizorilor, firma ar
trebui sa-i aleaga pe cei care asigura cele mai mici preturi la calitatea dorita a materiilor
prime si materialelor si care sunt situati la mica distanta de sediul firmei, in scopul
reducerii cheltuielilor cu transportul.
Diversificarea activitatii
Aceasta tehnica se aplica, de obicei, odata cu restructurarea activitatii si are in
vedere reducerea riscului prin integrarea pe orizontala sau pe verticala a firmei sau prin
dezvoltarea unor activitati complet diferite.
In urma unor astfel de masuri, se pot gestiona mult mai bine riscurile, prin
distribuirea lor pe sectoare de activitate diverse, tinand cont ca acestea sunt expuse unor
grade diferite de risc.
Dezinvestirea
Dezinvestirea presupune reducerea volumului capitalului investit atunci cand
apare o crestere considerabila a riscului, prin vanzarea totala sau partiala a unui anumit
activ catre alti agenti economici.
Maximizarea profitului pe termen scurt
Aceasta tehnica se aplica atunci cand firmele urmaresc dezinvestirea totala si
retragerea completa de pe o anumita piata datorita nivelului ridicat al riscului. Astfel, se
urmareste maximizarea pe termen scurt a castigurilor din operatiunile derulate pana la
vanzarea activelor. Pentru a realiza acest lucru, firma va urmari reducerea cheltuielilor
prin renuntarea la efectuarea operatiunilor de intretinere si reparatii, diminuarea
cheltuielilor cu distributia, cu activitatile promotionale, cresterea preturilor de vanzare,
reducerea personalului etc., toate aceste masuri ducand la reducerea cheltuielilor si
sporirea profitului pe termen scurt.
7. ATITUDINEA MANAGERILOR FATA DE RISC

In concordanta cu cifra de afaceri a firmei, a domeniului de activitate precum si al

complexitatii acestora, firma respectiva poate avea sau nu un departament specializat in
domeniul prognozelor pentru identificarea, monitorizarea si minimizarea factorilor de
risc, structura condusa de catre un manager de risc.
Managerul de risc trebuie sa posede o inalta calificare in domeniu, fiind mereu in
contact cu ultimele noutati si descoperiri stiintifice referitoare la strategiile de combatere
si de diminuare a riscurilor.
Pentru firmele sau companiile mai mici, care nu au un astfel de departament
specializat, activitatile de management sunt preluate de catre managerul general al firmei,
care include in cadrul agendei sale de lucru aceste tipuri de activitati.
Teoriile moderne apreciaza existenta a trei motivatii esentiale in asumarea
factorilor de risc calculati:
Succesul unei decizii manageriale este indispensabil legat de asumarea
unor riscuri
Factorii de risc reprezinta pentru manageri elemente obligatorii de luat in
consideratie, asumarea acestora tinand cont mai mult de natura
profesionala decat de inclinatia personala a individului spre acest capitol
Asumarea factorilor de risc de catre manageri, implica un continut
emotional deosebit, datorita anxietatii, fricii, excitarii si bucuriei, dar si a
pericolului pe care il resimte persoana decidenta.
Atitudinea managerilor fata de risc depinde in ultima instanta de relatia dintre
pozitia inregistrata la un anumit moment dat de anumite elemente considerate drept
referinta: nivelul profitului, marimea lichiditatilor si a vanzarilor la un anumit nivel,
pozitia actuala a firmei si evolutia ei viitoare.
Indiferent de domeniul in care isi desfasoara activitatea, managerii sunt mai
degraba tentati de a respinge riscul decat de a-l accepta, deoarece ei reactioneaza in
general rapid la informatii pe care le primesc pe termen scurt, in loc de a anticipa
evenimentele viitoare. Principala forma de evitare a riscurilor o constituie pentru
manageri negocierea contractelor, care conform clauzelor stipulate ar amortiza
nesiguranta generata de instabilitatea pietei si a mediului economic.
Una dintre modalitatile practicate de catre conducatorii unor firme in raport cu
adoptarea riscurilor, o constituie evitarea asumarii acestora si intarzierea adoptarii
deciziilor, prin delegarea altor persoane de a efectua activitatile specifice manageriale.
Unele studii arata ca managerii evita sa infrunte riscul deoarece il considera un
element controlabil, neacceptand ideea de incertitudine a acestuia, implicit inerenta
asumare a acestuia.
Tot in urma unor studii s-a stabilit o distinctie clara intre managerii care evita
riscurile, intre cei care si le asuma si cei care le domina, precizandu-se ca acestia din
urma nu se multumesc doar cu asumarea lor, incercand in permanenta sa le stapaneasca si
sa le modifice.
Pentru mai buna intelegere a procesului de asumare a deciziei de catre managerii
de risc ai firmelor s-a evidentiat existenta a trei categorii de atitudini manageriale,
distincte fata sw conceptiile clasice aplicate in teoria riscului: credibilitatea redusa in
estimarile probabilistice, importanta preferintelor manageriale in asumarea riscului si
asumarea diferentiata a riscului de catre manageri.

8. CONCLUZII

Pentru ca exista o multitudine de agenti economici si pentru ca fiecare proiect este

unic, riscurile difera de la entitate la entitate si sunt inevitabile.
Agentii economici nu-si permit sa riste, deoarece materializarea acestor riscuri le
va afecta obiectivele afacerii din punct de vedere al costului, al programului calendaristic
sau din punct de vedere tehnic.
 Unele riscuri sunt usor de identificat, altele nu. Efectul lor ar putea fi pozitiv, caz
in care afacerea isi va imbunatati performantele, dar de cele mai multe ori efectul este
unul nedorit, contrar asteptarilor si obiectivelor.
Cert este ca indiferent de natura sau efectul lor, riscurile trebuie sa fie anticipate,
monitorizate si gestionate astfel incat sa nu afecteze afacerea si agentii economici.
Pentru aceasta monitorizare permanenta a nivelului riscului, agentii economici au
recurs la un proces de gestionare a expunerii la risc, numit management al riscului, prin
care pot face fata mai bine problemelor aparute din pricina unor riscuri care nu au fost
luate in seama. Insa ignoranta, aroganta si frica reprezinta cei mai mari factori de
rezistenta fata de derularea unui proces corespunzator de management al riscului.